CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL
JULIANE KOKOTT
prezentate la 4 mai 2017(1)
Cauza C‑106/16
Polbud -Wykonawstwo sp. z o.o., în lichidare,
[cerere de decizie preliminară formulată de Sąd Najwyższy (Curtea Supremă, Polonia)]
„Libertatea de stabilire – Articolele 49 și 54 TFUE – Domeniul de aplicare – Transformare transfrontalieră – Transferul sediului statutar al unei societăți într‑un alt stat membru fără transferul sediului efectiv – Cerere de radiere a societății din Registrul Comerțului din statul membru de înființare – Cerința dizolvării și a lichidării societății – Protecția creditorilor, a asociaților minoritari și a lucrătorilor – Proporționalitate”
I – Introducere
1. Libertatea de stabilire se opune dispozițiilor unui stat membru care refuză unei societăți constituite în temeiul legislației acelui stat să se transforme într‑o formă de societate prevăzută de legislația altui stat membru?
2. Aceasta este în esență întrebarea la care Curtea trebuie să răspundă în cadrul prezentei cereri de decizie preliminară. Întrebarea este formulată în contextul intenției unei societăți poloneze cu răspundere limitată de a lua forma juridică a unei societăți de drept luxemburghez, menținându‑și identitatea juridică. Radierea din Registrul Comerțului din Polonia, necesară pentru finalizarea acestei operațiuni, a eșuat pentru motivul că dreptul acestui stat membru prevede că, pentru a putea fi radiată, societatea trebuie să fie în prealabil lichidată și dizolvată.
3. În acest context, Curtea are oportunitatea de a preciza întinderea domeniului de aplicare al libertății de stabilire și de a clarifica o problemă de o importanță fundamentală pentru că trebuie să se hotărască dacă această libertate fundamentală garantează unei societăți constituite în temeiul dreptului național al unui stat membru nu numai alegerea liberă a locului de stabilire a activității sale economice în interiorul Uniunii, ci, independent de acest lucru, și transferul transfrontalier al formei sale juridice.
4. Cauza va completa astfel seria hotărârilor bine cunoscute ale Curții referitoare la mobilitatea transfrontalieră a societăților(2). Într‑adevăr, sunt puține subdomeniile dreptului Uniunii care stârnesc într‑un mod comparabil pasiuni în lumea experților și care au făcut obiectul unor cercetări la fel de intense. Sau, având în vedere numărul colosal de dizertații pe această temă(3), să îl cităm pe Karl Valentin(4): „S‑a spus deja totul, doar că încă nu de toată lumea”.
5. Curtea de Justiție este acum chemată din nou să decidă.
II – Cadrul juridic
A – Dreptul Uniunii
6. Cadrul juridic al Uniunii este delimitat de libertatea de stabilire în conformitate cu articolul 49 și cu articolul 54 TFUE.
B – Dreptul național
7. Articolul 270 din Kodeks spółek handlowych polonez (Codul societăților comerciale, denumit în continuare „KSH”) prevede:
„Dizolvarea societății se realizează:
[…]
2. printr‑o hotărâre a asociaților privind dizolvarea societății sau prin transferarea sediului social în străinătate, certificată prin act notarial;
[…]”
8. Articolul 272 din KSH are următorul cuprins:
„Dizolvarea societății se efectuează după încheierea lichidării, prin radierea societății din registru.”
9. Articolul 288 alineatul (1) din KSH stabilește că bilanțul de închidere se comunică la sediul societății după ce este aprobat de adunarea asociaților și după finalizarea procedurii de lichidare și se depune la instanța de înregistrare împreună cu cererea de radiere a societății din Registrul Comerțului. Ca dată limită a aprobării se consideră ziua anterioară repartizării activelor rămase după achitarea sau garantarea datoriilor către creditori.
10. Articolele 551-568 din KSH reglementează transformarea societăților. În acest sens, articolul 562 alineatul (1) din KSH prevede că transformarea unei societăți de capitaluri necesită o hotărâre corespunzătoare adoptată de adunarea asociaților sau, respectiv, de adunarea generală.
11. Articolul 17 din Ustawa z dnia 4 lutego 2011 r. – Prawo prywatne międzynarodowe (Legea din 4 februarie 2011 – Drept internațional privat, denumită în continuare „Legea DIP”) prevede printre altele:
„1. O persoană juridică se supune dispozițiilor naționale ale statului în care își are sediul.
