HOTĂRÂREA CURȚII (Camera întâi)
18 aprilie 2013(*)
„Recurs – Articolul 225 alineatul (1) CE, articolul 235 CE și articolul 288 al doilea paragraf CE – Acțiune în răspundere extracontractuală împotriva Comunității Europene – Aprecierea caracterului extracontractual al litigiului – Competențele instanțelor comunitare”
În cauza C‑103/11 P,
având ca obiect un recurs formulat în temeiul articolului 56 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, introdus la 26 februarie 2011,
Comisia Europeană, reprezentată de T. van Rijn, precum și de E. Montaguti și de J. Samnadda, în calitate de agenți, asistați de A. Berenboom, advocaat, și de M. Isgour, avocat,
recurentă,
celelalte părți în proces fiind:
Systran SA, cu sediul în Paris (Franța),
Systran Luxembourg SA, cu sediul în Luxemburg (Luxemburg),
reprezentate de J.‑P. Spitzer și de E. De Boissieu, avocats,
reclamante în fața primei instanțe,
CURTEA (Camera întâi),
compusă din domnul A. Tizzano (raportor), președinte de cameră, domnii M. Ilešič, E. Levits, J.‑J. Kasel și doamna M. Berger, judecători,
avocat general: domnul P. Cruz Villalón,
grefier: doamna C. Strömholm, administrator,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 19 aprilie 2012,
după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 15 noiembrie 2012,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Prin recursul formulat, Comisia Europeană solicită anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 16 decembrie 2010, Systran și Systran Luxembourg/Comisia (T‑19/07, Rec., p. II‑6083, denumită în continuare „hotărârea atacată”), prin care acesta a obligat‑o la plata către Systran SA (denumită în continuare „Systran”) a unei despăgubiri forfetare de 12 001 000 de euro pentru repararea prejudiciului suferit din cauza încălcării drepturilor sale de autor și a know‑how‑ului ca urmare a unei cereri de ofertă a Comisiei privind mentenanța și consolidarea lingvistică a sistemului de traducere automată al acesteia.
Istoricul cauzei
2 Versiunea inițială a sistemului de traducere automată Systran (SYStem TRANslation), „Systran Mainframe”, a fost creată în anul 1968 și a fost comercializată de World Translation Center Inc. (denumită în continuare „WTC”) și de alte societăți afiliate (denumite în continuare, împreună, „grupul WTC”).
3 Inițial, Comisia, ca urmare a încheierii unui contract cu WTC în anul 1975, a început să utilizeze sistemul menționat pentru serviciile sale de traducere, în versiunea „EC‑Systran Mainframe” a acestuia. În plus, Comisia a semnat, între anii 1976 și 1987, mai multe contracte cu societăți din grupul WTC cu scopul, pe de o parte, de ameliorare a sistemului de traducere automată Systran și, pe de altă parte, de dezvoltare a unor noi perechi de limbi, mai exact în total nouă perechi de limbi.
4 Printr‑o serie de contracte care au intervenit începând din septembrie 1985, Gachot SA (denumită în continuare „Gachot”) a achiziționat societățile din grupul WTC, care erau proprietarele tehnologiei Systran și ale versiunii Systran Mainframe a sistemului de traducere automată Systran, și acest grup a devenit grupul Systran în urma acestei achiziții.
5 La 4 august 1987, grupul Systran și Comisia au semnat un contract referitor la organizarea în comun a dezvoltării și a ameliorării sistemului de traducere automată Systran pentru limbile oficiale, actuale și viitoare, ale Comunității Europene, precum și la punerea sa în aplicare (denumit în continuare „contractul de colaborare”). Potrivit articolelor 11 și 12 din contractul de colaborare, legea aplicabilă contractului era legea belgiană, iar orice diferend între părți privind interpretarea, executarea sau neexecutarea contractului era supus unui arbitraj.
6 În plus, între anii 1988 și 1989, Comisia a încheiat patru contracte cu Gachot, care ulterior a fost denumită ea însăși „Systran”, pentru obținerea unei „licențe de utilizare” a sistemului de traducere automată Systran pentru perechile de limbi germană‑engleză, germană‑franceză, engleză‑greacă, spaniolă‑engleză și spaniolă‑franceză.
7 În luna decembrie 1991, Comisia a pus capăt contractului de colaborare pentru motivul că Systran nu și‑a respectat obligațiile contractuale. La data încetării contractului de colaborare, versiunea EC‑Systran Mainframe a sistemului de traducere automată Systran cuprindea 16 versiuni lingvistice.
8 În continuare, grupul Systran a creat și a comercializat o nouă versiune a sistemului de traducere automată Systran capabilă să funcționeze cu ajutorul sistemelor de operare Unix și Windows, și anume „Systran Unix”, în timp ce Comisia a dezvoltat versiunea EC‑Systran Mainframe a sistemului menționat, realizată cu ajutorul unui cocontractant extern, care funcționa pe baza sistemului de operare Mainframe, incompatibil cu sistemele de operare Unix și Windows.
9 Ulterior, pentru a permite versiunii EC‑Systran Mainframe a sistemului de traducere automată Systran să funcționeze pe baza sistemelor de operare Unix și Windows, au fost încheiate patru contracte între Systran Luxembourg SA (denumită în continuare „Systran Luxembourg”) și Comisie, care stăteau la baza sistemului de traducere automată „EC‑Systran Unix” (denumite în continuare „contractele de migrare”).
