HOTĂRÂREA CURȚII (Marea Cameră)
19 martie 2013(*)
„Recursuri – Ajutoare de stat – Măsuri financiare în favoarea France Télécom – Proiect de împrumut din partea acționarilor – Declarații publice ale unui membru al guvernului francez – Decizie prin care ajutorul este declarat incompatibil cu piața comună și prin care nu se dispune recuperarea acestuia – Noțiunea de ajutor de stat – Noțiunea de avantaj economic – Noțiunea de angajare a resurselor de stat”
În cauzele conexate C‑399/10 P și C‑401/10 P,
având ca obiect două recursuri formulate în temeiul articolului 56 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, introduse la 4 și, respectiv, la 3 august 2010,
Bouygues SA, cu sediul în Paris (Franța),
Bouygues Télécom SA, cu sediul în Boulogne‑Billancourt (Franța),
reprezentate de C. Baldon, de J. Blouet‑Gaillard, de J. Vogel, de F. Sureau și de D. Theophile, avocats,
recurente,
celelalte părți din procedură fiind:
Comisia Europeană, reprezentată de C. Giolito, de D. Grespan și de S. Thomas, în calitate de agenți, cu domiciliul ales în Luxemburg,
pârâtă în primă instanță,
Republica Franceză, reprezentată de G. de Bergues și de J. Gstalter, în calitate de agenți,
reclamantă în primă instanță,
susținută de:
Republica Federală Germania, reprezentată de T. Henze și de J. Möller, în calitate de agenți, asistați de U. Soltész, Rechtsanwalt,
intervenientă în recurs,
France Télécom SA, cu sediul în Paris, reprezentată inițial de S. Hautbourg, de S. Quesson și de L. Olza Moreno, avocats, și ulterior de S. Hautbourg și de S. Quesson, avocats,
Association française des opérateurs de réseaux et services de télécommunications (AFORS Télécom), cu sediul în Paris,
reclamante în primă instanță,
și
Comisia Europeană, reprezentată de C. Giolito, de D. Grespan și de S. Thomas, în calitate de agenți, cu domiciliul ales în Luxemburg,
recurentă,
celelalte părți din procedură fiind:
Republica Franceză, reprezentată de G. de Bergues și de J. Gstalter, în calitate de agenți,
reclamantă în primă instanță,
susținută de:
Republica Federală Germania, reprezentată de T. Henze și de J. Möller, în calitate de agenți, asistați de U. Soltész, avocat,
intervenientă în recurs,
Bouygues SA, cu sediul în Paris,
Bouygues Télécom SA, cu sediul în Boulogne‑Billancourt,
reprezentate de C. Baldon, de J. Blouet‑Gaillard, de J. Vogel, de F. Sureau și de D. Theophile, avocats,
France Télécom SA, cu sediul în Paris, reprezentată inițial de S. Hautbourg, de S. Quesson și de L. Olza Moreno, avocats, și ulterior de S. Hautbourg și de S. Quesson, avocats,
Association française des opérateurs de réseaux et services de télécommunications (AFORS Télécom), cu sediul în Paris,
reclamante în primă instanță,
CURTEA (Marea Cameră),
compusă din domnul V. Skouris, președinte, domnul K. Lenaerts, vicepreședinte, domnii A. Tizzano, M. Ilešič, J. Malenovský, președinți de cameră, domnii U. Lõhmus, E. Levits, J.‑C. Bonichot, A. Arabadjiev (raportor), J.‑J. Kasel și M. Safjan, judecători,
avocat general: domnul P. Mengozzi,
grefier: doamna A. Impellizzeri, administrator,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 13 martie 2012,
după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 28 iunie 2012,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Prin recursurile formulate, Bouygues SA și Bouygues Télécom SA (denumite în continuare, împreună, „societățile Bouygues”), pe de o parte, precum și Comisia Europeană, pe de altă parte, solicită anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 21 mai 2010, Franța și alții/Comisia (T‑425/04, T‑444/04, T‑450/04 și T‑456/04, Rep., p. II‑2099, denumită în continuare „hotărârea atacată”), prin care acesta, pe de o parte, a anulat articolul 1 din Decizia 2006/621/CE a Comisiei din 2 august 2004 privind ajutorul de stat pus în aplicare de Franța în favoarea France Télécom (JO 2006, L 257, p. 11, denumită în continuare „decizia în litigiu”) și, pe de altă parte, a declarat că nu era necesară pronunțarea cu privire la cererile de anulare a articolului 2 din această decizie.
Istoricul cauzei
Contextul general al cauzei
2 France Télécom SA (denumită în continuare „FT”), operator și furnizor de rețele și de servicii de telecomunicații, a fost constituită în 1991 sub forma unei persoane juridice de drept public și are, începând de la 31 decembrie 1996, statutul de societate pe acțiuni. Din octombrie 1997, FT este cotată la bursă. În anul 2002, participarea statului francez la capitalul FT se ridica la 56,45 %, restul fiind împărțit între public (32,25 %), întreprindere (8,26 %) și salariații întreprinderii (3,04 %).
3 În primul trimestru al anului 2002, FT a publicat situația financiară pentru anul 2001, care înregistra o datorie netă de 63,5 miliarde de euro și o pierdere de 8,3 miliarde de euro.
4 În perioada martie‑iunie 2002, agențiile de rating Moody’s și Standard & Poor’s (denumită în continuare „S & P”) au coborât ratingul FT, coborând totodată și perspectiva de rating a acesteia la negativ. Mai precis, la 24 iunie 2002, Moody’s a coborât ratingul notelor de credit pe termen scurt și pe termen lung ale FT la ultima poziție a nivelului investițiilor sigure („investment grade”). Totodată, cursul acțiunilor FT a înregistrat o scădere semnificativă.
5 Cu privire la situația financiară a FT, ministrul francez al economiei, finanțelor și industriei a declarat în esență, într‑un interviu publicat la 12 iulie 2002 în cotidianul Les Échos (în continuare, „declarația din 12 iulie 2002”), că, dacă FT ar avea probleme de finanțare, statul francez va lua măsurile necesare pentru ca aceste dificultăți să fie depășite.
6 În aceeași zi, S & P a coborât ratingul notelor de credit pe termen lung ale FT la ultima poziție a nivelului investițiilor sigure, indicând că această poziție era păstrată doar datorită declarațiilor furnizate de statul francez referitoare la FT.
7 La 12 septembrie 2002, autoritățile franceze au anunțat că acceptaseră demisia președintelui‑director general al FT.
8 La 13 septembrie 2002, FT a publicat situația financiară semestrială, care confirma că, la 30 iunie 2002, fondurile proprii consolidate ale FT deveniseră negative atingând nivelul de 440 de milioane de euro și că datoria sa netă se ridica la 69,69 miliarde de euro, din care 48,9 miliarde de euro reprezentau datorii constând în obligațiuni a căror rambursare ajungea la scadență în cursul anilor 2003-2005.
9 Într‑un comunicat de presă din 13 septembrie 2002 referitor la situația financiară a FT, autoritățile franceze au declarat, în esență, că statul francez va contribui la creșterea fondurilor proprii ale FT și că va lua, dacă este necesar, măsurile care să permită FT evitarea oricărei probleme de finanțare.
10 În aceeași zi, agenția Moody’s a modificat perspectiva datoriei FT de la negativ la stabil ca urmare a confirmării angajamentului statului francez de susținere a FT.
11 La 2 octombrie 2002, a fost numit un nou președinte‑director general al FT. Comunicatul de presă prin care a fost anunțată această numire a confirmat, în esență, declarația care figura în comunicatul de presă din 13 septembrie 2002 menționat la punctul 9 din prezenta hotărâre.
12 La 4 decembrie 2002, cu ocazia consiliului de administrație al FT, noua conducere a FT a prezentat un plan de acțiune intitulat „Ambiție France Télécom 2005” (denumit în continuare „planul Ambiție 2005”), care viza în esență reechilibrarea bilanțului FT printr‑o creștere cu 15 miliarde de euro a fondurilor proprii.
