HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a șasea)
8 februarie 2018(*)
„Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru – Directiva 2008/118/CE – Articolul 7 – Regimul general al accizelor – Aprovizionare cu produse petroliere fără aplicarea accizelor – Stații de benzină la frontierele Republicii Elene cu țări terțe – Exigibilitatea accizelor – Noțiunea «eliberare pentru consum» a produselor accizabile – Noțiunea «ieșire dintr‑un regim suspensiv de accize»”
În cauza C‑590/16,
având ca obiect o acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor formulată în temeiul articolului 258 TFUE, introdusă la 21 noiembrie 2016,
Comisia Europeană, reprezentată de F. Tomat și de A. Kyratsou, în calitate de agenți,
reclamantă,
împotriva
Republicii Elene, reprezentată de E.‑M. Mamouna și de M. Tassopoulou, în calitate de agenți,
pârâtă,
CURTEA (Camera a șasea),
compusă din domnul C. G. Fernlund, președinte de cameră, și domnii J.‑C. Bonichot (raportor) și A. Arabadjiev, judecători,
avocat general: domnul M. Bobek,
grefier: domnul A. Calot Escobar,
având în vedere procedura scrisă,
având în vedere decizia de judecare a cauzei fără concluzii, luată după ascultarea avocatului general,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Prin cererea introductivă, Comisia Europeană solicită Curții să constate că, prin adoptarea și prin menținerea în vigoare a unei legislații care autorizează vânzarea de produse petroliere scutite de taxe de stațiile de benzină ale Katastimata Aforologiton Eidon AE (denumită în continuare „KAE”) la punctele de frontieră Kipoi Evrou (Grecia), Kakavia (Grecia) și Evzonoi (Grecia), care se găsesc toate în zone limitrofe unor țări terțe – și anume Republica Turcia, Republica Albania și, respectiv, fosta Republică iugoslavă a Macedoniei –, Republica Elenă nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 7 alineatul (1) din Directiva 2008/118/CE a Consiliului din 16 decembrie 2008 privind regimul general al accizelor și de abrogare a Directivei 92/12/CEE (JO 2009, L 9, p. 12).
Cadrul juridic
Directiva 2008/118
2 Considerentul (8) al Directivei 2008/118 are următorul cuprins:
„Dat fiind faptul că, pentru buna funcționare a pieței interne, rămâne necesar ca atât conceptul, cât și condițiile de exigibilitate a accizelor să fie aceleași în toate statele membre, este necesar să se clarifice la nivel comunitar în ce moment sunt eliberate pentru consum produsele accizabile și cui îi revine obligația de a plăti acciza.”
3 Potrivit articolului 1 alineatul (1) din această directivă:
„Prezenta directivă stabilește un regim general pentru accizele percepute, direct sau indirect, pentru consumul următoarelor produse (denumite în continuare «produse accizabile»):
(a) produsele energetice și electricitatea reglementate de Directiva 2003/96/CE [a Consiliului din 27 octombrie 2003 privind restructurarea cadrului comunitar de impozitare a produselor energetice și a electricității (JO 2003, L 283, p. 51, Ediție specială, 09/vol. 2, p. 98)].
[…]”
4 Articolul 2 din directiva menționată prevede:
„Produsele accizabile sunt supuse accizelor la momentul:
(a) producerii acestora, inclusiv, acolo unde este cazul, la momentul extracției acestora, pe teritoriul Comunității;
(b) importului acestora pe teritoriul Comunității.”
