HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a patra)
11 aprilie 2013(*)
„Regulamentul (CE) nr. 178/2002 – Protecția consumatorilor – Siguranța alimentară – Informarea publicului – Introducerea pe piață a unui produs alimentar care nu este adecvat consumului uman, dar care nu prezintă un risc pentru sănătate”
În cauza C‑636/11,
având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Landgericht München I (Germania), prin decizia din 5 decembrie 2011, primită de Curte la 9 decembrie 2011, în procedura
Karl Berger
împotriva
Freistaat Bayern,
CURTEA (Camera a patra),
compusă din domnul L. Bay Larsen (raportor), președinte de cameră, domnii J. Malenovský, U. Lõhmus și M. Safjan și doamna A. Prechal, judecători,
avocat general: domnul P. Mengozzi,
grefier: doamna C. Strömholm, administrator,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 9 ianuarie 2013,
luând în considerare observațiile prezentate:
– pentru domnul Berger, de R. Wallau și de M. Grube, Rechtsanwälte;
– pentru Freistaat Bayern, de G. Himmelsbach, Rechtsanwalt;
– pentru guvernul german, de T. Henze și de N. Graf Vitzthum, în calitate de agenți;
– pentru guvernul danez, de C. Vang, în calitate de agent;
– pentru guvernul Regatului Unit, de H. Walker, în calitate de agent;
– pentru Comisia Europeană, de S. Grünheid și de L. Pignataro‑Nolin, în calitate de agenți,
având în vedere decizia de judecare a cauzei fără concluzii, luată după ascultarea avocatului general,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 10 din Regulamentul (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 ianuarie 2002 de stabilire a principiilor și a cerințelor generale ale legislației alimentare, de instituire a Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară și de stabilire a procedurilor în domeniul siguranței produselor alimentare (JO L 31, p. 1, Ediție specială, 15/vol. 8, p. 68).
2 Această cerere a fost formulată în cadrul unei acțiuni intentate de domnul Berger împotriva Freistaat Bayern, prin care se pune în discuție răspunderea administrativă a Freistaat Bayern ca urmare a unor informații difuzate publicului cu privire la produsele reclamantului.
Cadrul juridic
Dreptul Uniunii
Regulamentul nr. 178/2002
3 Articolul 1 alineatul (1) și alineatul (2) primul paragraf din Regulamentul nr. 178/2002 prevede:
„(1) Prezentul regulament reprezintă baza pentru asigurarea unui nivel ridicat de protecție a sănătății umane și a intereselor consumatorilor în legătură cu produsele alimentare, luând în considerare, în special, diversitatea aprovizionării cu produse alimentare, inclusiv produse tradiționale, asigurând, în același timp, funcționarea eficientă a pieței interne. El stabilește principii și responsabilități comune, mijloacele de asigurare a unei baze științifice solide, măsuri și proceduri organizatorice eficiente care să stea la baza luării deciziilor în problemele de siguranță a produselor alimentare și hranei pentru animale.
(2) În scopurile menționate la alineatul (1), prezentul regulament stabilește principiile generale care reglementează produsele alimentare și hrana pentru animale în general și siguranța acestora în special, la nivel comunitar și național.”
4 Articolul 3 din regulamentul menționat conține următoarele definiții:
„În sensul prezentului regulament:
[...]
9. «risc» înseamnă o funcție a probabilității unui efect negativ asupra sănătății și gravitatea acelui efect, determinat de un pericol;
[...]
14. «pericol» înseamnă un agent biologic, chimic sau fizic aflat în produsele alimentare sau hrana pentru animale sau o stare a acestora, având potențialul de a cauza un efect negativ asupra sănătății;
[...]”
5 Articolul 4 din același regulament prevede la alineatele (2)-(4) următoarele:
„(2) Principiile stabilite la articolele 5-10 formează un cadru general de natură orizontală ce trebuie urmat atunci când se iau măsuri.