2. Totuși, în cazul în care dreptul aplicabil potrivit alineatului (1) prevede că se aplică dispozițiile legale din statul în care a fost constituită persoana juridică, se vor aplica dispozițiile legale ale statului respectiv.
[…]”
12. Articolul 19 din Legea DIP prevede următoarele:
„1. Prin transferul sediului în alt stat, o persoană juridică se supune dreptului statului respectiv. Personalitatea juridică dobândită potrivit dispozițiilor statului în care se afla anterior sediul societății se va menține atunci când o permit dispozițiile naționale din toate statele interesate. Transferul sediului în cadrul Spațiului Economic European nu conduce la pierderea personalității juridice.
2. Fuziunea unor persoane juridice cu sediul în state diferite necesită îndeplinirea cerințelor prevăzute de dispozițiile legale din statele respective.”
III – Litigiul principal și procedura în fața Curții
13. Polbud‑Wykonawstwo sp. z o.o. (denumită în continuare „Polbud”) este o societate cu răspundere limitată de drept polonez cu sediul în Łącko. Asociații acestei societăți au adoptat la 30 septembrie 2011 hotărârea de a transfera „sediul social” în Marele Ducat al Luxemburgului în temeiul articolului 270 punctul 2 din KSH. Locul exercitării efective a activității principale a rămas nemodificat.
14. Pe baza acestei hotărâri, Polbud a solicitat la 19 octombrie 2011 instanței de înregistrare deschiderea procedurii de lichidare. Aceasta a fost înregistrată în Registrul Comerțului la 26 octombrie 2011 și a fost desemnat un lichidator.
15. La 28 mai 2013, adunarea asociaților societății Polbud a convenit în fața unui notar din Rambrouch (Luxemburg) să pună în aplicare hotărârea adoptată în septembrie 2011 privind transferarea sediului și să transfere începând cu această dată sediul societății în Luxemburg, fără încetarea personalității juridice a acesteia și fără constituirea unei persoane juridice noi. În plus, s‑a decis în special adoptarea formei juridice a unei societăți cu răspundere limitată supuse dreptului luxemburghez, modificarea denumirii societății în Consoil Geotechnik S.à.r.l. (denumită în continuare „Consoil”) și reformularea contractului de societate. La 14 iunie 2013, Consoil a fost înregistrată în Registrul Societăților din Luxemburg(5).
16. Ulterior, la 24 iunie 2013, Polbud a introdus la instanța de înregistrare din Polonia o cerere de radiere din Registrul Comerțului. Polbud nu a executat hotărârea judecătorească prin care i se solicita depunerea dovezilor privind dizolvarea și lichidarea societății, ci a făcut trimitere la transferul sediului societății în Luxemburg și la continuarea existenței societății sub forma juridică prevăzută de legislația acestui stat membru.
17. Instanța de înregistrare a respins cererea prin decizia din 19 septembrie 2013. Acțiunea și calea de atac introduse împotriva acestei decizii au fost respinse.
18. În final, prin intermediul recursului din 4 iunie 2014, societatea s‑a adresat Sąd Najwyższy (Curtea Supremă, Polonia). Societatea a susținut că, începând cu data mutării sediului în Luxemburg, aceasta și‑a pierdut calitatea de subiect de drept polonez și a devenit o societate de drept luxemburghez. La această dată, procedura de lichidare ar fi trebuit finalizată și societatea ar fi trebuit să fie radiată din Registrul Comerțului polonez.
19. Sąd Najwyższy are îndoieli dacă refuzul radierii societății din Registrul Comerțului pentru motivul neîndeplinirii condițiilor necesare în acest scop, prevăzute în dreptul polonez, contravine libertății de stabilire din dreptul Uniunii. Prin urmare, la 22 octombrie 2015, instanța a adresat Curții următoarele întrebări preliminare în temeiul articolului 267 TFUE:
„1) Articolele 49 și 54 TFUE se opun aplicării dispozițiilor naționale ale unui stat membru în care s‑a constituit o societate cu răspundere limitată, potrivit cărora radierea din Registrul Comerțului este supusă condiției dizolvării societății după lichidare, atunci când societatea a fost înființată din nou în alt stat membru, pe baza unei hotărâri a asociaților care prevede continuarea personalității juridice dobândite în statul membru de constituire?
