HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera întâi)
25 martie 2009(*)
„Marcă comunitară – Procedură de opoziție – Cerere de înregistrare a mărcii verbale comunitare BUDWEISER – Mărci internaționale verbală și figurative anterioare BUDWEISER și Budweiser Budvar – Motive relative de refuz – Articolul 8 alineatul (1) literele (a) și (b) din Regulamentul (CE) nr. 40/94 – Utilizare serioasă a mărcii anterioare – Articolul 43 alineatele (2) și (3) din Regulamentul nr. 40/94 – Încălcarea dreptului la apărare – Motivare – Articolul 73 din Regulamentul nr. 40/94 – Prezentare tardivă de înscrisuri – Putere de apreciere conferită de articolul 74 alineatul (2) din Regulamentul nr. 40/94 ”
În cauza T‑191/07,
Anheuser‑Busch, Inc., cu sediul în Saint Louis, Missouri (Statele Unite), reprezentată de V. von Bomhard și A. Renck, avocați,
reclamantă,
împotriva
Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI), reprezentat de domnul A. Folliard‑Monguiral, în calitate de agent,
pârât,
cealaltă parte în procedura care s‑a aflat pe rolul camerei de recurs a OAPI, intervenientă la Tribunal, fiind
Budějovický Budvar, národní podnik, cu sediul în České Budějovice (Republica Cehă), reprezentată de K. Čermák, avocat,
având ca obiect o acțiune formulată împotriva Deciziei Camerei a doua de recurs a OAPI din 20 martie 2007 (cauza R 299/2006‑2) privind o procedură de opoziție între Budějovický Budvar, národní podnik și Anheuser‑Busch, Inc.,
TRIBUNALUL DE PRIMĂ INSTANȚĂ AL COMUNITĂȚILOR EUROPENE (Camera întâi),
compus din doamna V. Tiili, președinte, domnul F. Dehousse (raportor) și doamna I. Wiszniewska‑Białecka, judecători,
grefier: domnul N. Rosner, administrator,
având în vedere cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 31 mai 2007,
având în vedere memoriul în răspuns al OAPI depus la grefa Tribunalului la 5 octombrie 2007,
având în vedere memoriul în răspuns al intervenientei depus la grefa Tribunalului la 8 octombrie 2007,
în urma ședinței din 30 septembrie 2008,
pronunță prezenta
Hotărâre
Istoricul cauzei
1 La 1 aprilie 1996, Anheuser‑Busch, Inc. a formulat o cerere de înregistrare a unei mărci comunitare la Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI) în temeiul Regulamentului (CE) nr. 40/94 al Consiliului din 20 decembrie 1993 privind marca comunitară (JO 1994, L 11, p. 1, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 146), cu modificările ulterioare.
2 Marca a cărei înregistrare a fost solicitată este semnul verbal BUDWEISER.
3 Produsele a căror înregistrare s‑a solicitat fac parte din clasa 32 în sensul Aranjamentului de la Nisa privind clasificarea internațională a produselor și serviciilor în vederea înregistrării mărcilor din 15 iunie 1957, astfel cum a fost revizuit și modificat, și corespund următoarei descrieri: „Bere, ale, porter, băuturi alcoolice și nealcoolice pe bază de malț”:
4 Cererea de înregistrare a mărcii comunitare a fost publicată în Buletinul mărcilor comunitare nr. 50/99 din 28 iunie 1999.
5 La 28 septembrie 1999, societatea Budějovický Budvar, národní podnik (denumită în continuare „Budvar”) a formulat opoziție în temeiul articolului 42 din Regulamentul nr. 40/94 împotriva înregistrării mărcii și aceasta cu privire la toate produsele specificate în cererea de înregistrare.
6 În sprijinul opoziției, Budvar a invocat, în primul rând, în temeiul articolului 8 alineatul (1) literele (a) și (b) din Regulamentul nr. 40/94:
– marca verbală internațională BUDWEISER (R 238 203), înregistrată pentru „bere de orice fel”, cu efect în Germania, în Austria, în țările Benelux și în Italia;
– marca figurativă internațională (nr. 674 530), înregistrată pentru „bere de orice fel”, cu efect în Austria, în Benelux, în Franța și în Italia, reprodusă în continuare:
– marca figurativă internațională (nr. 614 536), înregistrată pentru produsul „bere”, cu efect în Germania, în Austria, în Benelux, în Franța și în Italia, reprodusă în continuare:
7 Budvar a invocat, în al doilea rând, în temeiul articolului 8 alineatul (4) din Regulamentul nr. 40/94, mai multe denumiri de origine care conțin termenul „budweiser”.
8 La 8 iulie 2002, Anheuser‑Busch a solicitat, în temeiul articolului 43 alineatele (2) și (3) din Regulamentul nr. 40/94, ca Budvar să facă dovada utilizării serioase a mărcilor invocate în sprijinul opoziției. Budvar a răspuns acestei solicitări la 8 noiembrie 2002.
9 Prin prima Decizie din 10 iunie 2004, divizia de opoziție a admis opoziția formulată de Budvar și, în consecință, a respins cererea de înregistrare a mărcii comunitare în cauză. Divizia de opoziție a considerat, în esență, că exista un risc de confuzie în Austria și în Franța între marca solicitată și marca internațională figurativă anterioară nr. 674 530.
10 La 23 iunie 2004, Anheuser‑Busch a formulat recurs la OAPI împotriva deciziei diviziei de opoziție în temeiul articolelor 57-62 din Regulamentul nr. 40/94.
11 Prin Decizia din 11 iulie 2005 (cauza R 509/2004‑2), Camera a doua de recurs a OAPI a admis recursul formulat de Anheuser‑Busch. În opinia camerei de recurs, divizia de opoziție a săvârșit o eroare apreciind că marca internațională figurativă anterioară nr. 674 530 era protejată, în Austria și în Franța, de la data de 5 decembrie 1960, în timp ce aceasta era protejată în aceste țări începând cu 19 mai 1997, mai precis după depunerea cererii de înregistrare a mărcii comunitare în cauză.
12 Camera de recurs a trimis cauza spre rejudecare diviziei de opoziție.
13 Prin a doua Decizie din 22 decembrie 2005, divizia de opoziție a admis din nou opoziția formulată de Budvar și, în consecință, a respins cererea de înregistrare a mărcii comunitare în cauză.
14 Divizia de opoziție a apreciat mai întâi că dovada utilizării mărcii verbale internaționale anterioare BUDWEISER (R 238 203) era insuficientă.
15 Divizia de opoziție a ales, prin urmare, să își limiteze analiza la comparația dintre marca solicitată și marca internațională figurativă anterioară nr. 614 536 pentru care a acceptat să ia în considerare înscrisurile furnizate de Budvar în sprijinul opoziției.
16 În acest cadru, divizia de opoziție a apreciat, în esență, că exista un risc de confuzie, în Germania, în Austria, în Benelux, în Franța și în Italia, între marca solicitată și marca internațională figurativă anterioară nr. 614 536.
17 La 13 februarie 2006, Anheuser‑Busch a formulat recurs la OAPI împotriva celei de a doua decizii a diviziei de opoziție în temeiul articolelor 57-62 din Regulamentul nr. 40/94.
18 Prin Decizia din 20 martie 2007 (cauza R 299/2006‑2, denumită în continuare „decizia atacată”), notificată reclamantei Anheuser‑Busch la 22 martie 2007, Camera a doua de recurs a OAPI a respins recursul.
19 Deși nu contestă aprecierea diviziei de opoziție în ceea ce privește riscul de confuzie între marca solicitată și marca internațională figurativă nr. 614 536, camera de recurs a considerat, spre deosebire de divizia de opoziție, că marca verbală internațională anterioară BUDWEISER (R 238 203) putea fi luată în considerare. În acest cadru, camera de recurs a concluzionat, pe baza înscrisurilor depuse de Budvar, că s‑a făcut dovada utilizării serioase a mărcii verbale internaționale BUDWEISER (R 238 203).
20 În continuare, constatând că marca solicitată era identică cu marca verbală internațională anterioară BUDWEISER (R 238 203) și că produsele „bere, ale, porter, băuturi alcoolice pe bază de malț” menționate în cererea de înregistrare a mărcii comunitare în cauză erau identice cu produsele „bere de orice fel” acoperite de marca anterioară respectivă, camera de recurs a apreciat că opoziția putea fi admisă pentru aceste produse în temeiul articolului 8 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 40/94. Pentru celelalte produse („băuturi nealcoolice”), camera de recurs a apreciat, ținând cont de identitatea mărcilor și de similitudinile evidente dintre produse, că opoziția putea fi admisă pentru aceste produse în temeiul articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94.
Concluziile părților
21 Anheuser‑Busch solicită Tribunalului:
– anularea deciziei atacate;
– în subsidiar, anularea deciziei atacate, întrucât opoziția a fost admisă pentru produsele „băuturi nealcoolice”;
– obligarea OAPI și a Budvar la plata cheltuielilor de judecată.
22 OAPI și Budvar solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii;
– obligarea Anheuser‑Busch la plata cheltuielilor de judecată.
În drept
1. Cu privire la principalele concluzii
23 În susținerea principalelor concluzii, Anheuser‑Busch invocă trei motive întemeiate, în primul rând, pe încălcarea dreptului de a fi ascultat, în al doilea rând, pe încălcarea articolului 74 alineatul (2) din Regulamentul nr. 40/94 și, în al treilea rând, pe încălcarea articolului 43 alineatele (2) și (3) din Regulamentul nr. 40/94.
Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea dreptului de a fi ascultat
Argumentele părților
24 Anheuser‑Busch susține că înregistrarea și valabilitatea mărcii verbale internaționale anterioare BUDWEISER (R 238 203) pe care se concentrează camera de recurs nu au făcut obiectul litigiului dintre părți.
