HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a opta)
24 martie 2011(*)
„Concurență – Înțelegeri – Sectorul fitingurilor din cupru și din aliaj de cupru – Decizie prin care se constată o încălcare a articolului 81 CE – Încălcare unică și continuă – Participare la încălcare”
În cauza T‑385/06,
Aalberts Industries NV, cu sediul în Utrecht (Țările de Jos),
Comap SA, fostă Aquatis France SAS, cu sediul în La Chapelle‑Saint‑Mesmin (Franța),
Simplex Armaturen + Fittings GmbH & Co. KG, cu sediul în Argenbühl‑Eisenharz (Germania),
reprezentate inițial de R. Wesseling și de M. van der Woude și ulterior de R. Wesseling, avocați,
reclamante,
împotriva
Comisiei Europene, reprezentată de domnii A. Nijenhuis, V. Bottka și R. Sauer, în calitate de agenți,
pârâtă,
având ca obiect o cerere de anulare parțială a Deciziei C(2006) 4180 a Comisiei din 20 septembrie 2006 privind o procedură în temeiul articolului 81 [CE] și al articolului 53 din Acordul privind SEE (Cazul COMP/F‑1/38.121 – Fitinguri), precum și, cu titlu subsidiar, o cerere de reducere a cuantumului amenzii aplicate reclamantei prin decizia menționată,
TRIBUNALUL (Camera a opta),
compus din doamna M. E. Martins Ribeiro, președinte, și domnii N. Wahl (raportor) și A. Dittrich, judecători,
grefier: doamna T. Weiler, administrator,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 2 februarie 2010,
pronunță prezenta
Hotărâre
Istoricul cauzei și decizia atacată
1 Prin Decizia C(2006) 4180 din 20 septembrie 2006 privind o procedură în temeiul articolului 81 [CE] și al articolului 53 din Acordul privind SEE (Cazul COMP/F‑1/38.121 – Fitinguri) (rezumat în JO 2007, L 283, p. 63, denumită în continuare „decizia atacată”), Comisia Comunităților Europene a constatat că mai multe întreprinderi au încălcat articolul 81 alineatul (1) CE și articolul 53 din Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) prin participarea, în diferite perioade cuprinse între 31 decembrie 1988 și 1 aprilie 2004, la o încălcare unică, complexă și continuă a normelor comunitare de concurență, sub forma unui ansamblu de acorduri anticoncurențiale și de practici concertate pe piața fitingurilor din cupru și din aliaj de cupru, care vizau teritoriul SEE. Încălcarea consta în stabilirea prețurilor, în convenirea unor liste de prețuri, a unor reduceri și rabaturi și a unor mecanisme de aplicare a creșterilor de prețuri, în împărțirea piețelor naționale și a clienților și în schimbul de alte informații comerciale, precum și în participarea la reuniuni regulate și în întreținerea altor contacte destinate să faciliteze încălcarea.
2 Reclamantele, Aalberts Industries NV (denumită în continuare „Aalberts”), Comap SA, fostă Aquatis France SAS (denumită în continuare „Aquatis”) și Simplex Armaturen + Fittings GmbH & Co. KG (denumită în continuare „Simplex”), figurează printre destinatarii deciziei atacate.
3 Aalberts este societatea‑mamă a unui grup industrial internațional, cotată la bursa Euronext din Amsterdam (Țările de Jos). Aceasta controlează, direct sau indirect, capitalul mai multor societăți care își desfășoară activitatea în sectorul producției sau distribuției de fitinguri. La 30 august 2002, Aalberts a achiziționat totalitatea activităților IMI plc de fabricație și de distribuție a fitingurilor, care erau reunite în cadrul „Yorkshire Fittings Group”. Această operațiune a constat în special în achiziționarea tuturor acțiunilor Raccord Orléanais SA (care a devenit ulterior Aquatis) și ale R. Woeste & Co. Yorkshire GmbH (care a devenit ulterior Simplex). Aceste două întreprinderi au fost integrate în una dintre cele două activități principale ale grupului Aalberts, și anume controlul fluidelor.
4 În martie 2006, Comap, destinatar al deciziei atacate în temeiul participării sale la încălcare sub controlul Legris Industries SA și reclamantă în cauza T‑377/06, a fost cedată grupului Aalberts. Prin scrisoarea din 16 aprilie 2007, Tribunalul a fost informat că toate activele și pasivele Aquatis au fost cedate Comap și că Aquatis și‑a încetat existența ca entitate juridică. Pentru a asigura uniformizarea referințelor la aceasta din urmă cu cele efectuate în decizia atacată, se va face referire la Aquatis și în prezenta hotărâre.
5 La 9 ianuarie 2001, Mueller Industries Inc., un alt producător de fitinguri din cupru, a informat Comisia cu privire la existența unei înțelegeri în sectorul fitingurilor și în alte industrii conexe pe piața tuburilor din cupru și cu privire la intenția sa de a coopera în conformitate cu Comunicarea Comisiei privind neaplicarea de amenzi sau reducerea cuantumului acestora în cauzele având ca obiect înțelegeri (JO 1996, C 207, p. 4, denumită în continuare „Comunicarea privind cooperarea din 1996”) [considerentul (114) al deciziei atacate].
6 La 22 și la 23 martie 2001, în cadrul unei investigații cu privire la tuburile și la fitingurile din cupru, Comisia a efectuat inspecții inopinate la sediile mai multor întreprinderi, dintre care IMI, la acea dată societate‑mamă a Raccord Orléanais și a R. Woeste & Co. Yorkshire, în temeiul articolului 14 alineatul (3) din Regulamentul nr. 17 al Consiliului din 6 februarie 1962, Primul regulament de punere în aplicare a articolelor [81 CE] și [82 CE] (JO 1962, 13, p. 204, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 3) [considerentul (119) al deciziei atacate].
7 Ca urmare a acestor prime inspecții, în aprilie 2001, Comisia a separat investigația referitoare la tuburile din cupru în trei proceduri distincte, și anume procedura privind cazul COMP/E‑1/38.069 (Tuburi sanitare din cupru), procedura privind cazul COMP/F‑1/38.121 (Fitinguri) și procedura privind cazul COMP/E‑1/38.240 (Tuburi industriale) [considerentul (120) al deciziei atacate].
8 La 24 și la 25 aprilie 2001, Comisia a efectuat alte inspecții inopinate la sediul Delta plc, societate aflată în fruntea unui grup internațional de inginerie al cărui departament „Inginerie” reunea mai mulți fabricanți de fitinguri. Aceste inspecții vizau exclusiv fitingurile [considerentul (121) al deciziei atacate].
9 Începând din februarie/martie 2002, Comisia a adresat părților în cauză mai multe solicitări de informații în temeiul articolului 11 din Regulamentul nr. 17, iar ulterior în temeiul articolului 18 din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele 81 [CE] și 82 [CE] (JO 2003, L 1, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 167) [considerentul (122) al deciziei atacate].
10 În septembrie 2003, IMI a formulat o cerere prin care urmărea să beneficieze de Comunicarea privind cooperarea din 1996. Această cerere a fost urmată de cea a grupului Delta (martie 2004) și de cea a FRA.BO SpA (iulie 2004). Această din urmă cerere de clemență a fost formulată în mai 2005 de Advanced Fluid Connections plc (denumită în continuare „AFC”). FRA.BO a prezentat în special informații care au atras atenția Comisiei asupra faptului că încălcarea a continuat în perioada 2001-2004, și anume după inspecțiile efectuate de aceasta [considerentele (115)-(118) ale deciziei atacate].
11 La 22 septembrie 2005, Comisia a inițiat, în cadrul cazului COMP/F‑1/38.121 (Fitinguri), o procedură de constatare a încălcării și a adoptat o comunicare privind obiecțiunile care a fost notificată reclamantei, între alți destinatari [considerentele (123) și (124) ale deciziei atacate].
12 La 20 septembrie 2006, Comisia a adoptat decizia atacată.
13 La articolul 1 al deciziei atacate, Comisia a constatat că reclamantele au participat la încălcare în următoarele perioade:
– Aalberts, în perioada 25 iunie 2003-1 aprilie 2004;
– Aquatis și Simplex, în perioada 31 ianuarie 1991-22 martie 2001, în calitate de membri ai grupului IMI, și în perioada 25 iunie 2003-1 aprilie 2004, în calitate de membri ai grupului Aalberts.