În cazul unui răspuns negativ la prima întrebare:
2) Articolele 49 și 54 TFUE pot fi interpretate în sensul că obligația prevăzută de dreptul național în sarcina unei societăți de a pune în aplicare o procedură de lichidare care precedă dizolvarea societății, care are loc la data radierii din Registrul Comerțului și care include finalizarea operațiunilor curente, recuperarea creanțelor, executarea obligațiilor, lichidarea activelor societății, onorarea obligațiilor de plată către creditori sau garantarea creanțelor față de aceștia, depunerea unui raport financiar privind aceste măsuri, precum și numirea unei persoane însărcinate să păstreze registrele și documentele reprezintă un mijloc adecvat, necesar și proporțional de protecție corespunzătoare a interesului public, mai precis a creditorilor, a asociaților minoritari și a lucrătorilor?
3) Articolele 49 și 54 TFUE trebuie interpretate în sensul că transferarea de către o societate a sediului statutar, fără să modifice sediul principal al întreprinderii, care rămâne în statul membru de înființare, în scopul transformării într‑o societate aparținând unui alt stat membru, reprezintă o restricție privind libertatea de stabilire?”
20. În procedura în fața Curții au prezentat concluzii scrise Republica Polonă, Republica Austria, Republica Portugheză și Comisia Europeană. La ședința din 6 martie 2017 au participat părțile menționate, cu excepția Republicii Portugheze, precum și Polbud și Republica Federală Germania.
IV – Apreciere juridică
21. Prezenta cerere de decizie preliminară se referă la intenția Polbud de a‑și modifica forma juridică într‑o societate cu răspundere limitată în temeiul dreptului luxemburghez. Întrucât în Luxemburg, ca în toate celelalte state membre, pentru înființarea și pentru menținerea societăților în temeiul dreptului național este prevăzută condiția existenței unui sediu statutar pe teritoriul național, un astfel de proiect este legat în mod necesar de transferarea sediului statutar(6). Prin înregistrarea Consoil în Registrul Societăților din Luxemburg, transferul pare să se fi realizat(7).
22. Având în vedere terminologia Curții de Justiție, în speță există o transformare transfrontalieră. Prin aceasta se înțelege transformarea unei societăți într‑o societate supusă dispozițiilor naționale ale altui stat membru, care ia naștere în acest context(8).
23. Reușita unei astfel de transformări depinde în principiu în egală măsură de legislația națională a statului membru de origine și de cea a statului membru gazdă. Astfel, Hotărârea VALE(9) se referea la o situație în care statul membru gazdă prevedea posibilitatea societăților de drept intern de a se transforma, însă nu permitea transformări transfrontaliere. Dimpotrivă, în speță, este vorba despre obstacole din partea statului membru de origine. Legislația Poloniei nu permite radierea din Registrul Comerțului a societății Polbud, a cărei personalitate juridică urma să fie menținută prin intermediul Consoil, fără lichidare și dizolvare prealabilă.
24. În continuare, trebuie să se clarifice în esență dacă libertatea de stabilire se opune acestei modalități de a proceda. Particularitatea speței este dată de împrejurarea că, potrivit considerațiilor din cererea de decizie preliminară, transformarea transfrontalieră nu este însoțită de modificarea locului unde sunt concentrate activitățile comerciale ale societății. În acest context, instanța de trimitere ridică problema dacă se deschide domeniul de aplicare al libertății de stabilire (a treia întrebare), dacă există o restricție a acestei libertăți (prima întrebare) și dacă această restricție poate fi justificată, dacă este cazul (a doua întrebare).
A – Cu privire la a treia întrebare preliminară
25. A treia întrebare preliminară, formulată ușor neclar, se referă la domeniul de aplicare al libertății de stabilire în temeiul articolelor 49 și 54 TFUE. Această întrebare trebuie abordată prima. Dacă libertatea de stabilire nu se referă la o transformare transfrontalieră, precum cea intenționată în speță, atunci întrebările subsecvente privind limitarea acestei libertăți și justificarea acestei limitări rămân de la bun început fără obiect.
26. Prin intermediul întrebării sale preliminare, instanța de trimitere dorește să știe dacă operațiunea realizată în scopul transformării într‑o societate a altui stat membru, prin care o societate constituită în temeiul dreptului unui stat membru își transferă sediul statutar în celălalt stat membru, fără să modifice „sediul principal al întreprinderii”, adică, având în vedere limbajul Curții din Hotărârea Cartesio(10), sediul real, care rămâne în statul membru de origine, intră sub incidența libertății de stabilire.
