CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL MENGOZZI – CAUZA C‑101/10
PAVLOV ȘI FAMIRA
I - 18
I - 17
CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL
PAOLO MENGOZZI
prezentate la 17 martie 2011(1)
Cauza C‑101/10
Gentcho Pavlov
Gregor Famira
împotriva
Ausschuss der Rechtsanwaltskammer Wien
[cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Oberste Berufungs- und Disziplinarkommission (Austria)]
„Relații externe – Acorduri de asociere – Efect direct – Reglementare națională care excludea, înainte de aderarea Republicii Bulgaria la Uniunea Europeană, resortisanții bulgari de la înscrierea în tabloul avocaților stagiari – Interdicția oricărei discriminări pe motiv de cetățenie – Noțiunea de condiții de muncă – Compatibilitate”
1. Problema principală ridicată de prezenta trimitere preliminară este aceea dacă un resortisant bulgar căruia i se refuză în Austria, înainte de aderarea Republicii Bulgaria la Uniunea Europeană, înscrierea în tabloul avocaților stagiari face obiectul unei discriminări pe motiv de cetățenie, interzisă în sensul Acordului european de instituire a unei asocieri între Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Bulgaria, pe de altă parte, semnat la data de 1 martie 1993 (denumit în continuare „Acordul de asociere cu Republica Bulgaria”)(2).
I – Cadrul juridic
A – Acordul de asociere cu Republica Bulgaria
2. Articolul 7 alineatul (1) din Acordul de asociere cu Republica Bulgaria prevede că „[a]socierea include o perioadă de tranziție cu o durată de maximum zece ani, împărțită în două etape succesive, fiecare durând, în principiu, cinci ani. Prima etapă va începe o dată cu intrarea în vigoare a acordului”. [traducere neoficială]
3. Articolul 38 alineatul (1) prima liniuță din Acordul de asociere cu Republica Bulgaria are următorul conținut:
„Sub rezerva condițiilor și a modalităților aplicabile în fiecare stat membru:
– tratamentul aplicat lucrătorilor de naționalitate bulgară și care sunt angajați legal pe teritoriul unui stat membru nu trebuie să facă obiectul niciunei discriminări pe motiv de cetățenie, în ceea ce privește condițiile de muncă, de remunerare sau de concediere, în raport cu tratamentul la care sunt supuși resortisanții statului membru în cauză.” [traducere neoficială]
4. Articolul 42 alineatul (1) din Acordul de asociere cu Republica Bulgaria prevede:
„Ținând cont de situația pieței forței de muncă din statul membru, sub rezerva aplicării legislației acestuia și a respectării normelor în vigoare în respectivul stat membru în ceea ce privește mobilitatea lucrătorilor:
– facilitățile existente pentru accesul la locuri de muncă acordate de statele membre lucrătorilor bulgari în temeiul acordurilor bilaterale ar trebui menținute și, dacă este posibil, îmbunătățite;
– celelalte state membre examinează posibilitatea de a încheia acorduri similare.” [traducere neoficială]
5. Articolul 45 alineatul (1) din Acordul de asociere cu Republica Bulgaria, care este inclus în capitolul intitulat „Stabilire”, prevede că „[d]e la intrarea în vigoare a prezentului acord, fiecare stat membru va acorda, pentru stabilirea societăților și a cetățenilor bulgari și pentru operațiunile desfășurate de societățile și de cetățenii bulgari stabiliți pe teritoriul său, un tratament nu mai puțin favorabil decât cel acordat propriilor societăți și cetățeni, cu excepția domeniilor descrise în anexa nr. XVa”. [traducere neoficială]
6. Articolul 45 alineatul (5) litera (a) punctul (i) din Acordul de asociere cu Republica Bulgaria definește stabilirea „în ceea ce îi privește pe cetățeni, [ca fiind] dreptul de a iniția și dezvolta activități economice ca persoane care desfășoară o activitate independentă și de a înființa și conduce societăți, în special societăți pe care le controlează efectiv. Calitatea de persoană care desfășoară o activitate independentă și de conducător de întreprindere comercială nu le conferă nici dreptul de a căuta sau de a accepta un loc de muncă remunerat pe piața forței de muncă a celeilalte părți, nici dreptul de a pătrunde pe piața forței de muncă a celeilalte părți. Dispozițiile prezentului capitol nu se aplică persoanelor care nu sunt exclusiv persoane care desfășoară o activitate independentă”. [traducere neoficială]
7. Articolul 45 alineatul (5) litera (c) din Acordul de asociere cu Republica Bulgaria prevede că activitățile economice vor include „în special activități cu caracter industrial, comercial, meserii și activități ale liberilor profesioniști”. [traducere neoficială]
8. Articolul 47 din Acordul de asociere cu Republica Bulgaria prevede că, „[p]entru a facilita accesul cetățenilor din Comunitate și din Republica Bulgaria la activitățile profesionale reglementate și exercitarea acestora în Bulgaria și, respectiv, în Comunitate, Consiliul de asociere va examina măsurile necesare a fi luate pentru recunoașterea reciprocă a calificărilor. Acesta poate lua toate măsurile necesare în acest sens”. [traducere neoficială]
9. Articolul 59 alineatul (1) din Acordul de asociere cu Republica Bulgaria prevede că, „[î]n aplicarea titlului IV, nicio prevedere a prezentului acord nu va împiedica aplicarea de către părți a legislației și a reglementărilor lor naționale privind admiterea și șederea, angajarea, condițiile de muncă, stabilirea persoanelor fizice și prestarea de servicii, cu condiția să nu fie astfel anulate sau compromise avantajele acordate uneia dintre părți în temeiul unei dispoziții specifice din prezentul acord. […]” [traducere neoficială]
B – Cadrul juridic național
10. Prevederile care reglementează profesia de avocat și admiterea în această profesie în Austria sunt cuprinse în Legea privind examenul care asigură accesul la profesia de avocat (Rechtsanwaltsprüfungsgesetz(3), denumită în continuare „RAPG”) și în Regulamentul referitor la profesia de avocat (Österreichische Rechtsanwaltsordnung(4), denumit în continuare „RAO”).
