CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL
JULIANE KOKOTT
prezentate la 27 septembrie 20061(1)
Cauza C‑229/05 P
Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK)
și
Congresul Național din Kurdistan (KNK)
împotriva
Consiliului Uniunii Europene
„Recurs – Măsuri în vederea combaterii terorismului – Admisibilitatea acțiunii – Existența organizației reclamante – Reprezentarea organizației reclamante – Denaturarea elementelor de probă – Interesul individual al organizației reclamante”
I – Introducere
1. Prezentul recurs a fost formulat de domnul Osman Ocalan în numele Partidului Muncitorilor din Kurdistan (Partiya Karkerên Kurdistan – PKK) și de domnul Serif Vanly în numele Congresului Național din Kurdistan (Kongra Netewiya Kurdistan – KNK). Domnul O. Ocalan este fratele domnului Abdullah Ocalan, conducătorul PKK, aflat în închisoare în Turcia.
2. Ambii recurenți contestă înscrierea de către Consiliu a PKK pe o listă de organizații teroriste. Tribunalul de Primă Instanță al Comunităților Europene a respins acțiunea introdusă de PKK, întrucât, conform propriilor susțineri, organizația nu mai există și, prin urmare, domnul O. Ocalan nu poate dovedi că o reprezintă. Acțiunea introdusă de KNK a fost de asemenea respinsă ca inadmisibilă, întrucât KNK nu este vizat individual de decizia Consiliului.
II – Istoricul și cadrul juridic al cauzei
3. La punctele 1-9 din ordonanța atacată, pronunțată la 15 februarie 2005 în cauza PKK și KNK/Consiliul(2), Tribunalul prezintă istoricul și cadrul juridic al cauzei după cum urmează:
„1 Din dosar rezultă că Kurdistan Workers’ Party (Partidul Muncitorilor din Kurdistan) (PKK) a fost constituit în 1978 și a început o luptă armată împotriva guvernului turc, în scopul recunoașterii dreptului kurzilor la autodeterminare. Conform mărturiei scrise a domnului O. Ocalan, în iulie 1999, PKK ar fi declarat un armistițiu unilateral, sub rezerva dreptului la autoapărare. Conform aceleiași mărturii, pentru a reflecta această reorientare, în aprilie 2002, congresul PKK ar fi decis ca «toate activitățile exercitate sub numele de „PKK” să înceteze la 4 aprilie 2002 și toate activitățile desfășurate în numele PKK să fie considerate nelegitime» (anexa 2 la cerere, punctul 16). O nouă grupare, Kongreya AzadÓ š Demokrasiya Kurdistan (Congresul pentru Libertate și Democrație în Kurdistan – KADEK), a fost constituită în scopul îndeplinirii pe cale democratică a obiectivelor politice în numele minorității kurde. Domnul A. Ocalan a fost numit președinte al KADEK.
2 Kurdistan National Congress (Congresul Național din Kurdistan) (KNK) este o federație compusă din aproximativ treizeci de organizații. KNK are ca obiectiv «întărirea unității și a cooperării kurzilor în toate părțile Kurdistanului și sprijinirea luptei lor în lumina intereselor superioare ale națiunii kurde» (articolul 7 litera A din carta constitutivă a KNK). Conform mărturiei scrise a domnului S. Vanly, președinte al KNK, conducătorul onorific al PKK s‑a aflat printre cei care au favorizat crearea KNK. PKK a fost membru al KNK, iar membrii individuali ai PKK finanțau parțial KNK.
3 La 27 decembrie 2001, considerând că este necesară o acțiune a Comunității în vederea aplicării Rezoluției 1373 (2001) a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite, Consiliul a adoptat Poziția comună 2001/930/PESC privind lupta împotriva terorismului (JO L 344, p. 90) și Poziția comună 2001/931/PESC privind aplicarea de măsuri specifice pentru combaterea terorismului (JO L 344, p. 93).
4 Conform articolului 2 din Poziția comună 2001/931:
«Comunitatea Europeană, acționând în limitele competențelor pe care i le conferă Tratatul de instituire a Comunității Europene, ordonă înghețarea fondurilor și a altor active financiare sau resurse economice ale persoanelor, grupurilor și entităților a căror listă este prevăzută în anexă.» [traducere neoficială]
5 La 27 decembrie 2001, Consiliul a adoptat Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 privind măsuri restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane și entități în vederea combaterii terorismului (JO L 344, p. 70).
6 Potrivit articolului 2 din Regulamentul nr. 2580/2001:
„(1) Cu excepția derogărilor autorizate în temeiul articolelor 5 și 6:
(a) se îngheață toate fondurile, alte active financiare și resurse economice care aparțin, se află în posesia sau sunt deținute de o persoană fizică sau juridică, grup sau entitate inclusă pe lista menționată la alineatul (3);
(b) fondurile, alte active financiare și resurse economice nu se pun, direct sau indirect, la dispoziția unei persoane fizice sau juridice, unui grup sau unei entități incluse pe lista menționată la alineatul (3) și nici nu pot fi utilizate în beneficiul acestora.
(2) Cu excepția derogărilor autorizate în temeiul articolelor 5 și 6, se interzice furnizarea de servicii financiare către sau în beneficiul persoanelor fizice sau juridice, grupurilor sau entităților incluse pe lista menționată la alineatul (3).
(3) Consiliul, hotărând în unanimitate, stabilește, revizuiește și modifică lista persoanelor, grupurilor și entităților cărora li se aplică prezentul regulament, în conformitate cu dispozițiile articolului 1 alineatele (4), (5) și (6) din Poziția comună 2001/931/PESC. Această listă enumeră:
(i) persoanele fizice care săvârșesc sau încearcă să săvârșească un act de terorism, participă la un astfel de act sau facilitează săvârșirea acestuia;
(ii) persoanele juridice, grupurile sau entitățile care săvârșesc sau încearcă să săvârșească un act de terorism, participă la un astfel de act sau facilitează săvârșirea acestuia;
(iii) persoanele juridice, grupurile sau entitățile deținute sau controlate de una sau mai multe persoane fizice sau juridice, grupuri sau entități menționate la punctele (i) și (ii) sau
(iv) persoanele fizice sau juridice, grupurile sau entitățile care acționează în numele sau la ordinul uneia sau mai multor persoane fizice sau juridice, grupuri sau entități menționate la punctele (i) și (ii).” [traducere neoficială]
7 La 2 mai 2002, Consiliul a adoptat Decizia 2002/334/CE de punere în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001 și de abrogare a Deciziei 2001/927/CE (JO L 116, p. 33). Această decizie a inclus PKK în lista prevăzută de articolul 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001 (denumită în continuare „lista în litigiu”).
8 Prin cererea înregistrată sub numărul T‑206/02, KNK a introdus o acțiune în anulare împotriva Deciziei 2002/334.
9 La 17 iunie 2002, Consiliul a adoptat Decizia 2002/460/CE de punere în applicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001 și de abrogare a Deciziei 2002/334 (JO L 160, p. 26). Numele organizației PKK a fost menținut pe lista în litigiu. Ulterior, această listă a fost actualizată periodic prin decizii ale Consiliului.”
4. Complementar expunerii Tribunalului, trebuie să amintim, în cadrul analizei prezentei cauze, care este modul de redactare a articolului 1 alineatul (6) din Poziția comună 2001/931:
„Numele persoanelor și ale entităților incluse pe lista din anexă vor face obiectul unei revizuiri la intervale regulate, cel puțin odată pe semestru, pentru a se asigura că menținerea lor pe listă rămâne justificată.” [traducere neoficială]
5. KNK a introdus mai întâi o acțiune împotriva Deciziei 2002/334 în cadrul cauzei KNK/Consiliul(3), iar apoi, împreună cu domnul O. Ocalan, care acționa în numele PKK, a introdus o acțiune împotriva Deciziilor 2002/334 și 2002/460 în cadrul cauzei PKK și KNK/Consiliul, citată anterior. Doar această din urmă acțiune exercitată de ambii reclamanți face obiectul prezentului recurs.