25 Desigur, Budvar ar fi menționat, în cadrul procedurii care s‑a aflat pe rolul camerei de recurs, că a depus la divizia de opoziție dovada reînnoirii mărcii verbale internaționale anterioare BUDWEISER (R 238 203) la 21 ianuarie 2004. Anheuser‑Busch a recunoscut că nu a făcut comentarii asupra acestui aspect în fața camerei de recurs. Cu toate acestea, Anheuser‑Busch precizează că nu avea niciun motiv să considere că această dovadă, depusă după doi ani de la expirarea termenului inițial stabilit pentru 26 februarie 2002, va fi acceptată de camera de recurs. În această privință, Anheuser‑Busch face trimitere la două decizii ale OAPI prin care s‑ar fi respins înscrisuri depuse peste termen. Această practică decizională constantă ar fi conformă cu Orientările OAPI în domeniul opoziției, în special punctul 1.5.1.
26 Anheuser‑Busch admite că această practică decizională constantă și Orientările menționate sunt anterioare Hotărârii Curții din 13 martie 2007, OAPI/Kaul(C‑29/05 P, Rep., p. I‑2213). Cu toate acestea, Anheuser‑Busch susține că, la data răspunsului său în fața camerei de recurs, respectiv 10 octombrie 2006, ar fi trebuit să se aplice vechiul cadru juridic. Anheuser‑Busch afirmă, pe de altă parte, că Hotărârea Tribunalului din 23 septembrie 2003, Henkel/OAPI – LHS (UK) (KLEENCARE) (T‑308/01, Rec., p. II‑3253), Hotărârea Tribunalului din 10 noiembrie 2004, Kaul/OAPI – Bayer (ARCOL) (T‑164/02, Rec., p. II‑3807), Hotărârea Tribunalului din 9 noiembrie 2005, Focus Magazin Verlag/OAPI – ECI Telecom (Hi‑FOCuS) (T‑275/03, Rec., p. II‑4725), Hotărârea Tribunalului din 10 iulie 2006, La Baronia de Turis/OAPI – Baron Philippe de Rothschild (LA BARONNIE) (T‑323/03, Rec., p. II‑2085), și Hotărârea Tribunalului din 11 iulie 2006, Caviar Anzali/OAPI – Novomarket (Asetra) (T‑252/04, Rec., p. II‑2115), vizau alte situații de fapt și de drept.
27 În aceste condiții, Anheuser‑Busch susține că, în cazul în care camera de recurs ar fi avut intenția să ia în considerare marca verbală internațională anterioară BUDWEISER (R 238 203), aceasta ar fi trebuit să o informeze în acest sens și să îi permită să prezinte observații în această privință. Întrucât nu a procedat astfel, camera de recurs nu și‑ar fi îndeplinit obligațiile care decurg din articolul 73 din Regulamentul nr. 40/94.
28 Anheuser‑Busch adaugă faptul că decizia atacată a fost pronunțată la numai șapte zile după Hotărârea OAPI/Kaul, punctul 26 de mai sus. În opinia sa, camera de recurs ar fi trebuit să îi ofere posibilitatea de a comenta eventualele consecințe ale acestei hotărâri asupra cazului în speță, respectiv luarea în considerare a dovezii reînnoirii mărcii verbale internaționale anterioare BUDWEISER (R 238 203) și a altor dovezi care ar fi trebuit primite la 26 februarie 2002.
29 În sfârșit, Anheuser‑Busch pretinde că, în materie de risc de confuzie în dreptul mărcilor, orice încălcare a normelor de procedură produce efecte potențiale asupra deciziei OAPI care trebuie, prin urmare, anulată pe acest temei.
30 OAPI consideră că Anheuser‑Busch a avut posibilitatea să formuleze observații cu privire la marca verbală internațională anterioară BUDWEISER (R 238 203). În ceea ce privește Hotărârea OAPI/Kaul, punctul 26 de mai sus, aceasta nu face decât să interpreteze o normă de drept.
31 Budvar indică faptul că OAPI trebuia să țină cont de marca verbală internațională anterioară BUDWEISER (R 238 203) și că Anheuser‑Busch nu a contestat valabilitatea acestui drept anterior în fața camerei de recurs. În legătură cu Hotărârea OAPI/Kaul, punctul 26 de mai sus, articolul 73 din Regulamentul nr. 40/94 nu poate fi interpretat în sensul că OAPI este obligat să informeze părțile cu privire la deciziile care îi pot influența aprecierile.
Aprecierea Tribunalului
32 Cu titlu introductiv, trebuie apreciat că, prin intermediul motivului întemeiat pe încălcarea principiului dreptului de a fi ascultat, reclamanta invocă de fapt o încălcare a articolului 73 a doua teză din Regulamentul nr. 40/94, care prevede că deciziile OAPI nu se pot întemeia decât pe motive sau dovezi asupra cărora părțile interesate au avut posibilitatea de a formula observații.
33 Conform acestei dispoziții, o cameră de recurs a OAPI nu își poate întemeia o decizie decât pe elemente de fapt sau de drept asupra cărora părțile interesate au avut posibilitatea de a formula observații [Hotărârea Curții din 21 octombrie 2004, KWS Saat/OAPI, C‑447/02 P, Rec., p. I‑10107, punctul 42, și Hotărârea Tribunalului din 13 iulie 2005, Sunrider/OAPI (TOP), T‑242/02, Rec., p. II‑2793, punctul 59].
34 Dispoziția menționată consacră principiul general al protecției dreptului la apărare în dreptul mărcilor comunitare [Hotărârea Tribunalului din 15 septembrie 2005, Citicorp/OAPI (LIVE RICHLY), T‑320/03, Rec., p. II‑3411, punctul 21, și Hotărârea Tribunalului din 7 februarie 2007, Kustom Musical Amplification/OAPI (Forma unei chitare), T‑317/05, Rep., p. II‑427, punctul 26]. În temeiul acestui principiu general al dreptului comunitar, destinatarii deciziilor autorităților publice care afectează în mod semnificativ interesele acestora trebuie să aibă posibilitatea să își exprime în mod util punctul de vedere [Hotărârea Curții din 23 octombrie 1974, Transocean Marine Paint/Comisia, 17/74, Rec., p. 1063, punctul 15, Hotărârea Tribunalului din 27 februarie 2002, Eurocool Logistik/OAPI (EUROCOOL), T‑34/00, Rec., p. II‑683, punctul 21, și Hotărârea Tribunalului LIVE RICHLY, citată anterior, punctul 22].
35 Pe de altă parte, potrivit jurisprudenței, dreptul de a fi ascultat este aplicabil în ceea ce privește toate elementele de fapt sau de drept care constituie temeiul actului decizional, dar nu și în ceea ce privește poziția finală pe care administrația intenționează să o adopte [Hotărârea Tribunalului din 3 decembrie 2003, Audi/OAPI (TDI), T‑16/02, Rec., p. II‑5167, punctul 75, și Hotărârea Tribunalului Forma unei chitare, punctul 34 de mai sus, punctul 27]. Prin urmare, camera de recurs nu este obligată să asculte un recurent cu privire la o apreciere de fapt care face obiectul poziției sale finale [Hotărârea Tribunalului din 20 noiembrie 2007, Tegometall International/OAPI – Wuppermann (TEK), T‑458/05, Rep., p. II‑4721, punctul 45].
36 În speță, fără a mai fi necesar să se pronunțe, în cadrul primului motiv, dacă s‑a depus în timp util dovada reînnoirii mărcii verbale internaționale anterioare BUDWEISER (R 238 203), trebuie constatat, în primul rând, că, prin actul de opoziție din 28 septembrie 1999, Budvar a invocat respectiva marcă anterioară în fața OAPI. Potrivit extrasului de înregistrare de la Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale (OMPI), prezentat de Budvar la OAPI, marca amintită era validă la momentul depunerii actului de opoziție.
37 În al doilea rând, trebuie subliniat că, în motivele care stau la baza opoziției, Budvar a evocat în mod expres identitatea dintre marca solicitată și marca verbală internațională anterioară BUDWEISER (R 238 203).
38 În al treilea rând, prin scrisoarea adresată diviziei de opoziție la 19 mai 2003, Anheuser‑Busch a contestat în special valabilitatea mărcii verbale internaționale anterioare BUDWEISER (R 238 203), pentru motivul că dovada reînnoirii respectivei mărci nu a fost depusă în termenul stabilit la 26 februarie 2002. Această dovadă a reînnoirii a fost prezentată de Budvar la 21 ianuarie 2004.
39 În al patrulea rând, în cadrul recursului formulat de Anheuser‑Busch împotriva primei decizii a diviziei de opoziție (a se vedea punctul 9 de mai sus), Budvar a mai invocat în sprijinul opoziției, în răspunsul din 24 ianuarie 2005, și marca verbală internațională anterioară BUDWEISER (R 238 203).
40 În al cincilea rând, în cadrul recursului formulat de Anheuser‑Busch împotriva celei de a doua decizii a diviziei de opoziție (a se vedea punctul 13 de mai sus), Budvar a indicat în răspunsul din 28 iulie 2006 că marca verbală internațională anterioară BUDWEISER (R 238 203) trebuia luată în considerare și că, în măsura în care produsele în cauză erau identice, respectiva marcă justifica admiterea opoziției.
41 În al șaselea rând, trebuie subliniat că Anheuser‑Busch putea răspunde, în cadrul replicii din 10 octombrie 2006 în fața camerei de recurs, argumentelor invocate de Budvar cu privire la marca verbală internațională anterioară BUDWEISER (R 238 203), fapt care nu s‑a întâmplat și pe care îl recunoaște în înscrisurile depuse la Tribunal.
42 Rezultă de aici că, ținând cont de observațiile formulate de Budvar, atât în fața diviziei de opoziție, cât și în fața camerei de recurs, și de posibilitățile de răspuns pe care le avea Anheuser‑Busch, aceasta din urmă putea să formuleze observații privind valabilitatea mărcii verbale internaționale anterioare BUDWEISER (R 238 203), ceea ce de altfel a făcut în fața diviziei de opoziție.
