CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL
PEDRO CRUZ VILLALÓN
prezentate la 11 septembrie 2014(1)
Cauza C‑419/13
Art & Allposters International BV
împotriva
Stichting Pictoright
[cerere de decizie preliminară
formulată de Hoge Raad der Nederlanden (Țările de Jos)]
„Dreptul de autor și drepturile conexe – Directiva 2001/29 – Dreptul de distribuire – Dreptul exclusiv al autorilor de a autoriza sau de a interzice orice formă de distribuire către public – Epuizarea – Dreptul de reproducere – Noua formă”
1. Titularul drepturilor de autor al unei picturi, care și‑a dat consimțământul ca imaginea reprezentată să fie pusă în circulație sub formă de poster, se poate opune comercializării acestei imagini transferate pe o pânză? În principiu, aceasta este problema dezbătută în litigiul aflat la originea prezentei trimiteri preliminare și pentru a cărei soluționare Hoge Raad oferă Curții posibilitatea de a dezvolta jurisprudența privind Directiva 2001/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională(2).
I – Cadrul normativ
A – Dreptul internațional
1. Tratatul Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale (OMPI) privind drepturile de autor(3)
2. Conform articolului 1 alineatul (4) din tratat, părțile contractante vor respecta articolele 1-21 și anexa la Convenția de la Berna pentru protecția operelor literare și artistice (denumită în continuare „Convenția de la Berna”)(4).
3. Articolul 6 din tratat, intitulat „Dreptul de distribuire”, prevede următoarele:
„(1) Autorii operelor literare și artistice se bucură de dreptul exclusiv de a autoriza punerea la dispoziția publicului a originalului și a copiilor lor prin vânzare sau prin orice alt transfer de proprietate.
(2) Nicio dispoziție din prezentul tratat nu aduce atingere facultății pe care o au părțile contractante de a stabili condițiile eventuale în care epuizarea dreptului prevăzut la alineatul (1) se aplică după prima vânzare sau după altă operațiune de transfer de proprietate al originalului sau al unei copii de pe fonogramă, efectuată cu autorizarea producătorului fonogramei.”
2. Convenția de la Berna
4. Articolul 6 bis din Convenția de la Berna, intitulat „Drepturi morale”, prevede:
„(1) Independent de drepturile economice ale autorului, chiar și după transferul acestor drepturi, autorul are dreptul să pretindă calitatea de autor al lucrării și să formuleze obiecții față de orice denaturare, mutilare sau altă modificare sau alte măsuri derogatorii legate de această lucrare care ar prejudicia onoarea sau reputația sa.
(2) Drepturile recunoscute autorului în conformitate cu alineatul (1) se păstrează după moartea acestuia cel puțin până la momentul stingerii drepturilor patrimoniale și se exercită de către persoanele sau instituțiile autorizate de legislația țării în care este reclamată protecția. Cu toate acestea, țările a căror legislație, în vigoare la momentul ratificării prezentului act sau al aderării la acesta, nu conține dispoziții care să asigure protecția, după moartea autorului, a tuturor drepturilor recunoscute în temeiul alineatului (1) menționat anterior, pot prevedea ca unele dintre aceste drepturi să nu fie menținute după moartea autorului.
(3) Căile de atac pentru protecția drepturilor recunoscute de prezentul articol sunt reglementate de legislația țării în care este reclamată protecția.”
5. Conform articolului 12 din Convenția de la Berna, intitulat „Dreptul de adaptare, aranjare și alte transformări”, „[a]utorii de opere literare sau artistice beneficiază de dreptul exclusiv de a autoriza adaptările, aranjamentele și alte transformări ale operelor lor”.
B – Dreptul Uniunii
6. În considerentul (9) al Directivei 2001/29/CE se arată că „orice armonizare a dreptului de autor și a drepturilor conexe trebuie să aibă la bază un nivel ridicat de protecție, deoarece aceste drepturi sunt esențiale pentru creația intelectuală. Protecția lor contribuie la menținerea și dezvoltarea creativității în interesul autorilor, artiștilor interpreți sau executanți, producătorilor, consumatorilor, culturii, industriei și publicului larg. În consecință, proprietatea intelectuală a fost recunoscută ca parte integrantă a proprietății”.
7. Conform considerentului (10) al directivei, „autorii sau artiștii interpreți sau executanți trebuie să primească o remunerație adecvată pentru utilizarea operelor lor, pentru a‑și putea continua munca creativă și artistică, la fel ca și producătorii, pentru a putea finanța această muncă. […] Pentru a asigura o astfel de remunerație și pentru a obține un randament satisfăcător al investiției, este necesară o protecție juridică adecvată a drepturilor de proprietate intelectuală”.
8. Potrivit considerentului (28) al directivei, „în temeiul prezentei directive, protecția dreptului de autor include dreptul exclusiv de a controla distribuirea unei opere încorporate într‑un bun corporal. Prima vânzare a unei copii a bazei de date în cadrul Comunității de către titularul dreptului, sau cu consimțământul acestuia, epuizează dreptul de a controla revânzarea acestei copii în cadrul Comunității; Acest drept nu ar trebui epuizat prin vânzarea originalului sau a copiilor acestuia în afara Comunității de către titularul dreptului de autor sau cu consimțământul acestuia. […]”
9. Considerentul (31) al directivei precizează că „trebuie păstrat un echilibru just între drepturile și interesele diverselor categorii de titulari de drepturi, precum și între acestea și drepturile și interesele utilizatorilor de obiecte protejate. Excepțiile existente și limitările de drepturi stabilite de statele membre trebuie reanalizate prin prisma noului mediu electronic. Diferențele existente între excepțiile și limitările privind anumite acte restricționate au efecte negative directe asupra funcționării pieței interne în domeniul dreptului de autor și al drepturilor conexe. Asemenea diferențe ar putea deveni mai accentuate odată cu dezvoltarea exploatării în străinătate a operelor și a activităților transfrontaliere. Pentru a asigura buna funcționare a pieței interne, astfel de excepții și limitări trebuie definite într‑un mod mai armonizat. Gradul de armonizare a acestor excepții depinde de impactul lor asupra bunei funcționări a pieței interne”.