III – Ordonanța Tribunalului
6. În urma unei excepții de inadmisibilitate ridicate de Consiliu, Tribunalul, prin ordonanța atacată, a respins acțiunea ca inadmisibilă în ceea ce îi privește pe cei doi reclamanți.
7. La punctul 27 din respectiva ordonanță, Tribunalul a recunoscut că PKK este vizat direct și individual de Deciziile 2002/334 și 2002/460. La punctul 28, Tribunalul a subliniat că, în astfel de cazuri, admisibilitatea acțiunii nu trebuie să facă obiectul unui „formalism excesiv”, întrucât, în caz contrar, nu ar fi posibilă o protecție juridică efectivă.
8. Totuși, la punctele 34-41 din ordonanța atacată, Tribunalul arată că domnul O. Ocalan nu a dovedit că reprezintă în mod valabil PKK și că, dimpotrivă, afirmă că PKK a fost dizolvat și că activitățile desfășurate în numele PKK sunt considerate nelegitime. Prin urmare, Tribunalul constată că domnul O. Ocalan a introdus o acțiune în numele PKK din proprie inițiativă, aceasta fiind, așadar, inadmisibilă.
9. Calitatea procesuală activă a KNK este analizată de Tribunal la punctele 45-56 în raport cu criteriul potrivit căruia o asociație constituită în scopul promovării intereselor colective ale unei categorii de justițiabili nu poate fi considerată ca fiind vizată individual, în sensul articolului 230 al patrulea paragraf CE, de un act care afectează interesele generale ale acestei categorii decât în cazul în care membrii săi sunt afectați cu titlu individual. Dat fiind că PKK nu mai există, acesta nu mai este nici membru al KNK și nu poate, așadar, să reprezinte elementul pe care să se întemeieze concluzia că organizația KNK este vizată individual. Organizația care a succedat PKK, KADEK, nu este membră a KNK. Celelalte restricții ale activităților KNK sau ale membrilor săi privind colaborarea cu PKK sau cu organizațiile sale succesoare care rezultă din Deciziile 2002/334 și 2002/460 nu îi afectează individual, ci în aceeași măsură ca pe orice altă persoană.
10. În sfârșit, calitatea procesuală activă a KNK nu este necesară nici pentru a se putea contesta în justiție deciziile. Cel puțin organizațiile succesoare ale PKK ar putea introduce acțiuni, ceea ce s‑a întâmplat deja în cazul KONGRA‑GEL (Kongra Gelê Kurdistan – Congresul Poporului din Kurdistan)(4).
IV – Concluziile părților
11. Recurenții solicită Curții:
1) declararea ca admisibilă a cererii domnului O. Ocalan introduse în numele organizației cunoscute anterior drept PKK;
2) declararea ca admisibilă a cererii domnului Serif Vanly introduse în numele organizației cunoscute drept KNK;
3) pronunțarea cu privire la cheltuielile de judecată aferente procedurii referitoare la admisibilitate.
12. Consiliul solicită Curții:
1) respingerea recursului celor doi recurenți ca fiind inadmisibil;
2) în subsidiar, respingerea recursului celor doi recurenți ca fiind nefondat;
3) dacă este cazul, trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului;
4) obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.
V – Apreciere
13. Recursul privește respingerea acțiunii celor doi recurenți. Se impune mai întâi să fie analizat recursul formulat în numele PKK, iar apoi recursul KNK.
A – Cu privire la recursul formulat de către domnul O. Ocalan în numele PKK
14. Primul recurent invocă, în numele PKK, în total șapte motive care, parțial, pot fi analizate împreună.
1. Cu privire la primul motiv – Recunoașterea calității de reprezentant
15. Primul recurent susține că Tribunalul a acționat într‑un mod contradictoriu atunci când a constatat că nu a introdus acțiunea în numele PKK, ci din proprie inițiativă. Astfel, Tribunalul ar fi recunoscut deja că recurentul reprezintă în mod valabil PKK, întrucât a comunicat cererea, în loc să adopte măsurile prevăzute de articolul 44 alineatul (6) din Regulamentul de procedură al Tribunalului(5). Textul acestei dispoziții este următorul:
„În cazul în care cererea introductivă nu îndeplinește condițiile enumerate de alineatele (3)-(5) din prezentul articol, grefierul stabilește un termen rezonabil pentru ca reclamantul să îndrepte neregularitatea cererii sau să depună înscrisurile sus‑menționate. În cazul în care, în termenul stabilit în acest scop, reclamantul nu procedează la îndreptarea neregularității sau nu depune înscrisurile, Tribunalul decide dacă nerespectarea acestor cerințe determină inadmisibilitatea cererii introductive pentru neîndeplinirea condițiilor de formă.”
16. Articolul 44 alineatul (5) din Regulamentul de procedură al Tribunalului prezintă un interes deosebit în ceea ce privește calitatea de reprezentant a avocatului și a mandantului acestuia:
„În cazul în care reclamantul este o persoană juridică de drept privat, acesta atașează la cererea sa:
a) […]
b) dovada că mandatul încredințat avocatului a fost acordat în mod legal de către un reprezentant autorizat în acest scop.”
17. Primul recurent invocă o cauză în care Tribunalul, în urma unei critici a Comisiei privind faptul că persoana care împuternicise avocatul nu era abilitată să reprezinte societatea reclamantă, a solicitat reclamantei lămuriri în această privință(6). În cauza de față, nici Consiliul, și nici Tribunalul însuși nu au contestat în acest fel împuternicirea domnului O. Ocalan înainte de pronunțarea ordonanței.
18. Cu toate acestea, Consiliul afirmă în replică în mod întemeiat că faptul că a comunicat cererea nu împiedică Tribunalul să constate ulterior lipsa capacității domnului O. Ocalan de a acționa în calitate de reprezentant. Astfel, în cauza evocată de primul recurent, Tribunalul a analizat capacitatea mandantului de a acționa în calitate de reprezentant doar în urma unei critici invocate de Comisie(7).
19. În plus, în opinia primului recurent, faptul că a fost ascultat la momentul examinării admisibilității și că nu i se recunoaște, pentru restul procedurii, capacitatea de a acționa în calitate de reprezentant al organizației pe care o reprezintă este contradictoriu.
20. Nici aceste susțineri nu sunt convingătoare, întrucât – după cum a arătat Consiliul – procedura legală impune ca o parte să fie ascultată cu privire la admisibilitate, chiar și atunci când nu este încă sigur dacă persoanele care acționează în numele acestei părți sunt într‑adevăr autorizate să o reprezinte. În caz contrar, părțile nu și‑ar putea prezenta poziția cu privire la calitatea de reprezentant. Din punct de vedere practic, aceasta este singura soluție rațională, întrucât, dintre participanții la proces, pretinșii reprezentanți sunt probabil cei mai în măsură să furnizeze dovezile necesare.
21. În măsura în care acest motiv cuprinde critica potrivit căreia Tribunalul a omis să îi solicite primului recurent să facă dovada calității sale de reprezentant, trebuie ca această critică să fie analizată împreună cu al șaptelea motiv, care privește lipsa posibilității de a‑și clarifica poziția.
