HOTĂRÂREA CURȚII (Camera întâi)
10 aprilie 2008(*)
„Mărci – Articolul 5 alineatul (1) litera (b) și alineatul (2), precum și articolul 6 alineatul (1) litera (b) din Directiva 89/104/CEE – Cerință de disponibilitate – Mărci figurative constituite din trei benzi – Motive constituite din două benzi utilizate de concurenți ca element de decor – Critică întemeiată pe atingerea adusă mărcii și pe diluția acesteia”
În cauza C‑102/07,
având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Hoge Raad der Nederlanden (Țările de Jos), prin Decizia din 16 februarie 2007, primită de Curte la 21 februarie 2007, în procedura
adidas AG,
adidas Benelux BV,
împotriva
Marca Mode CV,
C&A Nederland CV,
H&M Hennes & Mauritz Netherlands BV,
Vendex KBB Nederland BV,
CURTEA (Camera întâi),
compusă din domnul P. Jann, președinte de cameră, domnii A. Tizzano, A. Borg Barthet, M. Ilešič (raportor) și E. Levits, judecători,
avocat general: domnul D. Ruiz‑Jarabo Colomer,
grefier: doamna M. Ferreira, administrator principal,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 6 decembrie 2007,
luând în considerare observațiile prezentate:
– pentru adidas AG și adidas Benelux BV, de G. Vos și A. Quaedvlieg, advocaten;
– pentru Marca Mode CV și Marca CV, de J. Brinkhof, advocaat;
– pentru H&M Hennes & Mauritz Netherlands BV, de G. van Roeyen, advocaat;
– pentru guvernul italian, de domnul I. M. Braguglia, în calitate de agent, asistat de domnul S. Fiorentino, avvocato dello Stato;
– pentru guvernul Regatului Unit, de doamna C. Gibbs, în calitate de agent, asistată de domnul M. Edenborough, barrister;
– pentru Comisia Comunităților Europene, de domnul W. Wils, în calitate de agent,
după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 16 ianuarie 2008,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare privește interpretarea Primei directive 89/104/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1988 de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la mărci (JO 1989, L 40, p. 1, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 92, denumită în continuare „directiva”).
2 Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între adidas AG și adidas Benelux BV, pe de o parte, și Marca Mode CV (denumită în continuare „Marca Mode”), C&A Nederland CV (denumită în continuare „C&A”), H&M Hennes & Mauritz Netherlands BV (denumită în continuare „H&M”) și Vendex KBB Nederland BV (denumită în continuare „Vendex”), pe de altă parte, cu privire la întinderea protecției mărcilor figurative constituite din trei benzi, a căror titulară este adidas AG.
Cadrul juridic
3 Articolul 3 din directivă, intitulat „Motivele de refuz sau de nulitate”, prevede la alineatul (1):
„(1) Sunt refuzate înregistrării sau pot să fie declarate nule, dacă sunt înregistrate:
(a) semnele care nu pot constitui o marcă;
(b) mărcile fără caracter distinctiv;
(c) mărcile care sunt compuse exclusiv din semne sau indicii putând servi, în comerț, pentru a desemna felul, calitatea, cantitatea, destinația, valoarea, proveniența geografică sau data fabricației produsului sau a prestării de servicii sau alte caracteristici ale acestora;
(d) mărcile care sunt compuse exclusiv din semne sau indicii devenite uzuale în limbajul curent sau în practicile bona fide și constante ale comerțului;
(e) semnele constituite exclusiv:
– din forma impusă de chiar natura produsului;
– din forma produsului necesar obținerii unui rezultat tehnic;
– din forma care dă valoare substanțială produsului;
[…]”
4 Articolul 3 alineatul (3) din directivă prevede:
„Unei mărci nu i se refuză înregistrarea sau, dacă este înregistrată, nu poate fi declarată nulă în conformitate cu alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) dacă, înainte de data cererii de înregistrare și după utilizarea ei, aceasta a dobândit un caracter distinctiv. În plus, statele membre pot prevedea ca prezenta dispoziție să se aplice și atunci când caracterul distinctiv a fost dobândit după cererea de înregistrare sau după înregistrare.”
