Language of document : ECLI:EU:C:2014:2212

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

PEDRO CRUZ VILLALÓN

prezentate la 11 septembrie 2014(1)

Cauza C‑441/13

Pez Hejduk

împotriva

EnergieAgentur.NRW GmbH

(cerere de decizie preliminară formulată de Handelsgericht Wien)

„Spațiul de libertate, securitate și justiție – Competența judiciară în materie civilă și comercială – Regulamentul (CE) nr. 44/2001 – Articolul 5 punctul 3 – Competența «în materie delictuală și cvasidelictuală» – Drepturi patrimoniale de autor – Conținut difuzat pe internet – Criterii de stabilire a locului unde s‑a produs prejudiciul – Prejudiciu «delocalizat»”





1.        În prezenta cauză, Handelsgericht Wien solicită Curții să se pronunțe cu privire la criteriul sau criteriile de competență judiciară în cazul încălcării unui drept patrimonial de autor, săvârșită prin intermediul internetului, în condiții care nu permit identificarea locului în care s‑a materializat prejudiciul. Spre deosebire de cauza Pinckney(2), în care Curtea a analizat riscul existenței unei încălcări a drepturilor patrimoniale de autor ca urmare a reproducerii și a distribuirii de CD‑uri cu muzică pe internet, prezenta cauză se referă la drepturile patrimoniale de autor ale unui fotograf ale cărui opere au fost difuzate pe o pagină web fără consimțământul său.

2.        Difuzarea online a unor fotografii protejate de Directiva 2001/29/CE privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională(3) prezintă caracteristici distincte față de vânzarea online a unui produs. Așadar, este vorba despre o difuzare despre care cu greu se poate afirma că se materializează în unul sau mai multe locuri care pot fi identificate din punct de vedere teritorial. Dimpotrivă, prejudiciul se „dematerializează”, cu alte cuvinte devine difuz și, în consecință, se „delocalizează”, îngreunând astfel identificarea locului unde s‑a produs prejudiciul, în sensul articolului 5 punctul 3 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001(4).

3.        Prin urmare, prezenta cauză permite Curții să stabilească dacă în astfel de circumstanțe, în care s‑a produs un prejudiciu „delocalizat” prin intermediul internetului, și în cazul unui drept patrimonial de autor, trebuie aplicat criteriul general menționat în Hotărârea Pinckney sau dacă, dimpotrivă, se impune adoptarea unui raționament diferit.

I –    Cadrul juridic

4.        Regulamentul nr. 44/2001 prevede la considerentele (2), (11), (12) și (15) că:

„(2)      Anumite diferențe între normele interne care reglementează competența judiciară și recunoașterea hotărârilor împiedică buna funcționare a pieței interne. Adoptarea de dispoziții care să unifice normele referitoare la conflictele de competență în materie civilă și comercială și la simplificarea formalităților în vederea recunoașterii și executării rapide și simple a hotărârilor de către statele membre legate prin prezentul regulament este indispensabilă.

[…]

(11)      Normele de competență trebuie să prezinte un mare grad de previzibilitate și să se întemeieze pe principiul conform căruia competența este determinată, în general, de domiciliul pârâtului și, astfel, trebuie să fie întotdeauna disponibilă, cu excepția câtorva situații bine definite în care materia litigiului sau autonomia părților justifică un alt factor de legătură. În cazul persoanelor juridice, domiciliul trebuie să fie definit în mod independent, în vederea ameliorării transparenței normelor comune și a evitării conflictelor de competență.

(12)      În afară de instanța domiciliului pârâtului, trebuie să existe și alte instanțe autorizate în temeiul unei legături strânse între instanță și litigiu sau în scopul bunei administrări a justiției.

[…]

(15)      În interesul administrării armonioase a justiției, este necesar să se reducă la minimum posibilitatea apariției procedurilor concurente și să se evite pronunțarea în două state membre a unor hotărâri ireconciliabile. […]”

5.        Normele de determinare a competenței figurează în capitolul II din Regulamentul nr. 44/2001, care cuprinde articolele 2-31.

6.        Articolul 2 din Regulamentul nr. 44/2001, care face parte din capitolul II secțiunea 1, intitulată „Dispoziții generale”, prevede la alineatul (1):

„Sub rezerva dispozițiilor prezentului regulament, persoanele domiciliate pe teritoriul unui stat membru sunt acționate în justiție, indiferent de naționalitatea lor, în fața instanțelor statului membru în cauză.”