10. Articolul 2 din Directiva 2001/29, intitulat „Dreptul de reproducere”, menționează că „statele membre prevăd dreptul exclusiv de a autoriza sau de a interzice reproducerea directă sau indirectă, temporară sau permanentă, prin orice mijloace și în orice formă, în totalitate sau în parte:
a) pentru autori, a operelor lor;
[…]”
11. Articolul 4 din aceeași directivă, intitulat „Dreptul de distribuire”, prevede:
„(1) Statele membre prevăd dreptul exclusiv al autorului de a autoriza sau de a interzice orice formă de distribuire către public, prin vânzare sau prin altă modalitate, a originalului operei sau a copiilor acestuia.
(2) Dreptul de distribuire a originalului sau a copiilor operei nu se epuizează în cadrul Comunității, exceptând cazul în care prima vânzare sau primul altfel de transfer al proprietății asupra obiectului în cauză în cadrul Comunității se face de către titularul dreptului sau cu acordul acestuia.”
C – Dreptul olandez
12. Articolul 4 alineatul (1) din Directiva 2001/29 a fost transpus în dreptul olandez prin Legea privind drepturile de autor (Auteurswet, denumită în continuare „Aw”).
13. Articolul 1 din Aw definește dreptul de autor ca dreptul exclusiv al autorului unei opere literare, științifice sau artistice sau al succesorilor acestuia de a o face publică sau de a o reproduce, sub rezerva limitărilor prevăzute de lege.
14. Conform articolului 12 alineatul 1 din Aw, prin publicarea unei opere literare, științifice sau artistice se înțelege „publicarea unei reproduceri a operei, în totalitate sau în parte […]”.
15. Potrivit articolului 12b din Aw, dacă o copie a unei opere literare, științifice sau artistice a fost pusă în circulație pentru prima dată într‑un stat membru de către autorul său sau de către succesorii săi sau cu acordul acestuia, punerea în circulație a respectivei copii în alt mod, cu excepția închirierii sau a împrumutului, nu reprezintă o încălcare a dreptului de autor.
II – Situația de fapt
16. Stichting Pictoright (denumită în continuare „Pictoright”) este o societate olandeză de gestiune colectivă a drepturilor de autor care apără, printre altele, drepturile moștenitorilor unor pictori renumiți (denumiți în continuare „titularii drepturilor”).
17. Art & Allposters International BV (denumită în continuare „Allposters”) comercializează, prin intermediul internetului, postere și alte reproduceri ale operelor respectivilor artiști.
18. Cei care doresc să comande o reproducere de artă de la Allposters pot alege între un poster, un poster înrămat, un poster pe suport de lemn sau o reprezentare pe pânză. Pentru această din urmă variantă, procedura de reproducere este următoarea: pe un poster pe hârtie se aplică o folie de plastic, apoi imaginea este transferată prin utilizarea unui procedeu chimic de pe poster pe o pânză, care este fixată apoi pe o ramă de lemn. Acest procedeu și rezultatul său sunt denumite „transferul pe pânză”.
19. Întrucât Allposters nu a respectat cererea adresată de Pictoright de a înceta să vândă fără permisiunea sa reproduceri ale operelor clienților săi, obținute prin procedura menționată, Pictoright a introdus acțiune împotriva Allposters în fața Rechtbank Roermond (Tribunalul de primă instanță din Roermond), prin care solicita încetarea oricărei încălcări directe sau indirecte a drepturilor de autor și a drepturilor morale ale titularilor drepturilor.
20. Acțiunea a fost respinsă prin hotărârea din 22 septembrie 2010, împotriva căreia Pictoright a introdus apel în fața Gerechtshof te’s‑Hertogenbosch (Curtea de Apel din Hertogenbosch), care a admis apelul la 3 ianuarie 2012. Curtea de Apel a urmat jurisprudența stabilită de Hoge Raad prin decizia din 19 ianuarie 1979(5), conform căreia este vorba despre o publicare nouă, în sensul articolului 12 din Aw, atunci când copia pusă în circulație de către titular este distribuită public într‑o formă diferită, ceea ce are drept consecință o modalitate nouă de exploatare pentru entitatea care comercializează această nouă formă a copiei puse inițial în circulație (așa‑numita „jurisprudență Poortvliet”). În lumina acestei jurisprudențe, Curtea de Apel a concluzionat că, în cazul în care transferurile pe pânză presupun o modificare semnificativă a posterelor a căror imagine este transferată, vânzarea acestora necesită consimțământul titularilor drepturilor.
21. Allposters a introdus recurs în fața Hoge Raad, susținând în apărarea sa că jurisprudența Poortvliet a fost aplicată în mod eronat, întrucât noțiunile de epuizare și de publicare referitoare la drepturile de autor au fost armonizate între timp la nivel european. În opinia sa, epuizarea în sensul articolului 4 alineatul (2) din directiva menționată intervine la distribuirea unei opere materializate într‑un bun corporal atunci când copia respectivă este pusă în circulație de către titular sau cu acordul acestuia. O eventuală modificare ulterioară a copiei sau a obiectului nu are efect asupra epuizării.
