HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera întâi)
13 iulie 2011(*)
„Concurență – Înțelegeri – Piața cauciucului butadienic și a cauciucului stiren‑butadienic fabricat prin polimerizare în emulsie – Decizie de constatare a unei încălcări a articolului 81 CE – Participare la înțelegere – Imputabilitatea comportamentului ilicit – Amenzi – Gravitatea și durata încălcării – Circumstanțe atenuante”
În cauza T‑44/07,
Kaučuk a.s., cu sediul în Kralupy nad Vltavou (Republica Cehă), reprezentată inițial de domnii M. Powell și K. Kuik și ulterior de domnul M. Powell, solicitors,
reclamantă,
împotriva
Comisiei Europene, reprezentată inițial de domnii M. Kellerbauer, V. Bottka și O. Weber și ulterior de domnii M. Kellerbauer, V. Bottka și V. Di Bucci, în calitate de agenți,
pârâtă,
având ca obiect o cerere de anulare, în privința Kaučuk a.s., a Deciziei Comisiei C(2006) 5700 final din 29 noiembrie 2006 privind o procedură în temeiul articolului 81 [CE] și al articolului 53 din Acordul privind SEE (Cazul COMP/F/38.638 – Cauciuc butadienic și cauciuc stiren‑butadienic fabricat prin polimerizare în emulsie) sau, în subsidiar, anularea sau reducerea amenzii aplicate Kaučuk,
TRIBUNALUL (Camera întâi),
compus din domnul F. Dehousse (raportor), îndeplinind funcția de președinte, doamna I. Wiszniewska‑Białecka și domnul N. Wahl, judecători,
grefier: doamna K. Pocheć, administrator,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 14 octombrie 2009,
pronunță prezenta
Hotărâre
Istoricul cauzei
1 Prin Decizia C(2006) 5700 final din 29 noiembrie 2006 (Cazul COMP/F/38.638 – Cauciuc butadienic și cauciuc stiren‑butadienic fabricat prin polimerizare în emulsie, denumită în continuare „decizia atacată”), Comisia Comunităților Europene a constatat că mai multe întreprinderi au încălcat articolul 81 alineatul (1) CE și articolul 53 din Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) prin participarea la o înțelegere pe piața produselor menționate anterior.
2 Întreprinderile destinatare ale deciziei atacate sunt:
– Bayer AG, cu sediul în Leverkusen (Germania);
– The Dow Chemical Company, cu sediul în Midland, Michigan (Statele Unite) (denumită în continuare „Dow Chemical”);
– Dow Deutschland Inc., cu sediul în Schwalbach (Germania);
– Dow Deutschland Anlagengesellschaft mbH (fostă Dow Deutschland GmbH & Co. OHG), cu sediul în Schwalbach;
– Dow Europe, cu sediul în Horgen (Elveția);
– Eni SpA, cu sediul în Roma (Italia);
– Polimeri Europa SpA, cu sediul în Brindisi (Italia) (denumită în continuare „Polimeri”);
– Shell Petroleum NV, cu sediul în Haga (Țările de Jos);
– Shell Nederland BV, cu sediul în Haga;
– Shell Nederland Chemie BV, cu sediul în Rotterdam (Țările de Jos);
– Unipetrol a.s., cu sediul în Praga (Republica Cehă);
– Kaučuk a.s., cu sediul în Kralupy nad Vltavou (Republica Cehă);
– Trade‑Stomil sp. z o.o., cu sediul în Łódź (Polonia) (denumită în continuare „Stomil”).
3 Dow Deutschland, Dow Deutschland Anlagengesellschaft și Dow Europe sunt controlate în întregime, direct sau indirect, de Dow Chemical (denumite în continuare, împreună, „Dow”) [considerentele (16)-(21) ale deciziei atacate].
4 Activitatea Eni pentru produsele în cauză era asigurată inițial de EniChem Elastomeri Srl, controlată indirect de Eni, prin intermediul filialei sale EniChem SpA (denumită în continuare „EniChem SpA”). La 1 noiembrie 1997, EniChem Elastomeri a fost absorbită de EniChem SpA. Eni controla 99,97 % din EniChem SpA. La 1 ianuarie 2002, EniChem SpA a transferat activitatea strategică din domeniul chimic (inclusiv activitatea legată de cauciucul butadienic și de cauciucul stiren‑butadienic fabricat prin polimerizare în emulsie) filialei sale Polimeri, deținută în proporție de 100 %. Eni controlează direct și integral Polimeri de la 21 octombrie 2002. Începând cu 1 mai 2003, EniChem SpA și‑a schimbat denumirea în Syndial SpA [considerentele (26)-(32) ale deciziei atacate]. Comisia utilizează în decizia atacată denumirea „EniChem” cu referire la orice societate deținută de Eni (denumită în continuare „EniChem”) [considerentul (36) al deciziei atacate].
5 Shell Nederland Chemie este o filială a Shell Nederland, care este ea însăși controlată în întregime de Shell Petroleum [considerentele (38)-(40) ale deciziei atacate].
6 Kaučuk a fost înființată în 1997, în urma fuziunii dintre Kaučuk Group a.s. și Chemopetrol Group a.s. La 21 iulie 1997, Unipetrol a achiziționat integralitatea activelor, drepturilor și obligațiilor întreprinderilor fuzionate. Unipetrol deține 100 % din acțiunile Kaučuk [considerentele (45) și (46) ale deciziei atacate]. Pe de altă parte, potrivit deciziei atacate, Tavorex s.r.o. (denumită în continuare „Tavorex”), cu sediul în Republica Cehă, a reprezentat Kaučuk (și pe predecesoarea acesteia, Kaučuk Group) la export între 1991 și 28 februarie 2003. Tot potrivit deciziei atacate, Tavorex reprezenta Kaučuk, din anul 1996, în cadrul reuniunilor Asociației Europene a Cauciucului Sintetic [considerentul (49) al deciziei atacate].