13 Prezentarea planului Ambiție 2005 a fost însoțită de un comunicat de presă al ministrului economiei, finanțelor și industriei din 4 decembrie 2002 (denumit în continuare „anunțul din 4 decembrie 2002”), având următorul cuprins:
„Ministrul economiei […] confirmă susținerea statului [francez] pentru planul de acțiune aprobat de consiliul de administrație al [FT] la 4 decembrie [2002]. 1) Grupul [FT] constituie un ansamblu industrial coerent ale cărui performanțe sunt remarcabile. Cu toate acestea, [FT] trebuie să facă față astăzi unei structuri financiare dezechilibrate, unor nevoi de fonduri proprii și de refinanțare pe termen mediu. Această situație rezultă din eșecul unor investiții anterioare, hazardate și realizate în momentul maxim al «bulei» financiare și, mai general, din inversarea situației piețelor. Imposibilitatea [FT] de a‑și finanța dezvoltarea altfel decât prin îndatorare a agravat această situație. 2) Statul [francez], acționar majoritar, a cerut noii conduceri să restabilească echilibrul financiar al [FT], menținând totodată integritatea grupului […] 3) Ținând seama de planul de acțiune elaborat de conducere și de perspectivele de câștig, statul [francez] va participa la creșterea fondurilor proprii cu 15 miliarde de euro proporțional cu partea din capital pe care o deține, cu alte cuvinte, o investiție de 9 miliarde de euro. Statul [francez] acționar intenționează să acționeze astfel ca un investitor avizat. [FT] va defini modalitățile și calendarul precis de creștere a fondurilor sale proprii. Guvernul [francez] dorește ca această operațiune să se deruleze ținându‑se cât mai mult seama de situația acționarilor individuali și a salariaților acționari ai [FT]. Pentru a da [FT] posibilitatea de a lansa o operațiune de piață la momentul cel mai oportun, statul [francez] este gata să anticipeze participarea sa la creșterea fondurilor proprii, prin intermediul unui împrumut din partea acționarilor, remunerat în condițiile pieței, pus la dispoziția [FT]. 4) Entreprise de recherches et d’activités pétrolières (ERAP) (Întreprinderea de Cercetare și Activități Petroliere, denumită în continuare «ERAP»), instituție publică industrială și comercială, i se va transfera integralitatea participației statului [francez] în cadrul [FT]. Aceasta se va împrumuta pe piețele financiare pentru a finanța partea statului [francez] în creșterea fondurilor proprii ale [FT].”
14 La 11 și 12 decembrie 2002, FT a lansat două emisiuni succesive de obligațiuni, pentru suma totală de 2,9 miliarde de euro.
15 La 17 decembrie 2002, S & P a precizat că, începând din luna iulie 2002, susținerea statului francez reprezentase unul dintre factorii‑cheie pentru care ratingul FT a fost menținut la nivelul de investiție sigură și că anunțul său referitor la împrumutul din partea acționarilor și la angajamentul de a subscrie, proporțional cu participarea sa, la o operațiune de recapitalizare de 15 miliarde de euro confirmase această susținere.
16 La 20 decembrie 2002, ERAP a comunicat societății FT un proiect parafat și semnat de contract de împrumut din partea acționarilor (denumit în continuare „oferta de împrumut din partea acționarilor”). FT nu a semnat acest proiect de contract, iar oferta de împrumut din partea acționarilor nu a fost niciodată executată.
17 La 15 ianuarie 2003, FT a realizat împrumuturi sub formă de emisiuni de obligațiuni în valoare totală de 5,5 miliarde de euro. Aceste împrumuturi sub formă de obligațiuni nu erau acoperite de o asigurare sau de o garanție de stat. La 10 februarie 2003, FT a reînnoit o parte dintr‑un credit sindicalizat scadent de 15 miliarde de euro.
18 La 4 martie 2003, a fost lansată operațiunea de creștere a fondurilor proprii preconizată prin planul Ambiție 2005. La 24 martie 2003, FT a efectuat o majorare de capital de 15 miliarde de euro. Statul francez a participat la această operațiune cu 9 miliarde de euro, proporțional cu partea deținută în capitalul social al FT. Această operațiune a fost finalizată la 11 aprilie 2003.
19 FT a încheiat exercițiul 2002 cu o pierdere de aproximativ 21 de miliarde de euro și cu o datorie financiară netă de aproximativ 68 de miliarde de euro. Situația financiară a exercițiului 2002 publicată de FT la 5 martie 2003 afișa o creștere a cifrei de afaceri cu 8,4 %, a rezultatului din exploatare înainte de amortizare cu 21,1 % și a rezultatului din exploatare cu 30,9 %. La 14 aprilie 2003, statul francez deținea 58,9 % din capitalul FT, din care 28,6 % prin intermediul ERAP.
Procedura administrativă și decizia în litigiu
20 Republica Franceză a notificat Comisiei, la 4 decembrie 2002, măsurile financiare prevăzute de planul Ambiție 2005, inclusiv oferta de împrumut din partea acționarilor.
21 La 22 ianuarie 2003, societățile Bouygues, două societăți de drept francez, dintre care Bouygues Télécom SA activează pe piața franceză a telefoniei mobile, au sesizat Comisia cu o plângere privind, printre altele, două ajutoare despre care se pretindea că ar fi fost acordate societății FT de către statul francez constând, pe de o parte, în declarațiile publice efectuate de autoritățile franceze în favoarea FT începând din luna iulie 2002 (denumite în continuare „declarațiile efectuate începând din luna iulie 2002”) și, pe de altă parte, în anunțul din 4 decembrie 2002 privind oferta de împrumut din partea acționarilor în valoare de 9 miliarde de euro.
22 La 12 martie 2003, decizia Comisiei de a deschide procedura oficială de investigare prevăzută la articolul 88 alineatul (2) CE cu privire, printre altele, la măsurile financiare puse în aplicare de statul francez în susținerea FT (denumită în continuare „decizia de a deschide procedura oficială de investigare”) a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JO C 57, p.5).
23 La 3 august 2004, Comisia a notificat autorităților franceze decizia în litigiu. Articolul 1 din această decizie prevede că „[î]mprumutul din partea acționarilor pe care [Republica Franceză] l‑a acordat [FT] în decembrie 2002 sub form[a] unei linii de credit de 9 miliarde de euro, plasat în contextul declarațiilor […] efectuate începând [din luna] iulie 2002, constituie un ajutor de stat incompatibil cu piața comună”. Potrivit articolului 2 din această decizie, „ajutorul prevăzut la articolul 1 nu trebuie să facă obiectul unei recuperări”.
24 În considerentele (17)-(26) ale deciziei menționate, Comisia a constatat că, încă din iunie 2002, situația financiară a FT era caracterizată de grave probleme structurale și prezenta un bilanț dezechilibrat. Din cuprinsul considerentului (37) al aceleiași decizii reiese că, la data declarației din 12 iulie 2002, agențiile de rating S & P și Moody’s erau pregătite să coboare ratingul datoriei FT la nivelul unei obligațiuni speculative („junk bond”).
25 În considerentul (39) al deciziei în litigiu, Comisia a considerat astfel că, în luna iulie 2002, FT făcea obiectul unei crize de încredere, care amenința să împiedice refinanțările preconizate și să creeze riscuri privind lichiditatea sa în 2003. Aceasta a precizat în special în considerentele (212) și (222) ale acestei decizii că, având în vedere comunicatele de presă ale autorităților franceze din 13 septembrie și din 2 octombrie 2002, agențiile de rating Moody’s și S & P și‑ar fi modificat aprecierea referitoare la gestiunea datoriei FT și ar fi constatat o creștere a încrederii pieței.
26 În considerentele (185)-(187) ale deciziei în litigiu, Comisia a arătat că măsurile luate în luna decembrie 2002, care au făcut obiectul notificării, fuseseră precedate, printre altele, de declarațiile din luna iulie 2002 și a apreciat că aceste declarații au produs un impact asupra percepției piețelor și a actorilor economici cu privire la situația FT în luna decembrie 2002. Comisia a considerat că declarațiile menționate și măsurile notificate puteau fi, prin urmare, analizate ca un tot.
27 În considerentele (188), (189), precum și (203)-(219) ale deciziei menționate, această instituție a precizat că, în opinia sa, declarația din 12 iulie 2002 a avut fără îndoială un efect asupra piețelor și a conferit un avantaj economic societății FT. Cu toate acestea, în urma analizării unor numeroase argumente juridice, Comisia a considerat că nu dispunea de suficiente elemente care să îi permită să demonstreze că această declarație era de natură să angajeze cel puțin potențial resurse de stat.
28 În schimb, în considerentele (194)-(196) ale deciziei în litigiu, Comisia a reținut că oferta de împrumut din partea acționarilor a acordat un avantaj în favoarea FT și a angajat cel puțin potențial resurse de stat. Astfel, pe de o parte, această ofertă ar fi permis societății FT să își sporească mijloacele de finanțare și să liniștească piața în ceea ce privește capacitatea sa de a face față scadențelor sale. Pe de altă parte, a fost creată o potențială sarcină suplimentară asupra resurselor de stat prin anunțarea punerii la dispoziție a împrumutului din partea acționarilor, însoțită de îndeplinirea condițiilor prealabile acestei puneri la dispoziție, prin aparența creată pieței că acest împrumut fusese pus la dispoziție în mod efectiv și, în cele din urmă, prin transmiterea ofertei de împrumut din partea acționarilor.
29 În considerentele (197)-(201) ale deciziei în litigiu, Comisia a reținut de asemenea că, în sectorul concurențial al telecomunicațiilor, avantaje precum cele de care ar fi beneficiat FT denaturează sau amenință să denatureze concurența într‑un mod deosebit de clar și că acestea sunt susceptibile să afecteze schimburile comerciale dintre statele membre.