1. RAPG
11. Articolul 1 din RAPG prevede că „[e]xamenul care asigură accesul la profesia de avocat trebuie să ateste capacitățile și cunoștințele candidatului necesare în vederea exercitării profesiei de avocat, în special aptitudinea acestuia de a iniția și de a desfășura demersurile aferente cauzelor de drept public și privat încredințate unui avocat, precum și capacitatea sa de a redacta acte și opinii juridice și de a prezenta în mod ordonat, în scris și oral, elementele de drept și de fapt ale unei cauze”.
12. Articolul 2 alineatul (1) din RAPG prevede că „[e]xamenul de avocat poate fi promovat după obținerea Doktorat der Rechte sau, pentru absolvenții care au obținut un Diplomstudium în temeiul Legii din 2 martie 1978 […] privind studiile de drept, după obținerea titlului Magisterium der Rechtswissenschaften și pe baza unui stagiu practic cu durata de trei ani, din care cel puțin nouă luni în cadrul unei instanțe și cel puțin doi ani într‑un cabinet de avocat […]”.
2. RAO
13. Articolul 1 alineatul (1) din RAO prevede că, „[î]n vederea exercitării profesiei de avocat […], nu este necesară niciun fel de numire de către o autoritate, trebuind numai să se facă dovada faptului că sunt îndeplinite următoarele condiții și că persoana în cauză este înscrisă în tabloul avocaților”.
14. În temeiul articolului 1 alineatul (2) din RAO, condițiile care trebuie îndeplinite sunt:
„a) cetățenia austriacă;
[…]
d) stagiul practic, care trebuie să respecte modalitățile și durata prevăzute de lege;
e) promovarea examenului de acces la profesia de avocat;
[…]”
15. Articolul 2 din RAO are următorul cuprins:
„(1) Stagiul practic necesar în vederea exercitării profesiei de avocat constă într‑o activitate juridică desfășurată în cadrul unei instanțe sau al unui parchet ori la un avocat. […] Stagiul practic la un avocat nu poate fi luat în considerare decât dacă această activitate este exercitată ca activitate profesională principală care să nu fie împiedicată de altă activitate profesională […].
(2) Durata stagiului practic în sensul alineatului (1) trebuie să fie de cinci ani, din care cel puțin nouă luni în cadrul unei instanțe sau al unui parchet și cel puțin trei ani în cadrul biroului unui avocat care își exercită activitatea în Austria.
[…]”
16. Articolul 1 alineatul (3) din RAO prevede că „[c]etățenia unui stat membru al Uniunii Europene sau a unui alt stat care este parte la Acordul privind Spațiul Economic European sau la Confederația Elvețiană este considerată ca fiind echivalentă cu cetățenia austriacă”.
17. Articolul 15 din RAO prevede:
„(1) Atunci când reprezentarea de către un avocat este prevăzută de lege, avocatul poate fi reprezentat, pe propria răspundere, în fața oricărei instanțe și în fața oricărei administrații, și de un avocat stagiar care este autorizat să reprezinte un avocat și care își efectuează stagiul la acesta; semnarea de către un avocat stagiar a cererilor adresate instanțelor sau administrațiilor este, cu toate acestea, ilegală.
(2) Este autorizat să desfășoare activități de reprezentare în justiție un avocat stagiar care a promovat examenul de acces la profesia de avocat. […]
(3) Atunci când reprezentarea de către un avocat nu este prevăzută de lege, avocatul poate fi reprezentat, pe propria răspundere, în fața oricărei instanțe și în fața oricărei administrații, și de orice avocat stagiar care își efectuează stagiul la acesta; semnarea de către un avocat stagiar a cererilor adresate instanțelor sau administrațiilor este, cu toate acestea, ilegală.
(4) Consiliul Baroului este obligat să emită, pentru avocatul stagiar care își efectuează stagiul la un avocat, atestatele de aptitudine pentru reprezentarea în justiție, care să menționeze competența sa de substituire, în sensul alineatului (2) […] sau competența de reprezentare, în sensul alineatului (3) […]”
18. Articolul 30 din RAO, care reglementează procedura de înscriere în tabloul avocaților stagiari, are următorul conținut:
„(1) În vederea înscrierii în tabloul avocaților stagiari, la data intrării în biroul de avocat, trebuie să se facă o comunicare către consiliu, însoțită de dovada cetățeniei austriece, precum și a respectării condițiilor de acces la stagiul de pregătire pentru profesiile juridice, durata stagiului fiind calculată de la data primirii respectivei declarații.
[…]
(4) Persoanele cărora li se refuză înscrierea în tabloul avocaților stagiari, care sunt radiate din acest tablou sau cărora li se refuză recunoașterea stagiului în calitate de avocat au dreptul să formuleze o cale de atac la Comisia superioară de apel și la Comisia de disciplină a avocaților. […]
(5) Cetățenia unui stat membru al Uniunii Europene sau a altui stat care este parte la Acordul privind Spațiul Economic European sau la Confederația Elvețiană este considerată ca fiind echivalentă cu cetățenia austriacă.”
II – Acțiunea principală și întrebările preliminare
19. Domnul Gentcho Pavlov este un resortisant bulgar care, potrivit instanței de trimitere, și‑a terminat studiile de drept la Viena, în Austria, în anul 2002(5). Din anul 2004, este angajat ca lucrător salariat în cadrul cabinetului de avocat al domnului Famira, avocat în Viena. Domnul Pavlov este titularul unei autorizații de stabilire în sensul legii austriece și al unui permis de muncă în Austria.
