Language of document : ECLI:EU:C:2017:133

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

MELCHIOR WATHELET

prezentate la 16 februarie 2017(1)

Cauza C‑228/16 P

Dimosia Epicheirisi Ilektrismou AE (DEI)

împotriva

Comisiei Europene

„Recurs – Ajutor de stat – Refuz de a emite o somație prin care să se dispună suspendarea sentinței unei instanțe de arbitraj cu privire la tariful pentru energie electrică pe care Alouminion SA ar trebui să îl plătească DEI – Refuz de a da curs plângerii formulate de DEI cu privire la pretinsul ajutor de stat acordat Alouminion SA – Tarife reduse pentru energie electrică”





I.      Introducere

1.        Prin recursul formulat, Dimosia Epicheirisi Ilektrismou AE (DEI) solicită anularea Ordonanței Tribunalului Uniunii Europene din 9 februarie 2016, DEI/Comisia (T‑639/14, nepublicată, EU:T:2016:77, denumită în continuare „ordonanța atacată”), prin care acesta a statuat că nu mai era necesar să se pronunțe cu privire la acțiunea sa în anularea scrisorii Comisiei Europene COMP/E3/ΟΝ/AB/ark *2014/61460 din 12 iunie 2014 (denumită în continuare „scrisoarea în litigiu”), prin care au fost respinse plângerile formulate de DEI în materia ajutoarelor de stat.

2.        Prin intermediul motivelor de recurs formulate, DEI susține că, statuând că nu mai era necesar să se pronunțe asupra acțiunii sale, Tribunalul a săvârșit mai multe erori de drept, a încălcat dreptul său de a fi ascultată și a săvârșit o eroare vădită de apreciere, o denaturare a faptelor, precum și a argumentelor sale. Aceste motive nu ridică nicio problemă de drept nouă, cu excepția celui de al doilea motiv, potrivit căruia Tribunalul ar fi încălcat principiile bunei administrări, securității juridice și protecției jurisdicționale efective.

3.        În consecință, conform cererii Curții, prezentele concluzii vor privi în principal cel de al doilea motiv de recurs, care ridică probleme de interpretare a principiilor enunțate la punctul 70 din Hotărârea din 16 decembrie 2010, Athinaïki Techniki/Comisia (C‑362/09 P, EU:C:2010:783), în care Curtea a statuat că, „având în vedere cerința unei bune administrări și cerința securității juridice, precum și principiul unei protecții jurisdicționale efective, trebuie să se considere că, pe de o parte, Comisia nu poate proceda la revocarea deciziei de clasare a unei plângeri cu privire la un ajutor pretins ilegal decât pentru a remedia un motiv de nelegalitate care afectează respectiva decizie și, pe de altă parte, că aceasta nu poate, în urma unei asemenea revocări, să reia procedura dintr‑o etapă anterioară momentului exact în care a apărut nelegalitatea constatată”.

II.    Istoricul litigiului

4.        DEI este o societate de drept elen al cărei acționar majoritar este statul elen. Activitatea sa principală este producția de energie electrică. Printre clienții săi figurează printre alții Alouminion SA. În urma unui diferend între aceste două întreprinderi cu privire la tariful pentru energie electrică, autoritatea elenă de reglementare în sectorul energiei (denumită în continuare „RAE”) a stabilit un tarif provizoriu. Într‑o plângere adresată Comisiei la 15 iunie 2012 (denumită în continuare „plângerea din 2012”), DEI a susținut că acest tarif ar obliga‑o să furnizeze Alouminion energie electrică la un preț inferior prețului pieței și că, pentru acest motiv, RAE ar fi acordat societății respective un ajutor de stat ilegal.

5.        La 31 octombrie 2013, o instanță de arbitraj instituită de DEI și de Alouminion a stabilit, cu efect retroactiv, tariful pentru energie electrică furnizată de DEI la un nivel chiar mai mic decât cel care a fost stabilit în mod provizoriu de RAE.

6.        La 23 decembrie 2013, DEI a depus o a doua plângere la Comisie (denumită în continuare „plângerea din 2013”), susținând că sentința arbitrală constituia un ajutor de stat.

7.        La 6 mai 2014, Comisia a comunicat DEI aprecierea sa preliminară potrivit căreia nu era necesar să se continue examinarea plângerii din 2013, în măsura în care sentința arbitrală nu constituia un ajutor de stat. Prin scrisoarea din 6 iunie 2014 și ca răspuns dat Comisiei, DEI i‑a comunicat observații suplimentare.

8.        Prin scrisoarea în litigiu, Comisia a informat DEI că informațiile conținute în scrisoarea sa din 6 iunie 2014 nu repuneau în discuție aprecierea preliminară conținută în scrisoarea sa din 6 mai 2014. În opinia acesteia, sentința arbitrală nu constituia o măsură imputabilă statului, întrucât acesta din urmă nu putea impune decizia instanței de arbitraj(2), nici nu conferea Alouminion un avantaj selectiv. În consecință, „serviciile DG Concurență au conchis că [informațiile conținute în scrisoarea din 6 iunie 2014] nu er[au] suficient[e] pentru a justifica o nouă examinare a plângerii”.