10 La semnarea primului contract de migrare, în luna decembrie 1997, Systran și‑a dat acordul pentru utilizarea de către Comisie, pe de o parte, a mărcii Systran în mod sistematic pentru orice sistem de traducere automată derivat din sistemul de traducere automată Systran inițial exclusiv în scopul difuzării și punerii la dispoziție a acestui sistem și, pe de altă parte, a produselor Systran în cadrul Unix și/sau Windows pentru nevoile sale interne.
11 Articolul 13 din primul contract de migrare prevedea că „Comisia este informată imediat cu privire la orice rezultat sau brevet obținut de [Systran Luxembourg] în executarea prezentului contract; acest rezultat sau brevet aparține Comunităților Europene, care pot dispune de el în mod liber, cu excepția cazurilor în care există deja drepturi de proprietate industrială sau intelectuală”, și „[s]istemul de traducere automată al Comisiei, inclusiv componentele sale, chiar modificate pe parcursul executării contractului, rămâne proprietatea Comisiei, cu excepția cazurilor în care există deja drepturi de proprietate industrială sau intelectuală”.
12 Potrivit articolelor 15 și 16 din primul contract de migrare, legea aplicabilă contractului era legea luxemburgheză, iar diferendele între părți referitoare la acest contract erau de competența instanțelor luxemburgheze.
13 Pe de altă parte, prima clauză adițională a celui de al patrulea contract de migrare stabilea încetarea acestui contract la 15 martie 2002 și preciza printre altele că, la acea dată, Systran Luxembourg era obligată să facă dovada actualizată a tuturor drepturilor de proprietate intelectuală și industrială revendicate de grupul Systran și legate de sistemul de traducere automată Systran. Potrivit Comisiei, Systran Luxembourg nu i‑a comunicat aceste informații.
14 La 4 octombrie 2003, Comisia a lansat o cerere de ofertă pentru întreținerea și consolidarea lingvistică a sistemului de traducere automată al Comisiei EC‑Systran Unix. În urma acestei cereri de ofertă, două dintre cele zece loturi pe care le cuprindea contractul au fost atribuite societății Gosselies SA (denumită în continuare „Gosselies”).
15 Întrucât Systran a indicat Comisiei, prin scrisoarea din 31 octombrie 2003, că lucrările pe care le avea în vedere erau susceptibile de a aduce atingere drepturilor sale de proprietate intelectuală, Comisia a răspuns că grupul Systran nu a făcut dovada drepturilor de proprietate intelectuală pe care le invocă Systran asupra programului de traducere automată Systran și că, în consecință, considera că Systran nu avea dreptul de a se opune lucrărilor realizate de societatea care a câștigat cererea de ofertă.
Procedura în fața Tribunalului și hotărârea atacată
16 Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 25 ianuarie 2007, Systran și Systran Luxembourg au introdus o acțiune în despăgubire pentru prejudiciul pe care pretind că l‑au suferit ca urmare a nelegalităților săvârșite în urma cererii de ofertă a Comisiei referitoare la mentenanța și la consolidarea lingvistică a sistemului său de traducere automată.
17 În special, societățile menționate au solicitat Tribunalului, în primul rând, să dispună încetarea imediată a faptelor de contrafacere și de divulgare săvârșite de Comisie, în al doilea rând, confiscarea sau distrugerea de către Comisie și de Gosselies a anumitor date informatice, în al treilea rând, să oblige Comisia la plata sumei minime de 1 170 328 de euro către Systran Luxembourg și de 48 804 000 de euro, ce urmează a fi definitivată, către Systran, în al patrulea rând, să dispună publicarea, pe cheltuiala Comisiei, în ziare, în reviste specializate și pe pagini de internet a deciziei care se va pronunța și, în al cincilea rând, obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.
18 Înainte de a aborda fondul cauzei, Tribunalul a examinat, cu titlu introductiv, motivele de inadmisibilitate a acțiunii invocate de Comisie.
19 În ceea ce privește primul dintre aceste motive, referitor la inadmisibilitatea capătului de cerere prin care se urmărește obligarea Comisiei la despăgubirea pentru prejudiciul pretins de Systran și Systran Luxembourg din cauza temeiului contractual al cererii, Tribunalul, la punctele 57-64 din hotărârea atacată, a amintit principiile privind competența jurisdicțională în materie contractuală și extracontractuală.
20 Acestea fiind precizate, în cadrul examinării cererii de despăgubiri prezentate de Systran și Systran Luxembourg, Tribunalul a constatat, la punctele 68-77 din hotărârea atacată, că aceste societăți au prezentat suficiente elemente care să permită să se concluzioneze că grupul Systran putea să se prevaleze de drepturile de autor asupra versiunii Systran Unix a sistemului de traducere automată Systran și că Comisia nu a reușit să pună în discuție competența Tribunalului prin contestarea drepturilor de autor invocate de grupul Systran în ceea ce privește versiunea menționată.
21 În ceea ce privește know‑how‑ul, la punctele 78-81 din hotărârea atacată, Tribunalul a arătat, pe de o parte, că secretele de afaceri cuprind informațiile tehnice referitoare la know‑how și că transmiterea lor, nu numai către public, ci și unui simplu terț, poate aduce atingere gravă intereselor celui care a furnizat aceste informații și, pe de altă parte, că o informație tehnică, care ține de secretul comercial al unei întreprinderi și a fost comunicată Comisiei în scopuri precise, nu poate fi comunicată unui terț în alte scopuri fără autorizarea întreprinderii respective.