22. Prin urmare, primul motiv trebuie respins.
2. Cu privire la al doilea și la al treilea motiv – Anticiparea unor aspecte privind fondul
23. Prin aceste două motive, primul recurent arată că existența PKK nu trebuia abordată și analizată separat în cadrul unei excepții de inadmisibilitate și că această chestiune privește fondul litigiului. În această privință, primul recurent invocă articolul 114 alineatul (1) prima teză din Regulamentul de procedură al Tribunalului.
24. Consiliul consideră că acest motiv este inadmisibil, întrucât reprezintă o repetare a unor argumente invocate deja în primă instanță. Totuși, din moment ce recurentul contestă interpretarea sau aplicarea dreptului comunitar de către Tribunal, aspectele de drept analizate în primă instanță pot fi rediscutate în cadrul unui recurs. Într‑adevăr, dacă un recurent nu ar putea să se bazeze astfel în recurs pe motive și argumente utilizate deja în fața Tribunalului, procedura de recurs ar fi lipsită de o parte din sensul său(8). În cadrul prezentului motiv de recurs, primul recurent reia, într‑adevăr, argumentele prezentate în primă instanță, dar repetarea aceasta are loc în cadrul contestării hotărârii Tribunalului. Prin urmare, motivul respectiv este admisibil.
25. Acest motiv este însă neîntemeiat. În speță, nu este important în ce măsură existența PKK are într‑adevăr relevanță pentru fondul litigiului, întrucât articolul 114 alineatul (1) prima teză din Regulamentul de procedură al Tribunalului nu interzice ca excepția de inadmisibilitate să fie întemeiată pe argumente care au relevanță și pentru fondul litigiului.
26. Versiunea germană a acestei dispoziții este redactată după cum urmează:
„Will eine Partei vorab eine Entscheidung des Gerichts über die Unzulässigkeit, die Unzuständigkeit oder einen Zwischenstreit herbeiführen, so hat sie dies mit besonderem Schriftsatz zu beantragen”. („Cererea prin care se solicită Tribunalului să se pronunțe în prealabil asupra inadmisibilității, necompetenței sau cu privire la un incident se formulează prin înscris separat”.)
27. În schimb, versiunile engleză(9) și franceză(10) prevăd, păstrând sensul exact, că poate fi ridicată o excepție de inadmisibilitate, de necompetență sau în legătură cu un alt aspect prealabil care nu privește fondul litigiului.
28. Primul recurent deduce din aceasta că nu poate fi ridicată o excepție de inadmisibilitate și că Tribunalul nu se poate pronunța asupra acesteia dacă astfel ajunge să se pronunțe asupra unui aspect legat de fondul litigiului.
29. De fapt, versiunile franceză și engleză ale articolului 114 alineatul (1) prima teză din Regulamentul de procedură al Tribunalului pot fi înțelese în sensul că excepțiile menționate nu trebuie să privească și aspectele care implică o analiză a fondului litigiului. Nu este exclus ca, în aceste două versiuni lingvistice, această restricție să se aplice tuturor celor trei excepții; totuși, ținând cont de contextul acestei dispoziții, este mai firesc ca această restricție să se aplice numai celei de a treia excepții, și anume celei care se referă la „Zwischenstreit”, la „incident” sau la „other preliminary plea”.
30. Această din urmă interpretare a articolului 114 alineatul (1) prima teză din Regulamentul de procedură al Tribunalului corespunde și structurii dispoziției respective. Dacă Tribunalul analizează admisibilitatea fără să fi fost ridicată o excepție, acesta are posibilitatea să analizeze aspecte care pot prezenta importanță și pentru fondul litigiului. Conform articolului 113, Tribunalul poate oricând să se pronunțe, din oficiu, după ascultarea părților, asupra cauzelor de inadmisibilitate pentru motive de ordine publică. Conform articolului 111, dacă o acțiune este în mod vădit inadmisibilă, Tribunalul poate, fără continuarea procedurii, să o respingă printr‑o ordonanță motivată. În ambele cazuri nu este vorba de nicio limitare la aspectele care nu privesc fondul litigiului.
31. Analiza fără restricții a aspectelor de admisibilitate corespunde de asemenea logicii normelor de procedură în ansamblu, întrucât examinarea fondului presupune ca Tribunalul să fie competent și ca acțiunea să fie admisibilă(11).
32. În plus, scopul articolului 114 din Regulamentul de procedură al Tribunalului se opune limitării analizei unei excepții de inadmisibilitate la aspecte care nu prezintă importanță în ceea ce privește fondul cauzei. După cum în mod întemeiat a susținut Consiliul, o excepție de inadmisibilitate permite evitarea unei analize aprofundate a fondului. O astfel de analiză nu prezintă nicio importanță pentru proces dacă acțiunea este inadmisibilă. Chiar dacă, în cadrul analizei admisibilității, trebuie abordate aspecte care prezintă importanță și pentru fond, aceasta nu înseamnă că trebuie să se realizeze o analiză detaliată a fondului.
33. Aspecte de natură să prezinte importanță pentru fondul acțiunii pot fi, așadar, examinate și în cadrul excepției de inadmisibilitate invocate conform articolului 114 din Regulamentul de procedură al Tribunalului. Prin urmare, eventuala importanță pe care ar fi avut‑o existența PKK pentru fondul cauzei nu împiedica nici invocarea excepției de inadmisibilitate, nici pronunțarea asupra acesteia de către Tribunal.
34. Prin urmare, al doilea și al treilea motiv trebuie respinse.
3. Cu privire la al patrulea și la al cincilea motiv – Denaturarea declarației domnului O. Ocalan și capacitatea juridică reziduală a PKK
35. Prin cel de al patrulea motiv, primul recurent arată că Tribunalul a interpretat greșit declarația sa. Din cererea introductivă și dintr‑o declarație a domnului O. Ocalan ar rezulta clar că PKK și‑a încetat activitățile sub acest nume și că a creat o nouă organizație aliată, KADEK. Domnul O. Ocalan nu a recunoscut nicicând, în vederea acțiunii, că PKK nu ar mai exista sau că ar fi fost dizolvat.
36. În cadrul celui de al cincilea motiv, primul recurent arată că, chiar dacă, în principiu, PKK nu mai există, trebuie să i se recunoască cel puțin o capacitate juridică reziduală în vederea desfășurării prezentei proceduri. În cazul în care PKK ar fi interzis, ar trebui să i se recunoască o capacitate juridică suficientă pentru a putea ataca în justiție respectiva măsură.
37. Consiliul consideră aceste motive inadmisibile, întrucât ele nu fac decât să repete argumentarea din fața Tribunalului și să conteste aprecierea faptelor efectuată de către acesta.
38. După cum s‑a arătat deja, este posibil să se invoce din nou argumente care au fost expuse în fața primei instanțe atunci când – precum în cazul de față – prin acestea se contestă aprecierea juridică efectuată de Tribunal. În schimb, este adevărat că aprecierea faptelor nu constituie o chestiune de drept care să fie supusă, ca atare, controlului Curții. Totuși, această regulă este valabilă doar în măsura în care Tribunalul nu a denaturat elementele de probă care i‑au fost prezentate(12). Prin urmare, ambele motive sunt admisibile în măsura în care primul recurent susține că Tribunalul a denaturat elementele de probă.
39. Se poate totuși pune la îndoială pertinența acestor motive, mai precis aptitudinea lor de a repune în discuție ordonanța. În absența acestei aptitudini, ar fi vorba, conform terminologiei franceze, de un „moyen inopérant”, mai precis de un motiv care nu permite să se atingă scopul recursului și care este, prin urmare, nefondat.