14 Pentru această încălcare, la articolul 2 literele (a) și (b) din decizia atacată, Comisia a aplicat reclamantelor următoarele amenzi:
„(a) [Aalberts]: 100,80 milioane de euro
dintre care în solidar cu:
[Aquatis]: 55,15 milioane de euro și
[Simplex]: 55,15 milioane de euro
(b) 1. [IMI], în solidar cu IMI Kynoch Ltd: 48,30 milioane de euro
dintre care în solidar cu:
[…]
[Aquatis]: 48,30 milioane de euro și
[Simplex]: 48,30 milioane de euro
2. [Aquatis] și [Simplex] răspund în solidar pentru suma suplimentară de: 2,04 milioane de euro”
15 În temeiul articolului 3 din decizia atacată, întreprinderile prevăzute la articolul 1 din aceasta erau ținute să pună imediat capăt încălcării, în măsura în care nu au făcut deja acest lucru, și să evite repetarea oricărui act sau comportament descris la articolul 1 și a oricărui act sau comportament care are un obiect sau un efect identic sau similar.
16 În vederea stabilirii cuantumului amenzii impuse fiecărei întreprinderi, Comisia a aplicat în decizia atacată metoda prevăzută de Liniile directoare privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și al articolului 65 alineatul (5) [CO] (JO 1998, C 9, p. 3, Ediție specială, 08/vol. 3, p. 69, denumite în continuare „Liniile directoare din 1998”).
17 În ceea ce privește, în primul rând, stabilirea cuantumului de plecare al amenzii în funcție de gravitatea încălcării, Comisia a calificat încălcarea ca fiind foarte gravă, având în vedere însăși natura acesteia, precum și întinderea sa geografică [considerentul (755) al deciziei atacate].
18 Apreciind în continuare că exista o disparitate considerabilă între întreprinderile în cauză, Comisia a procedat la un tratament diferențiat, întemeindu‑se în acest scop pe importanța relativă a acestora pe piața relevantă, determinată de cotele lor de piață. Pe această bază, Comisia a împărțit întreprinderile în cauză în șase categorii, întemeindu‑se pe cotele respective din cifra de afaceri aferentă produsului vizat în prezenta procedură, realizată de fiecare dintre întreprinderi la scara SEE în anul 2000, mai puțin în ceea ce privește Aalberts și AFC, pentru care Comisia a luat în considerare anul 2003 [considerentul (758) al deciziei atacate].
19 Aalberts a fost clasată în prima categorie, pentru care cuantumul de plecare s‑a stabilit la 60 de milioane de euro, în timp ce IMI a fost clasată în cea de a doua categorie, pentru care cuantumul de plecare s‑a stabilit la 46 de milioane de euro [considerentul (765) al deciziei atacate].
20 În continuare, Comisia a majorat cu 10 % pentru fiecare an de participare la înțelegere cuantumul de plecare al amenzii aplicate fiecărei întreprinderi în cauză și, după caz, cu 5 % pentru fiecare perioadă cuprinsă între șase luni și un an. În ceea ce privește perioada 31 decembrie 1988-31 ianuarie 1991, Comisia a considerat adecvată majorarea amenzii cu 5 % pe an, având în vedere întinderea geografică limitată a înțelegerii în această perioadă [considerentul (775) al deciziei atacate].
21 În sfârșit, continuarea participării la încălcare ulterior inspecțiilor Comisiei, și anume în perioada 25 iunie 2003-1 aprilie 2004, a fost considerată drept o circumstanță agravantă care justifică aplicarea unei majorări cu 60 % a cuantumului de bază al amenzii aplicate reclamantelor [considerentele (779) și (782) ale deciziei atacate].
Procedura și concluziile părților
22 Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 14 decembrie 2006, reclamantele au introdus prezenta acțiune.
23 Pe baza raportului judecătorului raportor, Tribunalul (Camera a opta) a decis deschiderea procedurii orale și, în cadrul măsurilor de organizare a procedurii, a solicitat Comisiei să prezinte anumite documente, aceasta răspunzând în termenul stabilit.
24 Au fost ascultate pledoariile părților și răspunsurile acestora la întrebările adresate de Tribunal în ședința din 2 februarie 2010.
25 Reclamantele solicită Tribunalului:
– anularea articolului 1, a articolului 2 litera (a) și litera (b) punctul 2 și a articolului 3 din decizia atacată în măsura în care aceste dispoziții le privesc;
– în subsidiar, reducerea semnificativă a cuantumului amenzii care le‑a fost aplicată;
– obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.
26 Comisia a solicitat Tribunalului:
– respingerea acțiunii;
– obligarea reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată.
În drept
27 În susținerea acțiunii, reclamantele invocă cinci motive, întemeiate, respectiv, pe:
– nelegalitatea stabilirii răspunderii pentru încălcare în sarcina Aalberts, în calitate de societate‑mamă;
– inexistența unei încălcări a articolului 81 CE;
– inexistența participării la încălcarea unică, complexă și continuă vizată la articolul 1 din decizia atacată;
– încălcarea articolului 23 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003 și a Liniilor directoare din 1998;
– încălcarea articolului 2 din Regulamentul nr. 1/2003 și a articolului 11 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 773/2004 al Comisiei din 7 aprilie 2004 privind desfășurarea procedurilor puse în aplicare de Comisie în temeiul articolelor 81 [CE] și 82 [CE] (JO L 123, p. 18, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 242).
28 În speță, Tribunalul consideră oportun să examineze mai întâi cel de al doilea și cel de al treilea motiv.
Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe lipsa unei încălcări a articolului 81 CE
Argumentele părților
29 Reclamantele consideră că nu s‑a dovedit de către Comisie corespunzător cerințelor legale că acele contacte stabilite de Aquatis și de Simplex cu concurenții lor pe care Comisia s‑a întemeiat în decizia atacată constituiau o încălcare a articolului 81 CE.
30 În această privință, reclamantele atrag atenția mai întâi că constatarea, la articolul 1 din decizia atacată, a pretinsei participări a Aquatis la încălcare în perioada 25 iunie 2003-1 aprilie 2004 s‑a întemeiat exclusiv pe participarea acesteia la cinci reuniuni ale comitetului logistic al Fédération française des négociants en appareils sanitaires, chauffage, climatisation et canalisations (Federația Franceză a Negociatorilor de Aparate sanitare, de Încălzire, de Climatizare și de Canalizare, FNAS), care au avut loc între 25 iunie 2003 și 20 ianuarie 2004, și la o conferință telefonică din 16 februarie 2004, care s‑ar fi desfășurat de asemenea în cadrul FNAS.
31 În primul rând, reclamantele subliniază că reuniunile comitetului logistic al FNAS au fost organizate la cererea angrosiștilor francezi, care și‑au exprimat dorința de a propune clientelei lor un număr mai restrâns de articole de robinetărie pe ambalaj, ceea ce ar fi determinat costuri suplimentare și, prin urmare, o creștere a prețului produselor. În afară de chestiunile tehnice referitoare la introducerea noului ambalaj și de aspectele organizatorice aferente, au fost abordate de asemenea în cursul acestor reuniuni aspecte financiare legate de noul ambalaj al articolelor de robinetărie. Spre deosebire de cele indicate de Comisie, aceste reuniuni nu ar fi avut un obiectiv anticoncurențial. În opinia reclamantelor, observația AFC, în contextul cererii sale de clemență, este în același sens.
32 În al doilea rând, nu numai că reclamantele subliniază că elementele de probă invocate de Comisie în susținerea concluziei sale referitoare la existența unui acord anticoncurențial constau în procese‑verbale ale reuniunilor, întocmite de un reprezentant al comitetului logistic al FNAS și care nu sunt semnate de reprezentanții societăților care au participat la aceste reuniuni, dar contestă și interpretarea pe care Comisia a dat‑o acestora.
33 În opinia reclamantelor, din procesele‑verbale menționate reiese că schimburile de opinii din cadrul grupului de lucru al comitetului logistic al FNAS nu au condus la încheierea unui acord și nu au antrenat niciun schimb de informații confidențiale.
34 Cu privire la Simplex, reclamantele arată că pretinsa participare la încălcare, în perioada 25 iunie 2003-1 aprilie 2004, nu se întemeiază decât pe două evenimente, și anume o conversație telefonică din 25 februarie 2004 cu FRA.BO și un schimb de opinii cu ocazia târgului comercial de la Essen (Germania), din 18 martie 2004.
