CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL
PAOLO MENGOZZI
prezentate la 28 februarie 2013(1)
Cauza C‑287/11 P
Comisia Europeană
împotriva
Aalberts Industries NV,
Comap SA, fostă Aquatis France SAS,
Simplex Armaturen + Fittings GmbH & Co. KG
„Recurs – Înțelegeri – Piața europeană a fitingurilor din cupru și din aliaj de cupru – Articolul 81 CE și articolul 53 din Acordul privind SEE – Stabilirea prețurilor și a cuantumurilor reducerilor și rabaturilor, instituirea unor mecanisme de coordonare a creșterilor de prețuri, atribuirea clienților și schimbul de informații comerciale – Noțiunea de întreprindere – Încălcare unică și continuă – Anularea în parte sau în totalitate a deciziei Comisiei”
I – Introducere
1. Prin recursul formulat, Comisia Europeană solicită anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 24 martie 2011, Aalberts Industries și alții/Comisia(2) (denumită în continuare „hotărârea atacată”), prin care acesta a anulat articolul 1 și articolul 2 literele (a) și (b) punctul 2 din Decizia C(2006) 4180 a Comisiei din 20 septembrie 2006 privind o procedură în temeiul articolului 81 [CE] și al articolului 53 din Acordul privind SEE (Cazul COMP/F‑1/38 121 – Fitinguri)(3) (denumită în continuare „decizia în litigiu”), în măsura în care prin această decizie s‑a constatat participarea Aalberts Industries NV (denumită în continuare „Aalberts”) și a filialelor sale Aquatis Franța SAS (denumită în continuare „Aquatis”) și Simplex Armaturen + Fittings GmbH & Co. KG (denumită în continuare „Simplex”) la o înțelegere în perioada 25 iunie 2003-1 aprilie 2004 și a impus Aalberts o amendă în cuantum de 100,80 milioane de euro, din care 55,15 milioane în solidar cu fiecare dintre filialele sale, precum și, în ceea ce le privește pe acestea din urmă, un cuantum suplimentar, în solidar, de 2,04 milioane de euro.
2. Înțelegerea menționată – la care Comisia a considerat că Aquatis și Simplex participaseră deja în perioada 31 ianuarie 1991-22 martie 2001, înainte de cesiunea lor către Aalberts din anul 2002 –(4) a fost calificată de Comisie drept încălcare unică, complexă și continuă, sub forma unui ansamblu de acorduri anticoncurențiale și de practici concertate pe piața fitingurilor din cupru și din aliaj de cupru, constând în stabilirea prețurilor, în instituirea unor mecanisme de aplicare a creșterilor de prețuri, în împărțirea piețelor naționale, precum și în participarea la reuniuni regulate și în întreținerea unor contacte care au facilitat încălcarea.
3. În susținerea acțiunii pe care au introdus‑o la Tribunal, Aalberts și filialele sale au invocat cinci motive, dintre care primele trei erau întemeiate pe nelegalitatea stabilirii răspunderii pentru încălcare în sarcina societății‑mamă, pe inexistența unei încălcări a articolului 81 CE și, respectiv, pe inexistența participării la încălcarea unică, complexă și continuă prevăzută la articolul 1 din decizia în litigiu.
4. În hotărârea sa, Tribunalul a admis al doilea și al treilea motiv, fără a se pronunța cu privire la celelalte motive invocate în fața sa(5).
5. În esență, Tribunalul a statuat, în primul rând, în cadrul examinării celui de al doilea motiv, că natura anticoncurențială a celor două evenimente reținute împotriva Simplex în decizia în litigiu nu a fost demonstrată de Comisie corespunzător cerințelor legale(6). În al doilea rând, examinând cel de al treilea motiv numai cu privire la Aquatis, Tribunalul a considerat că, deși această societate a participat în perioada în litigiu la unul dintre aspectele încălcării unice, complexe și continue, Comisia nu a stabilit că Aquatis a știut că, prin comportamentul său, a aderat la o înțelegere constituită din diferite aspecte având un scop comun și nici măcar la înțelegerea la care participase deja înainte de luna martie 2001 și care continua(7). Prin urmare, Tribunalul a anulat articolul 1 din decizia în litigiu și amenda impusă Aalberts și filialelor sale în totalitate, precum și cuantumul suplimentar de 2,04 milioane care fusese impus numai acestora din urmă, pentru motivul unei erori în calculul cuantumului respectiv(8).
6. La 7 iunie 2011, Comisia a introdus prezentul recurs împotriva tuturor acestor aprecieri.
7. În ceea ce le privește, Aalberts și filialele sale au solicitat respingerea recursului și au formulat, de asemenea, un recurs incident, în ipoteza în care Curtea ar admite în tot sau în parte recursul principal, prin care au solicitat prezentei instanțe anularea hotărârii atacate în măsura în care prin aceasta s‑a constatat existența unei încălcări unice, complexe și continue, care ar fi continuat după inspecțiile efectuate de Comisie în luna martie 2001, precum și anularea deciziei în litigiu în măsura în care le vizează și/sau reducerea semnificativă a cuantumului amenzii care le‑a fost impusă.
8. Pledoariile părților din prezenta procedură au fost ascultate în ședința din 27 septembrie 2012.
9. În aplicarea articolului 62 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Curții, părțile au fost invitate, la cererea noastră, să își prezinte observațiile cu privire la implicațiile Hotărârii din 6 decembrie 2012, Comisia/Verhuizingen Coppens(9), în ceea ce privește temeinicia celui de al doilea motiv al recursului principal. Părțile au depus observații în termenul acordat.
II – Analiză
10. În susținerea recursului principal, Comisia invocă trei motive. Primul dintre acestea se întemeiază pe o nemotivare și pe săvârșirea unor erori de drept în aplicarea principiilor care reglementează sarcina probei, precum și pe o denaturare a constatărilor de fapt și a elementelor de probă. Cel de al doilea motiv se întemeiază pe erori de drept în ceea ce privește anularea în totalitate a deciziei în litigiu. Al treilea motiv se întemeiază pe o nemotivare, pe încălcarea interdicției de a se pronunța ultra petita și pe o atingere corelativă adusă dreptului la apărare.
11. Recursul incident declarat de Aalberts și de filialele sale, formulat în subsidiar, se întemeiază pe un motiv unic prin care se reproșează Tribunalului că a constatat în mod eronat existența unei încălcări unice, complexe și continue.
12. Pentru rațiunile care vor fi dezvoltate în continuare, apreciem că primul motiv al recursului principal trebuie să fie admis, cel puțin în mare parte, și că, în consecință, hotărârea atacată trebuie să fie anulată. Se impune, așadar, examinarea motivului unic al recursului incident, care se referă, de altfel, la aprecieri efectuate în hotărârea menționată care preced din punct de vedere logic criticile invocate de Comisie în al doilea și în al treilea motiv ale recursului principal, pe care le vom examina doar cu titlu subsidiar.