III. Acțiunea în anulare împotriva scrisorii în litigiu în fața Tribunalului și ordonanța atacată

9.        Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 22 august 2014, DEI a solicitat anularea deciziei Comisiei cuprinse în scrisoarea în litigiu.

10.      Prin mesajul din 7 octombrie 2014, adresat grefei Tribunalului, DEI și Comisia au solicitat împreună o suspendare a procedurii aflate pe rolul Tribunalului pe o perioadă de șase luni, respectiv până la 7 aprilie 2015, pentru ca întrebările adresate în cererea introductivă să poată fi reexaminate de Comisie. Această cerere a fost admisă prin Ordonanța președintelui Camerei a patra a Tribunalului din 24 octombrie 2014.

11.      La 25 martie 2015, Comisia a adoptat Decizia C(2015) 1942 final privind pretinsul ajutor de stat SA.38101 (2015/NN) (ex 2013/CP) acordat Alouminion SA, sub forma unor tarife pentru energie electrică inferioare costurilor, în urma unei sentințe arbitrale (denumită în continuare „decizia formală”). La punctul 12 din decizie, Comisia a precizat că „[î]n plângerea din prezenta cauză, [DEI] face de asemenea trimitere la [plângerea din 2012]. În această plângere, se susține că Decizia nr. 346/2012 a [RAE], care a stabilit un tarif provizoriu pentru energia electrică furnizată Alouminion până ce diferendul dintre aceste două părți privind tariful respectiv se soluționează, a obligat DEI să furnizeze Alouminion energie electrică sub prețul pieței și, în consecință, să acorde Alouminion un ajutor de stat. Cu toate acestea, întrucât sentința arbitrală a înlocuit integral și cu efect retroactiv tariful provizoriu stabilit de [RAE], Comisia consideră că plângerea [din 2012] a rămas fără obiect”.

12.      Prin scrisorile din 27 aprilie 2015 și din 19 iunie 2015 adresate grefei Tribunalului, Comisia a solicitat Tribunalului să constate că, în urma deciziei formale, acțiunea îndreptată împotriva scrisorii în litigiu rămăsese fără obiect și că nu mai era necesară pronunțarea în această privință. DEI a prezentat Tribunalului observațiile sale cu privire la această cerere prin mesajul din 3 iulie 2015.

13.      Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 29 iunie 2015, DEI a solicitat anularea deciziei din 25 martie 2015 [cauza DEI/Comisia (T‑352/15), pendinte în fața Tribunalului].

14.      Prin ordonanța atacată, Tribunalul a constatat că nu mai era necesară pronunțarea asupra acțiunii în anulare împotriva scrisorii în litigiu, din moment ce decizia formală o abrogase și o înlocuise în mod oficial, astfel încât aceasta din urmă nu mai făcea parte din ordinea juridică a Uniunii.

15.      Potrivit Tribunalului, argumentele DEI nu permiteau repunerea în discuție a acestei concluzii.

16.      În primul rând, acesta a statuat că nu îi revenea, în respectiva ordonanță, sarcina de a se pronunța asupra legalității deciziei formale care beneficiază de prezumția de legalitate a actelor instituțiilor, atât timp cât aceasta nu a fost revocată sau anulată sau declarată invalidă. Astfel, acesta a respins argumentul potrivit căruia decizia respectivă ar fi nelegală, acțiunea în cauza T‑639/14 păstrându‑și obiectul.

17.      În al doilea rând, Tribunalul a respins afirmația DEI potrivit căreia aceasta ar păstra un interes în exercitarea acțiunii împotriva scrisorii în litigiu pentru a preveni ca nelegalitatea invocată, cu privire la imputabilitatea sentinței arbitrale în sarcina statului elen, să se reproducă în viitor. Potrivit Tribunalului, această pretinsă nelegalitate nu figurează în scrisoarea în litigiu și, în orice caz, problema dacă DEI a dovedit sau nu a dovedit existența unei încălcări a normelor în materia ajutoarelor de stat face obiectul acțiunii împotriva deciziei formale.

18.      În sfârșit, în al treilea rând, Tribunalul a constatat că nu mai era necesar să se pronunțe asupra acțiunii în ceea ce privește plângerea din 2012, întrucât, prin decizia sa din 25 martie 2015, Comisia a respins în mod implicit această plângere din 2012.