35 În ceea ce privește, în primul rând, conversația telefonică dintre doamna P. (FRA.BO) și domnul W. (Simplex), reclamantele atrag atenția că singurul document din acea perioadă invocat de Comisie împotriva Simplex este reprezentat de însemnările din data de 25 februarie 2004 din agenda doamnei P. Aceste însemnări ar fi ambigue și nu ar permite să se deducă nicio concluzie. Ambiguitatea însemnărilor menționate, precum și a explicației FRA.BO ar fi determinat Comisia să constate, în considerentul (511) al deciziei atacate, că respectiva creștere a prețurilor fusese confirmată de importatorul independent al Simplex (domnul D.). O astfel de interpretare ar implica faptul că domnul W. a informat‑o pe doamna P., la 25 februarie 2004, că domnul D. decisese să majoreze prețurile cu 5 % de la 1 martie 2004. În măsura în care aceasta ar fi fost situația, informația referitoare la politica comercială a domnului D., iar nu la politica reclamantelor, ar fi fost deja difuzată pe piață. Și explicația alternativă a Comisiei invocată în memoriul în apărare, și anume că expresia „confirmat de [D.]” ar fi avut probabil în vedere o declarație a domnului W. potrivit căreia creșterea de prețuri urma să se aplice vânzărilor Simplex efectuate prin intermediul domnului D., ar demonstra că analiza elementelor de fapt și a afirmațiilor formulate ar fi fost omisă de Comisie.
36 În al doilea rând, referitor la conversația, desfășurată cu ocazia târgului comercial de la Essen, din 18 martie 2004, între domnul Ha. (IBP Ltd) și domnii H. și Be., consultant și, respectiv, salariat în cadrul Simplex, reclamantele arată că singurul element de probă ar fi amintirea pe care a păstrat‑o cu privire la aceasta domnul Ha. Potrivit acestuia din urmă, ar fi avut scurte discuții cu domnii H. și Be., precum și cu domnul K. (Comap), care i‑ar fi adresat întrebări referitoare la intențiile IBP privind o creștere de prețuri, întrebări la care ar fi răspuns că IBP își propunea să majoreze prețurile la sfârșitul lunii. Acesta ar fi declarat de asemenea că își informase deja clientela cu privire la aceste intenții, astfel încât informația nu ar mai fi fost confidențială.
37 În această privință, reclamantele arată că, în primul rând, declarația domnului Ha. nu este confirmată de niciun alt element de probă și, în al doilea rând, ideea centrală a declarației menționate a fost contestată de domnii H. și Be. Declarațiile acestora din urmă ar fi confirmate de împrejurarea că, și înainte de 18 martie 2004, Simplex decisese și aplicase deja o creștere a prețurilor pe care o anunțase clientelei sale. Potrivit reclamantelor, nu exista, așadar, niciun motiv pentru ca domnul H. sau domnul Be. să solicite informații cu privire la intențiile domnului Ha.
38 În plus, declarația unilaterală a domnului Ha. privind un proiect de creștere a prețurilor nu ar cuprinde elemente care să creeze impresia că exista un acord sau o practică concertată în sensul articolului 81 CE. Mai mult, informația dată de domnul Ha. nu ar putea fi considerată delicată din punct de vedere comercial, întrucât aceasta era deja cunoscută pe piață.
39 În sfârșit, reclamantele subliniază lipsa unor elemente de probă cu privire la alte perioade. În acest context, reclamantele fac referire la pretinse contacte între doamna P. și salariați ai Comap, ai Simplex și ai Aquatis. În această privință, acestea arată că era vorba despre „trei discuții anodine”, care nu au condus la nicio încălcare a articolului 81 CE.
40 Comisia răspunde că, în ceea ce privește probele referitoare la coluziunea din cadrul reuniunilor FNAS la care a participat Aquatis, și‑a întemeiat constatările pe procesele‑verbale ale reuniunilor menționate. Pe de altă parte, nu ar exista niciun motiv să fie pusă la îndoială credibilitatea acestor procese‑verbale.
41 Referitor la Simplex, Comisia consideră că însemnările din agenda doamnei P. sunt clare și nu lasă nicio îndoială în privința conținutului discuției dintre aceasta și domnul W., și anume creșterea prețurilor cu 5 % în Grecia.
42 În ceea ce privește schimburile de opinii din 18 martie 2004, cu ocazia târgului comercial de la Essen, Comisia subliniază de asemenea că contactul dintre M. Ha. și reprezentanții Simplex nu era „unilateral”, întrucât domnul Ha. a precizat, în răspuns la o întrebare a reprezentanților Simplex, că IBP prevăzuse o majorare a prețurilor la sfârșitul lunii. În plus, din punct de vedere comercial, ar fi vorba despre o informație sensibilă și destul de precisă cu privire la data aplicării majorării. Chiar dacă, astfel cum arată reclamantele, Simplex decisese deja o creștere a prețurilor în ceea ce o privea, tentativa de a reduce incertitudinea cu privire la succesul comportamentului său pe piață ar fi totuși anticoncurențială, deoarece ar fi contrară cerinței unui comportament autonom pe piață.
43 În sfârșit, Comisia atrage atenția că singura concluzie care poate fi dedusă pe baza probelor referitoare la reuniunile FNAS, la târgul comercial de la Essen și la schimbul de opinii cu privire la piața elenă este că reclamantele au reluat participarea la încălcarea unică, complexă și continuă care începuse în 1988.
Aprecierea Tribunalului
44 Cu titlu introductiv, Tribunalul amintește că, în ceea ce privește administrarea probelor privind încălcarea articolului 81 alineatul (1) CE, este necesară prezentarea de către Comisie a unor dovezi precise și concordante pentru a crea convingerea fermă că încălcarea invocată a fost săvârșită (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 28 martie 1984, CRAM și Rheinzink/Comisia, 29/83 și 30/83, Rec., p. 1679, punctul 20). Orice dubiu al instanței Uniunii Europene trebuie interpretat în favoarea întreprinderii căreia îi este adresată decizia de constatare a încălcării. Prin urmare, instanța Uniunii nu poate concluziona că existența încălcării în cauză a fost dovedită de Comisie în mod corespunzător cerințelor legale dacă în percepţia sa există încă un dubiu cu privire la acest aspect, în special în cadrul unei acțiuni în anularea unei decizii de aplicare a unei amenzi (Hotărârea Tribunalului din 25 octombrie 2005, Grup Danone/Comisia, T‑38/02, Rec., p. II‑4407, punctul 215).
45 De asemenea, potrivit unei jurisprudențe constante, nu este obligatoriu ca fiecare dintre dovezile prezentate de Comisie să îndeplinească aceste criterii în raport cu fiecare element al încălcării. Este suficient ca seria de indicii invocată de instituție, apreciată în mod global, să îndeplinească această cerință (a se vedea Hotărârea Tribunalului din 8 iulie 2004, JFE Engineering și alții/Comisia, T‑67/00, T‑68/00, T‑71/00 și T‑78/00, Rec., p. II‑2501, punctul 180 și jurisprudența citată).
46 Pe de altă parte, activitățile pe care le presupun acordurile anticoncurențiale se desfășoară de obicei în mod clandestin, reuniunile se țin în secret și documentația aferentă acestora este redusă la minimum. Prin urmare, chiar în cazul în care Comisia descoperă elemente care atestă în mod explicit un contact nelegal între operatori, precum procesele‑verbale ale unor reuniuni, de regulă acestea nu vor fi decât fragmentare și disparate, astfel încât adesea este necesar ca anumite detalii să fie reconstituite prin deducții. În consecință, în majoritatea cazurilor, existența unei practici sau a unui acord anticoncurențial trebuie să fie dedusă din anumite coincidențe și indicii care, privite în ansamblu, pot constitui, în absența unei alte explicații coerente, dovada încălcării normelor de concurență (Hotărârea Curții din 7 ianuarie 2004, Aalborg Portland și alții/Comisia, C‑204/00 P, C‑205/00 P, C‑211/00 P, C‑213/00 P, C‑217/00 P și C‑219/00 P, Rec., p. I‑123, punctele 55-57, și Hotărârea Curții din 25 ianuarie 2007, Sumitomo Metal Industries și Nippon Steel/Comisia, C‑403/04 P și C‑405/04 P, Rep., p. I‑729, punctul 51).
47 În această privință, trebuie observat că declarațiile date în cadrul politicii de clemență au un rol important. Aceste declarații date în numele unor întreprinderi au o forță probantă care nu este neglijabilă, întrucât induc riscuri juridice și economice considerabile (a se vedea în acest sens Hotărârea JFE Engineering și alții/Comisia, punctul 45 de mai sus, punctele 205 și 211, și Hotărârea Sumitomo Metal Industries și Nippon Steel/Comisia, punctul 46 de mai sus, punctul 103). Cu toate acestea, nu se poate considera că declarația unei întreprinderi acuzate că a participat la o înțelegere, a cărei exactitate este contestată de mai multe alte întreprinderi acuzate, reprezintă o dovadă suficientă a existenței unei încălcări săvârșite de acestea din urmă dacă nu este susținută de alte elemente de probă (a se vedea Hotărârea JFE Engineering și alții/Comisia, punctul 45 de mai sus, punctul 219 și jurisprudența citată).
