2CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL
ELEANOR SHARPSTON
prezentate la 19 septembrie 2013(1)
Cauza C‑355/12
Nintendo Co. Ltd
Nintendo of America Inc.
Nintendo of Europe GmbH
împotriva
PC Box Srl
9Net Srl
[cerere de decizie preliminară formulată de Tribunale di Milano (Italia)]
„Drept de autor și drepturi conexe în societatea informațională – Protecția măsurilor tehnice proiectate să prevină sau să limiteze actele neautorizate de titularul dreptului – Console de jocuri video configurate să nu permită utilizarea altor jocuri decât cele autorizate de producătorul consolei – Dispozitive capabile să neutralizeze aceste măsuri – Relevanța destinației atribuite consolelor – Relevanța amplorii, a naturii și a importanței diferitelor utilizări posibile ale unor dispozitive”
1. Articolul 6 din Directiva 2001/29(2) impune statelor membre să prevadă o protecție juridică adecvată împotriva anumitor acte sau activități care încalcă sau al căror scop este să încalce orice măsuri tehnice eficiente proiectate să prevină sau să limiteze actele care nu sunt autorizate de titularul unui drept de autor sau al unui drept conex.
2. Un producător de jocuri video și de console pentru aceste jocuri configurează ambele articole pentru ca jocurile să poată să fi utilizate pe consolele respective, astfel încât acestea să se poată recunoaște în mod reciproc prin schimb de informații criptate. Intenția declarată este să se asigure că numai jocurile produse de producător sau sub licența acestuia (care sunt protejate în temeiul Directivei 2001/29) pot fi jucate pe respectivele console (în legătură cu care nu se susține că sunt protejate prin această directivă) și să se prevină astfel utilizarea pe console a unor copii neautorizate ale jocurilor protejate.
3. Un alt operator comercializează dispozitive care pot fi utilizate pentru a permite a se juca alte jocuri pe aceste console, inclusiv unele jocuri care nu sunt copii ale celor produse sau autorizate de producătorul consolei. Se susține că scopul producătorului – care dorește să împiedice comercializarea unor astfel de dispozitive – nu este acela de a preveni copierea neautorizată a jocurilor sale (scop care trebuie protejat împotriva oricărei nerespectări, potrivit articolului 6 din Directiva 2001/29), ci creșterea volumului de vânzări ale acestor jocuri (scop care nu necesită o astfel de protecție).
4. În acest context, Tribunale di Milano (Tribunalul Regional Milano) solicită, în esență, să se stabilească (i) dacă articolul 6 din Directiva 2001/29 privește de asemenea dispozitivele de recunoaștere instalate în hardware (console) și codurile criptate aflate pe însuși produsul protejat prin dreptul de autor chiar dacă interoperabilitatea dintre dispozitive și produse este astfel limitată și (ii) atunci când apreciază dacă alte dispozitive au scopuri sau utilizări semnificative din punct de vedere comercial, altele decât nerespectarea măsurilor tehnice, ce importanță trebuie să se acorde destinației prevăzute a consolelor și cum ar trebui să fie evaluate diferitele utilizări ale acestor alte dispozitive.
5. Instanța națională limitează întrebările sale la interpretarea Directivei 2001/29. Cu toate acestea, jocul video este, într‑o mare măsură, un tip de program pentru calculator (deși acesta poate încorpora alte tipuri de creații intelectuale, atât narative, cât și grafice), iar programele pentru calculator intră în domeniul de aplicare al Directivei 2009/24(3).
Rezumatul legislației relevante a Uniunii
6. Principalele dispoziții ale Directivei 2001/29 și ale Directivei 2009/24 care prezintă relevanță în prezenta cauză pot fi rezumate în modul următor.
Directiva 2001/29
7. În cuprinsul considerentelor Directivei 2001/29, se recunoaște că măsurile tehnologice vor permite într‑o măsură din ce în ce mai mare ca titularii de drepturi să prevină sau să limiteze actele pe care nu le‑au autorizat, însă se exprimă de asemenea îngrijorarea că mijloacele nelegale de încălcare a acestor măsuri se vor dezvolta într‑un ritm similar. În consecință, măsurile aplicate de titularii de drepturi trebuie să fie protejate din punct de vedere juridic(4). O astfel de protecție juridică trebuie prevăzută în ceea ce privește măsurile tehnologice care restricționează eficient actele neautorizate de titularii oricărui drept de autor, drepturi conexe sau dreptul sui generis asupra bazelor de date, fără ca totuși să împiedice funcționarea normală a echipamentelor electronice și evoluția lor tehnologică. Aceasta trebuie să respecte principiul proporționalității și să nu interzică dispozitivele sau activitățile cu scop comercial semnificativ sau care sunt destinate utilizării în alte scopuri decât cele care contravin protecției tehnice(5). În plus, protecția juridică acordată prin Directiva 2001/29 nu trebuie să se suprapună cu protecția juridică a măsurilor tehnice utilizate în legătură cu programele pentru calculator prevăzută de Directiva 2009/24(6).
8. Articolul 1 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2001/29 prevede că directiva lasă intacte și nu aduce în niciun fel atingere dispozițiilor Uniunii privind protecția juridică a programelor pentru calculator.
9. Articolul 6 din aceeași directivă este intitulat „Obligații privind măsurile tehnice”.
10. Articolul 6 alineatul (1) impune statelor membre să prevadă o protecție juridică adecvată împotriva nerespectării oricăror măsuri tehnice eficiente pe care persoana respectivă o efectuează cu bună știință sau având motive întemeiate să știe că urmărește acest obiectiv.
11. Articolul 6 alineatul (2) impune statelor membre să prevadă o protecție juridică adecvată împotriva fabricării, importului, distribuirii, vânzării, închirierii, publicității în scopul vânzării sau închirierii sau posesiunii în scopuri comerciale a dispozitivelor, produselor sau componentelor sau împotriva furnizării de servicii care (a) fac obiectul unei promoții, publicități sau vânzări în scopul nerespectării oricăror măsuri tehnice eficiente sau (b) au doar un scop comercial sau o utilizare limitate în afara nerespectării acestor măsuri sau (c) sunt proiectate, produse, adaptate sau realizate în principal în scopul de a permite sau facilita nerespectarea măsurilor menționate.