20. La 2 ianuarie 2004, domnii Famira și Pavlov au solicitat, pentru domnul Pavlov, înscrierea în tabloul avocaților stagiari. În același timp, au solicitat și acordarea atestării privind competența de reprezentare în justiție în temeiul articolului 15 alineatul (3) din RAO.
21. La data de 6 aprilie 2004, Ausschuss der Rechtsanwaltskammer Wien (Consiliul Baroului din Viena) a respins, prin ordonanță, cererea în cauză pentru motivul că domnul Pavlov nu îndeplinește condiția cetățeniei, impusă de articolul 30 din RAO. Întrucât la data înaintării cererii domnul Pavlov nu era nici resortisant al unui stat membru al Uniunii Europene, nici resortisant al unui stat din Spațiul Economic European, nici resortisant elvețian, cetățenia bulgară a acestuia nu îi permitea să îndeplinească, conform Ausschuss der Rechtsanwaltskammer Wien, cerințele articolului 30 din RAO. Contestația înaintată împotriva acestei ordonanțe a fost respinsă la data de 15 iunie 2004(6) de către Ausschuss der Rechtsanwaltskammer Wien în formație plenară.
22. Împotriva celei de a doua ordonanțe s‑a introdus apel la Oberste Berufungs- und Disziplinarkommission (Comisia superioară disciplinară de apel, denumită în continuare „OBDK”). La data de 1 august 2006, apelul respectiv a fost respins. OBDK a considerat, astfel, că profesia de avocat este reglementată și că această reglementare produce efecte și cu privire la avocații stagiari. OBDK a decis că, în temeiul Acordului de asociere cu Republica Bulgaria, discriminările sunt interzise numai în ceea ce privește condițiile de muncă, dar că, în ceea ce privește accesul la profesiile reglementate, statele contractante au posibilitatea să pună în aplicare restricții naționale.
23. După formularea unui recurs de către reclamanți, Verwassungsgerichtshof (Curtea Constituțională din Austria) a anulat, la data de 8 octombrie 2007, această decizie, considerând că, întrucât nu a sesizat Curtea de Justiție cu titlu preliminar în vederea interpretării prevederilor relevante ale Acordului de asociere cu Republica Bulgaria, OBDK a încălcat dreptul reclamanților de a iniția o procedură la instanțele competente potrivit legii, garantat prin Constituția națională. În consecință, cauza a fost trimisă spre rejudecare la OBDK.
24. La data de 17 aprilie 2008, OBDK a admis în parte apelul îndreptat împotriva ordonanței din 15 iunie 2004, anulând‑o împreună cu ordonanța din 6 aprilie 2004, având în vedere modificarea situației juridice apărute ca urmare a aderării Republicii Bulgaria la Uniunea Europeană. Datorită apariției acestui nou element, OBDK a apreciat situația ca fiind destul de clară pentru a putea judeca respectiva cauză fără introducerea cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare la Curte. Procedând astfel, OBDK a trimis cauza la Ausschuss der Rechtsanwaltskammer Wien pentru ca acesta să decidă după completarea procedurii. Și decizia din 17 aprilie 2008 a OBDK a făcut obiectul unui recurs înaintat la Curtea Constituțională.
25. Prin decizia din 2 iulie 2009, Curtea Constituțională a anulat noua decizie a OBDK din 17 aprilie 2008. Aceasta impută OBDK, în esență, că nu a soluționat problema legată de perioada 2004-2006, neadresând o trimitere preliminară Curții, problemă care, în pofida aderării Republicii Bulgaria la Uniunea Europeană, de la 1 ianuarie 2007, își păstrează întreaga relevanță pentru domnul Pavlov în măsura în care, pe de o parte, acesta nu ar putea să promoveze examenul de acces la profesia de avocat decât după efectuarea unui stagiu practic de cel puțin doi ani la un avocat [articolul 2 alineatul (1) din RAPG] și în care, pe de altă parte, pentru a fi înscris în tabloul avocaților, acesta ar trebui să facă dovada unui stagiu practic de cel puțin trei ani la un avocat [în temeiul articolului 2 alineatul (2) din RAO].
26. Confruntându‑se, așadar, cu o dificultate de interpretare a dreptului Uniunii, OBDK a hotărât să suspende judecarea cauzei și, prin intermediul deciziei de trimitere din 23 februarie 2010, să adreseze Curții, în temeiul articolului 267 TFUE, următoarele două întrebări preliminare:
„1) Articolul 38 alineatul (1) din acordul [de asociere] trebuia să se aplice direct, în perioada 2 ianuarie 2004-31 decembrie 2006, în cadrul procedurii de înscriere a unui resortisant bulgar în tabloul avocaților stagiari?
2) [În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare], articolul 38 alineatul (1) din acordul [de asociere] se opune, pe de o parte, aplicării articolului 30 alineatele (1) și (5) [din RAO], care impune, printre altele, drept condiție a înscrierii, dovada cetățeniei austriece sau a unei cetățenii considerate echivalentă, în privința cererii de înscriere în tabloul avocaților stagiari austrieci și de obținere a unui atestat de aptitudini pentru reprezentarea în justiție în sensul articolului 15 alineatul (3) [din RAO], introdusă la data de 2 ianuarie 2004 de un resortisant bulgar angajat al unui avocat austriac, și, pe altă parte, în privința respingerii acestei cereri numai în temeiul cetățeniei, în pofida respectării celorlalte condiții și a existenței unei autorizații de stabilire și a unui permis de muncă?”