A – Cu titlu principal, cu privire la primul motiv al recursului principal, întemeiat pe o nemotivare și pe săvârșirea unor erori de drept în aplicarea principiilor care reglementează sarcina probei, precum și pe o denaturare a constatărilor de fapt și a elementelor de probă
13. Deși oarecum dezordonat, primul motiv al recursului principal poate fi împărțit, în esență, în două aspecte. Primul aspect se întemeiază pe săvârșirea unei erori metodologice și pe o nemotivare în ceea ce privește examinarea izolată și fragmentară a elementelor de probă. Cel de al doilea aspect se întemeiază pe denaturarea elementelor de probă.
1. Cu privire la primul aspect al primului motiv, întemeiat pe o eroare metodologică și pe o nemotivare în ceea ce privește examinarea izolată și fragmentară a elementelor de probă
a) Argumentele părților
14. Prin intermediul primului aspect al primului motiv, Comisia reproșează Tribunalului că nu a analizat participarea continuă a unității economice pe care o constituiau Aalberts și filialele sale, ci a procedat la o examinare izolată și individuală a elementelor de probă privind participarea la încălcare pentru fiecare dintre cele două filiale, neținând seama, fără o motivare suficientă, de legăturile existente între acestea. Or, o asemenea examinare izolată și fragmentară a elementelor de probă nu ar fi putut fi eventual realizată decât dacă Tribunalul ar fi răspuns în prealabil la primul motiv al acțiunii în primă instanță prin care Aalberts și filialele sale contestau că ar fi format o singură întreprindere în sensul articolului 81 CE. Comisia adaugă că participarea la înțelegere a uneia sau a alteia dintre filiale trebuie considerată drept manifestarea participării la aceasta a întreprinderii din care face parte filiala respectivă, contrar analizei efectuate de Tribunal. Lipsa unei explicații din partea Tribunalului cu privire la motivele pentru care, în cadrul aceleiași întreprinderi, elementele de probă referitoare la fiecare filială ar trebui să fie examinate separat ar echivala cu o nemotivare vădită.
15. Aalberts și filialele sale apreciază că acest aspect, precum și, mai general, primul motiv de recurs sunt vădit inadmisibile, întrucât Comisia invocă, sub aparența unor chestiuni de drept, erori de apreciere a faptelor și a elementelor de probă care ar scăpa controlului Curții în cadrul unui recurs. În orice caz, criticile Comisiei ar fi vădit nefondate. Tribunalul ar fi apreciat, în mod logic, presupusa participare la înțelegere a celor două societăți și ar fi examinat în continuare ansamblul probelor în context. Raționamentul efectuat de Tribunal ar fi coerent și hotărârea atacată ar fi motivată corespunzător cerințelor legale.
b) Analiză
16. Contrar celor susținute de Aalberts și de filialele sale, nu există nicio îndoială că prezentul aspect al primului motiv al recursului formulat de Comisie este admisibil, deoarece aceasta nu se limitează nicidecum să critice aprecierea faptelor sau a elementelor de probă efectuată de Tribunal.
17. Astfel, Comisia reproșează în esență Tribunalului că hotărârea atacată ar fi incoerentă. Acesta din urmă ar fi apreciat în mod izolat elementele referitoare la participarea Simplex și a Aquatis la încălcarea unică, complexă și continuă și, în același timp, omițând să se pronunțe cu privire la primul motiv invocat de Aalberts și de filialele sale în primă instanță, nici nu ar fi infirmat premisa deciziei în litigiu, potrivit căreia aceste societăți făceau parte din aceeași entitate economică în sensul normelor de concurență din dreptul Uniunii, nici nu ar fi explicat motivele care l‑au determinat să procedeze la o examinare separată a elementelor de probă în cadrul aceleiași unități economice.
18. O asemenea critică, referitoare atât la coerența raționamentului urmat de Tribunal, cât și la motivarea hotărârii acestuia, este în mod evident o chestiune de drept cu care Curtea poate fi sesizată în cadrul unui recurs(10).
19. Cu privire la fond, apreciem că prezentul aspect trebuie admis.
20. Mai întâi, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, noțiunea de întreprindere, în sensul articolului 81 CE, desemnează o unitate economică, chiar dacă, din punct de vedere juridic, această unitate economică este constituită din mai multe persoane fizice sau juridice(11).
21. De asemenea, potrivit jurisprudenței, comportamentul unei filiale poate fi imputat societății‑mamă atunci când această filială nu își stabilește în mod autonom comportamentul pe piață, deoarece, într‑o astfel de situație, societatea‑mamă și filiala sa constituie o singură unitate economică și, prin urmare, formează o singură întreprindere(12).
22. În plus, în cazul în care o asemenea unitate economică încalcă normele de concurență, răspunderea pentru această încălcare îi revine, potrivit principiului răspunderii personale(13).
23. În continuare, în prezenta cauză este cert că Tribunalul nu a răspuns, pentru motive de economie a procedurii, la primul motiv invocat în primă instanță de Aalberts și de filialele sale, care se întemeia pe nelegalitatea stabilirii răspunderii pentru încălcare în sarcina Aalberts, în calitate de societate‑mamă. Prin intermediul acestui motiv, Aalberts și filialele sale contestau astfel aprecierea reținută de Comisie în decizia în litigiu, potrivit căreia aceste societăți constituiau o întreprindere, adică o unitate economică în sensul articolului 81 CE și al jurisprudenței citate anterior, și că Aalberts exercita, în calitate de societate‑mamă, o influență decisivă asupra comportamentului celor două filiale ale sale.
24. Evident, recurgerea la tehnica economiei de procedură nu are nimic criticabil în sine. Aceasta chiar permite în general instanței să asigure respectarea cerințelor unei bune administrări a justiției.
25. În contextul prezumției de legalitate a actelor adoptate de instituțiile Uniunii(14), faptul că Tribunalul nu s‑a pronunțat cu privire la primul motiv al acțiunii, dar a admis al doilea și al treilea motiv prin care se critica participarea Aalberts și a filialelor sale la încălcarea imputată, lasă cel puțin să se presupună că acesta a plecat de la premisa, stabilită în decizia în litigiu, potrivit căreia Aalberts și filialele sale constituiau efectiv o singură întreprindere în sensul articolului 81 CE.
26. Astfel, nu are sens să se economisească examinarea unui motiv dacă instanța înțelege să îl admită.
27. Prin urmare, se poate considera în mod rezonabil că rațiunea pentru care Tribunalul a decis că era oportun să nu examineze primul motiv invocat în fața sa, pentru a se concentra numai asupra celui de al doilea și a celui de al treilea motiv invocate în primă instanță, este că a apreciat că acest motiv, a cărui examinare preceda în mod logic analiza următoarelor motive, nu putea fi admis.
28. Or, în cadrul aprecierii temeiniciei celui de al doilea și a celui de al treilea motiv ale acțiunii în primă instanță, Tribunalul s‑a limitat să examineze, pentru fiecare dintre filialele Aalberts, în mod izolat sau, cu alte cuvinte, fragmentar, elementele de probă reținute de Comisie, la rândul său, împotriva unității economice pe care o formau Aalberts și filialele sale, fără a verifica interacțiunea dintre aceste elemente în însuși cadrul unității menționate și fără a expune motivele care l‑au determinat să procedeze în acest mod.