30 În considerentele (203)-(256) ale deciziei în litigiu, Comisia a considerat că, în lumina impactului avut asupra pieței în special de declarațiile efectuate începând din luna iulie 2002, măsurile notificate nu au respectat criteriul investitorului privat avizat în economia de piață și nici criteriile privind salvarea și restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate. Prin urmare, aceasta a concluzionat că măsurile vizate reprezentau un ajutor de stat incompatibil cu piața comună.
31 Cu toate acestea, având în vedere imposibilitatea de a stabili cu precizie impactul acestui ajutor, precum și noutatea analizei globale a elementelor ajutorului menționat, altele decât oferta de împrumut din partea acționarilor, sub aspectul compatibilității cu normele în materie de ajutoare de stat, Comisia a considerat, în considerentele (257)-(264) ale deciziei menționate, că respectarea dreptului la apărare și principiul protecției încrederii legitime se opun recuperării sale.
Procedura în fața Tribunalului și hotărârea atacată
32 Prin acțiunile introduse la Tribunal, Republica Franceză, FT și societățile Bouygues au solicitat anularea deciziei în litigiu, iar Association française des opérateurs de réseaux et services de télécommunications (AFORS Télécom) a solicitat anularea în parte a acestei decizii.
33 În susținerea cererii lor de anulare a articolului 1 din decizia în litigiu, Republica Franceză și FT au invocat, printre altele, un al doilea motiv, întemeiat pe erori în aplicarea, în cazul măsurilor notificate, a noțiunii de ajutor de stat în sensul articolului 87 alineatul (1) CE, și un al treilea motiv, întemeiat pe erori vădite în aprecierea conținutului și/sau a pretinselor efecte ale declarațiilor efectuate începând din luna iulie 2002.
34 În susținerea cererii lor de anulare a articolului 1 din decizia în litigiu în măsura în care Comisia ar fi refuzat să califice declarațiile efectuate începând din luna iulie 2002, luate separat sau împreună, drept ajutoare de stat, societățile Bouygues au invocat un prim motiv, întemeiat pe o încălcare a articolului 87 alineatul (1) CE, și un al doilea motiv, întemeiat pe o contradicție și pe o motivare insuficientă, contrare articolului 253 CE.
35 În hotărârea atacată, Tribunalul a examinat împreună motivele menționate, în măsura în care acestea privesc noțiunea de ajutor de stat.
36 La punctele 126-133 din hotărârea menționată, Tribunalul a respins printre altele argumentația Comisiei potrivit căreia cererea societăților Bouygues de anulare a articolului 1 din decizia în litigiu în măsura în care Comisia ar fi refuzat să califice declarațiile efectuate începând din luna iulie 2002 drept ajutoare de stat era inadmisibilă ca urmare a lipsei interesului de a exercita acțiunea, întrucât acestea din urmă ar pune în discuție numai motivarea deciziei în litigiu și nu ar putea obține un beneficiu suplimentar din constatarea faptului că declarațiile efectuate începând din luna iulie 2002 constituiau de asemenea un ajutor de stat.
37 Cu privire la fond, la punctul 215 din hotărârea atacată, Tribunalul a arătat că, pentru ca o măsură să fie calificată drept ajutor de stat în sensul articolului 87 alineatul (1) CE, trebuie, printre altele, ca aceasta să implice un avantaj, care poate lua forme diverse, care decurge în mod direct sau indirect din resurse de stat.
38 La punctul 262 din hotărârea menționată, Tribunalul a statuat că există o cerință de conexitate între avantajul identificat și angajarea de resurse de stat, avantajul menționat trebuind să fie strâns legat de o sarcină corespunzătoare ce grevează bugetul de stat sau de crearea, în temeiul unor obligații care din punct de vedere juridic au caracter obligatoriu, asumate de stat, a unui risc economic suficient de concret pentru acest buget.
39 La punctul 231 din hotărârea atacată, Tribunalul a definit noțiunea de avantaj în sensul că presupune că intervenția statului trebuie să aibă drept consecință o îmbunătățire a poziției economice și/sau financiare a beneficiarului.
40 În speță, Tribunalul a statuat, la punctul 259 din hotărârea atacată, că Comisia a demonstrat că, în ansamblul lor, declarațiile efectuate începând din luna iulie 2002, inclusiv anunțul din 4 decembrie 2002, implicau acordarea unui avantaj în favoarea FT în sensul articolului 87 alineatul (1) CE.
41 În schimb, la punctul 257 din hotărârea menționată, Tribunalul a decis că Comisia nu a demonstrat existența unui avantaj suplimentar și distinct care să decurgă din oferta de împrumut din partea acționarilor, a cărei transmitere la 20 decembrie 2002 nu a fost făcută publică, dat fiind că declarațiile efectuate începând din luna iulie 2002 și în special anunțul din 4 decembrie 2002 oferiseră societății FT posibilitatea de a‑și refinanța datoriile în limita a 9 miliarde de euro în condițiile aplicabile, în acea perioadă, pe piața obligatară.
42 În continuare, Tribunalul a analizat aspectul dacă avantajul identificat de Comisie decurgea din resurse de stat.
43 În această privință, la punctele 269-289 din hotărârea atacată, Tribunalul a considerat printre altele că declarațiile efectuate începând din luna iulie 2002 nu pot fi asimilate unei garanții și nu pot fi interpretate în sensul expunerii resurselor statului francez unui risc care să reprezinte un transfer de resurse de stat și a respins cererea societăților Bouygues de anulare a articolului 1 din decizia în litigiu în măsura în care Comisia ar fi refuzat să califice declarațiile efectuate începând din luna iulie 2002 drept ajutoare de stat.
44 În ceea ce privește anunțul din 4 decembrie 2002, Tribunalul a considerat, la punctul 293 din hotărârea atacată, că nici Comisia, nici societățile Bouygues nu au susținut că acest anunț conținea, în sine, un angajament suficient de precis, ferm și necondiționat care să permită să se constate prezența unui transfer de resurse de stat în sensul articolului 87 alineatul (1) CE. În plus, la punctele 294-298 din hotărârea menționată, Tribunalul a apreciat că Comisia nu a demonstrat că anunțul din 4 decembrie 2002 implica un transfer de resurse de stat.
45 În ceea ce privește oferta de împrumut din partea acționarilor, Tribunalul a considerat la punctul 299 din hotărârea atacată că, în măsura în care Comisia nu a stabilit suficient un avantaj care să decurgă din aceasta, nu este posibil, cu atât mai mult, ca Tribunalul să constate existența unui transfer de resurse de stat care ar fi conex acestui avantaj.
46 La punctele 302-309 din hotărârea atacată, Tribunalul a examinat în continuare dacă Comisia ar fi putut totuși constata, în temeiul unei analize globale a declarațiilor efectuate începând din luna iulie 2002, a anunțului din 4 decembrie 2002 și a ofertei de împrumut din partea acționarilor, existența unui avantaj economic care decurge din resurse de stat.
47 În această privință, pe de o parte, Tribunalul a considerat la punctul 304 din hotărârea menționată că, întrucât declarațiile efectuate începând din luna iulie 2002 nu presupuneau anticiparea unui sprijin financiar specific asemănător celui concretizat în luna decembrie 2002, anunțul din 4 decembrie 2002 a reprezentat o ruptură importantă în succesiunea evenimentelor care au condus la refinanțarea FT.
48 Pe de altă parte, Tribunalul a statuat la punctul 309 din hotărârea atacată că, deși Comisiei îi era permis să țină seama de ansamblul evenimentelor care au precedat anunțul din 4 decembrie 2002 pentru a defini avantajul rezultat din restabilirea încrederii piețelor financiare și din ameliorarea condițiilor de refinanțare a FT, acest avantaj „nu are drept contrapartidă o diminuare corespunzătoare a bugetului de stat sau un risc economic suficient de concret privind sarcini care să greveze acest buget. În special, acest avantaj este distinct de cel pe care [oferta] de împrumut din partea acționarilor […] este susceptibilă să îl implice și pe care decizia [în litigiu] a omis să îl stabilească suficient”.
49 În consecință, Tribunalul a reținut, la punctul 310 din hotărârea atacată, încălcarea de către Comisie a noțiunii de ajutor de stat în sensul articolului 87 alineatul (1) CE atunci când a considerat că oferta de împrumut din partea acționarilor, plasată în contextul declarațiilor efectuate începând din luna iulie 2002, implica acordarea în favoarea FT a unui avantaj care rezulta dintr‑un transfer de resurse de stat și a anulat articolul 1 din decizia în litigiu.
Procedura în fața Curții
50 Prin actul depus la grefa Curții la 20 decembrie 2010, Republica Federală Germania a formulat o cerere de intervenție în cauzele C‑399/10 P și C‑401/10 P, în susținerea concluziilor Republicii Franceze.