5 Articolul 5 din directivă, intitulat „Drepturi conferite de marcă”, prevede la alineatele (1) și (2):
„(1) Marca înregistrată conferă titularului său următoarele drepturi exclusive. Titularul este îndreptățit să interzică oricărui terț să utilizeze, fără consimțământul său, în cadrul comerțului:
(a) un semn identic mărcii pentru produse sau servicii identice cu cele pentru care aceasta este înregistrată;
(b) un semn pentru care, din cauza identității sau a similitudinii sale cu marca și din cauza identității sau a similitudinii produselor sau a serviciilor aflate sub incidența mărcii și a semnului, există în mintea publicului un risc de confuzie care conține riscul de asociere între semn și marcă;
(2) Orice stat membru poate, de asemenea, să prevadă că titularul este îndreptățit să interzică oricărui terț să utilizeze, fără consimțământul său, în comerț orice semn identic sau similar mărcii pentru produse sau servicii care nu sunt similare celor pentru care marca este înregistrată, atunci când marca aceasta se bucură de renume în statul membru în cauză și când prin utilizarea semnului obține foloase necuvenite din caracterul distinctiv sau din renumele mărcii ori aduce atingere acestora.”
6 Articolul 6 din directivă, intitulat „Limitarea efectelor mărcii”, prevede la alineatul (1):
„Dreptul conferit de marcă nu permite titularului său să interzică unui terț utilizarea, în cadrul comerțului,
(a) a numelui și a adresei sale;
(b) a indicațiilor privind felul, calitatea, cantitatea, destinația, valoarea, originea geografică sau data fabricației produsului sau a prestării serviciului sau a altor caracteristici ale acestora;
(c) a mărcii, atunci când aceasta se impune pentru indicarea destinației unui produs sau unui serviciu, în special ca accesorii sau piese detașate,
atât timp cât sunt folosite conform practicilor loiale în domeniul industrial sau comercial.”
7 Articolul 12 din directivă, intitulat „Cauze de decădere”, prevede la alineatul (2):
„Titularul unei mărci poate fi decăzut din drepturile sale […] atunci când, după data înregistrării sale, marca:
(a) a devenit, prin activitatea sau inactivitatea titularului său, desemnarea uzuală în comerț a unui produs sau a unui serviciu pentru care ea este înregistrată;
[…]”
Acțiunea principală și întrebările preliminare
8 Societatea adidas AG este titulara unor mărci figurative constituite din trei benzi verticale paralele, de aceeași lățime, care sunt aplicate lateral pe articolele de îmbrăcăminte pentru sport și activități recreative, benzi a căror culoare contrastează cu principala culoare a respectivelor articole de îmbrăcăminte.
9 Societatea adidas Benelux BV este titulara unei licențe exclusive pentru Benelux, acordată de societatea adidas AG.
10 Marca Mode, C&A, H&M și Vendex sunt întreprinderi concurente care au drept activitate comerțul cu articole textile.
11 În urma constatării faptului că unii dintre acești concurenți au început să pună în vânzare articole de îmbrăcăminte pentru sport și activități recreative pe care figurează două benzi paralele a căror culoare contrastează cu principala culoare a articolelor respective, adidas AG și adidas Benelux BV (denumite în continuare, împreună, „adidas”) au introdus la Rechtbank te Breda o procedură privind măsurile provizorii, precum și o acțiune pe fond împotriva societăților Marca Mode și C&A, solicitând să se interzică acestor întreprinderi folosirea oricărui semn constituit din motivul cu trei benzi înregistrat la cererea societății adidas sau dintr‑un motiv asemănător acestuia, precum motivul cu două benzi paralele utilizat de aceste întreprinderi.
12 Marca Mode, C&A, H&M și Vendex au formulat, la rândul lor, cereri la Rechtbank te Breda, solicitând instanței să declare că aceste întreprinderi sunt libere să aplice două benzi cu rol decorativ pe articolele de îmbrăcăminte pentru sport și activități recreative.
13 Printr‑o hotărâre din 2 octombrie 1997, președintele Rechtbank te Breda, pronunțându‑se cu privire la cererea de măsuri provizorii, a obligat societatea H&M să înceteze utilizarea în Benelux a semnului constituit din motivul cu trei benzi înregistrat la cererea societății adidas sau oricare alt semn asemănător acestuia, precum motivul cu două benzi utilizat de societatea H&M.