22 Tribunalul a concluzionat astfel, la punctul 82 din hotărârea atacată, că Systran și Systran Luxembourg au invocat, suficient de temeinic pentru ca Tribunalului să îi fie recunoscută competența care îi este conferită în temeiul articolului 235 CE, încălcarea de către Comisie a unor obligații de origine extracontractuală referitoare la dreptul de autor și la know‑how‑ul asupra versiunii Systran Unix a sistemului de traducere automată Systran.
23 În continuare, Tribunalul a examinat, la punctele 84-102 din hotărârea atacată, dacă rezulta din dosar că numeroasele contracte încheiate între grupul WTC și grupul Systran (denumit în continuare „grupul WTC/Systran”), pe de o parte, și Comisie, pe de altă parte, confereau acestei instituții o autorizare contractuală de divulgare către un terț, în speță Gosselies, fără acordul Systran și Systran Luxembourg, a informațiilor susceptibile de a fi protejate în temeiul dreptului de autor și al know‑how‑ului grupului Systran.
24 Având în vedere ansamblul acestor considerații, Tribunalul a respins, la punctul 104 din hotărârea atacată, primul motiv de inadmisibilitate invocat de Comisie.
25 În ceea ce privește al doilea motiv de inadmisibilitate, referitor la lipsa de claritate a cererii introductive, Tribunalul, la punctele 107-110 din hotărârea atacată, l‑a înlăturat ca nefondat.
26 La punctele 113-117 din hotărârea atacată, Tribunalul a respins de asemenea al treilea motiv de inadmisibilitate, întemeiat pe necompetența sa de a statua în materia contrafacerii în cadrul unei acțiuni în despăgubire, considerând că noțiunea de contrafacere a dreptului de autor era, în prezenta cauză, invocată împreună cu cea a protecției confidențialității know‑how‑lui cu singurul scop al calificării comportamentului Comisiei ca fiind nelegal în cadrul unei acțiuni în răspundere extracontractuală.
27 În sfârșit, la punctele 118-124 din hotărârea atacată, Tribunalul a respins excepțiile de inadmisibilitate invocate împotriva celorlalte capete de cerere în afară de cele referitoare la despăgubiri prezentate de Systran și Systran Luxembourg.
28 În cadrul analizei fondului cererii de despăgubire, Tribunalul, mai întâi, la punctele 137-147 din hotărârea atacată, a verificat similitudinea substanțială a versiunilor Systran Unix și EC‑Systran Unix ale sistemului de traducere automată Systran, apreciind că Systran și Systran Luxembourg puteau să se prevaleze astfel de drepturile deținute de grupul Systran asupra versiunii Systran Unix a acestui sistem pentru a se opune divulgării către un terț fără acordul lor a versiunii derivate EC‑Systran Unix a sistemului menționat. În această perspectivă, la punctele 148-157 din aceeași hotărâre, Tribunalul a respins, din cauza caracterului general și a lipsei de dovezi tehnice, argumentele Comisiei privind negarea drepturilor Systran și Systran Luxembourg întemeiate pe faptul că versiunea menționată EC‑Systran Unix nu ar fi decât rezultatul migrării versiunii EC‑Systran Mainframe a sistemului de traducere automată Systran către un alt mediu informatic.
29 În continuare, după ce a amintit, la punctul 158 din hotărârea atacată, în ce constă comportamentul imputat Comisiei, Tribunalul, la punctele 200-261 din această hotărâre, a efectuat analiza globală a caracterului nelegal al acestui comportament.
30 În cadrul acestei analize, în primul rând, Tribunalul a determinat, la punctele 201 și 204-215 din hotărârea atacată, că Systran și Systran Luxembourg se puteau prevala de dreptul de a se opune lucrărilor comandate de Comisie unui terț referitoare la anumite aspecte ale versiunii EC‑Systran Unix a sistemului de traducere automată Systran, bazându‑se în special pe prezumția dreptului de proprietate intelectuală, cuprinsă la articolul 5 din Directiva 2004/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală (JO L 157, p. 45, Ediție specială, 17/vol. 2, p. 56), potrivit căruia, pentru ca autorul unei opere să fie considerat ca atare, este suficient ca numele său să fie menționat pe operă. La punctele 202 și 216-222 din hotărârea menționată, Tribunalul a constatat că Comisia nu a fost în măsură să dovedească faptul că era autorizată, datorită drepturilor cedate în temeiul contractelor încheiate cu grupul Systran începând din anul 1975 și al finanțării acordate în acest cadru, să procedeze la utilizările și la divulgările care au avut loc ca urmare a atribuirii contractului de achiziții publice în litigiu.
31 În al doilea rând, Tribunalul a analizat, la punctele 228-260 din hotărârea atacată, natura lucrărilor încredințate de Comisie unui terț, pentru a stabili dacă acestea puteau să determine modificarea sau transmiterea unor informații sau a unor elemente referitoare la versiunea Systran Unix a sistemului de traducere automată Systran care se regăsesc în versiunea EC‑Systran Unix a acestui sistem.
32 La punctul 261 din hotărârea atacată, Tribunalul a concluzionat astfel că Comisia a săvârșit o ilegalitate în raport cu principiile generale comune ordinilor juridice ale statelor membre aplicabile în materie. Potrivit Tribunalului, această faptă culpabilă constituie o încălcare suficient de gravă a drepturilor de autor și a know‑how‑ului deținute de grupul Systran asupra versiunii Systran Unix a sistemului de traducere automată Systran și este de natură să angajeze răspunderea extracontractuală a Comunității.