12. Articolul 6 alineatul (3) definește „măsurile tehnice” ca fiind „orice tehnologie, dispozitiv sau componentă care, în cadrul funcționării normale, este proiectată pentru a preveni sau limita, în ceea ce privește operele sau alte obiecte protejate, acte care nu sunt autorizate de titularul dreptului [...]”. Acestea sunt considerate „eficiente” când utilizarea obiectului protejat este controlată de titularii de drepturi în baza aplicării unui cod de acces sau a unui procedeu de protecție, cum ar fi criptarea, bruierea sau alte transformări ale obiectelor protejate, ori a unui mecanism de control al copierii care atinge obiectivul protecției.
Directiva 2009/24
13. Considerentele Directivei 2009/24 par a defini noțiunea „program pentru calculator” în sensul că include programe care sunt încorporate în hardware(7) și precizează că doar „expresia unui program pentru calculator” este protejată, iar nu și ideile și principiile care stau la baza diferitelor elemente ale unui program(8). În preambulul directivei se precizează că „reproducerea, traducerea, adaptarea sau transformarea neautorizată a formei codului în care a fost furnizată copia unui program pentru calculator” constituie o încălcare a drepturilor exclusive ale autorului, dar se admite că o astfel de reproducere sau traducere pot fi necesare, de exemplu, pentru realizarea interoperabilității cu alte programe sau pentru a permite interconexiunea tuturor elementelor unui sistem informatic, inclusiv pe cele ale diferiților fabricanți. În această măsură limitată, „unei persoane având dreptul de utilizare a copiei programului” nu trebuie să i se impună să obțină autorizarea titularului dreptului(9). Protecția programelor pentru calculator conferită de dreptul de autor nu ar trebui să aducă atingere, atunci când este cazul, altor forme de protecție. Cu toate acestea, orice clauză contractuală contrară dispozițiilor directivei privind, printre altele, decompilarea ar trebui să fie nulă și neavenită(10).
14. În consecință, articolul 1 alineatele (1) și (2) impune statelor membre să protejeze, prin dreptul de autor, programele pentru calculator (inclusiv orice forme de exprimare a acestora, însă nu și ideile și principiile care stau la baza lor) în calitate de opere literare în înțelesul Convenției de la Berna(11).
15. Potrivit articolului 4 alineatul (1) literele (a) și (c), drepturile exclusive ale titularului trebuie să cuprindă, printre altele, „dreptul de a efectua sau de a autoriza” (a) „reproducerea permanentă sau provizorie a unui program pentru calculator, în totalitate sau parțial, prin orice mijloc și sub orice formă” și (c) „orice formă de distribuție publică, inclusiv închirierea originalului sau a copiilor unui program pentru calculator”.
16. Cu toate acestea, articolul 5 prevede anumite excepții de la aceste drepturi exclusive. În special, persoana care se află în mod legal în posesia unui program pentru calculator și are dreptul să îl utilizeze nu trebuie să solicite autorizare pentru: reproducere, în cazul în care aceasta este necesară pentru utilizarea programului pentru calculator conform destinației sale, inclusiv pentru a corecta erorile; realizarea unei copii de rezervă, în măsura în care aceasta este necesară pentru utilizarea programului; analizarea, studierea sau testarea funcționării programului în vederea identificării ideilor și principiilor care stau la baza oricărui element al programului, atunci când se efectuează oricare dintre actele pe care persoana respectivă are dreptul să le realizeze.
17. Articolul 6 din Directiva 2009/24 este intitulat „Decompilarea”, însă textul articolului nu cuprinde o definiție a acestui termen. Potrivit articolului 6 alineatul (1), autorizarea de către titularul dreptului nu este necesară atunci când reproducerea codului sau traducerea formei acestui cod este indispensabilă pentru realizarea interoperabilității dintre programele pentru calculator, sub rezerva următoarelor condiții: (a) acest act este realizat de beneficiarul dreptului de utilizare a programului sau de o altă persoană care acționează în numele acestuia (b) care nu a avut anterior la dispoziție informațiile necesare pentru realizarea interoperabilității și (c) acest act este limitat la părți din programul original, necesare pentru realizarea interoperabilității. Articolul 6 alineatul (2) adaugă că informațiile obținute în temeiul alineatului (1) trebuie utilizate exclusiv în aceste scopuri, iar articolul 6 alineatul (3) prevede că intereselor legitime ale titularului dreptului nu li se poate aduce atingere în mod nejustificat.
18. Articolul 7 din Directiva 2009/24 privește măsuri speciale de protecție. Acesta obligă statele membre să ia măsuri adecvate, în principal, împotriva persoanelor care pun în circulație sau dețin în scopuri comerciale orice copie a unui program pentru calculator cunoscând ori având motive întemeiate să cunoască că ea este contrafăcută sau orice mijloc având drept unic scop facilitarea eliminării neautorizate sau neutralizarea oricărui dispozitiv tehnic care poate fi instalat pentru protejarea unui program pentru calculator.
Situația de fapt, procedura și întrebările preliminare
19. Acțiunea principală a fost formulată de trei societăți din grupul Nintendo (denumite în continuare „Nintendo”) care produc jocuri video și console împotriva PC Box Srl (denumită în continuare „PC Box”), o societate care comercializează „mod chips” și „game copiers” (denumite în continuare „dispozitivele PC Box”) prin intermediul site‑ului său web. Ambele tipuri de dispozitive permit a se juca pe consolele Nintendo alte jocuri video decât cele produse de Nintendo sau de producători independenți care dețin o licență Nintendo (denumite în continuare „jocurile Nintendo și sub licență Nintendo”). Furnizorul de internet care găzduiește site‑ul web al PC Box este de asemenea pârât în procedura națională(12). Nintendo solicită interzicerea comercializării dispozitivelor PC Box.
20. Instanța de trimitere furnizează anumite detalii tehnice (iar Nintendo a furnizat chiar mai multe) cu privire la modul în care dispozitivele PC Box permit a se juca pe consolele Nintendo alte jocuri în afara jocurilor Nintendo și sub licență Nintendo. Considerăm că o mare parte din aceste informații nu este relevantă pentru aspectele juridice invocate. Ne limităm aici la următoarele observații.
