CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL
JÁN MAZÁK
prezentate la 18 mai 20101(1)
Cauza C‑87/09
Ingrid Putz
împotriva
Medianess Electronics GmbH
[cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Amtsgericht Schorndorf (Germania)]
„Protecția consumatorilor – Vânzare de bunuri de consum – Articolul 3 alineatele (2) și (3) din Directiva 1999/44/CE – Bunuri de consum neconforme cu contractul montate de consumator – Dreptul de a înlocui un bun neconform – Întindere – Lipsa răspunderii vânzătorului pentru costurile cauzate de demontarea produsului cu defecte și de montarea produsului conform care îl înlocuiește”
I – Introducere
1. Prin decizia din 25 februarie 2009, primită de Curte la 2 martie 2009, Amtsgericht Schorndorf (Tribunalul Cantonal din Schorndorf) (Germania) a sesizat Curtea în temeiul articolului 234 CE și i‑a adresat întrebări cu privire la interpretarea articolului 3 din Directiva 1999/44/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 mai 1999 privind anumite aspecte ale vânzării de bunuri de consum și garanțiile conexe (denumită în continuare „Directiva”)(2).
2. Cererea a fost formulată în cadrul unei proceduri declanșate de doamna Ingrid Putz împotriva Medianess Electronics GmbH (denumită în continuare „Medianess Electronics”), referitoare la cumpărarea unei mașini de spălat vase care s‑a dovedit a fi defectă, prin care doamna Putz, după ce a reziliat contractul de vânzare‑cumpărare, urmărește să obțină restituirea prețului de cumpărare, în schimbul returnării mașinii de spălat vase defecte.
3. Prin intermediul întrebărilor preliminare formulate, instanța națională solicită, în esență, să se stabilească dacă, potrivit articolului 3 din Directivă, în situația în care un produs de consum cu defecte, ca, de exemplu, mașina de spălat vase din prezenta cauză, este repus în conformitate prin înlocuire, vânzătorul trebuie să suporte, pe de o parte, cheltuielile de demontare a produsului cu defecte și, pe de altă parte, cheltuielile de montare a noului produs fără defecte.
4. Întrebările adresate în prezenta cauză se suprapun în parte cu cele adresate în cauza C‑65/09(3), în care de asemenea prezentăm concluziile astăzi.
II – Cadrul normativ de referință
A – Dreptul comunitar
5. Directiva a fost adoptată în temeiul articolului 95 CE. Considerentul (1) al acesteia stipulează că, în conformitate cu articolul 153 alineatele (1) și (3) CE, Comunitatea Europeană trebuie să contribuie la realizarea unui nivel ridicat de protecție a consumatorului prin măsurile pe care le adoptă în temeiul articolului 95 CE.
6. Considerentul (10) al Directivei stipulează că, „în cazul neconformității bunurilor cu contractul, consumatorii ar trebui să aibă dreptul ca bunurile să fie repuse în conformitate cu contractul, gratuit, alegând fie repararea, fie înlocuirea bunurilor sau, în lipsa acestor măsuri, la o reducere a prețului sau la rezilierea contractului”.
7. Considerentul (11) al Directivei are următorul conținut:
„Întrucât consumatorul poate, în primul rând, să solicite vânzătorului să repare bunurile sau să le înlocuiască, cu excepția cazului în care aceste despăgubiri sunt imposibile sau disproporționate; întrucât ar trebui să se determine în mod obiectiv dacă o despăgubire este disproporționată; întrucât o despăgubire ar fi disproporționată în cazul în care ar impune, în comparație cu o altă despăgubire, costuri nerezonabile; întrucât pentru a stabili dacă aceste costuri sunt nerezonabile, costurile unei despăgubiri ar fi mult mai mari decât costurile celeilalte despăgubiri”.
8. Articolul 3 din Directivă, denumit „Drepturile consumatorului”, prevede:
„(1) Vânzătorul este răspunzător față de consumator pentru orice neconformitate existentă în momentul livrării bunurilor.
(2) În cazul unei neconformități, consumatorul are dreptul ca bunurile să fie repuse în conformitate, gratuit, prin reparare sau înlocuire, în conformitate cu alineatul (3), sau la o reducere de preț corespunzătoare sau la rezoluțiunea contractului pentru acele bunuri, în conformitate cu alineatele (5) și (6).
(3) În primul rând, consumatorul poate cere vânzătorului să repare bunurile sau poate cere vânzătorului să le înlocuiască, în ambele cazuri gratuit, cu excepția cazurilor în care aceasta este imposibilă sau disproporționată.