43 Pe de altă parte, rezultă din articolul 62 alineatul (1) din Regulamentul nr. 40/94 că, în urma examenului de fond asupra recursului, camera de recurs se pronunță asupra recursului și poate, procedând astfel, „să exercite competențele organului care a pronunțat decizia atacată”, altfel spus, în situația de față, să se pronunțe asupra opoziției prin respingerea acesteia sau prin declararea temeiniciei sale, confirmând sau infirmând în acest mod decizia organului OAPI care s‑a pronunțat în primă instanță. Astfel, rezultă din articolul 62 alineatul (1) din Regulamentul nr. 40/94 că, prin intermediul recursului cu care este sesizată, camera de recurs este chemată să efectueze o nouă examinare completă a fondului opoziției, atât în drept, cât și în fapt (Hotărârea OAPI/Kaul, punctul 26 de mai sus, punctele 56 și 57).
44 Rezultă din toate aceste elemente că, prin neinvitarea în mod expres a recurentei Anheuser‑Busch să formuleze observații cu privire la marca verbală internațională anterioară BUDWEISER (R 238 203), camera de recurs nu și‑a încălcat obligațiile care îi revin în temeiul articolului 73 a doua teză din Regulamentul nr. 40/94.
45 Celelalte argumente invocate de Anheuser‑Busch nu pot repune în discuție această concluzie.
46 În primul rând, deși aceste argumente trebuiau luate în considerare în sensul că Anheuser‑Busch invocă în sprijinul primului motiv principiul protecției încrederii legitime, trebuie amintit că acest principiu se aplică oricărei persoane private aflate într‑o situație din care reiese că administrația comunitară, prin furnizarea unor asigurări precise, a determinat‑o să nutrească speranțe întemeiate [Hotărârea Tribunalului din 17 decembrie 1998, Embassy Limousines & Services/Parlamentul European, T‑203/96, Rec., p. II‑4239, punctul 74, Hotărârea Tribunalului din 19 martie 2003, Innova Privat‑Akademie/Comisia, T‑273/01, Rec., p. II‑1093, punctul 26, și Hotărârea Tribunalului din 5 aprilie 2006, Kachakil Amar/OAPI (Linie longitudinală terminată în triunghi), T‑388/04, punctul 26]. Constituie astfel de asigurări informații precise, necondiționate și corespunzătoare, emise de surse autorizate și de încredere (Hotărârile citate anterior Innova Privat‑Akademie/Comisia, punctul 26, și Linie longitudinală terminată în triunghi, punctul 27).
47 Trebuie constatat mai întâi că Anheuser‑Busch nu a primit asigurări precise potrivit cărora marca verbală internațională anterioară BUDWEISER (R 238 203) nu va fi luată în considerare în cadrul examinării opoziției. Astfel, faptul că, în a doua decizie, divizia de opoziție nu a ținut cont de respectiva marcă anterioară nu poate constitui o astfel de asigurare din moment ce, astfel cum s‑a arătat la punctul 43 de mai sus, camera de recurs este chemată să efectueze o nouă examinare completă a fondului opoziției atât în drept, cât și în fapt.
48 În ceea ce privește punctul 1.5.1 din Orientările OAPI în domeniul opoziției, trebuie de asemenea subliniat că extrasul prezentat de Anheuser‑Busch este datat martie 2004, altfel spus o dată ulterioară depunerii actului de opoziție de către Budvar și expirării termenelor stabilite de OAPI pentru a justifica opoziția. În plus, nu există elemente din care să rezulte că Orientările OAPI în domeniul opoziției ar prevala față de reglementarea comunitară aplicabilă în domeniu. În această privință, Anheuser‑Busch nu invocă, în cadrul primului motiv, vreo dispoziție de reglementare aplicabilă la data faptelor care ar tinde să dovedească faptul că Budvar avea obligația de a prezenta, din oficiu, un certificat de reînnoire a mărcii verbale internaționale anterioare BUDWEISER (R 238 203). Pe de altă parte, OAPI nu a solicitat în mod expres Budvar să prezinte un astfel de certificat de reînnoire. Mai mult, faptul că camera de recurs a putut să aplice, în mod eronat, o dispoziție a reglementării comunitare nu poate constitui totuși o încălcare a principiului protecției încrederii legitime.
49 În ceea ce privește practica decizională anterioară, în final este suficient a se aminti că, potrivit unei jurisprudențe constante, deciziile privind înregistrarea unui semn ca marcă comunitară adoptate de camerele de recurs în temeiul Regulamentului nr. 40/94 sunt emise în exercitarea unei competențe reglementate, iar nu a unei puteri discreționare. Prin urmare, legalitatea deciziilor camerelor de recurs trebuie apreciată numai în temeiul acestui regulament, astfel cum a fost interpretat de instanța comunitară, și nu pe baza unei practici decizionale anterioare a camerelor de recurs [Hotărârea Curții din 15 septembrie 2005, BioID/OAPI, C‑37/03 P, Rec., p. I‑7975, punctul 47, Hotărârea Tribunalului din 9 octombrie 2002, Glaverbel/OAPI (Suprafața unei plăci de sticlă), T‑36/01, Rec., p. II‑3887, punctul 35, și Hotărârea Tribunalului din 14 iunie 2007, Europig/OAPI (EUROPIG), T‑207/06, Rep., p. II‑1961, punctul 40]. În plus, o simplă practică, fie ea și una curentă, nu are valoare de informații precise, necondiționate și corespunzătoare în sensul jurisprudenței amintite la punctul 46 de mai sus (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 29 noiembrie 2006, Campoli/Comisia, T‑135/05, Rec., p. II‑A‑2-1527, punctul 70). În plus, Anheuser‑Busch invocă în sprijinul pretențiilor sale doar două decizii ale camerelor de recurs ale OAPI.
50 Prin urmare, argumentele invocate în această privință de Anheuser‑Busch nu pot fi acceptate.
51 În al doilea rând, în ceea ce privește argumentul întemeiat pe faptul că Anheuser‑Busch nu ar fi fost invitată de camera de recurs să formuleze observații cu privire la eventualele consecințe ale Hotărârii OAPI/Kaul, punctul 26 de mai sus, în ceea ce privește luarea în considerare a dovezii certificatului de reînnoire a mărcii verbale internaționale BUDWEISER (R 238 203) și a înscrisurilor furnizate de Budvar în sprijinul opoziției și recepționate integral de OAPI la 27 februarie 2002, nu poate fi de asemenea acceptat.
52 Referitor la dovada reînnoirii mărcii verbale internaționale anterioare BUDWEISER (R 238 203), este suficient să se precizeze, cum de altfel relevă chiar Anheuser‑Busch în cadrul celui de al doilea motiv (a se vedea punctul 59 de mai sus), că respectiva hotărâre nu a fost evocată în decizia atacată cu privire la luarea în considerare a certificatului de reînnoire. Rezultă astfel din decizia atacată, și în special din cuprinsul punctelor 24 și 25, că Hotărârea OAPI/Kaul, punctul 26 de mai sus, a fost evocată în cadrul administrării probei cu înscrisurile depuse de Budvar și recepționate integral de OAPI la 27 februarie 2002. Prin urmare, argumentele invocate în această privință de Anheuser‑Busch nu există în realitate.
53 În ceea ce privește înscrisurile furnizate de Budvar în sprijinul opoziției și recepționate integral de OAPI la 27 februarie 2002, trebuie subliniat mai întâi că Anheuser‑Busch a contestat în fața camerei de recurs luarea în considerare a respectivelor înscrisuri de către OAPI. În continuare, trebuie apreciat că Hotărârea OAPI/Kaul, punctul 26 de mai sus, chiar dacă interpretează articolul 74 alineatul (2) din Regulamentul nr. 40/94, nu poate să îi modifice conținutul. În sfârșit, presupunând chiar că se poate reține că o încălcare a dreptului de a fi ascultat al Anheuser‑Busch în ceea ce privește luarea în considerare de către camera de recurs a Hotărârii OAPI/Kaul, punctul 26 de mai sus, o astfel de neregularitate nu poate determina anularea deciziei atacate decât dacă procedura ar fi putut avea un rezultat diferit (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 21 martie 1990, Belgia/Comisia, C‑142/87, Rec., p. I‑959, punctul 48, și Hotărârea KWS Saat/OAPI, punctul 33 de mai sus, punctele 47-50). Or, pentru motivele care urmează a fi precizate la punctele 81-91 de mai jos, în cadrul analizei celui de al doilea motiv invocat de Anheuser‑Busch, camera de recurs nu a săvârșit o eroare aplicând articolul 74 alineatul (2) din Regulamentul nr. 40/94, astfel cum a fost interpretat de Curte. Prin urmare, chiar dacă Anheuser‑Busch ar fi putut formula observații în această privință, acest fapt nu ar fi condus la un rezultat diferit.
54 Având în vedere toate aceste elemente, primul motiv invocat de Anheuser‑Busch trebuie respins ca fiind neîntemeiat.
Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 74 alineatul (2) din Regulamentul nr. 40/94
Argumentele părților
55 Anheuser‑Busch susține că, și în cazul în care s‑ar ține cont de Hotărârea OAPI/Kaul, punctul 26 de mai sus, înscrisurile depuse tardiv de Budvar pentru a demonstra înregistrarea mărcii verbale internaționale anterioare BUDWEISER (R 238 203) ar fi trebuit înlăturate și opoziția ar fi trebuit, în consecință, respinsă.
56 În această privință, Anheuser‑Busch amintește că termenul stabilit în vederea depunerii de dovezi de către Budvar în sprijinul opoziției a fost 26 februarie 2002. Cu toate acestea, este cert că înscrisurile transmise în acest sens prin fax ar fi fost recepționate integral de OAPI la 27 februarie 2002, la ora 0 și 48 de minute (mai precis cu 48 de minute întârziere, și nu cu 44 de minute întârziere, cum a indicat camera de recurs). În plus, deși, astfel cum susține Budvar, transmiterea prin fax a înscrisurilor a început pe 26 februarie 2002, la ora 21 și 46 de minute, ar fi dificil de stabilit care dintre aceste înscrisuri a fost primit de OAPI înainte de expirarea termenului stabilit și care a fost primit de OAPI după expirarea termenului menționat. Or, potrivit normelor privind sarcina probei, această incertitudine ar trebui să fie reținută în defavoarea celui care avea sarcina probei, și anume Budvar. Prin urmare, ar trebui să se rețină data de 27 februarie 2002 ca dată a recepționării tuturor înscrisurilor transmise de Budvar.