III – Procedura în fața Curții
27. Reclamanții din acțiunea principală, guvernul austriac și Comisia Europeană au depus observații scrise și, în cursul ședinței care a avut loc la data de 13 ianuarie 2011, au formulat observațiile și oral.
IV – Analiză juridică
A – Observație preliminară asupra calității instanței OBDK
28. În prealabil, trebuie să se verifice dacă OBDK reprezintă o instanță în sensul articolului 267 TFUE, care, în această calitate, poate să sesizeze Curtea cu întrebări preliminare.
29. Curtea s‑a pronunțat deja recent cu privire la această problemă în Hotărârea Koller(7), în care a afirmat că „OBDK, a cărei competență este cert că este obligatorie, prezintă, astfel cum a arătat avocatul general la punctul 52 din concluzii, toate elementele necesare pentru a putea fi calificată drept instanță în sensul articolului [267 TFUE]”(8).
30. În aceste condiții, analiza ar trebui, așadar, să continue, Curtea având competența de a formula un răspuns instanței de trimitere.
B – Cu privire la prima întrebare
31. Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită să se stabilească, în esență, dacă articolul 38 alineatul (1) prima liniuță din Acordul de asociere cu Republica Bulgaria este o prevedere de drept al Uniunii cu efect direct și dacă trebuie considerată ca având un astfel de efect în perioada 2 ianuarie 2004-31 decembrie 2006, în cadrul procedurii de înscriere a unui resortisant bulgar în tabloul avocaților stagiari.
32. Conform unei jurisprudențe constante care nu trebuie să fie repusă în discuție, o dispoziție a unui acord încheiat de Comunitate cu o țară terță trebuie considerată ca având efect direct atunci când, având în vedere textul, precum și obiectul și natura acordului, aceasta conține o obligație clară și precisă care nu este condiționată, în privința executării sau a efectelor sale, de intervenția vreunui act ulterior(9). În consecință, articolul 38 alineatul (1) prima liniuță din Acordul de asociere cu Republica Bulgaria trebuie examinat în funcție de aceste trei criterii.
33. În ceea ce privește chiar textul articolului 38 alineatul (1) prima liniuță din Acordul de asociere cu Republica Bulgaria și, astfel cum au remarcat în mod corect reclamanții din acțiunea principală, precum și guvernul austriac în observațiile scrise, Curtea s‑a pronunțat deja asupra aspectului dacă articolul 37 alineatul (1) prima liniuță din Acordul de instituire a unei asocieri între Comunitățile Europene și Republica Polonă, care are o formulare cvasiidentică(10) cu cea a articolului 38 alineatul (1) prima liniuță din Acordul de asociere cu Republica Bulgaria, are efect direct(11). Curtea a considerat în acest caz că respectivul articol 37 alineatul (1) prima liniuță „consacră în mod clar, precis și necondiționat interdicția, pentru fiecare stat membru, de a aplica, pe motiv de cetățenie, un tratament discriminatoriu în raport cu proprii resortisanți, lucrătorilor polonezi vizați de această prevedere, în ceea ce privește condițiile de muncă, de remunerare sau de concediere. […] Această normă privind egalitatea de tratament prevede o obligație de rezultat precis și, în esență, poate fi invocată de un justițiabil în fața unei instanțe naționale pentru a‑i solicita acesteia din urmă să elimine dispozițiile discriminatorii din reglementarea unui stat membru, fără a fi necesară adoptarea unor măsuri de aplicare complementare în acest sens”(12). Pe de altă parte, utilizarea expresiei „[s]ub rezerva condițiilor și a modalităților aplicabile în fiecare stat membru” nu este susceptibilă să repună în discuție această constatare(13).
34. În ceea ce privește natura și obiectul Acordului de asociere cu Republica Bulgaria, Curtea a avut deja ocazia să afirme că „potrivit celui de al șaptesprezecelea considerent, precum și articolului 1 alineatul (2), acordul de asociere are ca obiect instituirea unei asocieri destinate să promoveze dezvoltarea schimburilor și a relațiilor economice armonioase între părțile contractante pentru a favoriza dezvoltarea dinamică și prosperitatea Republicii Bulgaria, în vederea facilitării aderării sale la Comunitatea Europeană. În plus, împrejurarea că acordul de asociere vizează, în esență, să favorizeze dezvoltarea economică a Bulgariei și implică, în consecință, un dezechilibru în obligațiile asumate de Comunitate față de țara terță avută în vedere nu este de natură să împiedice recunoașterea de către aceasta din urmă a efectului direct al anumitor prevederi din acordul respectiv”(14).
35. Pe de altă parte, articolul 59 alineatul (1) din Acordul de asociere cu Republica Bulgaria nu este de natură să se opună acestei concluzii. Curtea a considerat că „numai din prezenta prevedere rezultă că autoritățile din statele membre rămân competente pentru a aplica legislațiile naționale, cu respectarea limitelor stabilite prin acordul de asociere”(15). În consecință, articolul în cauză nu se referă la punerea în aplicare de către statele membre a prevederilor din Acordul de asociere cu Republica Bulgaria privind condițiile de muncă, nici nu urmărește să subordoneze executarea sau efectele obligației de egalitate de tratament prevăzute la articolul 38 alineatul (1) prima liniuță condiției adoptării unor măsuri naționale complementare(16).
36. Toate condițiile impuse de jurisprudența Curții pentru ca o prevedere introdusă într‑un acord internațional încheiat de Comunitate să poată beneficia de efectul direct sunt reunite în ceea ce privește articolul 38 alineatul (1) prima liniuță din Acordul de asociere cu Republica Bulgaria.