O despăgubire se consideră disproporționată în cazul în care impune vânzătorului costuri care, în comparație cu o despăgubire alternativă, sunt nerezonabile […]
Orice reparație sau înlocuire se efectuează într‑un termen rezonabil și fără vreun inconvenient semnificativ pentru consumator, ținând seama de natura bunurilor și scopul pentru care consumatorul a solicitat bunurile în cauză.
(4) Termenul «gratuit» din alineatele (2) și (3) se referă la costurile necesare suportate pentru a aduce bunurile la conformitate, în special costul expedierii prin poștă, al forței de muncă și al materialelor.
(5) Consumatorul poate cere o reducere corespunzătoare a costului sau rezoluțiunea contractului:
– în cazul în care consumatorul nu beneficiază de reparație sau înlocuire sau
– în cazul în care vânzătorul nu a executat despăgubirea într‑un termen rezonabil sau
– în cazul în care vânzătorul nu a executat despăgubirea fără vreun inconvenient semnificativ pentru consumator.
[…]”
9. Articolul 8 din Directivă, denumit „Legislația internă și protecția minimă”, prevede:
„(1) Drepturile care rezultă din prezenta directivă sunt exercitate fără a aduce atingere altor drepturi pe care consumatorul le poate invoca în temeiul dispozițiilor de drept intern care reglementează răspunderea contractuală sau extracontractuală.
(2) Statele membre pot adopta sau menține în vigoare dispoziții mai stricte, compatibile cu prevederile din tratat, în domeniul reglementat de prezenta directivă, pentru a asigura un nivel mai ridicat de protecție a consumatorului”.
B – Dreptul național
10. În cazul unor defecte ale bunului, articolul 437 din Codul civil german (Bürgerliches Gesetzbuch, denumit în continuare „BGB”) conferă cumpărătorului următoarele drepturi:
„În cazul în care bunul prezintă un defect, cumpărătorul are posibilitatea, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții și în lipsa unor dispoziții contrare:
1. să ceară executarea ulterioară în conformitate cu articolul 439;
2. să desființeze contractul […] sau să solicite o reducere a prețului de vânzare în conformitate cu articolul 441;
3. să solicite daune interese […] sau rambursarea cheltuielilor efectuate […]”
11. Articolul 439 din BGB, intitulat „Executarea a posteriori”, prin intermediul căruia a fost transpus în dreptul german articolul 3 din Directivă, prevede următoarele:
„1. Cumpărătorul poate pretinde drept executare a posteriori, la alegere, repararea sau livrarea unui bun fără defect.
2. Vânzătorul trebuie să suporte cheltuielile necesare în vederea executării a posteriori, în special costurile de transport, de deplasare, manopera și costul materialelor.
3. Vânzătorul poate să refuze modalitatea de executare a posteriori aleasă de cumpărător, fără a aduce atingere articolului 275 alineatele 2 și 3, în cazul în care aceasta antrenează costuri disproporționate. În acest context, trebuie să se țină seama în special de valoarea bunului corespunzător, de importanța defectului și să se verifice dacă nu s‑ar putea recurge la o altă executare a posteriori fără inconveniente semnificative pentru cumpărător. Într‑un asemenea caz, dreptul cumpărătorului se limitează la cealaltă modalitate de executare a posteriori; dreptul vânzătorului de a o refuza și pe aceasta în temeiul primei teze rămâne aplicabil.
4. Vânzătorul care își execută ulterior obligația, furnizând un bun conform, poate solicita de la cumpărător restituirea bunului cu defect, conform articolelor 346-348.”
III – Situația de fapt, procedura și întrebările preliminare
12. Doamna Putz, în calitate de consumator, a comandat prin internet o mașină de spălat vase nouă, din oțel inoxidabil, marca Bomann GSP 627 IX, de la Medianess Electronics, în calitate de vânzător, la prețul de 367 de euro plus cheltuielile de livrare, de 9,52 euro. S‑a convenit ca livrarea să se facă la locuința doamnei Putz. În consecință, produsul a fost livrat de Medianess Electronics la 25 aprilie 2008, iar prețul de cumpărare a fost plătit la livrare.
13. După ce doamna Putz a montat mașina de spălat vase în casa sa, a devenit evident un defect, pe care l‑a adus la cunoștința vânzătorului. Un mecanic, angajat al vânzătorului, a stabilit că defectul nu era cauzat de operațiunea de instalare, ci mai curând mașina în sine era defectă.
14. Potrivit instanței de trimitere, nu se contestă faptul că repararea nu este posibilă, astfel încât, pentru executarea a posteriori a contractului, numai înlocuirea produsului cu defecte poate fi luată în considerare. De asemenea, nu există nicio dovadă privind culpa vânzătorului.
