Cauza C‑650/13

Thierry Delvigne

împotriva

Commune de Lesparre‑Médoc
și
Préfet de la Gironde

(cerere de decizie preliminară formulată de tribunal d'instance de Bordeaux)

„Trimitere preliminară – Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Articolele 39 și 49 – Parlamentul European – Alegeri – Dreptul de a alege – Cetățenia Uniunii Europene – Retroactivitatea legii penale mai favorabile – Legislație națională care prevede o interzicere a dreptului de a alege în cazul unei condamnări penale pronunțate în ultimă instanță înainte de data de 1 martie 1994”

Sumar – Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 6 octombrie 2015

1.        Întrebări preliminare – Competența Curții – Limite – Cerere de interpretare a Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Reglementare națională care are un element de legătură cu dreptul Uniunii – Competența Curții

[art. 267 TFUE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 51 alin. (1)]

2.        Parlamentul European – Alegeri – Dreptul de a alege și de a fi ales – Beneficiari – Competența statelor membre – Limite

[art. 14 TUE; art. 22 TFUE și art. 223 alin. (1) TFUE; Actul privind alegerea reprezentanților în Parlamentul European prin vot universal direct, art. 1 alin. (3) și art. 8]

3.        Întrebări preliminare – Competența Curții – Limite – Întrebări vădit lipsite de pertinență, întrebări ipotetice adresate într‑un context care exclude un răspuns util și întrebări fără legătură cu obiectul litigiului principal – Lipsă – Admisibilitate

(art. 267 TFUE)

4.        Drepturi fundamentale – Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Restrângerea exercițiului drepturilor și al libertăților consacrate de cartă – Condiții – Dreptul de a alege și de a fi ales – Retroactivitatea legii penale mai favorabile – Legislație națională care prevede o interzicere a dreptului de a alege în cazul unei condamnări penale pronunțate în ultimă instanță anterior datei de 1 martie 1994 – Admisibilitate

[Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 39 alin. (2), art. 49 alin. (1) ultima teză și art. 52 alin. (1)]

1.        A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 25-27, 33 și 34)

2.        A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 31 și 32)

3.        A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 36-39)

4.        Articolul 39 alineatul (2) și articolul 49 alineatul (1) ultima teză din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene trebuie interpretate în sensul că nu se opun posibilității ca o legislație a unui stat membru să excludă de drept din categoria beneficiarilor dreptului de a alege la alegerile pentru Parlamentul European persoanele care au făcut obiectul unei condamnări pentru săvârșirea unei crime grave, rămasă definitivă înainte de data de 1 martie 1994.

Este, desigur, evident că o astfel de interzicere a dreptului de a alege reprezintă o limitare a exercitării dreptului garantat prin articolul 39 alineatul (2) din cartă. Cu toate acestea, articolul 52 alineatul (1) din cartă admite că pot fi impuse restrângeri exercițiului unor drepturi precum cele consacrate la articolul 39 alineatul (2) din cartă, cu condiția ca aceste restrângeri să fie prevăzute de lege, să respecte substanța drepturilor și a libertăților menționate și, cu respectarea principiului proporționalității, să fie necesare și să răspundă efectiv unor obiective de interes general recunoscute de Uniune sau necesității protejării drepturilor și libertăților celorlalți. În această privință, întrucât interzicerea dreptului de a alege în discuție rezultă din aplicarea dispozițiilor dreptului național, este necesar să se considere că aceasta este prevăzută de lege. În plus, restrângerea menționată respectă conținutul esențial al dreptului de a alege prevăzut la articolul 39 alineatul (2) din cartă. Astfel, această restrângere nu repune în discuție acest drept ca atare, întrucât are ca efect excluderea anumitor persoane, în condiții specifice și din cauza comportamentului lor, din categoria beneficiarilor dreptului de a alege la alegerile pentru Parlamentul European, în măsura în care respectivele condiții sunt îndeplinite. În sfârșit, o asemenea limitare se dovedește proporțională în cazul în care, pe de o parte, ia în considerare natura și gravitatea infracțiunii comise, precum și durata pedepsei și, pe de altă parte, dreptul național oferă unei persoane care face obiectul unei interziceri a dreptului de a alege posibilitatea de a solicita și de a obține ridicarea acesteia din urmă.

În ceea ce privește regula retroactivității legii penale mai favorabile, care figurează la articolul 49 alineatul (1) ultima teză din cartă, această regulă enunță că, în cazul în care, ulterior săvârșirii unei infracțiuni, legea prevede o pedeapsă mai ușoară, se aplică aceasta din urmă. Or, această regulă nu este de natură să se opună legislației naționale în cauză, din moment ce această legislație se limitează la menținerea interzicerii dreptului de a alege rezultate de drept dintr‑o condamnare penală doar în cazul condamnărilor definitive pronunțate în ultimă instanță sub imperiul vechiului Cod penal.

(a se vedea punctele 45-49, 51, 53, 56 și 58 și dispozitivul)