7 Potrivit deciziei atacate, Stomil reprezenta producătorul polonez Chemical Company Dwory S.A. (denumit în continuare „Dwory”) în activitățile sale la export de aproximativ 30 de ani, până în anul 2001 cel puțin. Tot potrivit deciziei atacate, Stomil a reprezentat Dwory, între 1997 și 2000, în cadrul reuniunilor Asociației Europene a Cauciucului Sintetic [considerentul (51) al deciziei atacate].
8 Perioada reținută pentru durata încălcării se întinde de la 20 mai 1996 la 28 noiembrie 2002, pentru Bayer, Eni și Polimeri, de la 20 mai 1996 la 31 mai 1999, pentru Shell Petroleum, Shell Nederland și Shell Nederland Chemie, de la 1 iulie 1996 la 28 noiembrie 2002, pentru Dow Chemical, de la 1 iulie 1996 la 27 noiembrie 2001, pentru Dow Deutschland, de la 16 noiembrie 1999 la 28 noiembrie 2002, pentru Unipetrol și Kaučuk, de la 16 noiembrie 1999 la 22 februarie 2000, pentru Stomil, de la 22 februarie 2001 la 28 februarie 2002, pentru Dow Deutschland Anlagengesellschaft și de la 26 noiembrie 2001 la 28 noiembrie 2002, pentru Dow Europe [considerentele (476)-(485) și articolul 1 din dispozitivul deciziei atacate].
9 Cauciucul butadienic (denumit în continuare „CB”) și cauciucul stiren‑butadienic fabricat prin polimerizare în emulsie (denumit în continuare „CSB”) sunt cauciucuri sintetice utilizate în principal în producția de anvelope. Aceste două produse sunt substituibile între ele și cu alte cauciucuri sintetice, precum și cu cauciucul natural [considerentele (3)-(6) ale deciziei atacate].
10 În plus față de producătorii vizați prin decizia atacată, alți producători stabiliți în Asia și în Europa de Est au vândut cantități limitate de CB și de CSB pe teritoriul SEE. Pe de altă parte, o cantitate importantă de CB este produsă direct de marii producători de anvelope [considerentul (54) al deciziei atacate].
11 La 20 decembrie 2002, Bayer a contactat serviciile Comisiei și și‑a exprimat dorința de a coopera, în temeiul Comunicării Comisiei privind imunitatea la amenzi și reducerea cuantumului amenzilor în cauzele referitoare la înțelegeri (JO 2002, C 45, p. 3, denumită în continuare „comunicarea privind cooperarea”), în privința CB și a CSB. În ceea ce privește CSB, Bayer a furnizat o declarație orală în care descria activitățile înțelegerii. Această declarație orală a fost înregistrată pe casetă [considerentul (67) al deciziei atacate].
12 La 14 ianuarie 2003, Bayer a furnizat o declarație orală în care descria activitățile înțelegerii în privința CB. Această declarație orală a fost înregistrată pe casetă. Bayer a furnizat de asemenea procese‑verbale ale reuniunilor comitetului CB din cadrul Asociației Europene a Cauciucului Sintetic [considerentul (68) al deciziei atacate].
13 La 5 februarie 2003, Comisia a notificat Bayer decizia sa de a‑i acorda o imunitate condiționată la amenzi [considerentul (69) al deciziei atacate].
14 La 27 martie 2003, Comisia a efectuat o vizită de verificare, în temeiul articolului 14 alineatul (3) din Regulamentul nr. 17 al Consiliului din 6 februarie 1962, primul regulament de punere în aplicare a articolelor [81 CE] și [82 CE] (JO 1962, 13, p. 204, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 3), în incintele Dow Deutschland & Co. [considerentul (70) al deciziei atacate].
15 Între luna septembrie 2003 și luna iulie 2006, Comisia a adresat întreprinderilor vizate prin decizia atacată mai multe cereri de informații în temeiul articolului 11 din Regulamentul nr. 17 și al articolului 18 din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele 81 [CE] și 82 [CE] (JO 2003, L 1, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 167) [considerentul (71) al deciziei atacate].
16 La 16 octombrie 2003, Dow Deutschland și Dow Deutschland & Co. au avut întâlniri cu serviciile Comisiei și și‑au exprimat dorința de a coopera în temeiul comunicării privind cooperarea. În cadrul acestei reuniuni, a fost realizată o prezentare orală a activităților înțelegerii pentru CB și CSB. Această prezentare orală a fost înregistrată. A fost predat de asemenea un dosar conținând documente referitoare la înțelegere [considerentul (72) al deciziei atacate].
17 La 4 martie 2005, Dow Deutschland a fost informată cu privire la intenția Comisiei de a‑i acorda o reducere a amenzii cuprinsă între 30 și 50 % [considerentul (73) al deciziei atacate].
18 La 7 iunie 2005, Comisia a deschis procedura și a adresat o primă comunicare privind obiecțiunile întreprinderilor destinatare ale deciziei atacate – cu excepția Unipetrol –, precum și Dwory. Prima comunicare privind obiecțiunile a fost adoptată de asemenea împotriva Tavorex, dar nu i‑a fost notificată, în măsura în care Tavorex se afla în faliment din luna octombrie 2004. Procedura în privința acesteia a fost, așadar, închisă [considerentele (49) și (74) ale deciziei atacate].