15. Fiind de acord cu înlocuirea produsului cu defecte, doamna Putz a solicitat, printr‑un e‑mail din 13 iunie 2008, ca Medianess Electronics nu numai să livreze o mașină de spălat vase fără defecte, ci de asemenea să demonteze mașina defectă din bucătăria sa și să o instaleze pe cea nouă, lucru pe care, printr‑un e‑mail din 17 iunie 2008, Medianess Electronics l‑a refuzat.
16. Întrucât Medianess Electronics nu a mai răspuns la o nouă solicitare în acest sens, doamna Putz a desființat contractul de vânzare‑cumpărare și urmărește să obțină, în cadrul acțiunii principale, restituirea prețului de cumpărare, în schimbul returnării mașinii de spălat vase.
17. Potrivit instanței de trimitere, un cumpărător poate, în conformitate cu dispozițiile relevante ale BGB, să desființeze contractul și să solicite restituirea prețului de cumpărare dacă produsul livrat este defect și dacă cumpărătorul a acordat vânzătorului, fără niciun rezultat, o perioadă efectivă pentru o executare a posteriori, cu excepția cazului în care, în mod excepțional, nu este necesar acest lucru, de exemplu, atunci când vânzătorul refuză în mod serios și definitiv să își execute obligațiile contractuale.
18. Totuși, cumpărătorul îi acordă în mod valabil vânzătorului perioada necesară pentru executarea a posteriori numai dacă a solicitat exclusiv ceea ce ar fi avut dreptul, în caz contrar desființarea contractului fiind exclusă, cu anumite excepții, care nu sunt aplicabile în prezenta cauză.
19. Astfel, soluția din prezenta cauză depinde, în opinia instanței de trimitere, de faptul dacă doamna Putz avea dreptul să solicite vânzătorului demontarea mașinii cu defecte (aspectul pe care îl pune în discuție a doua întrebare preliminară) și montarea noii mașini (aspectul pe care îl pune în discuție prima întrebare preliminară) sau să solicite ca vânzătorul să suporte cheltuielile corespunzătoare.
20. În această privință, instanța de trimitere subliniază că, potrivit dreptului german, în special potrivit articolului 439 alineatul 1 BGB, vânzătorul nu este obligat, ca urmare a livrării ulterioare, să monteze produsul fără defecte sau să suporte cheltuielile corespunzătoare fără a ține seama de răspundere, chiar dacă, înainte de descoperirea defectului, cumpărătorul a montat și a conectat în mod corect produsul cu defecte într‑un ansamblu separat.
21. Totuși, problema dacă, în contextul unei livrări ulterioare, vânzătorul este obligat, într‑o asemenea situație, să demonteze produsul cu defecte sau să suporte cheltuielile corespunzătoare indiferent de existența unei culpe este controversată în dreptul german. Contrar a ceea ce constituie deocamdată opinia majoritară, Bundesgerichtshof pare să considere în prezent că o astfel de pretenție a cumpărătorului poate fi posibilă numai în temeiul interpretării dispozițiilor naționale relevante în conformitate cu Directiva, motiv pentru care instanța a adresat această întrebare Curții de Justiție în cauza C‑65/09.
22. Întrucât Curtea probabil că nu va răspunde la această întrebare, din moment ce Bundesgerichtshof a formulat‑o în legătură cu răspunsul la altă întrebare adresată, Amtsgericht Schorndorf a ridicat de asemenea această problemă în prezenta cauză.
23. În aceste condiții, Amtsgericht, în calitate de instanță de ultim grad de jurisdicție, a decis să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții de Justiție următoarele întrebări preliminare:
„1) Dispozițiile articolului 3 alineatul (2) și alineatul (3) al treilea paragraf din Directiva 1999/44/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 mai 1999 privind anumite aspecte ale vânzării de bunuri de consum și garanțiile conexe trebuie interpretate în sensul că se opun unei dispoziții legale naționale care prevede că vânzătorul care a repus produsul în conformitate cu contractul de vânzare‑cumpărare prin înlocuire nu trebuie să suporte cheltuielile de montare într‑un ansamblu special a produsului livrat ulterior, în cazul în care consumatorul a instalat produsul de consum neconform într‑un mod corespunzător naturii și destinației acestui produs, atunci când montarea nu era datorată inițial conform contractului?
2) Dispozițiile articolului 3 alineatul (2) și alineatul (3) al treilea paragraf din Directivă trebuie interpretate în sensul că vânzătorul care a repus bunul în conformitate cu contractul de vânzare‑cumpărare prin înlocuire trebuie să suporte cheltuielile de demontare, dintr‑un anumit ansamblu, a bunului de consum cu defecte în cazul în care consumatorul a instalat adecvat produsul de consum?”