40. Pentru a aprecia eventuala pertinență a argumentelor privind existența PKK, trebuie amintit că Tribunalul nu a respins acțiunea – conform excepției ridicate de Consiliu – pe motivul lipsei capacității juridice și a calității procesuale active a PKK, ci pentru că domnul O. Ocalan nu este reprezentant al PKK.
41. Totuși, Tribunalul își întemeiază concluzia privind nerecunoașterea capacității domnului O. Ocalan de a acționa în calitate de reprezentant exclusiv pe susținerea acestuia conform căreia PKK nu mai există. Dacă primul recurent obține câștig de cauză în privința acestor motive, ansamblul motivației referitoare la acest aspect decisiv își pierde relevanța. Aceste motive sunt, în consecință, potențial pertinente.
42. Prin urmare, se impune a se examina dacă Tribunalul a denaturat elementele de probă. O astfel de denaturare trebuie să reiasă în mod evident – fără a fi necesară o nouă apreciere a faptelor și a probelor – din înscrisurile de la dosar(13). Totuși această formulare nu este clară, întrucât constatarea denaturării elementelor de probă presupune efectuarea măcar într‑o anumită măsură a unei aprecieri. O denaturare a elementelor de probă are loc mai degrabă dacă, fără a recurge la noi elemente de probă, aprecierea elementelor de probă existente apare ca fiind vădit greșită.
43. Până în prezent, Curtea și‑a întemeiat cel mai adesea concluzia privind existența unei denaturări a elementelor de probă pe faptul că Tribunalul a stabilit în mod greșit, din punct de vedere obiectiv, conținutul unor elemente de probă(14). Totuși Curtea s‑a referit deja la raporturile reciproce dintre anumite declarații pentru a constata denaturarea conținutului unui document(15), dar și pentru a respinge un argument privind denaturarea elementelor de probă(16).
44. Pe baza acestor criterii, trebuie analizat dacă remarca potrivit căreia domnul O. Ocalan a afirmat că PKK nu mai există și concluzia conform căreia PKK nu a putut, așadar, să îl împuternicească în vederea introducerii acțiunii reprezintă o denaturare a elementelor de probă.
45. Constatarea Tribunalului se poate întemeia pe punctul 16 din cererea introductivă și pe punctul 27 din declarația domnului O. Ocalan(17), în care este vorba despre dizolvarea PKK. Totuși, acest fapt este descris mai precis în alt punct al declarației. La punctul 1 din ordonanța atacată, Tribunalul citează punctul 16 din declarație astfel: Congresul PKK a decis, în aprilie 2002, pentru a reflecta această reorientare a PKK, că „toate activitățile excercitate sub numele de «PKK» vor înceta la 4 aprilie 2002 și toate activitățile desfășurate în numele PKK vor fi considerate nelegitime [«illegitimate» în versiunea originală].”
46. În plus, conform punctului 18 din declarație, a fost adoptată o nouă constituție, care modifică structura și organizarea PKK. O organizație de coordonare trebuia să reunească diferitele organizații care vor fi create în diverse părți ale Kurdistanului. În acest scop a fost înființat KADEK.
47. De asemenea, din punctul 29 și următoarele din declarație rezultă că înscrierea PKK pe lista organizațiilor teroriste este contestată îndeosebi pentru că aduce atingere activității KADEK.
48. În sfârșit, domnul O. Ocalan a întocmit mandatul de reprezentare al avocaților implicați în numele organizației cunoscute anterior sub numele de PKK.
49. De asemenea, trebuie să se ia în considerare că, dată fiind natura sa, organizația în cauză nu putea dispune de un statut definitiv și întocmit formal cu ajutorul căruia să se poată stabili cu claritate începutul și sfârșitul existenței sale din punct de vedere juridic.
50. Prin urmare, nu se poate deduce pur și simplu din elementele de probă că PKK nu mai există și că nu îl putea, așadar, împuternici pe domnul O. Ocalan. Este mai potrivit să se considere KADEK ca fiind doar noul nume al PKK.
51. Chiar dacă organizația denumită KADEK este considerată – astfel cum a procedat Consiliul în cursul ședinței – ca fiind succesoarea organizației PKK, aceasta din urmă nemaiexistând, trebuie în orice caz – contrar celor susținute de Consiliu – să se pornească de la principiul că prezenta acțiune a fost într‑adevăr introdusă de KADEK sub numele de PKK și în vederea apărării drepturilor dobândite de la PKK.
52. Schimbarea numelui sau calitatea de succesoare este confirmată de asemenea de faptul că, prin decizia sa 2004/306/CE din 2 aprilie 2004 de punere în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001 și de abrogare a Deciziei 2003/902/CE(18), Consiliul a înscris pe lista în litigiu KADEK și KONGRA‑GEL ca alte denumiri ale PKK, după cum a indicat Tribunalul la punctul 55 din ordonanța atacată. Prin urmare, organizația desemnată cu aceste nume continuă să existe.
53. În plus, primul recurent arată în mod întemeiat, în cadrul celui de al cincilea motiv, că desemnarea în continuare a PKK drept organizație teroristă în lista în litigiu impune cel puțin recunoașterea capacității juridice a acesteia și a calității sale procesuale active în vederea contestării în justiție a înscrierii pe listă. Prin urmare, PKK trebuie de asemenea să fie în măsură să numească persoane care pot introduce o acțiune în numele său.
54. Acesta nu este un argument pur formal. Este evident că, într‑adevăr, și în prezent Consiliul pleacă de la principiul că PKK încă mai există, întrucât menține în vigoare împotriva lui măsuri de combatere a terorismului. După cum a constatat Tribunalul la punctul 44, acest fapt se bazează, conform articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001, pe o reexaminare permanentă care stabilește dacă menținerea pe listă este justificată. Conform articolului 1 alineatul (6) din Poziția comună 2001/931(19), la care face trimitere dispoziția sus‑menționată, această revizuire trebuie să aibă loc cel puțin o dată la șase luni.
55. În ceea ce privește afirmația conform căreia toate activitățile desfășurate în numele PKK trebuie considerate nelegitime („illegitimate” în versiunea originală), aceasta trebuie privită – astfel cum a susținut PKK în cursul ședinței – în raport cu dorința de a se distanța de acțiunile violente, cel puțin la momentul respectiv. Astfel de activități nu mai erau autorizate politic de către PKK. Totuși, această afirmație nu poate fi raportată la prezenta acțiune.
56. Într‑adevăr, nu este încă clar dacă domnul O. Ocalan acționează legal în numele PKK. Se poate însă afirma cel puțin că Tribunalul a denaturat declarația domnului O. Ocalan atunci când a constatat lipsa capacității acestuia de a acționa în calitate de reprezentant. Din acest motiv, ordonanța atacată a Tribunalului de Primă Instanță este deja viciată de o eroare de drept și trebuie, prin urmare, anulată.
4. Cu privire la al șaselea motiv – Protecția juridică efectivă
57. Prin al șaselea motiv sunt criticate condițiile pe care trebuie să le îndeplinească acțiunile individuale introduse în fața instanțelor europene și în special necesitatea de a demonstra existența interesului individual. Această condiție ar încălca Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât, în ciuda existenței unei încălcări directe a drepturilor omului, posibilitatea unei acțiuni este exclusă dacă reclamantul nu este de asemenea vizat individual.
58. Consiliul consideră acest motiv inadmisibil, întrucât Tribunalul nu a analizat în primă instanță argumentele respective. Totuși, această obiecție nu este convingătoare, întrucât faptul că Tribunalul nu a analizat sau a analizat insuficient unele argumente poate reprezenta de asemenea o eroare de drept.
