CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL
JULIANE KOKOTT
prezentate la 7 aprilie 2016(1)
Cauza C‑442/14
Bayer CropScience SA‑NV,
Stichting De Bijenstichting
împotriva
College voor de toelating van gewasbeschermingsmiddelen en biociden
[cerere de decizie preliminară formulată de College van Beroep voor het bedrijfsleven (Tribunalul Administrativ pentru Cauze în Materie Comercială și Industrială, Țările de Jos)]
„Directiva 2003/4/CE – Accesul la informațiile despre mediu – Derogări – Secrete comerciale sau industriale – Informațiile despre emisii în mediu – Confidențialitate – Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 – Produse fitosanitare – Directiva 98/8/CE – Produse biodestructive”
I – Introducere
1. Transparența este un concept‑cheie al politicii europene în domeniul mediului. Nu doar autoritățile și întreprinderile, ci și cetățenii, organizațiile nonguvernamentale și oamenii de știință independenți trebuie determinați să participe în mod calificat la dezbaterea privind protecția mediului, pentru a contribui astfel la aceasta.
2. O dezbatere deosebit de aprinsă are ca obiect semnificația produselor fitosanitare pentru așa‑numita „dispariție a albinelor”, mai precis pentru reducerea efectivului de albine, dar și al altor specii de insecte care contribuie la polenizarea plantelor(2). Astfel, publicul este deosebit de interesat să obțină informații pe care producătorii le prezintă autorităților publice în cadrul procedurii reglementate de dreptul Uniunii, în scopul autorizării substanțelor active și a produselor fitosanitare. Cu toate acestea, producătorii în discuție se tem că accesul concurenților lor la aceste informații poate conduce la dezavantaje de natură concurențială.
3. Acest conflict de interese este reglementat de Directiva privind informațiile despre mediu(3), care se aplică accesului la aceste informații(4). Potrivit directivei, în scopul protecției confidențialității informațiilor care fac obiectul secretului comercial și industrial, în principiu, autoritățile pot refuza să acorde acces la informațiile despre mediu care le‑au fost prezentate, dar sunt obligate să publice informațiile privind emisiile în mediu și informații a căror diseminare este de interes public deosebit.
4. Procedura din prezenta cauză se referă la accesul la informații prezentate în cadrul unei proceduri de autorizare a unor produse fitosanitare și a unui produs biocid. Pe lângă aspectul dacă este vorba despre informații privind emisiile, trebuie să se clarifice efectul pe care îl produce lipsa unei cereri privind confidențialitatea asupra unei cereri de informații despre mediu. În cadrul procedurii de autorizare a unor produse fitosanitare și a unor produse biocide, producătorul poate depune o asemenea cerere privind confidențialitatea.
II – Cadrul juridic
A – Dreptul internațional
5. Dreptul de acces la informațiile despre mediu este prevăzut de Convenția privind accesul la informație, participarea publicului la luarea deciziilor și accesul la justiție în probleme de mediu(5) (denumită în continuare „Convenția de la Århus”), semnată de Comunitate la 25 iunie 1998 la Århus (Danemarca)(6).
6. Articolul 4 alineatul (4) litera (d) din convenție reglementează refuzul de a comunica informații despre mediu care fac obiectul secretului comercial și industrial:
„O cerere de informații despre mediu poate fi refuzată în cazul în care dezvăluirea lor ar avea efecte negative asupra:
[…]
d) confidențialității informațiilor comerciale și industriale, în cazul în care această confidențialitate este protejată prin lege în vederea apărării unui interes economic legitim. În acest cadru, informațiile privind emisiile poluante relevante pentru protecția mediului trebuie dezvăluite;
[…]”
7. Protecția secretelor comerciale comunicate autorităților statului reprezintă în același timp obiectul articolului 39 alineatul (3) din Acordul TRIPS(7):
„Atunci când aprobarea comercializării produselor farmaceutice sau a produselor chimice pentru agricultură care conțin entități chimice noi este condiționată de comunicarea de date nedivulgate rezultate din încercări sau de alte date nedivulgate, a căror stabilire necesită un efort considerabil, membrii trebuie să protejeze aceste date împotriva exploatării neloiale în comerț. În plus, membrii protejează aceste date împotriva divulgării, cu excepția cazului când aceasta este necesară pentru protecția publicului sau cu excepția cazului în care sunt luate măsuri pentru a se asigura că datele sunt protejate împotriva exploatării neloiale în comerț.”