33 În aceste condiții, Tribunalul a examinat astfel, la punctele 262-325 din hotărârea atacată, prejudiciile suferite de Systran și Systran Luxembourg și legătura de cauzalitate dintre acestea și fapta culpabilă săvârșită de Comisie.
34 La finalul acestei examinări, Tribunalul a concluzionat, la punctul 326 din hotărârea menționată, că se impune plata către Systran a unei sume forfetare de 12 001 000 de euro ca despăgubire pentru prejudiciul suferit ca urmare a comportamentului Comisiei.
35 În rest, la punctele 329-332 din hotărârea atacată, Tribunalul a respins alte măsuri în afară de acordarea de daune interese solicitate de Systran și Systran Luxembourg.
Concluziile părților
36 Prin recursul formulat, Comisia solicită Curții:
– anularea hotărârii atacate,
– respingerea acțiunii în despăgubire,
– obligarea Systran și Systran Luxembourg la plata cheltuielilor de judecată efectuate în primă instanță și în recurs și
– în subsidiar, anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunal.
37 Systran și Systran Luxembourg solicită Curții:
– respingerea recursului și
– obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.
Cu privire la cererea de redeschidere a procedurii orale
38 Procedura orală a fost închisă la 15 noiembrie 2012, după prezentarea concluziilor avocatului general.
39 Prin scrisoarea din 14 decembrie 2012, Systran și Systran Luxembourg au solicitat Curții să dispună redeschiderea procedurii orale.
40 În susținerea acestei cereri, Systran și Systran Luxembourg au arătat că concluziile avocatului general, prezentate la 15 noiembrie 2012, dezvoltă argumente noi care nu au fost niciodată puse în discuția părților.
41 În această privință, trebuie subliniat că, după ascultarea concluziilor avocatului general, Curtea poate dispune oricând redeschiderea fazei orale a procedurii, în conformitate cu articolul 83 din Regulamentul de procedură, mai ales în cazul în care consideră că nu este suficient lămurită sau în cazul în care trebuie să soluționeze cauza pe baza unui argument care nu a fost pus în discuția părților sau a părților interesate menționate la articolul 23 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene (a se vedea Hotărârea din 22 noiembrie 2012, Bank Handlowy și Adamiak, C‑116/11, punctul 28 și jurisprudența citată).
42 În speță, Curtea, după ascultarea avocatului general, apreciază că dispune de toate elementele necesare pentru a răspunde la întrebările adresate și că aceste elemente au făcut obiectul unei dezbateri desfășurate în fața sa.
43 În consecință, cererea formulată de Systran și de Systran Luxembourg având ca obiect redeschiderea procedurii orale trebuie respinsă.
Cu privire la recurs
44 Comisia invocă opt motive în susținerea recursului.
45 Primul motiv este întemeiat pe eroarea de drept săvârșită de Tribunal dat fiind că acesta a considerat că litigiul în cauză era de natură extracontractuală. Al doilea motiv este întemeiat pe o încălcare a dreptului la apărare și pe o încălcare a normelor privind administrarea probelor. Prin intermediul celui de al treilea motiv, Comisia susține că Tribunalul a făcut o aplicare inexactă a normelor privind proba deținerii dreptului de autor în privința deținerii drepturilor invocate de Systran. Prin intermediul celui de al patrulea și al celui de al cincilea motiv, Comisia susține că Tribunalul a săvârșit o eroare vădită în aprecierea caracterului nelegal sau culpabil al comportamentului său și a caracterului suficient de grav al pretinsei sale fapte culpabile. Prin intermediul celui de al șaselea motiv, Comisia susține, pe de o parte, că Tribunalul a săvârșit o eroare de interpretare a excepției prevăzute la articolul 5 din Directiva 91/250/CEE a Consiliului din 14 mai 1991 privind protecția juridică a programelor pentru calculator (JO L 122, p. 7, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 114) și, pe de altă parte, că nu a motivat suficient hotărârea atacată privind excepția prevăzută la articolul 6 din directiva menționată. Al șaptelea motiv este întemeiat pe o eroare de drept în aprecierea existenței unei legături de cauzalitate suficient de directe între fapta ilicită denunțată și prejudiciul pretins. În sfârșit, al optulea motiv este întemeiat pe o eroare de drept la stabilirea daunelor interese în valoare de 12 001 000 de euro.
Cu privire la primul motiv, întemeiat pe o eroare de drept în aprecierea naturii extracontractuale a litigiului
Argumentele părților
46 Comisia arată, în primul rând, că Tribunalul a aplicat în mod eronat Hotărârea din 20 mai 2009, Guigard/Comisia (C‑214/08 P), care precizează, la punctul 43, că simpla invocare a normelor juridice care nu decurg din contractul în cauză, dar care se impun părților, nu poate avea drept consecință modificarea naturii contractuale a litigiului și, prin urmare, imposibilitatea soluționării sale de către instanța competentă. Dacă situația ar fi diferită, natura litigiului și, în consecință, instanța competentă ar putea fi schimbate pe baza normelor invocate de părți, ceea ce ar fi contrar normelor de competență materială a diferitor instanțe.