5 Articolul 4 din aceeași directivă are următorul cuprins:
„În sensul prezentei directive și al dispozițiilor sale de punere în aplicare, se aplică următoarele definiții:
1. «antrepozitar autorizat» înseamnă o persoană fizică sau juridică autorizată de autoritățile competente dintr‑un stat membru să producă, să transforme, să dețină, să primească sau să expedieze produse accizabile în cadrul activității sale, în regim suspensiv de accize în cadrul unui antrepozit fiscal;
2. «stat membru» și «teritoriul unui stat membru» înseamnă teritoriul fiecărui stat membru al Comunității căruia i se aplică tratatul, în conformitate cu articolul 299 din tratat, cu excepția teritoriilor terțe;
3. «Comunitate» și «teritoriul Comunității» înseamnă teritoriile statelor membre, astfel cum sunt definite la punctul 2;
[…]
5. «țară terță» înseamnă orice stat sau teritoriu căruia nu i se aplică tratatul;
[…]
7. «regim suspensiv de accize» înseamnă un regim fiscal aplicat producerii, transformării, deținerii sau deplasării de produse accizabile care nu fac obiectul unei proceduri sau al unui regim vamal suspensiv, accizele fiind suspendate;
[…]
11. «antrepozit fiscal» înseamnă un loc în care produsele accizabile sunt produse, transformate, deținute, primite sau expediate în regim suspensiv de accize de către un antrepozitar autorizat în cadrul activității sale, sub rezerva anumitor condiții stabilite de autoritățile competente din statul membru în care se află antrepozitul fiscal.”
6 Articolul 5 alineatul (1) din Directiva 2008/118 prevede:
„Prezenta directivă și directivele menționate la articolul 1 se aplică teritoriului Comunității.”
7 Potrivit articolului 7 alineatele (1) și (2) din această directivă, care figurează în secțiunea 1 din capitolul II din aceasta, intitulată „Momentul și locul exigibilității”:
„(1) Accizele devin exigibile în momentul eliberării pentru consum și în statul membru în care se face eliberarea pentru consum.
(2) În sensul prezentei directive, «eliberare pentru consum» are unul dintre următoarele înțelesuri:
(a) ieșirea produselor accizabile, inclusiv neregulamentară, dintr‑un regim suspensiv de accize;
[…]”
8 Articolul 14 din directiva menționată are următorul cuprins:
„(1) Statele membre pot scuti de la plata accizelor produsele accizabile furnizate de magazinele duty‑free, transportate în bagajul personal al călătorilor care se deplasează pe cale aeriană sau maritimă către un teritoriu terț sau către o țară terță.
[…]
(3) Statele membre adoptă măsurile necesare pentru garantarea faptului că scutirile menționate la alineatele (1) și (2) se aplică în așa fel încât să se prevină orice posibilitate de fraudă, evaziune sau abuz.
(4) Statele membre care, la 1 iulie 2008, dispun de magazine duty‑free situate în afara incintei unui aeroport sau a unui port pot continua să scutească, până la 1 ianuarie 2017, de la plata accizelor produsele accizabile furnizate de magazinele duty‑free, transportate în bagajul personal al călătorilor către un teritoriu terț sau către o țară terță.
[…]”
9 Articolul 15 alineatul (2) din aceeași directivă prevede:
„Producția, transformarea și deținerea produselor accizabile, atunci când accizele nu au fost plătite, au loc într‑un antrepozit fiscal.”
10 Articolul 16 din Directiva 2008/118 are următorul cuprins:
„(1) Deschiderea și exploatarea unui antrepozit fiscal de un antrepozitar autorizat sunt supuse autorizării de către autoritățile competente din statul membru în care este situat antrepozitul fiscal.
Autorizația este supusă condițiilor pe care autoritățile au dreptul să le stabilească în scopul de a preveni orice fraudă sau abuz.
(2) Un antrepozitar autorizat are obligația:
[…]
(c) să țină, pentru fiecare antrepozit fiscal în parte, evidențe privind stocurile și deplasările de produse accizabile;
[…]
(e) să accepte toate acțiunile de monitorizare și controalele vizând stocurile.
Condițiile pentru garanția menționată la litera (a) sunt stabilite de autoritățile competente din statul membru în care este autorizat antrepozitul fiscal.”
11 Articolul 17 alineatul (1) din această directivă prevede:
„Produsele accizabile pot fi deplasate în regim suspensiv de accize pe teritoriul Comunității, inclusiv dacă produsele sunt deplasate via o țară terță sau un teritoriu terț:
(a) de la un antrepozit fiscal la:
(i) un alt antrepozit fiscal;
(ii) un destinatar înregistrat;
(iii) un loc de unde produsele accizabile părăsesc teritoriul Comunității, în sensul articolului 25 alineatul (1);
[…]”
Procedura precontencioasă
12 Sesizată cu o plângere, Comisia a strâns informații privind vânzarea cu scutire de accize a unor produse petroliere de către KAE în stațiile de benzină de la punctele de frontieră Kipoi Evrou, Kakavia și Evzonoi. Considerând că reglementarea elenă aplicabilă ar putea fi contrară Directivei 2008/118, Comisia a solicitat Republicii Elene să îi furnizeze precizări.