29. Astfel, trebuie amintit că Tribunalul a examinat comportamentul pe care Comisia îl imputa Simplex în cadrul celui de al doilea motiv al acțiunii, întemeiat pe inexistența unei încălcări a articolului 81 CE, în timp ce comportamentul Aquatis a făcut obiectul aprecierii Tribunalului consacrate celui de al treilea motiv al acțiunii, întemeiat pe inexistența participării la încălcarea unică, complexă și continuă.
30. În ceea ce privește Simplex, Tribunalul a decis că nu se demonstrase de către Comisie că această societate a participat la încălcare.
31. Referitor la cele două evenimente pe care Comisia s‑a bazat în decizia în litigiu împotriva Simplex, Tribunalul a apreciat, în primul rând, că niciunul dintre acestea nu demonstra participarea societății menționate la încălcare pentru anul 2003.
32. În al doilea rând, în ceea ce privește anul 2004, Tribunalul a decis că primul eveniment în litigiu, și anume un contact telefonic între un reprezentant al Simplex și un reprezentant al altei întreprinderi care a participat la înțelegere (în speță FRA.BO SpA, denumită în continuare „FRA.BO”), în legătură cu o presupusă creștere a prețurilor pe piața elenă a fitingurilor, se baza, în definitiv, pe o serie de note olografe ale reprezentantului FRA.BO „[care] nu era suficientă, în sine, pentru a dovedi participarea Simplex la încălcarea imputată în speță. Astfel, nu este exclus ca acest contact să poată fi considerat drept un incident izolat”(15).
33. Referitor la cel de al doilea eveniment reținut împotriva Simplex, și anume o întâlnire cu ocazia târgului de la Essen (Germania), la 18 martie 2004, între un reprezentant al unei întreprinderi care a participat la încălcare (în speță IBP Ltd, denumită în continuare „IBP”) și doi reprezentanți ai Simplex, Tribunalul a decis că declarațiile date de primul în contextul unei cereri de clemență formulate de IBP nu erau mai credibile decât cele date de salariații Simplex(16).
34. În ceea ce privește Aquatis, Tribunalul a apreciat că aceasta participase, în perioada iunie 2003-aprilie 2004, la reuniunile comitetului logistic al Fédération française des négociants en appareils sanitaires, chauffage, climatisation et canalisations (Federația Franceză a Comercianților de Aparate sanitare, de Încălzire, de Climatizare și de Canalizare, denumită în continuare „FNAS”), al căror obiect era coordonarea prețurilor, reuniuni care corespundeau unui singur aspect al încălcării care se desfășurase în perioada 1991-martie 2001(17).
35. Tribunalul a decis însă că nu se demonstrase de către Comisie că, la momentul participării sale la reuniunile FNAS în perioada în litigiu, Aquatis cunoștea activitățile anticoncurențiale ale celorlalte întreprinderi sau că putea să le prevadă în mod rezonabil și că, așadar, comportamentul său se înscria într‑un plan global care cuprindea toate elementele constitutive ale înțelegerii constatate(18). În această privință, Tribunalul a considerat că nu se demonstrase de către Comisie că Aquatis aderase din nou la înțelegere după luna martie 2001, că niciun element nu indica faptul că Aquatis ar fi avut cunoștință despre continuarea respectivei încălcări de către IBP, Comap SA (fostă Aquatis) și FRA.BO, că discuțiile din cadrul comitetului logistic al FNAS vizau numai piața franceză și că, prin urmare, coluziunea realizată în cadrul acestor reuniuni nu avea o întindere paneuropeană și că, în pofida unui contact între Aquatis și FRA.BO în aprilie 2004, notele olografe luate de reprezentantul FRA.BO nu furnizau niciun indiciu cu privire la caracterul anticoncurențial al subiectelor care au fost abordate cu această ocazie(19).
36. Constatăm, așadar, că Tribunalul nu a explicat în particular de ce, contrar celor reținute în decizia în litigiu care i‑a fost deferită, nu era necesar să fie luate în considerare împreună comportamentele individuale ale fiecărei filiale, deși premisa raționamentului său se bazează implicit, dar în mod necesar, pe aprecierea reținută în decizia în litigiu, potrivit căreia, în esență, filialele constituiau împreună cu societatea‑mamă o unitate economică unică, având un comportament propriu.
37. Acest impediment, care afectează atât raționamentul Tribunalului, cât și motivarea hotărârii atacate, se manifestă în special atunci când, fără alte explicații, Tribunalul a decis, la punctul 61 din hotărârea menționată, că nu este exclus ca respectivul contact stabilit între un reprezentant al FRA.BO și un reprezentant al Simplex să poată fi considerat drept un incident izolat, fără să rezulte măcar că Tribunalul ar fi luat în considerare influența pe care o putea avea asupra acestei aprecieri împrejurarea că, în aceeași perioadă și în cadrul aceleiași unități economice, Aquatis participa la reuniuni având ca obiect coordonarea prețurilor pe piața franceză a fitingurilor și în care era implicată în special FRA.BO.
38. Astfel cum susține Comisia în mod întemeiat, aprecierea aspectului dacă incidentul în cauză este „izolat” depinde de celelalte elemente de probă din dosar imputabile unității economice formate din Aalberts și din filialele sale, reținută în decizia în litigiu.
39. De asemenea, este dificil de înțeles modul în care Tribunalul a putut concluziona, la punctul 117 din hotărârea atacată, că Aquatis nu putea să prevadă în mod rezonabil că reuniunile FNAS la care participa se înscriau în cadrul unei încălcări mai extinse, care făcea parte dintr‑un plan global, fără măcar să ia în considerare comportamentul pretins izolat al Simplex în ceea ce privește piața elenă, deși nu a infirmat aprecierea din decizia în litigiu potrivit căreia aceste două societăți nu se comportau în mod autonom, ci constituiau o unitate economică împreună cu societatea lor mamă, Aalberts.
40. Omisiunea Tribunalului de a proceda la o examinare de ansamblu a elementelor de probă reținute de Comisie împotriva Aalberts și a filialelor sale se înțelege cu atât mai puțin cu cât, potrivit jurisprudenței, este suficient să se demonstreze de către Comisie că întreprinderea în cauză a participat la reuniuni în cursul cărora au fost încheiate acorduri de natură anticoncurențială, fără să se fi opus în mod vădit, pentru a dovedi în mod corespunzător participarea întreprinderii respective la înțelegere(20).
41. Desigur, nu este vorba despre neglijarea aprecierii individuale a elementelor de probă reținute de Comisie împotriva societăților despre care se pretinde că au participat la încălcare.
42. Totuși, în cazul în care astfel de elemente de probă vizează comportamentul unei întreprinderi unice, în sensul articolului 81 CE, chiar dacă aceasta este constituită din mai multe entități juridice, elementele în cauză trebuie în mod necesar să fie apreciate în ansamblu pentru a se stabili participarea respectivei întreprinderi la încălcarea invocată(21).
