Cauza C‑484/14

Tobias Mc Fadden

împotriva

Sony Music Entertainment Germany GmbH

(cerere de decizie preliminară formulată de Landgericht München I)

„Trimitere preliminară – Societatea informațională – Libera circulație a serviciilor – Rețea locală fără cablu (WLAN) profesională – Punere la dispoziția publicului – Răspunderea furnizorilor de servicii intermediari – Simplă transmitere – Directiva 2000/31/CE – Articolul 12 – Limitarea răspunderii – Utilizator necunoscut al acestei rețele – Încălcarea drepturilor titularilor de drepturi asupra unei opere protejate – Obligația de protejare a rețelei – Răspundere civilă a profesionistului”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera a treia) din 15 septembrie 2016

1.        Apropierea legislațiilor – Comerț electronic – Directiva 2000/31 – Prestare de servicii ale societății informaționale – Noțiune – Prestare de servicii furnizată de operatorul unei rețele de comunicații și care constă în punerea acesteia în mod gratuit la dispoziția publicului în scopul de a face publicitate bunurilor sau serviciilor vândute de acesta – Includere

[Directiva 98/14 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 1 punctul (2) și Directiva 2000/31 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 2 lit. (a) și art. 12 alin. (1)]

2.        Apropierea legislațiilor – Comerț electronic – Directiva 2000/31 – Exonerare de răspundere a furnizorilor de servicii în cazul furnizării de acces la o rețea de comunicații – Noțiunea de furnizare – Caracterul suficient al punerii la dispoziția publicului – Cerințe suplimentare referitoare la existența unei relații contractuale între destinatar și furnizorul serviciului și la utilizarea de mijloace publicitare – Lipsă

[Directiva 2000/31 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 12 alin. (1) și art. 14 alin. (1) lit. (b)]

3.        Apropierea legislațiilor – Comerț electronic – Directiva 2000/31 – Răspunderea furnizorilor de servicii intermediari – Derogări în favoarea operațiunilor de transport, de stocare și de stocare‑hosting – Alte cerințe în privința unui furnizor de servicii care furnizează accesul la o rețea de comunicații – Lipsă

[Directiva 2000/31 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 2 lit. (b) și art. 12 alin. (1)]

4.        Apropierea legislațiilor – Comerț electronic – Directiva 2000/31 – Răspunderea furnizorilor de servicii intermediari – Derogări în favoarea operațiunilor de transport, de stocare și de stocare‑hosting – Domeniu de aplicare – Încălcare de către un terț a drepturilor titularilor de drepturi asupra unei opere protejate – Excludere – Dreptul unor astfel de titulari de a solicita interzicerea continuării încălcării în cazul adoptării unei somații în acest sens de către instanțele naționale.

[Directiva 2000/31 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 12 alin. (1)]

5.        Apropierea legislațiilor – Comerț electronic – Directiva 2000/31 – Răspunderea furnizorilor de servicii intermediari – Derogări în favoarea operațiunilor de transport, de stocare și de stocare‑hosting – Somație care impune unui furnizor de acces la o rețea de comunicații să împiedice terții să pună la dispoziția publicului, prin intermediul unei conexiuni la internet, o operă protejată de dreptul de autor sau părți din aceasta – Admisibilitate – Verificare de către instanța națională

[Directiva 2000/31 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 12 alin. (1) și (3), Directiva 2001/29 a Parlamentului European și a Consiliului și Directiva 2004/48 a Parlamentului European și a Consiliului]

1.        Articolul 12 alineatul (1) din Directiva 2000/31 privind anumite aspecte juridice ale serviciilor societății informaționale, în special ale comerțului electronic, pe piața internă coroborat cu articolul 2 litera (a) din această directivă și cu articolul 1 punctul (2) din Directiva 98/34 referitoare la procedura de furnizare de informații în domeniul standardelor, reglementărilor tehnice și al normelor privind serviciile societății informaționale, astfel cum a fost modificată prin Directiva 98/48, trebuie interpretat în sensul că o prestare de servicii furnizată de operatorul unei rețele de comunicații și care constă în punerea acesteia în mod gratuit la dispoziția publicului constituie un „serviciu al societății informaționale” în sensul acestei prime dispoziții atunci când este realizată de furnizorul respectiv în scopuri publicitare pentru bunurile vândute sau pentru serviciile furnizate de acesta.