21. Procedura principală privește două tipuri de console produse de Nintendo (consolele „DS” și consolele „Wii”), precum și jocurile Nintendo și sub licență Nintendo care sunt proiectate pentru aceste console. Nintendo susține că acordă asistență gratuită producătorilor de jocuri care dețin licența sa și că vinde jocurile sale în concurență cu aceștia, nesolicitând nicio redevență, ci doar plata pentru furnizarea cartușelor sau a DVD‑urilor pe care sunt înregistrate jocurile și care conțin deja informațiile criptate relevante. Jocurile destinate consolelor „DS” sunt înregistrate pe cartușe, care sunt încorporate în consolă, iar jocurile destinate consolelor „Wii” sunt înregistrate pe DVD‑uri, care se introduc în consolă. Pentru ca jocurile respective să poată fi jucate pe aceste console, trebuie să se realizeze un schimb între informațiile criptate conținute în cartușe și DVD‑uri și alte informații criptate introduse în console.
22. Nu se contestă că dispozitivele PC Box pot fi utilizate pentru a neutraliza efectul de blocare pe care îl are schimbul necesar de informații criptate între, pe de o parte, jocurile Nintendo și sub licență Nintendo și, pe de altă parte, consolele Nintendo. Nu se contestă nici faptul că efectul de blocare pe care îl au măsurile Nintendo împiedică a se juca pe consolele Nintendo alte jocuri decât jocurile Nintendo și sub licență Nintendo și că dispozitivele PC Box permit neutralizarea și a acestui efect.
23. Potrivit instanței de trimitere, Nintendo susține că a echipat consolele și jocurile sale cu măsuri tehnice legale pentru a se asigura că pe consolele sale nu vor fi utilizate copii neautorizate ale jocurilor Nintendo și sub licență Nintendo. Aceasta mai susține că scopul sau utilizarea principală a dispozitivelor PC Box este de a neutraliza aceste măsuri.
24. PC Box ridică problema dacă jocurile video trebuie considerate programe pentru calculator sau opere intelectuale. În orice caz, aceasta susține că comercializează console Nintendo originale împreună cu un pachet software care conține aplicații create în mod special de producători independenți pentru utilizarea pe aceste console(13) împreună cu „mod chips” sau „game copiers” proiectate să dezactiveze mecanismul de blocare încorporat în consolă. PC Box consideră de asemenea că scopul real urmărit de Nintendo este (i) să prevină utilizarea de software independent care nu are legătură cu domeniul copiilor ilegale de jocuri video și (ii) să fragmenteze piețele prin producerea unor jocuri care, dacă sunt cumpărate într‑o anumită zonă geografică, sunt incompatibile cu consolele cumpărate din altă zonă geografică. În consecință, aceasta susține că măsurile tehnice aplicate de Nintendo nu vizează numai jocurile sale, ci și hardware‑ul, ceea ce, în opinia sa, este contrar dispozițiilor articolului 6 alineatul (3) din Directiva 2001/29.
25. Instanța de trimitere constată că, potrivit jurisprudenței instanțelor italiene, jocurile video precum cele în discuție în cauză nu pot fi considerate simple programe pentru calculator, întrucât acestea sunt opere multimedia complexe, care reprezintă creații narative și grafice autonome din punct de vedere conceptual. În consecință, aceste jocuri trebuie considerate opere intelectuale protejate prin dreptul de autor. Aceasta arată de asemenea că măsurile tehnice aplicate de Nintendo pe consolele sale nu contribuie decât în mod indirect la prevenirea realizării de copii ilegale ale jocurilor și că necesitatea schimbului de informații între joc și consolă are drept efect nu numai faptul că nu permite a se juca pe consolele Nintendo decât jocurile Nintendo și sub licență Nintendo, ci și faptul că împiedică faptul ca acestea să fie jucate pe orice altă consolă, limitând astfel interoperabilitatea și opțiunile consumatorilor.
26. În consecință, Tribunale di Milano solicită pronunțarea unei decizii preliminare cu privire la următoarele întrebări:
„1) Articolul 6 din Directiva 2001/29/CE, examinat în special în lumina considerentului (48) al aceleiași directive, trebuie interpretat în sensul că protecția asigurată de măsurile tehnice de protecție în ceea ce privește operele sau alte obiecte protejate de dreptul de autor poate fi extinsă și la un sistem produs și comercializat de aceeași întreprindere, în care în hardware este instalat un dispozitiv apt să recunoască pe un suport distinct care conține opera protejată (joc video produs de aceeași întreprindere, precum și de terți, titulari ai operelor protejate) un cod de recunoaștere, în lipsa căruia opera respectivă nu va putea fi vizualizată și utilizată în cadrul unui asemenea sistem, integrând astfel aparatului amintit un sistem care împiedică interoperabilitatea cu aparate și cu produse complementare ce nu provin de la întreprinderea producătoare a aceluiași sistem?
2) În cazul în care trebuie să se aprecieze dacă utilizarea unui produs sau a unei componente în vederea neutralizării unei măsuri tehnice de protecție are sau nu are un caracter predominant față de alte scopuri sau utilizări relevante din punct de vedere comercial, articolul 6 din Directiva 2001/29/CE, examinat în special în lumina considerentului (48) al aceleiași directive, poate fi interpretat în sensul că instanța națională trebuie să aplice criterii care subliniază destinația specifică atribuită de titularul drepturilor produsului în care este inserat conținutul protejat sau, în mod alternativ ori concurent, criterii cantitative referitoare la amploarea utilizărilor ce fac obiectul comparației sau criterii calitative referitoare la natura și la relevanța acestor utilizări?”(14)
27. Nintendo, PC Box, guvernul polonez și Comisia Europeană au prezentat observații scrise. În ședința din 30 mai 2013, Nintendo, PC Box și Comisia au prezentat observații orale.
Apreciere
Considerații introductive
28. În primul rând, trebuie să se precizeze că litigiul dintre părțile din procedura principală privește nu numai legislația în materia dreptului de autor, ci și aspectul dacă măsurile aplicate de Nintendo sunt legale în lumina normelor de drept al concurenței. Întrucât întrebările instanței naționale se limitează la aspecte privind dreptul de autor, considerăm că nu este oportun să ne exprimăm punctul de vedere cu privire la acest din urmă aspect în contextul prezentei cereri de decizie preliminară.