7.        Articolul 3 din Regulamentul nr. 44/2001, care face parte din aceeași secțiune, prevede la alineatul (1):

„Persoanele domiciliate pe teritoriul unui stat membru pot fi acționate în justiție în fața instanțelor unui alt stat membru numai în temeiul normelor enunțate în secțiunile 2-7 din prezentul capitol.”

8.        În cadrul secțiunii 2, intitulată „Competențe speciale”, din capitolul II din același regulament figurează printre altele articolul 5. Punctul 3 al acestui articol prevede:

„O persoană care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru poate fi acționată în justiție într‑un alt stat membru:

[…]

3.      în materie delictuală și cvasidelictuală, în fața instanțelor de la locul unde s‑a produs sau riscă să se producă fapta prejudiciabilă.”

II – Situația de fapt

9.        Doamna Hejduk este un fotograf profesionist specializat în fotografia de arhitectură, cu reședința în Austria. De‑a lungul carierei sale, doamna Hejduk a realizat diverse lucrări fotografice dedicate operei arhitectului austriac Georg W. Reinberg.

10.      La 16 septembrie 2004, cu ocazia unui colocviu organizat de întreprinderea EnergieAgentur, cu sediul în Germania, domnul Reinberg a susținut o prezentare în cadrul căreia a folosit mai multe fotografii realizate de doamna Hejduk în care erau reproduse câteva dintre clădirile proiectate de acesta. Potrivit actelor din dosarul acțiunii principale, prezentarea și utilizarea respectivelor fotografii s‑au făcut cu acordul prealabil al autoarei.

11.      EnergieAgentur, proprietar al site‑ului internet www.energieregion.nrw.de și responsabil pentru conținutul publicat pe acesta, a difuzat fotografiile menționate anterior ale doamnei Hejduk pe respectivul site. Fotografiile erau accesibile publicului și puteau fi descărcate direct de pe acel site fără ca doamna Hejduk să își dea în vreun mod consimțământul.

12.      După ce a luat cunoștință despre această situație, doamna Hejduk a sesizat instanța de trimitere Handelsgericht Wien cu o acțiune împotriva EnergieAgentur. Reclamanta solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 4 050 de euro cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul pe care l‑a suferit începând cu anul 2004, precum și la suportarea cheltuielilor aferente publicării deciziei.

13.      EnergieAgentur a invocat o excepție de necompetență întemeiată pe lipsa competenței judiciare internaționale a Handelsgericht Wien. Potrivit pârâtei, având în vedere că respectiva întreprindere are sediul în Düsseldorf, iar site‑ul internet al acesteia utilizează un domeniu de prim nivel național „.de”, instanțele competente cu examinarea cauzei sunt cele germane.

III – Întrebarea preliminară și procedura în fața Curții

14.      Având în vedere argumentele invocate de părți în procedura principală, Handelsgericht Wien a hotărât să sesizeze Curtea cu o întrebare preliminară, formulată astfel:

„Articolul 5 punctul 3 din Regulamentul (CE) nr 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială trebuie interpretat în sensul că într‑o cauză privind încălcarea drepturilor conexe dreptului de autor, pretinsă a fi fost săvârșită prin punerea la dispoziție a unei fotografii pe un site internet exploatat ca domeniu de prim nivel într‑un alt stat membru decât cel în care are reședința titularul dreptului de autor, competența de soluționare aparține:

–      instanțelor din statul membru în care are reședința presupusul autor al încălcării, precum și

–      instanțelor din acel(e) stat(e) membru/membre spre care este direcționat conținutul site‑ului internet?”

15.      Au depus observații scrise părțile din procedura principală, guvernele Republicii Cehe, Republicii Portugheze și Confederației Elvețiene, precum și Comisia Europeană.

IV – Argumentele părților

16.      Doamna Hejduk susține că jurisprudența stabilită în Hotărârea Pinckney trebuie completată, întrucât acea cauză nu a avut ca obiect o situație precum cea din prezenta speță. În opinia sa, în cazul în care prejudiciul săvârșit pe internet este „delocalizat”, instanțele prevăzute la articolul 5 punctul 3 ar trebui să permită persoanei prejudiciate să introducă acțiune pentru întregul prejudiciu suferit în fața instanțelor din statul membru în care aceasta are domiciliul. Doamna Hejduk își întemeiază această poziție pe hotărârea pe care Curtea a pronunțat‑o în cauza eDate Advertising și alții(5).