22. La rândul său, Pictoright a susținut că dreptul de adaptare nu a fost armonizat și, prin urmare, jurisprudența Poortvliet este în continuare aplicabilă. În orice caz, Pictoright consideră că jurisprudența respectivă – în special teza conform căreia o modificare (substanțială) a materialului exclude epuizarea – este perfect compatibilă cu dreptul Uniunii.
23. În aceste condiții, Hoge Raad a formulat prezenta trimitere preliminară.
III – Întrebările preliminare adresate
24. Întrebările preliminare, adresate la 24 iulie 2013, au următorul cuprins:
„1) Articolul 4 din Directiva privind dreptul de autor reglementează problema dacă dreptul de distribuire al titularului dreptului de autor poate fi aplicat și reproducerii unei opere protejate prin drepturi de autor care a fost vândută și livrată în cadrul Spațiului Economic European de către titularul dreptului sau cu acordul acestuia, în cazul în care respectiva reproducere a suferit o modificare de formă și este pusă din nou în circulație în această nouă prezentare?
2) a) În cazul unui răspuns afirmativ la întrebarea 1, faptul că a intervenit o modificare în sensul primei întrebări este relevant în speță pentru răspunsul la întrebarea dacă epuizarea drepturilor în sensul articolului 4 alineatul (2) din Directiva privind dreptul de autor este împiedicată sau întreruptă?
b) În cazul unui răspuns afirmativ la întrebarea 2 a), ce criterii trebuie aplicate în speță pentru a putea vorbi despre o modificare a formei unei reproduceri care împiedică sau întrerupe epuizarea drepturilor în sensul articolului 4 alineatul (2) din Directiva privind dreptul de autor?
c) Aceste criterii permit aplicarea criteriului, devenit relevant în dreptul național olandez, potrivit căruia nu se mai poate pune problema epuizării pentru simplul motiv că revânzătorul a dat o altă formă reproducerilor și le‑a distribuit public sub această formă (decizia Hoge Raad din 19 ianuarie 1979 […], Poortvliet)?”
IV – Procedura în fața Curții
25. Au intervenit în procedură și au prezentat memorii scrise părțile din litigiul principal, guvernul francez și Comisia. Toate acestea, precum și guvernul Regatului Unit s‑au prezentat în cadrul ședinței publice care a avut loc la 22 mai 2014. În ședință, conform articolului 61 alineatele (1) și (2) din Regulamentul de procedură, părțile au fost invitate să își exprime poziția cu privire la trei aspecte: (1) posibilitatea ca transferul pe pânză să fie considerat o adaptare a operei în sensul articolului 12 din Convenția de la Berna; (2) eventuala relevanță – cu scopul de a aprecia epuizarea dreptului de distribuire – care trebuie acordată principiului remunerării adecvate, într‑o situație în care modificarea conduce la creșterea prețului obiectului care conține opera protejată; (3) eventuala relevanță a drepturilor morale asupra interpretării principiului epuizării.
V – Argumente
A – Prima întrebare preliminară
26. Referitor la prima întrebare adresată, Allposters menționează, cu titlu preliminar, că prin „modificare de formă” trebuie să se înțeleagă transformarea suportului operei protejate prin dreptul de autor, iar nu transformarea imaginii respectivei opere. Prin urmare, susține că răspunsul la această întrebare trebuie să fie afirmativ. În opinia sa, în speță nu a fost modificată opera, ci suportul acesteia, astfel încât este aplicabil articolul 4 din Directiva 2001/29, prin care s‑a realizat o armonizare completă atât în ceea ce privește dreptul de distribuire [alineatul (1)], cât și în ceea ce privește principiul epuizării [alineatul (2)] și, prin urmare, statele membre nu beneficiază de nicio marjă pentru reglementarea unor excepții.
27. Pictoright, la rândul său, înclină spre un răspuns negativ, deoarece, în opinia sa, articolul 4 din Directiva 2001/29 nu se referă decât la situația în care nu a avut loc o modificare a reproducerii operei protejate. În acest sens, susține că din redactarea alineatului (2) al dispoziției rezultă că principiul epuizării se referă la „obiect”, și anume la „original sau […] la copiile operelor”, fără a fi incluse în această noțiune reproducerile transferate pe pânză, din moment ce acestea diferă în mod semnificativ față de originale sau față de copiile acestora, ca urmare a modificărilor substanțiale efectuate asupra posterelor în procesul de transfer pe pânză.
28. Pictoright face referire la jurisprudența și la reglementarea Uniunii în materia dreptului mărcilor, invocând articolul 7 alineatul (2) din Directiva 2008/95/CE(6) și articolul 13 din Regulamentul (CE) nr. 207/2009(7), care, practic, conțin o reglementare similară, prin care se prevede că „nu se aplică atunci când există motive justificate pentru ca titularul să se opună comercializării ulterioare a produselor, în special atunci când starea produselor se modifică sau se deteriorează după introducerea lor pe piață”. În aceste condiții, Pictoright apreciază că dreptul de adaptare în materia drepturilor de autor nu a fost armonizat de Uniune, deși, prin ratificarea Tratatului OMPI, aceasta și‑a asumat obligația de a respecta articolul 12 din Convenția de la Berna, care recunoaște autorilor operelor literare sau artistice dreptul exclusiv de a autoriza adaptările, aranjamentele și alte transformări ale operelor lor.
29. Guvernul francez și‑a limitat observațiile la prima întrebare, considerând că aceasta trebuie să fie analizată împreună cu cea formulată la litera a) a celei de a doua întrebări. În opinia sa, conform articolului 4 alineatele (1) și (2) din Directiva 2001/29, în lumina considerentului (28) al acesteia, autorul operei protejate deține dreptul exclusiv de a autoriza sau de a interzice prima formă de distribuire, prin vânzare sau prin orice alt mijloc, a oricărui bun corporal sau a oricărui obiect în care este încorporată opera sau o copie a acesteia. Prin urmare, dreptul de distribuire este epuizat numai atunci când titularul dreptului a efectuat prima vânzare sau a consimțit la primul transfer al proprietății asupra acelui bun corporal sau asupra acelui obiect.
