Language of document :

Cerere de decizie preliminară introdusă de Administrativen sad - Varna (Bulgaria) la 13 iunie 2017 – "Varna Holideis" EOOD /Direktor na Direktsia „Obzhalvane i danachno-osiguritelna praktika“ Varna pri Tsentralno upravlenie na Natsionalnata agentsia za prihodite

(Cauza C-364/17)

Limba de procedură: bulgara

Instanța de trimitere

Administrativen sad - Varna

Părțile din procedura principală

Reclamantă: „Varna Holideis” EOOD

Pârât: Direktor na Direktsia „Obzhalvane i danachno-osiguritelna praktika” Varna pri Tsentralno upravlenie na Natsionalnata agentsia za prihodite

Întrebările preliminare

Articolul 90 alineatul (1) și articolul 185 alineatul (1) din Directiva 2006/1121 trebuie interpretate în sensul că aceste dispoziții prevăd obligația regularizării cuantumului TVA-ului dedus, aferent unei livrări de asemenea într-un caz precum cel din speță, în care tranzacția pentru care s-a exercitat dreptul de deducere a TVA-ului a fost anulată prin hotărâre judecătorească definitivă, sau în sensul că, în contextul definiției prevăzute la articolul 14 alineatul (1) din Directiva 2006/112, în acest caz nu s-a realizat nicio livrare, iar obligația fiscală nici nu a luat naștere?

Articolul 185 alineatele (1) și (2) din Directiva 2006/112 trebuie interpretat în sensul că, în lipsa unei reglementări naționale, în cazul în care o tranzacție este anulată prin hotărâre judecătorească, regularizarea cuantumului TVA-ului dedus se poate realiza cu aplicarea directă a articolului 90 alineatul (1) din directivă?

____________

1     Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (JO 2006, L 347, р. 1, Ediție specială, 09/vol. 3, р. 7).