(3) Principiile și procedurile existente ale legislației alimentare se adaptează cât mai curând posibil și până la 1 ianuarie 2007 în vederea conformării cu dispozițiile articolelor 5-10.
(4) Până la această dată și prin derogare de la dispozițiile alineatului (2), se aplică legislația existentă, luând în considerare principiile stabilite la articolele 5-10.”
6 Articolul 5 alineatul (1) din Regulamentul nr. 178/2002 prevede:
„Legislația alimentară urmărește unul sau mai multe obiective generale privind un nivel ridicat de protecție a vieții și sănătății umane și protecția intereselor consumatorilor, incluzând practici corecte în comerțul alimentar, luând în considerare, atunci când este cazul, protecția sănătății și bunăstării animalelor, sănătatea plantelor și mediul înconjurător.”
7 Articolul 10 din Regulamentul nr. 178/2002 are următorul cuprins:
„Fără a aduce atingere prevederilor aplicabile ale legislației comunitare și interne privind accesul la documente, în cazurile în care există motive rezonabile să se suspecteze că anumite produse alimentare sau hrana pentru animale pot prezenta un risc pentru sănătatea umană sau pentru sănătatea animalelor, atunci, în funcție de natura, gravitatea și dimensiunile riscului respectiv, autoritățile publice iau măsuri adecvate pentru informarea publicului general cu privire la natura riscului pentru sănătate, identificând, în cea mai mare măsură, produsele alimentare sau hrana pentru animale ori tipul de produse alimentare sau de hrană pentru animale, riscul pe care acestea îl pot prezenta și măsurile care se iau sau sunt pe cale să se ia în vederea prevenirii, reducerii sau eliminării acelui risc.”
8 Articolul 14 din regulamentul menționat prevede la alineatele (1), (2) și (5) următoarele:
„(1) Nu sunt introduse pe piață produsele alimentare care nu prezintă siguranță.
(2) Se spune despre produse alimentare că nu prezintă siguranță atunci când se consideră că acestea:
(a) sunt dăunătoare sănătății;
(b) nu sunt adecvate consumului uman.
[...]
(5) Atunci când se determină dacă un produs alimentar nu este adecvat consumului uman, trebuie să se aibă în vedere dacă produsul alimentar este inacceptabil pentru consumul uman potrivit utilizării căreia îi era destinat, din motive de contaminare, indiferent dacă aceasta se face printr‑o substanță străină sau în alt mod sau prin putrefacție, deteriorare sau descompunere.”
9 Potrivit articolului 17 alineatul (2) primul și al doilea paragraf din același regulament:
„Statele membre aplică legislația alimentară, monitorizează și verifică respectarea cerințelor relevante ale legislației alimentare de către operatorii din sectorul alimentar și operatorii cu activitate în domeniul hranei pentru animale în toate etapele producerii, prelucrării și distribuției.
În acest scop, statele membre practică un sistem de controale oficiale și alte activități, conform împrejurărilor, inclusiv comunicarea către public a siguranței și riscului produselor alimentare și hranei pentru animale, supravegherea siguranței alimentelor și a hranei pentru animale și alte activități de monitorizare cuprinzând toate etapele de producție, prelucrare și distribuție.”
10 Articolul 19 alineatul (1) din Regulamentul nr. 178/2002 are următorul cuprins:
„În cazul în care un operator din sectorul alimentar consideră sau are motive să creadă că un produs alimentar pe care l‑a importat, produs, prelucrat, fabricat sau distribuit nu satisface cerințele privind siguranța produselor alimentare, el inițiază de îndată procedurile pentru retragerea produsului alimentar respectiv de pe piață în cazul în care produsul alimentar a ieșit de sub controlul imediat al respectivului operator inițial și informează despre aceasta autoritățile competente. În cazul în care produsul ar putea să fi ajuns la consumator, operatorul informează, în mod eficient și precis, consumatorii în legătură cu motivul retragerii acestuia și, dacă este necesar, retrage de la consumatori produsele care le‑au fost deja furnizate, atunci când alte măsuri nu sunt suficiente pentru realizarea unui nivel ridicat de protecție a sănătății.”