19 Întreprinderile vizate au depus observații scrise cu privire la această primă comunicare privind obiecțiunile [considerentul (75) al deciziei atacate]. Acestea au avut de asemenea acces la dosar, sub forma unui CD‑ROM, și la declarațiile orale și la documentele aferente acestora în incintele Comisiei [considerentul (76) al deciziei atacate].
20 La 3 noiembrie 2005, Manufacture française des pneumatiques Michelin (denumită în continuare „Michelin”) a formulat o cerere de intervenție. Aceasta a prezentat comentarii scrise la 13 ianuarie 2006 [considerentul (78) al deciziei atacate].
21 La 6 aprilie 2006, Comisia a adoptat o a doua comunicare privind obiecțiunile adresată întreprinderilor destinatare ale deciziei atacate. Întreprinderile în cauză au depus observații scrise în această privință [considerentul (84) al deciziei atacate].
22 La 12 mai 2006, Michelin a depus o plângere în temeiul articolului 5 din Regulamentul (CE) nr. 773/2004 al Comisiei din 7 aprilie 2004 privind desfășurarea procedurilor puse în aplicare de Comisie în temeiul articolelor 81 [CE] și 82 [CE] (JO L 123, p. 18, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 242) [considerentul (85) al deciziei atacate].
23 La 22 iunie 2006, întreprinderile destinatare ale deciziei atacate, cu excepția Stomil, precum și Michelin au luat parte la audierea în fața Comisiei [considerentul (86) al deciziei atacate].
24 În lipsa unor elemente de probă suficiente ale participării Dwory la înțelegere, Comisia a decis să închidă procedura în privința sa [considerentul (88) al deciziei atacate]. Comisia a decis de asemenea să închidă procedura în privința Syndial [considerentul (89) al deciziei atacate].
25 Pe de altă parte, deși inițial fuseseră utilizate două numere de cauze distincte, unul pentru CB și unul pentru CSB (COMP/E‑1/38.637 și COMP/E‑1/38.638), Comisia a utilizat, după prima comunicare privind obiecțiunile, un număr unic (COMP/F/38.638) [considerentele (90) și (91) ale deciziei atacate].
26 Procedura administrativă s‑a finalizat prin adoptarea de către Comisie, la 29 noiembrie 2006, a deciziei atacate.
27 Potrivit articolului 1 din dispozitivul deciziei atacate, întreprinderile următoare au încălcat articolul 81 CE și articolul 53 SEE, prin participarea, în perioadele indicate, la un acord unic și continuu în cadrul căruia au convenit să stabilească obiective de preț, să împartă clienții prin acorduri de neagresiune și să facă schimb de informații sensibile cu privire la prețuri, la concurenți și la clienți în sectoarele CB și CSB:
a) Bayer, de la 20 mai 1996 la 28 noiembrie 2002;
b) Dow Chemical, de la 1 iulie 1996 la 28 noiembrie 2002; Dow Deutschland, de la 1 iulie 1996 la 27 noiembrie 2001; Dow Deutschland Anlagengesellschaft, de la 22 februarie 2001 la 28 februarie 2002; Dow Europe, de la 26 noiembrie 2001 la 28 noiembrie 2002;
c) Eni, de la 20 mai 1996 la 28 noiembrie 2002; Polimeri, de la 20 mai 1996 la 28 noiembrie 2002;
d) Shell Petroleum, de la 20 mai 1996 la 31 mai 1999; Shell Nederland, de la 20 mai 1996 la 31 mai 1999; Shell Nederland Chemie, de la 20 mai 1996 la 31 mai 1999;
e) Unipetrol, de la 16 noiembrie 1999 la 28 noiembrie 2002; Kaučuk, de la 16 noiembrie 1999 la 28 noiembrie 2002;
f) Stomil, de la 16 noiembrie 1999 la 22 februarie 2000.
28 Pe baza constatărilor de fapt și a aprecierilor juridice efectuate în decizia atacată, Comisia a impus întreprinderilor în cauză amenzi al căror cuantum a fost calculat potrivit metodologiei expuse în Liniile directoare privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și al articolului 65 alineatul (5) din Tratatul CECO (JO 1998, C 9, p. 3, Ediție specială, 08/vol. 3, p. 69, denumite în continuare „liniile directoare”), precum și în comunicarea privind cooperarea.
29 Prin articolul 2 din dispozitivul deciziei atacate sunt aplicate următoarele amenzi:
a) Bayer: 0 euro;
b) Dow Chemical: 64,575 milioane de euro, din care:
i) 60,27 milioane de euro în solidar cu Dow Deutschland;
ii) 47,355 milioane de euro în solidar cu Dow Deutschland Anlagengesellschaft și Dow Europe;
c) ENI și Polimeri, în solidar: 272,25 milioane de euro;
d) Shell Petroleum, Shell Nederland și Shell Nederland Chemie, în solidar: 160,875 milioane de euro;
e) Unipetrol și Kaučuk, în solidar: 17,55 milioane de euro;
f) Stomil: 3,8 milioane de euro.
30 Articolul 3 din dispozitivul deciziei atacate obligă întreprinderile enumerate la articolul 1 să înceteze imediat încălcările vizate la același articol, în cazul în care nu au făcut deja aceasta, iar pe viitor să se abțină de la repetarea oricărui act sau a oricărei conduite descrise la articolul 1 și de la orice act sau conduită cu un obiect sau cu un efect echivalent.
Procedura și concluziile părților
31 Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 16 februarie 2007, Kaučuk a introdus prezenta acțiune.