13 Prin scrisoarea din 19 decembrie 2011, Republica Elenă a răspuns că stațiile de benzină respective, de la care se pot aproviziona cu carburant automobiliștii din țări terțe care se îndreaptă spre aceste țări, funcționează ca antrepozit fiscal și realizează, în aplicarea unei proceduri simplificate, un export de produse petroliere, astfel încât accizele nu ar deveni exigibile.
14 La 29 noiembrie 2013, Comisia a adresat o scrisoare de punere în întârziere acestui stat membru, prin care arăta că vânzarea produselor petroliere cu scutire de accize încalcă cerințele care decurg din Directiva 2008/118. Ea a confirmat acest punct de vedere în avizul său motivat din 1 septembrie 2014.
15 Prin scrisoarea din 29 decembrie 2014, Republica Elenă și‑a reiterat poziția inițială, potrivit căreia vânzarea cu scutire de accize a unor produse accizabile de către KAE la punctele de frontieră Kipoi Evrou, Kakavia și Evzonoi este conformă cu dreptul Uniunii pentru motivul că procedura de export simplificată aplicabilă îi permite să se asigure că acești carburanți nu sunt utilizați pe teritoriul elen, ci sunt exportați în țări terțe.
16 Întrucât a considerat răspunsurile furnizate de Republica Elenă nesatisfăcătoare, Comisia a decis să introducă prezenta acțiune.
Cu privire la acțiune
Argumentația părților
17 Comisia reproșează Republicii Elene că a încălcat obligația care îi revine, în temeiul articolului 7 alineatul (1) din Directiva 2008/118, de a aplica accize pentru produsele accizabile în momentul eliberării lor pentru consum.
18 Pe baza observațiilor pe care i le‑a transmis Republica Elenă în cursul procedurii precontencioase, Comisia rezumă faptele după cum urmează:
– KAE operează stații de benzină, care funcționează ca antrepozite fiscale, la punctele de frontieră Kipoi Evrou, Kakavia și Evzonoi;
– resortisanții statului terț au posibilitatea de a cumpăra la aceste stații de benzină, cu scutire de accize, carburanți în scopul alimentării vehiculelor lor înmatriculate în țări terțe înainte de a părăsi teritoriul Uniunii Europene prin trecerea frontierei terestre;
– în aplicarea unei proceduri de export simplificate, autoritățile vamale competente supraveghează și certifică ieșirea carburanților de pe teritoriul Uniunii și
– procedura în ansamblu, inclusiv vânzarea de produse petroliere scutite de taxe, este reglementată prin mai multe ordine ministeriale, adoptate în cursul anilor 2003-2005.
19 Comisia consideră că, în măsura în care stațiile de benzină în discuție constituie „antrepozite fiscale” în sensul articolului 4 punctul 11 din Directiva 2008/118, produsele petroliere stocate în acestea sunt supuse unui regim suspensiv de accize, astfel încât perceperea accizei este suspendată. La momentul umplerii rezervoarelor de carburant ale vehiculelor, accizele ar deveni exigibile ca urmare a faptului că acești carburanți ies, pe teritoriul elen, din regimul suspensiv de accize.
20 Această interpretare ar rezulta din articolul 7 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2008/118, care prevede că „ieșirea produselor accizabile, inclusiv neregulamentară, dintr‑un regim suspensiv de accize” constituie o eliberare pentru consum. Reiese de la alineatul (1) al aceluiași articol că această noțiune „eliberare pentru consum” desemnează momentul în care accizele devin exigibile.
21 În conformitate cu aceste dispoziții, momentul determinant pentru exigibilitatea accizelor ar fi „eliberarea pentru consum”, iar nu „consumul” însuși. În consecință, exigibilitatea nu ar depinde de distanța care separă un punct de vânzare de frontiera externă a unui stat membru. De asemenea, durata pentru care un produs eliberat pentru consum rămâne pe teritoriul unui stat membru ar fi lipsită de relevanță.