B – Dreptul Uniunii
1. Directiva privind informațiile despre mediu
8. Dreptul de acces la informații despre mediu se acordă în temeiul Directivei privind informațiile despre mediu. Noua directivă transpune dreptul de acces la informații în conformitate cu Convenția de la Århus.
9. Articolul 2 din Directiva privind informațiile despre mediu definește, printre altele, noțiunea de informații despre mediu:
„În sensul prezentei directive se aplică următoarele definiții:
1. «Informații despre mediu» înseamnă orice informații scrise, vizuale, verbale, electronice sau în orice altă formă materială privind:
a) starea elementelor mediului, precum aerul și atmosfera, apa, solul, pământul, peisajul și siturile naturale, inclusiv terenuri umede, de coastă și maritime, diversitatea biologică și componentele sale, inclusiv organismele modificate genetic, precum și interacțiunea dintre aceste elemente;
b) factorii precum substanțele, energia, zgomotul, radiațiile sau deșeurile, inclusiv deșeurile radioactive, emisiile, deversările și alte tipuri de diseminare în mediu, care afectează sau care este posibil să afecteze elementele de mediu menționate la litera (a);
[…]”
10. Dreptul de acces la informații despre mediu este prevăzut la articolul 3 alineatul (1) din Directiva privind informațiile despre mediu:
„Statele membre se asigură că, în conformitate cu dispozițiile din prezenta directivă, autoritățile publice trebuie să pună la dispoziția oricărui solicitant, la cererea acestuia și fără ca acesta să declare interesul pe care îl are în acest sens, informațiile despre mediu pe care le dețin sau care sunt deținute în numele lor.”
11. Excepțiile sunt prevăzute la articolul 4 din Directiva privind informațiile despre mediu. În speță, prezintă un interes deosebit dispozițiile alineatului (2) literele (d), (e) și (g):
„Statele membre pot prevedea ca cererea de informații despre mediu să fie refuzată în cazul în care dezvăluirea informațiilor respective ar afecta în mod negativ:
[…]
d) confidențialitatea informațiilor comerciale sau industriale, în cazul în care legislația internă sau comunitară prevede o astfel de confidențialitate în vederea protejării intereselor economice legitime, inclusiv a interesului public privind păstrarea confidențialității statisticilor și a secretului fiscal;
e) drepturi de proprietate industrială;
[…]
g) interesele sau protecția oricărei persoane care a furnizat informațiile solicitate în mod voluntar, fără a avea sau fără a i se putea impune o obligație legală în acest sens, cu excepția cazului în care persoana respectivă a consimțit la dezvăluirea informațiilor în cauză;
[…]
Motivele de refuz menționate la alineatele (1) și (2) se interpretează în mod restrictiv, ținându‑se seama de interesul public servit de dezvăluire în cazul respectiv. În fiecare caz în parte interesul public servit de dezvăluire trebuie comparat cu interesul servit de refuz. Statele membre nu pot prevedea refuzarea unei cereri, în temeiul alineatului (2) literele (a), (d), (f), [(g)] și (h) în cazul în care cererea respectivă vizează date privind emisiile în mediu.
[…]”
2. Directiva privind produsele de uz fitosanitar
12. Directiva privind produsele de uz fitosanitar(8) a reglementat inițial introducerea pe piață a produselor fitosanitare.
13. Articolul 13 alineatul (7) al patrulea paragraf din directivă se referă la evitarea testelor inutile pe animale:
„Totuși, în cazul în care solicitantul și posesorii de autorizații anterioare pentru același produs nu ajung la un acord cu privire la partajarea informațiilor, statele membre pot să instituie măsuri naționale care să oblige solicitantul și posesorii de autorizații anterioare stabiliți pe teritoriul lor să partajeze informațiile, astfel încât să se evite repetarea testelor pe vertebrate și, în același timp, să se stabilească procedura de utilizare a informațiilor și echilibrul rezonabil între interesele părților în cauză.”
14. Articolul 14 din Directiva privind produsele de uz fitosanitar prevede următoarea reglementare:
„Fără a aduce atingere [Directivei privind informațiile despre mediu], statele membre și Comisia se asigură că indicațiile furnizate de solicitanți, care constituie secret industrial sau comercial, rămân confidențiale, dacă solicitantul care dorește înscrierea unei substanțe active în anexa I sau o autorizare a unui produs de uz fitosanitar face o cerere în acest sens și dacă statul membru sau Comisia acceptă justificarea oferită de solicitant.
Confidențialitatea nu se aplică:
[…]”
3. Regulamentul privind produsele fitosanitare
15. Potrivit articolului 84, Regulamentul privind produsele fitosanitare(9) se aplică de la 14 iunie 2011 și înlocuiește Directiva privind produsele de uz fitosanitar.