48 În speță, nu se contestă existența unor comportamente imputate de Comisie, și anume participarea la reuniunile FNAS, contactele stabilite între un salariat al uneia dintre reclamante și un reprezentant al FRA.BO, precum și contactele stabilite cu ocazia târgului de la Essen. Reclamantele contestă în schimb caracterul anticoncurențial al acestor comportamente, condiție sine qua non pentru constatarea unei încălcări a articolului 81 CE.
49 Este necesar, prin urmare, să se stabilească dacă respectivele comportamente constatate în urma inspecțiilor Comisiei din martie 2001 trebuie calificate drept contacte anticoncurențiale.
50 Trebuie amintit că, în ceea ce privește Simplex, Comisia a reținut două evenimente împotriva acesteia pentru a concluziona că a participat la încălcarea care îi este imputată la articolul 1 din decizia atacată pentru perioada 25 iunie 2003-1 aprilie 2004 (denumită în continuare „perioada în litigiu”), și anume un contact telefonic între doamna P. (FRA.BO) și domnul W. (Simplex) din cursul primului semestru al anului 2004 și o întâlnire cu ocazia târgului de la Essen, la 18 martie 2004.
51 Potrivit considerentului (511) al deciziei atacate, în aprilie 2004, domnul W. ar fi informat FRA.BO despre o posibilă majorare a prețurilor cu 5 % pe piața elenă. Domnul W. ar fi solicitat FRA.BO să îl contacteze pentru a se pune de acord în privința acestei majorări. Anterior acestui contact, în cursul unei conversații telefonice din 25 februarie 2004, domnul W. ar fi informat‑o pe doamna P. că o majorare a prețurilor cu 5 % urma să fie aplicată de la 1 martie 2004. Această creștere ar fi fost confirmată de domnul D., importatorul elen al Simplex.
52 Trebuie să se constate, mai întâi, că niciun element de probă referitor la anul 2003 nu susține concluzia Comisiei potrivit căreia Simplex ar fi participat la înțelegere în întreaga perioadă în litigiu. Astfel, Comisia s‑a întemeiat numai pe evenimentele menționate anterior, care au avut loc, toate, în 2004.
53 Desigur, din cererea de clemență a FRA.BO, astfel cum a fost rezumată în considerentul (506) al deciziei atacate, reiese că aceasta a declarat că, ulterior inspecțiilor Comisiei, schimburile de informații sensibile dintre concurenți au continuat, în special prin intermediul unor contacte bilaterale. FRA.BO a atras atenția între altele că „aceste contacte [au fost] stabilite cu mai multe persoane și în special cu domnul [W.] (IMI/Aalberts) și cu domnul [L.] de la Comap”.
54 Totuși, trebuie observat că FRA.BO nu a prezentat înscrisuri care să demonstreze că Simplex a avut conversații telefonice frecvente cu reprezentanții săi. Or, numele domnului W. nu este menționat în desfășurătorul apelurilor telefonice ale doamnelor P. și B. (FRA.BO), aferente anilor 2002-2004, anexate la răspunsul FRA.BO la comunicarea privind obiecțiunile.
55 În continuare, trebuie să se constate că agenda din 2004 a doamnei P. (FRA.BO) cuprinde câteva însemnări, dintre care numai unele vizează Simplex, și anume cea referitoare la un contact telefonic cu domnul W. la 25 februarie 2004. În acest cadru, trebuie arătat că, în decizia atacată, Comisia a făcut aluzie la un contact care ar fi avut loc la sfârșitul lunii aprilie, probabil la 29 aprilie 2004, între domnul W. și doamna P. Pe lângă faptul că acest pretins contact a avut loc după data încetării încălcării reținute de Comisie în decizia atacată, trebuie subliniat că respectivele însemnări nu arată că ar fi vorba despre un contact cu domnul W. În plus, chiar dacă s‑ar presupune că era vorba despre un contact cu domnul W., aceste însemnări nu ar arăta că domnul W. a anunțat o creștere a prețurilor care să vizeze piața elenă.
56 Astfel, a reieșit că FRA.BO confundase diferitele însemnări în cererea sa de clemență. În această privință, din observațiile inițiale ale FRA.BO din 14 iulie 2004 rezultă că aceasta a declarat că un director al IMI, domnul W., o informase la sfârșitul lunii aprilie 2004 despre o eventuală creștere a prețurilor pe piața elenă și că îi ceruse să discute acest aspect câteva zile mai târziu pentru a se ajunge la un acord (mettersi d’acordo). Aluzia la încheierea unui acord se găsea într‑o a treia serie de însemnări din agenda doamnei P., și anume cea referitoare la o conversație telefonică din 29 aprilie 2004 numai cu domnul B., pe de o parte, și cu domnul Hu., pe de altă parte, și că încheierea unui acord ar fi trebuit să fie plasată în cadrul unei relații furnizor‑client (Aquatis/Raccord Orléanais‑FRA.BO).
57 Printr‑un memorandum din 25 ianuarie 2005, FRA.BO și‑a modificat poziția și a declarat că o conversație telefonică între domnul W. și doamna P. avusese loc la 25 februarie 2004, conversație în cursul căreia fusese dezbătută o creștere a prețurilor pe piața elenă. Domnul W. anunțase de asemenea că majorarea prețurilor cu 5 % fusese confirmată de la 1 martie 2004 în ceea ce îl privește pe domnul D.
58 Or, din cuprinsul punctului 508 al comunicării privind obiecțiunile reiese că nu a fost luată în considerare de Comisie confuzia dintre cele trei serii diferite de însemnări menționate la punctele 55 și 56 de mai sus. De asemenea, în pofida observațiilor reclamantelor din răspunsul la comunicarea privind obiecțiunile cu privire la această confuzie, Comisia nu a corectat această eroare din considerentul (511) al deciziei atacate, cu excepția unor modificări minore (a se vedea punctul 51 de mai sus).
59 În consecință, trebuie să se constate că singurul element de probă referitor la contactul dintre Simplex și FRA.BO în perioada în litigiu este seria de însemnări din 25 februarie 2004 din agenda doamnei P. (FRA.BO), evocată în considerentul (511) al deciziei atacate, care cuprinde precizarea „Discutat cu [W.] x creștere în Grecia confirmată x [D.] + 5 începând de la 1 martie 2004”.
60 În această privință, trebuie să se constate că însemnările din 25 februarie 2004 arată că la acea dată a avut loc într‑adevăr un schimb de opinii cu privire la prețuri. Totuși, aceste însemnări nu sunt clare în ceea ce privește identitatea celui care a decis creșterea prețurilor. Nu este exclus ca importatorul independent al Simplex (domnul D.) să fi fost cel care a decis să majoreze prețurile sale cu 5 % de la 1 martie 2004.
61 Întrucât contactul cu domnul W. a făcut obiectul unei singure serii de însemnări în agenda doamnei P., menționate la punctul 59 de mai sus, această serie de însemnări nu era suficientă, în sine, pentru a dovedi participarea Simplex la încălcarea imputată în speță. Astfel, nu este exclus ca acest contact să poată fi considerat drept un incident izolat. Pe de altă parte, după cum s‑a constatat deja mai sus, această unică serie de însemnări nu ar putea demonstra nici implicarea Simplex în înțelegere în 2003.
62 Referitor al doilea eveniment reținut împotriva Simplex, și anume întâlnirea domnului Ha. (IBP) cu doi reprezentanți ai Simplex la 18 martie 2004, cu ocazia târgului de la Essen, evocată în considerentul (520) al deciziei atacate, din declarația domnului Ha. din 28 noiembrie 2005, care figurează în anexa la răspunsul AFC la comunicarea privind obiecțiunile și rectificată ulterior în ceea ce privește data acestui eveniment (acest târg a avut loc în martie 2004, iar nu în 2002, cum se indicase în cererea de clemență), reiese că acesta ar fi răspuns la o întrebare privind prețurile IBP. Domnul Ha. a declarat că își amintește că a avut o scurtă discuție cu domnii H. și Be. (Simplex) și o altă discuție cu domnul K. În această privință, domnul Ha. a declarat următoarele:
„Mi‑au pus întrebări cu privire la intențiile IBP Germania în materie de prețuri și le‑am spus că intenționăm să le majorăm la sfârșitul lunii. Majorarea se datora creșterii costurilor materiilor prime. Nu a avut loc nicio discuție referitoare la cuantumul creșterii sau la data aplicării acestei creșteri, ci numai cu privire la faptul că o vom realiza. Până atunci, cred că anunțasem deja clienții că urma să aibă loc o majorare, astfel încât informația ar fi încetat să fie confidențială. Este posibil să fi circulat zvonuri și probabil acesta este motivul care i‑a incitat să îmi pună întrebări cu privire la creșterea prețurilor. Nu ar fi fost în măsură să confirme acest fapt numai solicitând clienților o copie a listei de prețuri oficiale ale IBP Germania, deoarece aceasta din urmă nu a fost făcută publică decât la 30 martie 2004 […]”.
