Cauza T‑167/08

Microsoft Corp.

împotriva

Comisiei Europene

„Concurență — Abuz de poziție dominantă — Sisteme de operare pentru PC‑uri client — Sisteme de operare tip server pentru grupuri de lucru — Refuz al întreprinderii dominante de a furniza informațiile privind interoperabilitatea și de a autoriza utilizarea acestora — Executarea obligațiilor care rezultă dintr‑o decizie de constatare a unei încălcări și prin care se impun măsuri comportamentale — Penalitate cu titlu cominatoriu”

Sumarul hotărârii

1.      Dreptul Uniunii Europene — Principii generale ale dreptului — Securitate juridică — Legalitatea pedepsei — Domeniu de aplicare

2.      Concurență — Încălcarea normelor tratatului — Amendă — Penalitate cu titlu cominatoriu — Caracter descurajator al amenzii și al penalității cu titlu cominatoriu în scopul de a împiedica repetarea sau continuarea încălcării — Caracterul comun al caracteristicilor și al obiectivelor — Diferențiere în ceea ce privește nivelul de precizie al indicațiilor date întreprinderilor pentru a se conforma normelor de concurență — Lipsă

[art. 101 TFUE și 102 TFUE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 și art. 24 alin. (2)]

3.      Concurență — Procedură administrativă — Încetarea încălcărilor — Competența Comisiei — Somații adresate întreprinderilor — Limite

[art. 101 TFUE și 102 TFUE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 7 alin. (1)]

4.      Acte ale instituțiilor — Motivare — Obligație — Conținut — Decizie prin care se impune o penalitate cu titlu cominatoriu unei întreprinderi

(art. 253 CE)

5.      Concurență — Poziție dominantă — Abuz — Refuz de a acorda o licență de utilizare a unui produs acoperit de un drept de proprietate intelectuală — Respectarea obligațiilor care decurg dintr‑o decizie de constatare a unei încălcări și de impunere a unor măsuri comportamentale — Obligația de a autoriza utilizarea menționată în condiții rezonabile și nediscriminatorii — Caracter rezonabil al remunerației solicitate — Criterii de apreciere

(art. 102 TFUE)

6.      Concurență — Procedură administrativă — Comunicarea privind obiecțiunile — Conținut necesar — Respectarea dreptului la apărare — Domeniu de aplicare

7.      Concurență — Procedură administrativă — Comunicarea privind obiecțiunile — Caracter provizoriu — Abandonarea obiecțiunilor care s‑au dovedit neîntemeiate — Obligația Comisiei de a informa persoanele interesate cu privire la aceasta prin comunicarea unor obiecțiuni suplimentare — Excludere

8.      Concurență — Penalitate cu titlu cominatoriu — Cuantum — Control jurisdicțional — Elemente care pot fi luate în considerare de instanța Uniunii — Informații care nu sunt cuprinse în decizia de impunere a penalității cu titlu cominatoriu și nu sunt necesare pentru motivarea acesteia — Includere

(art. 229 CE și 253 CE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 31)

9.      Concurență — Penalitate cu titlu cominatoriu — Cuantum — Control jurisdicțional — Elemente care pot fi luate în considerare de instanța Uniunii — Permisiunea Comisiei de a pune în aplicare, într‑o anumită perioadă, o practică ce poate avea efecte anticoncurențiale — Includere

(art. 229 CE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 31)

1.      Recurgerea la concepte juridice nedeterminate în scopul formulării de norme a căror încălcare atrage răspunderea civilă, administrativă și chiar penală a autorului încălcării nu determină imposibilitatea impunerii măsurilor corective prevăzute de lege, cu condiția ca justițiabilul să poată ști, plecând de la textul dispoziției pertinente și, dacă este cazul, cu ajutorul interpretării care este dată acestui text de instanțe, care sunt acțiunile și omisiunile care angajează răspunderea sa.