IV.    Procedura în fața Curții

19.      Prin recursul formulat, DEI solicită Curții:

–        anularea ordonanței atacate;

–        să dispună trimiterea cauzei Tribunalului, pentru ca acesta să se pronunțe asupra concluziilor din cadrul recursului, prin care solicită anularea scrisorii în litigiu, și

–        obligarea Comisiei la plata în totalitate a cheltuielilor de judecată efectuate atât în primă instanță, cât și în cadrul recursului.

20.      Comisia solicită Curții respingerea recursului și obligarea DEI la plata cheltuielilor de judecată.

V.      Cu privire la al doilea motiv de recurs, întemeiat pe o încălcare a principiilor bunei administrări, securității juridice și protecției jurisdicționale efective

A.      Argumentația părților

21.      DEI susține că, prin adoptarea deciziei formale, Comisia ar fi procedat la retragerea scrisorii în litigiu cu încălcarea cerințelor care decurg din Hotărârea din 16 decembrie 2010, Athinaïki Techniki/Comisia (C‑362/09, EU:C:2010:783). De la punctele 70 și 71 din această hotărâre ar decurge că revocarea unui act ar fi permisă pentru a remedia o nelegalitate, cu condiția ca actul de revocare sau de înlocuire să indice natura nelegalității de care era afectat actul revocat. Întrucât nu aceasta ar fi situația deciziei formale, Tribunalul nu ar fi respectat, la punctele 39-41 din hotărârea atacată, această cerință și ar fi încălcat, pentru acest motiv, principiile bunei administrări, securității juridice și protecției jurisdicționale efective.

22.      Comisia consideră că punctele 38-51 din ordonanța atacată conțin doar motive subsidiare. În consecință, al doilea motiv îndreptat împotriva unuia dintre aceste motive ar fi vădit inoperant.

23.      În orice caz, aceste argumente ar trebui respinse ca nefondate, întrucât decizia formală ar fi pe deplin conformă cu cerințele care decurg de la punctul 70 din Hotărârea din 16 decembrie 2010, Athinaïki Techniki/Comisia (C‑362/09 P, EU:C:2010:783).

24.      Astfel, Comisia ar fi revocat cu efect retroactiv scrisoarea în litigiu întrucât aceasta era afectată de un viciu de formă. În materia ajutoarelor de stat, Comisia ar fi obligată să adopte o decizie formală în temeiul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 93 din Tratatul CE (JO 1999, L 83, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 41)(3) atunci când aceasta constată, după o examinare preliminară, că măsura notificată nu constituie un ajutor de stat.

25.      În plus, după revocarea scrisorii în litigiu, Comisia nu ar fi reluat procedura dintr‑o etapă anterioară celei în care a apărut nelegalitatea. Întrucât obiectivul acestei scrisori ar fi fost încheierea fazei preliminare de examinare, Comisia ar fi adoptat în mod corect decizia formală în acest scop în temeiul articolului 4 din Regulamentul nr. 659/1999. Situația ar fi diferită în cazul în care Comisia ar fi revocat pur și simplu scrisoarea în litigiu fără a închide faza preliminară de examinare.

26.      În sfârșit, în ceea ce privește principiul protecției jurisdicționale efective, acesta nu ar fi încălcat întrucât, în cadrul cauzei T‑352/15, DEI va avea posibilitatea de a contesta decizia formală și de a arăta că Comisia ar fi trebuit să dea o soluție diferită plângerilor din 2012 și din 2013.

B.      Apreciere

27.      În opinia noastră, punctele 39-41 din ordonanța atacată avute în vedere de recursul formulat de DEI nu conțin motive suplimentare întrucât, în cazul în care DEI ar fi avut dreptate, în ceea ce privește interpretarea care trebuie dată punctului 70 din Hotărârea din 16 decembrie 2010, Athinaïki Techniki/Comisia (C‑362/09 P, EU:C:2010:783), Tribunalul nu ar fi putut considera că nu era necesar să se pronunțe. În acest sens, al doilea motiv formulat de DEI nu poate fi respins ca inoperant.

28.      Totuși, considerăm că acesta este nefondat și trebuie respins pentru următoarele motive.

1.      Observații introductive

29.      Dreptul instituțiilor Uniunii Europene de a‑și revoca actele pune în discuție, pe de o parte, principiile legalității și protecției încrederii legitime și, pe de altă parte, caracterul favorabil sau nefavorabil al actului în discuție pentru persoana la care se referă(4).

30.      Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții(5), un act al unei instituții a Uniunii care conferă drepturi subiective nu poate fi în principiu revocat, în cazul în care este vorba despre un act legal, întrucât, odată cu dobândirea dreptului subiectiv, necesitatea de a menține încrederea în stabilitatea situației astfel create prevalează asupra interesului instituției care ar intenționa să revină asupra deciziei sale. Această jurisprudență nu precizează condițiile excepționale în care ar putea fi revocat un asemenea act legal.