16. Considerentul (39) al Regulamentului privind produsele fitosanitare are următorul cuprins:
„Studiile implică investiții majore. Pentru a stimula cercetările, aceste investiții ar trebui protejate. Din acest motiv, testele și studiile, altele decât cele care implică animale vertebrate, pentru care va fi obligatorie punerea în comun a datelor, care sunt prezentate unui stat membru de către un solicitant, ar trebui să fie protejate, astfel încât să nu poată fi utilizate de către un alt solicitant. Această protecție ar trebui însă să fie limitată în timp, pentru a permite concurența. De asemenea, protecția ar trebui să fie limitată la studiile cu adevărat necesare în scopuri de reglementare, astfel încât solicitanții să nu poată prelungi în mod artificial perioada de protecție prin prezentarea de noi studii care nu sunt necesare. Este necesar să li se acorde operatorilor comerciali, în special întreprinderilor mici și mijlocii, aceleași posibilități de acces la piață.”
17. Considerentul (41) al Regulamentului privind produsele fitosanitare se referă la cererile de informații și are următorul conținut:
„Întrucât statele membre, Comisia și autoritatea aplică norme diferite în ceea ce privește accesul la documente și confidențialitatea acestora, este oportun să se clarifice dispozițiile privind accesul la informațiile cuprinse în documentele aflate în posesia acestor autorități și confidențialitatea respectivelor documente.”
18. Articolul 7 din Regulamentul privind produsele fitosanitare se referă la procedura de autorizare a substanțelor active. Alineatul (3) are următorul cuprins:
„La depunerea cererii, solicitantul poate, în temeiul articolului 63, să solicite ca anumite informații, inclusiv anumite părți din dosar, să rămână confidențiale și separă fizic informațiile respective.
Statele membre evaluează cererile de confidențialitate. La primirea unei cereri de acces la informații, statul membru raportor decide ce informații urmează să fie păstrate confidențiale.”
19. Articolul 33 din Regulamentul privind produsele fitosanitare conține dispoziții privind procedura de autorizare a produselor fitosanitare:
„(1) Un solicitant care dorește să introducă pe piață un produs fitosanitar depune, el însuși sau prin intermediul unui reprezentant, o cerere de autorizare sau de modificare a autorizației adresată fiecărui stat membru în care se dorește comercializarea produsului fitosanitar respectiv.
[…]
(4) La depunerea cererii, solicitantul poate, în temeiul articolului 63, să solicite ca anumite informații, inclusiv anumite părți din dosar, să rămână confidențiale și separă fizic informațiile respective.
Solicitantul prezintă, totodată, o listă completă a studiilor prezentate în conformitate cu articolul 8 alineatul (2) și o listă a rapoartelor referitoare la testele și studiile pentru care sunt solicitate eventuale cereri de protecție a datelor în conformitate cu articolul 59.
În urma unei cereri de acces la informații, statul membru care examinează cererea decide ce informații urmează să rămână confidențiale.
[…]”
20. Articolul 59 din Regulamentul privind produsele fitosanitare reglementează protecția datelor. Acesta prevede următoarele:
„(1) Rapoartele privind testele și studiile beneficiază de regimul de protecție a datelor în condițiile specificate în prezentul articol.
[…]
În cazul în care un raport este protejat, statul membru care l‑a primit nu îl poate folosi în beneficiul altor solicitanți de autorizații pentru produse fitosanitare, agenți fitoprotectori sau sinergici și adjuvanți, cu excepția cazurilor prevăzute la alineatul (2) din prezentul articol, la articolul 62 sau la articolul 80.
[…]
(3) Regimul de protecție a datelor menționat la alineatul (1) se acordă numai în cazul în care solicitantul inițial a cerut un astfel de regim pentru rapoartele cu privire la testele și studiile referitoare la substanța activă, la agentul fitoprotector, la agentul sinergic, la adjuvant și la produsul fitosanitar, în momentul depunerii dosarului, și a furnizat statului membru în cauză, pentru fiecare raport cu privire la teste și studii, informațiile menționate la articolul 8 alineatul (1) litera (f) și la articolul 33 alineatul (3) litera (d) și confirmarea că nicio perioadă de protecție a datelor nu a fost acordată pentru test sau pentru studiu sau că nicio perioadă acordată nu a expirat.”