IV – Analiză juridică(4)
A – Considerații introductive
24. Problema juridică asupra căreia se solicită Curții să se pronunțe în prezenta cauză reprezintă un subiect clasic de drept contractual sau, mai precis, de drept al vânzării de bunuri încă de când juriști romani ca Iulianus sau Ulpian analizau consecințele juridice ale vânzării de vite „cu defecte” pe piețele din lumea antică, în special întinderea răspunderii vânzătorului pentru livrarea de bunuri cu defecte sau, din perspectiva protecției cumpărătorului, problema măsurilor reparatorii de care ar trebui să dispună cumpărătorul în cazurile în care i s‑a livrat un produs care nu este în conformitate cu contractul de vânzare‑cumpărare.
25. După cum rezultă nu numai din susținerile părților din prezenta cauză, deși diferitele prevederi legale naționale ale statelor membre din acest domeniu produc în multe cazuri, prin punerea lor în practică, efecte similare și niveluri comparabile de protecție juridică, în realitate diferă între ele în mod semnificativ – în orice caz, în versiunile lor tradiționale, anterioare armonizării(5). Aceste divergențe privesc nu doar detaliile conceptelor legale, condițiile și definițiile folosite, ci, de asemenea, la un nivel mai general, sistemele de despăgubiri ca atare, mai precis, cele două tipuri de despăgubiri prevăzute în cazul încălcării contractului, relația și ierarhia dintre aceste despăgubiri, rolul despăgubirilor în aceste sisteme sau în legătură cu acestea, precum și delimitarea dintre pretențiile contractuale și cele extracontractuale care se pot formula în legătură cu livrarea de bunuri neconforme.
26. În plus, astfel cum rezultă din informațiile furnizate de Amtsgericht, când este vorba despre probleme specifice referitoare la neconformitate și consecințele sale, ca, de exemplu, întrebarea privind răspunderea vânzătorului pentru cheltuielile de îndepărtare a bunurilor neconforme sau de montare a bunurilor de înlocuire fără defecte, persistă incertitudini și divergențe în literatura juridică din cadrul aceluiași sistem juridic cu privire la drepturile concrete ale cumpărătorului și temeiul lor juridic.
27. Acestea fiind spuse, la nivelul dreptului Uniunii Europene, analizăm acest aspect al cheltuielilor de îndepărtare și de montare din perspectiva specifică a protecției acordate consumatorilor de Directivă.
28. În această privință, este important să observăm, pe de o parte, că, astfel cum s‑a stipulat în considerentul (1) al Directivei și după cum a subliniat în mod întemeiat Curtea în Hotărârea Quelle, Directiva urmărește să asigure un nivel ridicat de protecție a consumatorului(6).
29. Pe de altă parte, trebuie amintit că Directiva constituie o măsură de armonizare minimă, nu a tuturor aspectelor, ci numai a unora dintre cele privind vânzarea bunurilor de consum. În acest mod, după cum rezultă din considerentul (6) al acesteia, Directiva realizează o apropiere a legislațiilor naționale care reglementează vânzarea de bunuri de consum în ceea ce privește neconformitatea bunurilor cu contractul, fără să aducă însă atingere prevederilor și principiilor de drept național referitoare la răspunderea contractuală și extracontractuală.
30. În asemenea condiții și în lipsa unor dispoziții exprese în Directivă în această privință, apare ca fiind justificată numai întrebarea dacă răspunderea vânzătorului față de consumator pentru „neconformitate”, care este reglementată de Directivă, urmărește să includă răspunderea pentru cheltuieli cum sunt cheltuielile de îndepărtare/deconectare a unui produs cu defecte, precum mașina de spălat vase în speță, care a fost montat după livrare de consumator și pentru cheltuielile de montare a produsului de înlocuire fără defecte, astfel încât consumatorul să poată, cu titlu de despăgubire sub forma „înlocuirii” sau în temeiul altei dispoziții a Directivei, să solicite vânzătorului să suporte aceste cheltuieli – cheltuieli care, cel puțin în anumite sisteme naționale juridice, ar fi considerate, după cum au susținut unele dintre părți, ca reprezentând „daune indirecte”, iar nu o simplă problemă de executare necorespunzătoare.
31. În lumina obiectivului Directivei de a întări protecția consumatorului, pare a fi adecvat un răspuns pozitiv la această întrebare. Totuși, problema nu este atât de simplă. Ca orice sistem juridic dezvoltat care reglementează drepturile și obligațiile cumpărătorului și ale vânzătorului născute din executarea necorespunzătoare, sistemul de despăgubiri prevăzut de Directivă nu poate doar să favorizeze fie consumatorul, fie vânzătorul, ci, dimpotrivă, trebuie să urmărească să găsească un echilibru corect între interesele lor respective(7).