30. În ceea ce privește prezenta cauză, guvernul francez apreciază că transferul pe pânză al unei opere sau al unei copii a unei opere presupune crearea unui obiect nou, a cărui reproducere și distribuire pot fi autorizate sau interzise de titularul drepturilor exclusive. Faptul că opera a fost pusă în circulație sub altă formă nu ar fi epuizat dreptul exclusiv de distribuire al titularului dreptului în ceea ce privește noul obiect.
31. În opinia guvernului francez, această interpretare este singura care respectă obiectivul Directivei 2001/29 de a asigura autorilor un nivel ridicat de protecție a drepturilor lor și o remunerație corespunzătoare pentru utilizarea operelor acestora. Această teză este susținută și de faptul că operațiunea de transfer pe pânză nu afectează doar dreptul exclusiv de distribuire al autorilor, ci și alte aspecte privind dreptul de autor, precum drepturile exclusive de reproducere și de adaptare, deși acesta din urmă nu este recunoscut oficial de dreptul Uniunii.
32. În cadrul intervenției sale în ședința publică, guvernul Regatului Unit a susținut că noțiunea de distribuire către public acoperă doar actele privind transferul proprietății asupra obiectului. Dificultatea ar putea să apară atunci când, odată ce obiectul a fost pus în circulație cu autorizația autorului, acesta este modificat în asemenea măsură încât, prin crearea unui obiect nou, nu este afectată opera originală, cum s‑ar întâmpla în cazul unui colaj de fotografii publicate într‑o revistă. Cu toate acestea, guvernul Regatului Unit consideră că, în asemenea cazuri, dreptul de distribuire s‑ar fi epuizat deja.
33. Potrivit guvernului Regatului Unit, Curtea trebuie să manifeste prudență în ceea ce privește stabilirea condițiilor epuizării acestui drept. În opinia sa, nu ar trebui să se ajungă la concluzia că nu există epuizare atunci când se reutilizează sau se reciclează copiile unei opere sub forme diferite. În opinia sa, odată ce a avut loc prima vânzare autorizată a unui obiect, aspectul esențial este să stabilească dacă producerea unui nou articol presupune o reproducere neautorizată a creației intelectuale a autorului. Dacă răspunsul este negativ, nimic nu ar împiedica cumpărătorul să folosească articolul astfel cum consideră de cuviință.
34. La rândul său, Comisia propune să se răspundă la prima întrebare în sensul că articolul 4 din Directiva 2001/29 se aplică unei situații precum cea care face obiectul litigiului principal și în special că titularii drepturilor în cauză pot, în principiu, să invoce dreptul de distribuire definit la alineatul (1) al acestui articol. În opinia sa, se impune o interpretare extensivă a dreptului de distribuire, avându‑se în vedere atât expresiile „orice formă de distribuire” și „originalul operei sau copiile acestuia” utilizate la articolul 4 alineatul (1), cât și obiectivul urmărit de Directiva 2001/29, și anume, asigurarea unui nivel ridicat de protecție a autorilor.
35. Comisia consideră că modificarea formei care rezultă din transferul pe pânză nu se opune calificării rezultatului drept o „copie” a unei opere în sensul articolului 4 alineatul (1) din Directiva 2001/29. În funcție de modificare, rezultatul ar consta fie într‑o copie identică cu posterul, fie într‑o nouă reproducere a operei originale, care ar trebui considerată tot o „copie”. În opinia sa, în ambele situații, titularul drepturilor ar avea un drept exclusiv de a autoriza sau de a interzice distribuirea rezultatului transferului pe pânză.
B – A doua întrebare preliminară
36. Allposters propune un răspuns negativ la litera a) a celei de a doua întrebări preliminare. În opinia sa, întreruperea principiului epuizării în cazul modificării suportului operei protejate contravine principiului liberei circulații a mărfurilor și ratio legis a drepturilor de autor. Posibilitatea de exploatare comercială a obiectului protejat s‑ar limita, prin urmare, la prima distribuire a acestuia, care garantează beneficiul titularului dreptului.
37. Allposters subliniază că, în domeniul drepturilor de autor, se face distincție între corpus mechanicum (obiectul material) și corpus mysticum (creația imaterială), aceasta din urmă fiind singura care desemnează opera în sensul dreptului de autor și care beneficiază de protecția specifică acestuia. Potrivit Allposters, conținutul operei ar trebui apreciat independent de suportul său, care nu ar fi un element al „creației intelectuale proprii”. În opinia sa, în prezenta cauză transferul pe pânză presupune o modificare a corpus mechanicum, întrucât hârtia este înlocuită cu pânza, însă corpus mysticum rămâne neschimbat. Dacă reproducerea operei protejate a rămas neschimbată din perspectiva drepturilor de autor, modificarea suportului acesteia nu ar afecta aplicarea principiului epuizării și nu ar întrerupe‑o.
38. Allposters apreciază că situația ar fi alta doar în cazul excepțional în care, prin modificarea suportului, s‑ar încălca drepturile morale ale titularului dreptului de autor, care protejează integritatea operei și care, potrivit jurisprudenței, acoperă atât operele originale, cât și reproducerile acestora, fără a se limita la prima punere în circulație a operei. Însă, în opinia sa, în prezenta cauză situația este diferită.