17.      EnergieAgentur invocă Hotărârea Pinckney și susține că raționamentul din acea hotărâre este aplicabil în prezenta cauză. În definitiv, ar fi vorba despre un drept de autor delimitat din punct de vedere teritorial și supus, așadar, limitelor stabilite în Hotărârea Pinckney, care permite formularea unei acțiuni doar pentru prejudiciile suferite în statul respectiv, cu excepția cazurilor în care este vorba despre statul membru pe teritoriul căruia are domiciliul pârâtul și despre statul membru unde s‑a produs fapta prejudiciabilă.

18.      Republica Cehă și Confederația Elvețiană propun Curții să extindă soluția din Hotărârea eDate Advertising și alții la o situație precum cea din speță, din considerente de bună administrare a justiției și de predictibilitate în aplicarea normelor privind competența judiciară internațională. În opinia lor, prezenta cauză ar putea fi soluționată prin adoptarea criteriului centrului intereselor victimei, locul unde reclamanta ar putea solicita în instanță repararea întregului prejudiciu suferit.

19.      Republica Portugheză susține o altă teză, însă recunoaște de asemenea că această cauză nu este identică cu cea din Hotărârea Pinckney. În opinia Republicii Portugheze, problema generată de difuzarea unor fotografii pe internet ar determina Curtea să recunoască un criteriu de legătură bazat pe accesibilitatea fotografiilor. Cu toate acestea, fiabilitatea scăzută a acestui criteriu determină Republica Portugheză să limiteze competența prevăzută la articolul 5 punctul 3, într‑o situație precum cea din speță, exclusiv la instanțele de la locul unde s‑a produs fapta prejudiciabilă.

20.      La rândul său, Comisia apreciază că Hotărârea Pinckney este aplicabilă în prezenta cauză, însă, în pofida acestui fapt, consideră că aplicarea respectivei hotărâri în speță ridică dificultăți de ordin practic. În opinia Comisiei, soluția din Hotărârea Pinckney i‑ar permite doamnei Hejduk să introducă acțiune în fața instanțelor austriece, însă doar în legătură cu prejudiciile suferite pe teritoriul austriac. Potrivit Comisiei, într‑o situație în care prejudiciile au fost suferite ca urmare a difuzării unor fotografii pe internet, această limitare se poate dovedi inoperantă, întrucât nici doamna Hejduk, nici instanța austriacă competentă nu dispun de mijloace adecvate pentru a limita competența respectivei instanțe la prejudiciile săvârșite pe teritoriul Austriei. În aceste condiții, Comisia face referire la posibilitatea de a limita competența specială prevăzută la articolul 5 punctul 3 din Regulamentul nr. 44/2001 la cea a instanțelor de la locul unde s‑a produs fapta prejudiciabilă.

V –    Analiză

21.      Astfel cum s‑a arătat, prezenta cauză ridică o dificultate de interpretare cu un anumit grad de complexitate. Curtea a avut ocazia de a analiza problemele pe care le implică internetul în ceea ce privește aplicarea normelor de drept internațional privat, însă niciodată într‑un context precum cel din speță. Foarte pe scurt, în prezenta cauză trebuie să se determine care dintre multiplele căi deschise de jurisprudență se adaptează cel mai bine încălcărilor dispersate ale drepturilor patrimoniale de autor, săvârșite prin intermediul internetului.

22.      Cu toate că instanța de trimitere face referire doar la posibilitatea utilizării a două criterii de legătură (domiciliul pârâtei și statul membru spre care este direcționat conținutul site‑ului internet), cert este că părțile și statele interveniente au propus alte criterii de legătură care se pot aplica în prezenta cauză, pe care le vom analiza în cele ce urmează.

A –    Criteriul centrului intereselor

23.      Republica Cehă și Confederația Elvețiană au susținut posibilitatea de a extinde la prezenta cauză jurisprudența stabilită prin Hotărârea eDate Advertising și alții. Cu toate acestea, și din motivele enumerate în continuare, apreciem că acest criteriu nu poate fi admis.

24.      În Hotărârea eDate Advertising și alții, Curtea a soluționat problematica încălcării drepturilor referitoare la personalitate prin intermediul internetului. Astfel cum se știe, jurisprudența precedentă abordase acest aspect înainte ca internetul să ia amploare, mai exact în Hotărârea Shevill(6). În acea hotărâre, s‑a statuat că articolul 5 punctul 3 din ceea ce era la momentul respectiv Convenția de la Bruxelles permitea victimei să introducă acțiuni în statul membru în care este situat locul unde s‑a produs fapta prejudiciabilă (domiciliul editorului responsabil cu informația defăimătoare) și în statul membru în care s‑a materializat prejudiciul, criteriu care depindea de distribuirea teritorială a mijlocului de informare care conținea informația defăimătoare(7). În acest din urmă caz, instanța ar fi competentă să se pronunțe numai asupra prejudiciilor cauzate strict pe teritoriul său, circumstanță care s‑ar stabili prin raportare la nivelul de distribuire și de punere în circulație a mijlocului de informare respectiv în acel stat(8).