27. Potrivit jurisprudenței Curții, transformările societăților se numără printre activitățile economice în legătură cu care statele membre sunt obligate să respecte libertatea de stabilire(11). Acest lucru nu înseamnă însă că astfel de operațiuni sunt incluse în general în domeniul de aplicare al acestei libertăți fundamentale. În schimb, întotdeauna trebuie să fie îndeplinite criteriile prevăzute la articolul 49 TFUE. Potrivit acestei dispoziții, sunt interzise restricțiile privind libertatea de stabilire a resortisanților unui stat membru pe teritoriul unui alt stat membru, societățile constituite în mod valabil în temeiul dreptului unui stat membru fiind asimilate resortisanților potrivit articolului 54 TFUE.
28. În consecință, trebuie să se examineze dacă Polbud trebuie considerată societate în sensul articolului 54 TFUE și dacă astfel poate să invoce libertatea de stabilire (punctul 1 de mai jos), precum și dacă în speță transformarea intenționată are vreo legătură cu stabilirea într‑un alt stat membru (punctul 2 de mai jos).
1. Societate în sensul articolului 54 TFUE
29. Potrivit jurisprudenței, în conformitate cu articolul 54 TFUE problema dacă articolul 49 TFUE este aplicabil unei societăți care invocă libertatea de stabilire constituie o chestiune prealabilă care poate fi soluționată numai în lumina dreptului național aplicabil. Statele membre sunt îndreptățite să definească atât legătura specifică solicitată unei societăți pentru ca aceasta să poată fi considerată constituită potrivit dreptului său național și susceptibilă, din acest motiv, să beneficieze de dreptul de stabilire, cât și legătura solicitată pentru menținerea acestei calități(12).
30. În lumina articolului 17 alineatul (1) din Legea DIP poloneză, este posibil să apară îndoieli cu privire la aspectul dacă Polbud, în urma mutării în Luxemburg a sediului său statutar, este considerată în continuare o societate poloneză și poate să invoce ca atare libertatea de stabilire, întrucât, în conformitate cu această dispoziție, o persoană juridică se supune dreptului statului în care se află sediul său. Potrivit afirmațiilor Poloniei prezentate în ședință, legiuitorul polonez a omis să definească termenul „sediu”. Totuși, dacă prin acesta se înțelege sediul statutar, atunci acest lucru ar trebui să aibă drept consecință faptul că Polbud nu ar mai trebui să fie considerată societate de drept polonez.
31. Totuși, această chestiune trebuie clarificată de instanța de trimitere și nu este necesară pronunțarea cu privire la ea, întrucât instanța de trimitere nu are îndoieli cu privire la aspectul dacă Polbud poate să invoce libertatea de stabilire.
2. Stabilirea în alt stat membru
32. În continuare, trebuie să se analizeze dacă există o stabilire într‑un alt stat membru în sensul articolului 49 TFUE.
33. Potrivit unei jurisprudențe constante, noțiunea de stabilire este o noțiune foarte largă, care implică posibilitatea unui resortisant de a participa, în mod stabil și continuu, la viața economică a unui stat membru diferit de statul său de origine și de a obține profit din această participare(13). În această privință, este necesar să se asigure o prezență permanentă în statul membru gazdă care să poată fi constatată pe baza unor elemente obiective și verificabile(14).
34. Pentru precizarea noțiunii de stabilire, Curtea a accentuat în plus faptul că aceasta implică exercitarea efectivă a unei activități economice prin instalarea în mod stabil în alt stat membru pentru o perioadă nedeterminată(15). În jurisprudența mai recentă, Curtea a dedus din aceasta că trebuie să existe o stabilire reală în statul membru gazdă și exercitarea unei activități economice efective pe teritoriul acestuia(16). Totuși, până în prezent, Curtea a recunoscut criteriul unei reale operațiuni de stabilire numai în contextul existenței unei restricții(17) sau al caracterului justificat(18) al măsurilor restrictive.
35. Totuși, dacă, de pe o parte, stabilirea constituie, incontestabil, condiția de aplicare a libertății de stabilire și, pe de altă parte, în jurisprudența constantă, noțiunea de stabilire implică o stabilire în mod real în statul membru gazdă și exercitarea unei activități economice efective, atunci, în mod logic, trebuie ca, în domeniul de aplicare al libertății de stabilire, să fie incluse numai operațiunile care sunt aferente unei stabiliri în sensul unei stabiliri reale.