63 Totuși, trebuie observat că reclamantele contestă existența unui contact cu caracter anticoncurențial. În acest scop, acestea au prezentat, în cursul procedurii administrative, două declarații care contrazic declarația domnului Ha.
64 Reclamantele au prezentat declarația domnului H., care a afirmat următoarele:
„Îmi amintesc că l‑am întâlnit pe domnul [Ha.] la standul Woeste și că am discutat cu el, dar în niciun caz nu i‑am cerut o informație referitoare la o potențială majorare a prețurilor IBP Germania. Din câte îmi amintesc, nici domnul [Ha.] nu a abordat acest subiect.”.
65 Reclamantele au prezentat de asemenea declarația domnului Be., care a explicat că, deși nu își mai amintea cu certitudine dacă l‑a întâlnit pe domnul Ha. la acest târg, totuși nu putea exclude că l‑a văzut, chiar dacă nu avea nicio amintire că ar fi discutat în mod special despre prețuri.
66 În acest context, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, o declarație dată în cadrul unei cereri de clemență nu este suficientă în sine ca element de probă în cazul în care exactitatea acestei declarații a fost contestată (a se vedea punctul 47 de mai sus).
67 În această privință, Tribunalul consideră că, spre deosebire de cele precizate de Comisie în ședință, declarația domnului Ha. nu este mai credibilă decât declarațiile domnilor H. și Be., doi reprezentanți ai uneia dintre reclamante. Faptul că atât IBP, cât și fostele filiale ale IMI ar fi avut o atitudine anticoncurențială în trecut, caracterizată prin schimburi de opinii cu privire la prețuri, nu este suficient, în ceea ce privește evenimentele survenite cu ocazia acestui târg, pentru a conferi o valoare superioară declarației domnului Ha. în raport cu valoarea declarațiilor de care se prevalează reclamantele. În consecință, trebuie să se concluzioneze că, în lipsa altor indicii, pretinsul conținut anticoncurențial al contactului stabilit între un reprezentant al IBP și reprezentanții reclamantelor nu a fost dovedit în conformitate cu cerințele legale.
68 Din cele de mai sus rezultă că participarea Simplex la o încălcare a articolului 81 CE în perioada în litigiu nu a fost dovedită în conformitate cu cerințele legale.
69 În consecință, articolul 1 din decizia atacată trebuie anulat în măsura în care Comisia a constatat în cuprinsul acestuia că Simplex a participat la o încălcare unică, complexă și continuă în perioada în litigiu.
70 În ceea ce privește pretinsa participare a Aquatis la încălcare, Tribunalul consideră oportun să examineze acest aspect în cadrul de analizei celui de al treilea motiv.
Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe lipsa participării la încălcarea unică, complexă și continuă vizată la articolul 1 din decizia atacată
Argumentele părților
71 Reclamantele arată că nu a fost dovedită de Comisie existența unei încălcări unice, complexe și continue care ar fi continuat după inspecțiile din martie 2001, că aceasta nu a reușit să stabilească existența unei legături obiective între comportamentul Aquatis și un „sistem restrictiv global” și că aceasta nu a dovedit că Aquatis cunoștea sau ar fi trebuit să cunoască existența unui astfel de sistem.
72 Reclamantele atrag atenția că, în martie 2001, inspecțiile Comisiei au pus capăt reuniunilor denumite „Super EFMA”, organizate înainte sau după reuniunile European Fittings Manufacturers Association (EFMA, Asociația Europeană a Producătorilor de Fitinguri), și „înțelegerii de lungă durată”. Totuși, Comisia ar fi continuat să creadă că Raccord Orléanais (devenită ulterior Aquatis) a încălcat articolul 81 CE din iunie 2003 până la 1 aprilie 2004. Potrivit Comisiei, contactele semnalate de FRA.BO ar fi dovedit că încălcarea unică, complexă și continuă nu încetase.
73 În acest context, reclamantele amintesc că recurgerea la conceptul încălcării unice, complexe și continue derogă de la regula potrivit căreia Comisia este ținută de dovedească modalitățile exacte de participare a unei întreprinderi la o încălcare. Aceasta, precum orice altă derogare de la o regulă fundamentală, ar implica o interpretare restrictivă. În speță, abordarea reținută de Comisie ar fi contrară prezumției de nevinovăție, deoarece ar conduce la o situație în care orice serie de contacte aparent independente între concurenți ar fi asimilabilă cu o încălcare unică, complexă și continuă.
74 Reclamantele invocă de asemenea cauzele în care au fost pronunțate Hotărârea Tribunalului din 14 mai 1998, Buchmann/Comisia (T‑295/94, Rec., p. II‑813, punctul 121), și Hotărârea Tribunalului din 20 aprilie 1999, Limburgse Vinyl Maatschappij și alții/Comisia (T‑305/94-T‑307/94, T‑313/94-T‑316/94, T‑318/94, T‑325/94, T‑328/94, T‑329/94 și T‑335/94, Rec., p. II‑931, punctul 773). Potrivit reclamantelor, din acestea rezultă că ar fi trebuit să se stabilească mai întâi în ce consta „sistemul comun” și în ce măsură acesta din urmă ar fi fost menținut în mod efectiv după inspecțiile din 2001. În continuare, ar fi fost necesar să se demonstreze că exista o legătură între comportamentul reclamantelor și acest „sistem comun” și, în sfârșit, Comisia ar fi trebuit să demonstreze că Aquatis știa sau putea ști în mod rezonabil că a participat, prin comportamentul său, la o încălcare unică, complexă și continuă care începuse înainte de inspecțiile Comisiei.
75 În primul rând, reclamantele susțin că structura și punerea în aplicare a încălcării unice, complexe și continue, precum și evenimentele survenite după 2001 ar fi total diferite.
76 „Înțelegerea «Super EFMA»”, astfel cum ar fi funcționat aceasta anterior inspecțiilor din martie 2001, ar fi fost caracterizată printr‑o organizare pe trei niveluri (și anume nivelul paneuropean, nivelul național sau regional și nivelul bilateral) și ar fi vizat schimburi de opinii, precum și acorduri referitoare la structurile prețurilor și la listele de prețuri pentru anumite piețe. În total, ar fi fost implicați 27 de producători de articole de robinetărie din cupru din treisprezece state membre, dintre care trei (IBP, IMI și Comap) ar fi fost responsabili de organizarea și de administrarea reuniunilor denumite „Super EFMA”. În plus, aceste reuniuni ar fi avut loc nu numai înainte de reuniunile EFMA, ci și de fiecare dată când evoluția pieței o impunea.
77 În schimb, pretinsa continuare a încălcării unice, complexe și continue în perioada martie 2001-aprilie 2004 ar fi caracterizată, în opinia Comisiei, prin contacte telefonice între AFC și FRA.BO și între Comap și FRA.BO, prin trei apeluri telefonice între „societățile înrudite cu Aalberts și cu FRA.BO”, prin trei contacte bilaterale între Comap și FRA.BO, prin două contacte bilaterale între IBP și Simplex și între IBP și Comap, în martie 2004, cu ocazia unui târg comercial, precum și prin reuniuni ale comitetului logistic al FNAS referitoare la ambalajul produselor și la care au fost invitați producătorii de articolele de robinetărie din Franța.
78 În opinia reclamantelor, contactele menționate anterior și seria de reuniuni ale vânzătorilor angro din Franța nu demonstrează corespunzător cerințelor legale existența unei încălcări unice, complexe și continue a articolului 81 CE, iar această „încălcare prezumată” nu este aceeași încălcare cu cea care a avut loc înainte de inspecțiile Comisiei. În această privință, reclamantele subliniază că numeroase întreprinderi, printre care IMI, astfel cum ar fi stabilit și Comisia, au încetat să participe la „încălcarea prezumată” în urma inspecțiilor Comisiei. Mai mult, sectorul ar fi fost complet restructurat în 2003. De asemenea, majoritatea persoanelor importante care au participat la organizarea și la funcționarea reuniunilor „la nivel înalt”, precum cele care au avut loc în perioada anterioară inspecțiilor Comisiei, nu ar fi participat la organizarea și la funcționarea contactelor anticoncurențiale prezumate în perioada următoare inspecțiilor menționate. În plus, o înțelegere în sectorul articolelor de robinetărie din cupru nu ar fi avut sens decât dacă aceasta privea toate statele membre, ceea ce nu ar fi fost cazul după 2001, indiferent care ar fi lectura sau interpretarea elementelor invocate în considerentul (566) al deciziei atacate.