32. Acestea fiind spuse, prin intermediul celor două întrebări ale sale, care trebuie examinate împreună, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă prevederile articolului 3 alineatele (2) și (3) din Directivă trebuie interpretate în sensul că, atunci când un produs de consum, precum mașina de spălat vase în speță, care a fost montat și conectat în mod adecvat de consumator, este repus în conformitate prin înlocuire, vânzătorul trebuie să suporte cheltuielile de deconectare/îndepărtare a produsului cu defecte și de montare/conectare a produsului fără defecte în cazul în care, potrivit contractului de vânzare‑cumpărare respectiv, vânzătorul nu era obligat să monteze produsul cumpărat.
B – Principalele argumente ale părților
33. În prezenta cauză au prezentat observații guvernele austriac, german, belgian și spaniol și Comisia. Guvernele austriac și german, precum și Comisia au fost de asemenea reprezentate la ședința din 25 februarie 2010.
34. Guvernele austriac, german și belgian susțin că, într‑o situație precum cea din prezenta cauză, și în orice caz în care montarea nu este prevăzută în contract, atunci când înlocuiește produsul cu defecte, vânzătorul nu este obligat să suporte, potrivit articolului 3 din Directivă, nici costurile de îndepărtare a acestui produs, nici cele de montare a noului produs fără defecte. În consecință, ambelor întrebări adresate trebuie să li se răspundă negativ.
35. Invocând, în esență, argumente similare, aceste guverne susțin că, potrivit articolului 2 alineatul (1) din Directivă, vânzătorul răspunde de livrarea bunurilor în conformitate cu contractul. În consecință, în cazul unei neconformități, care va fi apreciată la momentul livrării, vânzătorul este obligat, potrivit articolului 3 alineatele (2) și (3) din Directivă, să repună bunul cu defecte în conformitate, mai precis, în cazul înlocuirii, să livreze un bun fără defecte. Obligația sa nu poate fi extinsă dincolo de aceasta, astfel încât să cuprindă totodată, precum se sugerează în prezenta cauză, deconectarea produsului cu defecte și montarea noului produs fără defecte. Situația ar fi diferită dacă și montarea produsului cumpărat face parte din obligațiile contractuale convenite între vânzător și consumator.
36. Totuși, guvernul belgian precizează că vânzătorul este obligat să suporte cheltuielile de transport ale produsului neconform.
37. În plus, guvernele austriac și german subliniază că este dificil ca vânzătorul să anticipeze modul de utilizare de către consumator a produsului după livrare, chiar dacă utilizarea este conformă cu natura și cu destinația produsului, astfel încât cheltuielile de îndepărtare a produsului cu defecte și cele de montare a noului produs fără defecte pot varia mult de la caz la caz, în funcție de voința consumatorului. În orice caz, daunele care apar ca rezultat al utilizării produsului cu defecte în speță, cum ar fi cheltuielile cauzate de îndepărtare și de montare, pot da naștere unei pretenții a consumatorului în temeiul prevederilor naționale referitoare la răspunderea contractuală sau extracontractuală.
38. În sfârșit, în opinia acestora, astfel de obligații de îndepărtare și de montare sau de suportare a cheltuielilor corespunzătoare nu rezultă nici din modul de redactare a articolului 3 alineatele (2) și (3) din Directivă, care se referă la înlocuirea bunurilor cu defecte, nici din faptul că, potrivit articolului 3 alineatele (3) și (4) din Directivă, o asemenea înlocuire trebuie să fie realizată „gratuit” și „fără vreun inconvenient semnificativ pentru consumator”. Aceste condiții se referă numai la obligația vânzătorului de a livra încă o dată bunuri fără defecte și nu pot fi interpretate astfel încât să impună acestuia o obligație suplimentară de a suporta cheltuielile de îndepărtare sau de montare.
39. În schimb, Comisia și guvernul spaniol susțin că, în cazul înlocuirii produsului neconform, vânzătorul este obligat de asemenea, potrivit articolului 3 alineatul (3) din Directivă, să suporte cheltuielile de îndepărtare a produsului cu defecte de la locul montării și de montare a noului produs fără defecte. În consecință, acestea sugerează să se răspundă afirmativ la întrebările preliminare.
40. Comisia susține că repararea sau înlocuirea la care are dreptul consumatorul, potrivit articolului 3 alineatul (3) din Directivă, se referă în mod necesar la produsul neconform în starea și în condițiile în care se găsește în momentul în care intervine neconformitatea. Rezultă că, dacă produsul neconform este încorporat în alt lucru sau este conectat la alt lucru într‑un mod compatibil cu natura și cu destinația sa, produsul neconform constituie, în această stare, obiectul reparației sau al înlocuirii. Astfel, prin intermediul înlocuirii produsului, consumatorul trebuie să fie pus în situația în care s‑ar fi găsit dacă i s‑ar fi livrat un produs fără defecte, ceea ce înseamnă că, dacă este necesar, produsul neconform trebuie îndepărtat, iar produsul fără defecte trebuie montat.