36. În lumina concepției largi pe care Curtea a reținut‑o cu privire la noțiunea de stabilire, calificarea este îndeplinită datorită existenței unei anumite infrastructuri în statul membru gazdă, care permite exercitarea, în mod stabil și continuu, a unei activități economice(19). În plus, potrivit jurisprudenței, este suficientă intenția de a înființa un astfel de sediu(20).
37. În speță, potrivit considerațiilor instanței de trimitere, locul unde sunt concentrate activitățile comerciale ale Polbud a rămas în Polonia. Acest lucru nu exclude faptul că societatea poate, totuși, să desfășoare activități în Luxemburg, cea ce reprezintă o stabilire în mod real în sensul jurisprudenței, sau că intenționează să înființeze un astfel de sediu. Dacă aceasta ar fi situația, atunci este aplicabilă libertatea de stabilire(21).
38. Dacă, dimpotrivă, Polbud se referă exclusiv la modificarea dreptului societăților aplicabil acestei societăți, atunci libertatea de stabilire nu este relevantă, întrucât, într‑adevăr, aceasta garantează agenților economici libera alegere în Uniune a locului sediului activității economice, însă nu libera alegere a dreptului aplicabil. Așadar, libertatea de stabilire nu cuprinde transformarea transfrontalieră ca scop în sine, ci numai în contextul unei stabiliri reale.
– Cu privire la Hotărârea Cartesio
39. Același lucru se poate deduce în special din Hotărârea Cartesio(22), în care Curtea a statuat, pe de o parte, că statele membre au posibilitatea de a interzice societăților supuse dreptului său național să își păstreze această calitate, în cazul în care își deplasează sediul în alt stat membru, rupând astfel legătura specifică prevăzută de dreptul național al statului membru în care a fost constituită(23). Pe de altă parte, Curtea a precizat obiter dicens că situația transferului sediului societății fără modificarea legislației aferente trebuie diferențiat de aceea privind deplasarea unei societăți aparținând unui stat membru către un alt stat membru cu modificarea legislației aplicabile, societatea transformându‑se într‑o formă de societate care aparține dreptului național al statului membru în care se deplasează(24).
40. Considerațiile care precedă nu pot fi interpretate în sensul că transformările transfrontaliere ar fi fost incluse de Curte în domeniul de aplicare al libertății de stabilire indiferent de orice proces real de stabilire. Dimpotrivă, ansamblul considerațiilor Curții sugerează că aceasta a făcut diferențierea între transferul sediului real fără modificarea legislației aplicabile societății în cauză și transferul cu modificarea legislației aplicabile. Această concluzie rezultă în mod evident, întrucât, pe de o parte, acest obiter dictum al Curții trebuie înțeles în lumina constatării principale care îl precede și, pe de altă parte, hotărârea menționată are ca obiect transferul sediului real al unei societăți(25).
– Cu privire la Hotărârile Centros și Inspire Art
41. În plus, nu există nicio contradicție cu Hotărârea Centros(26) și cu Hotărârea Inspire Art(27), în măsura în care Polbud avea intenția, în calitate de societate constituită în temeiul legislației unui stat membru, să desfășoare activități economice exclusiv într‑un alt stat membru, acest lucru corespunzând situației pe care Curtea a luat‑o în considerare în hotărârile menționate și despre care, în concluzie, a apreciat că este conformă cu libertatea de stabilire. Totuși, trebuie să se facă o diferențiere. În acele cauze, Curtea a apreciat situația de fapt din perspectiva societății constituite într‑un stat membru care, la rândul său, intenționa să se stabilească într‑un alt stat membru – statul de reședință al proprietarului societății. Dimpotrivă, elementele prezentate în cererea de decizie preliminară sugerează că în speță este vorba despre o societate deja existentă, care dorește numai să își schimbe haina juridică.
42. Împrejurarea că în Luxemburg a fost înregistrată, sub denumirea de Consoil, o societate cu scopul declarat de a continua personalitatea juridică a Polbud nu conduce la o altă concluzie. Din perspectiva Poloniei, acest lucru nu poate fi relevant. Astfel cum a subliniat Curtea, transformarea transfrontalieră a societăților presupune aplicarea succesivă a două legislații naționale(28). Într‑o exprimare plastică, aceasta înseamnă că Polbud a pus deja un picior în Luxemburg, însă celălalt se află, în continuare, în Polonia.