(a se vedea punctul 84)

2.      Atât o amendă aplicată în temeiul articolului 23 din Regulamentul nr. 1/2003, cât și o penalitate cu titlu cominatoriu definitivă impusă în temeiul articolului 24 alineatul (2) din același regulament sunt consecințele unei încălcări a articolului 101 TFUE sau 102 TFUE și, respectiv, a unei decizii prin care se dispune încetarea încălcării în cauză și, dacă este cazul, prin care sunt impuse măsuri comportamentale. În plus, amenda și penalitatea cu titlu cominatoriu se raportează, amândouă, la comportamentul întreprinderii astfel cum s‑a manifestat în trecut și trebuie ca amândouă să aibă un caracter descurajator pentru a împiedica repetarea sau continuarea încălcării. Având în vedere acest caracter comun al caracteristicilor și al obiectivelor, nimic nu justifică o diferențiere între nivelurile de precizie a ceea ce o întreprindere trebuie să facă sau să nu facă pentru a se conforma normelor de concurență înainte ca o decizie de impunere a unei amenzi sau o decizie de impunere a unei penalități cu titlu cominatoriu definitive să fie adoptată în privința ei.

(a se vedea punctul 94)

3.      Deși Comisia are, desigur, competența de a constata o încălcare a articolului 101 TFUE sau a articolului 102 TFUE și de a obliga părțile să înceteze această încălcare, nu îi revine sarcina de a impune părților alegerea sa dintre diferitele posibilități de conduită, toate conforme cu tratatul sau cu o decizie de impunere a unor măsuri comportamentale. Rezultă că, dacă întreprinderea a ales una dintre aceste posibilități, Comisia nu este în măsură să constate o încălcare sau să impună o penalitate cu titlu cominatoriu pentru motivul că preferă cealaltă posibilitate.

(a se vedea punctul 95)

4.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 99 și 100)

5.      Distincția dintre valoarea strategică și valoarea intrinsecă a tehnologiilor care fac obiectul unei decizii de constatare a unei încălcări a dreptului concurenței și de impunere a unor măsuri comportamentale constituie o premisă fundamentală a aprecierii privind caracterul rezonabil al oricărei remunerații solicitate de o întreprindere dominantă în sectorul sistemelor de operare pentru PC‑uri client și pentru servere pentru grupuri de lucru pentru a acorda acces la informațiile privind interoperabilitatea menționate și pentru a autoriza utilizarea acestora. Valoarea intrinsecă a informațiilor menționate constă în caracterul lor inovator. În schimb, faptul că aceste tehnologii au constituit secrete de afaceri în temeiul politicii implementate de întreprinderea dominantă nu constituie un indicator al existenței altei valori decât cea strategică, și anume valoarea care rezultă din simpla posibilitate de a interopera cu sistemele de operare produse de această întreprindere. În absența inovării, caracterul secret în sine nu reprezintă pentru un titular de licență altă valoare decât cea strategică.

În contextul unei obligații de a aproviziona în termeni rezonabili și nediscriminatorii, cu excluderea oricărei remunerații pentru valoarea strategică, Comisia are dreptul de a aprecia caracterul inovator al acestor tehnologii prin referire la componentele sale, și anume noutatea și neevidența, aceasta din urmă făcând parte din noțiunea de activitate inventivă. Aprecierea caracterului inovator al tehnologiilor prin referire la noutate și la activitatea inventivă nu are drept consecință dispariția în general a valorii drepturilor de proprietate intelectuală, a secretelor de afaceri sau a altor informații confidențiale și nici, cu atât mai puțin, impunerea acestui caracter drept condiție pentru ca un produs sau o informație să fie acoperite de un astfel de drept sau să constituie un secret de afaceri.