37. Prin urmare, propunem Curții să răspundă la prima întrebare în sensul că articolul 38 alineatul (1) prima liniuță din Acordul de asociere cu Republica Bulgaria îndeplinește condițiile impuse în privința unei dispoziții de drept al Uniunii Europene pentru ca aceasta să dispună de efect direct și, astfel, pentru a putea fi aplicată direct în perioada 2 ianuarie 2004-31 decembrie 2006.
C – Cu privire la a doua întrebare
38. Articolul 38 alineatul (1) prima liniuță din Acordul de asociere cu Republica Bulgaria prevede interdicția de discriminare pe motiv de cetățenie, în ceea ce privește „condițiile de muncă, de remunerare sau de concediere”, a resortisanților bulgari care au calitatea de lucrători și care sunt angajați legal pe teritoriul unui stat membru.
39. Curtea s‑a pronunțat deja asupra compatibilității unei norme naționale cu o dispoziție având o formulare similară cu cea a articolului 38 alineatul (1) prima liniuță din Acordul de asociere cu Republica Bulgaria. Analiza sa, într‑o astfel de împrejurare, a constat în a stabili, în primul rând, dacă norma avută în vedere se referă la condițiile de muncă, apoi, în al doilea rând, în a verifica dacă norma respectivă reprezintă o discriminare interzisă de Acordul de asociere cu Republica Bulgaria. În această privință, Curtea a considerat că trebuie să acționeze în trei etape: mai întâi, trebuie să se stabilească dacă Acordul de asociere cu Republica Bulgaria interzice discriminările; ulterior, trebuie să se analizeze domeniul de aplicare al acestei interdicții de discriminare și mai ales să se determine dacă această importanță poate fi comparabilă cu cea conferită unei prevederi identice incluse în Tratatul CE; în sfârșit, dacă la cele două întrebări s‑a răspuns pozitiv, rămâne să se verifice dacă discriminarea poate avea o justificare obiectivă(17).
40. Propunem începerea analizei prin examinarea caracterului discriminatoriu al refuzului adresat reclamantului din acțiunea principală, înainte de a stabili dacă înscrierea în tabloul avocaților stagiari intră în domeniul de aplicare al noțiunii „condiții de muncă” în sensul articolului 38 alineatul (1) prima liniuță din Acordul de asociere cu Republica Bulgaria.
1. Cu privire la existența unei discriminări pe motiv de cetățenie
41. În prezenta cauză, nu este dificil să se constate că articolul 38 din Acordul de asociere cu Republica Bulgaria impune părților contractante obligația de a nu îi discrimina pe lucrătorii bulgari pe motiv de cetățenie. În ceea ce privește problema dacă articolul 38 alineatul (1) prima liniuță din Acordul de asociere cu Republica Bulgaria poate primi o interpretare la fel de vastă ca cea pe care a emis‑o Curtea în contextul jurisprudenței referitoare la articolul 45 alineatul (2) TFUE, subliniem faptul că nu se acceptă o asemenea atitudine în mod sistematic și global de către Curte, ci, dimpotrivă, aceasta impune să se facă referire la finalitatea urmărită de fiecare dintre prevederile în cauză în cadrul corespunzător acesteia(18). Astfel, faptul că, în Hotărârea Kondova, Curtea a considerat că interpretarea conferită prin jurisprudență articolului 43 CE nu putea fi extinsă în privința prevederilor din Acordul de asociere cu Republica Bulgaria privind libertatea de stabilire(19) nu aduce atingere rezultatului analizei care trebuie efectuată cu privire la prevederile referitoare la circulația lucrătorilor incluse în același acord.
42. Curtea nu a trebuit niciodată să se pronunțe în mod direct cu privire la interpretarea acestor prevederi. Totuși, jurisprudența Pokrzeptowicz‑Meyer(20) poate fi considerată utilă pentru analiza noastră. În această hotărâre, Curtea trebuia să stabilească domeniul de aplicare al interdicției de discriminare pe motiv de cetățenie, în ceea ce privește condițiile de muncă incluse în Acordul de asociere cu Republica Polonă. Este de remarcat faptul că această interdicție de discriminare este cvasiidentică cu cea prevăzută la articolul 38 alineatul (1) prima liniuță din Acordul de asociere cu Republica Bulgaria(21) și că, potrivit constatării realizate de Curte, prezintă similitudine cu formularea articolului 39 alineatul (2) din tratat(22).
43. În acest caz, Curtea a afirmat că din comparația obiectivelor și a contextului Acordului de asociere cu Republica Polonă, pe de o parte, și a celor ale tratatului, pe de altă parte, reiese că nu există niciun motiv pentru a atribui dispoziției cuprinse în acordul de asociere un domeniu de aplicare diferit de cel pe care Curtea l‑a avut în vedere în legătură cu prevederea similară din tratat.
44. Acest raționament poate fi transpus articolului 38 alineatul (1) prima liniuță din Acordul de asociere cu Republica Bulgaria, obiectivele sale fiind comparabile cu cele urmărite prin Acordul de asociere dintre Comunitatea Europeană și Republica Polonă înainte de aderarea acesteia(23). Desigur, astfel cum Curtea a avut ocazia să specifice, o dispoziție precum articolul 38 în cauză nu prevede un principiu de liberă circulație a lucrătorilor bulgari în cadrul Uniunii(24), ci instituie în favoarea acestora, începând de la data la care sunt angajați legal pe teritoriul unui stat membru, dreptul la egalitate de tratament în ceea ce privește condițiile de muncă având același domeniu de aplicare precum cel recunoscut în termeni similari în tratat pentru resortisanții Uniunii(25).
45. Pe de altă parte, nici observațiile scrise prezentate de părțile interesate, nici dezbaterile din cadrul ședinței nu au permis constatarea unui motiv obiectiv care să poată justifica diferența de tratament dintre resortisanții austrieci și resortisanții bulgari cu privire la accesul la tabloul avocaților stagiari.