43. O interpretare diferită ar priva de efect util articolul 81 CE, întrucât ar însemna să se admită că un grup de societăți poate invoca separarea formală a societăților care îl compun, rezultată din personalitatea juridică distinctă a acestora, pentru a se opune constatării unității comportamentului lor pe piață în vederea aplicării normelor de concurență(22).
44. În consecință, întrucât Tribunalul a omis să examineze în ansamblu elementele de probă reținute împotriva Simplex și a Aquatis în decizia în litigiu, deși nu a infirmat premisa deciziei menționate, potrivit căreia Aalberts și filialele sale constituiau o singură întreprindere în sensul articolului 81 CE, hotărârea atacată este afectată de o eroare de drept.
45. În opinia noastră, o astfel de eroare trebuie să determine anularea hotărârii atacate în măsura în care Tribunalul a anulat articolul 1 din decizia în litigiu și articolul 2 litera (a) din decizia menționată, aplicând Aalberts, în solidar cu Aquatis și cu Simplex, o amendă în cuantum de 100,80 milioane de euro.
46. În mod corelativ, o asemenea eroare de drept trebuie să conducă la invalidarea anulării de către Tribunal a articolului 2 litera (b) punctul 2 din decizia în litigiu, prin care, amintim, s‑a impus Aquatis și Simplex o amendă de 2,04 milioane de euro, în solidar.
47. Astfel, această anulare se bazează în mod greșit pe motivarea implicită(23) potrivit căreia Comisia nu putea să țină seama de cifra de afaceri a Aalberts pentru a calcula cuantumul amenzii impuse celor două filiale ale sale, deoarece Comisia nu demonstrase corespunzător cerințelor legale participarea acestora din urmă la încălcarea unică, complexă și continuă reproșată.
48. După cum s‑a demonstrat în aprecierile de mai sus, având în vedere că hotărârea atacată este afectată de o eroare de drept în această ultimă privință, propunem anularea în consecință a punctelor 1) și 2) din dispozitivul hotărârii menționate.
49. În aceste împrejurări, nu ar fi necesară pronunțarea nici cu privire la temeinicia celui de al doilea aspect al primului motiv al recursului principal, nici cu privire la al doilea și al treilea motiv al acestuia(24).
50. În schimb, se impune examinarea recursului incident care a fost declarat, în subsidiar, de Aalberts și de filialele sale, în ipoteza în care unul dintre motivele recursului principal ar fi admis.
B – Cu privire la recursul incident
1. Argumentele părților
51. Aalberts și filialele sale susțin că Tribunalul ar fi săvârșit o eroare de drept prin faptul că a statuat, la punctul 106 din hotărârea atacată, că, întrucât înțelegerea a continuat după inspecțiile efectuate de Comisie în luna martie 2001, aceasta a stabilit existența unei încălcări unice, complexe și continue.
52. Astfel, în opinia Aalberts și a filialelor sale, înțelegerea anterioară inspecțiilor și acțiunile ulterioare inspecțiilor nu ar urmări un obiectiv unic. Înțelegerea menționată ar avea drept scop funcționarea unei înțelegeri paneuropene care viza să înlăture practic toate sursele potențiale de concurență, concentrându‑se nu numai asupra stabilirii prețurilor, ci și asupra împărțirii piețelor naționale și a clienților, precum și asupra coordonării împotriva producătorilor și a distribuitorilor care nu erau membri ai înțelegerii. În schimb, acțiunile ulterioare anului 2001 priveau doar schimburile de informații referitoare la preț și nu cuprindeau forme de coluziune care să vizeze înlăturarea altor aspecte ale concurenței, în special împărțirea clienților, care făceau parte integrantă din înțelegerea anterioară inspecțiilor.
53. Aalberts și filialele sale apreciază că, în timp ce diferitele acțiuni anterioare inspecțiilor erau clar legate și complementare, nu aceasta era situația acțiunilor ulterioare anului 2001. Acest fapt ar demonstra că după 2001 caracteristicile fundamentale ale înțelegerii anterioare inspecțiilor nu mai existau.
54. În plus, diferențele referitoare la acoperirea geografică, la metodele utilizate și la perioadele de aplicare a încălcării unice ar suscita de asemenea îndoieli din partea Tribunalului, a căror existență ar fi trebuit să fie în avantajul lor, în ceea ce privește raportul dintre acțiunile anterioare și acțiunile ulterioare anului 2001.
55. Aalberts și filialele sale concluzionează, așadar, că trebuie să se constate o lipsă vădită a elementelor de probă suficient de precise și de concordante pentru a întemeia convingerea fermă că încălcările invocate constituie o încălcare unică și continuă în sensul articolului 81 CE. Prin urmare, Tribunalul ar fi interpretat incorect această noțiune.
56. În răspunsul la recursul incident, Comisia susține, mai întâi, că acesta este inadmisibil, deoarece Aalberts și filialele sale solicită, în realitate, o nouă apreciere a faptelor.
57. În continuare, Comisia consideră că recursul incident este inoperant pentru motivul că Aalberts și filialele sale nu ar avea interesul de a exercita acțiunea. Dacă ar exista, astfel cum pretind acestea, două încălcări distincte, una înainte și cealaltă după inspecțiile efectuate de Comisie, cuantumul total al amenzilor ar fi cel puțin identic pentru cele trei societăți.
58. În sfârșit, Comisia susține că recursul incident este lipsit de temei. Potrivit Comisiei, critica invocată în susținerea recursului incident este circumscrisă problemei dacă manifestările anticoncurențiale ulterioare inspecțiilor constituiau continuarea încălcării săvârșite înainte de efectuarea acestora. În această privință, Comisia apreciază că Tribunalul a aplicat în mod corect jurisprudența Curții potrivit căreia se impune examinarea aspectului dacă evenimentele care s‑au produs înainte și după inspecțiile respective urmăreau același obiectiv. Nu ar fi necesar un grad de similitudine deosebit de ridicat între elementele anterioare și cele ulterioare inspecțiilor. Contrar celor sugerate de Aalberts și de filialele sale, nu ar exista în dreptul Uniunii nici o „prezumție de încălcări distincte”. A pretinde că în cazul în care există îndoieli ar trebui în mod necesar să se prezume existența unor încălcări distincte ar fi, potrivit Comisiei, pur și simplu ilogic.
2. Analiză
a) Cu privire la admisibilitatea și la caracterul operant al recursului incident
59. Trebuie precizat de la bun început că problema admisibilității recursului incident s‑ar putea pune dacă acesta din urmă nu ar fi fost formulat în subsidiar, în ipoteza în care Curtea ar admite unul sau mai multe motive ale recursului principal. Astfel, interesul Aalberts și al filialelor sale de a exercita acțiunea ar fi în acest caz în discuție, având în vedere că Tribunalul a admis concluziile lor în anulare prezentate în primă instanță(25).