32 Prin decizia președintelui Tribunalului din 2 aprilie 2009, domnul N. Wahl a fost desemnat pentru completarea camerei ca urmare a împiedicării unuia dintre membrii acesteia.
33 Pe baza raportului judecătorului raportor, Tribunalul (Camera întâi) a decis deschiderea procedurii orale.
34 În cadrul măsurilor de organizare a procedurii prevăzute la articolul 64 din Regulamentul de procedură al Tribunalului, acesta a invitat Comisia să îi comunice anumite documente. Comisia a dat curs acestei solicitări în termenul stabilit.
35 Pledoariile părților și răspunsurile acestora la întrebările orale adresate de Tribunal au fost ascultate în ședința din 14 octombrie 2009.
36 Kaučuk solicită Tribunalului:
– anularea articolelor 1-3 din decizia atacată, în totalitate sau în parte, în măsura în care o privesc;
– în subsidiar, anularea articolului 2 din decizia atacată, în măsura în care acesta aplică Kaučuk o amendă de 17,55 milioane de euro, și stabilirea unei amenzi substanțial inferioare;
– obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.
37 Comisia solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii;
– obligarea societății Kaučuk la plata cheltuielilor de judecată.
În drept
38 Acțiunea introdusă de Kaučuk se întemeiază pe șapte motive. Prin intermediul primului motiv, Kaučuk susține că Comisia a săvârșit o eroare imputându‑i comportamentul Tavorex. Prin intermediul celui de al doilea motiv, Kaučuk consideră că nu există nicio dovadă a participării Tavorex la acorduri de stabilire a prețurilor și de împărțire a pieței. Al treilea motiv este întemeiat pe o eroare vădită de apreciere a Comisiei cu privire la participarea Tavorex la înțelegere, în raport cu soluția reținută pentru Dwory. Al patrulea motiv este întemeiat pe aplicarea eronată a dreptului comunitar al concurenței în privința Tavorex și a Kaučuk. Prin intermediul celui de al cincilea motiv, Kaučuk susține că Comisia a săvârșit o eroare vădită de drept și de apreciere în privința participării Kaučuk la o încălcare privind CB. Al șaselea motiv este întemeiat pe inexistența unei încălcări din neglijență sau în mod intenționat. În sfârșit, prin intermediul celui de al șaptelea motiv, Kaučuk invocă o eroare vădită de drept și de apreciere în aplicarea liniilor directoare.
39 Se impune examinarea în primul rând a celui de al doilea motiv invocat de Kaučuk.
Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe lipsa probei participării Tavorex la acorduri de stabilire a prețurilor și de împărțire a pieței
Argumentele părților
– Argumentele Kaučuk
40 Cu titlu prealabil, Kaučuk amintește jurisprudența privind sarcina probei care îi incumbă Comisiei. În particular, Kaučuk consideră că este necesar să fie tratate cu prudență depozițiile întreprinderilor, pregătite cu avocați externi, în cadrul comunicării privind cooperarea.
41 Apoi, în primul rând, Kaučuk arată în esență că decizia atacată conține puține elemente precise privind participarea Tavorex la înțelegere. În particular, Kaučuk are în vedere considerentele (125), (141) și (155)-(159) ale deciziei atacate și consideră că declarațiile care figurează în acestea sunt vagi. Pe de altă parte, acestea ar fi contrazise de fapte.
42 În al doilea rând, Kaučuk contestă implicarea directă a domnului T. (Tavorex) într‑o înțelegere la 15 și 16 noiembrie 1999. În particular, aceasta susține că cifrele care o privesc și care apar în notele olografe ale domnului N. (Dow), precum și faptele menționate în declarația Dow sunt inexacte. Furnizând un tabel în această privință, Kaučuk subliniază în special incoerențele care ar apărea în raport cu realitatea vânzărilor efectuate către două societăți, Bridgestone și Michelin, în 1999 și în 2000. Ar exista de asemenea diferențe majore față de alți clienți. Kaučuk concluzionează de aici că aceste note reflectă cel mai probabil estimări ale domnului N. Pe de altă parte, Kaučuk arată că, contrar afirmației Dow, probele conținute în dosar indică faptul că nicio reuniune informală nu a avut loc la 16 noiembrie 1999. Mai precis, Kaučuk arată că domnul P. (Bayer) a părăsit Frankfurt (Germania) pe 16 noiembrie 1999 la orele 16. Kaučuk presupune că, dacă ar fi avut loc o reuniune informală, aceasta s‑ar fi ținut în seara zilei de 15 noiembrie 1999. Niciun document nu ar demonstra că domnul T. era prezent la acel moment. Domnul T. nu ar fi participat decât la reuniunea oficială din 16 noiembrie 1999. În sfârșit, Kaučuk subliniază că faptul că Bayer confirmă declarația Dow nu ar avea nicio valoare probantă față de Tavorex și, așadar, față de ea însăși.