22 De altfel, ar reieși din considerentele (2) și (8) ale Directivei 2008/118 că noțiunile „ieșire” și „eliberare pentru consum” trebuie interpretate în același mod în toate statele membre pentru a garanta buna funcționare a pieței interne.
23 În plus, argumentația potrivit căreia umplerea rezervoarelor vehiculelor ar constitui o „operațiune de export”, din moment ce produsele petroliere ar fi plasate, încă de la ieșire, „într‑un regim vamal de export” în cadrul unei „proceduri de export simplificate”, ar fi lipsită de relevanță. Ieșirea acestor produse din regimul suspensiv de accize, în sensul articolului 7 alineatul (2) din această directivă, ar constitui în mod necesar o eliberare pentru consum.
24 Comisia consideră că articolele 17-31 din Directiva 2008/118, care reglementează „deplasarea produselor accizabile în regim suspensiv de accize”, confirmă această interpretare. Deplasarea produselor accizabile ar face obiectul regimului suspensiv de accize numai atunci când condițiile prevăzute la aceste articole sunt îndeplinite. În toate celelalte cazuri, accizele ar deveni exigibile în momentul ieșirii acestor produse dintr‑un antrepozit fiscal.
25 Procedura simplificată de export aplicată de autoritățile elene nu ar îndeplini aceste condiții întrucât, în realitate, nu ar face parte din domeniul de aplicare al niciuneia dintre dispozițiile acestei directive.
26 Republica Elenă consideră că avizul motivat și cererea introductivă sunt incoerente. În timp ce în avizul motivat nașterea accizelor ar fi fost fixată la momentul încetării efective a regimului suspensiv de accize, în cererea introductivă consumul efectiv nu ar mai fi determinant. Cererea introductivă însăși ar fi dovada acestei incoerențe, întrucât Comisia s‑ar referi la „eliberarea pentru consum”, precum și la „eliberarea efectivă pentru consum”.
27 Pe fond, Republica Elenă arată că vânzarea de produse petroliere de către KAE în cadrul stațiilor de benzină de la punctele de frontieră Kipoi Evrou, Kakavia și Evzonoi nu determină exigibilitatea accizelor întrucât carburanții, atunci când ies din regimul suspensiv de accize, sunt plasați imediat într‑un „regim vamal de export” ca urmare a unei „proceduri simplificate”. Prin urmare, nici normele din Directiva 2008/118, nici nivelul de armonizare pe care îl vizează nu ar fi încălcate.
28 În cadrul acestui „regim vamal de export”, autoritățile vamale ar fi responsabile pentru controlul antrepozitelor fiscale și pentru ieșirea produselor din regimul suspensiv de accize. Acestea ar asigura de asemenea controlul formalităților de export, care cuprind o declarație de export simplificată, în sensul articolelor 282 și 286 din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar (JO 1993, L 253, p. 1, Ediție specială, 02/vol. 7, p. 3), și ar supraveghea exportul efectiv al carburanților în afara teritoriului vamal al Uniunii, în aplicarea articolului 161 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului vamal comunitar (JO 1992, L 302, p. 1, Ediție specială, 02/vol. 5, p. 58). Prin urmare, vânzarea acestor produse, ieșirea lor din regimul suspensiv de accize și exportul lor ar fi incluse într‑o procedură unică.
29 Directiva 2008/118 nu s‑ar opune ca un stat membru să instituie o astfel de „procedură de export simplificată” pentru motivele următoare.
30 În primul rând, procedurile simplificate prevăzute la articolele 30 și 31 din această directivă ar putea fi aplicate mutatis mutandis.
31 În al doilea rând, ca urmare a succesiunii imediate a regimului suspensiv de accize și a „regimului de export”, articolul 7 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2008/118 nu ar fi aplicabil. Această dispoziție nu ar viza decât ieșirea „pură și simplă” a unui produs accizabil dintr‑un regim suspensiv de accize.