60. În schimb, într‑o situație precum cea din speță, în care recursul incident este formulat în modul descris mai sus, admisibilitatea acestuia nu pare a trebui să fie pusă în discuție. Astfel, pe de o parte, prin acest recurs se urmărește efectiv obținerea anulării, cel puțin în parte, a hotărârii atacate pentru un motiv care nu a fost invocat în recursul principal(26). Pe de altă parte, este vorba despre singura cale procedurală de care dispun Aalberts și filialele sale pentru a contesta motivele reținute de Tribunal care confirmă existența unei încălcări unice, complexe și continue. Astfel, în lipsa introducerii unui asemenea recurs incident și în ipoteza în care Curtea ar aprecia, după admiterea recursului principal, că litigiul ar fi în stare de judecată, aceasta din urmă nu s‑ar mai putea pronunța cu privire la părțile din hotărârea atacată care nu au fost contestate, inclusiv, așadar, cele referitoare la constatarea existenței unei încălcări unice, complexe și continue(27). Privarea Aalberts și a filialelor sale de dreptul de a se prevala de calea recursului incident ar echivala, astfel, cu o denegare de justiție.
61. De altfel, fiind cu siguranță conștientă de o asemenea consecință indezirabilă, Comisia nu a invocat un motiv atât de general de inadmisibilitate a recursului incident.
62. Comisia s‑a limitat astfel să susțină, pe de o parte, că acesta din urmă ar urmări exclusiv să repună în discuție aprecierile de fapt realizate de Tribunal și, pe de altă parte, din punctul de vedere al caracterului său inoperant mai curând decât inadmisibil, că recursul incident, chiar dacă ar fi admis, nu ar afecta cuantumul amenzilor impuse Aalberts și filialelor sale.
63. În opinia noastră, ambele critici trebuie respinse.
64. În ceea ce privește prima critică, este necesar să se arate că Aalberts și filialele sale nu încearcă să repună în discuție nici existența încălcării înainte de efectuarea inspecțiilor Comisiei din anul 2001, astfel cum a fost constatată de Tribunal la punctele 91-100 din hotărârea atacată, nici aprecierea potrivit căreia acțiunile ulterioare inspecțiilor menționate, examinate la punctele 101-105 din hotărârea menționată, priveau schimburi de informații referitoare la prețuri.
65. Acestea susțin, în schimb, că aprecierea faptelor realizată de Tribunal ar fi trebuit să îl determine pe acesta să respingă concluzia la care ajunsese Comisia și potrivit căreia înțelegerea constatată anterior verificărilor din anul 2001 continuase după verificările menționate, luând forma unei încălcări unice, complexe și continue.
66. Întrucât se limitează, așadar, să critice motivarea hotărârii atacate în ceea ce privește calificarea juridică a comportamentelor în cauză drept încălcare unică, complexă și continuă, recursul incident este admisibil(28).
67. Cu privire la caracterul pretins inoperant al recursului incident, acesta din urmă, contrar celor susținute de Comisie, nu se limitează să critice motivele hotărârii atacate care au incidență numai asupra cuantumului amenzilor impuse Aalberts și filialelor sale, ci este îndreptat împotriva constatărilor Tribunalului referitoare la examinarea existenței unei încălcări a articolului 81 CE imputabile acestor societăți. De altfel, dacă Curtea ar admite recursul incident și ar considera, așadar, că Tribunalul a constatat în mod greșit existența unei încălcări unice, complexe și continue, problema participării Aquatis la această încălcare, care face ea însăși obiectul celui de al doilea motiv al recursului principal formulat de Comisie, ar rămâne lipsită de interes. Recursul incident este, așadar, îndreptat efectiv împotriva motivelor hotărârii atacate care au o incidență asupra constatărilor Tribunalului care depășesc problema aplicării unor amenzi Aalberts și filialelor sale.
b) Cu privire la fondul recursului incident
68. După cum am precizat deja, Aalberts și filialele sale nu contestă nici existența încălcării înainte de efectuarea inspecțiilor Comisiei din anul 2001, astfel cum a fost constatată de Tribunal la punctele 91-100 din hotărârea atacată, nici aprecierea potrivit căreia acțiunile ulterioare inspecțiilor respective, examinate la punctele 101-105 din hotărârea menționată, vizau schimburi de informații referitoare la prețuri.
69. În ceea ce privește aceste din urmă puncte din hotărârea atacată, Aalberts și filialele sale susțin, în esență, că Tribunalul ar fi constatat în mod greșit că evenimentele ulterioare inspecțiilor din 2001 constituiau continuarea încălcării (complexe), astfel cum exista aceasta înaintea inspecțiilor respective. Ele susțin, așadar, că încălcarea nu ar fi fost „continuă” și că, prin urmare, comportamentele în cauză s‑ar încadra în două încălcări distincte (iar nu într‑o încălcare unică).
70. Această argumentare nu reușește să ne convingă.
71. Potrivit jurisprudenței amintite, în esență, la punctele 86 și 87 din hotărârea atacată, o încălcare a articolului 81 alineatul (1) CE poate rezulta nu numai dintr‑un act izolat, ci și dintr‑o serie de acte sau dintr‑un comportament continuu, chiar dacă unul sau mai multe elemente din această serie de acte sau din acest comportament continuu ar putea constitui de asemenea, în sine și privite în mod izolat, o încălcare a dispoziției menționate(29).
72. Determinant este faptul că diferitele acțiuni se înscriu într‑un „plan de ansamblu” ca urmare a obiectului identic al acestora privind denaturarea concurenței în cadrul pieței unice(30).
73. În aceste circumstanțe, Curtea a decis, pe de o parte, că ar fi artificial să se subdivizeze în mai multe comportamente distincte un acord caracterizat de o serie de eforturi prin care se urmărește o singură finalitate economică și, pe de altă parte, că este lipsit de relevanță faptul că, în cadrul unui acord global care se întinde pe mai mulți ani, există un decalaj de câteva luni între manifestările înțelegerii(31).
74. De asemenea, răspunzând unui argument întemeiat pe diferența de natură dintre două decizii luate de o asociere de întreprinderi cu privire la stabilirea prețurilor și, respectiv, la politica comercială în materie de publicare de către membrii asocierii menționate, diferență care, potrivit acestei asocieri, ar fi trebuit să determine Comisia și Tribunalul să califice deciziile menționate drept decizii autonome în lumina articolului 81 CE, Curtea a precizat că aceste diferențe erau lipsite de incidență în ceea ce privește calificarea deciziilor respective drept „încălcare unică”, întrucât acestea se înscriau în cadrul unei serii de practici care aveau același obiect, și anume restrângerea concurenței prin prețuri(32).
75. În speță, Tribunalul a aplicat în mod corect jurisprudența pe care tocmai am amintit‑o, analizând, la punctele 102-105 din hotărârea atacată, dacă comportamentele imputate, ulterioare investigațiilor Comisiei din anul 2001, aveau același obiectiv ca practicile anticoncurențiale anterioare acestei date, și anume concertarea cu privire la prețurile fitingurilor.
76. În aceeași logică, care constă în privilegierea obiectivului practicilor anticoncurențiale mai curând decât a diverselor manifestări sau a modalităților lor de aplicare(33), Tribunalul a decis de asemenea în mod întemeiat, la punctul 105 din hotărârea atacată, că faptul că anumite caracteristici sau intensitatea acestor practici s‑au schimbat nu este concludent, deoarece este plauzibil ca, în urma inspecțiilor Comisiei, înțelegerea să fi cunoscut o formă mai puțin structurată și o activitate de intensitate mai variabilă.