11 Articolul 65 al doilea paragraf din respectivul regulament precizează printre altele că „articolele 14-20 se aplică de la 1 ianuarie 2005”.
Regulamentul (CE) nr. 882/2004
12 Regulamentul (CE) nr. 882/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind controalele oficiale efectuate pentru a asigura verificarea conformității cu legislația privind hrana pentru animale și produsele alimentare și cu normele de sănătate animală și de bunăstare a animalelor (JO L 165, p. 1, rectificare în JO L 191, p. 1, Ediție specială, 03/vol. 58, p. 216) prevede la articolul 7 următoarele:
„(1) Autoritățile competente asigură desfășurarea activităților la un nivel al transparenței ridicat. În acest scop, informațiile pe care le dețin sunt făcute publice în cel mai scurt termen posibil.
În general, publicul are acces la:
(a) informații privind activitățile de control ale autorităților competente și eficacitatea acestora
și
(b) informațiile în temeiul articolului 10 din Regulamentul (CE) nr. 178/2002.
(2) Autoritatea competentă adoptă măsurile necesare pentru a se asigura că membrii personalului său au obligația să nu divulge informațiile obținute pe parcursul desfășurării atribuțiilor de control oficial care, prin natura lor, constituie un secret profesional în cazuri justificate în mod corespunzător. Protecția secretului profesional nu împiedică difuzarea de către autoritățile competente a informațiilor menționate la alineatul (1) litera (b). Nu se aduce atingere dispozițiilor prevăzute de Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date [...].
(3) Informațiile care constituie un secret profesional includ în special:
– confidențialitatea procedurilor de cercetare preliminare sau a procedurilor judiciare curente;
– datele cu caracter personal;
– documentele care fac obiectul uneia dintre excepțiile din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2001 privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului și ale Comisiei [...];
– informațiile protejate de legislația națională și comunitară privind în special secretul profesional, confidențialitatea deliberărilor, relațiile internaționale și apărarea națională.”
13 În temeiul articolului 67 al doilea paragraf din Regulamentul nr. 882/2004, acesta se aplică de la 1 ianuarie 2006.
Dreptul german
14 Articolul 40 din Codul produselor alimentare, al produselor de consum și al produselor destinate hranei animalelor (Lebensmittel-, Bedarfsgegenstände- und Futtermittelgesetzbuch) din 1 septembrie 2005 (BGBl. 2005 I, p. 2618), rectificat la 18 octombrie 2005 (BGBl. 2005 I, p. 3007), în versiunea în vigoare între 17 septembrie 2005 și 24 aprilie 2006 (denumit în continuare „LFGB”), prevedea:
„(1) În cadrul articolului 10 din Regulamentul (CE) nr. 178/2002, autoritatea competentă poate informa publicul prin menționarea numelui produsului alimentar sau al hranei pentru animale și a celui al întreprinderii sub al cărei nume sau nume comercial a fost produs sau prelucrat ori distribuit produsul alimentar sau hrana pentru animale; în cazul în care este mai adecvat în vederea prevenirii riscurilor, autoritatea menționată poate de asemenea să menționeze numele operatorului care a introdus pe piață produsul alimentar sau hrana pentru animale. Informarea publicului în modalitățile menționate în prima teză poate avea loc și în cazul în care:
[...]
4. un produs alimentar care nu este dăunător sănătății, dar care nu este adecvat consumului uman, în special un produs alimentar infect, este sau a fost distribuit pe piață în cantități care nu sunt neglijabile sau în cazul în care, având în vedere proprietățile sale, un astfel de produs alimentar a fost distribuit pe piață numai în cantități reduse, însă pentru o perioadă relativ îndelungată;
[...]