14 Printr‑o hotărâre interlocutorie din 13 octombrie 1998, Rechtbank te Breda s‑a pronunțat în sensul că s‑a adus atingere mărcilor a căror titulară este adidas.
15 Hotărârile din 2 octombrie 1997 și din 13 octombrie 1998 au fost atacate cu apel la Gerechtshof te ’s‑Hertogenbosch.
16 Printr‑o hotărâre din 29 martie 2005, Gerechtshof te ’s‑Hertogenbosch a anulat Hotărârile din 2 octombrie 1997 și din 13 octombrie 1998 și, pronunțându‑se asupra litigiului, instanța a respins atât cererea societății adidas, cât și cererile societăților Marca Mode, C&A, H&M și Vendex pe motivul că, pe de o parte, nu s‑a adus atingere mărcilor a căror titulară este adidas și, pe de altă parte, că cererile formulate de societățile Marca Mode, C&A, H&M și Vendex au un obiect prea general.
17 Gerechtshof te ’s‑Hertogenbosch a precizat că un motiv constituit din trei benzi precum cel care a fost înregistrat la cererea societății adidas este, în sine, puțin distinctiv, însă, datorită eforturilor publicitare depuse de adidas, mărcile a căror titulară este aceasta au dobândit un caracter distinctiv considerabil și au devenit mărci de notorietate. Mărcile menționate s‑ar bucura, prin urmare, de o protecție extinsă în ceea ce privește motivul cu trei benzi. Totuși, având în vedere că benzile și motivele simple constituite din benzi sunt, în principiu, semne care trebuie să rămână disponibile și care nu sunt compatibile cu un drept exclusiv, mărcile a căror titulară este societatea adidas nu pot oferi nicio protecție împotriva utilizării unor motive cu două benzi.
18 În cadrul recursului în casație formulat la Hoge Raad der Nederlanden, adidas consideră că, în mecanismul sistemului instituit de directivă, cerința disponibilității trebuie să fie luată în considerare numai în ipoteza aplicării motivelor de refuz sau de nulitate prevăzute la articolul 3 din directivă.
19 În aceste condiții, Hoge Raad der Nederlanden a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:
„1) Pentru determinarea întinderii protecției unei mărci care, deși constă într‑un semn ce nu prezintă în mod intrinsec un caracter distinctiv sau într‑o indicație care corespunde descrierii prevăzute la articolul 3 alineatul (1) litera (c) din directivă [...], dar care a dobândit totuși un caracter distinctiv prin utilizare («inburgering») și a fost înregistrată ca atare, este necesar să se țină seama de interesul general de a nu îngrădi în mod nejustificat disponibilitatea anumitor semne pentru ceilalți participanți la viața economică ce oferă produsele și serviciile în cauză («Freihaltebedürfnis»)?
2) În cazul în care se răspunde afirmativ la prima întrebare, se schimbă situația în această privință în cazul în care semnele respective, a căror disponibilitate se cere garantată, sunt considerate de către publicul interesat semne distinctive ale unor produse sau simple elemente de decor ale acestora?
3) În cazul în care se răspunde afirmativ la prima întrebare, se schimbă situația, de asemenea, în această privință, după cum semnul contestat de către titularul mărcii este lipsit de caracter distinctiv în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) din directivă [...] sau acesta constă într‑o indicație dintre cele menționate la articolul 3 alineatul (1) litera (c) din directivă?”
Cu privire la întrebările preliminare
20 Prin întrebările adresate, care trebuie să fie examinate împreună, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească în ce măsură trebuie să se țină seama de interesul general care constă în a nu restrânge în mod nejustificat disponibilitatea anumitor semne atunci când se apreciază întinderea dreptului exclusiv al titularului unei mărci.