43 În al treilea rând, Kaučuk susține că nu există nicio dovadă a unei încălcări unice și continue în ceea ce o privește începând cu 15 și 16 noiembrie 1999. Kaučuk amintește în această privință că, după ce menționează caracterul decisiv al reuniunii din luna noiembrie 1999, considerată că a declanșat încălcarea privind CB și CSB, Comisia pune accentul pe trei reuniuni despre care se crede că au intervenit în 2000, două în 2001 și două în 2002. Cu toate acestea, în ceea ce privește reuniunile din 31 august și 1 septembrie 2000 de la Praga, din 30 noiembrie și 1 decembrie 2000 de la Frankfurt, din 30 și 31 august 2001 de la Frankfurt și din 26 și 27 noiembrie 2001 de la Hamburg (Germania), Comisia nu reține participarea Kaučuk la discuții ilicite. În ceea ce privește reuniunea din 2 și 3 septembrie 2002 de la Praga, Kaučuk arată că, în pofida participării Dwory la această reuniune, Comisia nu reține participarea Dwory la încălcarea unică și continuă (nota de subsol 161 din decizia atacată). Kaučuk consideră că Comisia ar fi trebuit să ajungă la aceeași concluzie în ceea ce o privește. În plus, răspunsurile oferite de angajații Dow ar fi vagi și ambigue, chiar incompatibile cu primele declarații făcute în mod independent. În sfârșit, în ceea ce privește reuniunea din 28 și 29 noiembrie 2002 de la Londra (Regatul Unit), nu ar fi avut loc nicio discuție ilicită. Kaučuk concluzionează de aici că Comisia nu a reușit să stabilească în privința sa existența unei încălcări unice și continue pentru perioada dintre luna noiembrie 1999 și luna noiembrie 2002. Calitatea probelor ar fi prea redusă pentru a stabili răspunderea Tavorex și, prin urmare, a Kaučuk.
– Argumentele Comisiei
44 Cu titlu prealabil, Comisia prezintă interpretarea sa cu privire la sarcina probei care îi incumbă, conform jurisprudenței, și consideră că, în speță, ansamblul elementelor ar demonstra în mod convingător participarea Tavorex/Kaučuk la înțelegere în perioada menționată în decizia atacată. În particular, Comisia subliniază că declarațiile făcute de întreprinderi în cadrul comunicării privind cooperarea sunt elemente de probă.
45 Apoi, în primul rând, Comisia vizează elementele care, în dosar, acreditează, în opinia sa, participarea Tavorex/Kaučuk la încălcarea în cauză. Comisia are în vedere în special reuniunile în cadrul înțelegerii privind Kaučuk, precum și reuniunea din 2 și 3 septembrie 1999 de la Richmond‑on‑Thames (Regatul Unit). În afara simplelor dezmințiri ale Kaučuk, niciun element nu ar dovedi că aceasta din urmă nu participase la înțelegere. Pe de altă parte, niciun element nu ar demonstra că Kaučuk ar fi părăsit înțelegerea. Kaučuk nu ar nega că domnul T. (Tavorex) a fost prezent la toate reuniunile sectoriale între 1999 și 2002. Reuniunile în cadrul înțelegerii s‑ar fi derulat cu ocazia acestor reuniuni oficiale. Mai precis, Comisia respinge argumentele prezentate de Kaučuk privind considerentele (125), (141) și (155)-(159) ale deciziei atacate.
46 În al doilea rând, în ceea ce privește implicarea directă a domnului T. (Tavorex) în reuniunea informală din 15 și 16 noiembrie 1999, Comisia subliniază că Kaučuk nu a contestat, în răspunsurile sale la prima și la a doua comunicare privind obiecțiunile, locul unde se afla domnul T. Aceasta nu ar fi afirmat niciodată că domnul T. nu putea fi prezent la reuniune astfel cum este descrisă în decizia atacată. Argumentele invocate de Kaučuk în fața Tribunalului ar fi, în această privință, inadmisibile (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 8 martie 2007, France Télécom/Comisia, T‑339/04, Rep., p. II‑521). Pe fond, Comisia admite că detaliile declarației Dow nu par să fie exacte în ceea ce privește data reuniunii informale (și anume, potrivit Dow, 16 noiembrie 1999, seara). Cu toate acestea, elementele dosarului ar demonstra că reuniunea informală s‑a derulat în noaptea de 15 spre 16 noiembrie 1999. Pe de altă parte, Comisia susține că numeroasele elemente de probă confirmă prezența domnului T. la reuniune, chiar dacă nota de cheltuieli a domnului P. (Bayer) nu îl menționează pe domnul T. printre participanți. Comisia subliniază de asemenea că, potrivit Kaučuk înseși, existau șanse mari ca domnul T. să fi fost la Frankfurt în ajunul zilei de 16 noiembrie 1999, întrucât acesta utiliza întotdeauna mașina personală atunci când venea de la Praga. În plus, Comisia subliniază că Dow îl citează pe domnul T. printre participanții la această reuniune. Dow, ale cărei afirmații ar fi confirmate de Bayer, ar declara de asemenea că toți participanții, inclusiv domnul T., s‑ar fi înțeles cu privire la prețuri și ar fi comunicat anumite cifre. Notele olografe ale domnului N. (Dow) ar conține cifrele în cauză la rubrica „KRA” (pentru „Kralupy”, loc de producție al Kaučuk). Comisia nu ar pretinde, în decizia atacată, că cifrele de vânzări indicate sunt corecte, ci că, în orice caz, mărturiile Dow și Bayer, precum și notele domnului N. dovedesc faptul că domnul T. a asistat la reuniunea ilicită care s‑a derulat în seara zilei de 15 noiembrie 1999.