57 În orice caz, Anheuser‑Busch subliniază că înscrisurile furnizate de Budvar în sprijinul opoziției și recepționate integral de OAPI la 27 februarie 2002 nu ar dovedi reînnoirea mărcii verbale internaționale anterioare BUDWEISER (R 238 203). În opinia acesteia, Budvar avea totuși obligația de a face dovada reînnoirii respectivei mărci anterioare în momentul prezentării de înscrisuri în sprijinul opoziției. Or, Budvar nu ar fi făcut dovada unei astfel de reînnoiri decât la 21 ianuarie 2004, mai precis după aproape doi ani de la expirarea termenului stabilit de OAPI (respectiv 26 februarie 2002), conform normei 20 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 2868/95 al Comisiei din 13 decembrie 1995 de punere în aplicare a Regulamentului nr. 40/94 (JO L 303, p. 1, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 189), devenită norma 19 alineatul (4) din același regulament, astfel cum a fost modificat. Budvar nu ar fi invocat niciun motiv pentru a justifica această întârziere.
58 Anheuser‑Busch recunoaște că OAPI dispune, în temeiul articolului 74 alineatul (2) din Regulamentul nr. 40/94, astfel cum a fost interpretat de Curte, de o putere discreționară pentru acceptarea de înscrisuri depuse peste termen. Totuși, această putere discreționară ar fi fost exercitată în mod eronat în speță.
59 În ceea ce privește certificatul de reînnoire a mărcii verbale internaționale anterioare BUDWEISER (R 238 203), Anheuser‑Busch face trimitere la o decizie a Camerei a patra de recurs a OAPI care ar fi înlăturat dovada tardivă a reînnoirii unei mărci într‑o altă cauză. În opinia Anheuser‑Busch, aceeași soluție ar trebui să fie aplicată în speță. Ar fi inacceptabil ca, în cauze comparabile, camerele de recurs să aplice soluții diferite. Ar fi un „abuz de putere discreționară”. În plus, motivele indicate în decizia atacată pentru a justifica luarea în considerare a certificatului de reînnoire nu ar veni în sprijinul soluției reținute. Simplul fapt că acesta a fost depus pe parcursul procedurii nu ar justifica, prin el însuși, posibilitatea acceptării sale în temeiul articolului 74 alineatul (2) din Regulamentul nr. 40/94. Anheuser‑Busch subliniază în această privință că decizia camerei de recurs nu s‑a întemeiat pe articolul menționat. Prin urmare, problema ar fi dacă a recunoscut camera de recurs că trebuia să își exercite puterea discreționară în această privință. Cu privire la acest aspect, Anheuser‑Busch subliniază că toate considerațiile camerei de recurs referitoare la Hotărârea OAPI/Kaul, punctul 26 de mai sus, nu ar viza certificatul de reînnoire a mărcii verbale internaționale anterioare BUDWEISER (R 238 203), ci numai înscrisurile recepționate integral de OAPI la 27 februarie 2002.
60 În ceea ce privește înscrisurile furnizate de Budvar în sprijinul opoziției și recepționate integral de OAPI la 27 februarie 2002, Anheuser‑Busch subliniază că întârzierea de „44 de minute” în transmitere a fost considerată nesemnificativă de către camera de recurs din patru motive. În această privință, Anheuser‑Busch invocă, în primul rând, că durata procedurii care s‑a aflat pe rolul OAPI nu ar trebui să fie de referință pentru a stabili dacă o întârziere poate fi considerată semnificativă. În al doilea rând, aceasta susține că nu s‑a dovedit că transmiterea prin fax a început înainte de expirarea termenului și nu poate fi invocat de OAPI. Astfel, doar momentul recepționării înscrisurilor respective ar trebui luat în considerare. În plus, ar fi vorba de o neglijență gravă să se înceapă transmiterea prin fax a 336 de pagini de înscrisuri cu puțin înainte de miezul nopții în ultima zi a termenului stabilit. Pe de altă parte, Budvar și‑ar păstra posibilitatea de a formula o cerere în anulare a mărcii în cauză. În al treilea rând, Anheuser‑Busch consideră că relevanța înscrisurilor în discuție în adoptarea deciziei atacate nu poate, în sine și numai din acest motiv, să justifice luarea acestora în considerare.
61 OAPI și Budvar consideră că nu era obligatoriu ca documentele vizate de Anheuser‑Busch să fie înlăturate de camera de recurs. În particular, OAPI susține că dovada reînnoirii mărcii verbale internaționale anterioare BUDWEISER (R 238 203) nu a fost făcută peste termen. Referitor la înscrisurile transmise de Budvar și recepționate integral de OAPI la 27 februarie 2002, OAPI și Budvar subliniază că în mod întemeiat camera de recurs și‑a utilizat puterea discreționară.
Aprecierea Tribunalului
62 În vederea examinării celui de al doilea motiv, este necesar să se facă distincție între certificatul de reînnoire a mărcii verbale internaționale anterioare BUDWEISER (R 238 203), depus la 21 ianuarie 2004, și înscrisurile furnizate de Budvar în sprijinul opoziției și recepționate integral de OAPI la 27 februarie 2002.
– Cu privire la certificatul de reînnoire a mărcii verbale internaționale anterioare BUDWEISER (R 238 203)
63 Astfel cum rezultă din textul articolului 74 alineatul (2) din Regulamentul nr. 40/94, OAPI poate să nu ia în considerare faptele pe care părțile nu le‑ar fi invocat sau dovezile pe care nu le‑ar fi furnizat în timp util.
64 Rezultă de aici că aplicarea articolului 74 alineatul (2) din Regulamentul nr. 40/94 într‑o speță presupune ca una sau mai multe părți la procedura aflată pe rolul OAPI să nu fi invocat fapte sau să nu fi furnizat dovezi „în timp util”.
65 Or, în speță, în ceea ce privește marca verbală internațională anterioară BUDWEISER (R 238 203), din decizia atacată nu rezultă că furnizarea certificatului de reînnoire a mărcii amintite nu a fost apreciată de camera de recurs ca fiind efectuată în timp util.
66 În particular, la punctul 22 din decizia atacată, camera de recurs reține următoarele:
„Partea care a formulat opoziție a prezentat, în anexa la observațiile depuse la 21 ianuarie 2004 în fața diviziei de opoziție, un extras emis de OMPI prin care se certifica faptul că înregistrarea a fost reînnoită la 5 decembrie 2000. Prin urmare, divizia de opoziție avea dovada valabilității continue a [mărcii verbale internaționale anterioare BUDWEISER (R 238 203)] la momentul adoptării deciziei atacate.”
67 Pe de altă parte, din decizia atacată nu rezultă că dispozițiile articolului 74 alineatul (2) din Regulamentul nr. 40/94 au fost aplicate de camera de recurs pentru a ține cont de certificatul de reînnoire a mărcii verbale internaționale anterioare BUDWEISER (R 238 203), spre deosebire de ceea ce s‑a întâmplat în cazul înscrisurilor depuse de Budvar și recepționate integral de OAPI la 27 februarie 2002.
68 Astfel, în ceea ce privește aceste ultime înscrisuri, camera de recurs a avut în mod expres în vedere, la punctele 24 și 25 din decizia atacată, articolul 74 alineatul (2) din Regulamentul nr. 40/94, precum și Hotărârea OAPI/Kaul, punctul 26 de mai sus.
69 De altfel, chiar Anheuser‑Busch subliniază în înscrisurile sale că, în ceea ce privește certificatul de reînnoire a mărcii verbale internaționale anterioare BUDWEISER (R 238 203), decizia camerei de recurs nu s‑a întemeiat pe articolul 74 alineatul (2) din Regulamentul nr. 40/94. Anheuser‑Busch remarcă de asemenea că toate considerațiile referitoare la Hotărârea OAPI/Kaul, punctul 26 de mai sus, nu vizau luarea în considerare a respectivului certificat.
70 În cele din urmă, pentru motivele reluate la punctele 78 și 79 de mai jos și ținând cont de reglementarea aplicabilă la momentul situației de fapt, trebuie să se aprecieze că certificatul de reînnoire a mărcii verbale internaționale anterioare BUDWEISER (R 238 203) a fost depus în timp util.
71 Rezultă că, în ceea ce privește certificatul de reînnoire a mărcii verbale internaționale anterioare BUDWEISER (R 238 203), nu se poate reține împotriva deciziei atacate nicio încălcare a articolului 74 alineatul (2) din Regulamentul nr. 40/94.
72 Argumentele invocate în această privință de Anheuser‑Busch sunt, așadar, vădit neîntemeiate.
73 În orice caz, presupunând că, prin evocarea normei 20 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2868/95, în versiunea aplicabilă înainte de modificarea acestuia prin Regulamentul (CE) nr. 1041/2005 al Comisiei din 29 iunie 2005 (JO L 172, p. 4, Ediție specială, 17/vol. 2, p. 71), care a devenit, după modificare, norma 19 alineatul (4) din același regulament, Anheuser‑Busch consideră în fapt că era obligatorie înlăturarea de către camera de recurs a certificatului de reînnoire a mărcii verbale internaționale anterioare BUDWEISER (R 238 203), fără posibilitatea de a aplica articolul 74 alineatul (2) din Regulamentul nr. 40/94, trebuie subliniat că acest articol conferă OAPI o putere de apreciere privind luarea în considerare a elementelor prezentate după expirarea unui termen [Hotărârea Tribunalului din 8 iulie 2004, MFE Marienfelde/OAPI – Vétoquinol (HIPOVITON), T‑334/01, Rec., p. II‑2787, punctul 57, și Hotărârea Tribunalului Asetra, punctul 26 de mai sus, punctul 36]. Pe de altă parte, Regulamentul nr. 2868/95 fiind adoptat de Comisie în temeiul articolului 140 alineatul (1) din Regulamentul nr. 40/94, dispozițiile acestuia trebuie interpretate în conformitate cu dispozițiile Regulamentului nr. 40/94 (Hotărârea HIPOVITON, citată anterior, punctul 57). Prin urmare, argumentele formulate de Anheuser‑Busch, astfel înțelese, ar face să prevaleze o interpretare a unei norme din regulamentul de aplicare, contrar dispozițiilor clare din regulamentul general (a se vedea în acest sens Hotărârea Asetra, punctul 26 de mai sus, punctul 36).