21. Capitolul VI din Regulament, intitulat „Accesul public la informații”, cuprinde articolul 63, care se referă la confidențialitate:
„(1) O persoană care solicită ca informațiile furnizate în temeiul prezentului regulament să fie tratate în regim de confidențialitate trebuie să aducă dovezi care pot fi verificate că dezvăluirea respectivelor informații i‑ar putea leza interesele comerciale sau protecția vieții private și a integrității persoanei.
(2) Se consideră că dezvăluirea următoarelor informații afectează, în mod normal, protecția intereselor comerciale sau a vieții private și a integrității persoanelor în cauză:
a) metoda de fabricație;
b) specificațiile referitoare la impuritatea substanței active, cu excepția impurităților care sunt considerate relevante din punct de vedere toxicologic, ecotoxicologic sau ecologic;
c) rezultatele loturilor de producție ale substanței active, inclusiv impuritățile;
d) metodele de analiză a impurităților din substanța activă fabricată, cu excepția metodelor folosite pentru impuritățile considerate relevante din punct de vedere toxicologic, ecotoxicologic sau ecologic;
e) legăturile dintre un producător sau un importator și solicitantul sau titularul autorizației;
f) informațiile privind compoziția completă a produsului fitosanitar;
g) numele și adresele persoanelor implicate în testele efectuate pe animale vertebrate.
(3) Prezentul articol nu aduce atingere Directivei 2003/4/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 28 ianuarie 2003 privind accesul publicului la informațiile despre mediu.”
4. Directiva privind produsele biodestructive
22. Directiva privind produsele biodestructive(10) prevede reguli aplicabile la nivelul Uniunii și care vizează, printre altele, autorizarea și comercializarea produselor biodestructive în statele membre. Articolul 19, „Confidențialitatea”, are următorul conținut:
„(1) Fără să aducă atingere [Directivei privind informațiile despre mediu], un solicitant poate indica autorității competente informațiile pe care le consideră problematice din punct de vedere comercial și a căror difuzare ar putea să îi aducă prejudicii industriale sau comerciale și pentru care el revendică, așadar, confidențialitatea față de orice altă persoană în afara autorităților competente și a Comisiei. Trebuie furnizate justificări complete în fiecare caz. Fără să aducă atingere informațiilor prevăzute la alineatul (3) și dispozițiilor Directivelor 67/548/CEE și 88/379/CEE, statele membre iau măsurile necesare pentru a garanta confidențialitatea și integritatea compoziției produselor dacă solicitantul cere acest lucru.
(2) Autoritatea competentă care primește cererea determină, pe baza documentelor furnizate de către solicitant, care dintre informații sunt confidențiale, în conformitate cu alineatul (1).
Informațiile al căror caracter confidențial a fost acceptat de autoritatea competentă care a primit cererea sunt tratate ca informații confidențiale și de alte autorități competente, de statele membre și Comisie.
(3) După acordarea autorizației, confidențialitatea nu se aplică în niciun caz pentru:
[…]”
23. Directiva privind produsele biodestructive a fost înlocuită de la 1 septembrie 2013 prin Regulamentul privind produsele biocide(11). Cu toate acestea, având în vedere că cererile de autorizare determinante au fost depuse deja în anul 2011, acest regulament nu prezintă relevanță pentru răspunsul la această cerere de decizie preliminară.
III – Procedura preliminară și întrebările preliminare
24. Bayer CropScience SA‑NV (denumită în continuare „Bayer CropScience”) este titulara unei autorizații pentru o serie de produse fitosanitare, precum și pentru un produs biocid care are ca substanță activă imidaclopridul. Stichting de Bijenstichting (denumită în continuare „Bijenstichting”), o organizație preocupată de dispariția albinelor, a solicitat autorităților olandeze, College voor de toelating van gewasbeschermingsmiddelen en biociden (denumită în continuare „autoritate de autorizare”) acces la documentele de autorizare ale acestor produse.
25. Bayer CropScience nu a depus nicio cerere privind confidențialitatea documentelor prezentate în cadrul procedurii de autorizare, nici la data autorizării inițiale a produselor, nici cu ocazia modificării acestei autorizații sau a dispozițiilor legale privind utilizarea produselor la 28 aprilie 2011 și la 8 iulie 2011. Abia după ce Bijenstichting a depus cereri de divulgare, Bayer CropScience s‑a opus divulgării, invocând o posibilă încălcare a dreptului de autor, a confidențialității informațiilor care fac obiectul unui secret comercial și industrial, precum și a dreptului de protecție a datelor.
26. Prin decizia din 9 iulie 2012, autoritatea de autorizare a respins cererile depuse de Bijenstichting la 11 mai 2011, la 24 august 2011 și la 25 octombrie 2011, motivând că acestea nu se referă la informații „despre emisiile în mediu” și că o comparație între interesul public în sensul dezvăluirii, pe de o parte, și interesul titularului autorizației în sensul refuzului, pe de altă parte, nu justifică dezvăluirea.