39. Având în vedere că Allposters propune să se răspundă în sens negativ la litera a) a celei de a doua întrebări, aceasta se abține să răspundă la literele b) și c) ale celei de a doua întrebări, deși susține că jurisprudența Poortvliet nu este aplicabilă și contravine articolului 4 alineatul (2) din Directiva 2001/29
40. Având în vedere propunerea sa cu privire la prima întrebare, Pictoright se exprimă doar în subsidiar cu privire la cea de a doua întrebare, susținând că o modificare a operei are drept consecință împiedicarea sau întreruperea epuizării dreptului de distribuție. În acest sens, Pictoright amintește că Directiva 2001/29 are ca premisă asigurarea unui nivel ridicat de protecție și că, în plus, epuizarea, ca limitare a dreptului de distribuire al titularului dreptului, trebuie să fie supusă unei interpretări restrictive.
41. În opinia sa, titularul dreptului de autor nu deține doar dreptul de a decide dacă, ci și sub ce formă dorește să își pună opera în circulație, astfel încât ar putea supune licențele acordate unor condiții. Pictoright consideră că, prin analogie cu dreptul Uniunii privind mărcile, nimic nu justifică faptul că, odată modificată forma în care este reprodusă opera sa, titularul dreptului de autor trebuie să tolereze punerea ulterioară în circulație a operei respective – sau a unei copii a acesteia –, deoarece, în caz contrar, s‑ar putea aduce un prejudiciu real reputației artistului, precum și exclusivității operei sale, ceea ce contravine articolului 12 din Convenția de la Berna.
42. În ceea ce privește literele b) și c) ale celei de a doua întrebări preliminare, Pictoright consideră că, potrivit Hotărârii Peek & Cloppenburg(8), statelor membre trebuie să li se acorde libertatea de a stabili criteriile pe care doresc să le aplice pentru a stabili dacă este vorba despre o modificare a formei unei reproduceri care împiedică sau întrerupe epuizarea în sensul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 2001/29.
43. În subsidiar, Pictoright propune fie să se stabilească criteriile pentru aplicarea articolului 12 din Convenția de la Berna, prin care se conferă autorului unei opere dreptul exclusiv de a autoriza orice adaptare, aranjament sau transformare a acesteia, fie să se stabilească criterii comparabile cu cele reglementate la articolul 6 bis din aceeași convenție, arătând că există o modificare a formei reproducerii, susceptibilă să împiedice sau să întrerupă epuizarea, în cazul în care modificarea în cauză contravine drepturilor morale ale autorului în sensul articolului 6 bis menționat. În opinia sa, aceste criterii ar permite o marjă de manevră pentru aplicarea jurisprudenței Poortvliet.
44. Guvernul Regatului Unit apreciază că adaptarea unei opere presupune o formă de reproducere a sa, însă aceasta nu se aplică în cazul transferului pe pânză, întrucât transferul nu implică o creație intelectuală și un grad de originalitate suficiente. În plus, în măsura în care nu există o reproducere, creșterea prețului obiectului în care este încorporată opera protejată ar fi irelevantă, în opinia sa, deoarece remunerația adecvată ar fi cea percepută deja la vânzarea obiectului original. În cele din urmă, nici drepturile morale nu ar trebui luate în considerare pentru interpretarea articolului 4 alineatul (2) din Directiva 2001/29.
45. Comisia examinează împreună cele trei puncte ale celei de a doua întrebări, propunând, în primul rând, să se analizeze domeniul de aplicare material al principiului epuizării prevăzut la articolul 4 alineatul (2) din Directiva 2001/29, pornind de la interpretarea termenului „obiect”, utilizat în cadrul dispoziției. Aplicând o interpretare literală, legislativă, comparată și jurisprudențială, Comisia concluzionează că prin „obiect” trebuie să se înțeleagă o operă sau o copie a unei opere, încorporată într‑un bun corporal, care reprezintă o creație intelectuală a autorului, protejată din punct de vedere juridic de Directiva 2001/29.
46. Totodată, Comisia consideră că o modificare a formei reprezintă un criteriu important pentru aprecierea epuizării. Dacă „obiectul” a suferit o anumită modificare a formei sale ulterior primei vânzări în cadrul SEE, realizată cu acordul titularului drepturilor, criteriul decisiv pentru a stabili dacă există sau nu există epuizare constă în aprecierea dacă bunul corporal care reprezintă creația intelectuală a autorului rămâne neschimbat ca urmare a respectivei modificări sau dacă modificarea este de așa natură încât se creează un alt bun corporal, cu o formă diferită. În primul caz, distribuirea ar fi acoperită de acordul exprimat în prealabil. În al doilea caz, nu ar exista epuizare, iar interesele titularilor drepturilor pe care Directiva 2001/29 urmărește să le protejeze ar justifica excepția de la libera circulație a mărfurilor.
47. În ceea ce privește posibilitatea de a aplica jurisprudența Poortvliet, Comisia susține că, potrivit jurisprudenței, într‑o situație precum cea din prezenta cauză, problema epuizării este reglementată în totalitate de dreptul Uniunii. Așadar, ar reveni instanței naționale sarcina de a stabili în ce măsură este compatibilă jurisprudența respectivă cu Directiva 2001/29 – astfel cum este interpretată de Curte – și de a garanta eficacitatea deplină a dreptului Uniunii.
VI – Apreciere
48. Redusă la elementele sale esențiale, problema de fond ridicată în acest litigiu constă în a stabili dacă acordul exprimat în vederea distribuirii reproducerii unei opere de artă sub formă de poster include de asemenea distribuirea pe pânză a acesteia.