21 Instanța menționată a formulat această cerere în ceea ce privește motivul cu trei benzi înregistrat la cererea societății adidas, care a dobândit un caracter distinctiv prin utilizare. În special, în ipoteza în care semne identice sau asemănătoare cu marca în cauză sunt utilizate, fără consimțământul titularului acesteia, de către terți care invocă cerința disponibilității în sprijinul acestei utilizări, instanța de trimitere solicită să se stabilească în ce măsură este relevant aspectul dacă semnele respective sunt sau nu sunt considerate de publicul interesat elemente de decor, dacă sunt sau nu sunt lipsite de caracter distinctiv în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) din directivă și dacă au sau nu au un caracter descriptiv în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (c) din directivă.
Considerații introductive
22 Astfel cum a amintit avocatul general la punctul 33 și următoarele din concluzii, există considerente de interes general, raportate în special la necesitatea de a nu denatura concurența, care recomandă ca anumite semne să poată fi utilizate în mod liber de către ansamblul operatorilor economici.
23 Astfel cum Curtea a hotărât deja, această cerință a disponibilității este temeiul care stă la baza anumitor motive de refuz al înregistrării prevăzute la articolul 3 din directivă (a se vedea printre altele, în acest sens, Hotărârea din 4 mai 1999, Windsurfing Chiemsee, C‑108/97 și C‑109/97, Rec., p. I‑2779, punctul 25, Hotărârea din 8 aprilie 2003, Linde și alții, C‑53/01-C‑55/01, Rec., p. I‑3161, punctul 73, și Hotărârea din 6 mai 2003, Libertel, C‑104/01, Rec., p. I‑3793, punctul 53).
24 În plus, articolul 12 alineatul (2) litera (a) din directivă prevede că titularul unei mărci poate fi decăzut din drepturi atunci când, după data înregistrării sale, marca a devenit, datorită activității sau inactivității titularului său, denumirea uzuală în comerț a produsului sau a serviciului pentru care este înregistrată. Prin intermediul acestei dispoziții, legiuitorul comunitar a pus în balanță interesele titularului mărcii și pe cele ale concurenților săi în legătură cu disponibilitatea semnelor (a se vedea Hotărârea din 27 aprilie 2006, Levi Strauss, C‑145/05, Rec., p. I‑3703, punctul 19).
25 Deși se dovedește astfel că cerința disponibilității joacă un rol relevant în cadrul articolelor 3 și 12 din directivă, se impune constatarea că prezenta cerere de pronunțare a unei întrebări preliminare depășește acest cadru, în măsura în care ridică problema dacă cerința disponibilității constituie un criteriu de apreciere, ulterior înregistrării unei mărci, pentru delimitarea întinderii dreptului exclusiv al titularului mărcii. Într‑adevăr, Marca Mode, C&A, H&M și Vendex nu urmăresc să obțină declararea nulității în sensul articolului 3 menționat sau decăderea din drepturi în sensul articolului 12, ci invocă necesitatea unei disponibilități a motivelor cu benzi, altele decât cel înregistrat la cererea societății adidas, pentru a putea beneficia de dreptul de a revendica motivele în cauză fără consimțământul acesteia.
26 Or, în cazul în care un terț se prevalează de cerința disponibilității pentru a‑și revendica dreptul de a utiliza un semn, altul decât cel înregistrat de titularul mărcii, pertinența unui astfel de argument nu poate fi apreciată în cadrul articolelor 3 și 12 din directivă, ci trebuie examinată în cadrul articolului 5 din directivă, care privește protecția mărcii înregistrate împotriva utilizării unor semne de către terți, precum și în cadrul articolului 6 alineatul (1) litera (b) din directivă, dacă semnul în cauză intră în domeniul de aplicare al acestei dispoziții.
Cu privire la interpretarea articolului 5 alineatul (1) litera (b) din directivă
27 În măsura în care conferă titularului unei mărci dreptul de a interzice oricărui terț utilizarea unui semn identic sau similar, în cazul în care există un risc de confuzie, și prin faptul că indică anumite moduri de utilizare ale unui astfel de semn care pot fi interzise, articolul 5 din directivă urmărește să îl protejeze pe acel titular împotriva utilizării unor semne care pot aduce atingere mărcii (a se vedea în acest sens Hotărârea Levi Strauss, citată anterior, punctul 14).
