Recurs introdus la 16 septembrie 2010 de AstraZeneca AB, AstraZeneca plc împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a șasea extinsă) pronunțate la 1 iulie 2010 în cauza T-321/05, AstraZeneca AB, AstraZeneca plc/Comisia Europeană
(Cauza C-457/10 P)
Limba de procedură: engleza
Părțile
Recurente: AstraZeneca AB, AstraZeneca plc (reprezentanți: M. Brealey QC, M. Hoskins QC, D. Jowell, Barristers, F. Murphy, Solicitor)
Celelalte părți în proces: European Federation of Pharmaceutical Industries and Associations (EFPIA), Comisia Europeană
Concluziile recurentelor
Recurentele solicită Curții:
Anularea Hotărârii Tribunalului din 1 iulie 2010 pronunțată în cauza T-321/05;
anularea Deciziei C (2005) 1757 final a Comisiei din 15 iunie 2005 (Cazul COMP/A.37.507/F3-AstraZeneca);
în subsidiar, reducerea, potrivit aprecierii Curții, a amenzii aplicate recurentelor prin articolul 2 din decizia atacată;
obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
Recurentele invocă mai multe erori de drept conținute de hotărârea atacată. Erorile sunt rezumate separat, după cum urmează:
Definirea pieței relevante. Tribunalul a comis o eroare de drept însușindu-și constatările Comisiei din decizia atacată cu privire la piața relevantă a produselor, anume că pentru perioada 1993-2000 inhibitorii pompei de protoni (denumite în continuare "IPP") constituiau o piață de sine stătătoare. În acest cadru se invocă două motive de recurs.
Primul motiv de recurs are două aspecte principale. În primul rând, Tribunalul a comis o eroare neefectuând o analiză temporală a probelor și făcând astfel constatări referitoare la piața relevantă a produselor din anul 1993 pe baza concurenței dintre IPP și anti-H2 din anul 2000. În al doilea rând, Tribunalul, pe baza irelevanței practicilor medicilor care prescriu medicamente, caracterizate de "inerție", pentru exercițiul de definire a pieței, a comis o eroare ignorând faptul că creșterea utilizării IPP a fost graduală.
Al doilea motiv de recurs se referă la faptul că problema costului total al unui tratament cu anti-H2 în comparație cu costul total al unui tratament cu IPP este fundamentală pentru orice pretinsă încredere în diferențierea prețurilor în cadrul exercițiului de definire a pieței iar Tribunalul a comis o eroare neluând în considerare costul total al unui tratament.
Primul abuz de poziție dominantă referitor la certificatele suplimentare de protecție. Motivele de recurs referitoare la primul abuz prezintă două aspecte. În primul rând, Tribunalul a comis o eroare de drept în ceea ce privește aprecierea referitoare la concurența bazată pe merite. Tribunalul a înlăturat în mod greșit ca irelevante, apreciind că declarațiile recurentelor în fața oficiilor de brevete erau în mod obiectiv înșelătoare, caracterul rezonabil și buna credință a recurentelor în ceea ce privește dreptul legal la un CSP. Lipsa de transparență este insuficientă pentru constatarea unui abuz de drept, ar trebui să existe o cerință privind o inducere în eroare intenționată. În al doilea rând, Tribunalul a comis o eroare de drept în ceea ce privește aprecierea împrejurărilor care constituie comportamente de natură să restrângă concurența. Tribunalul a comis o eroare considerând că faptul că a fost formulată o simplă cerere de recunoaștere a unui drept de proprietate intelectuală care ar putea intra în vigoare 5-6 ani mai târziu putea constitui un comportament de natură să restrângă concurența indiferent dacă dreptul este în cele din urmă recunoscut și/sau aplicat. Și aceasta deoarece comportamentul nu are legătură sau este prea îndepărtat de piața pretins afectată.
Al doilea abuz de poziție dominantă: retragerea autorizațiilor de introducere pe piață. Motivele de recurs cu privire la al doilea abuz prezintă două aspecte. În primul rând, Tribunalul a comis o eroare de drept în ceea ce privește aprecierea referitoare la concurența bazată pe merite. Tribunalul a statuat în mod eronat că exercitarea fără restricții a unui drept conferit de legislația comunitară nu reprezintă o concurență bazată pe merite.
În al doilea rând, Tribunalul a comis o eroare de drept în aprecierea împrejurărilor care constituie comportamente de natură să restrângă concurența. Tribunalul a considerat în mod greșit că simpla exercitare a unui drept prevăzut de legislația comunitară poate restrânge concurența. În subsidiar, dacă Curtea de Justiție consideră că exercitarea unui drept prevăzut de legislația comunitară poate în principiu să echivaleze cu un abuz, atunci este nevoie de ceva mai mult pentru constatarea unui abuz decât o simplă tendință de denaturare a concurenței. Recurentele susțin că Comisiei ar trebui să i se ceară să dovedească că exercitarea unui drept deținut în mod legal era de natură să elimine orice concurență efectivă. Ar fi similar condițiilor din cazurile privind licențele obligatorii, la care se referă în realitate al doilea abuz.
Amenzi. Tribunalul a făcut o greșită aplicare a articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17
1 atunci când nu a înlăturat calculul amenzii efectuat de Comisie și când nu a luat corespunzător în considerare noutatea abuzurilor pretinse, absența oricăror efecte concrete asupra concurenței și alte circumstanțe atenuante.
____________1 - Regulamentul nr. 17 al Consiliului din 6 februarie 1962, Primul regulament de punere în aplicare a articolelor [81 CE] şi [82 CE] (JO 1962, 13, p. 204, Ediţie specială 08/vol. 1, p. 3).