47 Din această perspectivă, Tribunalul ar fi trebuit să examineze, în raport cu diferitele elemente pertinente ale dosarului, dacă cererea de despăgubire prezentată de Systran și Systran Luxembourg se întemeiază în mod obiectiv și global pe obligații de origine contractuală sau extracontractuală care să permită caracterizarea temeiului contractual sau extracontractual al litigiului. Astfel, natura unei susțineri nu ar fi factorul decisiv în determinarea competenței instanțelor comunitare în această privință. Rezultă că un diferend privind un drept de autor care decurge dintr‑un contract, de licență sau de cesiune, ar fi de natură contractuală în măsura în care soluționarea acestui diferend depinde în mod necesar de interpretarea modalităților de cesiune sau de concesionare a acestui drept convenite de părțile în cauză.
48 Așadar, dacă invocarea de către Systran a unui comportament care, în opinia sa, nu era permis de clauzele contractuale ar trebui să fie suficientă pentru a transforma diferendul său cu Comisia în contencios care intră în sfera răspunderii extracontractuale, aceasta ar avea ca rezultat crearea unei extinderi nejustificate a domeniului de aplicare al articolului 235 CE, în detrimentul articolului 238 CE.
49 În al doilea rând, Comisia susține că Tribunalul a formulat aprecieri juridice eronate în privința interpretării drepturilor conferite de numeroasele documente contractuale și de corespondența invocate în primă instanță, printre care în special contractul din 22 decembrie 1975 pe care l‑a încheiat cu WTC, contractele încheiate în perioada 1976-1987 cu societăți din grupul WTC, printre care figurează în special acordul de cooperare tehnică din 18 ianuarie 1985 cu Gachot, contractul de colaborare, contractele de licență încheiate cu Gachot în anii 1988 și 1989, precum și contractele de migrare.
50 Astfel, recunoscând existența drepturilor contractuale specifice, în special a „drepturilor de utilizare”, ale Comisiei asupra versiunii EC‑Systran Unix a sistemului de traducere automată Systran, Tribunalul nu ar fi evaluat în mod adecvat conținutul și natura exactă a acestor drepturi.
51 Așadar, Tribunalul ar fi realizat o interpretare eronată, chiar o denaturare, a sensului clar al contractelor menționate anterior, care l‑a condus la o eroare de apreciere a naturii litigiului.
52 În al treilea și ultimul rând, Comisia invocă o încălcare a normelor de interpretare a contractelor, dat fiind că Tribunalul nu putea interpreta contractele de migrare și în special articolul 13 din primul dintre acestea în sensul că nu îi conferă niciun drept. În acest context, Comisia susține că Tribunalul a săvârșit de asemenea o eroare prin constatarea că, întrucât Systran nu semnase contractele de migrare, acestea din urmă nu îi erau opozabile ca atare, prin aplicarea principiului efectului relativ al contractelor.
53 În ceea ce privește Systran și Systran Luxembourg, acestea apreciază că Tribunalul nu a săvârșit nicio eroare de drept în interpretarea Hotărârii Guigard/Comisia, citată anterior. Astfel, pentru a stabili competența sa, Tribunalul nu s‑ar fi limitat la examinarea litigiului în lumina normelor juridice invocate de societățile menționate, ci ar fi consacrat partea esențială din cuprinsul hotărârii atacate analizei contractelor depuse de Comisie. În special, la punctul 62 din această hotărâre, Tribunalul ar fi amintit că, la aprecierea competenței sale, poate, bineînțeles, să examineze conținutul unui contract, astfel cum procedează în privința oricărui document invocat de o parte în sprijinul argumentației sale, pentru a ști dacă acesta este de natură să pună în discuție competența de atribuire care îi este conferită expres prin articolul 235 CE.
54 În această perspectivă, la punctele 71-100 din hotărârea atacată, Tribunalul ar fi constatat că contractele invocate nu cuprindeau nicio clauză de cesiune de drepturi și nu conțineau nicio dispoziție care să autorizeze Comisia să ceară realizarea sau să realizeze ea însăși lucrări care aduc atingere drepturilor de autor ale Systran sau să divulge informații susceptibile de a fi protejate în temeiul dreptului de autor.
55 În consecință, Tribunalul nu ar fi săvârșit nicio eroare de drept în interpretarea contractelor menționate, acestea fiind lipsite de orice relevanță pentru determinarea competenței jurisdicționale în speță, și ar fi considerat în mod întemeiat, la punctele 101-104 din hotărârea atacată, că litigiul în cauză era de natură extracontractuală.
Aprecierea Curții
56 Tratatul CE prevede o repartizare a competențelor între instanțele comunitare și instanțele naționale în ceea ce privește acțiunile în justiție îndreptate împotriva Comunității prin care este pusă în discuție răspunderea acesteia pentru un prejudiciu (Hotărârea din 29 iulie 2010, Hanssens‑Ensch, C‑377/09, Rep., p. I‑7751, punctul 16).
57 În special, potrivit articolului 240 CE, instanțele naționale sunt competente să soluționeze litigiile în care Comunitatea este parte, sub rezerva celor pentru care tratatul stabilește competența Curții sau a Tribunalului (a se vedea Hotărârea din 9 octombrie 2001, Flemmer și alții, C‑80/99-C‑82/99, Rec., p. I‑7211, punctul 39, precum și Hotărârea Guigard/Comisia, citată anterior, punctul 39).