32 În al treilea rând, articolul 7 din Directiva 2008/118 nu ar realiza o armonizare completă, astfel încât eliberarea pentru consum nu ar fi singura urmare posibilă a ieșirii unui produs accizabil dintr‑un regim suspensiv de accize. Astfel, articolul 17 alineatul (1) litera (a) punctul (iii) din această directivă ar recunoaște posibilitatea statelor membre de a plasa un produs provenit dintr‑un regim suspensiv de accize într‑un regim de export, fără ca accizele să devină exigibile. Prin urmare, „procedura de export simplificată” în cauză nu ar afecta măsurile de armonizare prevăzute de această directivă. De altfel, contrar Regulamentului nr. 2913/92, lacunele directivei menționate ar lăsa statelor membre o marjă largă de apreciere.
33 În al patrulea și ultimul rând, în ceea ce privește articolul 17 alineatul (1) litera (a) punctul (iii) și articolul 25 din Directiva 2008/118, aceste dispoziții nu ar fi aplicabile întrucât produsele petroliere vizate în speță ar ieși direct de pe teritoriul vamal al Uniunii, fără a exista vreo deplasare în regim suspensiv de accize. Conform articolului 269 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii (JO 2013, L 269, p. 1), furnizarea produselor petroliere s‑ar desfășura în regimul de export prevăzut în acesta. Reiese din această dispoziție că „[m]ărfurile unionale care urmează să fie scoase de pe teritoriul vamal al Uniunii sunt plasate sub regimul de export. În consecință, prelevarea accizelor ar fi nejustificată”.
34 În plus, procedura de export simplificată ar garanta că produsele petroliere nu sunt consumate pe teritoriul elen, ci sunt exportate într‑o țară terță. Din motive rezonabile, faptul că vehiculele trebuie să parcurgă o distanță scurtă între stațiile de benzină și frontierele efective nu ar repune în discuție această constatare.
35 Astfel, pe de o parte, această distanță ar fi acoperită cu ușurință utilizând carburantul rămas în rezervoarele vehiculelor anterior alimentării și, în consecință, ar fi disproporționat să se aplice accize. Pe de altă parte, astfel cum ar reieși din cuprinsul punctelor 25-33 din Hotărârea din 14 noiembrie 1985, Neumann (299/84, EU:C:1985:463), în speță, normele Directivei 2008/118 ar fi disproporționate ca urmare a caracterului lor general și, dacă legiuitorul Uniunii ar fi reglementat acest caz precis, ar fi făcut‑o pe baza echității.
Aprecierea Curții
Cu privire la admisibilitate
36 Susținând că avizul motivat și cererea introductivă sunt incoerente, Republica Elenă urmărește să demonstreze că prezenta acțiune este inadmisibilă.
37 Astfel cum susține Comisia, reiese cu claritate din scrisoarea de punere în întârziere, din avizul motivat, precum și din cererea introductivă că Comisia a calificat aprovizionarea vehiculelor cu carburant la stațiile de benzină care au rolul de antrepozite fiscale drept „ieșire” a produselor accizabile dintr‑un regim suspensiv de accize în sensul Directivei 2008/118. Folosirea termenului „efectivă” nu poate crea nicio confuzie în această privință.
38 Așadar, Republica Elenă era perfect în măsură să înțeleagă întinderea încălcărilor dreptului Uniunii care i‑au fost reproșate și se impune respingerea excepției de inadmisibilitate pe care a ridicat‑o.
Cu privire la fond
39 Republica Elenă susține că vânzarea de produse petroliere de către KAE la stațiile de benzină de la punctele de frontieră Kipoi Evrou, Kakavia și Evzonoi nu determină exigibilitatea accizelor, întrucât carburanții, atunci când ies din regimul suspensiv de accize, sunt plasați imediat într‑un „regim vamal de export”.
40 Trebuie amintit că reiese de la articolul 7 alineatul (1) din Directiva 2008/118, că accizele devin exigibile în momentul eliberării pentru consum și în statul membru în care aceasta are loc. În conformitate cu alineatul (2) litera (a) al acestui articol, „eliberarea pentru consum” înseamnă ieșirea, inclusiv neregulamentară, a produselor accizabile dintr‑un regim suspensiv de accize.