51 Prin Ordonanța din 28 februarie 2011, președintele Curții a admis cererea de intervenție a Republicii Federale Germania în cauzele C‑399/10 P și C‑401/10 P.
52 Prin Ordonanța din 8 septembrie 2011, acesta a conexat cele două cauze pentru buna desfășurare a procedurii orale și în vederea pronunțării hotărârii.
Concluziile părților
53 Societățile Bouygues solicită Curții:
– anularea hotărârii atacate,
– soluționarea fondului cauzei și anularea articolului 1 din decizia în litigiu în măsura în care nu califică drept ajutoare de stat declarațiile efectuate începând din luna iulie 2002, precum și a articolului 2 din această decizie în măsura în care nu obligă Republica Franceză să recupereze de la FT ajutorul constatat,
– în subsidiar, în cazul în care Curtea ar considera că litigiul nu este în stare de judecată, trimiterea cauzei la Tribunal și
– obligarea Comisiei, a FT, a Republicii Franceze și a Republicii Federale Germania la plata cheltuielilor de judecată.
54 Comisia solicită Curții:
– anularea hotărârii atacate în măsura în care aceasta a anulat articolul 1 din decizia în litigiu și a obligat‑o să suporte propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de Republica Franceză și de FT,
– trimiterea cauzei la Tribunal spre rejudecare și
– soluționarea odată cu fondul a cererii privind cheltuielile de judecată.
55 FT solicită Curții:
– respingerea recursurilor,
– în caz contrar, trimiterea cauzei la Tribunal spre rejudecare,
– admiterea, în ipoteza în care hotărârea atacată este anulată fără trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunal, în tot sau în parte, a concluziilor sale prezentate în primă instanță și
– obligarea societăților Bouygues și a Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.
56 Republica Franceză solicită Curții:
– respingerea recursurilor,
– în caz contrar, trimiterea cauzei la Tribunal spre rejudecare,
– în ipoteza în care Curtea ar refuza să trimită cauza la Tribunal spre rejudecare, admiterea în tot sau în parte a concluziilor sale prezentate în primă instanță și
– obligarea societăților Bouygues și a Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.
57 Republica Federală Germania intervine în susținerea concluziilor Republicii Franceze și solicită Curții obligarea societăților Bouygues și a Comisiei, în plus, la suportarea cheltuielilor sale de judecată.
Cu privire la recursuri
58 Societățile Bouygues invocă două motive în susținerea recursului lor.
59 În această privință, trebuie amintit că, în fața Tribunalului, societățile Bouygues, pe de o parte, au introdus o acțiune care viza anularea articolului 1 din decizia în litigiu în măsura în care Comisia ar fi refuzat să califice declarațiile efectuate începând din luna iulie 2002 drept ajutoare de stat și anularea articolului 2 din această decizie (cauza T‑450/04), precum și, pe de altă parte, au intervenit în susținerea concluziilor prezentate de Comisie în cadrul acțiunii introduse de FT care viza anularea aceleași decizii (cauza T‑444/04).
60 Prin hotărârea atacată, Tribunalul, mai întâi, a declarat admisibilă, dar neîntemeiată cererea societăților Bouygues având ca obiect anularea articolului 1 din decizia în litigiu în măsura în care Comisia ar fi refuzat să califice declarațiile efectuate începând din luna iulie 2002 drept ajutoare de stat (cauza T‑450/04), apoi a declarat admisibilă și întemeiată cererea FT având ca obiect anularea integrală a articolului 1 din decizia menționată (cauza T‑444/04) și, în sfârșit, a hotărât că, în aceste condiții, nu mai era necesară pronunțarea, printre altele, asupra cererii societăților Bouygues având ca obiect anularea articolului 2 din aceeași decizie.
61 Astfel, primul motiv de recurs al societăților Bouygues privește aprecierea efectuată de Tribunal în cauza T‑450/04 și se întemeiază pe erori comise de Tribunal atunci când le‑a respins argumentația prin care urmăreau să stabilească faptul că Comisia săvârșise o eroare de drept prin omisiunea de a califica drept ajutoare de stat declarațiile efectuate începând din luna iulie 2002.
62 Al doilea motiv privește aprecierea efectuată de Tribunal în cauza T‑444/04 și se întemeiază pe erori de drept săvârșite de Tribunal atunci când a anulat decizia în litigiu în măsura în care aceasta califică drept ajutoare de stat anunțul din 4 decembrie 2002 și oferta de împrumut din partea acționarilor, luate împreună. Acest motiv se împarte în două aspecte întemeiate, primul, pe o eroare de drept privind legătura necesară dintre avantajul acordat și angajarea de resurse de stat, iar cel de al doilea, pe o eroare de drept referitoare la aspectul dacă oferta de împrumut din partea acționarilor acorda un avantaj în favoarea FT.
63 Comisia invocă trei motive în susținerea recursului, dintre care primul se întemeiază pe o motivare contradictorie a hotărârii atacate.
64 Al doilea motiv se întemeiază pe erori de drept săvârșite de Tribunal atunci când a anulat decizia în litigiu în măsura în care aceasta califică drept ajutoare de stat anunțul din 4 decembrie 2002 și oferta de împrumut din partea acționarilor, luate împreună. Acest motiv se împarte în patru aspecte întemeiate, primul, pe o eroare de drept privind legătura necesară dintre avantajul acordat și angajarea de resurse de stat, al doilea, pe o eroare de drept referitoare la angajarea de resurse de stat prin anunțul din 4 decembrie 2002 și prin oferta de împrumut din partea acționarilor, luate împreună, al treilea, pe o eroare de drept referitoare la analiza avantajului în favoarea FT, rezultată din neluarea în considerare a aplicării de către Comisie a criteriului investitorului privat avizat, și, al patrulea, pe o nerespectare a marjei de apreciere de care beneficiază Comisia atunci când efectuează analize economice complexe.
65 Al treilea motiv se întemeiază pe o interpretare eronată și pe o denaturare a deciziei în litigiu.
66 În primul rând, trebuie analizat primul motiv al societăților Bouygues referitor la calificarea drept ajutoare de stat a declarațiilor efectuate începând din luna iulie 2002 și, în al doilea rând, împreună, primul aspect al celui de al doilea motiv al societăților Bouygues și primul aspect al celui de al doilea motiv al Comisiei, întemeiate pe erori de drept referitoare la calificarea drept ajutoare de stat a anunțului din 4 decembrie 2002 și a ofertei de împrumut din partea acționarilor, luate împreună.
Cu privire la primul motiv al societăților Bouygues, referitor la calificarea drept ajutoare de stat a declarațiilor efectuate începând din luna iulie 2002
67 Primul motiv de recurs al societăților Bouygues se întemeiază pe o interpretare prea restrictivă a noțiunii de ajutor de stat, pe o denaturare a dreptului francez și pe o eroare în încadrarea juridică a situației de fapt, despre care se pretinde că au fost săvârșite de Tribunal atunci când a respins argumentația lor prin care urmăreau dovedirea săvârșirii de către Comisie a unei erori de drept prin refuzul calificării drept ajutoare de stat a declarațiilor efectuate începând din luna iulie 2002.
68 În această privință, trebuie amintit că, în cauza T‑450/04, societățile Bouygues au solicitat, printre altele, anularea articolului 1 din decizia în litigiu în măsura în care acesta conține o respingere implicită a argumentației lor, prezentată atât în cuprinsul plângerii înaintate Comisiei la 22 ianuarie 2003, cât și în cursul procedurii administrative, potrivit căreia declarațiile efectuate începând din luna iulie 2002 constituie, prin ele însele, ajutoare de stat.
69 La punctele 36 și 43 din prezenta hotărâre s‑a arătat, după cum reiese și de la punctele 133 și 325 din hotărârea atacată, că Tribunalul a declarat această cerere admisibilă, dar neîntemeiată.
70 În această privință, trebuie să se constate mai întâi că, în special din descrierea detaliată a măsurilor vizate, care figurează în considerentele (39)-(57) ale deciziei de inițiere a procedurii oficiale de investigare, reiese că această decizie privește exclusiv măsurile notificate și că, prin urmare, Comisia, prin decizia menționată, nu a invitat părțile interesate să prezinte observații cu privire la aspectul dacă declarațiile efectuate începând din luna iulie 2002 constituie, prin ele însele, un ajutor de stat.
71 Or, potrivit articolului 4 alineatul (4), articolului 6 alineatul (1) și articolului 13 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului [88 CE] (JO L 83, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 41), o asemenea decizie și o asemenea invitație sunt necesare atât pentru a determina obiectul procedurii administrative, cât și pentru a asigura o informare cât mai completă a Comisiei.