28 Riscul de confuzie constituie condiția specifică a protecției conferite de marca înregistrată, în special împotriva utilizării de către terți a unor semne care nu sunt identice. Curtea a definit această condiție ca fiind riscul ca publicul să creadă că produsele sau serviciile în cauză provin de la aceeași întreprindere sau, eventual, de la întreprinderi legate din punct de vedere economic (a se vedea Hotărârea din 22 iunie 1999, Lloyd Schuhfabrik Meyer, C‑342/97, Rec., p. I‑3819, punctul 17, precum și Hotărârea din 6 octombrie 2005, Medion, C‑120/04, Rec., p. I‑8551, punctele 24 și 26).
29 Potrivit celui de al zecelea considerent al directivei, aprecierea existenței unui astfel de risc „depinde de numeroși factori și, în primul rând, de cunoașterea mărcii pe piață, de asocierea care poate fi făcută cu semnul utilizat sau înregistrat, de gradul de similitudine între marcă și semn și între produsele și serviciile desemnate”. Existența unui risc de confuzie trebuie să fie apreciată global, ținând cont de toți factorii relevanți din cazul în speță (a se vedea Hotărârea din 11 noiembrie 1997, SABEL, C‑251/95, Rec., p. I‑6191, punctul 22, Hotărârea din 22 iunie 2000, Marca Mode, C‑425/98, Rec., p. I‑4861, punctul 40, și Hotărârea Medion, citată anterior, punctul 27).
30 Împrejurarea că există, pentru operatorii economici, o necesitate de disponibilitate a semnului nu poate face parte dintre acești factori relevanți. Într‑adevăr, astfel cum rezultă din conținutul articolului 5 alineatul (1) litera (b) din directivă și din jurisprudența citată anterior, răspunsul la întrebarea dacă există un risc de confuzie trebuie să se întemeieze pe percepția pe care publicul o are cu privire la produsele acoperite de marca titularului, pe de o parte, și cu privire la produsele acoperite de semnul utilizat de terț, pe de altă parte.
31 În plus, semnele care trebuie, în principiu, să rămână disponibile pentru ansamblul operatorilor economici sunt susceptibile de a fi utilizate în mod abuziv în scopul de a crea o confuzie în mintea consumatorului. În cazul în care, într‑un asemenea context, terțul s‑ar putea prevala de cerința disponibilității pentru a utiliza neîngrădit un semn, deși acesta este similar mărcii, fără ca titularul acesteia să se poată opune prin invocarea unui risc de confuzie, s‑ar aduce atingere aplicării efective a normei prevăzute la articolul 5 alineatul (1) litera (b) din directivă.
32 Acest considerent este valabil și pentru motivele constituite din benzi. Astfel cum a recunoscut societatea adidas în partea introductivă a observațiilor sale, motivele constituite din benzi ca atare sunt disponibile și pot fi aplicate în multiple moduri pe articolele de îmbrăcăminte pentru sport și activități recreative de către toți operatorii. Cu toate acestea, concurenților societății adidas nu le poate fi permis să aducă atingere motivului cu trei benzi înregistrat la cererea acesteia prin aplicarea, pe articolele de îmbrăcăminte pentru sport și activități recreative pe care le comercializează, de motive cu trei benzi care să fie similare într‑un asemenea grad cu cel înregistrat la cererea societății adidas încât să existe, în mintea publicului, un risc de confuzie.
33 Sarcina de a verifica dacă există un astfel de risc va reveni instanței naționale. În vederea acestei verificări, este util să se examineze întrebarea instanței de trimitere privind problema dacă trebuie să se verifice în ce măsură publicul percepe semnul utilizat de terți ca pe un simplu element de decor al produsului respectiv.
34 În această privință, trebuie să se arate că perceperea de către public a unui semn ca fiind un element de decor nu poate împiedica protecția conferită de articolul 5 alineatul (1) litera (b) din directivă în ipoteza în care, în pofida caracterului său decorativ, semnul în cauză prezintă o similitudine cu marca înregistrată, astfel încât publicul interesat ar putea crede că produsele provin de la aceeași întreprindere sau, eventual, de la întreprinderi legate din punct de vedere economic.