59. Acest motiv nu indică însă împotriva cărei părți a hotărârii Tribunalului este îndreptat, mai precis unde ar fi trebuit Tribunalul să analizeze aceste argumente. Din acest punct de vedere, motivul este, așadar, inadmisibil. Pe de altă parte, cerințele referitoare la condiția existenței interesului individual în raport cu acțiunea introdusă în numele PKK nu pot constitui un motiv întemeiat de recurs, întrucât Tribunalul a recunoscut în mod expres, la punctul 27, că această organizație este vizată individual și că domnul O. Ocalan nu acționează în nume propriu.
60. În ceea ce privește protecția juridică efectivă, se arată în continuare că decizia Tribunalului cu privire la existența PKK l‑a lipsit pe acesta de o protecție juridică eficientă. Nici aceste argumente nu sunt convingătoare. Protecția juridică efectivă nu impune ca anumite persoane să poată acționa în numele terților dacă nu sunt autorizate să îi reprezinte.
61. Prin urmare, acest motiv trebuie respins în întregime.
5. Cu privire la al șaptelea motiv – Posibilitatea de clarificare
62. În final, primul recurent afirmă că Tribunalul ar fi trebuit să îi ofere posibilitatea să prezinte lămuriri cu privire la capacitatea sa de a acționa în calitate de reprezentant. Abordarea adoptată de Tribunal ar fi abuzivă, disproporționată și ar încălca dreptul natural.
63. Totuși, primul recurent a avut, în principiu, suficiente posibilități pentru a prezenta lămuriri cu privire la capacitatea sa de a acționa în calitate reprezentant – și anume, mai întâi, în cererea sa și apoi în răspunsul la excepția ridicată de Consiliu. Întrucât Consiliul și‑a întemeiat excepția de inadmisibilitate, între altele, pe faptul că, potrivit declarației primului recurent, PKK nu mai există și, prin urmare, este lipsit de capacitate juridică și nu are calitate procesuală activă, exista o posibilitate de a se clarifica acest aspect. Primul recurent a și folosit această posibilitate.
64. Totuși, atunci când a fost întrebat în cursul ședinței cu privire la acest aspect, primul recurent a subliniat că nu s‑a exprimat în fața Tribunalului cu privire la aprecierea juridică pe care acesta a efectuat‑o în final referitor la susținerile sale privind situația de fapt. Într‑adevăr, spre deosebire de modul în care a procedat Consiliul în excepția sa de inadmisibilitate, Tribunalul nu s‑a pronunțat asupra chestiunii referitoare la capacitatea juridică a PKK și la calitatea procesuală activă a acestuia, dar, în schimb, a stabilit că domnul O. Ocalan nu avea capacitatea de a acționa în calitate de reprezentant.
65. Prin urmare, primul recurent consideră că Tribunalul ar fi trebuit să îl informeze cu privire la aprecierea juridică pe care o avea în vedere, mai precis cu privire la îndoielile pe care le avea referitor la capacitatea sa de a acționa în calitate de reprezentant, pentru a‑i permite să elimine aceste îndoieli.
66. Totuși, în principiu, instanțele judecătorești nu trebuie să acorde părților dreptul de a fi ascultate cu privire la fiecare aspect al aprecierii lor juridice înainte de a pronunța o hotărâre. De fapt, instanțele comunitare sunt rezervate în această privință. Această rezervă le garantează neutralitatea. Dat fiind că reprezentarea părților de către un avocat este obligatorie, astfel de indicații nu se impun de regulă. În același sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului apreciază că nici indicațiile potențial înșelătoare ale unei instanțe judecătorești în cadrul unei proceduri penale nu reprezintă o încălcare a dreptului la un proces echitabil atunci când persoana în cauză este reprezentată de un avocat(20).
67. Necesitatea de a furniza indicații poate însă rezulta din principiul contradictorialității. Acesta are ca obiectiv, între altele, să evite ca hotărârea judecătorească să fie influențată de un argument care nu a putut fi discutat de către părți(21). Procedând astfel, se încearcă evitarea unei hotărâri surprinzătoare.
68. Susținerea decisivă, în opinia Tribunalului, și anume declarația privind existența PKK, a fost totuși discutată de către părți, astfel încât, în principiu, nu se impunea altă dezbatere contradictorie.
69. În ceea ce privește chestiunea dacă era suficient demonstrată capacitatea de acționa în calitate de reprezentant, Regulamentul de procedură al Tribunalului conține o dispoziție care impune, cu titlu excepțional, acordarea de indicații privind eventuale neclarități și care prevede posibilitatea clarificării acestora. Dacă persoane juridice de drept privat nu anexează la cererea introductivă dovada că mandatul încredințat avocatului a fost acordat în mod legal de către un reprezentant autorizat în acest scop, grefierul stabilește, în conformitate cu articolul 44 alineatele (5) și (6), un termen rezonabil pentru ca reclamantul să îndrepte neregularitatea cererii sau să depună înscrisurile sus‑menționate(22). Nu pare neobișnuit ca Tribunalul să solicite astfel de informații și la un moment ulterior(23).
70. În speță, nu se susține că PKK este o persoană juridică de drept privat. Totuși, Tribunalul a recunoscut în mod corect la punctul 28 din ordonanță că, pentru grupurile și entitățile incluse pe lista în litigiu, poate fi deosebit de dificil să se facă dovada admisibilității. Prin urmare, aceste grupuri și entități trebuie cel puțin să beneficieze de aceleași garanții precum persoanele juridice de drept privat care, în general, pot dovedi relativ ușor faptul că persoana care a împuternicit avocatul avea capacitatea corespunzătoare de a acționa în calitate de reprezentant.
71. Prin urmare, în cazul nu există dovezi suficiente privind calitatea de reprezentant a persoanei care acționează în numele acestora, grupurilor incluse pe lista în litigiu trebuie să li se mai acorde o posibilitate de a obține respectivele dovezi.
72. Nu acesta a fost cazul în speță, întrucât Tribunalul, înainte de a se pronunța, nu i‑a atras atenția primului recurent asupra îndoielilor pe care le avea cu privire la calitatea sa de reprezentant.
73. Prin urmare, respingerea acțiunii în ceea ce îl privește pe primul recurent este afectată de un viciu de procedură în această privință, întrucât Tribunalul nu i‑a dat domnului O. Ocalan posibilitatea de a clarifica aspectele legate de calitatea sa de reprezentant. Ordonanța Tribunalului de Primă Instanță trebuie anulată și pe acest temei.
B – Cu privire la decizia privind admisibilitatea acțiunii domnului O. Ocalan în numele PKK
74. Se impune să se analizeze dacă, potrivit cererii primului recurent, Curtea poate să se pronunțe în mod definitiv asupra admisibilității cererii domnului O. Ocalan în numele PKK sau dacă – astfel cum solicită în subsidiar Consiliul – cauza trebuie trimisă în întregime Tribunalului spre rejudecare. În conformitate cu articolul 61 alineatul (1) teza a doua din Statutul Curții de Justiție, pronunțarea unei hotărâri definitive cu privire la litigiu presupune ca acesta să se afle în stare de a fi judecat.
75. Admisibilitatea acțiunii introduse în numele PKK ridică semne de întrebare în privința a patru aspecte.
76. Mai întâi, nu s‑a statuat încă asupra excepției ridicate de Consiliu conform căreia PKK nu poate fi considerat ca având capacitate juridică și calitate procesuală activă în prezenta procedură. În al doilea rând, Consiliul apreciază că nu s‑a stabilit încă dacă acțiunea referitoare la Decizia 2002/334 a fost introdusă în termen. Aceste două aspecte au făcut obiectul unui incident de procedură în fața Tribunalului. Ele sunt, prin urmare, în stare de a fi judecate.