79 În al doilea rând, în cazul în care Tribunalul ar aprecia că faptul că sistemul general al înțelegerii a fost menținut după luna martie 2001 a fost dovedit de Comisie, reclamantele arată că aceasta nu a stabilit că exista o legătură între comportamentul Aquatis și acest sistem.
80 În al treilea rând, Comisia nu ar fi demonstrat nici că Aquatis știa sau ar fi trebuit să știe că, stabilind contacte cu concurenți în contextul reuniunilor FNAS, adera la „înțelegerea «Super EFMA»”. În decizia atacată, Comisia s‑ar fi limitat să declare că reclamantele erau informate cu privire la inspecții, ceea ce acestea nu neagă. Reclamantele subliniază totuși că, în august 2002, atunci când Aalberts a achiziționat totalitatea activităților de fabricație și de distribuție a fitingurilor IMI, aceasta s‑ar fi asigurat că IMI și filialele sale, dintre care Racord Orléanais, care de atunci face parte din Aquatis, și R. Woeste & Co. Yorkshire, care de atunci face parte din Simplex, încetaseră în mod efectiv participarea la încălcare.
81 Comisia răspunde că, în decizia atacată, a explicat pe larg motivul pentru care în speță era vorba despre o încălcare unică, mai întâi până în 2001 [considerentele (559)-(563) ale deciziei atacate] și ulterior după 2001 [considerentele (564)-(591) ale deciziei atacate]. Mai concret, considerentele (564)-(597) ale deciziei atacate ar cuprinde o analiză foarte nuanțată a continuității încălcării. Comisia adaugă că nu poate exista nicio îndoială că, după 2001, comportamentul reclamantelor urmărea același obiectiv anticoncurențial precum cel al celorlalte întreprinderi care participau la înțelegerea globală.
82 În plus, condiția potrivit căreia reclamantele „știau sau era obligatoriu să știe că respectiva coluziune la care participau se înscria într‑un plan global” și condiția potrivit căreia acestea „cunoșteau comportamentele ilicite ale celorlalți participanți sau puteau să le prevadă în mod rezonabil și erau pregătite să accepte riscul care decurge din acestea” ar fi îndeplinite. În această privință, Comisia amintește că a fost stabilită răspunderea Aalberts pentru activitățile celor două filiale ale sale, Aquatis și Simplex, care sunt succesorii juridici ai Racord Orléanais și ai R Woeste & Co Yorkshire, iar anumiți actori implicați în aceste activități participaseră deja la încălcarea unică, complexă și continuă înainte de efectuarea inspecțiilor.
Aprecierea Tribunalului
83 Trebuie analizat, mai întâi, dacă respectivele comportamente constitutive ale încălcării imputate ulterior inspecțiilor Comisiei din martie 2001 constituie continuarea încălcării unice, complexe și continue anterioare inspecțiilor menționate.
84 În cazul unui răspuns afirmativ, problema ar fi dacă participarea Aquatis la reuniunile FNAS se înscria în cadrul acestei încălcări unice, complexe și continue.
85 Astfel, având în vedere concluzia dedusă la punctele 68 și 69 de mai sus cu privire la Simplex, examinarea celui de al treilea motiv nu este pertinentă decât în ceea ce privește Aquatis.
86 Noțiunea de încălcare unică vizează o situație în care mai multe întreprinderi au participat la o încălcare constând într‑un comportament continuu prin care se urmărește un singur scop economic, de denaturare a concurenței, sau în încălcări individuale legate între ele printr‑o identitate de obiect (același scop al tuturor elementelor) și de subiecte (identitate a întreprinderilor în cauză, conștiente de participarea la obiectul comun) (Hotărârea Tribunalului din 8 iulie 2008, BPB/Comisia, T‑53/03, Rep., p. II‑1333, punctul 257). Această interpretare nu poate fi contestată pentru motivul că unul sau mai multe elemente din această serie de acte sau din acest comportament continuu ar putea constitui de asemenea, în sine, o încălcare a articolului 81 CE (Hotărârea BPB/Comisia, citată anterior, punctul 252).
87 Atunci când diferitele acțiuni se înscriu într‑un „plan de ansamblu”, ca urmare a obiectului identic al acestora privind denaturarea concurenței în cadrul pieței comune, Comisia are dreptul să stabilească răspunderea pentru aceste acțiuni în funcție de participarea la încălcare, privită în ansamblul său (Hotărârea Aalborg Portland și alții/Comisia, punctul 46 de mai sus, punctul 258).
88 De asemenea, trebuie precizat că noțiunea de obiectiv unic nu poate fi stabilită printr‑o referire generală la denaturarea concurenței pe piața vizată de încălcare, având în vedere că afectarea concurenței constituie, ca obiect sau ca efect, un element inerent oricărui comportament care intră în domeniul de aplicare al articolului 81 alineatul (1) CE. O asemenea definiție a noțiunii de obiectiv unic ar risca să priveze noțiunea de încălcare unică și continuă de o parte din sensul ei, în măsura în care ar avea drept consecință faptul că mai multe comportamente referitoare la un sector economic, interzise de articolul 81 alineatul (1) CE, ar trebui calificate în mod sistematic drept elemente constitutive ale unei încălcări unice. Astfel, pentru calificarea a diferite acțiuni drept încălcare unică și continuă, trebuie să se verifice dacă sunt complementare, în sensul că fiecare dintre acestea este destinată să facă față uneia sau mai multor consecințe ale concurenței normale, și contribuie, prin intermediul unei interacțiuni, la realizarea ansamblului efectelor anticoncurențiale dorite de autorii acestora în cadrul unui plan global care vizează un obiectiv unic. În această privință, va trebui să se țină seama de orice împrejurare care poate să stabilească sau să repună în discuție complementaritatea menționată, precum perioada de aplicare, conținutul, inclusiv metodele utilizate, și, în mod corelativ, obiectivul diverselor acțiuni în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 12 decembrie 2007, BASF și UCB/Comisia, T‑101/05 și T‑111/05, Rep., p. II‑4949, punctele 179-181).
89 În plus, pentru a stabili participarea unei întreprinderi la un acord anticoncurențial, Comisia trebuie să demonstreze că întreprinderea menționată a intenționat să contribuie prin propriul comportament la obiectivele comune urmărite de totalitatea participanților și că a avut cunoștință despre comportamentele materiale preconizate sau realizate de alte întreprinderi în urmărirea acelorași scopuri sau că le putea prevedea în mod rezonabil și că era pregătită să accepte riscul aferent (Hotărârea Curții din 8 iulie 1999, Comisia/Anic Partecipazioni, C‑49/92 P, Rec., p. I‑4125, punctul 87).
90 În sfârșit, faptul că o întreprindere nu a participat la toate elementele constitutive ale unei înțelegeri nu este pertinent pentru dovedirea existenței unei încălcări în privința sa. Acest element nu trebuie luat în considerare decât la aprecierea gravității încălcării și, dacă este cazul, la stabilirea cuantumului amenzii (Hotărârea Aalborg Portland și alții/Comisia, punctul 46 de mai sus, punctul 86).
91 În speță, în ceea ce privește perioada anterioară lunii martie 2001, trebuie arătat că, potrivit deciziei atacate, înțelegerea consta în organizarea regulată, timp de mai mulți ani, de contacte multilaterale și bilaterale între producători concurenți, al căror scop era instituirea unor practici ilicite, destinate să organizeze în mod artificial funcționarea pieței fitingurilor, în special la nivelul prețurilor.
92 Potrivit deciziei atacate, în cadrul acestei înțelegeri globale, la nivel paneuropean și la nivel național aveau loc reuniuni și alte contacte anticoncurențiale, fiecare țară având propriul proces de coordonare a prețurilor și propriile acorduri locale, care veneau în completarea acordurilor încheiate la nivel european [considerentele (129), (140) și (559) ale deciziei atacate].