25.      Cauza eDate Advertising și alții a oferit Curții prilejul de a se pronunța cu privire la o situație similară celei din cauza Shevill și alții, însă care se referea la un mijloc de informare în masă online. În cauza respectivă, prejudiciul era „delocalizat”, la fel ca în speță, deoarece mijlocul de informare în masă era accesibil în toate statele membre, îngreunând și chiar împiedicând aplicarea practică a oricărei metode de măsurare a impactului teritorial al informației prejudiciabile. Această situație a determinat Curtea să creeze un criteriu adițional întemeiat pe centrul intereselor victimei, locul unde aceasta poate introduce acțiunea și, ceea ce este mai important, unde poate solicita repararea întregului prejudiciu suferit(9).

26.      Este important de subliniat că Hotărârea eDate Advertising și alții avea în vedere exclusiv cazurile de încălcare a drepturilor referitoare la personalitate, deoarece, în caz contrar, se putea ajunge la eludarea scopului articolului 5 punctul 3 din Regulamentul nr. 44/2001. Pe de o parte, criteriul centrului intereselor victimei se întemeiază pe accesibilitatea mijlocului de informare, factor pe care Curtea l‑a exclus sau l‑a limitat cu diverse ocazii, precum și în contexte diferite de cel referitor la articolul 5 punctul 3 din Regulamentul nr. 44/2001(10). În situația în care mijlocul de informare este accesibil în locul în care se află centrul intereselor victimei, se creează posibilitatea de a se introduce acțiunea în statul respectiv și, de asemenea, se poate solicita în instanță repararea întregului prejudiciu suferit, ceea ce permite modificarea considerabilă a echilibrului urmărit prin stabilirea instanței competente, prevăzută la articolul 5 punctul 3 din regulament. Pe de altă parte, trebuie avută în vedere de asemenea legătura strânsă dintre criteriul centrului intereselor și forum actoris, întrucât centrul intereselor se află în majoritatea cazurilor, însă nu întotdeauna(11), în locul unde este domiciliată victima, care are calitatea de reclamant în litigiu.

27.      Tocmai din cauza riscurilor pe care le implică aplicarea criteriul centrului intereselor victimei, apreciem că nu este oportună extinderea sa la drepturile patrimoniale de autor, inclusiv când este vorba despre prejudicii „delocalizate”, săvârșite prin intermediul internetului. Curtea a exclus această opțiune în cazul drepturilor de proprietate industrială, în Hotărârea Wintersteiger(12) și, de asemenea, atunci când a abordat cazul prejudiciilor „localizabile”, săvârșite în ceea ce privește drepturile patrimoniale de autor(13). În opinia noastră, Curtea trebuie să se pronunțe în același sens și într‑o situație precum cea din speță, în care se invocă săvârșirea unui prejudiciu „delocalizat” cu privire la un drept patrimonial de autor.

B –    Criteriul focalizării

28.      Atât instanța de trimitere, cât și doamna Hejduk consideră că jurisdicția instanțelor austriece s‑ar justifica prin faptul că, astfel cum susțin acestea, fotografiile în cauză erau direcționate spre publicul din Austria. Apreciem că nici acest argument nu poate fi admis.

29.      Posibilitatea constatării competenței instanței din statul în care este focalizată activitatea prejudiciabilă reprezintă o opțiune avută în vedere de mai multe instanțe naționale și de doctrină(14). Astfel cum se știe, acesta este de asemenea criteriul utilizat în Regulamentul nr. 44/2001, în cazul instanțelor cu competență specială pentru consumatori, prevăzute la articolul 15 alineatul (1) litera (c)(15). Avocatul general Jääskinen a prezentat argumente convingătoare în sensul aplicării acestui criteriu în Concluziile sale prezentate în cauza Pinckney(16), iar Curtea, deși l‑a respins în cauza respectivă, l‑a aplicat în alte contexte distincte, dar apropiate de cel din prezenta cauză, în Hotărârile L’Oreal și alții(17), Donner(18) și Football Dataco și alții(19).

30.      Cu toate acestea, Curtea a respins în mod expres criteriul focalizării în Hotărârea Pinckney, statuând că, „spre deosebire de articolul 15 alineatul (1) litera (c) din Regulament[ul nr. 44/2001] […], articolul 5 punctul 3 din regulamentul menționat nu impune, în special, ca activitatea în cauză să fie «direcționată spre» statul membru al instanței sesizate”(20).