A – Observații preliminare
49. Conform prezentării situației de fapt din litigiu cuprinse în ordonanța de trimitere a întrebărilor preliminare menționate, precum și din informațiile puse la dispoziție de părți în observațiile lor scrise și în cadrul ședinței publice, este evident că nu există nicio legătură comercială între Pictoright și Allposters. Desigur, titularii drepturilor de autor au autorizat reproducerea picturilor litigioase sub formă de postere, însă nu Allposters este entitatea care a dobândit acest drept. Allposters achiziționează de pe piață posterele puse în circulație de persoanele care au fost autorizate să reproducă picturile în litigiu sub această formă și, pornind de la acestea, realizează pânzele pe care, la rândul său, le oferă spre vânzare.
50. De asemenea, pare evident că, în ceea ce privește posterele în sine, dreptul de distribuire s‑a epuizat cel târziu odată cu achiziționarea acestora de către Allposters. Problema constă în faptul că Allposters efectuează reproducerile pe pânză pornind chiar de la posterele în privința cărora s‑a epuizat dreptul de distribuire. Prin urmare, activitatea Allposters nu se limitează la distribuire, ci aceasta desfășoară în prealabil o activitate de prelucrare, pornind de la posterele menționate, din care rezultă un produs așa‑zis distinct.
51. Din acest punct de vedere, s‑ar putea pune întrebarea dacă nu s‑ar fi putut ridica o problemă referitoare la dreptul de reproducere, cu alte cuvinte, dacă Allposters a achiziționat în mod legitim sau nelegitim dreptul de a reproduce pe pânză respectivele opere, indiferent dacă respectiva reproducere a fost realizată direct sau prin transferul reproducerilor pe hârtie.
52. Întrebarea privind interpretarea Directivei 2001/29 formulată de instanța de trimitere nu se referă la aspectele menționate anterior, și anume la dreptul de reproducere. Problema ridicată se referă la dreptul de distribuire, cu alte cuvinte, la aspectul dacă Pictoright poate invoca, cu titlu de drept „neepuizat”, dreptul de a controla distribuirea picturilor în cauză în susținerea cererii sale de interzicere a punerii pe piață a operelor proprii pe un suport textil.
53. Prin urmare, vom face abstracție de orice apreciere întemeiată pe dreptul de reproducere prevăzut la articolul 2 din Directiva 2001/29, pentru a analiza întrebarea referitoare la interpretare, astfel cum a fost formulată aceasta de Hoge Raad, și anume, sub aspectul dreptului de distribuire prevăzut la articolul 4 din aceeași directivă.
B – Prima întrebare
54. Pictoright apreciază că transferul pe pânză implică o modificare a „originalului sau a copiei operei” și, prin urmare, presupune o „adaptare” a operei, astfel încât întrebarea nu s‑ar regăsi în domeniul de aplicare al Directivei 2001/29, care nu reglementează dreptul de adaptare. Cu alte cuvinte, Pictoright consideră că transferul pe pânză afectează opera, iar nu doar obiectul sau suportul fizic în care este materializată aceasta.
55. Dimpotrivă, Allposters, Comisia și guvernul francez susțin că transferul pe pânză presupune o modificare a obiectului sau a suportului material, astfel încât ne‑am afla în prezența unei situații de „distribuire”, iar nu de „adaptare”, fiind, așadar, aplicabilă Directiva 2001/29.
56. În consecință, trebuie să stabilim, în primul rând, dacă situația de fapt asupra căreia trebuie să se pronunțe instanța de trimitere reprezintă sau nu reprezintă o „adaptare” a operei, deoarece, în acest din urmă caz, Directiva 2001/29 nu ar fi aplicabilă, întrucât nu reglementează așa‑numitul „drept de adaptare”, care este garantat în dreptul Uniunii prin Convenția de la Berna.
57. Articolul 12 din Convenția de la Berna recunoaște autorilor „dreptul exclusiv de a autoriza adaptările, aranjamentele și alte transformări ale operelor lor”. În opinia noastră, situația de fapt din litigiul principal nu reprezintă un caz de „adaptare”. „Adaptarea” afectează „opera” în sine, ca rezultat al unei creații artistice. Cazul clasic ar fi adaptarea cinematografică a unei opere literare, proces prin care produsul artistic al genului literar se transformă într‑un produs al artei cinematografice, cu alte cuvinte, într‑o manifestare artistică prin care este recreat conținutul respectivei opere, într‑un limbaj și într‑un univers conceptual și expresiv proprii, diferite de cele în care a fost concepută inițial opera.
58. Unul dintre principiile „adaptării” ca proces de ajustare a conținutului creației artistice la formele de exprimare specifice diverselor tipuri de arte reiese chiar din diversitatea limbajelor și a tehnicilor artistice. Un alt principiu se referă la adaptarea ca tehnică de manifestare creativă, prin care nu se urmărește atât ajustarea operei la caracteristicile expresive ale altui limbaj artistic, cât intervenția asupra operei în sine, prin transformarea acesteia, conform propriului limbaj, într‑o operă distinctă, astfel încât aceasta este vag recognoscibilă în forma sa originală.
59. În prezenta cauză, este evident că transferul pe pânză nu afectează imaginea reprodusă, și anume, „opera” sau rezultatul creației artistice. Dimpotrivă, prin transfer, imaginea originală este reprodusă întocmai pe pânză. Astfel, pe de o parte, opera originală nu este transferată într‑un limbaj artistic diferit de cel în care a fost concepută, iar, pe de altă parte, nu se distorsionează imaginea, nu se elimină elemente de compoziție și nici nu se adăugă elemente străine creației artistului. Se încearcă, pe cât posibil, să se atingă cel mai înalt grad de identitate cu originalul.
60. În aceste condiții, apreciem că situația de fapt dezbătută în litigiul principal nu poate fi inclusă în noțiunea „adaptare”.