58 Or, nicio dispoziție din tratat nu conferă Curții sau Tribunalului competența de soluționare a litigiilor privind răspunderea contractuală a Comunității, cu excepția articolului 238 CE. Acesta presupune totuși existența unei clauze compromisorii cuprinse într‑un contract încheiat de Comunitate sau în numele său (a se vedea Hotărârile citate anterior Flemmer și alții, punctul 42, precum și Guigard/Comisia, punctele 40 și 41) și configurează astfel o competență care derogă de la dreptul comun, care trebuie, așadar, să fie interpretată în mod restrictiv (a se vedea Hotărârea din 18 decembrie 1986, Comisia/Zoubek, 426/85, Rec., p. 4057, punctul 11, și Hotărârea din 20 februarie 1997, IDE/Comisia, C‑114/94, Rec., p. I‑803, punctul 82).
59 Rezultă că, având în vedere articolul 240 CE, litigiile referitoare la răspunderea contractuală a Comunității sunt, în absența unei clauze compromisorii, de competența instanțelor naționale (Hotărârea Hanssens‑Ensch, punctul 19).
60 În schimb, în ceea ce privește răspunderea extracontractuală a Comunității, astfel de litigii sunt de competența instanțelor comunitare. Astfel, în temeiul articolului 235 CE coroborat cu articolul 225 alineatul (1) CE, Curtea și Tribunalul sunt competente să judece litigiile care vizează repararea prejudiciilor menționate la articolul 288 al doilea paragraf CE, care are ca obiect tocmai răspunderea extracontractuală menționată. Această competență a instanțelor comunitare este exclusivă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 martie 1992, Vreugdenhil/Comisia, C‑282/90, Rec., p. I‑1937, punctul 14, Hotărârea din 26 noiembrie 2002, First și Franex, C‑275/00, Rec., p. I‑10943, punctul 43 și jurisprudența citată, și Hotărârea Hanssens‑Ensch, citată anterior, punctul 17), aceste instanțe trebuind să verifice prezența unui ansamblu de condiții cumulative, și anume nelegalitatea comportamentului imputat instituțiilor, caracterul real al prejudiciului și existența unei legături de cauzalitate între conduita invocată și prejudiciul pretins, de îndeplinirea cărora depinde angajarea răspunderii extracontractuale a Comunității (a se vedea Hotărârea din 9 noiembrie 2006, Agraz și alții/Comisia, C‑243/05 P, Rec., p. I‑10833, punctul 26 și jurisprudența citată).
61 Rezultă din cele ce precedă că, în scopul de a se determina care este instanța competentă să judece o anumită acțiune în justiție îndreptată împotriva Comunității pentru ca aceasta să răspundă pentru un prejudiciu, trebuie să se examineze dacă această acțiune are ca obiect răspunderea contractuală a Comunității sau răspunderea extracontractuală a acesteia (Hotărârea Hanssens‑Ensch, citată anterior, punctul 20).
62 În această privință, trebuie arătat că noțiunea de răspundere extracontractuală, în sensul articolului 235 CE și al articolului 288 al doilea paragraf CE, care are un caracter autonom, trebuie interpretată în lumina finalității sale, și anume aceea de a permite o repartizare a competențelor între instanțele comunitare și instanțele naționale.
63 În acest context, sesizate cu o acțiune în despăgubire, instanțele comunitare trebuie, înainte de a se pronunța cu privire la fondul litigiului, să determine, cu titlu introductiv, competența lor efectuând o analiză prin care urmăresc să stabilească caracterul răspunderii invocate și, prin urmare, însăși natura litigiului în discuție.
64 În acest scop, instanțele menționate nu se pot întemeia pur și simplu pe normele invocate de părți.
65 Astfel, în această privință, după cum arată Comisia prin intermediul primului motiv, amintit la punctul 46 din prezenta hotărâre, Curtea a statuat deja că simpla invocare a unor norme juridice care nu decurg dintr‑un contract relevant în prezenta cauză, dar care sunt impuse părților, nu poate avea drept consecință modificarea naturii contractuale a litigiului și imposibilitatea, în consecință, a soluționării de către instanța competentă. Dacă situația ar fi diferită, natura litigiului și, în consecință, instanța competentă ar putea fi schimbate pe baza normelor invocate de părți, ceea ce ar fi contrar normelor de competență materială a diferitor instanțe (Hotărârea Guigard/Comisia, citată anterior, punctul 43).
66 În schimb, instanțele comunitare sunt obligate să verifice dacă acțiunea în despăgubire cu care sunt sesizate are ca obiect o cerere de daune interese care se întemeiază în mod obiectiv și global pe drepturi și obligații de origine contractuală sau extracontractuală. În acest scop, astfel cum a arătat avocatul general la punctele 49 și 50 din concluzii, aceste instanțe trebuie să verifice, având în vedere o analiză a diferitor elemente ale dosarului, cum ar fi în special norma de drept pretins încălcată, natura prejudiciului invocat, comportamentul imputat și raporturile juridice existente între părțile în cauză, dacă între acestea există un veritabil context contractual, legat de obiectul litigiului, a cărui examinare aprofundată se dovedește indispensabilă pentru soluționarea acțiunii menționate.
67 În cazul în care rezultă din analiza preliminară a elementelor menționate că este necesar să se interpreteze conținutul unuia sau mai multor contracte încheiate între părțile în cauză pentru a se stabili temeinicia pretențiilor reclamantului, instanțele respective sunt obligate să suspende în acest stadiu examinarea litigiului și să se declare necompetente pentru a‑l soluționa, în absența unei clauze compromisorii în aceste contracte. Într‑o astfel de împrejurare, examinarea acțiunii în despăgubire îndreptate împotriva Comunității ar implica aprecierea drepturilor și obligațiilor de natură contractuală care nu poate eluda, în temeiul articolului 240 CE, competența instanțelor naționale.