31.      În schimb, o instituție care constată că unul dintre actele sale care conferă drepturi subiective este afectat de nelegalitate îl poate revoca într‑un termen rezonabil, cu efect retroactiv, dar cu respectarea limitelor impuse de principiul protecției încrederii legitime a beneficiarului actului care a avut încredere în legalitatea acestuia(6).

32.      Cu toate acestea, astfel cum a statuat Curtea deja, principiile menționate nu se aplică actelor cauzatoare de prejudicii(7). Astfel, instituțiile pot revoca asemenea acte cu efect retroactiv, independent de problema dacă actul în discuție este legal sau nelegal. Astfel, întrucât revocarea unui act care îi cauzează prejudicii este favorabilă persoanei interesate, această revocare nu poate fi contrară principiului încrederii legitime(8).

33.      În opinia noastră, acest fapt este valabil și pentru revocarea parțială a unui act cauzator de prejudicii. Astfel, chiar dacă un prejudiciu persistă, revocarea parțială a actului este favorabilă persoanei interesate, întrucât aceasta reduce întinderea diferendului sau a prejudiciului ori a prejudiciilor.

2.      Hotărârea din 16 decembrie 2010, Athinaïki Techniki/Comisia (C‑362/09 P, EU:C:2010:783)

34.      Cauza în care s‑a pronunțat această hotărâre avea în vedere, precum prezenta cauză, materia ajutoarelor de stat, și anume o plângere formulată de Athinaïki Techniki AE privind un pretins ajutor de stat acordat de statul elen consorțiului Hyatt Regency în cadrul contractului de achiziții publice „Casino Mont Parnès”. În cadrul acestei cauze, Comisia a decis inițial să claseze plângerea formulată de Athinaïki Techniki, dar, în urma Hotărârii din 17 iulie 2008, Athinaïki Techniki/Comisia (C‑521/06 P, EU:C:2008:422)(9), aceasta a revocat decizia sa de clasare și a procedat la redeschiderea dosarului, invitând din nou Athinaïki Techniki să prezinte elemente care să indice acordarea unui ajutor de stat ilegal.

35.      În consecință, aceasta a reluat la început procedura preliminară de examinare a plângerii formulate de Athinaïki Techniki în loc să o reia din momentul în care nelegalitatea constatată prin Hotărârea din 17 iulie 2008, Athinaïki Techniki/Comisia (C‑521/06 P, EU:C:2008:422), a apărut, și anume din momentul în care Comisia trebuia să decidă fie să constate inexistența ajutorului, fie să nu ridice obiecții, fie să deschidă procedura oficială de investigare, conform dispozițiilor articolului 4 alineatele (2)-(4) și ale articolului 20 alineatul (2) ultimul paragraf din Regulamentul nr. 659/1999.

36.      Or, astfel cum a arătat avocatul general Bot la punctul 101 din Concluziile prezentate în cauza Athinaïki Techniki/Comisia (C‑362/09 P, EU:C:2010:492), solicitând din nou Athinaïki Techniki să prezinte elemente care să indice acordarea unui ajutor ilegal, Comisia o obliga să se „«învârt[ă] în cerc». A admite […] că o asemenea revocare este legală ar putea avea efectul de a permite Comisiei să perpetueze o stare de inacțiune contrară obligațiilor sale în domeniul ajutoarelor de stat, [din moment ce] acestei instituții i‑ar fi suficient să claseze plângerea depusă de partea interesată, iar apoi, după introducerea unei acțiuni de către această parte, să redeschidă faza preliminară de examinare și să repete aceste operațiuni ori de câte ori este necesar pentru a eluda orice control jurisdicțional al acțiunii sale”.

37.      Curtea a aprobat în mod expres această analiză a avocatului general Bot, statuând la punctul 68 din Hotărârea din 16 decembrie 2010, Athinaïki Techniki/Comisia (C‑362/09 P, EU:C:2010:783), că, „[d]acă Comisia ar fi îndreptățită să revoce un act precum actul atacat în condițiile din speță, aceasta ar putea să perpetueze o stare de inacțiune pe durata fazei preliminare de examinare într‑un mod care să contravină obligațiilor care îi revin în temeiul articolului 13 alineatul (1) și al articolului 20 alineatul (2) din Regulamentul nr. 659/1999 și să eludeze orice control jurisdicțional. Astfel, după cum a arătat avocatul general Bot la punctul 101 din concluzii, acestei instituții i‑ar fi suficient să claseze plângerea depusă de partea interesată, iar apoi, după introducerea unei acțiuni de către această parte, să revoce decizia de clasare, să redeschidă faza preliminară de examinare și să repete aceste operațiuni ori de câte ori este necesar pentru a eluda orice control jurisdicțional al acțiunii sale”.