41. De asemenea, această interpretare este coroborată cu utilizarea noțiunii „înlocuire” în cuprinsul articolului 3 alineatele (2) și (3) din Directivă.
42. Împărtășind, în esență, opinia Comisiei, guvernul spaniol susține că articolul 3 din Directivă și nivelul ridicat de protecție a consumatorului pe care urmărește să îl confere au ca obiectiv să impună vânzătorului obligația de a suporta cheltuielile în speță, care au fost cauzate de faptul că acesta nu a livrat un produs în conformitate cu contractul. Altfel, fără a fi în culpă, consumatorul ar trebui să suporte aceste cheltuieli de două ori și să sufere daune grave.
43. În sfârșit, potrivit opiniei guvernului spaniol, această interpretare se întemeiază pe obligația impusă vânzătorului potrivit articolului 3 alineatele (3) și (4) din Directivă de a înlocui produsul cu defecte în mod gratuit și fără vreun inconvenient semnificativ pentru consumator.
C – Apreciere
44. De la bun început, ar trebui să se observe că interpretarea literală a articolului 3 alineatele (2) și (3) din Directivă nu este concludentă pentru a determina dacă dreptul consumatorului de „înlocuire” a produsului neconform include dreptul de a solicita vânzătorului să îndepărteze acel produs și să monteze produsul de înlocuire fără defecte sau să suporte cheltuielile aferente.
45. În timp ce în anumite versiuni lingvistice ale Directivei, ca, de exemplu, în cea engleză („replacement”) și în cea franceză („remplacement”), termenii corespunzători folosiți pot fi înțeleși, în principiu, ca având totodată conotația de îndepărtare/deconectare a produsului cu defecte și pe cea de montare a produsului de înlocuire fără defecte, alte versiuni, inclusiv cea germană („Ersatzlieferung”) și cea slovacă („sa […] nahradí”), par să susțină o definiție oarecum mai restrânsă, referitoare mai curând la livrare de înlocuire sau la livrare a unui produs de înlocuire decât la întregul proces care poate conduce, din punct de vedere tehnic, la înlocuirea produsului cu defecte.
46. Totuși, în opinia noastră, o interpretare contextuală sau sistematică a articolului 3 din Directivă conduce mai degrabă la o interpretare a răspunderii vânzătorului care nu acoperă cheltuielile de îndepărtare/deconectare a produsului neconform sau, cu atât mai puțin, cheltuielile de montare a produsului de înlocuire fără defecte, în orice caz, în situația în care montarea nu a fost prevăzută în contractul de vânzare‑cumpărare în speță.
47. În această privință, articolul 3 alineatul (2) din Directivă enumeră în mod exhaustiv modalitățile de despăgubire de care dispune consumatorul împotriva vânzătorului în situația unei neconformități, și anume repararea, înlocuirea, reducerea de preț sau rezoluțiunea.
48. Mai precis, în conformitate cu sistemul de măsuri reparatorii prevăzut de Directivă, consumatorul poate, în primul rând, prin intermediul modalităților de despăgubire axate pe executare, constând în reparare sau în înlocuire, să solicite vânzătorului să repună în conformitate bunurile cu defecte. În acest mod, caracterul sinalagmatic al obligațiilor din contractul de vânzare‑cumpărare este restabilit, iar consumatorul obține executarea pentru care a încheiat contractul. Având în vedere că servește interesului principal al părților la un contract, această soluție este preferată, potrivit Directivei, în raport cu reducerea de preț sau cu rezoluțiunea contractului(8).
49. Dimpotrivă, aceste din urmă despăgubiri subsidiare se caracterizează printr‑o restituire reciprocă a foloaselor. Astfel, echilibrul dintre interesele respective ale consumatorului și ale vânzătorului, căruia i s‑a adus atingere prin livrarea necorespunzătoare efectuată de vânzător, este restabilit fie prin reducerea corespunzătoare a obligațiilor consumatorului, în cazul reducerii de preț, fie prin exonerarea ambelor părți de obligațiile contractuale prin intermediul rezoluțiunii.
50. În orice caz, se poate observa că, indiferent de situație, drepturile consumatorului rămân, în opinia noastră, limitate de obligațiile contractate potrivit contractului de vânzare‑cumpărare.
51. Această opinie este confirmată dacă se ia în considerare un context mai larg al articolului 3.
52. Drepturile consumatorului anterior menționate, prevăzute de această dispoziție, determină sau constituie corolarul întinderii răspunderii vânzătorului față de consumator, care este, potrivit articolului 3 alineatul (1) din Directivă, acceptată pentru orice neconformitate existentă în momentul livrării bunurilor.