3. Concluzie intermediară
43. Propunem, așadar, Curții să răspundă la cea de a treia întrebare preliminară în sensul că procedeul prin care, în scopul transformării într‑o societate dintr‑un alt stat membru, o societate constituită în temeiul dreptului național al unui stat membru își transferă sediul statutar în celălalt stat membru intră sub incidența libertății de stabilire în temeiul articolelor 49 și 54 TFUE, în măsura în care are sediul real sau intenționează să își stabilească sediul real în celălalt stat membru în scopul desfășurării unei activități economice efective. Acest lucru nu aduce atingere competenței acestui stat membru de a defini legătura specifică impusă unei societăți pentru a fi considerată constituită în temeiul dreptului său național, precum și legătura solicitată pentru menținerea ulterioară a acestei calități.
B – Cu privire la prima întrebare
44. În cazul în care există o stabilire reală a Polbud în Luxemburg, împrejurare care trebuie stabilită de instanța de trimitere, trebuie să se analizeze în continuare prima întrebare preliminară. Prin intermediul acestei întrebări, trebuie să se clarifice dacă există o restricție privind libertatea de stabilire în cazul în care radierea din Registrul Comerțului din statul membru de origine, necesară pentru realizarea unei transformări transfrontaliere a societății în cauză, este supusă condiției lichidării și dizolvării prealabile a societății.
45. Potrivit unei jurisprudențe constante, trebuie considerate restricții privind libertatea de stabilire toate măsurile care interzic, împiedică sau fac mai puțin atractivă exercitarea acestei libertăți(29).
46. Potrivit datelor furnizate de instanța de trimitere, transferul sediului unei societăți poloneze în interiorul Uniunii nu conduce, conform articolului 19 alineatul (1) din Legea DIP, la pierderea personalității juridice. Și în cazul modificării statutului societăți se mențiune identitatea persoanei juridice. Prin urmare, dreptul polonez recunoaște, în principiu, că personalitatea juridică a Polbud poate fi continuată prin intermediul Consoil, însă hotărârea cu privire la transferul sediului în străinătate atrage totodată după sine, conform articolului 270 punctul (2) din KSH coroborat cu articolul 272 din KSH, dizolvarea societății după efectuarea lichidării.
47. Refuzul autorităților poloneze de a radia Polbud din Registrul Comerțului fără lichidare și dizolvare prealabile îngreunează însă realizarea transformării transfrontaliere. Prin urmare, există o restricție privind libertatea de stabilire(30).
48. Prin urmare, la prima întrebare preliminară trebuie să se răspundă că, în situația în care o societate constituită în temeiul dreptului unui stat membru s‑a stabilit în mod real într‑un alt stat membru cu scopul de a desfășura o activitate economică sau are această intenție și se transformă într‑o societate în temeiul dreptului acestui stat membru, aplicarea dispozițiilor de drept național potrivit cărora radierea societății respective din Registrul Comerțului din statul membru de origine presupune dizolvarea prealabilă după realizarea lichidării reprezintă o restricție privind libertatea de stabilire.
C – Cu privire la a doua întrebare preliminară
49. Astfel, în final, rămâne să se analizeze a doua întrebare preliminară. În esență, aceasta vizează aspectul dacă obligația de realizare a unei proceduri de lichidare reprezintă un mijloc proporțional de protecție a creditorilor, a asociaților minoritari și a lucrătorilor unei societăți care realizează o transformare transfrontalieră.
50. Potrivit elementelor furnizate de instanța de trimitere, procedura de lichidare cuprinde, în detaliu, finalizarea operațiunilor curente, recuperarea creanțelor, executarea obligațiilor, lichidarea activelor societății, onorarea obligațiilor de plată către creditori sau garantarea creanțelor față de aceștia, depunerea unui raport financiar privind luarea acestor măsuri, precum și numirea unei persoane însărcinate să păstreze registrele și documentele. Procedura este anterioară dizolvării societății, care intervine la data radierii din registrul societăților.
51. Făcând abstracție de cazurile menționate la articolele 51 și 52 TFUE, potrivit unei jurisprudențe constante, restricțiile privind libertatea de stabilire sunt admisibile numai atunci când se justifică printr‑un motiv imperativ de interes general. În acest sens, restricțiile trebuie să fie de natură să asigure realizarea obiectivului urmărit prin intermediul lor și să nu depășească ceea ce este necesar pentru atingerea acestui obiectiv(31).