46. Concluzia intermediară care trebuie formulată din considerațiile anterioare este următoarea: ne aflăm în prezența unei discriminări care nu pare să poată fi justificată. Însă nodul gordian nu este tăiat, deoarece, în mod clar, nu s‑a stabilit încă dacă articolul 38 alineatul (1) prima liniuță din Acordul de asociere cu Republica Bulgaria are în vedere o situație similară celei în cauză în acțiunea principală.
2. Cu privire la noțiunea „condiții de muncă”
47. Este cert că domnul Pavlov este titularul unei „autorizații de stabilire” în sensul legii austriece(26), precum și al unui permis de muncă în Austria. Pe de altă parte, domnul Pavlov este angajat din anul 2004 de către domnul Famira. Domnul Pavlov este, prin urmare, un lucrător de pe piața legală a forței de muncă, putând să se prevaleze, în principiu, în calitate de lucrător salariat, de prevederile articolului 38 alineatul (1) prima liniuță din Acordul de asociere cu Republica Bulgaria.
48. De asemenea, din dosar reiese că singurul motiv pentru care domnului Pavlov i s‑a refuzat înscrierea în tabloul avocaților stagiari este acela că, pentru această înscriere, reglementarea austriacă impune cetățenia austriacă sau o cetățenie asimilată acesteia, pe care domnul Pavlov nu o are.
49. În consecință, pentru a se pronunța cu privire la compatibilitatea aplicării, în speță, a acestei reglementări cu articolul 38 din Acordul de asociere cu Republica Bulgaria, trebuie să se analizeze dacă aceasta se referă sau nu se referă la o condiție de muncă.
50. În acest sens, s‑ar putea lua în considerare faptul că, ținând cont că domnul Pavlov a fost angajat de domnul Famira ca avocat stagiar, înscrierea în tabloul avocaților stagiari intră sub incidența condițiilor de muncă ale unui avocat stagiar, pentru o serie de motive: pe de o parte, înscrierea în tabloul avocaților stagiari marchează punctul de plecare al termenului care trebuie luat în considerare pentru calculul duratei stagiului și reprezintă, într‑un anumit mod, una dintre condițiile prealabile pentru a fi autorizat să promoveze examenul de avocat și, prin urmare, pentru a obține titlul de avocat(27). Pe de altă parte, numai avocatul stagiar înscris poate solicita acordarea competenței de reprezentare („kleine Legitimationsurkunde”) care îi va permite să reprezinte avocatul pentru care lucrează în fața instanțelor și a administrațiilor(28). Pe de altă parte, o astfel de interpretare ar putea să pară confirmată de faptul că Serviciul Public de Ocupare a Forței de Muncă din Austria l‑ar fi autorizat pe domnul Famira să îl angajeze pe domnul Pavlov în funcția de avocat stagiar. În consecință, refuzul de înscriere a unei persoane în tabloul avocaților stagiari ar putea fi considerat ca o limitare a activităților pe care persoana în cauză poate fi determinată să le exercite în cadrul „funcției” sale și, așadar, ca având incidență directă asupra condițiilor sale de muncă, în sensul jurisprudenței dezvoltate de Curte în materie, dintre care Hotărârea Deutscher Handballbund, citată anterior, pronunțată în cadrul unei trimiteri preliminare introduse de o instanță din Germania, reprezintă un exemplu semnificativ.
51. În cadrul Hotărârii Deutscher Handballbund, Curtea a trebuit să se pronunțe cu privire la compatibilitatea cu articolul 38 din Acordul de asociere cu Republica Slovacă(29) a unei reglementări naționale provenite de la Federația Germană de Handbal care prevedea eliberarea unor autorizații diferite resortisanților din state terțe, având drept consecință faptul că doar un număr limitat de jucători care sunt titulari ai acestui tip special de autorizație pot fi introduși în echipă în competițiile oficiale. În acțiunea principală, reclamantul, de cetățenie slovacă, care era angajat în mod legal într‑un club german, a atacat în instanță refuzul cererii sale de a obține o autorizație neînsoțită de mențiunea specifică resortisanților din state terțe.
52. Curtea, după ce a confirmat efectul direct al articolului 38 din Acordul de asociere cu Republica Slovacă, a declarat că interpretarea oferită articolului 48 alineatul (2) din Tratatul CE trebuia extinsă la articolul 38(30). Curtea a concluzionat în sensul că norma sportivă în cauză se referă la condițiile de muncă, în măsura în care are „o incidență directă asupra participării la meciurile de campionat și de cupă ale unui jucător profesionist care are cetățenie slovacă, angajat deja în mod legal conform prevederilor naționale ale statului membru gazdă”(31).
53. Prin urmare, s‑ar putea considera că refuzul de înscriere a domnului Pavlov în tabloul avocaților stagiari poate fi interpretat tot ca având incidență directă asupra participării sale la activitățile specifice acestei „funcții”.
54. Însă, în opinia noastră, o astfel de invocare a acestei jurisprudențe nu este posibilă, deoarece ar presupune ca „funcția” domnului Pavlov, asimilabilă oricărui alt raport de muncă salariată, să fie aceea de avocat stagiar.