În cazurile prevăzute la punctele 2-5 de mai sus, informarea publicului este permisă numai în măsura în care există un interes special din partea publicului în această privință, iar acest interes are prioritate în raport cu interesele părților vizate.
(2) Informarea publicului de către autoritățile administrative este permisă numai în cazul în care alte măsuri la fel de eficiente, în special informarea publicului de către întreprinderea care își desfășoară activitatea în domeniul produselor alimentare sau al hranei pentru animale sau de către operatorul economic, nu pot fi adoptate sau nu pot fi adoptate la timp ori în cazul în care aceste măsuri nu ajung la cunoștința consumatorilor.
(3) Înainte de a informa publicul, autoritățile administrative trebuie să înștiințeze producătorul sau operatorul care a introdus produsul pe piață, în măsura în care prin aceasta nu se periclitează atingerea obiectivului urmărit prin măsura respectivă.
(4) Informarea publicului nu se va mai realiza în cazul în care produsul nu a mai fost introdus pe piață sau dacă, având în vedere experiențele anterioare, se poate prezuma că acest produs, în măsura în care a fost introdus pe piață, a fost deja consumat. Prin derogare de la prima teză, poate fi necesară informarea publicului în cazul în care există sau a existat un pericol concret pentru sănătate și dacă se recomandă informarea în vederea adoptării unor măsuri medicale.
(5) În cazul în care ulterior se dovedește că informațiile prezentate de autoritățile administrative publicului sunt false sau că împrejurările care au stat la baza acestora au fost redate în mod eronat, acest lucru trebuie adus în mod neîntârziat la cunoștința publicului, în măsura în care operatorul economic în cauză adresează o solicitare în acest sens sau dacă această acțiune este necesară în vederea protejării unor interese generale. Această înștiințare trebuie să aibă loc pe aceeași cale pe care s‑a realizat informarea publicului.”
Litigiul principal și întrebările preliminare
15 La 16 și la 18 ianuarie 2006, Oficiul Veterinar din Passau (Germania) a efectuat controale oficiale la sediul mai multor unități din cadrul grupului de întreprinderi al societății Berger Wild GmbH (denumită în continuare „societatea Berger Wild”), care își desfășoară activitatea în sectorul prelucrării și distribuției de carne de vânat. Întrucât autoritățile au constatat că condițiile igienice erau insuficiente, au fost prelevate eșantioane din această carne care au fost trimise în vederea analizelor la Bayerischen Landesamt für Gesundheit und Lebensmittelsicherheit (Oficiul pentru Sănătate și Siguranța Alimentară al landului Bavaria, denumit în continuare „LGL”). Aceste analize au dus la concluzia că produsele în cauză nu erau adecvate consumului uman și, prin urmare, nu prezentau siguranță în sensul Regulamentului nr. 178/2002.
16 După ce a luat cunoștință de observațiile societății Berger Wild cu privire la concluzia menționată, Bayerisches Staatsministerium für Umwelt, Gesundheit und Verbraucherschutz (Ministerul Mediului, Sănătății și Protecției Consumatorilor al landului Bavaria) a comunicat, prin faxul din 23 ianuarie 2006, că intenționează informarea publicului, în conformitate cu articolul 40 alineatul 1 a doua teză punctul 4 din LFGB, cu privire la faptul că produsele alimentare pentru care, cu ocazia controalelor sus‑menționate, fuseseră constatate anomalii nu sunt adecvate consumului uman. Pe de altă parte, acestei societăți i s‑a atras atenția că o astfel de informare nu va fi realizată în cazul în care societatea însăși informează publicul în mod efectiv și în timp util.
17 Societatea menționată s‑a opus proiectului de informare a publicului pentru motivul că acesta i se părea disproporționat și a propus publicarea unui „avertisment în legătură cu produsul”, prin care să invite clienții să se prezinte la punctele de vânzare obișnuite pentru înlocuirea celor cinci produse indicate în acest avertisment care puteau prezenta anomalii organoleptice, dar care nu prezentau un pericol pentru sănătate.