29. În al doilea rând, se pare că măsurile tehnice aplicate de Nintendo urmăresc să prevină sau să limiteze actele neautorizate nu numai în legătură cu propriile obiecte ale Nintendo care sunt protejate prin dreptul de autor (propriile sale jocuri), ci și în legătură cu obiectele protejate de dreptul de autor care aparțin unor producători autorizați independenți(15). Întrebarea dacă, pentru a beneficia de protecția prevăzută la articolul 6 din Directiva 2001/29, măsurile tehnice trebuie aplicate de însuși titularul dreptului transpare din cuprinsul primei întrebări a instanței de trimitere, însă nu este menționată în motivarea sa și nici nu este adresată Curții de Justiție. În consecință, nu vom aborda nici noi această întrebare.
30. În al treilea rând, soluția în procedura principală va depinde de aprecierile de fapt care pot fi realizate numai de instanța națională (și, în această situație, suntem de acord cu opinia Comisiei conform căreia aceste aprecieri trebuie efectuate în mod separat, pentru fiecare dintre dispozitivele PC Box și pentru fiecare tip de consolă Nintendo). Curtea nu poate, de exemplu, să ajungă la nicio concluzie și nu poate să exprime niciun punct de vedere cu privire la măsura în care scopul sau intenția Nintendo este de fapt de a preveni realizarea de copii neautorizate ale jocurilor sale și/sau de a câștiga un avantaj comercial prin excluderea interoperabilității cu alte produse. De asemenea, Curtea nu poate să decidă dacă dispozitivele PC Box îndeplinesc în mod efectiv una sau mai multe dintre condițiile prevăzute la articolul 6 alineatul (2) din Directiva 2001/29. Aceasta nu poate face altceva decât să furnizeze recomandări cu privire la tipurile de fapte care pot prezenta relevanță în aplicarea legislației naționale de transpunere a acestui articol.
Pertinența Directivei 2009/24
31. Din decizia de trimitere rezultă că instanța națională a realizat anumite aprecieri de fapt cu privire la natura jocurilor Nintendo și sub licență Nintendo și a ajuns la concluzia că, contrar unui argument prezentat de PC Box, aceste jocuri nu trebuie considerate programe pentru calculator în înțelesul Directivei 2009/24, ci opere multimedia complexe care intră în domeniul de aplicare al Directivei 2001/29.
32. În observațiile sale scrise, Polonia a sugerat că aceste aprecieri trebuie puse sub semnul întrebării, deși se pare că propria sa analiză, care nu este pe deplin concludentă, a condus în aceeași direcție. În consecință, Curtea a solicitat părților care s‑au prezentat la ședință (Nintendo, PC Box și Comisia) să analizeze problema aplicabilității Directivei 2001/29 în împrejurări precum cele din procedura principală. Nintendo și Comisia au fost de acord cu abordarea instanței naționale. În schimb, PC Box a susținut că, în împrejurările în discuție, Directiva 2009/24 este cea relevantă, iar nu Directiva 2001/29; aceasta a susținut că decompilarea efectuată de PC Box se limita la părțile programului care erau strict necesare pentru a asigura interoperabilitatea între consolele Nintendo și jocurile „homebrew”, ceea ce nu încalcă vreun drept de autor sau vreun drept conex.
33. Apreciem că nu există niciun motiv și nicio competență în temeiul căreia Curtea să reexamineze constatările de fapt ale instanței de trimitere, iar concluzia acestei din urmă instanțe întemeiată pe constatările sale în această privință nu poate fi pusă în discuție ca un aspect de drept al Uniunii.
34. Directiva 2009/24 privește numai programele pentru calculator, în timp ce Directiva 2001/29 privește dreptul de autor și drepturile conexe aferente operelor intelectuale în general. Această din urmă directivă lasă intacte și nu aduce în niciun fel atingere dispozițiilor Uniunii privind, printre altele, protecția juridică a programelor pentru calculator. În consecință, Curtea a statuat că Directiva 2009/24 constituie lex specialis în raport cu dispozițiile Directivei 2001/29(16). În opinia noastră, această afirmație trebuie interpretată în sensul că dispozițiile Directivei 2009/24 au întâietate față de dispozițiile Directivei 2001/29, însă numai în cazul în care obiectele protejate intră în totalitate în domeniul de aplicare al primei directive menționate. În ipoteza în care jocurile Nintendo și sub licență Nintendo ar fi exclusiv programe pentru calculator, s‑ar aplica Directiva 2009/24, iar aplicarea Directivei 2001/29 ar fi exclusă. Într‑adevăr, dacă Nintendo ar aplica măsuri tehnice distincte pentru programele pentru calculator și, respectiv, pentru celelalte obiecte, atunci Directiva 2009/24 s‑ar putea aplica în cazul primelor menționate, iar Directiva 2001/29 s‑ar putea aplica în cazul celor din urmă.
35. Cu toate acestea, instanța națională a constatat că jocurile Nintendo și sub licență Nintendo nu pot fi reduse la statutul de simple jocuri pentru calculator. Acestea includ și opere intelectuale sub formă narativă și grafică, care se pare că nu pot fi separate de programele pentru calculator propriu‑zise. Măsurile Nintendo influențează accesul și utilizarea jocurilor privite în ansamblu, iar nu doar componenta lor de program pentru calculator. Protecția acordată de Directiva 2009/24 împotriva actelor neautorizate legate de programele pentru calculator este ceva mai puțin generoasă (pentru motivul excepțiilor prevăzute la articolele 5 și 6(17)) decât cea acordată de Directiva 2001/29 împotriva nerespectării măsurilor tehnice proiectate pentru a preveni sau pentru a limita actele neautorizate în ceea ce privește operele intelectuale în general. În opinia noastră, în cazul în care în discuție sunt opere intelectuale complexe, care includ atât programe pentru calculator, cât și alte obiecte – iar cele două componente nu pot fi separate – ar trebui acordată protecția mai ridicată, iar nu cea mai redusă. În caz contrar, titularii de drepturi nu ar beneficia, în legătură cu aceste alte obiecte, de gradul de protecție la care au dreptul în temeiul Directivei 2001/29.
36. În orice caz, nu rezultă că actele care devin posibile prin utilizarea dispozitivelor PC Box și care fac obiectul procedurii principale intră în sfera de aplicare a vreuneia dintre excepțiile prevăzute la articolele 5 și 6 din Directiva 2009/24, deși și această problemă ține de aprecierea situației de fapt care intră în competența instanței naționale.
