Language of document : ECLI:EU:C:2011:268

Cauza C‑61/11 PPU

Procedură penală

împotriva

Hassen El Dridi, alias Soufi Karim

(cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Corte d’appello di Trento)

„Spațiul de libertate, securitate și justiție – Directiva 2008/115/CE – Returnarea resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală – Articolele 15 și 16 – Reglementare națională care prevede o pedeapsă cu închisoarea pentru resortisanții țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală în cazul refuzului de a se supune unui ordin de a părăsi teritoriul unui stat membru – Compatibilitate”

Sumarul hotărârii

Controale la frontiere, azil și imigrație – Politica de imigrare – Returnarea resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală

(Directiva 2008/115 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 15 și 16)

Directiva 2008/115/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 decembrie 2008 privind standardele și procedurile comune aplicabile în statele membre pentru returnarea resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală, în special articolele 15 și 16, trebuie interpretată în sensul că se opune reglementării unui stat membru care prevede aplicarea unei pedepse cu închisoarea unui resortisant al unei țări terțe aflat în situație de ședere ilegală pentru simplul motiv că, încălcând un ordin de a părăsi teritoriul acestui stat într‑un termen determinat, acesta rămâne pe teritoriul respectiv fără motive justificate.

Astfel, o asemenea pedeapsă, în special în considerarea condițiilor și a modalităților sale de aplicare, riscă să compromită realizarea obiectivului urmărit prin această directivă, respectiv instituirea unei politici eficiente de îndepărtare și de returnare a resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală.

(a se vedea punctele 59 și 62 și dispozitivul)