31.      Este adevărat că acest punct din Hotărârea Pinckney este interpretabil(21), însă apreciem că reiese clar din formulare intenția Curții de a exclude aplicarea criteriului focalizării în interpretarea articolului 5 punctul 3 din Regulamentul nr. 44/2001. Criteriul focalizării a fost utilizat în acele cazuri în care există o activitate economică desfășurată în temeiul unei intenții clare de oferire de bunuri și servicii în statul membru spre care este direcționată activitatea respectivă. Prin urmare, apreciem că Hotărârea Pinckney citată anterior exclude, în principiu, posibilitatea de a extinde criteriul focalizării la o cauză care are ca obiect prejudicii extracontractuale care decurg din încălcări ale drepturilor patrimoniale de proprietate intelectuală.

32.      Ar trebui să se stabilească dacă s‑ar putea aplica criteriul focalizării în cazul unui act de comunicare publică prin care se cauzează un prejudiciu „delocalizat” și care este direcționat în mod clar și incontestabil spre un alt stat membru. Cu toate acestea, apreciem că nu este cazul în situația de față, întrucât, în speță, pârâta din procedura principală nu și‑a direcționat în niciun moment activitatea pretins a fi prejudiciabilă spre alte state membre. Prin urmare, apreciem că nu este necesară pronunțarea cu privire la această ipoteză.

C –    Criteriul teritorialității și Hotărârea Pinckney

33.      Întrucât am exclus criteriul centrului intereselor și pe cel al focalizării, ne îndreptăm atenția asupra soluției din Hotărârea Pinckney, a cărei aplicare în prezenta cauză este susținută atât de Republica Portugheză, cât și de Comisie, deși în mod nuanțat.

34.      În cauza Pinckney, Curtea trebuia să se pronunțe cu privire la interpretarea articolului 5 punctul 3 din Regulamentul nr. 44/2001 în cazul unei cereri de despăgubire formulate de autorul unei opere muzicale reproduse pe CD‑uri și distribuite ulterior prin intermediul internetului, fără consimțământul acestuia.

35.      Dificultatea ridicată de cauza Pinckney consta în extrapolarea jurisprudenței din cauza eDate Advertising și alții și din cauza Wintersteiger în domeniul drepturilor patrimoniale de autor. Astfel cum s‑a arătat, Hotărârea eDate Advertising și alții a abordat aspectul privind stabilirea locului unde s‑a produs prejudiciul, în cazul încălcării drepturilor referitoare la personalitate prin intermediul internetului, în timp ce Hotărârea Wintersteiger se axa pe atingerile aduse drepturilor de proprietate industrială, mai exact unei mărci. Curtea a pronunțat soluții diferite pentru fiecare situație. Dacă în cazul drepturilor referitoare la personalitate, Curtea a optat pentru menținerea așa‑numitei „reguli mozaic”, cu excepția locului în care se află centrul intereselor victimei (unde aceasta poate solicita în instanță repararea întregului prejudiciu suferit), în Hotărârea Wintersteiger ea a reținut ca, în cazul încălcării drepturilor de proprietate industrială, să aplice un principiu strict al teritorialității și să limiteze locul unde s‑a produs prejudiciul la statul sau statele unde este protejat dreptul (cu alte cuvinte acolo unde este înregistrat titlul).

36.      Drepturile de autor sunt supuse principiului teritorialității, la fel ca drepturile de proprietate industrială. Cu toate acestea, prezintă două caracteristici care creau dificultăți în calificarea lor la momentul examinării cauzei Pinckney: nu este necesară înscrierea lor într‑un registru pentru a putea beneficia de protecție, în timp ce, în plus, sunt protejate în toate statele membre prin Directiva 2001/29(22). Prin urmare, este vorba despre drepturi similare cu cele invocate în cauza eDate Advertising și alții și, respectiv, în cauza Wintersteiger, întrucât drepturile patrimoniale de autor pot fi încălcate în toate statele membre (la fel ca în cazul drepturilor referitoare la personalitate), însă protecția acestora este asigurată prin intermediul unor „segmente teritoriale” la nivel de stat, la fel ca în cazul titlurilor de proprietate industrială. Se poate afirma că, în cadrul Uniunii, drepturile de autor formează un set de drepturi delimitate din punct de vedere teritorial în funcție de fiecare stat membru, totalitatea acestora acoperind întreg teritoriul Uniunii.