37. În sfârșit, cunoaștem că Bundesgerichtshof (Curtea Federală de Justiție din Germania) a adresat Curții o întrebare specifică cu privire la aplicabilitatea Directivei 2009/24 la jocuri video de tipul celor în discuție în prezenta cauză(18). Considerăm că este preferabil ca Curtea să se pronunțe cu privire la această problemă în lumina observațiilor mai complete care îi vor fi prezentate în cauza respectivă, în timp ce în prezenta cauză Curtea ar trebui să își limiteze analiza la problemele specifice de interpretare ridicate de instanța națională.
38. În consecință, vom analiza numai problemele care se raportează la Directiva 2001/29.
Întrebările preliminare
39. Tribunale di Milano adresează două întrebări, deși, probabil, nu într‑un mod atât de clar precum ar fi dorit(19).
40. Astfel cum o înțelegem noi, prima întrebare este formată din două părți. În primul rând, „măsurile tehnice” în sensul articolului 6 din Directiva 2001/29 includ numai acele măsuri care sunt legate din punct de vedere fizic de obiectele protejate prin dreptul de autor (în acest caz, prin încorporare în cartușele sau în DVD‑urile pe care sunt înregistrate jocurile) sau și măsurile care sunt legate din punct de vedere fizic de dispozitivele necesare pentru utilizarea sau pentru exploatarea acestor obiecte (în acest caz, prin încorporarea în consolele pentru jocuri)? În al doilea rând, aceste măsuri îndeplinesc condițiile pentru a beneficia de protecția care trebuie acordată în temeiul acestei dispoziții în cazul în care (sau chiar dacă) efectul lor nu constă numai în simpla limitare a reproducerii neautorizate a obiectelor protejate prin dreptul de autor, ci și în împiedicarea oricărei utilizări a acestor obiecte cu alte dispozitive sau a altor obiecte cu dispozitivele respective?
41. Se pare că a doua întrebare privește, în esență, criteriile care trebuie aplicate atunci când se evaluează, în contextul articolului 6 alineatul (2) din Directiva 2001/29, scopul sau utilizarea dispozitivelor de tipul celor ale PC Box care neutralizează sau sunt capabile să neutralizeze în fapt măsurile tehnice care îndeplinesc condițiile pentru a beneficia de protecție. În această privință, instanța națională menționează, pe de o parte „destinația specifică atribuită de titularul drepturilor produsului în care este inserat conținutul protejat” (în acest caz, consolele Nintendo) și, pe de altă parte, amploarea, natura și importanța acestor utilizări ale dispozitivului, ale produsului sau ale componentei înseși (în acest caz, dispozitivele PC Box).
42. Deducem că instanța națională solicită să se stabilească, în primul rând, dacă măsurile tehnice aplicate de Nintendo îndeplinesc condițiile pentru a beneficia de protecție, întrucât, deși sunt proiectate pentru a preveni sau pentru a limita acte care nu sunt autorizate de titularul dreptului, ele limitează și interoperabilitatea; în consecință, în cazul unui răspuns afirmativ, instanța națională solicită să se stabilească, în al doilea rând și în mod separat, dacă este necesar ca protecția să fie acordată împotriva furnizării dispozitivelor PC Box pentru motivul că acestea permit sau facilitează realizarea unor astfel de acte neautorizate. Cu toate acestea, considerăm că cele două aspecte nu pot fi separate în totalitate și că elementele menționate cu privire la unul dintre aspecte pot fi relevante și pentru soluționarea celuilalt aspect.
Prima întrebare
43. În opinia noastră, prima parte a întrebării poate fi analizată separat și se pare că nu prezintă dificultăți semnificative. Niciun element din cuprinsul articolului 6 din Directiva 2001/29 nu exclude măsurile precum cele în discuție în prezenta cauză, care sunt încorporate în parte pe suporturile jocului și în parte în console și care implică interacțiunea dintre cele două. Definiția care figurează la articolul 6 alineatul (3) – „orice tehnologie, dispozitiv sau componentă care, în cadrul funcționării normale, este proiectată pentru a preveni sau limita, în ceea ce privește operele sau alte obiecte protejate, acte care nu sunt autorizate de titularul dreptului” – este largă și include „aplic[area] unui cod de acces sau a unui procedeu de protecție, cum ar fi criptarea, bruierea sau alte transformări ale operei sau ale altui obiect protejat, sau a unui mecanism de control al copierii”. A exclude măsurile care sunt, în parte, încorporate în alte dispozitive decât cele care includ obiectele protejate de dreptul de autor propriu‑zise ar însemna că o categorie largă de măsuri tehnice ar fi lăsată în afara protecției urmărite de directivă.
44. A doua parte a întrebării nu este la fel de simplă.
45. Atât Nintendo, cât și Comisia au subliniat în mod corect că, pentru a beneficia de protecția juridică prevăzută la articolul 6 din Directiva 2001/29, măsurile tehnice trebuie să fie eficiente. Astfel, în conformitate cu articolul 6 alineatul (3), aceste măsuri nu trebuie să fie doar proiectate, în cadrul normal al funcționării lor, pentru a preveni sau a limita actele neautorizate, ci trebuie să permită și ca utilizarea obiectului să fie controlată de titularul dreptului. În plus, astfel cum în mod corect susține Comisia, actele pe care măsurile tehnice trebuie să le prevină sau să le limiteze sunt acte care necesită, în conformitate cu directiva, autorizația titularului dreptului – și anume, reproducerea (articolul 2), comunicarea publică sau punerea la dispoziția publicului (articolul 3) sau distribuirea (articolul 4) operelor titularului dreptului.
46. Comisia consideră că actele în litigiu în procedura principală sunt, în primul rând, reproducerea și, în al doilea rând (întrucât copiile pot fi distribuite numai ulterior), distribuirea jocurilor Nintendo și sub licență Nintendo. Considerăm că nu există niciun motiv pentru a nu fi de acord cu această opinie.
47. Astfel cum am subliniat, aprecierile de fapt sunt de competența instanței naționale, însă considerăm că măsurile tehnice aplicate de Nintendo sunt eficiente, dacă nu din punctul de vedere al prevenirii, măcar din punctul de vedere al limitării reproducerii neautorizate a jocurilor Nintendo și sub licență Nintendo. Este adevărat că instanța națională a considerat că efectul măsurilor în cauză este în mare parte indirect în această privință (efectul imediat fiind acela de a preveni utilizarea de copii neautorizate pe consolele Nintendo), însă, în opinia noastră, articolul 6 din Directiva 2001/29 nu conține nicio condiție și nu face nicio distincție în ceea ce privește caracterul direct al efectului măsurilor. În ipoteza în care copiile neautorizate nu pot fi utilizate (cel puțin pe consolele Nintendo), acest lucru poate avea un efect restrictiv semnificativ asupra producției unor astfel de copii și, așadar, asupra distribuirii lor ulterioare. Este de asemenea probabil ca măsurile respective să aibă acest efect „în cadrul normal al funcționării lor”. În scopul considerațiilor care urmează, vom presupune, așadar, că această afirmație este adevărată.