72 Astfel, întrucât Comisia nu a adoptat nicio decizie complementară de natură să extindă obiectul procedurii administrative care a condus la adoptarea deciziei în litigiu la aspectul dacă declarațiile efectuate începând din luna iulie 2002 constituiau, prin ele însele, un ajutor de stat, rezultă că această instituție nu a dat curs, prin decizia de a iniția procedura oficială de investigare, acestui element din plângerea pe care i‑au adresat‑o la 22 ianuarie 2003 societățile Bouygues.
73 În continuare, din considerentul (185) al deciziei în litigiu reiese că obiectul acesteia privește împrumutul din partea acționarilor care fusese notificat Comisiei și că declarațiile efectuate începând din luna iulie 2002 nu sunt luate în considerare decât în măsura în care sunt în mod obiectiv relevante pentru aprecierea împrumutului în cauză. Astfel, Comisia a examinat declarațiile în cauză numai în măsura în care ele constituie contextul acestei ultime măsuri.
74 În plus, Comisia a arătat, în considerentele (188), (189), (218) și (219) ale deciziei în litigiu, că nu dispunea de suficiente elemente care să îi permită exprimarea unei poziții cu privire la aspectul dacă declarațiile menționate constituiau, prin ele însele, un ajutor de stat.
75 În sfârșit, din cuprinsul articolului 1 din decizia în litigiu reiese că aceasta se limitează la calificarea împrumutului din partea acționarilor drept de ajutor de stat incompatibil cu piața comună și că menționează declarațiile efectuate începând din luna iulie 2002 ca fiind doar contextul ajutorului constatat.
76 În aceste condiții, trebuie să se constate că decizia în litigiu nu exprimă o poziție privind plângerea societăților Bouygues în măsura în care acestea pretind că declarațiile efectuate începând din luna iulie 2002 constituie, prin ele însele, un ajutor de stat.
77 În consecință, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a statuat, la punctele 128 și 131 din hotărârea atacată, că articolul 1 din decizia în litigiu implică refuzul Comisiei de a califica declarațiile efectuate începând din luna iulie 2002 drept ajutoare de stat. Lipsa unei luări de poziție din partea Comisiei în privința calificării acestor declarații, ca atare, drept ajutoare de stat în urma plângerii societăților Bouygues nu poate, astfel, să fie asimilată în sine unei decizii de respingere a pretențiilor acestor societăți.
78 Procedând astfel, Tribunalul a efectuat o apreciere cu privire la aspecte asupra cărora Comisia nu se pronunțase încă și a creat o confuzie între diferitele faze ale procedurilor administrative și jurisdicționale, care este incompatibilă cu sistemul de repartizare a competențelor între Comisie și Curte și cu cel al căilor de atac prevăzute de Tratatul FUE, precum și cu cerințele unei bune administrări a justiției (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 noiembrie 1981, IBM/Comisia, 60/81, Rec., p. 2639, punctul 20).
79 În consecință, primul motiv de recurs, care vizează erori de drept pe care Tribunalul le‑ar fi săvârșit în cadrul aprecierii legalității pretinsului refuz al Comisiei de a califica declarațiile efectuate începând din luna iulie 2002 drept ajutoare de stat, este inoperant.
Cu privire la primul aspect al celui de al doilea motiv al societăților Bouygues și la primul aspect al celui de al doilea motiv al Comisiei, întemeiate pe erori de drept privind calificarea drept ajutoare de stat a anunțului din 4 decembrie 2002 și a ofertei de împrumut din partea acționarilor, luate împreună
Argumentele părților
80 În primul rând, societățile Bouygues și Comisia susțin că Tribunalul a solicitat în mod eronat, în vederea constatării existenței unui ajutor de stat, o conexitate, o legătură strânsă, o echivalență și o corespondență între avantajul identificat și angajarea de resurse de stat. Astfel, din jurisprudență ar reieși că legătura în cauză poate fi indirectă și că o asemenea echivalență sau corespondență nu este necesară.
81 În al doilea rând, acestea consideră că maniera în care Tribunalul a conceput această legătură încalcă principiul potrivit căruia articolul 107 alineatul (1) TFUE nu distinge în funcție de cauzele sau de obiectivele intervențiilor statului, ci le definește în funcție de efectele lor. Potrivit societăților Bouygues, în prezența unei succesiuni de măsuri care se înscriu în aceeași strategie de intervenție în favoarea unei întreprinderi, precum cea din prezenta cauză, legătura de conexitate dintre avantaj și utilizarea resurselor de stat trebuie analizată în mod global, luând în considerare intervenția prin prisma caracterului unitar și a continuității sale.
82 Comisia precizează că măsurile strâns legate între ele care, luate separat, ar putea să nu fie supuse controlului ajutoarelor de stat trebuie să fie examinate împreună atunci când produc un efect de denaturare importantă a concurenței. Astfel, potrivit Comisiei, dacă este apreciat în contextul creat de declarațiile efectuate începând din luna iulie 2002, împrumutul din partea acționarilor constituie un ajutor de stat.
83 FT și Republica Franceză susțin, mai întâi, că noțiunea de ajutor de stat impune o legătură de conexitate suficient de strânsă între un avantaj pentru o întreprindere și o sarcină financiară pentru stat. Acestea precizează că, potrivit jurisprudenței, o obligație financiară care grevează profitul întreprinderilor și care determină o scădere a veniturilor fiscale ale statului nu ar prezenta o asemenea legătură, în timp ce renunțarea de către stat la venituri fiscale pe care ar fi trebuit în mod normal să le încaseze ar prezenta o asemenea legătură dacă un avantaj indirect a fost acordat anumitor întreprinderi.
84 Pe de altă parte, Republica Franceză consideră că angajarea de resurse de stat ar trebui să fie sursa, iar nu consecința avantajului. Or, Comisia ar fi inversat acest raționament.
85 Republica Federală Germania adaugă faptul că prezenta cauză se referă la „efectele secundare” ale declarațiilor efectuate începând din luna iulie 2002, care nu sunt susceptibile să implice o sarcină care să greveze bugetul de stat. În plus, dacă un avantaj care nu determină nicio sarcină care să greveze bugetul de stat este susceptibil să denatureze concurența, aceasta nu ar însemna că o asemenea măsură ar fi supusă controlului ajutoarelor de stat. Astfel, interpretarea extensivă a criteriului angajării de resurse de stat propusă de Comisie și de societățile Bouygues ar supune controlului ajutoarelor de stat un mare număr de declarații, precum cele efectuate de statele membre în timpul crizei financiare din 2008.
86 În continuare, în opinia FT și a Republicii Franceze, Tribunalul nu a impus ca avantajul să corespundă cuantumului resurselor angajate de către stat. Tribunalul nu ar fi impus decât o corelație între avantajul acordat și sarcina financiară suportată de bugetul de stat, în sensul că avantajul trebuie să decurgă dintr‑o astfel de sarcină. Tribunalul ar fi admis de asemenea că o angajare de resurse de stat poate rezulta dintr‑un risc economic suficient de concret de sarcini care să greveze bugetul, însă ar fi încercat să identifice, în mod întemeiat, existența unor obligații care din punct de vedere juridic au caracter obligatoriu.
87 În sfârșit, FT susține că principiul potrivit căruia articolul 107 alineatul (1) TFUE definește intervențiile de stat în funcție de efectele lor nu scutește Comisia de obligația de a identifica cu precizie avantajul de care o întreprindere a beneficiat și de a examina dacă acesta decurge din resurse de stat. Astfel, Comisia nu ar putea, pe baza unei aprecieri globale, să atribuie declarațiilor efectuate începând din luna iulie 2002 resursele de stat potențial angajate printr‑o măsură distinctă și ulterioară, și anume transmiterea ofertei de împrumut din partea acționarilor.
88 În plus, Republica Franceză arată că Tribunalul a efectuat, la punctele 301-310 din hotărârea atacată, o analiză globală a declarațiilor efectuate începând din luna iulie 2002 și a ofertei de împrumut din partea acționarilor și consideră că acesta a reținut în mod întemeiat lipsa unei legături de conexitate între avantajele identificate și o angajare de resurse de stat.
Aprecierea Curții
89 În esență, societățile Bouygues și Comisia reproșează Tribunalului că a săvârșit o eroare de drept atunci când a impus, pentru constatarea existenței unui ajutor de stat, o legătură de conexitate strânsă între, pe de o parte, un avantaj care trebuie identificat separat pentru anunțul din 4 decembrie 2002 și pentru oferta de împrumut din partea acționarilor și, pe de altă parte, o angajare de resurse de stat echivalentă și corespunzătoare unuia sau celuilalt dintre avantajele identificate în acest fel.
90 S‑a arătat, la punctele 40 și 41 din prezenta hotărâre, că Tribunalul a statuat că acordarea unui avantaj în favoarea FT a fost demonstrată pentru anunțul din 4 decembrie 2002, dar că nu fusese stabilit un avantaj suplimentar și distinct decurgând din oferta de împrumut din partea acționarilor.