61. Așadar, trebuie să se înțeleagă că, atunci când instanța de trimitere afirmă în cadrul primei întrebări că „reproducerea a suferit […] o modificare de formă”, nu înseamnă că schimbarea constatată presupune o „adaptare” în sensul articolului 12 din Convenția de la Berna. „Modificarea de formă” trebuie înțeleasă mai degrabă ca o schimbare a suportului operei, iar nu a operei în sine, ca produs al creației artistice.
62. În aceste condiții, este irelevant dacă dreptul de adaptare a făcut sau nu a făcut obiectul armonizării sau dacă se impune aplicarea articolului 12 din Convenția de la Berna. Important este faptul că dreptul în cauză ar fi cel prevăzut la articolul 4 din Directiva 2001/29 – și anume dreptul prin care se acordă titularilor dreptul exclusiv de a autoriza sau de a interzice orice formă de distribuire către public a originalului sau a copiilor operei protejate – și că, în conformitate cu jurisprudența și cu însuși obiectivul directivei, se poate înțelege că dispoziția respectivă a armonizat în totalitate principiul epuizării dreptului de distribuire(9), chiar dacă, potrivit jurisprudenței, Directiva 2001/29 „trebuie în mod normal să primească în toată Uniunea o interpretare autonomă și uniformă”(10).
63. În concluzie, propunem să se răspundă afirmativ la prima întrebare, și anume în sensul că dreptul în cauză în procedura a quo este „dreptul de distribuire” a copiilor concrete în care este încorporată opera de artă reprodusă, fiind astfel aplicabil articolul 4 din Directiva 2001/29.
C – A doua întrebare
1. Relevanța „modificării în ceea ce privește forma”
64. Vom analiza în continuare problema centrală din speță, și anume dacă „modificarea în ceea ce privește forma” (id est, în ceea ce privește suportul fizic al reproducerii) împiedică sau întrerupe epuizarea dreptului de distribuire în sensul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 2001/29.
65. Trebuie să ne îndreptăm atenția din nou asupra modulului de redactare a dispoziției:
„Dreptul de distribuire a originalului sau a copiilor operei nu se epuizează în cadrul Comunității, exceptând cazul în care prima vânzare sau primul altfel de transfer al proprietății asupra obiectului în cauză în cadrul Comunității se face de către titularul dreptului sau cu acordul acestuia.”
66. Dificultatea constă în stabilirea aspectului dacă, într‑o situație precum cea din speță, termenul „obiect” se referă la creația artistică sau la suportul fizic al acesteia. Rezultă în mod clar din cele menționate anterior că este vorba despre suportul fizic, astfel cum susțin de asemenea Allposters, guvernul francez și Comisia.
67. Este evident că obiectul în cauză nu se referă la operă drept corpus mysticum, deoarece dreptul autorului asupra operei astfel înțelese se „epuizează” doar prin transferul proprietății acelui drept, în timp ce epuizarea dreptului de distribuire are loc odată cu transferul proprietății unui obiect care trebuie să fie în mod necesar diferit, și anume, în mod cert, odată cu transferul proprietății obiectului în care a fost încorporată opera.
68. Cu alte cuvinte: odată cu transferul proprietății obiectului (suportul fizic), se epuizează dreptul de distribuire, însă nu și dreptul de autor, care are în continuare ca obiect creația artistică.
69. În opinia noastră, această interpretare este confirmată de considerentul (28) al Directivei 2001/29, în care se precizează că protecția drepturilor de autor „include dreptul exclusiv de a controla distribuția unei opere încorporate într‑un bun corporal”(11) și care prevede în continuare că prima vânzare a „originalului unei opere sau a unor copii ale acesteia […] de către titularul dreptului de autor sau cu consimțământul acestuia epuizează dreptul de a controla revânzarea acestuia”(12), referindu‑se în mod evident la acel „bun corporal”(13).
70. În aceste condiții, propunem ca la a doua întrebare litera a) să se răspundă în sensul că „modificarea de formă” este relevantă pentru a stabili dacă se împiedică sau se întrerupe epuizarea în sensul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 2001/29, deoarece dreptul de distribuire poate fi cedat în ceea ce privește orice suport fizic posibil sau doar în ceea ce privește anumite suporturi.
2. Criteriile relevante pentru stabilirea existenței unei „modificări în ceea ce privește forma”
71. Astfel, potrivit literei b) a celei de a doua întrebări, trebuie să se stabilească „ce criterii trebuie aplicate în speță pentru a putea vorbi despre o modificare a formei unei reproduceri care împiedică sau întrerupe epuizarea drepturilor în sensul articolului 4 alineatul (2) din Directiva privind dreptul de autor”.
72. Potrivit Comisiei, în această privință ar trebui să se aibă în vedere gradul modificării în cauză, fiind decisiv să se stabilească „dacă, în urma modificării, este vorba în continuare despre același bun corporal care reprezintă creația intelectuală a autorului sau dacă prin modificarea suferită de bunul în cauză s‑a creat un alt bun corporal, care reprezintă acea creație sub altă formă”.(14)
73. În opinia noastră, în prezenta cauză, calitatea modificării pe care a suferit‑o suportul fizic al creației intelectuale a artiștilor este de așa natură încât s‑ar putea susține inclusiv că, în realitate, operațiunea efectuată de Allposters implică o nouă reproducere a creațiilor intelectuale protejate.