38.      Prin urmare, pentru a evita acest tip de situație, care ar putea fi calificată drept abuz de procedură din partea Comisiei, Curtea a statuat la punctul 70 din această hotărâre că, „având în vedere cerința unei bune administrări și cerința securității juridice, precum și principiul unei protecții jurisdicționale efective, trebuie să se considere că, pe de o parte, Comisia nu poate proceda la revocarea deciziei de clasare a unei plângeri cu privire la un ajutor pretins ilegal decât pentru a remedia un motiv de nelegalitate care afectează respectiva decizie și, pe de altă parte, că aceasta nu poate, în urma unei asemenea revocări, să reia procedura dintr‑o etapă anterioară momentului exact în care a apărut nelegalitatea constatată”.

39.      În acest temei, Curtea a statuat, la punctul 74 din hotărârea menționată, că Comisia nu era îndreptățită să efectueze revocarea actului atacat și că Tribunalul nu putea decide că nu era necesar să se pronunțe.

40.      La punctul 70 din hotărârea menționată, care se află în centrul discuțiilor în ceea ce privește al doilea motiv, Curtea a impus, așadar, prin juxtapunere, două condiții cumulative care trebuie să fie îndeplinite pentru ca revocarea unei decizii de clasare a unei plângeri să fie legală.

3.      Aplicarea în prezenta cauză

a)      Cu titlu principal

41.      Trebuie să se admită că aplicarea normei clasice în materie de revocare a actelor potrivit căreia un act cauzator de prejudicii poate fi pur și simplu revocat trebuie exclusă în materia ajutoarelor de stat în privința deciziilor Comisiei care, la finalul procedurii preliminare de examinare a unei plângeri, constată inexistența ajutorului sau nu ridică obiecții. Astfel, articolul 4 din Regulamentul nr. 659/1999 impune Comisiei să adopte o decizie la finalul acestei proceduri.

42.      În aceste condiții, nu reiese din Hotărârea din 16 decembrie 2010, Athinaïki Techniki/Comisia (C‑362/09 P, EU:C:2010:783), că Curtea a intenționat să impună o normă nouă în materie de revocare a actelor doar în ipoteza deciziilor de clasare a plângerilor în materia ajutoarelor de stat. Prin urmare, o lectură literală a punctului 70 din această hotărâre care ar presupune că prima condiție pe care o impune, și anume că revocarea unei decizii nu poate apărea „decât pentru a remedia un motiv de nelegalitate care afectează respectiva decizie”(10), ar implica faptul că o revocare este imposibilă pentru orice alt motiv.

43.      Această lectură, care ar împiedica orice revocare a unui act legal cauzator de prejudicii, ne pare prea rigidă, ținând seama de raționamentul care a determinat Curtea să soluționeze cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea din 16 decembrie 2010, Athinaïki Techniki/Comisia (C‑362/09 P, EU:C:2010:783), pe care l‑a efectuat la punctul 70 din aceasta.

44.      Astfel, după cum am arătat la punctele 36 și 37 din prezentele concluzii, revocând decizia sa de clasare a plângerii formulate de Athinaïki Techniki și invitând‑o pe aceasta din urmă să depună din nou observații, Comisia, pe de o parte, perpetua o stare de inacțiune în raport cu obligația sa care decurge din articolul 4 din Regulamentul nr. 659/1999 de a adopta o decizie, cu alte cuvinte fie de a constata inexistența ajutorului, fie de a nu ridica obiecții, fie de a deschide procedura oficială de investigare. Pe de altă parte, aceasta impunea Athinaïki Techniki să se „învârtă în cerc”, întrucât procedura preliminară de examinare reîncepea de la zero.

45.      Statuând la punctul 70 din hotărârea menționată că „Comisia nu poate proceda la revocarea deciziei de clasare a unei plângeri cu privire la un ajutor pretins ilegal decât pentru a remedia un motiv de nelegalitate care afectează respectiva decizie”, Curtea avea în vedere această stare de inacțiune în care se plasa Comisia, în condițiile în care articolul 4 din Regulamentul nr. 659/1999 o obliga să adopte o decizie. Aceasta reiese în mod clar din punctele 64 și 68 din hotărârea menționată în care Curtea se referă în mod expres la riscul de a „perpetu[a] o stare de inacțiune”, precum și din punctul 101 din Concluziile prezentate de avocatul general Bot în cauza Athinaïki Techniki/Comisia (C‑362/09 P, EU:C:2010:492).

46.      În opinia noastră, pe baza unei interpretări teleologice și rezonabile a punctului 70 din hotărârea menționată și a observațiilor introductive efectuate mai sus la punctele 29-33 din prezentele concluzii, o decizie legală de clasare a unei plângeri adoptată în temeiul articolului 4 din Regulamentul nr. 659/1999 ar putea fi revocată în măsura în care această revocare nu conduce la o stare de inacțiune din partea Comisiei, situație care nu s‑ar regăsi atunci când o asemenea decizie este înlocuită printr‑o altă decizie de clasare a unei plângeri sau printr‑o decizie de a nu ridica obiecții sau printr‑o decizie de a deschide procedura oficială de investigare.