74 Cu titlu suplimentar, trebuie constatat că Regulamentul nr. 1041/2005 a intrat în vigoare la 25 iulie 2005, mai precis, în primul rând, după data depunerii actului de opoziție, în al doilea rând, după expirarea termenelor stabilite pentru completarea opoziției și, în al treilea rând, după depunerea de către Budvar a dovezii reînnoirii mărcii verbale internaționale anterioare BUDWEISER (R 238 203).
75 Or, drept regulă generală, principiul securității juridice se opune posibilității ca punctul de pornire a întinderii în timp a unui act comunitar să fie stabilit la o dată anterioară publicării acestuia. Cu titlu excepțional, situația poate fi diferită dacă obiectivul care trebuie atins impune acest lucru și dacă încrederea legitimă a persoanelor interesate este respectată în mod corespunzător (Hotărârea Curții din 25 ianuarie 1979, Racke, 98/78, Rec., p. 69, punctul 20, și Hotărârea Curții din 12 noiembrie 1981, Meridionale Industria Salumi și alții, 212/80-217/80, Rec., p. 2735, punctul 10). Astfel cum a precizat Curtea, această jurisprudență este aplicabilă și în cazul în care retroactivitatea nu este prevăzută expres prin actul însuși, ci rezultă din cuprinsul acestuia (Hotărârea Curții din 11 iulie 1991, Crispoltoni, C‑368/89, Rec., p. I‑3695, punctul 17, și Hotărârea Curții din 29 aprilie 2004, Gemeente Leusden și Holin Groep, C‑487/01 și C‑7/02, Rec., p. I‑5337, punctul 59).
76 În speță, nici dispozițiile, nici economia generală a Regulamentului nr. 1041/2005 nu permit să se aprecieze că dispozițiile introduse de acest regulament ar trebui aplicate retroactiv.
77 Prin urmare, norma 19 alineatul (4) din Regulamentul nr. 2868/95, în forma rezultând din Regulamentul nr. 1041/2005, care prevede că „[OAPI] nu ține seama de prezentările sau documentele scrise sau de părți ale acestora care nu au fost prezentate sau care nu au fost traduse în limba de procedură, în termenul stabilit de [OAPI]”, nu poate fi aplicată.
78 În ceea ce privește norma 20 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2868/95, în versiunea aplicabilă înainte de modificarea acestuia prin Regulamentul nr. 1041/2005, aceasta prevedea că „[a]tunci când actul de opoziție nu cuprinde informații detaliate privind faptele, dovezile și observațiile menționate la alineatele (1) și (2) din norma 16, [OAPI] invită persoana care a formulat opoziția să i le furnizeze într‑un termen acordat” și că „[o]rice element furnizat de către persoana care a formulat opoziția este comunicat solicitantului care dispune de posibilitatea de a răspunde într‑un termen acordat de [OAPI].”
79 Or, deși rezultă în special din lectura coroborată a normelor 16 și 20 din Regulamentul nr. 2868/95, în versiunea aplicabilă anterior modificării acestora prin Regulamentul nr. 1041/2005, că OAPI are dreptul să solicite dovada reînnoirii mărcii anterioare în cazul în care înregistrarea acesteia expiră după data depunerii actului de opoziție [a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 13 septembrie 2006, MIP Metro/OAPI – Tesco Stores (METRO), T‑191/04, Rec., p. II‑2855, punctul 41], partea care a formulat opoziție nu este obligată să depună din oficiu o astfel de dovadă. Această normă nu precizează nici că OAPI este obligat să înlăture un înscris atunci când este acesta prezentat tardiv. În speță, divizia de opoziție nu a invitat Budvar în mod expres să prezinte, într‑un termen stabilit, un certificat de reînnoire a mărcii verbale internaționale anterioare BUDWEISER (R 238 203). De altfel, Budvar a prezentat din oficiu dovada unei astfel de reînnoiri după ce Anheuser‑Busch a făcut un comentariu prin care punea la îndoială înregistrarea și valabilitatea respectivei mărci anterioare. În aceste condiții, nu se poate concluziona că era obligată camera de recurs să înlăture certificatul de reînnoire a mărcii verbale internaționale anterioare BUDWEISER (R 238 203) și că nu putea să aplice articolul 74 alineatul (2) din Regulamentul nr. 40/94.
80 Având în vedere toate aceste elemente, argumentele invocate de Anheuser‑Busch trebuie respinse, întrucât vizează certificatul de reînnoire a mărcii verbale internaționale anterioare BUDWEISER (R 238 203).
– Cu privire la înscrisurile furnizate de Budvar în sprijinul opoziției și recepționate integral de OAPI la 27 februarie 2002
81 Părțile sunt de acord că înscrisurile furnizate de Budvar în sprijinul opoziției și recepționate integral de OAPI la 27 februarie 2002 nu au fost prezentate în timp util, ceea ce reține, în esență, și camera de recurs la punctele 24 și 25 din decizia atacată. În schimb, părțile au opinii divergente cu privire la posibilitatea ca OAPI să ia în considerare respectivele înscrisuri.
82 În această privință, trebuie amintit că, din modul de redactare a articolului 74 alineatul (2) din Regulamentul nr. 40/94, rezultă că, de regulă și cu excepția dispozițiilor contrare, prezentarea faptelor și a probelor de către părți rămâne posibilă după expirarea termenelor prevăzute în acest sens, în temeiul dispozițiilor Regulamentului nr. 40/94, și că în niciun caz nu există vreo interdicție în privința OAPI de a ține seama de faptele și de probele invocate sau prezentate tardiv. În schimb, rezultă la fel de clar din modul de redactare menționat că invocarea sau prezentarea tardivă a faptelor și a probelor nu este de natură a conferi părții respective un drept necondiționat ca asemenea fapte sau dovezi să fie luate în considerare de OAPI. Precizând că acesta din urmă „poate” să hotărască, într‑o asemenea situație, să nu țină seama de respectivele fapte și probe, articolul 74 alineatul (2) din Regulamentul nr. 40/94 a învestit, într‑adevăr, OAPI cu o largă putere de apreciere în a hotărî, motivându‑și decizia sub acest aspect, dacă este necesar sau nu este necesar să ia în considerare aceste fapte și dovezi. Atunci când este în situația de a se pronunța în cadrul unei proceduri de opoziție, o astfel de luare în considerare de către OAPI se poate justifica în special în cazul în care acesta consideră că, pe de o parte, elementele prezentate tardiv pot avea, la prima vedere, o reală pertinență în ceea ce privește soluționarea opoziției cu care este sesizat, și, pe de altă parte, că stadiul procedurii în care are loc această prezentare tardivă și circumstanțele care o încadrează nu se opun acestei luări în considerare (Hotărârea OAPI/Kaul, punctul 26 de mai sus, punctele 42-44).
83 În speță, trebuie subliniat în primul rând că Anheuser‑Busch nu invocă altă dispoziție reglementară care ar fi aplicabilă situației de fapt din cauză și care ar permite să se aprecieze că OAPI era obligată să înlăture înscrisurile vizate, acestea fiind tardiv prezentate.
84 În plus, înscrisurile în cauză aveau ca obiect, printre altele, dovedirea utilizării denumirilor de origine care cuprindeau termenul „budweiser” menționat la punctul 7 de mai sus. Or, prin scrisoarea din 8 noiembrie 2002, ca răspuns la cererea Anheuser‑Busch privind dovedirea utilizării serioase a mărcilor anterioare invocate în sprijinul opoziției și la invitația în acest sens a OAPI, Budvar a făcut trimitere în mod expres la respectivele înscrisuri, considerând că acestea se aplicau și mărcii verbale internaționale anterioare BUDWEISER (R 238 203). Trimiterea făcută de Budvar nu a fost contestată de Anheuser‑Busch. Această trimitere se justifica în special prin faptul că, la 30 mai 2002, divizia de opoziție îi dăduse asigurări scrise societății Budvar că înscrisurile în cauză vor fi luate în considerare. Prin urmare, presupunând că divizia de opoziție era obligată să înlăture aceste înscrisuri și că a avertizat Budvar în această privință, Budvar ar fi putut prezenta din nou, în scrisoarea din 8 noiembrie 2002, aceste înscrisuri în fața diviziei de opoziție.
85 În al doilea rând, decizia atacată cuprinde la punctele 24 și 25 o motivare specială prin care se urmărește să se justifice luarea în considerare a înscrisurilor în cauză.
86 În al treilea rând, elementele invocate în motivare de camera de recurs permit justificarea deciziei de luare în considerare a înscrisurilor în cauză în temeiul articolului 74 alineatul (2) din Regulamentul nr. 40/94.
87 Camera de recurs subliniază mai întâi că transmiterea prin fax a înscrisurilor în cauză a început înainte de expirarea termenului stabilit. În această privință, aprecierea de fapt a camerei de recurs este corectă, data și ora de începere a transmiterii (respectiv 26 februarie 2002, ora 21 și 46 de minute) fiind înregistrate de faxul OAPI. Anheuser‑Busch nu invocă niciun element concret care să demonstreze contrariul. Pe de altă parte, acest element de fapt se numără printre împrejurările în care a avut loc prezentarea tardivă a respectivelor înscrisuri. Prin urmare, contrar celor susținute de Anheuser‑Busch, elementul de fapt reținut de camera de recurs este relevant în măsura în care clarifică împrejurările în care a avut loc prezentarea tardivă a înscrisurilor în cauză.
88 În continuare, camera de recurs precizează că transmiterea prin fax a înscrisurilor în cauză s‑a încheiat cu 44 de minute peste termenul stabilit de divizia de opoziție. În opinia camerei de recurs, întârzierea nu era semnificativă. Această apreciere trebuie confirmată. De altfel, aceasta nu este repusă în mod formal în discuție de Anheuser‑Busch, cu excepția faptului că întârzierea în cauză ar fi de 48 de minute, și nu de 44 de minute, ceea ce nu are efect asupra soluționării litigiului. Aprecierea camerei de recurs trebuie, în plus, privită din perspectiva faptului pe care OAPI l‑a subliniat în înscrisurile sale, că Anheuser‑Busch nu ar fi primit mai rapid înscrisurile vizate dacă acestea ar fi ajuns la OAPI cu câteva minute înaintea expirării termenului.