(a se vedea punctele 138, 142‑144, 149 și 150)

6.      În cadrul aplicării normelor de concurență, comunicarea privind obiecțiunile trebuie să conțină o expunere a obiecțiunilor formulată în termeni suficient de clari, chiar dacă sumari, pentru a permite persoanelor interesate să ia cunoștință în mod efectiv de comportamentele care le sunt imputate de Comisie. Astfel, doar cu această condiție comunicarea privind obiecțiunile poate îndeplini funcția care îi este atribuită prin regulamentele comunitare și care constă în furnizarea către întreprinderi a tuturor elementelor necesare pentru ca acestea să se poată apăra în mod util, înainte de adoptarea unei decizii definitive de către Comisie. Această cerință este respectată atunci când decizia nu reține în sarcina persoanelor interesate încălcări diferite de cele menționate în expunerea obiecțiunilor și cuprinde doar fapte cu privire la care persoanele interesate au avut ocazia să își prezinte punctul de vedere. În plus, comunicarea privind obiecțiunile constituie un act de procedură pregătitor în raport cu decizia care constituie finalizarea procedurii administrative. În consecință, până la adoptarea unei decizii finale, Comisia poate, în special în lumina observațiilor scrise sau orale ale părților, fie să abandoneze unele sau chiar totalitatea obiecțiunilor formulate inițial împotriva lor și să își modifice astfel poziția în favoarea lor, fie, invers, să decidă să adauge noi obiecțiuni, cu condiția să dea întreprinderilor vizate ocazia de a‑și prezenta punctul de vedere în legătură cu acest subiect.

În ceea ce privește exercitarea dreptului la apărare cu privire la aplicarea de amenzi, din momentul în care Comisia indică în mod expres, în comunicarea privind obiecțiunile, că va examina dacă este necesar să aplice amenzi întreprinderilor în cauză și enunță principalele elemente de fapt și de drept susceptibile să conducă la aplicarea unei amenzi, precum gravitatea și durata presupusei încălcări și împrejurarea că aceasta a fost săvârșită „în mod intenționat sau din neglijență”, aceasta își îndeplinește obligația de a respecta dreptul întreprinderilor de a fi audiate. Procedând astfel, Comisia le furnizează elementele necesare pentru a se apăra nu numai împotriva unei constatări a încălcării, ci și împotriva aplicării unei amenzi.

În sfârșit, în cazul în care Comisia arată în comunicarea privind obiecțiunile sau în orice alt document ulterior acesteia având ca obiect să dea posibilitatea întreprinderilor incriminate să ia cunoștință în mod efectiv de comportamentele care le sunt imputate că încălcarea încă nu a luat sfârșit, aceasta poate să țină seama, pentru calcularea cuantumului amenzii, de timpul scurs între comunicarea privind obiecțiunile și adoptarea deciziei care finalizează procedura administrativă, cu condiția să cuprindă numai fapte cu privire la care persoanele interesate au avut ocazia să își prezinte punctul de vedere.

Rezultă că, ținând seama de caracterul comun al caracteristicilor și al obiectivelor amenzilor și al penalităților cu titlu cominatoriu, considerațiile care precedă se aplică în întregime în contextul penalităților cu titlu cominatoriu în temeiul articolului 24 din Regulamentul nr. 1/2003.

(a se vedea punctele 182‑187)

7.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 184 și 191)

8.      În ceea ce privește metoda de calcul al penalității cu titlu cominatoriu, exercitarea competenței de fond de către instanța Uniunii, care îi este recunoscută la articolul 229 CE și la articolul 31 din Regulamentul nr. 1/2003, poate justifica prezentarea și luarea în considerare a unor informații suplimentare, a căror menționare în decizie nu este impusă în sine în temeiul obligației de motivare prevăzute la articolul 253 CE.

(a se vedea punctele 217 și 222)

9.      Dacă Comisia, având în vedere o litispendență, ținând seama de natura obligațiilor impuse printr‑o decizie de constatare a unei încălcări a dreptului concurenței și de impunere a unor măsuri comportamentale și de consecințele care pot decurge dintr‑o eventuală anulare, a permis întreprinderii în cauză să pună în aplicare, într‑o anumită perioadă, o practică ce poate avea efecte anticoncurențiale a căror eliminare reprezintă obiectul deciziei menționate, această împrejurare poate fi luată în considerare de instanța Uniunii în cadrul determinării cuantumului penalității cu titlu cominatoriu în cadrul exercitării competenței de fond care îi este recunoscută la articolul 31 din Regulamentul nr. 1/2003.

(a se vedea punctul 226)