47.      Nu aceasta este situația în prezenta cauză.

48.      Astfel, în prezenta cauză, prin scrisoarea în litigiu, Comisia a informat DEI cu privire la decizia sa de a nu continua examinarea plângerii din 2013, întrucât sentința arbitrală, care înlocuise cu un nou tarif pentru energie electrică tariful care face obiectul plângerii din 2012, nu constituia o măsură imputabilă statului, nu conferea Alouminion un avantaj selectiv și, prin urmare, nu constituia un ajutor de stat. Aceasta nu s‑a plasat într‑o stare de inacțiune astfel încât DEI să fi fost obligată să se „învârtă în cerc” și nici nu a redeschis faza preliminară de examinare.

49.      În consecință, revocarea scrisorii în litigiu era legală și nepronunțarea asupra fondului de către Tribunal în ordonanța atacată ne pare justificată.

b)      Cu titlu subsidiar

50.      În cazul în care Curtea respinge interpretarea teleologică a punctului 70 din Hotărârea din 16 decembrie 2010, Athinaïki Techniki/Comisia (C‑362/09 P, EU:C:2010:783), și efectuează o interpretare literală, trebuie să se examineze dacă, în prezenta cauză, Comisia a procedat la revocarea scrisorii în litigiu „pentru a remedia un motiv de nelegalitate care afectează respectiva [scrisoare] și, pe de altă parte, că aceasta nu poate, în urma unei asemenea revocări, să reia procedura dintr‑o etapă anterioară momentului exact în care a apărut nelegalitatea constatată”, ceea ce implică analizarea deciziei formale.

51.      Prin această decizie, Comisia a modificat scrisoarea în litigiu în două privințe fără a modifica totuși nici orientarea, nici rezultatul deciziei sale.

52.      În primul rând, decizia formală a modificat forma pe care o prezentase scrisoarea în litigiu. Aceasta din urmă, care conține decizia că sentința arbitrală nu constituia un ajutor de stat, avea forma unei scrisori semnate de un funcționar al Comisiei, în timp ce decizia formală era semnată de membrul Comisiei responsabil în materia ajutoarelor de stat.

53.      În al doilea rând, fără a schimba rezultatul deciziei sale potrivit căreia sentința arbitrală nu constituie un ajutor de stat, decizia formală a modificat motivarea scrisorii în litigiu în sensul că Comisia a renunțat la argumentele sale potrivit cărora sentința arbitrală nu era o măsură imputabilă statului. În decizia sa formală, Comisia s‑a limitat să examineze, în temeiul criteriului investitorului privat, dacă sentința arbitrală acorda un avantaj societății Alouminion.

1)      Modificarea formei deciziei

54.      În ceea ce privește modificarea formei deciziei Comisiei potrivit căreia sentința arbitrală nu constituie un ajutor de stat, articolul 4 alineatul (2) din Regulamentul nr. 659/1999 prevede că, „[î]n cazul în care, după o examinare preliminară, Comisia constată că măsura notificată nu constituie un ajutor, ea consemnează acest lucru printr‑o decizie”(11). În ceea ce privește drepturile părților interesate precum DEI, articolul 20 alineatul (2) al treilea paragraf din acest regulament prevede că „Comisia transmite reclamantului o copie a deciziei adoptate în orice dosar legat de subiectul plângerii”(12).

55.      La punctul 31 din memoriul în răspuns, Comisia admite că scrisoarea în litigiu era afectată de un motiv de nelegalitate întrucât aceasta nu prezenta forma impusă de Regulamentul nr. 659/1999 și că DEI cunoștea acest viciu de formă, întrucât îl invocase ca prim motiv de anulare a scrisorii în litigiu în fața Tribunalului.

56.      Independent de interpretarea strictă și literală sau extinsă și teleologică a punctului 70 din Hotărârea din 16 decembrie 2010, Athinaïki Techniki/Comisia (C‑362/09 P, EU:C:2010:783), revocarea unui act nelegal cauzator de prejudicii este, desigur, posibilă pentru a remedia această nelegalitate. Persoana interesată nu poate avea încredere legitimă ca un act nelegal să fie menținut, întrucât aceasta ar contraveni principiului legalității pe care instituțiile Uniunii trebuie să îl respecte.

57.      Pe de altă parte, nu se poate contesta că Comisia nu a reluat procedura dintr‑o etapă anterioară celei în care a apărut viciul de formă. Atât scrisoarea în litigiu, cât și decizia formală închid faza preliminară de examinare.

58.      Din considerațiile de mai sus decurge că, în ceea ce privește modificarea formei deciziei sale potrivit căreia sentința arbitrală nu constituie un ajutor de stat, decizia formală a Comisiei respectă principiile la care se referă Curtea la punctul 70 din Hotărârea din 16 decembrie 2010, Athinaïki Techniki/Comisia (C‑362/09 P, EU:C:2010:783).