77. Astfel, faptul că anumite aspecte ale înțelegerii au încetat și că aceasta a fost mai puțin structurată decât înainte de efectuarea inspecțiilor Comisiei pare logic, având în vedere că întreprinderile care au continuat să participe la înțelegere după aceste inspecții știau că fac obiectul investigației realizate de această instituție. Era vorba, așadar, despre o reacție „normală” de prudență din partea unor operatori economici care doresc să continue să urmărească obiectivul practicilor lor anterioare, și anume stabilirea prețurilor fitingurilor, într‑un cadru și sub forme în mod necesar mai discrete.
78. Prin urmare, contrar celor susținute de Aalberts și de filialele sale, aceste modalități diferite de aplicare a înțelegerii înainte și după inspecțiile Comisiei nu pot fi invocate pentru a înlătura constatarea caracterului unitar și continuu al încălcării reținute în hotărârea atacată.
79. În consecință, nu mai este necesară pronunțarea cu privire la argumentul, de altfel oarecum ciudat, invocat de Aalberts și de filialele sale, potrivit căruia existența unei îndoieli a Tribunalului cu privire la caracterul unitar și continuu al încălcării ar fi trebuit să îl determine pe acesta să constate existența a două încălcări distincte, întrucât pretinsa îndoială nu are niciun temei.
80. În consecință, propunem respingerea ca nefondat a recursului incident invocat, în subsidiar, de Aalberts și de filialele sale.
C – În subsidiar, cu privire la al doilea și la al treilea motiv ale recursului principal
1. Cu privire la cel de al treilea motiv al recursului principal, întemeiat pe o nemotivare în ceea ce privește încălcarea interdicției de a se pronunța ultra petita și pe o atingere corelativă adusă dreptului la apărare
81. Curtea nu ar trebui să acorde prea multă atenție celui de la al treilea motiv al recursului principal, prin care Comisia reproșează în esență Tribunalului că nu a explicat motivele pentru care a anulat amenda în cuantum de 2,04 milioane de euro impusă în solidar Aquatis și Simplex în temeiul articolului 2 litera (b) punctul 2 din decizia în litigiu.
82. Astfel, după cum am arătat la punctul 47 din prezentele concluzii, această anulare, deși afectată, în opinia noastră, de o eroare de drept, era ușor de înțeles în contextul prezentei cauze și se baza pe pretinsa luare greșită în considerare de către Comisie a cifrei de afaceri a Aalberts pentru calculul cuantumului respectiv al acestei amenzi. Comisia era, așadar, perfect în măsură să înțeleagă raționamentul Tribunalului de la punctele 123 și 124 din hotărârea atacată.
83. Cel de al doilea motiv al recursului principal ar merita mai multă atenție în cazul în care Curtea ar decide să nu își însușească propunerea noastră de admitere a primului motiv al recursului menționat.
2. Cu privire la al doilea motiv al recursului principal, întemeiat pe erori de drept cu privire la anularea în totalitate a deciziei în litigiu
a) Argumentele părților
84. Comisia apreciază că Tribunalul a săvârșit o eroare vădită prin faptul că a anulat în totalitate articolul 2 litera (a) din decizie privind filiala Aquatis și societatea‑mamă Aalberts, deși Tribunalul a confirmat participarea Aquatis la activitățile din cadrul înțelegerii cu privire la piața franceză.
85. Comisia arată că Tribunalul ar fi admis, la punctul 106 din hotărârea atacată, că aceeași înțelegere ilegală continuase după inspecțiile efectuate de Comisie și că reuniunile FNAS la care participase Aquatis constituiau un aspect al încălcării menționate în forma pe care a luat‑o după anul 2001. Cu toate acestea, Tribunalul ar fi anulat în totalitate decizia în litigiu și amenda impusă Aquatis și societății sale mamă pentru simplul motiv că nu se demonstrase de către Comisie că Aquatis știa (punctele 111 și 119 din hotărârea atacată) sau ar fi trebuit să știe (punctul 111 din hotărârea atacată) că participa la o înțelegere paneuropeană și că aceasta cunoscuse existența celorlalte două elemente constitutive ale încălcării unice și continue.
86. Potrivit Comisiei, hotărârea atacată ar fi afectată de trei erori de drept.
87. Prima eroare ar consta în faptul că Tribunalul ar fi aplicat un criteriu juridic greșit. Astfel, contrar celor reținute de Tribunal, jurisprudența nu s‑ar referi la o cunoaștere efectivă sau la supoziția că o întreprindere „trebuia să știe” că participa la o încălcare globală, ci la demonstrarea faptului că întreprinderea putea să prevadă în mod rezonabil o asemenea participare și că era pregătită să accepte riscul care decurge din aceasta.
88. Cea de a doua eroare s‑ar manifesta prin faptul că Tribunalul a anulat decizia în litigiu pentru motivul că Aquatis avea un grad diferit de cunoaștere a înțelegerii în raport cu ceilalți participanți la reuniunile FNAS în Franța. Or, potrivit Comisiei, conform unei jurisprudențe constante, gradul variabil de cunoaștere a unui participant la o înțelegere nu ar trebui să determine anularea în totalitate a încălcării unice și continue, ci ar putea, cel mult, să determine o anulare în parte a constatării încălcării și probabil o reducere a amenzii.
89. Cea de a treia eroare, legată de precedenta, ar fi caracterizată de faptul că Tribunalul și‑ar fi depășit puterile prin anularea în totalitate a deciziei în privința Aalberts și a celor două filiale ale sale, deși o anulare în parte ar fi fost, potrivit jurisprudenței, soluția cea mai adecvată.
90. Ca răspuns la problema ridicată în urma pronunțării Hotărârii Comisia/Verhuizingen Coppens, citată anterior, Comisia consideră, în esență, că aprecierile Curții în această hotărâre confirmă argumentația sa, trebuie să determine admiterea celui de al doilea motiv al recursului său și implică anularea în parte a hotărârii atacate în privința Aquatis și Aalberts.
91. Aalberts și filialele sale susțin că acest motiv al recursului principal trebuie înlăturat ca fiind în parte inadmisibil, întrucât Comisia ar solicita Curții să reexamineze faptele constatate în primă instanță.
92. În ceea ce privește restul, acestea apreciază că al doilea motiv este întemeiat pe o interpretare greșită a hotărârii atacate și pe o aplicare incorectă a noțiunii de încălcare unică, complexă și continuă.
93. În primul rând, potrivit Aalberts și filialelor sale, Comisia s‑ar baza pe o interpretare incorectă a hotărârii atacate, având în vedere că interpretează conținutul punctului 119 din aceasta în mod izolat. Astfel, Tribunalul nu s‑ar fi limitat să examineze dacă Aquatis cunoștea efectiv celelalte elemente constitutive ale pretinsei încălcări unice, complexe și continue, ci ar fi verificat și dacă Aquatis trebuia să cunoască elementele menționate. Aceasta ar rezulta fără echivoc din cuprinsul punctului 117 din hotărârea atacată.