41 În temeiul articolului 17 alineatul (1) litera (a) punctul (i) din Directiva 2008/118, produsele accizabile pot fi deplasate în regim suspensiv de accize pe teritoriul Uniunii, între altele de la un antrepozit fiscal situat într‑un stat membru la un antrepozit fiscal situat în alt stat membru. Un astfel de regim suspensiv se caracterizează prin faptul că accizele aferente produselor care se încadrează în acest regim nu sunt încă exigibile, deși faptul generator al impozitării s‑a produs deja. Prin urmare, în ceea ce privește produsele accizabile, acest regim operează reportarea exigibilității accizei până în momentul în care este îndeplinită o condiție de exigibilitate (Hotărârea din 28 ianuarie 2016, BP Europa, C‑64/15, EU:C:2016:62, punctul 22).
42 Pentru astfel de produse cărora li se aplică un regim suspensiv de accize, este considerată drept o „eliberare pentru consum”, în temeiul articolului 7 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2008/118, ieșirea, inclusiv neregulamentară, din acest regim (Hotărârea din 28 ianuarie 2016, BP Europa, C‑64/15, EU:C:2016:62, punctul 23).
43 În plus, Curtea a statuat deja că „eliberarea pentru consum”, în sensul articolului 7 din Directiva 2008/118, are loc în momentul ieșirii fizice a unui produs accizabil dintr‑un regim suspensiv de accize (a se vedea în acest sens Hotărârea din 2 iunie 2016, Polihim‑SS, C‑355/14, EU:C:2016:403, punctele 53 și 55).
44 Astfel cum arată Comisia, reiese din considerentul (8) al Directivei 2008/118 că, pentru buna funcționare a pieței interne, este necesar ca atât conceptul, cât și condițiile de exigibilitate a accizelor să fie aceleași în toate statele membre și ca această directivă să determine, în consecință, la nivelul Uniunii, în ce moment sunt eliberate pentru consum produsele accizabile.
45 În consecință, noțiunile „ieșire” și „eliberare pentru consum”, care determină momentul exigibilității accizelor, trebuie interpretate în mod uniform în toate statele membre.
46 În speță, este cert că produsele petroliere în discuție constituie produse accizabile. Ieșirea lor din regimul suspensiv de accize în momentul alimentării vehiculelor pe teritoriul Republicii Elene conduce la eliberarea lor pentru consum. Din moment ce, conform articolului 7 alineatul (1), accizele devin exigibile exact în acest moment, reglementarea elenă care permite furnizarea acestor produse cu scutire de accize este contrară acestei dispoziții.
47 Plasarea produselor accizabile, după ieșirea lor dintr‑un regim suspensiv de accize, într‑un „regim vamal de export”, precum cel descris de Republica Elenă, nu poate modifica această constatare.
48 Pe de o parte, reiese din economia Directivei 2008/118, precum și din dispozițiile sale privind definirea și funcționarea antrepozitelor fiscale și a regimului suspensiv, precum articolul 4 punctele 7 și 11, articolul 15 alineatul (2), precum și articolele 16 și 17 din aceasta, că un produs accizabil deținut în afara unui regim suspensiv a fost în mod necesar, la un moment dat, indiferent în ce mod, eliberat pentru consum în sensul articolului 7 alineatul (1) din această directivă (a se vedea prin analogie Hotărârea din 5 aprilie 2001, Van de Water, C‑325/99, EU:C:2001:201, punctul 34).
49 În consecință, întrucât umplerea rezervoarelor de carburant ale vehiculelor precum cele în discuție în prezenta cauză trebuie calificată drept „ieșire” și, în consecință, drept „eliberare pentru consum” în sensul articolului 7 din Directiva 2008/118, faptul că, ulterior sau chiar concomitent, carburanții au fost plasați într‑un „regim vamal de export” nu produce niciun efect asupra exigibilității accizei (a se vedea prin analogie Hotărârea din 29 aprilie 2010, Dansk Transport og Logistik, C‑230/08, EU:C:2010:231, punctele 80 și 81).