68 În lumina acestor principii trebuie apreciată temeinicia primului motiv invocat de Comisie.
69 În speță, este necesar să se arate că, în cadrul analizei admisibilității acțiunii introduse de Systran și Systran Luxembourg, Tribunalul a constatat mai întâi în mod întemeiat la punctul 60 din hotărârea atacată că, pentru a determina competența sa în temeiul articolului 235 CE, trebuie să examineze, în raport cu diferitele elemente pertinente ale dosarului, dacă cererea de despăgubire prezentată de Systran și Systran Luxembourg se întemeiază în mod obiectiv și global pe obligații de origine contractuală sau pe obligații de origine extracontractuală care să permită caracterizarea temeiului litigiului.
70 Cu toate acestea, la punctul 60 menționat, Tribunalul a afirmat în continuare că aceste elemente pot fi deduse, printre altele, din examinarea pretențiilor părților, din faptul generator al prejudiciului a cărui reparare este cerută, precum și din însuși conținutul dispozițiilor contractuale sau extracontractuale invocate pentru soluționarea problemei în litigiu.
71 Din această perspectivă, Tribunalul a considerat astfel, la punctul 62 din hotărârea atacată, că examinarea diferitor contacte încheiate între grupul WTC/Systran și Comisie între anii 1975 și 2002 intra în sfera examinării competenței sale și nu avea drept consecință – prin ea însăși – modificarea naturii litigiului dându‑i un temei contractual. Astfel, Tribunalul a statuat că poate, bineînțeles, să examineze conținutul unui contract, cum o face în privința oricărui document invocat de o parte în sprijinul argumentației sale, pentru a ști dacă acesta este de natură să pună în discuție competența de atribuire care îi este conferită expres prin articolul 235 CE, și că această examinare ține de aprecierea faptelor invocate pentru stabilirea competenței sale.
72 În plus, la punctul 63 din hotărârea atacată, referindu‑se cu titlu de comparație la Hotărârea Guigard/Comisia, citată anterior, Tribunalul a adăugat că, în cauza de față, în care Systran și Systran Luxembourg se întemeiază numai pe încălcarea unor obligații de origine extracontractuală, simpla invocare de către cocontractantul lor a unor obligații de origine contractuală care nu ar privi comportamentul în litigiu nu putea avea drept consecință modificarea naturii extracontractuale a litigiului și imposibilitatea soluționării acestuia de către instanța competentă.
73 În aceste condiții, după ce a precizat, la punctul 64 din hotărârea atacată, că părții care pretinde încălcarea unei obligații îi revine sarcina de a stabili conținutul acesteia și aplicabilitatea sa la situația din cauză, Tribunalul, pe de o parte, a examinat, la punctele 65-82 din această hotărâre, conținutul cererii de despăgubire prezentate de Systran și Systran Luxembourg și în special dovada deținerii drepturilor pretins încălcate. Pe de altă parte, a examinat, la punctele 84-102 din hotărârea menționată, nelegalitatea comportamentului imputat Comisiei prin intermediul unei analize detaliate a numeroaselor contracte încheiate între părți din anul 1975 până în anul 2002, pentru a identifica existența unei eventuale autorizări contractuale care să permită Comisiei să adopte comportamentul menționat.
74 Ca urmare a unei astfel de analize, apreciind că această instituție nu dispunea de autorizarea respectivă, Tribunalul a respins, la punctul 104 din hotărârea atacată, susținerile Comisiei referitoare la inadmisibilitatea acțiunii din cauza temeiului său contractual.
75 Or, trebuie să se constate că, statuând astfel, Tribunalul a săvârșit erori de drept în aplicarea principiilor amintite la punctele 63-67 din prezenta hotărâre, care guvernează determinarea competenței jurisdicționale în cadrul acțiunilor în despăgubire îndreptate împotriva Comunității, precum și în calificarea juridică a raporturilor contractuale dintre grupul WTC/Systran și Comisie, care l‑au condus la încălcarea normelor referitoare la competența sa jurisdicțională, astfel cum este definită la articolul 225 alineatul (1) CE și la articolele 235 CE și 240 CE.
76 Astfel, pe de o parte, pentru a stabili natura contractuală sau extracontractuală a litigiului cu care a fost sesizat și pentru a determina astfel propria sa competență, Tribunalul nu s‑a limitat la a verifica dacă între părți exista, în raport cu diferite elemente ale dosarului, un veritabil context contractual, legat de obiectul litigiului, a cărui examinare aprofundată se dovedea indispensabilă pentru soluționarea pe fond a acțiunii.
77 În schimb, la punctul 62 din hotărârea atacată, Tribunalul a considerat în mod eronat că analiza specifică și concretă a conținutului diferitor contracte încheiate între grupul WTC/Systran și Comisie din anul 1975 până în anul 2002 intra în sfera examinării competenței sale, în măsura în care conținutul unui contract putea fi, bineînțeles, examinat, ca și când era vorba despre orice document din dosar.