18 Într‑un comunicat de presă din 24 ianuarie 2006, ministrul protecției consumatorilor din Freistaat Bayern (denumit în continuare „ministrul competent”) a anunțat retragerea de pe piață a produselor din vânat comercializate de societatea Berger Wild. Potrivit acestui comunicat de presă, „[î]n urma cercetărilor efectuate de [LGL], s‑a ajuns la concluzia că eșantioanele de carne prelevate din loturile menționate mai jos aveau un miros rânced, muced, înțepător sau acru. În cazul a șase dintre cele nouă eșantioane de carne examinate începuse deja procesul de putrefacție. Societatea Berger [Wild] este obligată să retragă carnea care provine din aceleași loturi și care se află încă în comerț”.
19 În comunicatul de presă menționat se arăta de asemenea că, cu ocazia controalelor efectuate la sediul a trei unități ale societății Berger Wild, se constatase o situație igienică total nesatisfăcătoare. Autoritățile competente au aplicat imediat societății menționate o interdicție provizorie de a comercializa produsele fabricate sau prelucrate de aceasta în unitățile respective. Au fost exceptate produsele alimentare ale aceleiași societăți în legătură cu care rezultatele analizelor stabileau că erau în stare ireproșabilă din punct de vedere sanitar.
20 Ministrul competent a anunțat într‑un comunicat de presă din 25 ianuarie 2006, intitulat „Retragerea de pe piață a cărnii de vânat (societatea Berger Wild, Passau) [...] extinderea acțiunii de retragere – numeroase produse nu sunt adecvate consumului”, că respectiva calificare drept „inadecvat consumului uman” se aplica deja la 12 produse congelate comercializate și la 6 eșantioane de carne proaspătă care provenea de la societatea menționată, dintre care unul era chiar contaminat cu salmonela. În ceea ce privește cele 12 eșantioane inadecvate consumului, ministrul a adăugat: „Până la sfârșitul săptămânii, în urma investigațiilor microbiologice efectuate de LGL, se va stabili dacă aceste eșantioane sunt dăunătoare sănătății”.
21 Comunicatul de presă menționat indica, pe de altă parte, măsurile de urgență care fuseseră luate și prezenta o listă actualizată a produselor retrase de pe piață.
22 Ministrul competent a publicat un alt comunicat de presă la 27 ianuarie 2006.
23 Într‑un discurs pronunțat în fața Parlamentului landului Bavaria la 31 ianuarie 2006, ministrul menționat a declarat printre altele că societatea Berger Wild nu mai putea comercializa produse, că aceasta se declarase în aceeași zi în încetare de plăți și că, prin urmare, putea fi exclus un risc sanitar cauzat de comercializarea unor produse suplimentare.
24 Ca urmare a comunicatului din 25 ianuarie 2006, Comisia, la cererea Bundesamt für Verbraucherschutz und Lebensmittelsicherheit (Oficiul Federal pentru Protecția Consumatorilor și Siguranța Produselor Alimentare) a lansat o alertă rapidă în sistemul de alertă rapidă pentru alimente și furaje al Uniunii Europene.
25 Apreciind că suferise un prejudiciu semnificativ ca urmare a comunicatelor de presă ale autorităților Freistaat Bayern, societatea Berger Wild a formulat o acțiune în daune interese împotriva acestuia din urmă în fața Landgericht München I, arătând printre altele că articolul 10 din Regulamentul nr. 178/2002 nu permite informarea publicului decât dacă există un pericol real pentru sănătate, dar nu și în cazul în care este vorba doar despre produse alimentare inadecvate consumului uman. Freistaat Bayern apreciază, dimpotrivă, că acest articol 10 permite autorităților naționale competente să declanșeze o alertă publică chiar și atunci când nu există un pericol concret pentru sănătate.