2)      Modificarea motivării deciziei

59.      În ceea ce privește modificarea motivării deciziei sale, Comisia nu admite că motivarea scrisorii în litigiu era afectată de nelegalitate. Prin faptul că nu a reluat argumentul neimputabilității sentinței arbitrale statului, Comisia a decis pur și simplu să renunțe la acest argument.

60.      Tocmai pentru același motiv și întemeindu‑se pe punctul 70 din Hotărârea din 16 decembrie 2010, Athinaïki Techniki/Comisia (C‑362/09 P, EU:C:2010:783), DEI susține că revocarea scrisorii în litigiu este nelegală, întrucât această revocare ar fi permisă numai pentru a remedia o nelegalitate și cu condiția ca actul de revocare sau de înlocuire să indice natura nelegalității de care era afectat actul revocat.

61.      În opinia noastră, pentru motivele pe care le‑am evocat la punctele 40-46 din prezentele concluzii, principiile enunțate la punctul 70 din această hotărâre nu împiedicau Comisia să revoce scrisoarea în litigiu și să modifice motivarea deciziei de clasare a plângerii formulate de DEI așa cum a procedat întrucât această revocare nu a avut drept efect perpetuarea unei stări de inacțiune din partea Comisiei și obligarea, în consecință, a DEI să se „învârtă în cerc”(13).

62.      Nu numai că decizia formală închide procedura preliminară de examinare în conformitate cu dispozițiile articolului 20 alineatul (2) al treilea paragraf din Regulamentul nr. 659/1999, dar aceasta are același sens ca și scrisoarea în litigiu și oferă DEI un raționament în mod evident mai detaliat și mai aprofundat decât cel conținut în scrisoarea în litigiu în ceea ce privește lipsa avantajului. Decizia formală respectă astfel principiul bunei administrări consacrat la articolul 41 alineatul (1) și alineatul (2) litera (c) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

63.      În plus, astfel cum arată Comisia, DEI a formulat o acțiune împotriva deciziei formale care face obiectul cauzei DEI/Comisia (T‑352/15), pendinte în fața Tribunalului. În cadrul acestei proceduri, DEI va avea ocazia să sublinieze că Comisia ar fi trebuit să soluționeze diferit plângerile sale. În acest sens, nu este săvârșită nicio încălcare a principiului unei protecții jurisdicționale efective.

64.      Această apreciere nu poate fi repusă în discuție de argumentul DEI potrivit căruia revocarea scrisorii în litigiu ar avea drept efect privarea acesteia de posibilitatea de a contesta lipsa imputabilității statului în ceea ce privește sentința arbitrală, astfel cum a fost invocată de Comisie în această scrisoare.

65.      Subliniem în această privință că, în realitate, întrucât cele patru condiții ale existenței unui ajutor de stat sunt cumulative(14), modificarea motivării deciziei Comisiei de a nu soluționa plângerile formulate de DEI nu îi aduce niciun fel de prejudiciu, întrucât, în aceste condiții, Comisia a redus întinderea dezbaterii cu privire la două criterii la un singur criteriu, și anume cel al existenței unui avantaj. În acest sens, revocarea parțială a actului cauzator de prejudicii favorizează DEI și nu poate fi considerată ca fiind contrară principiului protecției încrederii legitime.

66.      Răspunsul ar putea fi probabil diferit în cazul în care, în urma unei eventuale anulări a deciziei formale, Comisia ar relua o nouă decizie care ar fi în același sens ca și decizia formală și întemeiată pe lipsa imputabilității sentinței arbitrale statului. Totuși, nu aceasta este (deocamdată) situația în prezenta cauză și nu poate fi judecată în cadrul prezentului recurs.

67.      Cu titlu suplimentar, adăugăm că, în orice caz, argumentele DEI nu pot fi admise nici măcar pe baza unei interpretări foarte stricte și literale a punctului 70 din Hotărârea din 16 decembrie 2010, Athinaïki Techniki/Comisia (C‑362/09 P, EU:C:2010:783). În primul rând, a avut loc revocarea scrisorii în litigiu pentru a corecta o nelegalitate, și anume viciul de formă. În al doilea rând, prin adoptarea deciziei formale în urma revocării scrisorii în litigiu, Comisia nu a reluat procedura dintr‑o etapă anterioară momentului exact în care a apărut viciul de formă.

68.      Din considerațiile de mai sus decurge că revocarea unei decizii de clasare a unei plângeri pentru a remedia o nelegalitate fără a relua procedura dintr‑o etapă anterioară momentului exact în care a apărut nelegalitatea nu devine nelegală în cazul în care, în noul act, autorul a modificat motivarea într‑un sens favorabil persoanei interesate.

