Cauza C‑343/08

Comisia Europeană

împotriva

Republicii Cehe

„Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru – Directiva 2003/41/CE – Activitățile și supravegherea instituțiilor pentru furnizarea de pensii ocupaționale – Netranspunerea parțială în termenul prevăzut – Lipsa instituțiilor pentru furnizarea de pensii ocupaționale stabilite pe teritoriul național – Competența statelor membre de a organiza sistemul lor național de pensii pentru limită de vârstă”

Sumarul hotărârii

1.        Acte ale instituțiilor – Directive – Executarea de către statele membre – Necesitatea unei transpuneri complete – Inexistența într‑un stat membru a unei activități avute în vedere de directivă – Irelevanță – Excepție – Motive de ordin geografic

(art. 249 al treilea paragraf CE)

2.        Acte ale instituțiilor – Directive – Executarea de către statele membre – Necesitatea unei transpuneri complete – Directiva 2003/41 – Activitățile și supravegherea instituțiilor pentru furnizarea de pensii ocupaționale

[art. 137 alin. (4) CE; Directiva 2003/41 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 8, 9, 13, 15-18 și art. 20 alin. (2)-(4)]

1.        Inexistența într‑un stat membru a unei anumite activități avute în vedere de o directivă nu poate scuti acest stat de obligația de a adopta acte cu putere de lege sau norme administrative pentru a asigura o transpunere adecvată a tuturor dispozițiilor acestei directive.

Atât principiul securității juridice, cât și necesitatea de a garanta deplina aplicabilitate a directivelor, în drept și nu numai în fapt, impun ca toate statele membre să reia prevederile directivei în cauză într‑un cadru legal clar, precis și transparent și să adopte dispoziții imperative în domeniul avut în vedere de aceasta.

O astfel de obligație revine statelor membre în scopul de a preveni orice modificare a situației care există la o anumită dată în aceste state și pentru a garanta că toate subiectele de drept din Comunitate, inclusiv acelea din statele membre în care o anumită activitate avută în vedere de directivă nu există, cunosc cu claritate și precizie care le sunt, în orice împrejurare, drepturile și obligațiile.

Numai atunci când transpunerea unei directive nu are obiect din motive de ordin geografic, aceasta nu este obligatorie.

(a se vedea punctele 39-42)

2.        Prin neadoptarea, în termenul prevăzut, a actelor cu putere de lege și a normelor administrative necesare pentru a se conforma articolelor 8, 9, 13, 15-18 și articolului 20 alineatele (2)-(4) din Directiva 2003/41 privind activitățile și supravegherea instituțiilor pentru furnizarea de pensii ocupaționale, care impun obligații statelor membre pe teritoriul cărora sunt stabilite asemenea instituții, un stat membru nu își îndeplinește obligațiile care îi revin în temeiul articolului 22 alineatul (1) din această directivă.

Chiar dacă, potrivit reglementării naționale aplicabile, nicio instituție pentru furnizarea de pensii ocupaționale nu poate să se stabilească în mod legal pe teritoriul acestui stat membru în lipsa unui al doilea pilon în cadrul sistemului național de pensii pentru limită de vârstă, statul respectiv are obligația de a transpune în mod integral dispozițiile directivei, prin adoptarea și menținerea în vigoare în acest sens în dreptul său intern a normelor legislative și administrative necesare.

O astfel de obligație de transpunere nu este de natură să aducă atingere competenței pe care statul menționat o deține în ceea ce privește organizarea sistemului său național de pensii pentru limită de vârstă și menținerea echilibrului financiar al acestuia, prin impunerea stabilirii, în cadrul acestei transpuneri, a unui asemenea al doilea pilon, cu încălcarea prerogativelor care îi sunt recunoscute la articolul 137 alineatul (4) prima liniuță CE. Nicio dispoziție din Directiva 2003/41 nu impune statelor membre aplicarea unei asemenea reglementări. Această directivă constituie astfel un prim pas către instituirea unei piețe interne a sistemelor de pensii ocupaționale prin stabilirea, la nivel european, a unor norme minime prudențiale. În schimb, aceasta nu are ca obiect armonizarea, nici chiar parțială, a sistemelor naționale de pensii pentru limită de vârstă prin obligarea statelor membre să modifice sau să suprime normele din dreptul lor național care determină însăși organizarea acestor sisteme. În special, Directiva 2003/41, în sine, nu obligă un stat membru, care interzice stabilirea pe teritoriul său a unor instituții pentru furnizarea de pensii ocupaționale din cauza lipsei unui al doilea pilon în cadrul sistemului său național de pensii pentru limită de vârstă, să suprime această interdicție în scopul de a permite unor instituții pentru furnizarea de pensii ocupaționale să se stabilească pe respectivul teritoriu pentru a presta servicii care aparțin celui de al doilea pilon al sistemelor naționale de pensii pentru limită de vârstă.

(a se vedea punctele 48, 52, 53, 57, 59, 62 și 69 și dispozitivul)