77. A treia problemă privind admisibilitatea este strâns legată de cea de a doua excepție, respectiv dacă al doilea obiect al acțiunii, Decizia 2002/460, reprezintă, în ceea ce privește PKK, un act supus căilor de atac sau o simplă decizie de confirmare. Comisia a ridicat această problemă în procedura în primă instanță. Tribunalul s‑a exprimat asupra acestui aspect în ceea ce privește KNK. Prin urmare, și această chestiune este în stare de a fi judecată.
78. În final, a patra întrebare care se pune este aceea dacă domnul O. Ocalan poate fi recunoscut ca fiind reprezentantul PKK. Întrebarea a apărut pentru prima dată în ordonanța Tribunalului, care – cu încălcarea drepturilor procedurale ale primului recurent – s‑a pronunțat asupra acesteia fără a oferi posibilitatea unei clarificări. Prin urmare, la momentul la care a fost pronunțată ordonanța, aceasta nu era în stare de a fi judecată. Totuși, procedura în recurs a dat suficient ocazia primului recurent și celorlalți participanți să prezinte argumente cu privire la calitatea de reprezentant a domnului O. Ocalan. Prin urmare, și cu privire la acest aspect, cauza este în stare de a fi judecată.
1. Cu privire la capacitatea juridică și la calitatea procesuală activă a PKK
79. S‑a arătat deja că PKK trebuie considerat ca având capacitate juridică și calitate procesuală activă cel puțin în ceea ce privește înscrierea sa pe lista în litigiu(24). Prin urmare, excepția Consiliului referitoare la acest aspect trebuie respinsă.
2. Respectarea termenului de introducere a acțiunii
80. În primă instanță, Consiliul a invocat faptul că acțiunea împotriva Deciziei 2002/334 nu a fost introdusă în termen. Termenul pentru introducerea acțiunii a expirat la 29 iulie 2002, iar acțiunea a fost introdusă abia la 31 iulie 2002.
81. Astfel cum au arătat cei doi recurenți în fața Tribunalului, un document calificat drept cerere introductivă fusese totuși primit de către Tribunal la 24 iulie 2002, așadar înainte de expirarea termenului. Recurenții susțin că sunt ferm convinși că au trimis un original semnat al cererii intorductive; totuși, ei nu prezintă nicio dovadă în acest sens.
82. Recurenții au arătat în continuare că Tribunalul i‑a informat spre sfârșitul după‑amiezii de 29 iulie 2002 despre faptul că niciun exemplar al cererii introductive nu conținea semnături în original. Exemplarul acestui document care mai poate fi consultat la grefa Tribunalului este copia unei cereri semnate de unul dintre cei trei reprezentanți ai părții și prezintă inițialele unui alt reprezentant al acesteia. În plus, pagina 4 a documentului conține copia unei instrucțiuni de corectură scrise de mână.
83. Cererea introductivă trimisă după această remarcă a Tribunalului a fost primită de acesta abia la 31 iulie 2002, fiind semnată de doi reprezentanți ai părții și prezentând inițialele celui de al treilea reprezentant.
84. Date fiind aceste circumstanțe, trebuie să se plece de la principiul că primul document calificat drept cerere introductivă nu prezenta, într‑adevăr, semnături în original și că era vorba, probabil, despre o copie a unei variante nefinalizate a cererii.
85. O cerere conformă cu prevederile legale – al doilea document – a fost primită de Tribunal doar după expirarea termenului de introducere a acțiunii.
86. În conformitate cu articolul 43 alineatul (6) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, documentele primite la 24 iulie 2002 nu pot fi considerate nici ca fiind un fax sau o altă copie care produce efecte în privința respectării termenului. Într‑adevăr, atunci când se transmite o copie, se consideră că se respectă termenele procedurale, cu condiția ca originalul semnat al actului să fie depus la Tribunal în cel mult zece zile. Totuși, în speță, nu s‑a transmis originalul a cărui copie fusese depusă anterior, ci o altă cerere care prezintă o altă semnătură.
87. Cererea prin care se contestă Decizia 2002/334 a fost, într‑adevăr, tardiv introdusă și este, prin urmare, inadmisibilă. Excepția ridicată de Consiliu era, așadar, admisibilă cu privire la acest aspect. Din acest motiv, ordonanța atacată a Tribunalului poate fi menținută în măsura în care se referă la Decizia 2002/334.
3. Cu privire la posibilitatea de a ataca Decizia 2002/460
88. În ceea ce privește Decizia 2002/460, termenul de introducere a acțiunii a fost incontestabil respectat. Totuși, Comisia a susținut în fața Tribunalului că, în ceea ce privește PKK, această decizie reprezintă doar un act de confirmare a deciziei anterioare. Într‑adevăr, PKK figurează în același mod în Decizia 2002/334.
89. O dispoziție care nu face decât să confirme un act anterior nu ar reprezenta un act juridic care poate face obiectul unei acțiuni în anulare(25). Totuși, situația este diferită atunci când decizia atacată reprezintă rezultatul definitiv al unei reexaminări a situației(26).
90. La punctul 44 din ordonanța atacată, Tribunalul a stabilit, în ceea ce privește KNK, că este vorba despre o nouă decizie care poate fi, așadar, contestată separat:
„În ceea ce privește Decizia 2002/460 (denumită în continuare «decizia în litigiu»), rezultă clar că această decizie este o decizie nouă în raport cu Decizia 2002/334, pe care o abrogă. Pe de o parte, în conformitate cu articolul 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001, Consiliul stabilește, revizuiește și modifică lista persoanelor, grupurilor și entităților cărora li se aplică respectivul regulament. Rezultă că, prin fiecare nou act, Consiliul revizuiește lista în litigiu. Pe de altă parte, o astfel de revizuire nu poate fi limitată la înscrierea de noi persoane sau entități sau la scoaterea de pe listă a anumitor persoane sau entități, dat fiind că, într‑o comunitate caracterizată prin preeminența dreptului, nu se poate admite ca un act care instaurează măsuri restrictive continue față de anumite persoane sau entități să poată fi aplicat în mod nelimitat fără ca instituția care le‑a dispus să le adopte din nou în mod regulat, în urma unei reexaminări. Prin urmare, faptul că a contestat Decizia 2002/334, care a înscris pentru prima dată PKK pe lista în litigiu, nu poate împiedica organizația KNK, în temeiul excepției de litispendență, să conteste Decizia 2002/460, care menține PKK pe lista respectivă.”
91. Tot astfel precum o fac cele două părți, ne raliem la această apreciere privind Decizia 2002/460, în special dat fiind că reexaminarea menționată în articolul 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001 trebuie realizată conform dispozițiilor articolului 1 alineatul (6) din Poziția comună 2001/931. Potrivit acestor dispoziții, numele persoanelor și ale entităților incluse pe lista din anexă fac obiectul unei revizuiri la intervale regulate, cel puțin odată pe semestru, pentru a se asigura că menținerea lor pe listă este justificată(27).
92. Prin urmare, și în ceea ce privește PKK, Decizia 2002/460 este un act care poate fi atacat.
4. Cu privire la calitatea de reprezentant
93. În sfârșit, trebuie să se analizeze dacă domnul O. Ocalan era într‑adevăr abilitat să împuternicească avocații în vederea introducerii unei acțiuni în numele PKK.