37.      În Hotărârea Pinckney, Curtea a reținut teritorialitatea drepturilor de autor, cu alte cuvinte a optat pentru o abordare asemănătoare celei dezvoltate în Hotărârea Wintersteiger. La punctul 39 din acea hotărâre, Curtea a subliniat că „drepturile patrimoniale ale unui autor sunt supuse, la fel ca drepturile care decurg dintr‑o marcă națională, principiului teritorialității”. În continuare, Curtea a amintit că Directiva 2001/29 a armonizat drepturile de autor, ceea ce implică faptul că acestea „pot fi încălcate, după caz, în fiecare dintre [statele membre], în funcție de dreptul material aplicabil”. Plecând de la această premisă, Curtea a statuat că, în sensul articolului 5 punctul 3 din Regulamentul nr. 44/2001, locul unde s‑a produs prejudiciul, într‑o situație precum cea menționată, este acela în care este protejat dreptul patrimonial de autor invocat de reclamant și în care prejudiciul invocat de acesta riscă să se materializeze. Instanțele din statul membru respectiv sunt competente să se pronunțe numai asupra prejudiciului cauzat pe teritoriul acelui stat(23).

38.      Pe scurt, jurisprudența Pinckney prezintă trei caracteristici care permit constatarea competenței judiciare în cazul unei încălcări de natură transfrontalieră a unui drept patrimonial de autor: o protecție materială, o protecție factuală și o protecție limitată la teritoriu. Pentru a se reține că s‑a produs un prejudiciu ca urmare a încălcării unui drept patrimonial de autor, va fi competentă doar instanța pe al cărei teritoriu este protejat dreptul, unde există riscul concret de materializare a încălcării, și numai pentru prejudiciile suferite în acel stat.

39.      Aplicarea în prezenta cauză a jurisprudenței citate nu este lipsită de dificultăți. Deși dreptul de autor al doamnei Hejduk este protejat în Austria, iar reproducerea și distribuirea în mod neautorizat a fotografiilor sale pe internet se produc pe teritoriul Austriei, este dificil sau poate imposibil de stabilit care sunt prejudiciile cauzate doar pe teritoriul acestui stat. Spre deosebire de cauza Pinckney, unde încălcarea drepturilor de autor a avut loc prin intermediul reproducerii unor CD‑uri și al vânzării ulterioare a acestora pe internet în orice stat membru, prezenta cauză se referă la prejudicii a căror materializare este dificil de constatat, deoarece simpla accesibilitate a unei fotografii pe internet nu oferă niciun indiciu cu privire la localizarea prejudiciului. Prejudiciile din cauza Pinckney erau rezultatul unei prestații remunerate (fabricarea unor CD‑uri și vânzarea ulterioară pe piața online), în timp ce în prezenta cauză nu există o astfel de prestație, ci un act de comunicare publică din partea unei întreprinderi.

40.      Prin urmare, astfel cum a arătat Comisia, o soluție precum cea pronunțată în cauza Pinckney ar conduce, într‑o situație precum cea din speță, fie la împiedicarea reclamantei să introducă o acțiune în Austria, ca urmare a faptului că nu există sau este insesizabilă o încălcare a drepturilor sale de autor pe teritoriul acestui stat, fie la recunoașterea în favoarea sa a întregului prejudiciu suferit, din cauza imposibilității de a delimita încălcarea din punct de vedere teritorial, soluție care, în cele din urmă, ar contrazice aspectele reținute în Hotărârea Pinckney.

D –    Criteriul aplicabil în prezenta cauză

41.      Apreciem că aplicarea automată a Hotărârii Pinckney într‑o situație în care prejudiciul este „delocalizat” se poate dovedi inoperantă. Soluția pronunțată de Curte în hotărârea citată se referă la acele situații în care riscul încălcării sau încălcarea efectivă a drepturilor de autor se materializează în mod clar pe un teritoriu, deși mijlocul utilizat este internetul. Cu toate acestea, dacă prejudiciul este „delocalizat” ca urmare a tipului operei sau a mijlocului de informare utilizat în acest sens, apreciem, la fel cum au susținut Republica Portugheză și Comisia Europeană, că nu poate fi aplicat criteriul locului de materializare a prejudiciului, prevăzut la articolul 5 punctul 3 din Regulamentul nr. 44/2001. Într‑o astfel de situație, această dispoziție justifică doar competența judiciară a instanțelor de la locul unde s‑a produs fapta prejudiciabilă.