48. În cazul în care acestea ar fi singurele lor efecte, măsurile tehnice în discuție ar intra în mod clar în domeniul de aplicare al articolului 6 din Directiva 2001/29 și ar trebui să beneficieze de protecția juridică necesară.
49. Cu toate acestea, întrebarea instanței naționale pornește de la premisa conform căreia aceste măsuri previn sau limitează și acte care nu necesită autorizarea titularului dreptului potrivit Directivei 2001/29 – precum utilizarea consolelor Nintendo pentru alte jocuri decât jocurile Nintendo și sub licență Nintendo sau copii ale acestora ori utilizarea jocurilor Nintendo și sub licență Nintendo pe alte console decât cele produse de Nintendo.
50. În măsura în care se produc astfel de alte efecte, Directiva 2001/29 nu impune acordarea vreunei protecții juridice pentru măsurile tehnice în cauză. Într‑adevăr, se pare că nu există nicio justificare pentru o astfel de protecție, dacă aceasta ar fi acordată.
51. Dificultatea constă în faptul că aceleași măsuri previn sau limitează atât actele care necesită autorizare, cât și actele care nu necesită autorizare.
52. Nintendo susține că faptul că o măsură tehnică previne sau limitează actele care nu necesită autorizare nu prezintă relevanță, atât timp cât un astfel de efect este numai ocazional sau secundar față de scopul principal și față de efectul de prevenire sau de limitare a actelor care necesită autorizare. În schimb, PC Box subliniază principiile proporționalității și interoperabilității prevăzute în considerentele (48) și, respectiv, (54) ale Directivei 2001/29: măsurile tehnice care depășesc ceea ce este necesar pentru protecția obiectelor în sine protejate prin dreptul de autor sau care exclud interoperabilitatea nu ar trebui să beneficieze de protecție. Comisia consideră că, dacă aceste măsuri previn și acte care nu necesită autorizare, atunci, în cazul în care acestea ar fi putut să fie proiectate astfel încât să prevină numai actele care necesită autorizare, ele sunt disproporționate și nu îndeplinesc condițiile pentru a beneficia de protecție; cu toate acestea, dacă este inevitabil ca măsurile tehnice respective să prevină și acte care nu necesită autorizare, acestea s‑ar putea să nu fie disproporționate și ar putea să îndeplinească astfel condițiile pentru a beneficia de protecție; evaluarea trebuie realizată ținându‑se cont de stadiul tehnologic actual. Atât Nintendo, cât și guvernul polonez susțin că consolele Nintendo nu constituie dispozitive informatice cu scopuri generale; ele sunt proiectate și comercializate pentru scopul unic și explicit de a permite utilizarea pe acestea a jocurilor Nintendo și sub licență Nintendo.
53. Așadar, între cei care au prezentat observații există de fapt un acord general (pe care îl împărtășim și noi) cu privire la faptul că este necesar să se aplice testul proporționalității, mai exact, principiul menționat în considerentul (48) al Directivei 2001/29. Cu toate acestea, Nintendo și PC Box abordează acest test din puncte de plecare diferite și ajung la concluzii contrare.
54. Suntem de acord cu Comisia în ceea ce privește faptul că instanța națională trebuie să analizeze aspectul dacă, în stadiul tehnologic actual, efectul dorit de prevenire sau de limitare a actelor care necesită autorizarea titularului dreptului poate fi obținut fără a preveni sau a limita și actele care nu necesită o astfel de autorizare. În alți termeni, Nintendo ar fi putut să protejeze propriile sale jocuri sau pe cele sub licență Nintendo fără a preveni sau a limita utilizarea consolelor sale pentru jocurile „homebrew”?
55. Suntem de acord și cu modul precaut și nuanțat în care Comisia își exprimă punctul de vedere. Testul proporționalității nu poate fi redus la o simplă afirmație conform căreia atingerea adusă activității legitime este nerelevantă atât timp cât aceasta este secundară (Nintendo) sau conform căreia orice limitare a interoperabilității este în mod necesar disproporționată (PC Box).
56. În forma sa clasică, astfel cum este aplicat de Curte, acest test implică stabilirea aspectului dacă o măsură urmărește un obiectiv legitim, dacă este adecvată pentru realizarea acestui obiectiv și dacă nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivului respectiv.
57. În ceea ce privește primul element al testului, obiectivul de prevenire sau de limitare a actelor care nu sunt autorizate de titularul dreptului este inerent în cadrul oricărui sistem de protecție a dreptului de autor și este încurajat în mod specific prin protecția juridică impusă în temeiul articolului 6 din Directiva 2001/29.
58. În măsura în care măsurile tehnice aplicate de Nintendo urmăresc numai acest obiectiv legitim, problema caracterului lor adecvat pentru realizarea sa este legată de problema eficienței acestora, pe care am abordat‑o la punctele 45-47 de mai sus. Instanța națională trebuie să decidă pe baza elementelor care îi sunt prezentate care sunt măsurile tehnice, dintre cele disponibile în prezent, care pot oferi o protecție eficientă împotriva reproducerii neautorizate a jocurilor Nintendo și sub licență Nintendo. Probabil că nu există măsuri care pot garanta că astfel de acte sunt prevenite în totalitate. Cu toate acestea, măsuri diferite pot conduce la grade de limitare diferite. Instanța națională trebuie să stabilească dacă gradul de limitare obținut prin intermediul măsurii tehnice în discuție oferă o protecție eficientă împotriva actelor neautorizate.
59. În cazul în care, pe de altă parte, instanța națională ar constata că Nintendo a urmărit de asemenea un oricare alt obiectiv nejustificat în contextul directivei, atunci când se analizează dacă aceste măsuri au fost adecvate pentru realizarea obiectivului legitim de prevenire sau de limitare a actelor neautorizate, este necesar să se țină cont de gradul în care natura măsurilor tehnice a fost determinată de obiectivul nejustificat menționat.