În această privință, rezultă, pe de o parte, din considerentele (2) și (19) ale Directivei 98/48 de modificare a Directivei 98/34 și, pe de altă parte, din articolul 1 punctul (2) din Directiva 98/34 că serviciile societății informaționale vizate la articolul 12 alineatul (1) din Directiva 2000/31 sunt numai cele furnizate în mod normal în scopul obținerii unei remunerații. Cu toate acestea, nu se poate deduce că o prestare de servicii de natură economică realizată cu titlu gratuit nu poate constitui niciodată „un serviciu al societății informaționale” în sensul articolului 12 alineatul (1) din Directiva 2000/31. Astfel, remunerația unui serviciu prestat de un furnizor în cadrul activității sale economice nu este plătită în mod necesar de persoanele care beneficiază de acesta. Aceasta este situația în special atunci când o prestare de servicii este realizată cu titlu gratuit de un furnizor în astfel de scopuri publicitare, costul respectivei activități fiind integrat în prețul de vânzare al acestor bunuri sau acestor servicii.

(a se vedea punctele 37-39 și 41-43 și dispozitiv 1)

2.        Articolul 12 alineatul (1) din Directiva 2000/31 privind anumite aspecte juridice ale serviciilor societății informaționale, în special ale comerțului electronic, pe piața internă trebuie interpretat în sensul că, pentru ca serviciul vizat la această dispoziție, constând în furnizarea de acces la o rețea de comunicații, să fie considerat furnizat, acest acces nu trebuie să depășească cadrul procedeului tehnic, automat și pasiv care asigură executarea transmiterii informațiilor solicitate, fără a trebui îndeplinită nicio altă cerință suplimentară.

Astfel, decurge, pe de o parte, din modul de redactare a acestei dispoziții că furnizarea serviciului trebuie să implice transmiterea de informații într‑o rețea de comunicații și, pe de altă parte, din considerentul (42) al acestei directive, că activitatea de „simplă transmitere” are un caracter pur tehnic, automat și pasiv. Pe de altă parte, nu rezultă nici din celelalte dispoziții ale Directivei 2000/31, nici din obiectivele urmărite de aceasta că furnizarea de acces la o rețea de comunicații trebuie să îndeplinească cerințe suplimentare precum existența unei relații contractuale între destinatar și furnizorul acestui serviciu sau ca acesta din urmă să utilizeze mijloace publicitare pentru a promova prestarea menționată.

În sfârșit, această dispoziție trebuie interpretată în sensul că condiția prevăzută la articolul 14 alineatul (1) litera (b) din această directivă nu se aplică prin analogie articolului 12 alineatul (1) menționat. Astfel, exonerările de răspundere prevăzute în aceste dispoziții sunt supuse unor condiții de aplicare diferite în funcție de tipul de activitate vizat. În special, articolul 14 alineatul (1) din Directiva 2000/31 prevede printre altele că, pentru a beneficia de exonerarea de răspundere, furnizorii de servicii de hosting de site‑uri internet trebuie să acționeze prompt din momentul în care au cunoștință despre o informație ilicită pentru a o elimina sau pentru a bloca accesul la aceasta, în timp ce, în schimb, articolul 12 alineatul (1) din Directiva 2000/31 nu condiționează exonerarea de răspundere pe care o prevede în beneficiul furnizorilor de acces la o rețea de comunicații de respectarea unei astfel de condiții.

(a se vedea punctele 46-48, 50, 54, 57-59, 64 și 65 și dispozitiv 2 și 3)

3.        Articolul 12 alineatul (1) prima teză din Directiva 2000/31 privind anumite aspecte juridice ale serviciilor societății informaționale, în special ale comerțului electronic, pe piața internă, coroborat cu articolul 2 litera (b) din această directivă trebuie interpretat în sensul că nu există alte cerințe, în afara celor menționate la această dispoziție, pe care trebuie să le respecte furnizorul de servicii care furnizează accesul la o rețea de comunicații.