50 Având în vedere aceste considerații, nu este necesar să se analizeze argumentația Republicii Elene prin care aceasta urmărește să facă dovada conformității „regimului [său] vamal de export” cu Regulamentul nr. 2913/92, cu Regulamentul nr. 2454/93 și cu Regulamentul nr. 952/2013.
51 Pe de altă parte, este cert că normele naționale privind punerea în aplicare a vânzării produselor petroliere respective nu îndeplinesc cerințele Directivei 2008/118, care permit fie scutirea de accize a vânzării produselor accizabile, fie exportarea unor astfel de produse sub un regim suspensiv de accize.
52 În ceea ce privește în special articolul 14 din această directivă, Republica Elenă nu contestă inaplicabilitatea posibilității prevăzute în cuprinsul acestuia de a scuti de la plata accizelor produsele accizabile furnizate de magazinele duty‑free și transportate în bagajul personal al călătorilor care se deplasează către un teritoriu terț sau către o țară terță.
53 Republica Elenă nu contestă nici faptul că articolele 17-31 din Directiva 2008/118, care reglementează „deplasarea produselor accizabile în regim suspensiv de accize”, nu sunt aplicabile în speță.
54 În special, admite că condițiile prevăzute la articolul 17 alineatul (1) litera (a) punctul (iii) din această directivă, care prevede că „[p]rodusele accizabile pot fi deplasate în regim suspensiv de accize pe teritoriul Comunității […] de la un antrepozit fiscal la un loc de unde produsele accizabile părăsesc teritoriul Comunității, conform articolului 25 alineatul (1)”, nu sunt îndeplinite.
55 Nu se contestă nici că „regimul vamal de export” instituit de Republica Elenă nu intră nici în domeniul de aplicare al articolelor 30 și 31 din Directiva 2008/118 întrucât acestea nu reglementează decât procedurile simplificate pentru deplasarea produselor accizabile într‑un regim suspensiv de accize care se desfășoară fie pe teritoriul unui singur stat membru, fie pe cel al mai multor state membre.
56 În ceea ce privește argumentul potrivit căruia principiul proporționalității ar impune o interpretare a Directivei 2008/118 care să permită vânzarea de produse petroliere scutite de taxe în împrejurările din speță, acesta trebuie respins ca lipsit de temei. Astfel, această interpretare ar echivala cu a autoriza praeter legem o derogare de la articolul 7 din Directiva 2008/118 și ar compromite obiectivul de armonizare a condițiilor de exigibilitate a accizelor, a cărui importanță pentru buna funcționare a pieței interne a fost amintită la punctele 44 și 45 din prezenta hotărâre.
57 Având în vedere toate considerațiile precedente, este necesar să se considere că acțiunea formulată de Comisie este fondată.
58 În consecință, trebuie constatat că, prin adoptarea și prin menținerea în vigoare a unei legislații care autorizează vânzarea de produse petroliere scutite de taxe de stațiile de benzină ale KAE la punctele de frontieră Kipoi Evrou, Kakavia și Evzonoi, care se găsesc toate în zone limitrofe unor țări terțe – și anume Republica Turcia, Republica Albania și, respectiv, fosta Republică iugoslavă a Macedoniei –, Republica Elenă nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 7 alineatul (1) din Directiva 2008/118.
Cu privire la cheltuielile de judecată
59 Potrivit articolului 138 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Curții, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Comisia a solicitat obligarea Republicii Elene la plata cheltuielilor de judecată, iar aceasta din urmă a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a șasea) declară și hotărăște:
1) Prin adoptarea și prin menținerea în vigoare a unei legislații care autorizează vânzarea de produse petroliere scutite de taxe de stațiile de benzină ale Katastimata Aforologiton Eidon AE la punctele de frontieră Kipoi Evrou (Grecia), Kakavia (Grecia) și Evzonoi (Grecia), care se găsesc toate în zone limitrofe unor țări terțe – și anume Republica Turcia, Republica Albania și, respectiv, fosta Republică iugoslavă a Macedoniei –, Republica Elenă nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 7 alineatul (1) din Directiva 2008/118/CE a Consiliului din 16 decembrie 2008 privind regimul general al accizelor și de abrogare a Directivei 92/12/CEE.
2) Obligă Republica Elenă la plata cheltuielilor de judecată.
Semnături