94. În al doilea rând, ele arată că nu s‑ar fi ținut seama de către Comisie de faptul că decizia în litigiu s‑a limitat să precizeze că reuniunile FNAS făceau parte dintr‑un ansamblu mai larg de acorduri care constituiau în mod global o încălcare unică, complexă și continuă. Comisia nu ar fi impus o amendă Aquatis și Aalberts bazându‑se pe faptul că reuniunile FNAS constituiau, în sine, o încălcare în sensul articolului 81 CE. Prin urmare, Tribunalul, considerând că Aquatis nu participase la încălcările imputate în decizia în litigiu, ar fi anulat în mod întemeiat în totalitate amenda impusă acestei societăți și Aalberts. Prin urmare, întrucât nu a făcut obiectul procedurii administrative, noul argument invocat de Comisie, potrivit căruia Tribunalul ar fi trebuit să constate participarea Aquatis la o încălcare distinctă, ar fi nefondat.
95. Ca răspuns la problema ridicată cu privire la consecințele Hotărârii Comisia/Verhuizingen Coppens, citată anterior, asupra prezentului motiv al recursului principal, Aalberts și filialele sale consideră în esență că cerințele indicate de Curte în hotărârea menționată, care ar fi putut permite Tribunalului ca, în loc să anuleze în totalitate decizia în litigiu, să o anuleze pur și simplu în parte, nu sunt îndeplinite. Prin urmare, acestea apreciază că Tribunalul a anulat în mod întemeiat decizia în litigiu în totalitate.
b) Analiză
96. Nu există nici cea mai mică îndoială că prezentul motiv este admisibil în măsura în care Comisia se limitează să invoce erori de drept pe care le‑ar fi săvârșit Tribunalul.
97. Cu privire la fond, se impune, înainte de orice, să se amintească pe scurt anumite puncte din hotărârea atacată.
98. La punctul 89 din hotărârea menționată, Tribunalul reia în mod corect jurisprudența Curții potrivit căreia, pentru a stabili participarea unei întreprinderi la o încălcare unică, complexă și continuă, Comisia trebuie să demonstreze că întreprinderea menționată intenționa să contribuie prin propriul comportament la obiectivele comune urmărite de toți participanții și că avea cunoștință despre comportamentele materiale preconizate sau puse în practică de alte întreprinderi în urmărirea acelorași scopuri sau că le putea prevedea în mod rezonabil și că era pregătită să accepte riscul care decurge din acestea(34).
99. La punctul următor din hotărârea atacată, Tribunalul subliniază de asemenea, conform jurisprudenței Curții, că faptul că o întreprindere nu a participat la toate elementele constitutive ale unei înțelegeri nu este pertinent pentru dovedirea existenței unei încălcări în privința sa, întrucât acest element nu trebuie luat în considerare decât la aprecierea gravității încălcării și, dacă este cazul, la stabilirea cuantumului amenzii(35).
100. După ce a stabilit, la punctul 109 din hotărârea atacată, că elementele constitutive ale încălcării unice, complexe și continue ulterioare lunii martie 2001 au constat în contacte bilaterale, în contacte stabilite cu ocazia unui târg comercial și în contacte stabilite în cadrul reuniunilor FNAS în scopul coordonării prețurilor și, la punctul 110 din hotărârea menționată, că Aquatis a participat numai la aceste din urmă reuniuni, iar nu la celelalte două aspecte ale încălcării, Tribunalul a statuat, la punctul 111 din aceeași hotărâre, că trebuie să se verifice, prin urmare, dacă atunci când a participat la respectivele reuniuni „Aquatis știa sau ar fi trebuit să știe că se alătura cercului participanților la înțelegerea paneuropeană. Astfel, numai în cazul în care se stabilește că Aquatis cunoștea existența celorlalte două elemente constitutive ale încălcării, participarea sa la acordul care viza piața franceză ar putea fi considerată drept expresia aderării sale la încălcarea constatată”(36).
101. La punctul 114 din hotărârea atacată, Tribunalul a arătat că niciun element nu indica faptul că Aquatis „ar fi avut cunoștință” despre continuarea respectivei încălcări de către IBP, Comap SA și FRA.BO, în timp ce la punctul 119 a concluzionat că nu s-a stabilit că Aquatis „a știut” că, prin comportamentul său, a aderat la o înțelegere constituită din diferite aspecte având un scop comun și nici măcar la înțelegerea la care participase deja înainte de luna martie 2001 și care continua.
102. La prima vedere, această lectură a hotărârii atacate, la care a procedat de altfel Comisia, ar putea conduce la admiterea argumentației acesteia din urmă, potrivit căreia Tribunalul nu ar fi examinat dacă Aquatis „putea să prevadă în mod rezonabil” comportamentele anticoncurențiale ale celorlalte întreprinderi participante la un plan global care cuprindea toate elementele constitutive ale încălcării constatate.
103. Totuși, trebuie arătat că atât la punctul 112, cât și la punctul 117 din hotărârea atacată Tribunalul a procedat efectiv la examinarea criteriului menționat în privința Aquatis, excluzând faptul că această societate ar fi putut „să prevadă în mod rezonabil” că reuniunile FNAS, care vizau exclusiv piața franceză, se înscriau în cadrul unei încălcări mai extinse care făcea parte dintr‑un plan global, și anume acela de a fi utilizate de ceilalți participanți drept cadru de discuție în scopul coordonării prețurilor fitingurilor pe alte piețe naționale.
104. Sugerăm, așadar, respingerea primei critici invocate de Comisie în susținerea celui de al doilea motiv al recursului său(37).
105. În ceea ce privește a doua și a treia critică, care în opinia noastră trebuie examinate împreună, Comisia contestă anularea în totalitate a deciziei în litigiu în privința Aquatis (și a societății‑mamă Aalberts), cu toate că Tribunalul a constatat, la punctul 110 din hotărârea atacată, că Aquatis a participat la unul dintre cele trei aspecte ale încălcării unice, complexe și continue, al cărui scop coincidea cu scopul celorlalte două aspecte, și anume coordonarea prețurilor.
106. Astfel cum Curtea a avut deja ocazia să precizeze, simplul fapt că Tribunalul consideră că un motiv invocat în susținerea unei acțiuni în anulare este fondat nu îi permite să anuleze în mod automat actul atacat în totalitate, în cazul în care motivul respectiv, care se referă numai la un aspect specific al actului contestat, nu este susceptibil să conducă decât la o anulare în parte(38).
107. Anularea în parte a unui act de drept al Uniunii nu este posibilă decât dacă elementele a căror anulare se solicită pot fi separate de restul actului. O astfel de condiție nu este îndeplinită atunci când anularea în parte a unui act ar avea ca efect modificarea substanței acestuia, aspect care trebuie apreciat potrivit unui criteriu obiectiv(39).
108. Pentru a verifica dacă Tribunalul a anulat în mod întemeiat în totalitate decizia în litigiu în privința Aquatis, inclusiv amenda care i-a fost impusă în solidar cu Aalberts, trebuie să se examineze dacă anularea în parte a deciziei menționate ar fi modificat substanța acesteia(40).