42.      În opinia noastră, această soluție prezintă cel mai ridicat grad de compatibilitate în raport cu obiectivele urmărite de Regulamentul nr. 44/2001, printre care se evidențiază și buna administrare a justiției(24). Un criteriu prin care un reclamant este obligat să limiteze întinderea cererii sale în funcție de elemente teritoriale dificil sau chiar imposibil de determinat reprezintă un criteriu incompatibil cu spiritul Regulamentului nr. 44/2001. Astfel cum a recunoscut Comisia, într‑o cauză precum cea din speță, reclamantul nu poate prezenta elemente verificabile care să delimiteze cu precizie prejudiciile suferite exclusiv pe teritoriul statului membru unde s‑a introdus acțiunea. Această împrejurare ar determina instanța din acel stat să acorde o despăgubire a prejudiciului inferioară sau superioară celui suferit efectiv, depășind astfel criteriul teritorial pe care Curtea îl impune în astfel de situații. Comisia susține în mod întemeiat că aplicarea doctrinei Pinckney în prezenta cauză implică un risc serios ca instanța învestită să își depășească competența.

43.      În plus, în opinia noastră, aplicarea jurisprudenței Pinckney menționate în prezenta cauză ar contribui la generarea unei insecurități juridice pentru ambele părți din procedură. Reclamanta nu ar avea nicio certitudine cu privire la destinul unui proces în care criteriile de delimitare a întinderii competenței instanței sesizate nu pot fi verificate. În aceeași situație critică s‑ar afla și pârâta, fiind expusă unui număr mare de litigii în mai multe state membre în care s‑a produs prejudiciul „delocalizat” sau într‑un singur stat, însă fără a exista vreo certitudine în legătură cu întinderea competenței fiecărei instanțe. Apreciem că acest rezultat este incompatibil atât cu obiectivele generale ale Regulamentului nr. 44/2001, cât și cu cele mai specifice ale instanței cu competență specială prevăzute la articolul 5 punctul 3.

44.      Într‑adevăr, conform prevederilor Regulamentului nr. 44/2001 și jurisprudenței Curții, scopul articolului 5 punctul 3 este de a pune la dispoziție o instanță competentă apropiată din punct de vedere teritorial de situația de fapt relevantă din litigiu(25). Această apropiere permite instanței să abordeze cu garanții solide cererile reclamantei și apărarea pârâtei. Cu toate acestea, apropierea respectivă se diminuează atunci când, din cauza naturii „delocalizate” a prejudiciului, situația de fapt nu permite verificarea acestuia în conformitate cu mijloacele convenționale de probă. În plus, situația de fapt ar permite doar verificarea unei fracțiuni din prejudiciul suferit, împiedicând astfel instanța să își formeze o imagine de ansamblu asupra acestuia, fapt care ar afecta aprecierea globală a contextului acțiunii cu care este sesizată. Prin urmare, dispare avantajul oferit de apropierea instanței de situația de fapt din litigiu și, odată cu acesta, utilitatea articolului 5 punctul 3 din Regulamentul nr. 44/2001.

45.      În aceste condiții, în situația producerii unor prejudicii „delocalizate” pe internet, care aduc atingere drepturilor de autor, apreciem că cea mai bună opțiune constă în excluderea posibilității de sesizare a instanțelor din statul membru unde s‑a materializat prejudiciul și în limitarea competenței, cel puțin a celei stabilite potrivit articolului 5 punctul 3 din regulamentul menționat, doar la instanțele din statul membru unde s‑a produs fapta prejudiciabilă. În plus, această opțiune nu exclude, sub nicio formă, instanțele prevăzute la articolul 2 din regulament, în temeiul căruia pot fi sesizate de asemenea instanțele din statul membru unde are domiciliul reclamantul. Deși, în majoritatea cazurilor, ambele criterii conduc la stabilirea acelorași instanțe competente (cum este cazul în speță), acest lucru nu se întâmplă întotdeauna.

46.      Este evident că în situația unei comunicări publice în care activitatea prejudiciabilă își are originea într‑un stat membru și este direcționată în mod clar și indiscutabil spre alt sau alte state membre, s‑ar putea analiza posibilitatea de a nuanța sau de a completa concluzia tocmai formulată(26). Totuși, astfel cum am arătat deja la punctul 2 din prezentele concluzii, nu aceasta este situația cu care ne sesizează Handelsgericht Wien în prezenta procedură preliminară, deoarece reclamanta nu a optat în niciun moment pentru direcționarea informației care se află la originea litigiului spre Austria. Prin urmare, apreciem că nu este cazul să ne pronunțăm cu privire la criteriul de legătură într‑un caz în care activitatea este direcționată spre unul sau mai multe state membre.