89 Camera de recurs subliniază în continuare că înscrisurile în cauză puteau fi relevante. Anheuser‑Busch nu contestă în realitate aprecierea camerei de recurs, dar consideră că relevanța înscrisurilor în discuție nu poate, în sine și numai din acest motiv, să justifice luarea acestora în considerare. Este suficient să se remarce în această privință că decizia camerei de recurs nu s‑a întemeiat doar pe relevanța înscrisurilor în cauză, ci și pe alte considerații.
90 În sfârșit, camera de recurs constată că înscrisurile în cauză au fost primite cu 35 de luni înainte de pronunțarea deciziei diviziei de opoziție. Divizia de opoziție ar fi fost astfel în măsură să ia în considerare respectivele înscrisuri, iar solicitantul mărcii, să formuleze observații cu privire la relevanța lor. În acest sens, trebuie apreciat, contrar celor susținute de Anheuser‑Busch, că această constatare a camerei de recurs este relevantă în măsura în care contribuie la evaluarea stadiului procedurii în care are loc prezentarea tardivă a înscrisurilor în cauză.
91 Ținând cont de ansamblul acestor elemente, argumentele invocate de Anheuser‑Busch nu pot afecta legalitatea deciziei camerei de recurs în ceea ce privește luarea în considerare a înscrisurilor furnizate de Budvar în sprijinul opoziției și recepționate integral de OAPI la 27 februarie 2002.
92 Având în vederea toate aceste elemente, al doilea motiv invocat de Anheuser‑Busch trebuie respins ca fiind neîntemeiat.
Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 43 alineatele (2) și (3) din Regulamentul nr. 40/94
Argumentele părților
93 Anheuser‑Busch apreciază că elementele furnizate de Budvar erau insuficiente pentru a demonstra utilizarea serioasă a mărcii verbale internaționale anterioare BUDWEISER (R 238 203).
94 În această privință, Anheuser‑Busch subliniază că singurele înscrisuri care trebuie luate în considerare sunt cele furnizate la 8 noiembrie 2002, care sunt exclusiv copii din publicitatea scrisă din Germania și din Austria. Nu ar fi fost depusă nicio dovadă privind vânzarea produselor în discuție. Prin urmare, înscrisurile furnizate la 8 noiembrie 2002 nu ar îndeplini în sine condițiile prevăzute la articolul 43 alineatele (2) și (3) din Regulamentul nr. 40/94 și la norma 22 din Regulamentul nr. 2868/95.
95 Anheuser‑Busch adaugă că nu era posibil ca utilizarea serioasă a mărcii verbale anterioare BUDWEISER (R 238 203) să fi fost constatată de camera de recurs, fără ca aceasta să țină cont de înscrisurile furnizate peste termen la 27 februarie 2002. În această privință, camera de recurs ar fi apreciat că facturile emise în Germania și în Austria erau suficiente. Cu toate acestea, pentru a ajunge la o astfel de concluzie, camera de recurs ar fi trebuit să se întemeieze și pe alte considerații, precum natura utilizării mărcii anterioare menționate în aceste țări. Or, această natură nu ar rezulta deloc din aceste facturi, iar din extrasele publicitare prezentate ar rezulta numai într‑o mică măsură. În particular, în ceea ce privește recipientele sau produsele marcate cu „NRW”, nu s‑ar fi depus nicio dovadă a naturii utilizării.
96 OAPI și Budvar susțin că utilizarea serioasă a mărcii verbale internaționale anterioare BUDWEISER (R 238 203) a fost demonstrată. În particular, OAPI precizează că natura utilizării mărcii anterioare, respectiv bere, ar rezulta cu claritate din documentele publicitare prezentate de Budvar.
Aprecierea Tribunalului
97 Astfel cum rezultă din al nouălea considerent al Regulamentului nr. 40/94, legiuitorul a apreciat că protejarea unei mărci anterioare nu se justifică decât în măsura în care aceasta este în mod efectiv utilizată. În conformitate cu acest considerent, articolul 43 alineatele (2) și (3) din Regulamentul nr. 40/94 prevede că solicitantul unei mărci comunitare poate solicita să se facă dovada faptului că marca anterioară a făcut obiectul unei utilizări serioase pe teritoriul pe care este protejată în decursul a cinci ani ce preced publicarea cererii de înregistrare a mărcii care a făcut obiectul unei opoziții (denumită în continuare „perioada relevantă”).
98 Potrivit normei 22 alineatul (2) [devenit alineatul (3)] din Regulamentul nr. 2868/95, dovada utilizării trebuie să privească locul, durata, importanța și natura utilizării mărcii anterioare.
99 În cadrul interpretării noțiunii de utilizare serioasă, trebuie luat în considerare că ratio legis a exigenței, potrivit căreia marca anterioară trebuie să fi făcut obiectul unei utilizări serioase pentru a fi opozabilă unei cereri de înregistrare a mărcii comunitare, constă în limitarea conflictelor dintre două mărci, în măsura în care nu există un motiv economic întemeiat, decurgând dintr‑o funcție efectivă a mărcii pe piață [Hotărârea Tribunalului din 12 martie 2003, Goulbourn/OAPI – Redcats (Silk Cocoon), T‑174/01, Rec., p. II‑789, punctul 38]. În schimb, dispoziția menționată nu urmărește nici să evalueze reușita comercială, nici să controleze strategia economică a unei întreprinderi sau să rezerve protecția mărcilor numai în favoarea exploatărilor comerciale importante din punct de vedere cantitativ [Hotărârea Tribunalului din 8 iulie 2004, Sunrider/OAPI – Espadafor Caba (VITAFRUIT), T‑203/02, Rec., p. II‑2811, punctul 38, și Hotărârea Tribunalului din 8 noiembrie 2007, Charlott/OAPI – Charlo (Charlott France Entre Luxe et Tradition), T‑169/06, punctul 33].
100 O marcă face obiectul unei utilizări serioase atunci când este utilizată în conformitate cu funcția sa esențială, care este aceea de a garanta identitatea originii produselor sau a serviciilor pentru care a fost înregistrată în scopul de a crea sau de a păstra un debușeu pentru aceste produse și servicii, cu excluderea utilizărilor cu caracter simbolic având ca unic obiect menținerea drepturilor conferite prin înregistrare (Hotărârea Curții din 13 septembrie 2007, Il Ponte Finanziaria/OAPI, C‑234/06 P, Rep., p. I‑7333, punctul 72; a se vedea, prin analogie, și Hotărârea Curții din 11 martie 2003, Ansul, C‑40/01, Rec., p. I‑2439, punctul 43). În această privință, condiția utilizării serioase a mărcii impune ca aceasta, astfel cum este protejată pe teritoriul relevant, să fie utilizată în mod public și spre exterior (Hotărârile Silk Cocoon, punctul 99 de mai sus, punctul 39, VITAFRUIT, punctul 99 de mai sus, punctul 39, Charlott France Entre Luxe et Tradition, punctul 99 de mai sus, punctul 34; a se vedea, prin analogie, și Hotărârea Ansul, citată anterior, punctul 37).
101 Aprecierea caracterului serios al utilizării mărcii trebuie să se întemeieze pe toate faptele și împrejurările capabile să demonstreze exploatarea comercială reală a acesteia, în special utilizările considerate justificate în sectorul economic vizat pentru menținerea sau pentru crearea de cote de piață pentru produsele sau serviciile protejate prin marcă, natura acestor produse sau a acestor servicii, caracteristicile pieței, întinderea și frecvența utilizării mărcii (Hotărârile VITAFRUIT, punctul 99 de mai sus, punctul 40, Charlott France Entre Luxe et Tradition, punctul 99 de mai sus, punctul 35; a se vedea, prin analogie, și Hotărârea Ansul, punctul 100 de mai sus, punctul 43).
102 În ceea de privește importanța utilizării mărcii anterioare, trebuie să se ia în considerare în special volumul comercial al totalității actelor de utilizare, pe de o parte, și durata perioadei în cursul căreia au fost îndeplinite actele de utilizare, precum și frecvența acestor acte, pe de altă parte (Hotărârile VITAFRUIT, punctul 99 de mai sus, punctul 41, Charlott France Entre Luxe et Tradition, punctul 99 de mai sus, punctul 36).
103 Problema dacă o utilizare este suficientă din punct de vedere cantitativ pentru menținerea sau pentru crearea de cote de piață pentru produsele sau pentru serviciile protejate prin marcă depinde astfel de mai mulți factori și de o apreciere de la caz la caz. Caracteristicile acestor produse sau ale acestor servicii, frecvența sau regularitatea utilizării mărcii, faptul că marca este utilizată pentru a comercializa toate produsele sau serviciile identice ale întreprinderii titulare sau numai a unora dintre acestea sau chiar probele privind utilizarea mărcii pe care titularul este în măsură să le furnizeze sunt câțiva dintre factorii care pot fi luați în considerare (Hotărârea Curții din 11 mai 2006, Sunrider/OAPI, C‑416/04 P, Rec. p. I‑4237, punctul 71).
104 Pentru a examina caracterul serios al utilizării unei mărci anterioare, trebuie efectuată o apreciere globală ținând seama de toți factorii pertinenți din cauză (Hotărârile VITAFRUIT, punctul 99 de mai sus, punctul 42, Charlott France Entre Luxe et Tradition, punctul 99 de mai sus, punctul 37; a se vedea, prin analogie, și Hotărârea Ansul, punctul 100 de mai sus, punctul 39).
105 Pe de altă parte, Tribunalul a precizat că utilizarea serioasă a unei mărci nu poate fi demonstrată prin probabilități sau prin prezumții, ci trebuie să se întemeieze pe elemente concrete și obiective care dovedesc o utilizare efectivă și suficientă a mărcii pe piața relevantă [Hotărârea Tribunalului din 12 decembrie 2002, Kabushiki Kaisha Fernandes/OAPI – Harrison (HIWATT), T‑39/01, Rec., p. II‑5233, punctul 47].