91 La punctul 262 din hotărârea atacată, Tribunalul a considerat că din jurisprudență rezultă că avantajul astfel identificat „trebuie să decurgă dintr‑un transfer de resurse de stat” și că această „cerință de conexitate între avantajul identificat și angajarea de resurse de stat presupune, în principiu, ca avantajul menționat să fie strâns legat de o sarcină corespunzătoare ce grevează bugetul de stat sau de crearea, în temeiul unor obligații care din punct de vedere juridic au caracter obligatoriu, asumate de stat, a unui risc economic suficient de concret pentru acest buget”.
92 La punctele 293-298 din hotărârea atacată, Tribunalul a efectuat o examinare individuală a anunțului din 4 decembrie 2002. Mai precis, la punctele 293-295 din această hotărâre, Tribunalul a considerat că nu era obligat să verifice dacă acest anunț implică un transfer de resurse de stat, din moment ce nici Comisia, nici societățile Bouygues nu au invocat un asemenea argument și nu au prezentat elemente pertinente și probante în această privință.
93 La punctul 296 din hotărârea atacată, Tribunalul a adăugat că, „în orice caz, un transfer de resurse de stat rezultat din [respectivul] anunț […] nu ar putea corespunde decât unui avantaj ce constă în deschiderea liniei de credit de 9 miliarde de euro care era preconizată în mod expres” și că „acest avantaj este distinct de cel care decurge din declarațiile efectuate începând din luna iulie 2002, astfel cum s‑a reținut în” decizia în litigiu.
94 La punctul 297 din hotărârea atacată, Tribunalul a precizat că „cerința de conexitate între avantajul identificat și transferul de resurse de stat presupune ca avantajul menționat să corespundă unei sarcini echivalente ce grevează bugetul de stat […]. Însă nu aceasta este situația în speță în ceea ce privește relația dintre avantajul […] ce rezultă din declarațiile efectuate începând din luna iulie 2002 […] și pretinsul transfer de resurse publice care constă în deschiderea unei linii de credit de 9 miliarde de euro, astfel cum este preconizată în anunțul din 4 decembrie 2002”.
95 În ceea ce privește oferta de împrumut din partea acționarilor, Tribunalul a considerat la punctul 299 din hotărârea atacată că, în măsura în care Comisia nu a stabilit suficient, în decizia atacată, un avantaj care să decurgă din această ofertă, nu este posibil, cu atât mai mult, ca Tribunalul să constate existența unui transfer de resurse de stat care ar fi conex acestui avantaj.
96 În sfârșit, în măsura în care Comisia și‑a sprijinit constatarea privind existența unui ajutor de stat pe o analiză globală a declarațiilor efectuate începând din luna iulie 2002 și a ofertei de împrumut din partea acționarilor, Tribunalul a statuat, la punctul 307 din hotărârea atacată, că aceasta nu poate fi scutită „de obligația sa de a identifica un avantaj specific care implică un transfer corespunzător de resurse de stat” și, la punctul 309 din această hotărâre, că, deși Comisiei îi era permis să țină seama de ansamblul evenimentelor care au precedat anunțul din 4 decembrie 2002 pentru a defini avantajul constând în restabilirea încrederii piețelor financiare și în ameliorarea condițiilor de refinanțare a FT, acest avantaj „nu are drept contrapartidă o diminuare corespunzătoare a bugetului de stat sau un risc economic suficient de concret privind sarcini care să greveze acest buget. În special, acest avantaj este distinct de cel pe care [oferta] de împrumut din partea acționarilor […] este susceptibilă să îl implice și pe care decizia [în litigiu] a omis să îl stabilească suficient”.
97 Rezultă că Tribunalul a considerat că Comisia era obligată să analizeze dacă fiecare intervenție de stat în parte acorda un avantaj specific prin intermediul resurselor de stat. În plus, acesta a considerat că numai o diminuare a bugetului de stat sau un risc economic suficient de concret de sarcini care să greveze acest buget, strâns legat și corespunzător unui avantaj identificat în acest fel, respecta condiția referitoare la finanțarea prin intermediul resurselor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE.
98 În această privință, mai întâi, trebuie arătat că, potrivit articolului 107 alineatul (1) TFUE, cu excepția derogărilor prevăzute de tratate, sunt incompatibile cu piața internă ajutoarele acordate de state sau prin intermediul resurselor de stat, sub orice formă, care denaturează sau amenință să denatureze concurența prin favorizarea anumitor întreprinderi sau a producerii anumitor bunuri, în măsura în care acestea afectează schimburile comerciale dintre statele membre.
99 Prin urmare, numai avantajele acordate direct sau indirect prin intermediul resurselor de stat sau care reprezintă o sarcină suplimentară pentru stat trebuie considerate ajutoare în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE. Astfel, din înșiși termenii acestei dispoziții și din normele de procedură prevăzute la articolul 108 TFUE reiese că avantajele acordate prin alte mijloace decât resursele de stat nu intră în domeniul de aplicare al dispozițiilor în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea din 17 martie 1993, Sloman Neptun, C‑72/91 și C‑73/91, Rec., p. I‑887, punctul 19, Hotărârea din 1 decembrie 1998, Ecotrade, C‑200/97, Rec., p. I‑7907, punctul 35, precum și Hotărârea din 13 martie 2001, PreussenElektra, C‑379/98, Rec., p. I‑2099, punctul 58).
100 Or, trebuie arătat că, potrivit unei jurisprudențe constante, nu este necesar să se stabilească, în toate cazurile, că a avut loc un transfer de resurse de stat pentru ca avantajul acordat uneia sau mai multor întreprinderi să poată fi considerat un ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 martie 1994, Banco Exterior de España, C‑387/92, Rec., p. I‑877, punctul 14, Hotărârea din 19 mai 1999, Italia/Comisia, C‑6/97, Rec., p. I‑2981, punctul 16, și Hotărârea din 16 mai 2002, Franța/Comisia, C‑482/99, Rec., p. I‑4397, punctul 36).
101 Astfel, sunt printre altele considerate ajutoare intervențiile care, sub diverse forme, reduc sarcinile care grevează în mod normal bugetul unei întreprinderi și care, din acest motiv, fără să fie subvenții în sensul strict al termenului, au aceeași natură și efecte identice (a se vedea în acest sens Hotărârea Banco Exterior de España, citată anterior, punctul 13, Hotărârea din 17 iunie 1999, Belgia/Comisia, C‑75/97, Rec., p. I‑3671, punctul 23, și Hotărârea din 19 septembrie 2000, Germania/Comisia, C‑156/98, Rec., p. I‑6857, punctul 25).
102 Astfel, potrivit unei jurisprudențe constante, articolul 107 alineatul (1) TFUE definește intervențiile de stat în funcție de efectele lor (Hotărârea din 5 iunie 2012, Comisia/EDF, C‑124/10 P, punctul 77 și jurisprudența citată).
103 Or, întrucât intervențiile de stat iau forme diverse și trebuie analizate în funcție de efectele lor, nu ar fi exclus, după cum au arătat în mod întemeiat societățile Bouygues și Comisia, ca mai multe intervenții succesive ale statului să trebuiască, în vederea aplicării articolului 107 alineatul (1) TFUE, să fie privite ca o intervenție unică.
104 O astfel de situație poate apărea printre altele atunci când mai multe intervenții consecutive sunt, în special având în vedere succesiunea lor în timp, finalitatea lor și situația întreprinderii la momentul acestor intervenții, atât de strâns legate între ele încât este imposibilă separarea lor (a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 aprilie 1980, Comisia/Italia, 72/79, Rec., p. 1411, punctul 24).
105 În consecință, în condițiile în care a apreciat că era necesară identificarea unei diminuări a bugetului de stat sau a unui risc economic suficient de concret de sarcini care să greveze acest buget, strâns legat și corespunzător sau reprezentând contrapartida unui avantaj specific care decurge din anunțul din 4 decembrie 2002 ori din oferta de împrumut din partea acționarilor, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept prin aplicarea unui criteriu de natură să excludă de la bun început posibilitatea ca aceste intervenții să fie privite, în funcție de legăturile existente între ele și de efectele lor, ca o intervenție unică.
106 În continuare, trebuie arătat că din jurisprudența Curții reiese că o intervenție de stat susceptibilă atât să pună întreprinderile cărora li se aplică într‑o situație mai favorabilă decât a altora, cât și să creeze un risc suficient de concret de realizare, în viitor, a unei sarcini suplimentare pentru stat poate greva resursele de stat (a se vedea în acest sens Hotărârea Ecotrade, citată anterior, punctul 41).
107 În special, Curtea a avut ocazia să precizeze că avantajele acordate sub forma unei garanții de stat pot implica o sarcină suplimentară pentru stat (a se vedea în acest sens Hotărârea Ecotrade, citată anterior, punctul 43, și Hotărârea din 8 decembrie 2011, Residex Capital IV, C‑275/10, Rep., p. I‑13043, punctele 39-42).