60. Întrebarea care rămâne este dacă măsurile nu depășesc ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivului de prevenire sau de limitare a reproducerii neautorizate a jocurilor Nintendo și sub licență Nintendo.
61. În această privință, instanța națională trebuie să analizeze gradul de limitare a actelor care nu necesită autorizarea titularului dreptului. Ce categorii de acte sunt de fapt prevenite sau limitate atunci când se aplică măsurile tehnice în discuție și nu sunt neutralizate? Cât de important este ca aceste acte să nu fie prevenite sau limitate?
62. Indiferent de rezultatul analizei gradului de limitare determinat de măsura tehnică în discuție, va fi necesar să se decidă dacă alte măsuri ar fi putut produce o limitare mai redusă asigurând în același timp o protecție similară a drepturilor titularului. În această privință, poate fi oportun să se țină cont de costurile relative ale diferitelor tipuri de măsuri tehnice, alături de alți factori care ar putea influența sau determina alegerea acestora.
63. Pe baza unor considerații precum cele pe care le‑am prezentat mai sus (fără vreo pretenție de exhaustivitate) trebuie să decidă instanța națională dacă măsurile tehnice în discuție în procedura principală sunt proporționale pentru realizarea obiectivului de protecție împotriva actelor neautorizate, astfel cum este prevăzut la articolul 6 din Directiva 2001/29, și dacă îndeplinesc, așadar, condițiile pentru a beneficia de protecția juridică impusă de această dispoziție sau dacă depășesc ceea ce este necesar pentru realizarea acestui obiectiv și nu îndeplinesc condițiile pentru a beneficia de o astfel de protecție.
64. Cu toate acestea, analiza nu poate fi completă fără a examina protecția și în lumina dispozitivelor, a produselor, a componentelor sau a serviciilor pentru care este solicitată, care face obiectul celei de a doua întrebări.
A doua întrebare
65. Instanța națională solicită îndrumări cu privire la importanța care trebuie acordată „destinației specifice atribuite de titularul drepturilor produsului în care este inserat conținutul protejat” (consolele Nintendo) și amplorii, naturii și importanței acestor utilizări ale dispozitivelor pentru a căror utilizare se solicită protecție (în acest caz, „mod chips” și „game copiers” produse de PC Box).
66. În ceea ce privește primul aspect menționat, instanța națională face trimitere la jurisprudența instanțelor penale italiene conform căreia, se pare, modul în care consolele sunt prezentate publicului și faptul că acestea sunt proiectate pentru jocuri video pot conduce la concluzia că utilizarea dispozitivelor „mod chips” are scopul principal de a neutraliza măsurile tehnice aplicate. Cu toate acestea, instanța națională se întreabă dacă raționamentul este adecvat, mai ales în proceduri precum cea aflată pe rolul său. În observațiile lor, atât Nintendo, cât și Comisia au considerat că intenția producătorului în ceea ce privește utilizarea consolelor nu reprezintă un criteriu relevant pentru analiza scopului urmărit de dispozitivele „mod chips” sau „game copiers”. În mod implicit, PC Box pare să adopte aceeași opinie în cuprinsul observațiilor sale foarte succinte cu privire la această întrebare, în timp ce guvernul polonez consideră că destinația preconizată este un factor care trebuie luat în considerare, fără a fi totuși decisiv.
67. Considerăm și noi că destinația specifică atribuită de Nintendo consolelor sale nu prezintă relevanță pentru evaluarea necesității unei protecții împotriva furnizării dispozitivelor PC Box. Ceea ce contează este dacă aceasta din urmă intră în domeniul de aplicare al articolului 6 alineatul (2) din Directiva 2001/29, cel de al doilea aspect al întrebării – amploarea, natura și importanța utilizării dispozitivelor PC Box – fiind cel care trebuie analizat.
68. Astfel cum a subliniat Comisia, în cazul în care măsura tehnică îndeplinește condițiile pentru a beneficia de protecția acordată prin articolul 6 alineatul (2) din Directiva 2001/29, această protecție trebuie să fie acordată împotriva producției, importului, distribuirii, vânzării, închirierii, publicității în vederea vânzării sau închirierii sau împotriva posesiei în scopuri comerciale a unor dispozitive care (a) sunt promovate sau comercializate în scopul neutralizării măsurii tehnice în cauză sau (b) au doar un scop sau o utilizare semnificative limitate din punct de vedere comercial în afara neutralizării acestei măsuri sau (c) sunt proiectate, produse sau adaptate în principal în scopul de a permite sau de a facilita neutralizarea acesteia. În cazul în care nu este îndeplinit niciunul dintre aceste criterii, nu există nicio protecție disponibilă în temeiul acestor dispoziții; în schimb, pentru ca protecția să devină obligatorie, este suficient să fie îndeplinit unul dintre criteriile menționate.
69. Preocuparea manifestată de instanța națională în cuprinsul întrebării sale pare să fie mai mică în ceea ce privește aspectele descrise la literele (a) sau (c), și anume, scopurile pentru care sunt comercializate sau proiectate dispozitivele, decât în ceea ce privește aspectul descris la litera (b), și anume, utilizările semnificative din punct de vedere comercial ale dispozitivelor în cauză. Instanța națională solicită să se stabilească ce tipuri de criterii – cantitative și/sau calitative – trebuie să aplice pentru a aprecia dacă dispozitivele „mod chips” sau „game copiers” ale PC Box „au doar un scop sau o utilizare semnificative limitate din punct de vedere comercial în afara nerespectării” măsurilor tehnice aplicate de Nintendo.
70. Menționarea criteriului cantitativ în cuprinsul întrebării pare să indice că instanța națională ia în considerare examinarea elementelor referitoare la, de exemplu, frecvența cu care sunt utilizate în fapt dispozitivele PC Box pentru a permite a se juca pe consolele Nintendo copiile neautorizate ale jocurilor Nintendo și sub licență Nintendo și frecvența cu care sunt acestea utilizate pentru a permite a se juca unele jocuri care nu încalcă dreptul de autor în ceea ce privește jocurile Nintendo și sub licență Nintendo.
71. Nintendo susține că aceasta este expresia unei concepții eronate: ceea ce prezintă relevanță nu este aspectul dacă există scopuri sau utilizări semnificative din punct de vedere comercial în afara celor care facilitează nerespectarea drepturilor exclusive protejate de măsurile tehnice, ci doar aspectul dacă există scopuri sau utilizări semnificative din punct de vedere comercial în afara celor care neutralizează aceste măsuri, indiferent de tipul actului sau al activității care este astfel facilitată.