52. În continuare, vom analiza mai întâi critica formulată de Polonia potrivit căreia cerința lichidării societății este justificată prin motive legate de combaterea practicilor abuzive (punctul 1 de mai jos). Apoi, vom aborda aspectul privind interesele creditorilor, ale asociaților minoritari și ale lucrătorilor, menționat de instanța de trimitere în cadrul întrebării sale preliminare (punctul 2 de mai jos).
1. Cu privire la combaterea practicilor abuzive
53. În opinia Poloniei, în speță, transformarea în litigiu este o construcție artificială, care nu este justificată de motive economice. Lichidarea societății este o măsură adecvată pentru a descuraja eludarea de către întreprinderi a aplicării unor dispoziții de drept național.
54. Argumentul Poloniei nu este necesar, în măsura în care se bazează pe premisa că Polbud intenționează exclusiv modificarea statutului aplicabil al societății. Astfel cum s‑a arătat mai sus, această situație nu intră sub incidența libertății de stabilire. Totuși, dacă această libertate este aplicabilă ca urmare a desfășurării unor activități economice efective în statul membru gazdă, atunci argumentul Poloniei nu poate fi reținut.
55. Nu se contestă că justițiabilii nu se pot prevala abuziv de normele Uniunii Europene(32). Obligația generală de realizare a unei proceduri de lichidare depășește totuși ceea ce este necesar pentru evitarea unor astfel de practici, până la urmă ea corespunde chiar unei prezumții generale și inadmisibile privind existența unor practici abuzive(33). Dacă, într‑un caz particular, o transformare transfrontalieră este realizată în scopuri ilicite, atunci statele membre își păstrează în întregime libertatea de a lua orice măsură pentru a preveni sau a sancționa fraudele(34).
2. Cu privire la protecția intereselor creditorilor, ale acționarilor minoritari și ale lucrătorilor
56. Interesele creditorilor, ale acționarilor minoritari și ale lucrătorilor sunt motive imperative de interes general(35). Totuși, nu este evident că obligația de realizare a unei proceduri de lichidare ar fi adecvată pentru protecția intereselor grupurilor menționate. Dimpotrivă, prin aceasta, transformările transfrontaliere sunt îngreunate sau interzise chiar și atunci când aceste interese nu sunt amenințate(36).
57. Dimpotrivă, o astfel de măsură pare contraproductivă. Astfel cum arată instanța de trimitere, procedura de lichidare urmărește în final terminarea existenței juridice a societății. Prin urmare, aceasta conduce la dispariția partenerului contractual al creditorilor privați ai societății, dizolvarea raporturilor de muncă ale tuturor lucrătorilor, iar pentru asociații minoritari, ca de altfel și pentru ceilalți asociați, se face trimitere la prima rămasă în urma lichidării.
58. În schimb, acest lucru nu înseamnă că se interzice unui stat membru să lege transformările transfrontaliere de obligații și de condiții, în scopul protejării interesului public. Totuși, aceste măsuri trebuie să respecte principiul proporționalității. În continuare, vom analiza pe rând situația creditorilor [punctul a) de mai jos], a asociaților minoritari [punctul b) de mai jos] și a lucrătorilor [punctul c) de mai jos].
a) Cu privire la protecția creditorilor
59. În ceea ce privește protecția creditorilor, pot să fie luate în considerare numai interesele creditorilor existenți ai societății. În cazul în care Polbud, după realizarea transformării transfrontaliere, continuă, sub forma juridică a unei societăți luxemburgheze, să își desfășoare activitatea și în Polonia, pentru potențialii creditori rezultă că raporturile juridice interne și externe ale societății nu intră sub incidența dreptului polonez(37).
60. Există însă pericolul ca, prin transformarea transfrontalieră, să se aducă atingere intereselor creditorilor existenți. În special, este posibil ca societatea să fie supusă de acum înainte unor reguli mai puțin stricte cu privire la protecția capitalului și la răspundere. În lumina acestor considerații, nu se poate contesta că, în cazul în care acești creditori ar trebui să solicite garanții adecvate cu condiția ca ei să le poată dovedi în mod credibil, transformarea transfrontalieră pune în pericol satisfacerea creanțelor lor deja existente(38).