108 Pe de altă parte, Curtea a statuat deja că, în condițiile în care, din punct de vedere economic, modificarea condițiilor pieței, care generează un avantaj indirect unor întreprinderi, este rezultanta pierderii unor resurse de către autoritățile publice, nici chiar intervenția unei decizii autonome a investitorilor nu poate duce la eliminarea legăturii existente între pierderea de resurse menționată și avantajul de care beneficiază întreprinderile în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea Germania/Comisia, citată anterior, punctele 25-28).
109 În consecință, în vederea constatării existenței unui ajutor de stat, Comisia trebuie să stabilească o legătură suficient de directă între, pe de o parte, avantajul acordat beneficiarului și, pe de altă parte, o diminuare a bugetului de stat sau chiar un risc economic suficient de concret de sarcini care îl grevează (a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 septembrie 2011, Comisia/Țările de Jos, C‑279/08 P, Rep., p. I‑7671, punctul 111).
110 În schimb, contrar aprecierii Tribunalului, nu este necesar ca o asemenea diminuare sau chiar un asemenea risc să corespundă sau să fie echivalent avantajului menționat și nici ca acesta din urmă să aibă drept contrapartidă o asemenea diminuare sau un asemenea risc sau să aibă aceeași natură ca și angajarea resurselor de stat din care decurge.
111 În consecință, Tribunalul a săvârșit erori de drept atât în cadrul controlului referitor la identificarea de către Comisie a intervenției de stat prin care s‑a acordat un ajutor de stat, cât și cu ocazia examinării legăturilor dintre avantajul identificat și angajarea resurselor de stat constatată de Comisie.
112 În sfârșit, această constatare nu este repusă în discuție de argumentul Republicii Franceze potrivit căruia Tribunalul a efectuat, la punctele 301-310 din hotărârea atacată, o analiză globală a legăturii dintre avantajul acordat și angajarea resurselor de stat. Astfel, în special din rezumatul care se regăsește la punctul 96 din prezenta hotărâre rezultă că Tribunalul nu a realizat această analiză decât în raport cu criteriile eronate identificate la punctele 105 și 110 din prezenta hotărâre.
113 Întrucât erorile de drept săvârșite de Tribunal sunt de natură să vicieze raționamentul care a condus la concluzia, cuprinsă la punctul 310 din hotărârea atacată, potrivit căreia Comisia a încălcat noțiunea de ajutor de stat, se impune admiterea primului aspect al celui de al doilea motiv al societăților Bouygues și a primului aspect al celui de al doilea motiv al Comisiei.
114 În aceste condiții, fără a fi necesară examinarea celorlalte motive de recurs, se impune anularea hotărârii atacate.
Cu privire la acțiunea în fața Tribunalului
115 Conform articolului 61 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, aceasta poate, în cazul în care anulează hotărârea Tribunalului, să soluționeze ea însăși în mod definitiv litigiul atunci când acesta este în stare de judecată.
116 În prezenta cauză, Curtea dispune de elementele necesare pentru a soluționa definitiv, pe de o parte, cererea de anulare a articolului 1 din decizia în litigiu în măsura în care Comisia a refuzat să califice declarațiile efectuate începând din luna iulie 2002 drept ajutoare de stat în cauza T‑450/04 și, pe de altă parte, al doilea aspect al celui de al doilea motiv și al treilea motiv invocat de Republica Franceză și de FT în susținerea acțiunilor lor în cauzele T‑425/04 și T‑444/04 în măsura în care acest aspect și acest motiv sunt îndreptate împotriva constatării, efectuată în decizia în litigiu, a existenței unui avantaj acordat în favoarea FT de către statul francez.
Cu privire la cererea de anulare a articolului 1 din decizia în litigiu în cauza T‑450/04
117 Din cuprinsul punctelor 70-79 din prezenta hotărâre reiese că în decizia în litigiu nu se adoptă o poziție cu privire la plângerea societăților Bouygues în măsura în care acestea susțin că declarațiile efectuate începând din luna iulie 2002 constituiau, prin ele însele, ajutoare de stat.
118 Prin urmare, motivele cererii prin care se urmărește anularea articolului 1 din decizia în litigiu în măsura în care Comisia ar fi refuzat să califice declarațiile efectuate începând din luna iulie 2002 drept ajutoare de stat sunt inoperante.
Cu privire la al doilea aspect al celui de al doilea motiv și la al treilea motiv invocate de Republica Franceză și de FT, în măsura în care acest aspect și acest motiv sunt îndreptate împotriva constatării, în decizia în litigiu, a existenței unui avantaj acordat în favoarea FT de către statul francez
Argumentele părților
119 Prin intermediul celui de al doilea aspect al celui de al doilea motiv al acțiunii lor, Republica Franceză și FT susțin că Comisia a constatat în mod greșit existența unui ajutor de stat pe baza a două evenimente distincte, și anume declarațiile efectuate începând din luna iulie 2002, pe de o parte, și intervențiile statului francez din luna decembrie 2002, pe de altă parte. Or, aceste evenimente ar fi intervenit în momente diferite și nu pot fi considerate o singură măsură. Comisia ar fi recunoscut ea însăși că, luate separat, niciunul dintre aceste evenimente nu ar fi fost suficient pentru a justifica această concluzie.
120 Prin intermediul celui de al treilea motiv al acțiunilor lor, Republica Franceză și FT susțin în special că decizia în litigiu este viciată de erori vădite de apreciere săvârșite de către Comisie atunci când a considerat că declarațiile efectuate începând din luna iulie 2002 puteau fi percepute de piețe ca un angajament al statului francez și că acestea au avut un impact asupra situației piețelor în decembrie 2002. FT susține, în plus, că raționamentul Comisiei potrivit căruia oferta de împrumut din partea acționarilor îi conferea un avantaj prin nerespectarea criteriului investitorului privat avizat este de asemenea viciat de o eroare vădită de apreciere.
121 Astfel, Republica Franceză și FT arată că, la momentul declarației din iulie 2002, natura măsurilor care urmau a fi luate în privința FT nu fusese decisă și nu fusese luată nicio decizie de investiție susceptibilă să fie calificată drept un angajament ferm al statului francez. Această declarație generală, condiționată și fără caracter obligatoriu din punct de vedere juridic, nu poate fi calificată ca fiind un angajament clar, precis și irevocabil al statului francez.
122 În plus, Republica Franceză și FT contestă faptul că declarațiile efectuate începând din luna iulie 2002 au produs un impact asupra percepției actorilor pieței în luna decembrie 2002 și că au provocat o creștere anormală și care nu poate fi neglijată a valorii acțiunilor și a obligațiunilor FT. Mai precis, concluziile unui raport din 28 aprilie 2004 s‑ar întemeia pe o metodă de analiză necorespunzătoare și ar fi insuficiente pentru a stabili atât existența unei evoluții semnificativ anormale a cursului acțiunilor FT în luna iulie 2002, cât și existența unei legături de cauzalitate între declarația din 12 iulie 2002 și o astfel de evoluție.
123 În această privință, Republica Franceză și FT precizează că acest raport s‑ar fi referit doar la pretinsele efecte ale declarației din 12 iulie 2002 asupra piețelor în luna iulie 2002. Mai mult, acesta nu ar fi putut analiza presupusele efecte ale declarației din 12 iulie 2002 asupra situației pieței în luna decembrie 2002, având în vedere imposibilitatea de a le deosebi de celelalte evenimente care au intervenit între luna iulie și luna decembrie 2002, precum performanțele și perspectivele operaționale bune ale FT în cursul celui de al doilea semestru al anului 2002, soluționarea situației societății Mobilcom, numirea unui nou președinte‑director general și prezentarea unui plan de reechilibrare.
124 În sfârșit, FT subliniază că Comisia recunoștea că oferta de împrumut din partea acționarilor ca atare nu conferea un avantaj societății FT, această ofertă nefiind acceptată de către aceasta, și susține că era exclus ca piața să fi perceput această ofertă ca pe un angajament al statului francez în afara viitoarei sale participări la majorarea de capital, acest proiect limitându‑se strict la suma de 9 miliarde de euro și la o durată de 18 luni. Reacția pozitivă a piețelor și‑ar avea originea în principal în numirea noului președinte‑director general al FT și în planul de ameliorare a performanței operaționale a acesteia.
Aprecierea Curții
125 Prin argumentația lor, Republica Franceză și FT invocă, în esență, săvârșirea de către Comisie a unor erori prin faptul că a considerat că diferitele intervenții ale statului francez între 12 iulie 2002 și 20 decembrie 2002 au reprezentat o singură intervenție, că declarația din 12 iulie 2002 a implicat un angajament al statului francez, că declarațiile efectuate începând din luna iulie 2002 au produs un impact asupra percepției actorilor pieței în luna decembrie 2002 și că oferta de împrumut din partea acționarilor conferea un avantaj în favoarea FT.