93 Astfel, funcționarea înțelegerii s‑ar fi întemeiat, în primul rând, pe reuniuni „la nivel înalt”, care vizau strategia și prețurile pentru mai multe țări, în al doilea rând, pe reuniuni care nu se refereau decât la unul sau mai multe teritorii naționale, adesea în vederea aplicării deciziilor luate la nivel superior, și, în al treilea rând, pe discuții bilaterale [considerentul (147) al deciziei atacate].
94 Potrivit deciziei atacate, acordurile anticoncurențiale aveau loc înainte, în timpul sau după reuniunile British Plumbing Fittings Manufacturers Association (BPFMA, Asociația Producătorilor de Fitinguri pentru Conducte din Marea Britanie), ale EFMA, după reuniuni ad‑hoc și după reuniuni ale altor asociații sau care se desfășurau cu ocazia unor târguri comerciale [considerentele (140)-(141) ale deciziei atacate].
95 Reuniunile „la nivel înalt” ar fi fost organizate în general cu ocazia reuniunilor EFMA din primăvara și din toamna fiecărui an. Reuniunile de toamnă ar fi constat în general în discuții privind stabilirea prețurilor, în timp ce reuniunile de primăvară ar fi vizat mai mult urmărirea evoluției aplicării prețurilor convenite în cursul anului precedent [considerentul (148) al deciziei atacate].
96 Discuțiile referitoare la creșterile de prețuri conduceau în general, potrivit deciziei atacate, la un acord privind nivelul creșterii și la modul în care creșterea trebuia să fie aplicată și vizau stabilirea datelor de aplicare și întreprinderea care urma să ia inițiativa creșterii, adesea liderul pieței geografice relevante [considerentele (149) și (159) ale deciziei atacate].
97 Reuniunile ar fi vizat de asemenea modalitățile de credit și reducerile, categoriile de clienți și diferențele de prețuri, repartizarea clienților între furnizori, partajarea informațiilor referitoare la creșterile sau la scăderile de volum și de prețuri realizate în cadrul înțelegerii, discuții privind distribuția încrucișată, plângerile unui membru al înțelegerii în legătură cu alți membri ai acesteia, precum și o coordonare împotriva fabricanților sau a distribuitorilor care nu erau membri ai înțelegerii și ofertele concertate pentru a răspunde cererilor de ofertă [considerentul (161) al deciziei atacate].
98 Participanții la reuniunile „la nivel înalt” erau, potrivit deciziei atacate, președinții‑directori generali, directori comerciali sau de vânzări și anumiți alți responsabili comerciali, cu precizarea că IMI, IBP și Comap erau întotdeauna prezente la acest tip de reuniuni [considerentul (156) al deciziei atacate].
99 Reuniunile „la nivel înalt” ar fi fost urmate de reuniuni focalizate pe aspecte specifice la nivel național. Acestea ar fi vizat elaborarea și aplicarea deciziilor și reuniunilor „la nivel înalt”. Potrivit deciziei atacate, participanții la reuniunile la nivel național erau în general directori comerciali sau de vânzări sau alți responsabili comerciali locali, care informau participanții la reuniunile „la nivel înalt” cu privire la succesul sau eșecul modificărilor de prețuri și ale condițiilor de piață [considerentul (157) al deciziei atacate].
100 În sfârșit, ar fi fost organizate și reuniuni bilaterale și reuniuni neoficiale mai largi.
101 În ceea ce privește comportamentele imputate și care sunt ulterioare lunii martie 2001, acestea se caracterizează, potrivit deciziei atacate, și prin contacte stabilite în cadrul unor asociații profesionale (reuniuni ale FNAS), prin contacte bilaterale referitoare la parametrii de concurență și prin contacte stabilite cu ocazia unor târguri comerciale (târgul de la Essen) [considerentele (599)-(602) ale deciziei atacate].
102 Desigur, este incontestabil că, în ceea ce privește perioada ulterioară lunii martie 2001, înțelegerea era caracterizată printr‑o „organizare” destul de flexibilă din punctul de vedere al structurii și care consta în esență în contacte bilaterale ad‑hoc. De asemenea, lipseau coordonarea strategiei la „nivel înalt” și, în consecință, executarea la nivel național a deciziilor luate la nivel paneuropean.
103 Este de asemenea incontestabil că, astfel cum reiese din decizia atacată, numărul participanților la înțelegere era de nouă înainte de inspecțiile din martie 2001 și a trecut la patru după aceste inspecții.
104 În sfârșit, trebuie arătat că, în timp ce, înainte de 2001, înțelegerea avea o întindere paneuropeană și cuprindea treisprezece țări, comportamentele ilicite ale participanților s‑au limitat după 2001 la piețele germană, elenă, spaniolă, franceză și italiană, fără a exista o legătură evidentă între acestea.
105 Totuși, având în vedere că obiectivul practicilor anticoncurențiale rămânea același, și anume concertarea cu privire la prețurile fitingurilor, faptul că anumite caracteristici sau intensitatea acestor practici s‑au schimbat nu este concludent. În această privință, este plauzibil ca, în urma inspecțiilor Comisiei, înțelegerea să fi cunoscut o formă mai puțin structurată și o activitate de intensitate mai variabilă. Cu toate acestea, faptul că o înțelegere poate cunoaște perioade de activitate de intensități variabile nu înseamnă că se poate concluziona că aceasta a încetat.
106 Așadar, Comisia a considerat în mod întemeiat că înțelegerea a continuat după inspecțiile din martie 2001 și a stabilit în mod întemeiat existența unei încălcări unice, complexe și continue.
107 În consecință, trebuie analizată problema dacă Aquatis, prin participarea la reuniunile care au avut loc în cadrul grupului de lucru al comitetului logistic al FNAS în vederea stabilirii unui nou ambalaj pentru articolele de robinetărie, mai precis, prin discutarea costurilor aferente, a participat la această încălcare unică, complexă și continuă.
108 Trebuie amintit că, în decizia atacată, Comisia a reproșat Aquatis că a participat, în perioada în litigiu, la o încălcare unică, complexă și continuă, care vizează întreaga piață numită paneuropeană, descrisă la articolul 1 din decizia menționată.
109 Astfel cum reiese din cuprinsul punctului 101 de mai sus, elementele constitutive ale încălcării unice, complexe și continue după luna martie 2001 au constat în contacte bilaterale, în contacte stabilite cu ocazia unui târg comercial și în contacte stabilite în cadrul reuniunilor FNAS în scopul coordonării prețurilor.
110 În această privință, este cert că, în perioada în litigiu, Aquatis a participat numai la reuniunile FNAS, iar nu la celelalte două aspecte ale încălcării. În acest cadru, trebuie semnalat că participarea Aquatis la reuniunile FNAS, al căror obiect coincidea cu obiectul celorlalte două aspecte ale încălcării unice, complexe și continue, și anume coordonarea prețurilor, nu este suficientă în sine pentru a se deduce participarea la încălcarea menționată, cu excepția cazului în care se stabilește că aceasta știa sau ar fi trebuit să știe că, pe de o parte, comportamentul său se înscria într‑un plan global, și, pe de altă parte, că acest plan global cuprindea toate elemente constitutive ale înțelegerii (a se vedea în acest sens Hotărârea Comisia/Anic Partecipazioni, punctul 89 de mai sus, punctul 83, și Hotărârea Tribunalului din 15 martie 2000, Cimenteries CBR și alții/Comisia, T‑25/95, T‑26/95, T‑30/95-T‑32/95, T‑34/95-T‑39/95, T‑42/95-T‑46/95, T‑48/95, T‑50/95-T‑65/95, T‑68/95-T‑71/95, T‑87/95, T‑88/95, T‑103/95 și T‑104/95, Rec., p. II‑491, punctele 4027 și 4112).
111 În speță, trebuie să se verifice, prin urmare, dacă, atunci când a participat la reuniunile FNAS, Aquatis știa sau ar fi trebuit să știe că se alătura cercului participanților la înțelegerea paneuropeană. Astfel, numai în cazul în care se stabilește că Aquatis cunoștea existența celorlalte două elemente constitutive ale încălcării, participarea sa la acordul care viza piața franceză ar putea fi considerată drept expresia aderării sale la încălcarea constatată.
112 Or, trebuie arătat că nu s‑a demonstrat de Comisie că, la momentul participării sale la reuniunile FNAS, Aquatis cunoștea activitățile anticoncurențiale ale celorlalte întreprinderi sau că putea să le prevadă în mod rezonabil și că, așadar, comportamentul său se înscria într‑un plan global care cuprindea toate elementele constitutive ale înțelegerii constatate.
113 Pentru a demonstra că Aquatis cunoștea elementele constitutive ale încălcării constatate, Comisia s‑a referit numai la faptul că aceasta participase la înțelegere din 1991 până în martie 2001. Or, o asemenea circumstanță nu este suficientă pentru a demonstra că Aquatis a aderat din nou la înțelegere.