35 În speță, va trebui să se aprecieze în ce măsură consumatorul mediu, atunci când percepe articole de îmbrăcăminte pentru sport și activități recreative pe care sunt aplicate motive constituite din benzi, plasate în același loc și având aceleași caracteristici ca motivul cu benzi înregistrat la cererea societății adidas, cu singura diferență că acestea sunt constituite din două, și nu din trei benzi, se poate înșela cu privire la originea produsului în cauză, crezând că acest produs este comercializat de adidas AG, de adidas Benelux BV sau de o întreprindere legată din punct de vedere economic de acestea.
36 Astfel cum rezultă din al zecelea considerent al directivei, această apreciere nu depinde numai de gradul de similitudine dintre marcă și semn, ci și de ușurința cu care semnul poate fi asociat cu marca, având în vedere, în primul rând, cunoașterea acestuia din urmă pe piață. Într‑adevăr, cu cât marca este mai cunoscută, cu atât va fi mai mare numărul operatorilor care vor dori să utilizeze semne similare. Prezența pe piață a unei mari cantități de produse acoperite de semne similare ar putea aduce atingere mărcii în măsura în care aceasta riscă să diminueze caracterul distinctiv al mărcii și să pună în pericol funcția ei esențială, care este aceea de a garanta consumatorilor proveniența produselor respective.
Cu privire la interpretarea articolului 5 alineatul (2) din directivă
37 Părțile din acțiunea principală nu contestă faptul că motivul constituit din trei benzi înregistrat la cererea societății adidas constituie o marcă de renume. În plus, este cert că legislația aplicabilă în Țările de Jos cuprinde norma prevăzută la articolul 5 alineatul (2) din directivă. De altfel, Curtea a precizat că articolul 5 alineatul (2) din directivă se aplică și cu privire la produse și servicii care sunt identice sau similare celor pentru care este înregistrată marca (a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 ianuarie 2003, Davidoff, C‑292/00, Rec., p. I‑389, punctul 30, precum și Hotărârea din 23 octombrie 2003, Adidas‑Salomon și Adidas Benelux, C‑408/01, Rec., p. I‑12537, punctele 18-22).
38 Motivul cu trei benzi înregistrat la cererea societății adidas beneficiază, așadar, atât de protecția conferită de articolul 5 alineatul (1) din directivă, cât și de protecția extinsă acordată de alineatul (2) al aceluiași articol (a se vedea, prin analogie, Hotărârea Davidoff, citată anterior, punctele 18 și 19).
39 În aceste condiții, trebuie să se răspundă la cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare inclusiv din punctul de vedere al acestei din urmă dispoziții care privește în mod specific protecția mărcilor cu renume.
40 Articolul 5 alineatul (2) din directivă instaurează, în favoarea mărcilor cu renume, o protecție a cărei punere în aplicare nu impune cerința existenței unui risc de confuzie. Într‑adevăr, această dispoziție se aplică în situațiile în care condiția specifică a protecției constă în a obține, prin utilizarea semnului, foloase necuvenite din caracterul distinctiv sau din renumele mărcii ori în a aduce atingere acestora (Hotărârile citate anterior Marca Mode, punctul 36, precum și Adidas‑Salomon și Adidas Benelux, punctul 27).
41 Încălcările vizate la articolul 5 alineatul (2) din directivă, atunci când au loc, sunt consecința unui anumit grad de similitudine între marcă și semn, din cauza căreia publicul interesat poate să creeze o asociere între semn și marcă, respectiv să stabilească o legătură între acestea, fără însă a le confunda. Nu este necesar, prin urmare, ca gradul de similitudine dintre marca de renume și semnul utilizat de către terț să fie de asemenea natură încât să existe, în mintea publicului interesat, un risc de confuzie. Este suficient ca gradul de similitudine între marca de renume și semn să aibă ca efect faptul ca publicul interesat să stabilească o legătură între semn și marcă (a se vedea Hotărârea Adidas‑Solomon și Adidas Benelux, citată anterior, punctele 29 și 31).
42 Existența unei astfel de legături trebuie apreciată în mod global, cu luarea în considerare a tuturor factorilor relevanți (Hotărârea Adidas‑Salomon și Adidas Benelux, citată anterior, punctul 30).