(a se vedea punctul 71 și dispozitiv 4)

4.        Articolul 12 alineatul (1) din Directiva 2000/31 privind anumite aspecte juridice ale serviciilor societății informaționale, în special ale comerțului electronic, pe piața internă trebuie interpretat în sensul că se opune ca o persoană care a fost lezată prin încălcarea drepturilor sale asupra unei opere să poată solicita unui furnizor de acces la o rețea de comunicații o despăgubire pentru motivul că acest acces a fost utilizat de terți pentru a‑i încălca drepturile, precum și rambursarea cheltuielilor de punere în întârziere sau a cheltuielilor de judecată aferente cererii sale de despăgubire. În schimb, dispoziția menționată trebuie interpretată în sensul că, considerată izolat, nu se opune ca persoana respectivă să solicite interzicerea continuării acestei încălcări, precum și plata cheltuielilor de punere în întârziere și a cheltuielilor de judecată împotriva unui furnizor de acces la o rețea de comunicații ale cărui servicii au fost utilizate pentru a săvârși această încălcare, în ipoteza în care aceste cereri vizează sau sunt consecința adoptării unei somații de către o autoritate sau de către o instanță națională prin care se interzice acestui furnizor să continue încălcarea menționată.

(a se vedea punctul 79 și dispozitiv 5)

5.        Articolul 12 alineatul (1) din Directiva 2000/31 privind anumite aspecte juridice ale serviciilor societății informaționale, în special ale comerțului electronic, pe piața internă, coroborat cu articolul 12 alineatul (3) din această directivă, trebuie interpretat, ținând seama de cerințele care decurg din protecția drepturilor fundamentale, precum și din normele prevăzute de Directiva 2001/29 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională și de Directiva 2004/48 privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, în sensul că nu se opune, în principiu, adoptării unei somații precum cea în discuție în litigiul principal, care impune, sub sancțiunea unor penalități cu titlu cominatoriu, unui furnizor de acces la o rețea de comunicații care permite publicului să se conecteze la internet să împiedice terții să pună la dispoziția publicului, prin intermediul acestei conexiuni la internet, o anumită operă protejată de dreptul de autor sau părți din aceasta, pe o platformă de schimb pe internet (peer‑to‑peer), atunci când acest furnizor are posibilitatea de a alege măsurile tehnice pe care să le adopte pentru a se conforma acestei somații, chiar dacă această alegere se reduce numai la măsura constând în protejarea conexiunii la internet prin intermediul unei parole, dacă utilizatorii acestei rețele sunt obligați să își divulge identitatea pentru a obține parola solicitată și nu pot, așadar, să acționeze în mod anonim, aspect care trebuie verificat de instanța de trimitere.

În această privință, în măsura în care, pe de o parte, îi impune respectivului furnizor de acces o constrângere care poate afecta activitatea sa economică și, pe de altă parte, poate să limiteze libertatea de care dispun destinatarii unui astfel de serviciu de a beneficia de acces la internet, o astfel de somație aduce atingere dreptului la libertatea de a desfășura o activitate comercială al celui dintâi, protejat în temeiul articolului 16 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum și dreptului la libertatea de informare al celor din urmă, a cărui protecție este asigurată de articolul 11 din cartă. Or, atunci când intră în concurență mai multe drepturi fundamentale protejate de dreptul Uniunii, revine autorităților sau instanței naționale interesate sarcina de a asigura un echilibru just între aceste drepturi.

În cazul în care măsurile pe care le poate adopta în practică destinatarul unei somații sunt limitate la trei, și anume analizarea tuturor informațiilor transmise prin intermediul unei conexiuni la internet, închiderea conexiunii respective sau protejarea acesteia prin intermediul unei parole, în primul rând, supravegherea tuturor informațiilor transmise trebuie exclusă de la bun început, întrucât contravine articolului 15 alineatul (1) din Directiva 2000/31, care interzice să se impună, în special furnizorilor de acces la o rețea de comunicații, o obligație generală de supraveghere a informațiilor pe care aceștia le transmit.