94. În vederea analizei acestui punct, trebuie reamintite constatările Tribunalului de la punctul 28 din ordonanța atacată:
„Apoi, trebuie precizat că normele aplicabile admisibilității unei acțiuni în anulare în ceea ce privește o persoană care figurează pe lista în litigiu – respectiv lista persoanelor, grupurilor și entităților cărora li se aplică măsuri restrictive în vederea combaterii terorismului – trebuie interpretate în funcție de circumstanțele cauzei. Într‑adevăr, mai ales în ceea ce privește aceste grupuri sau entități, se poate întâmpla ca acestea să nu aibă o existență legală sau să nu fie în măsură să respecte normele juridice care se aplică în mod normal persoanelor juridice. Prin urmare, un formalism excesiv ar însemna în unele cazuri negarea oricărei posibilități de a introduce o acțiune în anulare, în ciuda faptului că aceste grupuri și entități au făcut obiectul unor măsuri restrictive comunitare.”
95. Aceste considerații ni se par convingătoare, în special în raport cu analiza calității de reprezentant ca o condiție de admisibilitate a acțiunii. Această analiză nu trebuie să împiedice introducerea unei acțiuni în cazul în care reclamantul este vizat direct și individual. Trebuie mai degrabă să se asigure că organizația afectată de măsura contestată este cea care introduce cu adevărat acțiunea, și nu terți care introduc, în realitate, o așa numită actio popularis sau care chiar acționează împotriva intereselor organizației despre care afirmă că este reclamantă.
96. Ar fi, prin urmare, disproporționat să se solicite o dovadă completă a calității de reprezentant a persoanei care introduce acțiunea în numele unei astfel de organizații. Dimpotrivă, ar trebui să fie suficient, în principiu, să existe argumente credibile în sensul că acea persoană este abilitată să reprezinte organizația. Dacă totuși instituția pârâtă continuă să aibă îndoieli în privința faptului că respectiva persoană reprezintă organizația reclamantă, îi revine sarcina de a dovedi netemeinicia argumentelor reclamantului prezentând elemente care să justifice în mod corespunzător aceste îndoieli.
97. Dacă se aplică aceste criterii în cazul argumentării susținute în procedura în primă instanță, subzistă totuși îndoieli importante cu privire la faptul dacă domnul O. Ocalan reprezintă PKK. Într‑adevăr, acesta este fratele lui A. Ocalan, conducătorul PKK aflat în închisoare în Turcia, și se presupune că a fost membru al conducerii PKK(28). Totuși, în mandatul dat avocaților, acesta se prezintă ca fost membru al PKK. Între timp, domnul O. Ocalan, precum și alte persoane ar fi părăsit organizația care poartă în prezent denumirea de KONGRA‑GEL(29). Prin urmare, există îndoieli serioase cu privire la faptul că acesta reprezenta PKK sau, conform spuselor sale, „organizația cunoscută anterior sub numele de PKK” atunci când i‑a împuternicit pe avocați să introducă acțiunea în numele PKK.
98. După cum s‑a arătat deja, aceste îndoieli nu îi permiteau totuși Tribunalului să respingă acțiunea fără o nouă ascultare a părților. Dimpotrivă, aceste îndoieli ar fi trebuit să determine Tribunalul să îi acorde primului recurent posibilitatea de a‑și clarifica poziția(30).
99. În cadrul prezentului recurs, primul recurent a prezentat o clarificare din partea domnului Mark Muller, unul dintre avocați, care ar trebui să dovedească faptul că acțiunea este într‑adevăr introdusă în numele PKK. Domnul Muller îl reprezintă pe domnul A. Ocalan în cadrul unei proceduri în fața Curții Europene a Drepturilor Omului(31). Domnul A. Ocalan este figura conducătoare cea mai importantă a PKK și, conform declarației domnului O. Ocalan, a fost ales președinte al KADEK(32). Domnul Muller a declarat că domnul A. Ocalan l‑a însărcinat să conteste înscrierea PKK pe lista în litigiu. Alți reprezentanți ai conducerii PKK și ai organizației care afirmă că este succesoarea acestuia, KADEK, l‑ar fi însărcinat în același sens.
100. Pentru a se conforma regulilor de procedură ale Tribunalului, acesta a solicitat să fie mandatat de domnul O. Ocalan care, la acel moment, era un înalt reprezentant atât al organizației cunoscute anterior sub numele de PKK, cât și al KADEK.
101. Conform acestei declarații, conducerea organizației cunoscute anterior sub numele de PKK este cea care a solicitat introducerea acțiunii. Dacă, în plus, se ține cont de interesele PKK și de informațiile furnizate de mass‑media cu ocazia înscrierii sale pe listă(33), trebuie plecat de la principiul că, într‑adevăr, contestarea listei în litigiu corespunde voinței PKK.
102. Nici faptul că domnul O. Ocalan ar fi părăsit PKK, respectiv actualul KONGRA‑GEL, nu duce la concluzia că acțiunea nu a mai fost exercitată în numele PKK. Într‑adevăr, avocații nu acționează în numele domnului O. Ocalan, ci în numele organizației cunoscute anterior sub numele de PKK. Calitatea de reprezentanți a acestora nu poate fi pusă la îndoială pe motivul că reprezentantul PKK care i‑a împuternicit în trecut nu mai reprezintă probabil, în prezent, această organizație.
103. Aceste indicii trebuie să fie suficiente pentru a presupune – până la proba contrară – că acțiunea a fost într‑adevăr introdusă în numele PKK. Consiliul nu a prezentat niciun argument care să răstoarne această prezumție.
104. Prin urmare, acțiunea introdusă în numele PKK este admisibilă în măsura în care este îndreptată împotriva Deciziei 2002/460.
C – Cu privire la recursul domnului S. Vanly în numele KNK
105. În ceea ce privește acțiunea KNK, recursul este îndreptat împotriva criteriilor stabilite de Curtea de Justiție privind interesul individual în conformitate cu articolul 230 al patrulea paragraf CE, criterii ce trebuie îndeplinite pentru ca particularii să poată contesta un regulament.
106. Potrivit unei jurisprudențe constante, o persoană fizică sau juridică este vizată individual dacă actul în cauză o afectează din cauza unor calități care îi sunt specifice sau din cauza unei situații de fapt care o individualizează în raport cu orice altă persoană și care, astfel, o diferențiază la fel ca pe destinatarul unei decizii(34).
107. În această privință, Tribunalul a constatat la punctul 52 din ordonanța atacată că organizația KNK și membrii săi sunt obligați să respecte interdicția impusă de decizia în litigiu în ceea ce privește PKK la fel ca orice altă persoană de pe teritoriul Comunității. Faptul că, date fiind opiniile lor politice, KNK și membrii săi resimt efectele acestei interdicții în mai mare măsură decât alții nu este de natură să îi diferențieze față de orice altă persoană de pe teritoriul Comunității. Faptul că un act cu aplicabilitate generală poate avea efecte concrete diferite pentru diverșii subiecți de drept cărora li se aplică nu este de natură să îi individualizeze în raport cu toate celelalte persoane vizate dacă acest act se aplică pe baza unei situații determinate în mod obiectiv.
108. Al doilea recurent nu contestă această aplicare a criteriului interesului individual. El susține mai degrabă ideea renunțării la criteriul interesului individual atunci când se invocă încălcarea drepturilor fundamentale, dat fiind că, în ultima vreme, Comunitatea adoptă tot mai multe norme care afectează drepturile fundamentale. În cauze care privesc drepturile fundamentale, Curtea ar trebui să se orienteze mai degrabă în raport cu criteriile de admisibilitate a cererilor introduse în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Astfel, faptul de a fi afectat direct ar fi suficient, chiar în absența unui prejudiciu. KNK ar fi direct vizat, întrucât activitățile sale în favoarea drepturilor kurzilor sunt stânjenite de legăturile strânse pe care le are cu PKK.