74. Prin operațiunea respectivă, se transferă pe pânză o imagine reprodusă inițial pe hârtie, ceea ce presupune o modificare evidentă a suportului fizic cu privire la care s‑a autorizat distribuirea picturilor. Această modificare reprezintă o situație particulară, întrucât prin transferul pe pânză nu se transpune imaginea pe orice suport, ci chiar pe un suport de aceeași natură cu cel pe care este redată opera originală. Astfel, în opinia noastră, ar trebui să se aibă în vedere dacă dreptul în litigiu este dreptul de distribuire sau, înainte de acesta, dreptul de reproducere al operei de artă în totalitate, și anume ca un ansamblu integrat format dintr‑o imagine redată pe un anumit suport. Cu alte cuvinte, s‑ar putea susține că Allposters nu se limitează la distribuirea pe hârtie a unei imagini încorporate inițial pe pânză, ci, de fapt, reproduce integral creația artistică. În definitiv, aceasta nu pune pe piață o imagine a unui tablou, ci echivalentul respectivului tablou.
75. În orice caz, lăsând la o parte acest ultim aspect și în raport cu termenii în care Hoge Raad a formulat prezenta trimitere preliminară, după cum am arătat la punctele 49-53, răspunsul Curții trebuie să se limiteze la a stabili dacă, în împrejurările din prezenta cauză, modificarea efectuată de Allposters implică o schimbare a suportului fizic al acelui obiect, care presupune cel puțin o distribuire a operelor reproduse, în privința căreia nu s‑a epuizat dreptul garantat în favoarea Pictoright prin articolul 4 din Directiva 2001/29.
76. Astfel, este evident că modificarea în cauză este suficient de relevantă și de calificată pentru a se putea concluziona că, în ceea ce o privește, dreptul de distribuire deținut de Pictoright nu este epuizat. Relevanța modificării reiese din faptul că aceasta nu presupune o schimbare a suportului fizic al operei distribuite, ci doar utilizarea unui suport care se dovedește a fi de aceeași natură cu suportul pe care s‑a redat inițial creația intelectuală. Acest aspect conferă prezentei cauze un caracter foarte special, diferențiind‑o de acele situații în care suportul utilizat pentru distribuirea creației intelectuale este de asemenea natură încât nu poate conduce la confundarea acestuia cu lucrarea originală. Situația tipică este cea referitoare la colaje, invocată de guvernul Regatului Unit.
77. În opinia noastră, este suficient să concluzionăm că, având în vedere circumstanțele prezentei cauze, modificarea efectuată de Allposters este îndeajuns de semnificativă pentru a putea considera că s‑a produs o schimbare substanțială a suportului fizic al operei protejate, care conduce la excluderea epuizării dreptului de distribuire. Dincolo de acest aspect, apreciem că nu s‑ar impune să ne pronunțăm în abstract cu privire la condițiile generale care trebuie întrunite pentru a se constata existența unei modificări îndeajuns de semnificative pentru a exclude epuizarea dreptului de distribuire. Dimpotrivă, în această cauză este vorba despre stabilirea pe cale jurisprudențială a domeniului de aplicare al unei prevederi legislative care poate fi analizată de la caz la caz, cu ocazia unor litigii succesive concrete și unice.
78. În definitiv, apreciem că, în prezenta cauză, dreptul Pictoright de a controla distribuirea reproducerilor operelor în cauză nu s‑a epuizat odată cu prima vânzare a posterelor, întrucât Allposters urmărește să distribuie în mod clar „alt obiect”, indiferent dacă acest „alt obiect” a fost obținut prin prelucrarea posterelor menționate, aspect care nu poate fi decisiv.
3. Jurisprudența națională relevantă în cauză și compatibilitatea sa cu dreptul Uniunii
79. Cel de al treilea și ultimul punct din cadrul celei de a doua întrebări se referă la compatibilitatea jurisprudenței olandeze (jurisprudența Poortvliet) cu dreptul Uniunii.
80. Potrivit motivării Hoge Raad, în temeiul jurisprudenței respective, în principiu, „este vorba despre o publicare nouă […] atunci când copia pusă în circulație de către titular este distribuită public într‑o formă diferită, ceea ce are drept consecință o modalitate nouă de exploatare pentru entitatea care comercializează această nouă formă a copiei puse inițial în circulație”(15).
81. În aceste condiții, în mod evident, Curtea nu este sesizată cu scopul de a se pronunța cu privire la aplicabilitatea jurisprudenței naționale. Aceasta trebuie doar să indice instanței de trimitere că ea este cea care – având în vedere interpretarea Directivei 2001/29 efectuată de Curte, precum și criteriile puse la dispoziție pentru aplicarea acestei directive în prezenta cauză – trebuie să stabilească dacă jurisprudența respectivă este conformă cu dreptul Uniunii.
VII – Concluzie
82. În temeiul considerațiilor prezentate, propunem Curții să răspundă la întrebările adresate după cum urmează:
„1) Articolul 4 din Directiva 2001/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională guvernează problema dacă dreptul de distribuire al titularului dreptului de autor poate fi aplicat și reproducerii unei opere protejate prin drepturi de autor care a fost vândută și livrată în cadrul Spațiului Economic European de către titularul dreptului sau cu acordul acestuia, în cazul în care respectiva reproducere a suferit o modificare de formă și este pusă din nou în circulație în această nouă prezentare.
2) a) Faptul că a intervenit o modificare în sensul primei întrebări este relevant în speță pentru răspunsul la întrebarea dacă epuizarea drepturilor în sensul articolului 4 alineatul (2) din Directiva privind dreptul de autor este împiedicată sau întreruptă.
b) Într‑o situație precum cea în discuție în litigiul principal, modificarea constând în utilizarea unui suport fizic de aceeași natură cu cel al operei originale exclude epuizarea dreptului de distribuție în sensul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 2001/29.
c) Revine instanței naționale sarcina de a aprecia dacă cele menționate anterior permit aplicarea criteriului devenit relevant în dreptul național olandez.”