47 În al treilea rând, în ceea ce privește contestarea de către Kaučuk a existenței unei încălcări unice și continue, Comisia precizează că, în ceea ce privește reuniunea din 21 și 22 februarie 2000, nu a găsit dovada unor acorduri ilicite. În ceea ce privește reuniunea din 31 august și 1 septembrie 2000 de la Praga, Comisia nu ar imputa Kaučuk un acord în cadrul înțelegerii cu această ocazie, ci ar constata în decizia atacată că Dow ar fi schimbat informații referitoare la prețuri cu privire în special la Kaučuk. În ceea ce privește reuniunea din 30 noiembrie și 1 decembrie 2000 de la Frankfurt, declarația Bayer nu ar implica în mod direct Kaučuk ca participantă. Totuși, înțelegerea ar fi continuat. În privința reuniunii din 30 și 31 august 2001 care a avut loc la Frankfurt, Comisia recunoaște lipsa implicării directe a Kaučuk, dar subliniază că declarația Dow întărește acuzația și că, în mod incontestabil, Kaučuk era prezentă la reuniunea oficială. În ceea ce privește reuniunea din 26 și 27 noiembrie 2001 care a avut loc la Hamburg, s‑ar deduce din e‑mailurile doamnei I. (Dow) că înțelegerea continua în mod general. În ceea ce privește reuniunea care a avut loc la Praga la 2 și 3 septembrie 2002, Comisia arată că toate persoanele cu atribuții în privința CSB din cadrul Bayer îl acuză în mod direct și unanim pe domnul T. (Tavorex) că a participat la acordurile cu privire la prețuri. În particular, mărturia Bayer (domnul P.) s‑ar baza pe un e‑mail intern, prezentat ca element de probă în decizia atacată. În ceea ce privește reuniunea din 28 și 29 noiembrie 2002 care a avut loc la Londra, Comisia interpretează declarația domnului P. ca incluzându‑l și pe domnul T. În sfârșit, nimic nu ar indica faptul că Kaučuk (sau Tavorex) s‑ar fi distanțat în mod clar de înțelegere.
Aprecierea Tribunalului
48 Trebuie amintit că, în ceea ce privește administrarea probei unei încălcări a articolului 81 alineatul (1) CE, Comisia trebuie să facă dovada încălcărilor pe care le constată și să stabilească elementele de probă de natură să demonstreze, corespunzător cerințelor legale, existența faptelor constitutive ale unei încălcări (Hotărârea Curții din 17 decembrie 1998, Baustahlgewebe/Comisia, C‑185/95 P, Rec., p. I‑8417, punctul 58, și Hotărârea Curții din 8 iulie 1999, Comisia/Anic Partecipazioni, C‑49/92 P, Rec., p. I‑4125, punctul 86). Astfel, Comisia trebuie să furnizeze dovezi precise și concordante pentru a crea convingerea fermă că încălcarea a fost săvârșită (a se vedea Hotărârea Tribunalului din 6 iulie 2000, Volkswagen/Comisia, T‑62/98, Rec., p. II‑2707, punctul 43 și jurisprudența citată). Trebuie amintit de asemenea că, pentru a exista un acord în sensul articolului 81 alineatul (1) CE, este suficient ca întreprinderile în cauză să își fi exprimat voința comună de a se comporta pe piață într‑un anumit mod (Hotărârea Curții din 15 iulie 1970, ACF Chemiefarma/Comisia, 41/69, Rec., p. 661, punctul 112, Hotărârea Curții din 29 octombrie 1980, van Landewyck și alții/Comisia, 209/78-215/78 și 218/78, Rec., p. 3125, punctul 86, și Hotărârea Tribunalului din 17 decembrie 1991, Hercules Chemicals/Comisia, T‑7/89, Rec., p. II‑1711, punctul 256). Orice dubiu al instanței trebuie interpretat în favoarea întreprinderii destinatare a deciziei de constatare a unei încălcări. Instanța nu poate concluziona că existența încălcării în cauză a fost dovedită de Comisie în mod corespunzător cerințelor legale dacă în percepția sa există încă un dubiu cu privire la acest aspect (Hotărârea Tribunalului din 25 octombrie 2005, Groupe Danone/Comisia, T‑38/02, Rec., p. II‑4407, punctul 215).
49 Pe de altă parte, activitățile pe care le presupun practicile și acordurile anticoncurențiale se desfășoară de obicei în mod clandestin, reuniunile se țin în secret și documentația aferentă acestora este redusă la minimum. Prin urmare, chiar în cazul în care Comisia descoperă elemente ce atestă în mod explicit un contact nelegal între operatori, de regulă, acestea nu vor fi decât fragmentare și disparate, astfel încât adesea este necesar ca anumite detalii să fie reconstituite prin deducții. În consecință, în majoritatea cazurilor, existența unei practici sau a unui acord anticoncurențial trebuie să fie dedusă din anumite coincidențe și indicii care, privite în ansamblu, pot constitui, în absența unei alte explicații coerente, dovada încălcării normelor de concurență (Hotărârea Curții din 7 ianuarie 2004, Aalborg Portland și alții/Comisia, C‑204/00 P, C‑205/00 P, C‑211/00 P, C‑213/00 P, C‑217/00 P și C‑219/00 P, Rec., p. I‑123, punctele 55-57, și Hotărârea Curții din 25 ianuarie 2007, Sumitomo Metal Industries și Nippon Steel/Comisia, C‑403/04 P și C‑405/04 P, Rep., p. I‑729, punctul 51).
50 În speță, în ceea ce privește reuniunile în cadrul înțelegerii (secțiunea 4.3 din decizia atacată), Kaučuk contestă, în primul rând, participarea domnului T. (Tavorex) la un acord ilicit la 15 și 16 noiembrie 1999, la Frankfurt. Kaučuk contestă, în al doilea rând, faptul că Comisia a reținut în privința sa existența unei încălcări între 16 noiembrie 1999 și 28 noiembrie 2002.