26 Instanța de trimitere, în cadrul aprecierii sale provizorii, consideră că avertizările adresate consumatorilor în temeiul LFGB erau legale, având însă îndoieli cu privire la conformitatea LFGB cu Regulamentul nr. 178/2002. În această privință, instanța menționată amintește de asemenea că, fiind sesizată cu o contestație formulată de societatea Berger Wild, potrivit căreia eșantioanele de carne nu fuseseră examinate conform cerințelor legale, a concluzionat că nu era necesar să se pună în discuție aprecierea LGL că produsele alimentare nu erau adecvate consumului fără a fi totuși dăunătoare sănătății.
27 Acestea sunt împrejurările în care Landgericht München I a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:
„1) Articolul 10 din [Regulamentul nr. 178/2002] se opune unei reglementări naționale care permite informarea publicului prin menționarea numelui produsului alimentar sau al hranei pentru animale, precum și a celui al întreprinderii sub al cărei nume sau nume comercial a fost fabricat sau prelucrat ori distribuit produsul alimentar sau hrana pentru animale, în situația în care un produs alimentar care nu este dăunător sănătății, însă nu este adecvat consumului uman, în special pentru că este infect, este sau a fost distribuit în cantități care nu sunt neglijabile sau în situația în care, având în vedere proprietățile sale, un astfel de produs alimentar nu a fost distribuit decât în cantități reduse, însă pentru o perioadă relativ îndelungată?
2) În cazul unui răspuns afirmativ la întrebarea anterioară:
Răspunsul la prima întrebare este diferit în cazul în care faptele s‑au produs anterior datei de 1 ianuarie 2007, dar după ce legislația națională a fost adaptată la regulamentul menționat mai sus?”
Cu privire la întrebările preliminare
28 Instanța de trimitere pleacă de la premisa că, în cauza principală, produsele alimentare care au făcut obiectul avertizărilor în temeiul articolului 40 alineatul 1 a doua teză punctul 4 din LFGB în cursul lunii ianuarie 2006 nu puteau fi considerate ca fiind dăunătoare sănătății umane. Prin urmare, prin intermediul celor două întrebări, care trebuie examinate împreună, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă articolul 10 din Regulamentul nr. 178/2002 trebuie să fie interpretat în sensul că este de natură să se opună unei reglementări naționale care permite informarea publicului prin menționarea numelui produsului alimentar, precum și a celui al întreprinderii sub al cărei nume sau nume comercial a fost fabricat, prelucrat sau distribuit produsul, în situația în care un astfel de produs, deși nu este dăunător sănătății, nu este adecvat consumului uman.
29 Or, articolul 10 din regulamentul menționat, care face obiectul întrebărilor preliminare, se limitează să impună autorităților publice o obligație de informare în cazurile în care există motive rezonabile să se suspecteze că un anumit produs alimentar sau hrana pentru animale poate prezenta un risc pentru sănătatea umană sau pentru sănătatea animalelor.
30 Prin urmare, această dispoziție în sine nu interzice autorităților publice să informeze publicul atunci când un produs alimentar nu este adecvat consumului uman, fără să fie însă dăunător sănătății.
31 Pentru a da un răspuns util instanței de trimitere, care să îi permită să soluționeze litigiul dedus judecății sale, Curtea consideră că se impune de asemenea să se procedeze la interpretarea articolului 17 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 178/2002, chiar dacă această dispoziție nu este menționată expres în întrebările preliminare care i‑au fost adresate (a se vedea în acest sens printre altele Hotărârea din 14 octombrie 2010, Fuß, C‑243/09, Rep., p. I‑9849, punctul 39 și jurisprudența citată).
32 În temeiul articolului 17 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 178/2002, care, potrivit articolului 65 al doilea paragraf din acesta, se aplică de la 1 ianuarie 2005, statele membre practică un sistem de controale oficiale și alte activități, conform împrejurărilor, inclusiv comunicarea către public a siguranței și a riscului produselor alimentare.