43 Se impune constatarea potrivit căreia cerința disponibilității este distinctă atât de aprecierea gradului de similitudine dintre marca de renume și semnul utilizat de către terț, cât și de legătura care ar putea fi stabilită de către publicul interesat între marca și semnul în cauză. Aceasta nu poate constitui, așadar, un element relevant pentru a se verifica aspectul dacă prin utilizarea semnului se obțin foloase necuvenite din caracterul distinctiv sau renumele mărcii ori se aduce atingere acestora.
Cu privire la interpretarea articolului 6 alineatul (1) litera (b) din directivă
44 Articolul 6 alineatul (1) litera (b) din directivă prevede că titularul unei mărci nu poate interzice terților utilizarea, în cadrul comerțului, a indicațiilor privind felul, calitatea, cantitatea, destinația, valoarea, originea geografică sau data fabricației produsului sau a prestării serviciului sau a altor caracteristici ale acestora, atât timp cât sunt folosite conform practicilor loiale în domeniul industrial sau comercial.
45 Limitând astfel efectele dreptului exclusiv al titularului mărcii, articolul 6 din directivă urmărește reconcilierea intereselor fundamentale ale protecției drepturilor mărcii cu cele ale liberei circulații a mărfurilor, precum și cu cele ale liberei prestări a serviciilor în cadrul pieței comune, astfel încât dreptul asupra mărcii să își poată îndeplini rolul de element esențial al sistemului concurențial nedenaturat pe care Tratatul CE urmărește să îl stabilească și să îl mențină (a se vedea Hotărârea din 17 martie 2005, Gillette Company și Gillette Group Finland, C‑228/03, Rec., p. I‑2337, punctul 29 și jurisprudența citată).
46 Mai precis, articolul 6 alineatul (1) litera (b) din directivă urmărește să asigure posibilitatea utilizării indicațiilor cu caracter descriptiv de către toți operatorii economici. Această dispoziție constituie, așadar, astfel cum a arătat avocatul general la punctele 75 și 78 din concluzii, o expresie a cerinței disponibilității.
47 Cu toate acestea, cerința disponibilității nu poate constitui în niciun caz o limitare autonomă a efectelor mărcii care să se adauge celor prevăzute în mod expres la articolul 6 alineatul (1) litera (b) din directivă. Trebuie subliniat în acest sens că, pentru ca un terț să poată invoca limitarea efectelor mărcii prevăzută la articolul 6 alineatul (1) litera (b) din directivă și să se prevaleze în acest context de cerința disponibilității care stă la baza acestei dispoziții, trebuie ca indicația utilizată de acesta să privească, astfel cum impune prevederea menționată, una dintre caracteristicile produsului comercializat sau a serviciului furnizat de terțul respectiv (a se vedea în acest sens Hotărârea Windsurfing Chiemsee, citată anterior, punctul 28, și Hotărârea din 25 ianuarie 2007, Adam Opel, C‑48/05, Rep., p. I‑1017, punctele 42-44).
48 În speță, rezultă din decizia de trimitere și din observațiile prezentate în fața Curții de către concurenții societății adidas că aceștia invocă, drept justificare pentru utilizarea motivelor cu două benzi în litigiu, caracterul pur decorativ al acestora. Prin urmare, aplicarea pe articolele de îmbrăcăminte, de către acești concurenți, a unor motive cu benzi nu urmărește să furnizeze o indicație cu privire la vreuna dintre caracteristicile acestor produse.
49 Având în vedere ansamblul considerațiilor precedente, este necesar să se răspundă la întrebarea preliminară că directiva trebuie interpretată în sensul că, la aprecierea întinderii dreptului exclusiv al titularului unei mărci, nu se poate ține seama de cerința disponibilității decât în măsura în care este aplicabilă limitarea efectelor mărcii, definită la articolul 6 alineatul (1) litera (b) din directiva în cauză.
Cu privire la cheltuielile de judecată
50 Întrucât, în privința părților din acțiunea principală, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera întâi) declară:
Prima directivă 89/104/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1988 de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la mărci trebuie interpretată în sensul că, la aprecierea întinderii dreptului exclusiv al titularului unei mărci, nu se poate ține seama de cerința disponibilității decât în măsura în care este aplicabilă limitarea efectelor mărcii, definită la articolul 6 alineatul (1) litera (b) din directiva în cauză.
Semnături