51 Cu titlu prealabil, trebuie respinse argumentele Comisiei privind reuniunea din 2 și 3 septembrie 1999 care a avut loc la Richmond‑on‑Thames [considerentele (189)-(193) ale deciziei atacate], întrucât această reuniune nu face parte din perioada în care s‑a desfășurat comportamentul ilicit reținută de Comisie în privința Kaučuk.
52 În ceea ce privește reuniunea din 15 și 16 noiembrie 1999, care a avut loc la Frankfurt, Comisia reține existența unei reuniuni în cadrul înțelegerii, cu ocazia reuniunii oficiale a Asociației Europene a Cauciucului Sintetic, în „seara și noaptea de 16 noiembrie 1999” [considerentul (212) al deciziei atacate]. Această reuniune ilicită i‑ar fi implicat pe domnii P. (Bayer), F., N., V. (Dow), L. (Stomil), L. (EniChem) și T. (Tavorex). Persoanele în cauză s‑ar fi întâlnit mai întâi în barul unui hotel, înainte de a închiria o sală de reuniuni [considerentul (202) al deciziei atacate].
53 În această privință, în primul rând, din elementele depuse la dosar rezultă că, astfel cum susține Kaučuk, domnul P. (Bayer) nu era prezent la Frankfurt în seara zilei de 16 noiembrie 1999. Comisia recunoaște acest fapt.
54 În al doilea rând, trebuie să se arate că decizia atacată conține mai multe contradicții cu privire la momentul exact la care a avut loc reuniunea ilicită în cauză. Astfel, Comisia vizează, în considerentul (212) al deciziei atacate, „seara și […] noaptea de 16 noiembrie 1999” pe baza declarației Dow. Comisia reține de asemenea, în considerentul (297) al deciziei atacate, că reuniunea ilicită în cauză ar fi avut loc în „noaptea dintre 15 și 16 noiembrie 1999”. Pe de altă parte, secțiunea 4.3.8 din decizia atacată are în vedere datele de 15 și 16 noiembrie 1999. În sfârșit, dispozitivul acesteia din urmă reține data de 16 noiembrie 1999 pentru a stabili începutul încălcării în privința Kaučuk.
55 În al treilea rând, mai multe elemente materiale indică de asemenea contradicții în ceea ce privește data presupusă a reuniunii ilicite în cauză și celelalte explicații posibile oferite de Comisie. Astfel, nota de cheltuieli a domnului P. (Bayer), privind printre altele o plată efectuată la barul hotelului, în cuantum de 84,5 mărci germane (DEM), menționează data de 15 noiembrie 1999. În schimb, plata chiriei unei săli de reuniuni, în cuantum de 436 DEM, a fost înregistrată la 16 noiembrie 1999. Pe de altă parte, notele olografe ale domnului N. (Dow) menționează numai data de 16 noiembrie 1999. În sfârșit, declarația Dow reprodusă în considerentul (202) al deciziei atacate precizează că reuniunea ilicită ar fi avut loc după reuniunea oficială a Asociației Europene a Cauciucului Sintetic, care s‑a desfășurat în dimineața zilei de 16 noiembrie.
56 În al patrulea rând, Comisia nu contestă că, astfel cum arată Kaučuk în înscrisurile sale, domnul T. (Tavorex) se deplasa la reuniunile Asociației Europene a Cauciucului Sintetic cu mașina (cu excepția reuniunilor din Regatul Unit) și că traseul dintre Praga și Frankfurt dura aproximativ cinci ore. În aceste condiții, este posibil, chiar dacă această ipoteză ar implica un efort deosebit, ca domnul T. să se fi deplasat direct la Frankfurt în dimineața zilei de 16 noiembrie 1999. Niciun element din dosar nu contrazice, în orice caz, această ipoteză. În ceea ce privește argumentul Comisiei potrivit căruia contestarea de către Kaučuk a prezenței domnului T. în seara zilei de 15 noiembrie la Frankfurt ar fi inadmisibilă, este suficient să se arate că Kaučuk nu face decât să conteste ipoteza – nouă, conform considerentului (212) al deciziei atacate – potrivit căreia o reuniune ilicită ar fi putut avea loc în seara zilei de 15 noiembrie 1999. Prin urmare, argumentele Comisiei trebuie să fie respinse.
57 În al cincilea rând, declarația Dow reprodusă în considerentul (202) al deciziei atacate indică faptul că domnii P. (Bayer), F., N., V. (Dow), L. (Stomil), L. (EniChem) și T. (Tavorex) s‑ar fi întâlnit în barul hotelului, înainte de a închiria o sală de reuniuni. Or, nota de cheltuieli a domnului P., privind consumațiile plătite, nu îl menționează pe domnul T. printre participanții la întâlnirea din barul hotelului.
58 În al șaselea rând, în ceea ce privește notele olografe ale domnului N. (Dow), este cert că răspunderea Kaučuk nu a fost reținută de Comisie în privința înțelegerii referitoare la CB. Partea din notele olografe ale domnului N. privind CB nu poate, prin urmare, să aibă forță probantă în privința Kaučuk. În legătură cu partea din notele olografe ale domnului N. care privește CSB, trebuie să se arate că, în afară de producătorii implicați în înțelegere, alți producători care nu fac parte din înțelegere sunt menționați ca furnizori ai anumitor clienți. În aceste condiții particulare, nu se poate exclude ca estimări ale livrărilor să fi fost realizate numai între anumiți producători, fără a fi posibil să se determine cu precizie dacă Kaučuk (prin intermediul Tavorex) făcea parte dintre aceștia, ținând cont în special de contradicțiile care există în ceea ce privește data presupusă a reuniunii ilicite în cauză.