VI.    Concluzie

69.      Pentru aceste motive și fără a aduce atingere examinării altor motive de recurs, propunem Curții să respingă al doilea motiv de recurs.


1      Limba originală: franceza.


2      „[…] the State does not seem to have had the possibility to dictate the decision of the arbitration tribunal”.


3      Începând din octombrie 2015, acest regulament a fost înlocuit prin Regulamentul (UE) 2015/1589 al Consiliului din 13 iulie 2015 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (JO 2015, L 248, p. 9). În prezentele concluzii, ne vom referi la versiunea consolidată a Regulamentului nr. 659/1999, care era aplicabil la data scrisorii în litigiu, și anume la 12 iunie 2014.


4      A se vedea Craig, P., EU Administrative Law, a doua ediție, Oxford University Press, 2012, capitolul 16.


5      A se vedea Hotărârea din 12 iulie 1957, Algera și alții/Adunarea comună (7/56 și 3/57-7/57, EU:C:1957:7), Hotărârea din 22 martie 1961, Snupat/Înalta Autoritate (42/59 și 49/59, EU:C:1961:5), Hotărârea din 13 iulie 1965, Lemmerz‑Werke/Înalta Autoritate (111/63, EU:C:1965:76), precum și Hotărârea din 22 septembrie 1983, Verli‑Wallace/Comisia (159/82, EU:C:1983:242, punctul 8).


6      A se vedea Hotărârea din 9 martie 1978, Herpels/Comisia (54/77, EU:C:1978:45, punctul 38), Hotărârea din 3 martie 1982, Alpha Steel/Comisia (14/81, EU:C:1982:76, punctul 10), Hotărârea din 26 februarie 1987, Consorzio Cooperative d’Abruzzo/Comisia (15/85, EU:C:1987:111, punctul 12), precum și Hotărârea din 17 aprilie 1997, de Compte/Parlamentul (C‑90/95 P, EU:C:1997:198, punctul 35).


7      A se vedea Hotărârea din 16 decembrie 2010, Athinaïki Techniki/Comisia (C‑362/09 P, EU:C:2010:783, punctul 60). A se vedea de asemenea în acest sens punctul 80 din Concluziile avocatului general Bot prezentate în cauza Athinaïki Techniki/Comisia (C‑362/09 P, EU:C:2010:492).


8      A se vedea Craig, P., op. cit., p. 558.


9      Prin această hotărâre, Curtea a constatat că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a decis că Athinaïki Techniki a introdus o acțiune în anulare împotriva unui act care nu produce efecte juridice și care, prin urmare, nu este susceptibil de a fi atacat în temeiul articolului 263 TFUE. În consecință, aceasta a anulat Ordonanța din 27 noiembrie 2009, Athinaïki Techniki/Comisia (T‑94/05 RENV, nepublicată, EU:T:2009:471), și a trimis cauza Tribunalului pentru a se pronunța cu privire la concluziile formulate de Athinaïki Techniki în anularea primei decizii a Comisiei prin care aceasta din urmă a decis să claseze plângerea formulată de Athinaïki Techniki.


10      Traducere fidelă a versiunii în limba greacă a hotărârii respective – limba greacă fiind limba de procedură în această cauză –, care arată că Comisia poate revoca o asemenea decizie „doar pentru a remedia o nelegalitate care afectează decizia în discuție” („μόνο για να επανορθώσει έλλειψη νομιμότητας από την οποία πάσχει η εν λόγω απόφαση”). Sublinierea noastră.


11      Sublinierea noastră.


12      Sublinierea noastră.


13      A se vedea exprimarea metaforică utilizată de avocatul general Bot la punctul 101 din Concluziile sale prezentate în cauza Athinaïki Techniki/Comisia (C‑362/09 P, EU:C:2010:492). A se vedea de asemenea punctele 36 și 37 din prezentele concluzii.


14      Reiese dintr‑o jurisprudență constantă că, pentru ca o măsură să poată intra, în calitate de ajutor de stat, sub incidența articolului 107 alineatul (1) TFUE, în primul rând, trebuie să constea într-o intervenție a statului sau prin intermediul resurselor de stat (condiție în discuție în cauză), în al doilea rând, trebuie să fie susceptibilă să afecteze schimburile comerciale dintre statele membre, în al treilea rând, trebuie să acorde un avantaj beneficiarului său (condiție care subzistă în motivarea deciziei formale) și, în sfârșit, în al patrulea rând, trebuie să denatureze sau să amenințe să denatureze concurența, aceste condiții fiind cumulative. A se vedea în acest sens Hotărârea din 1 iulie 2008, Chronopost și La Poste/UFEX și alții (C‑341/06 P și C‑342/06 P, EU:C:2008:375, punctul 121 și jurisprudența citată), precum și Hotărârea din 16 aprilie 2015, Trapeza Eurobank Ergasias (C‑690/13, EU:C:2015:235, punctul 17 și jurisprudența citată).