53. În schimb, această definiție a răspunderii reflectă în mod evident descrierea din cuprinsul articolului 2 alineatul (1) din Directivă a obligației fundamentale a vânzătorului potrivit unui contract de vânzare‑cumpărare încheiat cu un consumator, precum cea de livrare către consumator a bunurilor care sunt în conformitate cu contractul de vânzare‑cumpărare.
54. Rezultă din prevederile menționate anterior că drepturile consumatorului prevăzute la articolul 3 din Directivă își au originea în noțiunea de conformitate cu contractul și, în consecință, trebuie să fie interpretate prin referire la drepturile și obligațiile prevăzute în contractul inițial de vânzare‑cumpărare.
55. Cu alte cuvinte, drepturile conferite consumatorului potrivit articolului 3 din Directivă au drept scop să remedieze neconformitatea în raport cu ceea ce era datorat inițial consumatorului potrivit contractului de vânzare‑cumpărare, mai precis, să permită consumatorului să intre în posesia unor bunuri fără defecte.
56. În opinia noastră, această răspundere a vânzătorului pentru executarea necorespunzătoare sau, mai exact, pentru defectele produsului în sine, defecte care sunt vizate de modalitățile de despăgubire puse la dispoziția consumatorului de Directivă și care impun vânzătorului să restabilească (tardiv), prin reparare sau prin înlocuire gratuită, situația inițial datorată consumatorului, trebuie să fie diferențiată de posibila răspundere – astfel cum se sugerează în prezenta cauză – pentru lucrările ulterioare care trebuie efectuate sau pentru cheltuielile aferente suportate în legătură cu produsul neconform, dar ulterioare momentului livrării, la care face referire articolul 3 alineatul (1) din Directivă, și cu utilizarea pe care consumatorul o atribuie acestuia.
57. Astfel, această ultimă formă de răspundere, mai extinsă, ar putea să impună vânzătorului, precum a propus Comisia, să pună consumatorul în situația în care s‑ar fi găsit acesta la un anumit timp după ce produsul fără defecte i‑ar fi fost livrat, mai precis, în prezenta cauză, în situația în care mașina de spălat vase defectă care a fost montată de consumator este demontată din respectivul ansamblu și este montată o nouă mașină de spălat vase fără defecte. În consecință, după cum au observat mai multe dintre părți, această răspundere se extinde la fapte și la împrejurări care au intervenit după transmiterea riscului către consumator, care depind, prin urmare, de voința sa și, în special, de utilizarea pe care o atribuie produsului respectiv.
58. Situația în care vânzătorul răspunde de asemenea în legătură cu acest tip de împrejurări, mai indirecte, ale executării necorespunzătoare sau pentru daune care rezultă din acestea este, desigur, posibilă și se pare că, într‑adevăr, există, cu respectarea anumitor cerințe, conform unor sisteme naționale juridice, precum și, de exemplu, potrivit articolului 45 din Convenția Națiunilor Unite asupra contractelor de vânzare internațională de mărfuri (denumită în continuare „CVIM”)(9).
59. Astfel, după cum a susținut guvernul german, cheltuielile care sunt suportate de consumator în legătură cu deconectarea unui produs cu defecte sau ca urmare a faptului că trebuie să suporte de două ori cheltuielile de montare, întâi în legătură cu produsul cu defecte și apoi în legătură cu produsul de înlocuire fără defecte, se pot rambursa, potrivit dreptului german referitor la daune, dacă se respectă totuși cerințele aplicabile, inclusiv culpa.
60. Cu toate acestea, în ceea ce privește Directiva, trebuie să se sublinieze în acest context, mai întâi, că sistemul său de despăgubiri pentru neconformitate nu include niciun drept la despăgubiri, spre deosebire, de exemplu, de articolul 45 alineatul (1) litera (b) din CVIM sau de articolul 27 din Propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind drepturile consumatorilor(10).
61. În al doilea rând, trebuie să se observe că pentru același motiv pentru care lucrările sau cheltuielile precum cele din speță nu sunt numai consecința neconformității produsului, ci rezultă de asemenea dintr‑o acțiune care intră în sfera răspunderii consumatorului, în speță, montarea unei mașini de spălat vase, răspunderea vânzătorului cu privire la aceste cheltuieli este, în general, condiționată de, și stabilită prin referire la, o anumită noțiune de cauzalitate, de lipsa legăturii directe de cauzalitate sau, eventual, de culpă.
62. Este evident că Directiva nici măcar nu face referire la un astfel de filtru sau de procedeu.
63. În mod discutabil, o asemenea funcție poate fi atribuită condiției de „folosire a bunurilor în mod corespunzător naturii și destinației lor”, astfel cum a sugerat instanța de trimitere și cum a susținut Comisia. Totuși, această noțiune este în realitate, după cum au subliniat doamna Putz și guvernul german, destul de largă, iar capacitatea sa de a delimita răspunderea vânzătorului și de a face determinabil riscul său este mai curând limitată.