109. În general, astfel cum reiese din Hotărârea Comisia/Verhuizingen Coppens, citată anterior, dacă o întreprindere a participat direct la unul sau la mai multe dintre comportamentele anticoncurențiale care constituie o încălcare unică și continuă – dar nu s‑a stabilit că intenționa să contribuie prin propriul comportament la obiectivele comune urmărite de ceilalți participanți la înțelegere și că a avut cunoștință despre comportamentele ilicite preconizate sau puse în practică de respectivii participanți în urmărirea acelorași scopuri sau că le putea prevedea în mod rezonabil și că era pregătită să accepte riscul care decurge din acestea –, Comisia nu are dreptul să stabilească în sarcina sa decât răspunderea pentru comportamentele la care a participat direct și pentru comportamentele preconizate sau puse în practică de ceilalți participanți în urmărirea acelorași scopuri pe care le urmărea aceasta și pe care s‑a dovedit că întreprinderea menționată le cunoștea sau putea să le prevadă în mod rezonabil și era pregătită să accepte riscul care decurge din acestea(41).
110. Aprecierea menționată nu poate totuși să conducă la exonerarea acestei întreprinderi de răspunderea pentru comportamentele la care este cert că a participat sau pentru care poate fi efectiv ținută responsabilă, potrivit jurisprudenței amintite la punctul 99 din prezentele concluzii.
111. Curtea nu admite să fragmenteze în acest mod o decizie a Comisiei prin care o înțelegere globală este calificată drept încălcare unică și continuă decât dacă sunt îndeplinite două condiții cumulative. Pe de o parte, este necesar ca întreprinderea să fi fost în măsură, în cursul procedurii administrative, să înțeleagă că i se imputa, de asemenea, fiecare dintre comportamentele care compuneau înțelegerea menționată și, prin urmare, să se apere cu privire la acest aspect. Pe de altă parte, însăși decizia Comisiei trebuie să fie suficient de clară în această privință(42).
112. În consecință, dacă aceste condiții sunt îndeplinite și dacă participarea întreprinderii la încălcarea unică și continuă în ansamblul său nu a fost demonstrată de Comisie corespunzător cerințelor legale, decizia Comisiei trebuie considerată nefondată numai în această măsură(43).
113. În aceste condiții, instanța Uniunii trebuie să se limiteze să pronunțe anularea în parte a deciziei Comisiei. Astfel, prin însuși obiectul unei asemenea decizii, care este constatarea unuia sau a mai multor comportamente constitutive ale unei încălcări a articolului 81 CE, o astfel de anulare în parte nu poate modifica substanța acesteia(44).
114. În schimb, în cazul în care cel puțin una dintre cele două condiții identificate de Curte și amintite la punctul 111 din prezentele concluzii nu este îndeplinită, instanța Uniunii nu poate decât să anuleze în totalitate decizia Comisiei pe care o consideră afectată de o nelegalitate.
115. În speță, astfel cum susține Comisia, niciun motiv al hotărârii atacate nu indică faptul că Tribunalul ar fi examinat, înainte de a anula în totalitate decizia în litigiu, aspectul dacă anularea în parte a acesteia din urmă putea fi avută în vedere.
116. Astfel, Tribunalul ar fi trebuit, așadar, să examineze dacă în cursul procedurii administrative, în special în contextul comunicării privind obiecțiunile adresată de Comisie Aalberts și filialelor sale, acestora li s‑a oferit posibilitatea să înțeleagă că reuniunile FNAS puteau fi considerate, în sine, drept o încălcare a articolului 81 alineatul (1) CE și dacă decizia în litigiu era ea însăși suficient de clară în această privință.
117. În răspunsurile la întrebarea adresată ca urmare a pronunțării Hotărârii Comisia/Verhuizingen Coppens, citată anterior, Aalberts și filialele sale susțin că niciuna dintre cele două condiții indicate de Curte nu ar fi îndeplinită în speță, în timp ce Comisia susține contrariul, făcând trimitere la o serie de puncte atât din comunicarea privind obiecțiunile, cât și din răspunsul Aalberts și al filialelor sale la aceasta din urmă, precum și la mai multe puncte din decizia în litigiu, care ar urmări să demonstreze că respectivele condiții sunt îndeplinite.
118. În opinia noastră, decizia în litigiu este departe de a fi lipsită de ambiguități în ceea ce privește calificarea participării Aquatis (și a Aalberts) la reuniunile FNAS drept încălcare autonomă a articolului 81 alineatul (1) CE, astfel încât ar fi posibil să se considere că una dintre cele două condiții ale anulării în parte a deciziei menționate nu ar fi îndeplinită.
119. Totuși, apreciem că Curtea nu este în măsură să procedeze la o substituire a motivelor hotărârii atacate, întrucât ar trebui în mod necesar să efectueze, în prealabil, pentru a examina temeinicia dispozitivului hotărârii atacate, o apreciere a elementelor de fapt discutate de părțile din recurs care nu au fost luate în considerare în niciun mod în hotărârea menționată(45).
120. Prin urmare, în ipoteza în care Curtea nu ar achiesa la propunerea noastră de a admite primul motiv al recursului principal, apreciem că s‑ar impune admiterea celui de al doilea motiv al acestuia și anularea punctelor 1) și 2) din dispozitivul hotărârii atacate în măsura în care vizează participarea Aquatis la încălcare și amenda în cuantum de 55,15 milioane de euro impusă acesteia în solidar cu Aalberts.
III – Cu privire la trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului
121. În conformitate cu articolul 61 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, dacă recursul este întemeiat, Curtea anulează decizia Tribunalului. În acest caz, Curtea poate fie să soluționeze ea însăși în mod definitiv litigiul, atunci când acesta este în stare de judecată, fie să trimită cauza Tribunalului pentru a se pronunța asupra acesteia.
122. Întrucât Tribunalul nu s‑a pronunțat nici cu privire la trei dintre cele cinci motive invocate de Aalberts și de filialele sale în primă instanță, printre care cel referitor la imputabilitatea comportamentului acestora din urmă societății lor mamă, Aalberts, nici, de altfel, cu privire la aspectul dacă, în ceea ce privește Aquatis, putea fi avută în vedere anularea în parte a deciziei în litigiu, date fiind elementele de fapt care nu au fost luate în considerare de prima instanță, în opinia noastră, cauza nu este în stare de judecată în fața Curții.
123. Am sugera, așadar, trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului și soluționarea cererii privind cheltuielile de judecată aferente prezentei proceduri odată cu fondul.
IV – Concluzie
124. În lumina considerațiilor care precedă, propunem Curții să hotărască următoarele:
1) Anulează Hotărârea Tribunalului Uniunii Europene din 24 martie 2011, Aalberts Industries și alții/Comisia (T‑385/06).
2) Trimite prezenta cauză spre rejudecare Tribunalului Uniunii Europene.
3) Cererea privind cheltuielile de judecată se soluționează odată cu fondul.