33 Articolul 7 din Regulamentul nr. 882/2004, aplicabil de la 1 ianuarie 2006, prevede printre altele că, pe de o parte, în general, publicul are acces la informații privind activitățile de control ale autorităților competente și eficacitatea acestora și că, pe de altă parte, autoritatea competentă adoptă măsurile necesare pentru a se asigura că membrii personalului său au obligația să nu divulge informațiile obținute pe parcursul desfășurării atribuțiilor de control oficial care, prin natura lor, constituie un secret profesional în cazuri justificate în mod corespunzător.
34 Articolul 14 din Regulamentul nr. 178/2002, aplicabil, potrivit articolului 65 al doilea paragraf din acesta, începând de la 1 ianuarie 2005, prevede cerințele referitoare la siguranța produselor alimentare. În temeiul alineatului (2) al respectivului articol 14, atunci când produsele alimentare nu sunt adecvate consumului uman, se spune despre acestea că „nu prezintă siguranță”.
35 Într‑adevăr, un produs alimentar, în măsura în care este inacceptabil pentru consumul uman și, prin urmare, nu este adecvat acestuia, nu îndeplinește cerințele referitoare la siguranța produselor alimentare, astfel cum rezultă acestea din articolul 14 alineatul (5) din Regulamentul nr. 178/2002, și este, în orice caz, de natură să aducă atingere intereselor consumatorilor, a căror protecție este, după cum prevede articolul 5 din același regulament, unul dintre obiectivele urmărite de legislația alimentară.
36 Rezultă din ceea ce precedă că, în cazul în care produsele alimentare, deși nu sunt dăunătoare sănătății umane, nu îndeplinesc, fiind inadecvate consumului uman, cerințele menționate referitoare la siguranța produselor alimentare, autoritățile naționale pot, astfel cum se are în vedere la articolul 17 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 178/2002, să informeze despre aceasta consumatorii, cu respectarea cerințelor prevăzute la articolul 7 din Regulamentul nr. 882/2004.
37 Prin urmare, se impune să se răspundă la întrebările adresate că articolul 10 din Regulamentul nr. 178/2002 trebuie să fie interpretat în sensul că nu este de natură să se opună unei reglementări naționale care permite informarea publicului prin menționarea numelui produsului alimentar, precum și a celui al întreprinderii sub al cărei nume sau nume comercial a fost fabricat, prelucrat sau distribuit produsul, în situația în care un astfel de produs, deși nu este dăunător sănătății, nu este adecvat consumului uman. Articolul 17 alineatul (2) al doilea paragraf din regulamentul menționat trebuie interpretat în sensul că permite, în împrejurări precum cele din cauza principală, ca autoritățile naționale să adreseze o astfel de informare publicului, cu respectarea cerințelor prevăzute la articolul 7 din Regulamentul nr. 882/2004.
Cu privire la cheltuielile de judecată
38 Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a patra) declară:
Articolul 10 din Regulamentul (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 ianuarie 2002 de stabilire a principiilor și a cerințelor generale ale legislației alimentare, de instituire a Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară și de stabilire a procedurilor în domeniul siguranței produselor alimentare trebuie interpretat în sensul că nu este de natură să se opună unei reglementări naționale care permite informarea publicului prin menționarea numelui produsului alimentar, precum și a celui al întreprinderii sub al cărei nume sau nume comercial a fost fabricat, prelucrat sau distribuit produsul, în situația în care un astfel de produs, deși nu este dăunător sănătății, nu este adecvat consumului uman. Articolul 17 alineatul (2) al doilea paragraf din regulamentul menționat trebuie interpretat în sensul că permite, în împrejurări precum cele din cauza principală, ca autoritățile naționale să adreseze o astfel de informare publicului, cu respectarea cerințelor prevăzute la articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 882/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind controalele oficiale efectuate pentru a asigura verificarea conformității cu legislația privind hrana pentru animale și produsele alimentare și cu normele de sănătate animală și de bunăstare a animalelor.
Semnături