114 În această privință, trebuie arătat în primul rând că, atunci când capitalul său era controlat de IMI, fosta sa societate‑mamă, Aquatis a încetat participarea la încălcare imediat după inspecțiile Comisiei din martie 2001. Niciun element nu indică faptul că Aquatis ar fi avut cunoștință despre continuarea încălcării de către IBP, Comap și FRA.BO.
115 În plus, având în vedere obiectivul specific urmărit de grupul de lucru al comitetului logistic al FNAS, și anume eventualitatea unui nou ambalaj, este dificil să se realizeze o asociere imediată între reuniunile care au avut loc în acest cadru și înțelegerea care a început înainte de luna martie 2001. Faptul că anumiți producători au discutat despre costurile aferente nu poate repune în discuție această constatare.
116 În al doilea rând, trebuie să se constate că, spre deosebire de cele stabilite de Comisie în considerentele (575) și (584) ale deciziei atacate, în cadrul reuniunilor FNAS, discuțiile vizau numai piața franceză. Or, astfel cum însăși Comisia a admis în ședință, nu reiese în niciun mod din procesele‑verbale ale reuniunilor menționate că acestea ar fi privit și „Spania, Italia, Regatul Unit, Germania și piața europeană în general”, ceea ce ar fi implicat, în opinia Comisiei, că reuniunile amintite aveau o dimensiune paneuropeană. În consecință, trebuie să se constate că respectiva coluziune realizată în cadrul reuniunilor FNAS nu avea o întindere paneuropeană.
117 În al treilea rând, având în vedere că reuniunile menționate nu vizau decât piața franceză și că nu există niciun indiciu care să permită concluzia că aceste reuniuni au fost utilizate de ceilalți participanți drept cadru pentru a discuta sau a coordona prețurile fitingurilor pe alte piețe naționale, nu este stabilit că Aquatis putea să prevadă în mod rezonabil că respectivele reuniuni se înscriau în cadrul unei încălcări mai extinse care făcea parte dintr‑un plan global.
118 Desigur, trebuie arătat că a existat un contact bilateral, la 29 aprilie 2004, între un reprezentant al Aquatis și un reprezentant al FRA.BO în cadrul unei relații furnizor‑client (a se vedea punctul 56 de mai sus). Totuși, pe lângă faptul că acest contact se situează în afara perioadei încălcării, un astfel de contact nu este pertinent din punctul de vedere al dreptului concurenței, cu excepția cazului în care se stabilește că au fost abordate subiecte cu caracter anticoncurențial cu ocazia acestui contact comercial. Or, însemnările din agenda doamnei P. nu furnizează niciun indiciu în acest sens.
119 În consecință, trebuie să se constate că nu s‑a stabilit că Aquatis a știut că, prin comportamentul său, a aderat la o înțelegere constituită din diferite aspecte având un scop comun și nici măcar la înțelegerea la care participase deja înainte de luna martie 2001 și care continua.
120 În consecință, este necesar să se anuleze, cu privire la toate reclamantele, articolul 1 din decizia atacată în măsura în care Comisia a constatat în cuprinsul acestuia că reclamantele au participat, în perioada în litigiu, la o încălcare unică, complexă și continuă prin realizarea unui ansamblu de acorduri și de practici concertate pe piața fitingurilor din cupru și din aliaj de cupru, astfel cum precizează dispoziția menționată.
121 În aceste împrejurări, nu este necesară pronunțarea cu privire la celelalte motive, și anume primul motiv, întemeiat pe nelegalitatea stabilirii răspunderii pentru încălcare în sarcina Aalberts, în calitate de societate‑mamă, cel de al patrulea motiv, întemeiat pe mai multe erori în calculul cuantumului amenzii aplicate reclamantelor, și cel de al cincilea motiv, întemeiat pe încălcarea drepturilor acestora la apărare.
122 Având în vedere cele de mai sus, se impune anularea amenzii în cuantum de 100,8 milioane de euro aplicate Aalberts, în solidar cu Aquatis și cu Simplex în limita a 55,15 milioane de euro, precum și cuantumul de 2,04 milioane de euro pentru plata căruia Aquatis și Simplex au fost ținute responsabile în solidar, întrucât calculul acestui cuantum se bazează pe o constatare eronată.
123 Astfel, trebuie arătat că Comisia a calculat un cuantum de bază al amenzii aplicate pentru participarea Aquatis și a Simplex la înțelegere în perioada în care capitalul acestora era controlat de IMI, și anume un cuantum de plecare al amenzii de 46 de milioane de euro, la care a fost aplicată o majorare de 100 % în considerarea duratei, și pentru pretinsa lor participare la încălcare în perioada în care capitalul acestora era controlat de Aalberts, și anume un cuantum de plecare al amenzii de 60 de milioane de euro, la care a fost aplicată o majorare de 5 % în considerarea duratei. Având în vedere circumstanțele agravante, acest al doilea cuantum a fost majorat cu 60 %. A rezultat un cuantum total al amenzii de 192,8 milioane de euro (92 de milioane de euro + 100,8 milioane de euro). Acest cuantum total a fost redus în continuare la 105,5 milioane de euro pentru a ține cont de plafonul de 10 % din cifra de afaceri a Aalberts, iar ulterior a fost repartizat proporțional, după cum participarea Aquatis și a Simplex la încălcare a fost constatată atunci când erau sub controlul IMI (50,34 milioane de euro) sau sub controlul Aalberts (55,15 milioane de euro).
124 Cu toate că IMI putea beneficia de o reducere a cuantumului amenzii cu 50 % în temeiul Comunicării Comisiei privind neaplicarea de amenzi sau reducerea cuantumului acestora în cauzele având ca obiect înțelegeri, cuantumul de bază al amenzii care i‑a fost aplicată, care se ridica la 96,6 milioane de euro, și anume un cuantum de plecare de 46 de milioane de euro, la care a fost aplicată o majorare de 110 % în considerarea duratei, a fost redus la 48,30 milioane de euro. Având în vedere că IMI nu a introdus cererea de clemență decât în septembrie 2003, cele două foste filiale ale sale nu puteau beneficia de reducerea cuantumului amenzii cu 50 % acordată IMI. În consecință, Comisia a ținut Aquatis și Simplex responsabile în solidar pentru plata sumei de 2,04 milioane de euro (50,34 − 48,30), pentru care nici IMI, nici Aalberts nu aveau o obligație de plată.
125 Pe de altă parte, trebuie amintit că, dacă mai mulți destinatari constituiau „întreprinderea” la data adoptării deciziei atacate, atunci plafonul de 10 % prevăzut la articolul 23 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003 poate fi calculat pe baza cifrei de afaceri globale a acestei întreprinderi. În schimb, dacă această entitate economică s‑a scindat pentru a constitui două entități distincte la momentul adoptării deciziei, atunci fiecare destinatar al acesteia are dreptul să i se aplice plafonul menționat în mod individual (Hotărârea Tribunalului din 15 iunie 2005, Tokai Carbon și alții/Comisia, T‑71/03, T‑74/03, T‑87/03 și T‑91/03, nepublicată în Recueil, punctul 390). Având în vedere că reclamantele au solicitat numai anularea articolului 2 litera (a) și litera (b) punctul 2 din decizia atacată, nu este necesară examinarea problemei dacă faptul că întreprinderea IMI a fost scindată în mai multe entități distincte înainte de adoptarea deciziei atacate ar fi trebuit să aibă un impact asupra plafonului cuantumului amenzii aplicate Simplex și Aquatis la articolul 2 litera (b) punctul 1 din decizia atacată.
Cu privire la cheltuielile de judecată
126 Potrivit articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Comisia a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor reclamantelor.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a opta)
declară și hotărăște:
1) Anulează articolul 1 din Decizia C(2006) 4180 a Comisiei din 20 septembrie 2006 privind o procedură în temeiul articolului 81 [CE] și al articolului 53 din Acordul privind SEE (Cazul COMP/F‑1/38.121 – Fitinguri) în măsura în care constată că Aalberts Industries NV, Comap SA, fostă Aquatis France SAS, și Simplex Armaturen + Fittings GmbH & Co. KG au participat la încălcare în perioada 25 iunie 2003-1 aprilie 2004.
2) Anulează articolul 2 litera (a) și litera (b) punctul 2 din Decizia C(2006) 4180.
3) Obligă Comisia Europeană la plata cheltuielilor de judecată.
Martins Ribeiro | Wahl | Dittrich |
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 24 martie 2011.
Semnături