64. În timp ce gama de posibile utilizări „normale” ale unor bunuri extrem de specializate și de înaltă finisare, cum ar fi, de exemplu, un computer, o masă sau chiar o mașină de spălat vase, poate fi chiar definită și previzibilă, cu cât produsul este mai simplu, cu atât mai mare este gama de utilizări „normale”. Astfel, cu cât produsul este mai aproape de un element de construcție sau de o materie brută, cu atât mai numeroase și mai nedefinite sunt scopurile pentru care poate fi folosit, în conformitate totuși cu natura sa. În consecință, cheltuielile de îndepărtare a aceluiași produs pot varia foarte mult.
65. În lumina considerațiilor anterioare, nu suntem de părere că dreptul consumatorului de a solicita vânzătorului să suporte cheltuielile de deconectare a produsului cu defecte și cheltuielile de montare a produsului de înlocuire fără defecte decurge din dreptul său, potrivit articolului 3 alineatele (2) și (3) din Directivă, de a obține repunerea produsului cu defecte în conformitate prin înlocuire, în cazul în care, potrivit contractului de vânzare‑cumpărare, vânzătorul nu era obligat să monteze produsul cumpărat.
66. De asemenea, suntem de acord că această concluzie nu este contrazisă de cerința corelativă privind caracterul „gratuit” al obligației vânzătorului de a repune bunurile în conformitate prin înlocuire, potrivit articolului 3 alineatele (2)-(4) din Directivă. Această cerință stabilește condițiile potrivit cărora vânzătorul trebuie să ofere și să efectueze repunerea în conformitate la care este obligat față de consumator, respectiv gratuit, dar nu poate extinde în fond modalitatea de despăgubire existentă ca atare. În mod similar, cerința „fără vreun inconvenient semnificativ”, prevăzută la articolul 3 alineatul (3) al treilea paragraf din Directivă, stabilește modul în care trebuie să se efectueze repunerea în conformitate, iar nu ceea ce implică aceasta în mod obiectiv.
67. În sfârșit, în această privință, prezenta cauză trebuie să fie diferențiată de cauza Quelle, în care Curtea a susținut că prin cerința gratuității se înțelege faptul că vânzătorul nu poate avea vreo pretenție financiară în cadrul executării obligației sale de repunere în conformitate a bunurilor care fac obiectul contractului(11). În consecință, Curtea a concluzionat, în temeiul unor argumente suplimentare, că Directiva se opune unei legislații naționale care permite vânzătorului unor bunuri neconforme să solicite consumatorului o despăgubire pentru utilizarea bunurilor neconforme până la înlocuirea acestora. În schimb, în prezenta cauză nu este vorba despre o pretenție financiară a vânzătorului față de consumator cu privire la înlocuire, ci despre problema dacă consumatorul poate să pretindă, ca parte a repunerii în conformitate a produsului cu defecte, pe lângă livrarea gratuită a unui nou produs fără defecte, cheltuielile de deconectare/îndepărtare a produsului cu defecte și cele de montare a produsului fără defecte livrat în schimb.
68. În lumina considerațiilor anterioare, ar trebui să se răspundă la întrebările adresate de Amtsgericht că dispozițiile articolului 3 alineatele (2) și (3) din Directivă trebuie interpretate în sensul că, atunci când un produs de consum, precum mașina de spălat vase în speță, care a fost montat și conectat de consumator într‑un mod corespunzător naturii și destinației acestui produs, este repus în conformitate prin înlocuire, vânzătorul nu trebuie să suporte cheltuielile de deconectare/îndepărtare a produsului neconform și de montare/conectare a produsului fără defecte în cazul în care, potrivit contractului de vânzare‑cumpărare respectiv, vânzătorul nu era obligat să monteze produsul cumpărat.
V – Concluzie
69. În consecință, propunem Curții să răspundă la întrebările adresate după cum urmează:
„Dispozițiile articolului 3 alineatele (2) și (3) din Directiva 1999/44/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 mai 1999 privind anumite aspecte ale vânzării de bunuri de consum și garanțiile conexe trebuie interpretate în sensul că, atunci când un produs de consum, precum mașina de spălat vase în speță, care a fost montat și conectat de consumator într‑un mod corespunzător naturii și destinației acestui produs, este repus în conformitate prin înlocuire, vânzătorul nu trebuie să suporte cheltuielile de deconectare/îndepărtare a produsului neconform și de montare/conectare a produsului fără defecte în cazul în care, potrivit contractului de vânzare‑cumpărare respectiv, vânzătorul nu era obligat să monteze produsul cumpărat”.