55. În mod cert, domnul Pavlov a fost angajat de domnul Famira în calitate de avocat stagiar. Cu toate acestea, calificarea ca avocat stagiar care i se conferă în contractul de muncă nu poate fi de ajuns, în speță, pentru a impune obligația respectării sale de autoritățile naționale. Astfel cum s‑a demonstrat în cursul ședinței, una dintre rațiunile existenței Consiliului Baroului din Viena este tocmai a verifica dacă persoanele care solicită înscrierea ca avocat stagiar îndeplinesc condițiile impuse de legislația națională pentru a fi înscrise în această calitate. Dacă ar trebui să se considere că singurul raport contractual dintre domnul Pavlov și domnul Famira era suficient pentru a aprecia că domnul Pavlov era deja instalat într‑o „funcție” calificată de avocat stagiar și pentru a concluziona în sensul că condițiile sale de muncă sunt afectate prin refuzul înscrierii sale în tabloul avocaților stagiari, aceasta ar însemna să se considere că organizațiile profesionale cărora statele membre le‑au încredințat diverse misiuni de verificare sunt, de fapt și de drept, obligate să respecte calificarea funcției menționate în contractul de muncă. Atunci ar exista riscul real de eludare a legislațiilor naționale, lăsând astfel acces liber la activități sau profesii care sunt totuși considerate reglementate.
56. Pentru același motiv pe care l‑am menționat mai sus cu privire la ceea ce se precizează în contractul de muncă al domnului Pavlov, nu considerăm că decizia autorității de încadrare a forței de muncă, care a autorizat angajarea sa ca avocat stagiar, este de natură să creeze un drept oarecare de înscriere în tabloul menționat anterior: în mod întemeiat, guvernul austriac a susținut în cursul ședinței că nu intră în competența acestei administrații, ci în competența Consiliului Baroului să verifice dacă respectivul candidat la înscrierea în tablou îndeplinește condițiile impuse de legislația națională în acest sens. Din punct de vedere funcțional, domnul Pavlov nu poate fi considerat ca fiind deja angajat în mod legal în calitate de avocat stagiar la momentul la care a introdus cererea de înscriere în tabloul avocaților stagiari.
57. Jurisprudența Curții în materie confirmă faptul că aceste condiții de muncă sunt constituite de regimul juridic aplicabil raportului de muncă în cauză, precum și de avantajele, materiale sau nu, acordate lucrătorilor, dar nu și de condițiile de acces la o profesie în sine. De exemplu, Curtea a considerat în special că o lege națională care urmărește să evite pentru lucrătorul care este reangajat în cadrul fostei sale întreprinderi dezavantajele care rezultă din absența în urma stagiului militar, prevăzând în special faptul că timpul petrecut în cadrul forțelor armate este luat în considerare la calculul activității în întreprindere, „se încadrează în condițiile de angajare și de muncă”(32); că acordarea unei indemnizații de separare care urmărește compensarea inconvenientelor suportate de către lucrătorul separat de familia sa reprezintă un adaos la salariu și „face parte, în acest sens, din condițiile de muncă”(33); că legislația care permite exclusiv cercetătorilor naționali înscrierea în organigrama consiliului național de cercetare are incidență asupra condițiilor de muncă în sensul că această înscriere determină durata contractului și evoluția carierei(34); că o prevedere națională conform căreia resortisanții unui stat terț cu care Comunitatea a încheiat un acord de asociere nu pot fi încadrați ca lectori de limbă străină decât prin intermediul contractelor de muncă încheiate pe durată determinată încalcă principiul nediscriminării pe motiv de cetățenie în ceea ce privește condițiile de muncă(35). Acest grup de măsuri, considerate de Curte ca fiind rezultate din noțiunea „condiții de muncă”, nu sunt, în niciun caz, comparabile cu obiectul legislației din acțiunea principală, care privește accesul la tabloul avocaților stagiari.
58. Astfel cum au indicat părțile cu privire la acest tip de legislație, Curtea s‑a pronunțat deja asupra unor litigii referitoare la activitatea de avocat stagiar în cauze precum cea în care s‑a pronunțat Hotărârea Morgenbesser(36). În această hotărâre, Curtea a afirmat că activitatea de avocat stagiar nu este o profesie reglementată separabilă de profesia de avocat(37). Deși în acest caz nu a luat poziție cu privire la problema dacă înscrierea în tabloul avocaților stagiari intră sub incidența condițiilor de muncă, Curtea a declarat totuși că activitatea de avocat stagiar trebuie să fie considerată ca reprezentând partea practică a formării necesare pentru a avea acces la profesia de avocat(38). Această concluzie fusese, de altfel, deja menționată în Hotărârea Lawrie‑Blum(39), în care Curtea a examinat o problemă similară celei din prezenta cauză, deși privea o altă profesie.
59. În Hotărârea Lawrie‑Blum, Curtea trebuia să se pronunțe asupra refuzului autorităților germane privind admiterea unui cetățean britanic la stagiul practic necesar pentru a preda în liceu, pentru simplul motiv că nu are cetățenie germană. Exprimându‑se asupra acestei probleme, Curtea nu a considerat că este vorba despre o condiție de muncă, ci, dimpotrivă, a apreciat că „îndeplinirea stagiului și deținerea diplomei în urma celui de al doilea examen de stat sunt indispensabile, în drept, în ceea ce privește accesul la profesia de profesor”(40). Reclamanta din acțiunea principală a fost supusă, așadar, unei discriminări în ceea ce privește accesul la un loc de muncă(41), însă nu în ceea ce privește condițiile sale de muncă.
60. Or, această jurisprudență subliniază în mod neechivoc domeniul de aplicare al articolului 38 alineatul (1) prima liniuță din Acordul de asociere cu Republica Bulgaria, care nu include accesul la un loc de muncă. Acest fapt este confirmat, de altfel, de articolul 42 alineatul (1) din același acord, care, în ce privește accesul la angajare al resortisanților bulgari, pe de o parte, face referire la acordurile bilaterale în materie și, pe de altă parte, propune ca acest acces să fie îmbunătățit pe viitor(42).