47.      În consecință, propunem Curții ca, într‑o situație precum cea din speță, în care reclamanta a suferit un prejudiciu „delocalizat” prin intermediul internetului, care aduce atingere unui drept patrimonial de autor, să statueze că, în temeiul articolului 5 punctul 3 din Regulamentul nr. 44/2001, sunt competente instanțele de la locul unde s‑a produs fapta prejudiciabilă.

VI – Concluzie

48.      În consecință, propunem Curții să răspundă la întrebarea preliminară adresată de Handelsgericht Wien după cum urmează:

„Articolul 5 punctul 3 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială trebuie interpretat în sensul că într‑o cauză privind încălcarea prin intermediul internetului a drepturilor conexe dreptului de autor, prin care se cauzează un prejudiciu «delocalizat», care nu poate fi determinat din punct de vedere teritorial prin intermediul unor mijloace de probă fiabile, sunt competente instanțele din statul membru unde s‑a produs fapta prejudiciabilă.”


1 – Limba originală: spaniola.


2 – C‑170/12, EU:C:2013:635.


3 – Directiva Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2001 (JO L 167, p. 10, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 230).


4 – Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (JO L 12, p. 1, Ediție specială, 19/vol. 3, p. 74).


5 – C‑509/09 și C‑161/10, EU:C:2011:685.


6 – Hotărârea Shevill și alții (C‑68/93, EU:C:1995:61).


7 – Hotărârea Shevill și alții (EU:C:1995:61, punctele 30-33).


8 – Hotărârea Shevill și alții (EU:C:1995:61, punctele 30 și 31).


9 – Hotărârea eDate Advertising și alții (EU:C:2011:685, punctul 48).


10 – Curtea a exclus acest factor în mod expres printre altele în Hotărârea Pammer și Hotel Alpenhof (C‑585/08 și C‑144/09, EU:C:2010:740, punctele 69-75), iar în ceea ce privește articolul 5 punctul 3 l‑a limitat considerabil, astfel cum este cazul în Hotărârea eDate Advertising și alții (EU:C:2011:685, punctul 51).


11 – Aceasta era una dintre situațiile din cauza eDate Advertising și alții (EU:C:2011:685), întrucât domiciliul reclamantei era în Statele Unite, însă centrul intereselor sale se afla în Franța.


12 – C‑523/10, EU:C:2012:220.


13 – Hotărârea Pinckney, EU:C:2013:635.


14 – A se vedea în acest sens hotărârea Curții de Casație franceze (Com. 13 iulie 2010, nr. 06‑20‑230), precum și opinia unor autori precum Treppoz, E., „Croniques. Droit européen de la propriété intellectuelle”, Revue Trimestrielle de Droit Européen, 4 2013.


15 – A se vedea Hotărârea Pammer și Hotel Alpenhof, EU:C:2010:740.


16 – A se vedea în special punctele 61-65 din Concluziile avocatului general Jääskinen prezentate în cauza Pinckney (EU:C:2013:400).


17 – C‑324/09, EU:C:2011:474, punctul 65.


18 – C‑5/11, EU:C:2012:370, punctul 27.


19 – C‑173/11, EU:C:2012:642, punctul 39.


20 – Hotărârea Pinckney (EU:C:2013:635, punctul 42).


21 – A se vedea De Miguel Asensio, P., „Tribunales competentes en materia de infracciones de derechos patrimoniales de autor cometidas a través de Internet”, La Ley – Unión Europea, 11 2014, punctul 5.


22 – A se vedea în acest sens Concluziile avocatului general Jääskinen prezentate în cauza Pinckney (EU:C:2013:400, punctele 44-50).


23 – Hotărârea Pinckney (EU:C:2013:635, punctul 43). Reiterând aceeași doctrină, a se vedea Hotărârile Hi Hotel (C‑387/12, EU:C:2014:215, punctul 39) și Coty Germany (C‑360/12, EU:C:2014:1318, punctul 55).


24 – A se vedea considerentul (12) al Regulamentului nr. 44/2001, precum și printre altele Hotărârea Wintersteiger (EU:C:2012:220, punctele 27 și 31).


25 – A se vedea considerentul (12) al Regulamentului nr. 44/2001.


26 – În același mod în care ar trebui de asemenea să se verifice dacă jurisprudența Pinckney se aplică în cazul încălcării transfrontaliere a unui drept moral de autor. A se vedea în acest sens Kur, A. Conflict of Laws in Intellectual Property, The CLIP Principles and Commentary, Oxford, OUP, 2013, secțiunea 2:203.C10.