59 Ținând cont de coroborarea tuturor acestor elemente specifice în prezenta cauză, Tribunalul consideră că există o îndoială cu privire la participarea domnului T. (Tavorex) la o reuniune ilicită, la Frankfurt, la 15 și 16 noiembrie 1999. Această îndoială trebuie să fie interpretată în favoarea Kaučuk.
60 În ceea ce privește reuniunile ulterioare lunii noiembrie 1999, nu este posibil să se determine cu certitudine dacă Tavorex a participat direct la o reuniune în cadrul înțelegerii.
61 În particular, Comisia nu vizează Tavorex printre întreprinderile care au încheiat un acord în cadrul reuniunii din 31 august și 1 septembrie 2000 de la Praga [considerentul (221) al deciziei atacate]. În ceea ce privește reuniunea din 30 noiembrie și 1 decembrie 2000 care a avut loc la Frankfurt [considerentele (222)-(225) ale deciziei atacate], este îndoielnic faptul că acordul în cauză a putut fi încheiat cu Tavorex în mașina domnului W. (Bayer), ținând cont, în particular, de faptul, necontestat de Comisie, că domnul T. (Tavorex) se deplasa cu mașina personală la reuniunile care aveau loc la Frankfurt. În ceea ce privește reuniunea din 30 și 31 august 2001, care a avut loc de asemenea la Frankfurt [considerentele (226)-(230) ale deciziei atacate], declarațiile întreprinderilor reproduse în decizia atacată nu vizează în mod expres Tavorex sau Kaučuk. În ceea ce privește reuniunea din 26 și 27 noiembrie 2001 [considerentele (231)-(237) ale deciziei atacate], Comisia nu concluzionează în sensul existenței unui acord specific, ci în sensul că acordurile în cauză ar fi putut să continue până la acel moment.
62 În ceea ce privește reuniunea din 2 și 3 septembrie 2002 care a avut loc la Praga [considerentele (238)-(245) ale deciziei atacate], elementele prezentate de Comisie par să demonstreze, la prima vedere, că au fost încheiate acorduri ilicite. Cu toate acestea, există o îndoială cu privire la participarea domnului T. (Tavorex) la reuniunea ilicită menționată. Astfel, concluzia Comisiei se întemeiază în particular pe o declarație a Bayer, reprodusă în considerentul (240) al deciziei atacate, care se bazează în special pe indicațiile domnului P., potrivit căreia domnul T. ar fi fost implicat direct în cadrul reuniunii ilicite în cauză. Or, Bayer a indicat de asemenea, într‑o declarație reprodusă în considerentul (156) al deciziei atacate, care se bazează tot pe indicațiile domnului P., că domnul T. ar fi participat la reuniunile informale care au avut loc cu ocazia reuniunilor oficiale între luna noiembrie 1996 și „sfârșitul anului 1999”. Așadar, există o anumită contradicție între cele două declarații ale Bayer. Această contradicție determină o îndoială cu privire la participarea efectivă a domnului T. la o reuniune ilicită la 2 și 3 septembrie 2002, la Praga. Această îndoială trebuie să fie interpretată în favoarea Kaučuk.
63 În sfârșit, în ceea ce privește reuniunile din 28 și 29 noiembrie 2002 care au avut loc la Londra, Comisia nu constată încheierea unui acord ilicit între întreprinderile în cauză la aceste date.
64 Ținând cont de coroborarea tuturor acestor elemente în prezenta cauză, Tribunalul consideră că elementele în privința Tavorex (și, prin urmare, în privința Kaučuk) reproduse în partea din decizia atacată privind reuniunile în cadrul înțelegerii nu sunt suficiente pentru a concluziona că această întreprindere a participat la acordurile ilicite în cauză.
65 Elementele menționate în partea din decizia atacată privind descrierea înțelegerii (secțiunea 4.2 din decizia atacată) nu pot infirma această concluzie.
66 În această privință, Tribunalul consideră că, deși unele elemente prezentate în secțiunea 4.2 din decizia atacată pot avea o anumită valoare probantă, în special declarația generală a Bayer vizată în considerentul (156) al deciziei atacate, acestea nu sunt suficiente, având în vedere elementele specifice indicate anterior cu privire la reuniunile în cadrul înțelegerii și îndoiala care trebuie să fie interpretată în favoarea reclamantei, pentru a justifica constatarea existenței unei încălcări din partea Kaučuk.
67 Având în vedere ansamblul acestor elemente, și în cadrul unei aprecieri globale a lor, Tribunalul consideră că, prin reținerea participării Tavorex (și, prin urmare, a Kaučuk) la înțelegere, Comisia a săvârșit o eroare.
68 În consecință, se impune anularea deciziei atacate în ceea ce privește Kaučuk, fără a fi necesară examinarea celorlalte motive invocate în susținerea acțiunii, și în special a problemei relațiilor dintre comitenți și intermediari în cadrul încălcărilor normelor de concurență.
Cu privire la cheltuielile de judecată
69 Potrivit articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Comisia a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor Kaučuk.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera întâi)
declară și hotărăște:
1) Anulează Decizia Comisiei C(2006) 5700 final din 29 noiembrie 2006 privind o procedură în temeiul articolului 81 [CE] și al articolului 53 din Acordul privind SEE (Cazul COMP/F/38.638 – Cauciuc butadienic și cauciuc stiren‑butadienic fabricat prin polimerizare în emulsie) în măsura în care aceasta vizează Kaučuk a.s.
2) Obligă Comisia Europeană la plata cheltuielilor de judecată.
Dehousse | Wiszniewska‑Białecka | Wahl |
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 13 iulie 2011.
Semnături