109. Aceste argumente trebuie respinse. Într‑adevăr, Curtea a afirmat – în opinia noastră, în mod convingător – în hotãrârea Unión de Pequeños Agricultores/Consiliul că, în starea actuală a dreptului comunitar, instanțele naționale și cele comunitare asigură împreună o protecție juridică efectivă împotriva actelor comunitare și că nu se impune o evoluție pe cale jurisprudențială a dreptului în ceea ce privește calitatea procesuală activă a particularilor:
„40 Or, tratatul, la articolele 173 [devenit, după modificare, articolul 230 CE] și 184 [devenit articolul 241 CE], pe de o parte, și la articolul 177 [devenit articolul 234 CE], pe de altă parte, a stabilit un sistem complet de căi de atac și de proceduri, menit să asigure controlul legalității actelor instituțiilor, încredințându‑l instanței comunitare (a se vedea în acest sens hotărârea din 23 aprilie 1986, Les Verts/Parlamentul European, 294/83, Rec., p. 1339, punctul 23). În cadrul acestui sistem, persoanele fizice și juridice care nu pot, având în vedere condițiile de admisibilitate prevăzute la articolul 173 al patrulea paragraf din tratat, să atace direct acte comunitare cu aplicabilitate generală, au posibilitatea, după caz, să invoce nevaliditatea unor astfel de acte fie pe cale de excepție, în temeiul articolului 184 din tratat, în fața instanței comunitare, fie în fața instanțelor naționale și să le determine pe acestea, care nu sunt competente pentru a constata ele însele nevaliditatea actelor respective (a se vedea hotărârea din 22 octombrie 1987, Foto‑Frost, 314/85, Rec., p. 4199, punctul 20), să solicite lămuriri Curții în acest sens pe calea întrebărilor preliminare.
41 Astfel, revine statelor membre să prevadă un sistem de căi de atac și de proceduri care să permită asigurarea respectării dreptului la o protecție jurisdicțională efectivă.
42 În acest cadru, conform principiului cooperării loiale enunțat la articolul 5 din tratat [devenit articolul 10 CE], instanțele naționale sunt ținute, în măsura posibilului, să interpreteze și să aplice normele interne de procedură care guvernează exercitarea căilor de atac într‑un mod care să permită persoanelor fizice și juridice să conteste în justiție legalitatea oricărei decizii sau a oricărei alte măsuri naționale privind aplicarea față de acestea a unui act comunitar cu aplicabilitate generală, invocând nevaliditatea unui astfel de act.
43 […]
44 În sfârșit, trebuie adăugat că, în conformitate cu sistemul de control al legalității stabilit de tratat, o persoană fizică sau juridică nu poate introduce o acțiune împotriva unei regulament decât dacă ea este vizată nu numai direct, ci și individual. Dacă este adevărat că această ultimă condiție trebuie interpretată în lumina principiului unei protecții jurisdicționale efective, ținând cont de diversele circumstanțe care sunt de natură să individualizeze un reclamant (a se vedea, de exemplu, hotărârea din 2 februarie 1988, Van der Kooy/Comisia, 67/85, 68/85 și 70/85, Rec., p. 219, punctul 14, hotărârea Extramet Industrie/Consiliul, citată anterior, punctul 13, și hotărârea Codorniu/Consiliul, citată anterior, punctul 19), o astfel de interpretare nu ar putea să înlăture condiția în cauză, care este prevăzută expres de tratat, fără să depășească competențele atribuite de acesta instanțelor comunitare.
45 Dacă un sistem de control al legalității actelor comunitare cu aplicabilitate generală, altul decât cel stabilit de tratatul originar și nemodificat vreodată în ceea ce privește principiile sale, este într‑adevăr posibil, revine, dacă este cazul, statelor membre, conform articolului 48 UE, să reformeze sistemul actualmente în vigoare”(35).
110. Întrucât KNK nu a fost suficient de individualizat în decizia atacată, acesta nu poate introduce o acțiune în anulare. Acesta ar fi trebuit mai degrabă să solicite acordarea protecției juridice de către instanțele naționale. În practică, acest lucru nu ar trebui să prezinte probleme, întrucât este reprezentat de avocați englezi, iar instanțele Regatului Unit sesizează Curtea în cazul în care există îndoieli în ceea ce privește validitatea actelor comunitare care afectează direct drepturile particularilor(36).
111. În această privință, nu este convingător argumentul prezentat de KNK în cadrul ședinței conform căruia nu poate iniția o procedură preliminară din afara Comunității Europene. Într‑adevăr, decizia Consiliului produce efecte juridice doar în interiorul Comunității. În măsura în care aceste efecte juridice – de exemplu, înghețarea fondurilor – afectează KNK, acesta poate de asemenea să solicite acordarea protecției juridice de către instanțele din cadrul Comunității, iar acestea trebuie, în anumite situații, să adreseze Curții o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare. În schimb, nu trebuie să i se acorde posibilități mai extinse de obținere a protecției juridice, de exemplu în ceea ce privește calificarea PKK drept organizație teroristă.
112. Prin urmare, recursul trebuie respins în ceea ce privește acțiunea KNK.
VI – Cu privire la cheltuielile de judecată
113. În conformitate cu articolul 122 primul paragraf din Regulamentul de procedură al Curții, atunci când recursul nu este fondat sau când recursul este fondat, iar Curtea soluționează ea însăși în mod definitiv litigiul, aceasta se pronunță asupra cheltuielilor de judecată.
114. Dat fiind că recursul KNK trebuie respins, este necesar să se statueze asupra cheltuielilor de judecată.
115. În conformitate cu articolul 69 alineatul (2) prima teză din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. A doua teză din această dispoziție prevede că, în cazul în care mai multe părți cad în pretenții, Curtea decide asupra repartizării cheltuielilor de judecată.
116. În ceea ce privește KNK, acesta cade în pretenții în cadrul prezentului recurs, iar Consiliul a solicitat obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată. Se impune, prin urmare, obligarea KNK la plata cheltuielilor de judecată aferente acelei părți a recursului susținute de către acesta.
117. Deși, din punct de vedere formal, recursul a fost introdus de PKK și KNK împreună, PKK nu trebuie obligat la plata cheltuielilor de judecată corespunzătoare recursului KNK. Într‑adevăr, din punct de vedere al conținutului, este vorba despre două proceduri distincte, care sunt supuse unor cerințe juridice diferite.
VII – Concluzie
118. Prin urmare, propunem Curții să decidă:
1) anularea punctelor 1 și 2 din dispozitivul ordonanței Tribunalului de Primă Instanță al Comunităților Europene din 15 februarie 2005 în cauza PKK și KNK/Consiliul (T‑229/02) în măsura în care privesc acțiunea domnului O. Ocalan introdusă în numele Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) împotriva Deciziei 2002/460/CE a Consiliului din 17 iunie 2002 de punere în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001 și de abrogare a Deciziei 2002/334/CE;
2) declararea acțiunii introduse de domnul O. Ocalan în numele PKK ca fiind admisibilă în măsura în care este îndreptată împotriva Deciziei 2002/460, trimiterea cauzei Tribunalului pentru ca acesta să se pronunțe asupra fondului și soluționarea odată cu fondul a cererii privind cheltuielile de judecată aferente;
3) respingerea recursului în ceea ce privește celelalte capete de cerere;
4) obligarea Congresului Național din Kurdistan la plata cheltuielilor de judecată aferente recursului introdus de acesta.