126 În această privință, mai întâi, trebuie arătat că, în special din considerentele (188) și (189) ale deciziei în litigiu reiese că Comisia nu și‑a întemeiat constatarea existenței unui ajutor de stat pe faptul că prin declarația din 12 iulie 2002 statul francez și‑ar fi luat un angajament.
127 În continuare, reiese în special din considerentul (194) al deciziei în litigiu că Comisia a considerat că oferta de „împrumut din partea acționarilor (care constituie anticiparea participării statului la recapitalizarea întreprinderii) acordă un avantaj [în favoarea] FT, deoarece îi permite acesteia să își sporească mijloacele de finanțare și să liniștească piața în ceea ce privește capacitatea sa de a face față scadențelor sale”. Aceasta a adăugat că, deși oferta în cauză nu a fost acceptată de FT, „aparența dată pieței privind existența acestui împrumut este susceptibilă să confere un avantaj societății FT, deoarece piața a considerat că situația financiară a [FT] era mai solidă”.
128 În considerentul (196) al deciziei în litigiu, Comisia a adăugat, în cuprinsul analizei sale privind angajarea resurselor de stat, „că o potențială sarcină suplimentară asupra resurselor de stat a fost creată prin anunțarea punerii la dispoziție a împrumutului din partea acționarilor, însoțită de realizarea condițiilor prealabile acestei puneri la dispoziție […], aparența creată pieței că acest împrumut fusese efectiv pus la dispoziție […] și, în cele din urmă, prin transmiterea contractului de împrumut parafat și semnat de ERAP către FT”.
129 În consecință, Comisia a reținut că anunțul din 4 decembrie 2002 și oferta de împrumut din partea acționarilor, luate împreună, au conferit un avantaj societății FT care a implicat angajarea de resurse de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE.
130 În acest context, în cazul în care Republica Franceză și FT consideră, analizând împreună anunțul din 4 decembrie 2002 și oferta de împrumut din partea acționarilor, că Comisia a săvârșit o eroare, se impune constatarea faptului că, după cum s‑a arătat la punctele 103 și 104 din prezenta hotărâre, intervențiile de stat pot lua forme diverse, astfel încât acestea trebuie examinate în funcție de efectele lor. În consecință, nu ar fi exclus ca, de la bun început, mai multe intervenții consecutive ale statului să trebuiască considerate drept o singură intervenție, în special atunci când asemenea intervenții sunt, în raport cu cronologia lor, cu finalitatea lor și cu situația întreprinderii, atât de strâns legate între ele încât este imposibilă separarea lor.
131 Or, este evident că anunțul din 4 decembrie 2002 nu poate fi separat de oferta de împrumut din partea acționarilor pusă la dispoziție sub forma unei linii de credit de 9 miliarde de euro menționată explicit în anunțul amintit. Trebuie adăugat, în această privință, că anunțul din 4 decembrie 2002 a fost făcut chiar în ziua în care oferta de împrumut din partea acționarilor a fost notificată Comisiei.
132 Pe de altă parte, Comisia a considerat în mod întemeiat că împrumutul din partea acționarilor, anunțat și notificat la 4 decembrie 2002, a conferit societății FT un avantaj în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE.
133 Mai întâi, din considerentul (212) al deciziei în litigiu reiese, astfel cum s‑a amintit la punctele 4, 6, 10 și 15 din prezenta hotărâre, că, în perioada cuprinsă între lunile martie și iulie 2002, Moody’s și S & P au coborât ratingul notelor de credit ale FT pe ultima poziție a nivelului investițiilor sigure, cu perspectivă negativă, indicând că această poziție era păstrată doar datorită declarațiilor statului francez referitoare la FT.
134 În continuare, din elementele citate la notele de subsol 112 și 116 din decizia în litigiu rezultă că, cel târziu începând de la 9 decembrie 2002, piețele puteau considera că intervenția statului francez menționată la punctul 132 din prezenta hotărâre asigurase lichiditatea societății FT, având în vedere datoriile sale, pentru următoarele 12 luni.
135 În sfârșit, din cuprinsul punctelor 14 și 17 din prezenta hotărâre reiese că, la 11 și 12 decembrie 2002, FT a lansat două emisiuni succesive de obligațiuni pentru suma totală de 2,9 miliarde de euro, că la 15 ianuarie 2003 aceasta a realizat împrumuturi sub formă de emisiuni de obligațiuni în valoare totală de 5,5 miliarde de euro și că, la 10 februarie 2003, aceasta a reînnoit o parte dintr‑un credit sindicalizat scadent de 15 miliarde de euro.
136 Din cele expuse mai sus rezultă că, astfel cum în mod întemeiat a afirmat Comisia în considerentul (194) al deciziei în litigiu, împrumutul din partea acționarilor constituie un avantaj în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE, din moment ce a permis FT „să își sporească mijloacele de finanțare și să liniștească piața în ceea ce privește capacitatea sa de a face față scadențelor sale”.
137 În ceea ce privește condiția referitoare la angajarea resurselor de stat, prevăzută de asemenea la articolul 107 alineatul (1) TFUE, trebuie să se constate că împrumutul din partea acționarilor are ca obiect deschiderea unei linii de credit de 9 miliarde de euro. Deși este adevărat că FT nu a semnat contractul de împrumut care i‑a fost trimis, beneficiarul menționat ar fi putut, după cum în mod întemeiat constată Comisia în considerentul (196) al deciziei în litigiu, să îl semneze în orice moment, acordându‑și astfel dreptul de a obține imediat plata sumei de 9 miliarde de euro.
138 Pe de altă parte, la nota de subsol 116 din decizia în litigiu, Comisia a arătat că, încă de la 5 decembrie 2002, în cadrul unei prezentări făcute investitorilor, FT a descris „linia de credit” a statului francez ca fiind disponibilă imediat, că în aceeași zi S & P a anunțat că statul francez urma să acorde imediat un împrumut în calitatea sa de acționar, că a fost semnalat Comisiei de finanțe a Adunării Naționale franceze că împrumutul din partea acționarilor „a fost pus deja la dispoziția FT” și că Moody’s a anunțat, la 9 decembrie 2002, confirmarea faptului că „linia de credit de 9 miliarde de euro a fost pusă în aplicare”.
139 Or, având în vedere, pe de o parte, potențiala sarcină suplimentară de 9 miliarde de euro asupra resurselor de stat și, pe de altă parte, jurisprudența citată la punctul 107 din prezenta hotărâre, Comisia a constatat în mod întemeiat că avantajul menționat la punctul 132 din prezenta hotărâre a fost acordat prin intermediul unor resurse de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE.
Cu privire la celelalte elemente ale celui de al doilea aspect al celui de al doilea motiv și ale celui de al treilea motiv invocate de Republica Franceză și de FT, precum și cu privire la celelalte motive invocate de Republica Franceză și de FT
140 Trebuie să se constate că litigiul nu este în stare de judecată în ceea ce privește al doilea și al treilea motiv invocate de Republica Franceză și de FT, în măsura în care acest motive sunt îndreptate împotriva aplicării criteriului investitorului privat avizat făcute de către Comisie.
141 Aceeași este situația în ceea ce privește primul motiv invocat de Republica Franceză și de FT, întemeiat pe o încălcare a unor norme fundamentale de procedură și a dreptului la apărare, și al patrulea motiv invocat de Republica Franceză, întemeiat pe o lipsă de motivare, și, prin urmare, în ceea ce privește cererea societăților Bouygues având ca obiect anularea articolului 2 din decizia în litigiu.
142 În consecință, se impune trimiterea cauzelor T‑425/04, T‑444/04 și T‑450/04 la Tribunal pentru a se pronunța asupra respectivului aspect și a respectivelor motive și argumente invocate, precum și asupra cererii introduse în fața sa cu privire la care Curtea nu s‑a pronunțat.
Cu privire la cheltuielile de judecată
143 Întrucât cauzele sunt trimise spre rejudecare la Tribunal, este necesar ca cererea privind cheltuielile de judecată să se soluționeze odată cu fondul.
Pentru aceste motive, Curtea (Marea Cameră) declară și hotărăște:
1) Anulează Hotărârea Tribunalului Uniunii Europene din 21 mai 2010, Franța și alții/Comisia (T‑425/04, T‑444/04, T‑450/04 și T‑456/04).
2) Trimite cauzele T‑425/04, T‑444/04, T‑450/04 și T‑456/04 Tribunalului Uniunii Europene pentru a se pronunța asupra motivelor invocate și a cererilor formulate în fața sa cu privire la care Curtea nu s‑a pronunțat.
3) Cererea privind cheltuielile de judecată se soluționează odată cu fondul.
Semnături