În al doilea rând, în ceea ce privește măsura constând în închiderea completă a conexiunii la internet pentru a remedia încălcarea limitată a dreptului de autor, punerea sa în practică ar determina o atingere gravă a libertății de a desfășura o activitate economică a persoanei care, fie și numai cu titlu accesoriu, desfășoară o activitate economică constând în furnizarea de acces la internet, întrucât aceasta i‑ar interzice complet, în fapt, desfășurarea acestei activități, fără a avea în vedere adoptarea unor măsuri care să afecteze mai puțin această libertate. În aceste condiții, trebuie să se considere că o astfel de măsură nu respectă cerința constând în asigurarea unui echilibru just între drepturile fundamentale care trebuie conciliate.

În ceea ce privește, în al treilea rând, măsura constând în protejarea conexiunii la internet prin intermediul unei parole, deși aceasta poate să restrângă atât dreptul la libertatea de a desfășura o activitate comercială al furnizorului unui serviciu de acces la o rețea de comunicații, cât și dreptul la libertatea de informare al destinatarilor acestui serviciu, în primul rând ea nu aduce atingere conținutului esențial al dreptului la libertatea de a desfășura o activitate comercială al furnizorului de acces la o rețea de comunicații, din moment ce aceasta se limitează să adapteze, în mod marginal, una dintre modalitățile tehnice de exercitare a activității acestui furnizor.

În al doilea rând, o astfel de măsură care constă în protejarea conexiunii la internet nu pare a fi de natură să afecteze conținutul esențial al dreptului la libertatea de informare al destinatarilor unui serviciu de acces la o rețea internet, în măsura în care aceasta se limitează să le impună acestora din urmă să solicite obținerea unei parole, având în vedere, în plus, că această conexiune constituie numai una dintre modalitățile de acces la internet.

În al treilea rând, deși măsurile adoptate de destinatarul unei somații trebuie să fie orientate în mod strict, totuși, o măsură adoptată de furnizorul de acces la o rețea de comunicații care constă în protejarea conexiunii unei rețele la internet nu pare a fi susceptibilă să afecteze posibilitatea de care dispun utilizatorii de internet care au recurs la serviciile acestui furnizor să aibă un acces ilicit la informații, din moment ce ea nu efectuează nicio blocare a vreunui site internet.

În al patrulea rând, măsurile luate de destinatarul unei somații cu ocazia executării acesteia trebuie să fie îndeajuns de eficiente pentru a asigura o protecție efectivă a dreptului fundamental în cauză, și anume, trebuie să aibă ca efect să împiedice sau, cel puțin, să facă dificil realizabile accesările neautorizate ale obiectelor protejate și să descurajeze în mod serios utilizatorii de internet care au recurs la serviciile destinatarului acestei somații să acceseze obiectele respective puse la dispoziția lor cu încălcarea dreptului fundamental menționat. Or, o măsură care constă în protejarea conexiunii la internet prin intermediul unei parole poate să descurajeze utilizatorii acestei conexiuni să încalce un drept de autor sau drepturi conexe, dacă acești utilizatori sunt obligați să își divulge identitatea pentru a obține parola solicitată și nu pot, așadar, să acționeze în mod anonim, aspect care trebuie verificat de instanța de trimitere.

În lipsa altor măsuri avute în vedere de instanța de trimitere care pot fi conforme cu dreptul Uniunii, a considera că un furnizor de acces la o rețea de comunicații nu trebuie să își protejeze conexiunea la internet ar conduce astfel la privarea dreptului fundamental la proprietate intelectuală de orice protecție, ceea ce ar contraveni ideii de echilibru just. În aceste condiții, o măsură care urmărește să protejeze conexiunea la internet prin intermediul unei parole trebuie considerată necesară pentru a asigura o protecție efectivă a dreptului fundamental la protejarea proprietății intelectuale. Rezultă că măsura care constă în protejarea conexiunii trebuie considerată susceptibilă să realizeze un echilibru just între, pe de o parte, dreptul fundamental la protejarea proprietății intelectuale și, pe de altă parte, dreptul la libertatea de a desfășura o activitate comercială al furnizorului unui serviciu de acces la o rețea de comunicații, precum și dreptul la libertatea de informare al destinatarilor acestui serviciu.

(a se vedea punctele 82, 83, 85 și 87-101 și dispozitiv 6)