106 În speță, camera de recurs a apreciat că probele depuse de Budvar erau în mod clar suficiente pentru a dovedi utilizarea serioasă a mărcii verbale internaționale anterioare BUDWEISER (R 238 203). Camera de recurs a făcut trimitere în special la documentele publicitare care înfățișează imagini ale berii aparținând Budvar purtând marca BUDWEISER, la facturile adresate unor clienți din Germania și din Austria, și la faptul că aceste documente publicitare și facturi priveau perioada relevantă. Pe de altă parte, camera de recurs a apreciat că facturile în cauză erau relevante în special raportat la Ordonanța Curții din 27 ianuarie 2004, La Mer Technology (C‑259/02, Rec., p. I‑1159). Camera de recurs subliniază că, în această cauză, Curtea a reținut că o utilizare, fie chiar minimă a mărcii sau care este realizată doar de un singur importator în statul membru vizat, poate fi suficientă, dacă utilizarea are o justificare comercială reală (punctul 26 din decizia atacată).
107 Trebuie constatat în primul rând că, în esență, camera de recurs a apreciat că înscrisurile depuse de Budvar în cursul procedurii administrative erau suficiente pentru a demonstra natura produsului („bere”), precum și locul („Germania” și „Austria”), durata („perioada relevantă”) și importanța (facturi prezentate și trimiterea la Ordonanța La Mer Technology, punctul 106 de mai sus) utilizării mărcii verbale internaționale anterioare BUDWEISER (R 238 203).
108 În al doilea rând, întrucât cererea de înregistrare a mărcii comunitare a fost publicată la 28 iunie 1999, perioada relevantă este cuprinsă între 28 iunie 1994 și 27 iunie 1999. În această privință, trebuie amintit că sancțiunile prevăzute la articolul 15 alineatul (1) din Regulamentul nr. 40/94 se aplică numai mărcilor a căror utilizare serioasă a fost suspendată neîntrerupt timp de cinci ani. Prin urmare, este suficient ca o marcă să fi făcut obiectul unei utilizări serioase în cursul unei părți a perioadei relevante pentru a nu i se aplica respectivele sancțiuni (Hotărârile VITAFRUIT, punctul 99 de mai sus, punctul 45, și Charlott France Entre Luxe et Tradition, punctul 99 de mai sus, punctul 41).
109 În al treilea rând, prin scrisoarea din 8 iulie 2002, Anheuser‑Busch a solicitat, în temeiul articolului 43 alineatul (2) din Regulamentul nr. 40/94, ca Budvar să aducă dovada utilizării serioase a mărcilor invocate în sprijinul opoziției. Prin scrisoarea din 10 septembrie 2002, OAPI a solicitat Budvar să aducă o astfel de dovadă, în special în ceea ce privește marca verbală internațională anterioară BUDWEISER (R 238 203), și aceasta într‑un termen care se împlinea la 11 noiembrie 2002. Budvar a răspuns acestei solicitări la 8 noiembrie 2002 prin depunerea următoarelor înscrisuri:
– un document publicitar apărut într‑o revistă austriacă din 1995, astfel cum indică data care figurează pe coperta acestei reviste; termenul „budweiser” apare de mai multe ori, sub diverse forme; produsul vizat este berea;
– opt documente publicitare apărute în reviste germane între anii 1996-1998, astfel cum indică datele sau anumite elemente care figurează pe coperțile acestor reviste; termenul „budweiser” apare de mai multe ori, sub diverse forme; produsul vizat este berea.
110 Anheuser‑Busch nu contestă că aceste înscrisuri probează natura produsului (bere) și locul (Germania și Austria), durata (anul 1995 pentru Austria și perioada 1996-1998 pentru Germania) utilizării termenului „budweiser”. Anheuser‑Busch nu contestă nici faptul că utilizarea termenului „budweiser”, sub diversele forme utilizate în documentele publicitare depuse de Budvar, poate fi raportată la marca verbală internațională anterioară BUDWEISER (R 238 203).
111 În al patrulea rând, prin faxul recepționat integral de OAPI la 27 februarie 2002, Budvar a transmis OAPI anumite înscrisuri pentru a dovedi utilizarea denumirilor de origine care conțin termenul „budweiser” menționat la punctul 7 de mai sus. În scrisoarea din 8 noiembrie 2002, ca răspuns la solicitarea formulată de Anheuser‑Busch de a face dovada utilizării serioase a mărcilor anterioare invocate în sprijinul opoziției, Budvar s‑a referit în mod expres la înscrisurile transmise, apreciind că acestea se aplicau, printre altele, mărcii verbale internaționale anterioare BUDWEISER (R 238 203). În ceea ce privește Austria, aceste înscrisuri erau șapte documente publicitare apărute în jurnale și în reviste între anii 1995-1997 și 23 de facturi emise în perioada 1993-2000. În ceea ce privește Germania, Budvar a depus opt documente publicitare din jurnale și din reviste din perioada 1996-1998 și 14 facturi emise între 1993-1997.
112 Anheuser‑Busch nu contestă în fața Tribunalului faptul că înscrisurile în cauză privesc utilizarea mărcii verbale internaționale anterioare BUDWEISER (R 238 203). Anheuser‑Busch nu repune în discuție nici faptul că aceste înscrisuri cuprind elemente de probă privind locul, durata și importanța utilizării acestei mărci, elemente care, de altfel, rezultă în mod clar din înscrisurile menționate.
113 În ceea ce privește argumentul formulat de Anheuser‑Busch conform căruia aceste înscrisuri nu ar fi trebuit luate în considerare de camera de recurs, acesta trebuie respins pentru motivele menționate la analiza celui de al doilea motiv.
114 Pe de altă parte, în ceea ce privește susținerea formulată de Anheuser‑Busch potrivit căreia camera de recurs ar fi trebuit să se întemeieze și pe alte considerații, precum natura utilizării în Germania și în Austria a mărcii anterioare verbale internaționale anterioare BUDWEISER (R 238 203), este suficient să se remarce în această privință că totuși camera de recurs a făcut referire la documentele publicitare conținând imagini ale „berii” aparținând Budvar și care poartă respectiva marcă anterioară. În această privință, contrar celor susținute de Anheuser‑Busch, natura utilizării respectivei mărci rezultă mai pregnant din documentele publicitare depuse de Budvar. În particular, documentele publicitare în cauză fac referire, în marea majoritate a acestora, la termenul „Bier”. Pe de altă parte, prin trimiterile la facturile adresate unor clienți din Germania și din Austria, camera de recurs a apreciat în mod implicit, dar cert, că aceste facturi priveau produsul „bere”. În fond, trebuie constatat că termenii „pivo”, „Bier” sau „des Bieres” apar și pe facturile de vânzare care privesc Germania și Austria.
115 Având în vedere toate aceste elemente, al treilea motiv invocat de Anheuser‑Busch trebuie respins ca fiind neîntemeiat.
2. Cu privire la concluziile formulate în subsidiar
Argumentele părților
116 În sprijinul concluziilor formulate în subsidiar, Anheuser‑Busch invocă un singur motiv întemeiat pe încălcarea obligației de motivare prevăzută de articolul 73 din Regulamentul nr. 40/94.
117 Anheuser‑Busch subliniază că, în cadrul aprecierii riscului de confuzie în temeiul articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94, camera de recurs a considerat că produsul „bere” acoperit de marca verbală internațională anterioară BUDWEISER (R 238 203) și produsele „băuturi nealcoolice” menționate în cererea de înregistrare a mărcii comunitare prezintă „similitudini evidente”.
118 Această afirmație nu ar constitui ca atare o motivare potrivit articolului 73 din Regulamentul nr. 40/94.
119 Nu ar fi evident de altfel că băuturile nealcoolice și berea sunt similare. În această privință, Anheuser‑Busch face trimitere la Hotărârea Tribunalului din 15 februarie 2005, Lidl Stiftung/OAPI – REWE‑Zentral (LINDENHOF) (T‑296/02, Rec., p. II‑563), în care s‑a precizat că băuturile alcoolice sunt ca atare net separate de băuturile nealcoolice și că un consumator mediu, prezumat a fi normal informat și suficient de atent și de avizat, este obișnuit și atent în privința delimitării băuturilor alcoolice de cele nealcoolice, delimitare care este de altfel necesară întrucât unii consumatori nu doresc sau chiar nu pot consuma alcool (punctul 54 din hotărâre).
120 OAPI recunoaște că nu s‑a oferit de către camera de recurs o explicație detaliată a criteriilor reținute pentru a aprecia că produsele vizate erau similare. Cu toate acestea, prin referirea la Hotărârea LA BARONNIE, punctul 26 de mai sus (punctul 69 și jurisprudența citată), OAPI consideră că un recurent nu are interesul legitim de a obține anularea unei decizii în temeiul unei neregularități de procedură, dacă această anulare nu poate conduce decât la adoptarea unei decizii identice în esență. Această situație s‑ar regăsi în prezenta cauză.
121 OAPI subliniază în special că Anheuser‑Busch modifică situația de fapt atunci când menționează că marca comunitară a fost solicitată pentru „băuturi nealcoolice”. Astfel, marca comunitară solicitată ar acoperi „băuturi[le] alcoolice și nealcoolice pe bază de malț”. Anheuser‑Busch ar fi solicitat, așadar, înregistrarea mărcii comunitare pentru băuturile nealcoolice „pe bază de malț”.
122 În aceste temei, OAPI apreciază că băuturile nealcoolice pe bază de malț fac trimitere la berea fără alcool, chiar dacă este posibil ca acestea să acopere și alte produse. Nu revine camerei de recurs obligația de a clasifica băuturile nealcoolice pe bază de malț în diferite subcategorii.
123 Ar fi evident că berea și băuturile nealcoolice pe bază de malț (care includ berea fără alcool) prezintă un grad ridicat de similitudine în măsura în care sunt de aceeași natură (băuturi), au același obiectiv (să potolească setea), au aceleași canale de distribuție (supermarket‑uri, baruri și restaurante) și sunt, într‑o anumită măsură, în competiție. Pe de altă parte, ar fi uzual ca aceiași operatori de pe piața berii să fie implicați în producerea berii atât cu alcool, cât și fără alcool.