61. Accesul la activități în calitate de avocat stagiar austriac și ulterior în calitate de avocat austriac este, în plus, reglementat în mod incontestabil de prevederile naționale legislative și de reglementare care permit desfășurarea acestor activități de persoanele care îndeplinesc anumite condiții și care interzic accesul la aceste activități persoanelor care nu îndeplinesc condițiile respective. În consecință, ceea ce solicită domnul Pavlov nu este să beneficieze de tratament egal la locul de muncă, ci să aibă acces la o profesie reglementată, acces care, pentru resortisanții bulgari, înainte de aderarea statului lor la Uniunea Europeană, nu a fost reglementat de prevederile articolului 38 alineatul (1) prima liniuță. Din acest articol nu se poate deduce voința părților contractante de a elimina orice discriminare pe motiv de cetățenie în ceea ce privește accesul resortisanților bulgari la profesiile reglementate. În acest sens, trebuie să se țină cont de faptul că articolul 38 alineatul (1) prima liniuță este inclus în primul capitol din titlul IV din acord, intitulat „Circulația lucrătorilor”, în timp ce Acordul de asociere cu Republica Bulgaria menționează profesiile reglementate la articolul 47, inclus în capitolul consacrat stabilirii. Acest fapt constituie un indiciu destul de clar că părțile contractante nu intenționau să reglementeze problema accesului la profesiile reglementate prin intermediul articolului 38 din acord. Articolul 47 prevede în mod punctual și specific că, pe viitor, Consiliul de asociere facilitează accesul la profesiile reglementate și la exercitarea acestora, prin adoptarea unor măsuri referitoare la recunoașterea diplomelor. În consecință, trebuie să se concluzioneze că acordul nu include, cu privire la accesul la profesiile menționate anterior, o interdicție de discriminare comparabilă cu cea inclusă la articolul 38 alineatul (1) prima liniuță.
62. Această concluzie nu este contrazisă de articolul 45 din Acordul de asociere cu Republica Bulgaria, care prevede că „fiecare stat membru va acorda, pentru stabilirea societăților și a cetățenilor bulgari și pentru operațiunile desfășurate de societățile și cetățenii bulgari stabiliți pe teritoriul său, un tratament nu mai puțin favorabil decât cel acordat propriilor societăți și cetățeni”. În raport cu acest articol 45, articolele 42 și 47 din același acord constituie norme speciale care, ca atare, exclud aplicarea articolului menționat anterior în speță.
63. În final, oricât de dezolantă și nesatisfăcătoare ar putea fi situația cu care s‑a confruntat domnul Pavlov, trebuie să se constate că nu se poate afirma că Acordul de asociere cu Republica Bulgaria include enunțarea unui principiu general de nediscriminare pe motiv de cetățenie care s‑ar aplica în afara exercitării de către cetățenii bulgari a unei activități economice, în măsura în care situația menționată nu este cuprinsă în prevederile referitoare la circulația lucrătorilor și nu poate fi cuprinsă nici în dispozițiile referitoare la accesul la profesiile reglementate.
64. Curtea a oferit deseori o interpretare generoasă cu privire la acordurile de asociere și uneori chiar de parteneriat. Însă, într‑un fel sau altul, asimilarea susținută de Curte între domeniul de aplicare al prevederilor incluse în diversele acorduri internaționale ale Comunității și domeniul de aplicare al celor incluse în tratat identifica întotdeauna un element de legătură chiar în textul acordului în cauză. În prezenta cauză, acest element de legătură lipsește. Fără îndoială, experimentăm limitele intrinseci ale principiului de asociere a Uniunii Europene cu un stat terț care, deși are ca obiect să pregătească aderarea, nu oferă în mod vădit aceeași protecție globală și completă precum cea oferită de tratatele de instituire a Uniunii Europene. Cu excepția cazului în care se ignoră voința părților contractante și se asumă riscul aferent de reducere a interesului pentru aderarea în sine, nu considerăm că este posibil să se aprecieze că, prin intermediul Acordului de asociere cu Republica Bulgaria, statele membre s‑au obligat să elimine orice discriminare pe motiv de cetățenie, inclusiv în ceea ce privește accesul la profesiile reglementate.
65. În aceste condiții și pentru toate motivele anterioare, propunem Curții să răspundă în sensul că nici articolul 38 alineatul (1) prima liniuță, nici altă prevedere din Acordul de asociere cu Republica Bulgaria nu poate fi aplicată într‑o situație în care unui resortisant bulgar i se refuză, înainte de aderarea Bulgariei la Uniunea Europeană, înscrierea în tabloul avocaților stagiari pentru motivul că reglementarea națională aplicabilă prevede că numai resortisanții austrieci sau asimilați acestora pot avea acces la profesia de avocat în Austria.
V – Concluzie
66. În considerarea tuturor elementelor prezentate anterior, propunem Curții să răspundă la întrebările preliminare adresate de Oberste Berufungs- und Disziplinarkommission astfel:
„1) Articolul 38 alineatul (1) prima liniuță din Acordul european de instituire a unei asocieri între Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Bulgaria, pe de altă parte, îndeplinește condițiile impuse în privința unei prevederi de drept al Uniunii Europene pentru ca aceasta să aibă efect direct și să poată fi, așadar, aplicată direct în perioada 2 ianuarie 2004-31 decembrie 2006.
2) Nici articolul 38 alineatul (1) prima liniuță, nici altă prevedere din acordul de asociere nu poate fi aplicată într‑o situație în care unui resortisant bulgar i se refuză, înainte de aderarea Bulgariei la Uniunea Europeană, înscrierea în tabloul avocaților stagiari pentru motivul că reglementarea națională aplicabilă prevede că numai resortisanții austrieci sau asimilați acestora pot avea acces la profesia de avocat în Austria.”