Cerere de decizie preliminară introdusă de Hoge Raad der Nederlanden (Țările de Jos) la 22 aprilie 2016 - Procedură penală împotriva lui Mossa Ouhrami
(Cauza C-225/16)
Limba de procedură: neerlandeza
Instanța de trimitere
Hoge Raad der Nederlanden
Partea din procedura principală
Mossa Ouhrami
Întrebările preliminare
Articolul 11 alineatul (2) din Directiva privind returnarea1 trebuie interpretat în sensul că termenul de 5 ani prevăzut de aceasta începe să curgă:
de la data emiterii interdicției de intrare (sau, cu efect retroactiv, de la data deciziei, echivalentă cu această interdicție, prin care o persoană a fost declarată indezirabilă),
de la data la care persoana în cauză a părăsit teritoriul (în esență) statelor membre ale Uniunii Europene, sau
începând de la o altă dată?
În ceea ce privește aplicarea dreptului tranzitoriu, articolul 11 alineatul (2) din Directiva privind returnarea trebuie interpretat în sensul că presupune că deciziile adoptate înainte de intrarea în vigoare a directivei, care au ca efect juridic obligația destinatarului de a părăsi teritoriul Țărilor de Jos pentru o perioadă de 10 ani consecutivi - în condițiile în care interdicția de intrare a fost emisă ținând seama de toate împrejurările cauzei și putea face obiectul unei căi de atac -, nu mai pot produce efecte juridice în cazul în care, la data la care ar fi trebuit să fie transpusă directiva sau la data la care s-a constatat că destinatarul acestei decizii locuiește în Țările de Jos, durata acestei obligații depășea termenul prevăzut la acest articol?
____________1 Directiva 2008/115/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 decembrie 2008 privind standardele și procedurile comune aplicabile în statele membre pentru returnarea resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală (JO L 348, p. 98).