124 Budvar susține că, în speță, un risc de confuzie este inevitabil.
Aprecierea Tribunalului
125 Potrivit articolului 73 prima teză din Regulamentul nr. 40/94, deciziile OAPI trebuie motivate. Această obligație are aceeași întindere precum cea prevăzută de articolul 253 CE [Hotărârea Tribunalului din 28 aprilie 2004, Sunrider/OAPI – Vitakraft‑Werke Wührmann și Friesland Brands (VITATASTE și METABALANCE 44), T‑124/02 și T‑156/02, Rec., p. II‑1149, punctul 72, și Hotărârea Tribunalului din 21 februarie 2006, Royal County of Berkshire Polo Club/OAPI – Polo/Lauren (ROYAL COUNTY OF BERKSHIRE POLO CLUB), T‑214/04, Rec., p. II‑239, punctul 16].
126 Rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că obligația de a motiva deciziile individuale are ca dublu scop să permită, pe de o parte, persoanei interesate să cunoască motivarea măsurii luate pentru a‑și putea apăra drepturile și, pe de altă parte, instanței comunitare să își exercite controlul asupra legalității deciziei (a se vedea Hotărârea VITATASTE și METABALANCE 44, punctul 125 de mai sus, punctul 73 și jurisprudența citată). Problema de a se stabili dacă motivarea unei decizii răspunde acestor exigențe trebuie să fie apreciată nu numai în lumina modului în care este redactată, ci și a contextului său, precum și a ansamblului normelor juridice care reglementează materia în cauză (Hotărârea Curții din 29 februarie 1996, Comisia/Consiliul, C‑122/94, Rec., p. I‑881, punctul 29, Hotărârea Tribunalului din 6 aprilie 2000, Kuijer/Consiliul, T‑188/98, Rec., p. II‑1959, punctul 36, și Hotărârea ROYAL COUNTY OF BERKSHIRE POLO CLUB, punctul 125 de mai sus, punctul 17).
127 În particular, în cazul în care respinge înregistrarea unui semn ca marcă comunitară, OAPI trebuie să indice, pentru a‑și motiva decizia, motivul de refuz absolut sau relativ care împiedică această înregistrare, precum și prevederea pe care se întemeiază acest motiv și să prezinte împrejurările de fapt pe care le‑a reținut ca fiind dovedite și care, în opinia sa, justifică aplicarea prevederii invocate [Hotărârea Tribunalului din 9 iulie 2008, Reber/OAPI – Chocoladefabriken Lindt & Sprüngli (Mozart), T‑304/06, Rep., p. II‑1927, punctul 46].
128 Cu toate acestea, nu li s‑ar putea cere camerelor de recurs să prezinte o motivare care să urmeze în mod exhaustiv și unul câte unul toate argumentele prezentate de părțile în litigiu. Prin urmare, motivarea poate fi implicită, cu condiția de a permite persoanelor interesate să ia cunoștință de motivele pentru care a fost adoptată decizia camerei de recurs, iar instanței competente, să dispună de elemente suficiente pentru a‑și exercita controlul (Hotărârea Mozart, punctul 127 de mai sus, punctul 55).
129 Temeinicia prezentului motiv trebuie examinată în lumina acestor considerații.
130 În speță, la punctul 27 din decizia atacată, camera de recurs reține următoarele:
„Marca solicitată este identică cu marca protejată prin înregistrarea internațională nr. 238 203 pentru produsul «bere de orice fel» din clasa 32. Prin urmare, opoziția trebuie admisă în temeiul articolului 8 alineatul (1) litera (a) din [Regulamentul nr. 40/94] pentru produsele intitulate «bere, ale, porter, băuturi alcoolice pe bază de malț», întrucât este vorba de mărci și de produse identice. În ceea ce privește restul produselor («băuturi nealcoolice»), opoziția trebuie admisă în temeiul articolului 8 alineatul (1) litera (b) din [Regulamentul nr. 40/94]. Date fiind identitatea mărcilor și similitudinile evidente ale produselor, există un risc de confuzie pe teritoriul relevant; consumatorii din Austria și din Germania ar prezuma în mod inevitabil că băuturile nealcoolice vândute sub marca BUDWEISER provin de la aceeași sursă ca și berea vândută sub marca BUDWEISER.”
131 Anheuser‑Busch contestă în special constatarea camerei de recurs potrivit căreia ar exista „similitudini evidente” între „restul produselor” menționate în cererea de înregistrare a mărcii, altfel spus între alte produse decât „bere, ale, porter, băuturi alcoolice pe bază de malț”. Camera de recurs a indicat în această privință că „restul produselor” îl reprezenta „băuturi nealcoolice”.
132 Trebuie apreciat mai întâi că, prin expresia „băuturi nealcoolice”, camera de recurs vizează de fapt „băuturi[le] nealcoolice pe bază de malț”. Astfel, înregistrarea mărcii comunitare în cauză este solicitată pentru produsele „bere, ale, porter, băuturi alcoolice și nealcoolice pe bază de malț”. Din această descriere rezultă în mod clar că adjectivul „nealcoolice” se referă la băuturile „pe bază de malț”. Această înregistrare este, așadar, solicitată, printre altele, pentru „băuturi nealcoolice pe bază de malț”. De altfel, părțile nu contestă acest aspect. Prin urmare, după ce a menționat produsele „bere, ale, porter, băuturi alcoolice pe bază de malț” în a doua frază de la punctul 27 citat anterior, expresia „restul produselor” utilizată de camera de recurs nu mai putea acoperi decât „băuturi[le] nealcoolice pe bază de malț”.
133 Or, este cert că produsul „bere de orice fel”, acoperit de marca anterioară, include berea fără alcool care este prin definiție o băutură nealcoolică pe bază de malț. În această privință, trebuie subliniat că, în motivele care au stat la baza actului de opoziție din 28 septembrie 1999, Budvar a indicat în mod expres că produsele „băuturi nealcoolice pe bază de malț” și „bere de orice fel” sunt similare, în special pentru că aceste produse desemnează de fapt băuturi „pe bază de malț”. Aceste elemente erau foarte bine cunoscute de solicitantul mărcii care, în plus, este un profesionist de renume în domeniu. De altfel, Anheuser‑Busch nu a formulat observații în acest sens în fața camerei de recurs, cu toate că divizia de opoziție apreciase, la rândul său, raportat desigur la o altă marcă anterioară, dar tot pentru bere, că respectivele produse erau „identice sau similare într‑un grad ridicat”. În aceste condiții, Anheuser‑Busch avea posibilitatea să înțeleagă motivele care au determinat camera de recurs să aprecieze că produsele în cauză prezentau „similitudini evidente”.
134 Pe de altă parte, trebuie constatat că, deși în înscrisurile depuse la OAPI și în special în ceea ce privește marca verbală internațională anterioară BUDWEISER (R 238 203), Budvar s‑a referit în sprijinul opoziției la articolul 8 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 40/94, în formularul de opoziție, care acoperea toate drepturile anterioare invocate, aceasta nu a vizat doar identitatea mărcilor și a produselor (căsuța nr. 93 din formularul de opoziție), ci și existența unui risc de confuzie (căsuța nr. 94 din formularul de opoziție). În plus, în motivele care au stat la baza opoziției, Budvar s‑a referit în mod expres, în ceea ce privește marca verbală internațională anterioară BUDWEISER (R 238 203), la similitudinea produselor în cauză. În plus, trebuie subliniat că articolul 42 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 40/94 vizează ca motiv relativ de opoziție în special cazul articolului 8 alineatul (1) din același regulament, fără a distinge între literele (a) și (b) ale acestuia. De asemenea, norma 15 din Regulamentul nr. 2868/95, în versiunea aplicabilă la momentul situației de fapt, se referea la opoziția întemeiată pe existența unei mărci anterioare, fără a face distincție între articolul 8 alineatul (1) litera (a) și articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94. Această dispoziție nu prevedea nici faptul că, în cazul în care opoziția se întemeiază pe existența mai multor mărci anterioare, o descriere precisă a motivelor pe care se întemeiază opoziția se aplică fiecărei mărci. În aceste condiții, camera de recurs putea să își întemeieze în mod legitim decizia, în ceea ce privește marca verbală internațională anterioară BUDWEISER (R 238 203), pe articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94, fapt necontestat de altfel de Anheuser‑Busch în fața Tribunalului.
135 Având în vedere aceste elemente, ținând cont de contextul pronunțării deciziei atacate și al împrejurărilor prezentei cauze, trebuie apreciat că, prin motivarea camerei de recurs, aceasta și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 73 prima teză din Regulamentul nr. 40/94.
136 În consecință, singurul motiv invocat de Anheuser‑Busch în sprijinul concluziilor formulate în subsidiar trebuie respins ca nefondat.
137 Prin urmare, trebuie respinsă acțiunea în totalitate.
Cu privire la cheltuielile de judecată
138 Potrivit articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.
139 Întrucât Anheuser‑Busch a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor OAPI și ale Budvar.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera întâi)
declară și hotărăște:
1) Respinge acțiunea.
2) Anheuser‑Busch, Inc. suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și cheltuielile de judecată efectuate de OAPI și de Budějovický Budvar, národní podnik.
Tiili | Dehousse | Wiszniewska‑Białecka |
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 25 martie 2009.
Semnături
Cuprins
Istoricul cauzei
Concluziile părților
În drept
1. Cu privire la principalele concluzii
Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea dreptului de a fi ascultat
Argumentele părților
Aprecierea Tribunalului
Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 74 alineatul (2) din Regulamentul nr. 40/94
Argumentele părților
Aprecierea Tribunalului
– Cu privire la certificatul de reînnoire a mărcii verbale internaționale anterioare BUDWEISER (R 238 203)
– Cu privire la înscrisurile furnizate de Budvar în sprijinul opoziției și recepționate integral de OAPI la 27 februarie 2002
Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 43 alineatele (2) și (3) din Regulamentul nr. 40/94
Argumentele părților
Aprecierea Tribunalului
2. Cu privire la concluziile formulate în subsidiar
Argumentele părților
Aprecierea Tribunalului
Cu privire la cheltuielile de judecată