Cauzele conexate C‑578/10-C‑580/10

Staatssecretaris van Financiën

împotriva

L. A. C. van Putten și alții

(cereri de pronunțare a unor hotărâri preliminare
formulate de Hoge Raad der Nederlanden)

„Articolele 18 CE și 56 CE — Autovehicule — Utilizarea într‑un stat membru a unui autovehicul privat împrumutat care este înmatriculat într‑un alt stat membru — Taxarea acestui vehicul în primul stat membru cu ocazia primei sale utilizări pe rețeaua rutieră națională”

Sumarul hotărârii

1.        Libera circulație a capitalurilor — Dispozițiile tratatului — Domeniu de aplicare

(art. 56 CE; Directiva 88/361 a Consiliului, anexa I)

2.        Libera circulație a capitalurilor — Restricții — Legislație fiscală

(art. 56 CE)

1.        Împrumutul transfrontalier, cu titlu gratuit, al unui autovehicul reprezintă circulație a capitalurilor în sensul articolului 56 CE.

Astfel, în primul rând, „Împrumuturile” fac parte din titlul XI din anexa I la Directiva 88/361 pentru punerea în aplicare a articolului 67 din tratat, fără să se aducă nicio precizare în ceea ce privește caracterul oneros sau gratuit al acestora sau obiectul lor special. În continuare, pentru a determina dacă tratamentul fiscal aplicat de un stat membru anumitor operațiuni intră în domeniul de aplicare al dispozițiilor referitoare la libera circulație a capitalurilor, nu este necesar să se facă deosebirea dintre operațiunile efectuate în bani și cele efectuate în natură. În sfârșit, din preluarea, în titlul citat anterior, a moștenirilor și a succesiunilor reiese că, în sine, caracterul gratuit al unei operațiuni nu o împiedică să fie calificată drept circulație de capitaluri în sensul articolului 56 CE. În plus, punerea la dispoziție cu titlu gratuit a unui autovehicul în vederea utilizării sale constituie un avantaj care reprezintă o anumită valoare economică, corespunzătoare costului de utilizare a unui autovehicul închiriat de același tip și pentru aceeași durată.

(a se vedea punctele 32‑36)

2.        Articolul 56 CE trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări a unui stat membru prin care se impune rezidenților care au împrumutat un vehicul înmatriculat într‑un alt stat membru de la un rezident al acestuia din urmă, cu ocazia primei utilizări a respectivului vehicul pe rețeaua rutieră națională, plata în integralitate a unei taxe, datorată în mod normal la înmatricularea unui vehicul în primul stat membru, fără a se ține seama de durata utilizării acestui vehicul pe rețeaua rutieră amintită și fără ca aceste persoane să poată invoca un drept de scutire sau de rambursare în cazul în care același vehicul nici nu este destinat a fi utilizat cu titlu permanent în principal în primul stat membru, nici nu este utilizat, în fapt, în acest mod.

Dacă vehiculele neînmatriculate într‑un stat membru sunt destinate a fi utilizate cu titlu permanent în principal pe teritoriul acestuia sau sunt utilizate, în fapt, în acest mod, diferența de tratament dintre persoana cu reședința în acest stat și care utilizează cu titlu gratuit un astfel de vehicul și persoana care utilizează, în aceleași condiții, un vehicul înmatriculat în acest stat membru nu există în realitate. Astfel, obligația de a plăti o taxă cu ocazia primei utilizări pe rețeaua rutieră națională a statului membru în cauză a vehiculelor neînmatriculate în acest stat ar avea aceeași justificare precum taxa care trebuie plătită la înmatricularea vehiculelor în statul menționat. În schimb, dacă vehiculele nu sunt destinate a fi utilizate cu titlu permanent în principal în acest mod sau nu sunt utilizate, în fapt, în acest mod, ar exista o reală diferență de tratament între cele două categorii de persoane, iar obligația de plată a taxei în cauză nu ar fi justificată. Astfel, în asemenea condiții, legătura vehiculelor menționate cu teritoriul statului membru ar fi insuficientă pentru a justifica impunerea unei taxe datorate în mod normal la înmatricularea unui vehicul în acest stat.

(a se vedea punctele 50‑52 și 56 și dispozitivul)