61. În măsura în care Polonia aduce în plus argumentul că prin transformare situația creditorilor s‑ar înrăutăți și din punct de vedere procedural, sens în care face trimitere la faptul că creditorii ar trebui să introducă acțiuni împotriva societății în fața instanțelor altui stat membru, această obiecție nu este convingătoare. Dacă, așa cum sugerează considerațiile instanței de trimitere, sediul real al societății rămâne în Polonia, trebuie să se aprecieze că aceasta poate fi, în continuare, acționată în justiție acolo(39).
b) Cu privire la protecția asociaților minoritari
62. În plus, prin modificarea statutului societății, ar putea fi afectată poziția acelor asociați care, eventual, s‑au pronunțat fără succes împotriva transformării, întrucât este posibil ca noul statut al societății să aducă cu sine o modificare a drepturilor și obligațiilor celor în cauză. În aceste condiții, pare proporțional să se ofere asociaților în cauză posibilitatea de a‑și încheia participația la societate pentru un preț adecvat(40).
c) Cu privire la protecția lucrătorilor
63. În sfârșit, în ceea ce privește protejarea intereselor lucrătorilor, pe de o parte, trebuie să se menționeze de la început că această chestiune nu a fost analizată mai detaliat nici de instanța de trimitere, nici de părțile la procedură. Pe de altă parte, în cazul Polbud, nu există indicii privind transferul locurilor de muncă sau reducerea numărului de posturi.
64. Transformarea societății și transferul aferent al sediului social al societății ar putea totuși, să producă efecte asupra anumitor drepturi ale lucrătorilor, care sunt legate de sediul social. Prin aceasta se înțelege în special dreptul de participare al lucrătorilor, adică participarea la conducerea societății(41). Este posibil ca dreptul aplicabil societății după transformare să prevadă pentru lucrători o întindere mai redusă a drepturilor de participare.
65. În acest sens, o transformare transfrontalieră nu se diferențiază de o fuziune transfrontalieră în privința posibilelor efecte asupra drepturilor lucrătorilor(42). Fuziunea transfrontalieră a fost reglementată separat de legiuitorul Uniunii prin Directiva 2005/56(43), cuprinzând la articolul 16 o dispoziție specială pentru protejarea intereselor salariaților, care, în esență, este destinată obținerii unei soluții negociate. În lumina acestor considerații, nu apar îndoieli în cazul în care statul membru de origine impune unei societăți care realizează o transformare transfrontalieră respectarea unor cerințe adecvate.
3. Concluzie intermediară
66. În concluzie, la cea de a doua întrebare preliminară trebuie să se răspundă că obligația generală de realizare a unei proceduri de lichidare nu reprezintă un mijloc proporțional pentru protecția creditorilor, a asociaților minoritari și a lucrătorilor unei societăți care realizează o transformare transfrontalieră.
V – Concluzie
67. Având în vedere cele prezentate, propunem Curții să răspundă la întrebarea preliminară adresată de Sąd Najwyższy (Curtea Supremă, Polonia) după cum urmează:
„1) Procedura prin care, în scopul transformării într‑o societate a unui alt stat membru, o societate constituită în temeiul dreptului național al unui stat membru își transferă sediul statutar în celălalt stat membru, intră sub incidența libertății de stabilire în temeiul articolelor 49 și 54 TFUE, în măsura în care societatea are sediul real sau intenționează să își stabilească sediul real în celălalt stat membru în scopul desfășurării unei activități economice efective. Acest lucru nu aduce atingere competenței acestui stat membru de a defini legătura specifică impusă unei societăți pentru a fi considerată constituită în temeiul dreptului său național, precum și legătura solicitată pentru menținerea ulterioară a acestei calități.
2) În situația în care o societate constituită în temeiul dreptului unui stat membru s‑a stabilit în mod real într‑un alt stat membru cu scopul de a desfășura o activitate economică sau are această intenție și se transformă într‑o societate în temeiul dreptului acestui stat membru, aplicarea dispozițiilor de drept național potrivit cărora radierea societății respective din Registrul Comerțului din statul membru de origine presupune dizolvarea prealabilă după realizarea lichidării reprezintă o restricție privind libertatea de stabilire.
3) Obligația generală de realizare a unei proceduri de lichidare nu reprezintă un mijloc proporțional pentru protecția creditorilor, a asociaților minoritari și a lucrătorilor unei societăți constituite în temeiul dreptului unui stat membru și care se transformă într‑o societate în temeiul dreptului unui alt stat membru.”