72. Cu toate acestea, Comisia a subliniat în ședință că Directiva 2001/29 nu are drept scop să creeze alte drepturi decât cele menționate la articolele 2, 3 și 4 (în esență, acordarea sau refuzul acordării autorizării pentru reproducerea, pentru comunicarea sau pentru distribuirea unei opere protejate). Protecția juridică acordată în temeiul articolului 6 este obligatorie numai împotriva nerespectării care ar încălca aceste drepturi specifice(20). În consecință, este necesar să analizăm scopurile sau utilizările principale ale dispozitivelor PC Box, iar nu doar problema dacă există scopuri sau utilizări semnificative din punct de vedere comercial în afara celor care neutralizează măsurile tehnice aplicate de Nintendo.
73. Împărtășim opinia Comisiei în această privință și adăugăm că aceleași elemente sunt relevante pentru analiza măsurilor tehnice propriu‑zise aplicate de Nintendo.
74. Nu se contestă faptul că măsurile tehnice aplicate de Nintendo blochează atât actele neautorizate (utilizarea de copii neautorizate ale jocurilor Nintendo și sub licență Nintendo), cât și actele care nu necesită autorizare (utilizarea altor jocuri), și că dispozitivele PC Box neutralizează această blocare în ambele cazuri. Așadar, blocarea și neutralizarea se suprapun; este vorba despre două fațete ale aceleiași monede.
75. Măsura în care dispozitivele PC Box sunt utilizate în fapt pentru alte scopuri în afara celor care permit încălcarea drepturilor exclusive va constitui, așadar, un element care va trebui luat în considerare atunci când se va hotărî nu numai dacă aceste dispozitive intră în domeniul de aplicare al articolului 6 alineatul (2) din Directiva 2001/29, ci și dacă măsurile tehnice aplicate de Nintendo îndeplinesc condițiile cu privire la proporționalitate. În cazul în care se poate stabili că acestea sunt utilizate în principal pentru aceste alte scopuri (și revine instanței naționale sarcina de a decide dacă se poate constata acest lucru), înseamnă nu numai că ele sunt utilizate în moduri care nu încalcă niciunul dintre drepturile exclusive garantate prin Directiva 2001/29, ci și că există un indiciu puternic că măsurile tehnice nu sunt proporționale. În schimb, în cazul în care se poate constata că dispozitivele sunt utilizate în principal pentru a încălca drepturile exclusive, va exista un indiciu puternic că măsurile sunt proporționale. În consecință, în cazul în care va putea fi efectuată, analiza cantitativă a scopurilor principale pentru care măsurile tehnice sunt neutralizate prin intermediul dispozitivelor în discuție va fi relevantă pentru stabilirea atât a aspectului dacă măsurile tehnice aplicate de Nintendo îndeplinesc în general condițiile pentru a beneficia de protecție juridică, cât și a aspectului dacă această protecție ar trebui acordată împotriva comercializării dispozitivelor PC Box.
76. Problema criteriilor calitative ridicată de instanța națională abia dacă a fost abordată în observațiile prezentate Curții. Din decizia de trimitere rezultă că instanța națională a considerat că relevanța pe care o prezintă autorizarea utilizării consolelor Nintendo pentru scopuri care nu încalcă niciun drept exclusiv ar putea fi mai mare decât relevanța prevenirii sau a limitării actelor neautorizate.
77. Am indicat mai sus(21) că astfel de considerații pot fi relevante atunci când se efectuează testul proporționalității în raport cu măsurile tehnice aplicate de Nintendo. În opinia noastră, acestea pot prezenta relevanță și pentru problema dacă este necesar să se acorde protecție împotriva comercializării dispozitivelor PC Box.
78. Suntem de acord că, în anumite cazuri, poate fi important (deși, în altele, poate să nu fie atât de important) ca punerea în aplicare a măsurilor tehnice care protejează drepturi exclusive să nu aducă atingere drepturilor utilizatorilor legate de efectuarea unor acte care nu necesită autorizare. Totuși, în măsura în care acestea din urmă nu sunt drepturi fundamentale, importanța protecției dreptului de autor și a drepturilor conexe trebuie să beneficieze întotdeauna de recunoașterea cuvenită. Cu toate acestea, astfel de criterii calitative ar trebui analizate în lumina criteriilor cantitative menționate anterior, mai exact, în lumina amplorii și a frecvenței utilizărilor care încalcă drepturile exclusive și a celor care nu încalcă aceste drepturi.
Concluzie
79. În lumina considerațiilor de mai sus, apreciem că răspunsul Curții la întrebările adresate de Tribunale di Milano ar trebui să fie următorul:
„1) Directiva 2001/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională trebuie interpretată în sensul că «măsurile tehnice» în înțelesul articolului 6 din această directivă pot include măsuri care sunt încorporate nu numai în operele protejate în sine, ci și în dispozitivele proiectate să permită accesul la aceste opere.
2) Atunci când stabilește dacă măsurile de acest tip îndeplinesc condițiile pentru a beneficia de protecția acordată în temeiul articolului 6 din Directiva 2001/29/CE în cazul în care au drept efect prevenirea sau limitarea nu numai a actelor care necesită autorizare din partea titularului dreptului conform directivei, ci și a actelor care nu necesită o astfel de autorizare, instanța națională trebuie să verifice dacă aplicarea măsurilor respectă principiul proporționalității și, în special, trebuie să analizeze dacă, în stadiul tehnologic actual, primul efect menționat ar putea fi obținut fără a produce și ultimul efect menționat sau, dacă îl produce, să o facă într‑o măsură mai mică.
3) Atunci când se stabilește dacă trebuie să se acorde protecție împotriva furnizării de dispozitive, de produse, de componente sau de servicii în temeiul articolului 6 alineatul (2) din Directiva 2001/29, nu este necesar să se analizeze destinația specifică atribuită de titularul dreptului unui dispozitiv proiectat pentru a permite accesul la opere protejate. În schimb, măsura în care dispozitivele, produsele, componentele sau serviciile în raport cu care se solicită protecție sunt sau pot fi utilizate în scopuri legitime, altele decât cele care permit realizarea unor acte care necesită autorizarea titularului dreptului, este un aspect relevant de care trebuie să se țină cont.”