78 Astfel, la punctele 84-102 din hotărârea atacată, Tribunalul a efectuat, în cadrul determinării competenței sale, o examinare detaliată a conținutului numeroaselor dispoziții contractuale care reglementează din anul 1975 până în anul 2002 relațiile economice și comerciale dintre grupul WTC/Systran și Comisie, cu scopul de a verifica dacă aceasta dispunea de o autorizare de a divulga unui terț informații protejate de dreptul de autor și know‑how‑ul deținute de Systran asupra versiunii Systran Unix a sistemului de traducere automată Systran, estimând că caracterul contractual al răspunderii Comunității depinde de existența acestei autorizări. Totuși, o astfel de analiză, după cum susține în mod întemeiat Comisia prin intermediul primului motiv, privește caracterul legal sau nelegal al comportamentului imputat acestei instituții și ține, așadar, de fondul litigiului, iar nu de determinarea preliminară a însăși naturii acestui litigiu.
79 Pe de altă parte, Tribunalul a săvârșit de asemenea o eroare de drept, la punctele 84-102 din hotărârea atacată, în calificarea juridică a contractelor încheiate din anul 1975 până în anul 2002 între grupul WTC/Systran și Comisie, întrucât a statuat, în lumina diferitor elemente ale dosarului, că existența acestor contracte nu avea nicio influență asupra calificării litigiului, în sensul articolului 235 CE.
80 În această privință, este adevărat, după cum a afirmat Tribunalul la punctele 62 și 63 din hotărârea atacată, că nu este suficient să se invoce o relație contractuală oarecare cu reclamanta sau obligații de origine contractuală care nu ar privi comportamentul în litigiu pentru a putea modifica natura litigiului stabilindu‑i un temei contractual. Totuși, atunci când, având în vedere conținutul acțiunii în despăgubire îndreptate împotriva Comunității, interpretarea unuia sau mai multor contracte încheiate între părțile în cauză apare ca fiind indispensabilă pentru a stabili legalitatea sau nelegalitatea comportamentului imputat instituțiilor, litigiul nu este de competența instanțelor comunitare.
81 Or, astfel cum a arătat avocatul general la punctul 70 din concluzii, tocmai aceasta este situația în prezenta cauză. Astfel, nu se contestă că numeroasele documente contractuale invocate de Comisie în fața Tribunalului și amintite în cadrul primului motiv de recurs, printre care în special contractul din 22 decembrie 1975 dintre aceasta și WTC, contractele încheiate din anul 1976 până în anul 1987 cu societăți din grupul WTC, printre care are o importanță specială acordul de cooperare tehnică din 18 ianuarie 1985 încheiat cu Gachot, contractul de colaborare, contractele de licență încheiate cu Gachot în anii 1988 și 1989, precum și contractele de migrare, configurează un veritabil context contractual, legat de obiectul litigiului, a cărui examinare aprofundată se dovedește indispensabilă pentru stabilirea eventualei nelegalități a comportamentului imputat Comisiei.
82 Această constatare decurge, de altfel, în mod direct din lectura anumitor pasaje din hotărârea atacată consacrate fondului litigiului. Astfel, la punctele 158, 202 și 216-222 din hotărârea atacată, pentru a constata caracterul nelegal al comportamentului în litigiu, însuși Tribunalul a verificat în detaliu dacă documentele contractuale invocate de Comisie, pe care le‑a menționat la punctele 181-187 din hotărârea respectivă, confereau acestei instituții o autorizare specifică care să permită adoptarea acelui comportament.
83 Având în vedere ansamblul acestor considerații, trebuie să se constate, prin urmare, că Tribunalul a considerat în mod eronat că litigiul în cauză era de natură extracontractuală, în sensul articolului 235 CE și al articolului 288 al doilea paragraf CE.
84 În aceste condiții, trebuie primit primul motiv de recurs și, fără a fi necesar să se examineze celelalte motive, trebuie anulată hotărârea atacată, întrucât Tribunalul a încălcat normele referitoare la competența sa jurisdicțională, astfel cum este definită la articolul 225 alineatul (1) CE și la articolele 235 CE și 240 CE.
Cu privire la acțiunea în fața Tribunalului
85 În conformitate cu articolul 61 primul paragraf din Statutul Curții, aceasta poate, în situația în care anulează decizia Tribunalului, să soluționeze în mod definitiv litigiul atunci când acesta este în stare de judecată. Aceasta este situația în speță.
86 În această privință, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 78-82 din prezenta hotărâre, instanțele comunitare nu sunt competente să soluționeze acțiunea în despăgubire introdusă de Systran și Systran Luxembourg. În consecință, acțiunea menționată trebuie respinsă.
Cu privire la cheltuielile de judecată
87 Potrivit articolului 184 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții, atunci când recursul este fondat, iar Curtea soluționează ea însăși în mod definitiv litigiul, aceasta se pronunță asupra cheltuielilor de judecată.
88 Potrivit articolului 138 alineatul (1) din regulamentul menționat, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din acesta, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.
89 În prezenta cauză, întrucât Comisia a avut câștig de cauză în cadrul recursului, iar Systran și Systran Luxembourg au căzut în pretenții în cadrul acțiunii în despăgubire, se impune obligarea acestora din urmă la plata cheltuielilor de judecată aferente atât prezentei proceduri, cât și procedurii desfășurate în fața Tribunalului.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera întâi) declară și hotărăște:
1) Anulează Hotărârea Tribunalului Uniunii Europene din 16 decembrie 2010, Systran și Systran Luxembourg/Comisia (T‑19/07).
2) Respinge acțiunea introdusă de Systran SA și de Systran Luxembourg SA în cauza T‑19/07.
3) Obligă Systran SA și Systran Luxembourg SA la suportarea cheltuielilor de judecată efectuate de Comisia Europeană în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene, precum și în fața Tribunalului Uniunii Europene.
Semnături