27. Bijenstichting a contestat decizia de mai sus. Prin decizia privind soluționarea contestației, adoptată la 18 martie 2013, autoritatea de autorizare a admis în parte contestația și a dispus publicarea unei serii de 35 de documente, întrucât acestea conțin informații despre emisiile în mediu, iar în ceea ce privește alte 49 de documente, a constatat că acestea nu conțin asemenea informații, că nici nu există vreun interes public deosebit în sensul diseminării lor și a respins contestația în măsura în care se referea la acestea.
28. Cele 35 de documente pe care autoritatea de autorizare intenționează să le divulge reprezintă cercetări de laborator, (semi)studii de teren, un rezumat și două prezentări. Cercetările de laborator conțin date referitoare la testele efectuate privind efectele imidaclopridului asupra albinelor. (Semi)studiile de teren conțin rezultatele măsurătorilor privind nivelul reziduurilor de produse fitosanitare și/sau de substanță activă inclusiv metaboliți și produși de degradare sau de reacție. În mare, se ridică problema reziduurilor care, ca urmare a utilizării produsului fitosanitar, respectiv a produsului biocid, sunt prezente pe sau în semințele, frunzele, polenul sau nectarul tratat al unei plante (provenite din semințe tratate), în miere și pe albine.
29. Ulterior, atât Bayer CropScience, cât și Bijenstichting au atacat decizia de mai sus. În cadrul acestei proceduri, College van Beroep voor het bedrijfsleven (Tribunalul Administrativ pentru Cauze în Materie Comercială și Industrială), sesizat cu soluționarea litigiului, adresează Curții de Justiție următoarele întrebări:
„1) Din dispozițiile articolului 14 din Directiva privind produsele de uz fitosanitar, ale articolului 63 coroborat cu articolul 59 din Regulamentul privind produsele fitosanitare, respectiv ale articolului 19 din Directiva privind produsele biodestructive rezultă că o cerere privind confidențialitatea, astfel cum este prevăzută la articolele 14, 63 și 19 menționate anterior, formulată de un solicitant prevăzut la aceste articole, trebuie soluționată pentru fiecare sursă de informații în parte, înainte sau la data acordării autorizației, respectiv înainte de sau la data modificării autorizației, printr‑o decizie accesibilă tuturor terților interesați?
2) În cazul unui răspuns afirmativ la întrebarea anterioară: articolul 4 alineatul (2) din Directiva privind informațiile despre mediu trebuie interpretat în sensul că, în lipsa unei decizii în sensul întrebării anterioare, în cazul depunerii unei astfel de cereri după acordarea autorizației, respectiv după modificarea autorizației, pârâtul, în calitate de autoritate națională, trebuie să divulge informațiile despre mediu solicitate?
3) Ce interpretare trebuie dată noțiunii «emisii în mediu» din articolul 4 alineatul (2) din Directiva privind informațiile despre mediu, având în vedere cele prezentate de părți în această privință la punctul 5.5 din prezenta decizie interlocutorie, luând în considerare conținutul documentelor reprodus la punctul 5.2?
4) a) Datele care cuprind o evaluare a emisiei unui produs, a substanței sau a substanțelor sale active și a altor componente în mediu ca urmare a folosirii produsului pot fi considerate «informații despre emisiile în mediu»?
b) În caz afirmativ, prezintă relevanță în acest context dacă datele menționate au fost obținute prin (semi)studii de teren sau alte tipuri de studii (cum ar fi cercetările de laborator și studiile privind translocațiile)?
5) Pot fi considerate «informații privind emisiile în mediu» cercetările de laborator în cadrul cărora structura experimentului este orientată pe analiza unor aspecte izolate, în condiții standardizate și în cadrul acestor teste excluzându‑se o serie de factori (cum ar fi, de exemplu, influențele climaterice), iar testele efectuându‑se adesea cu doze mari în comparație cu utilizarea efectivă?
6) În acest context, prin «emisii în mediu» se înțelege și reziduuri care, după aplicarea produsului în temeiul modelului experimental, sunt prezente, de exemplu, în aer sau pe sol, pe frunzele, în polenul sau în nectarul unei plante (provenite din semințe tratate), în miere sau pe organisme care nu sunt vizate de produs?
7) Acest aspect se aplică și pentru măsurarea deviațiilor (substanței) la aplicarea produsului în temeiul modelului experimental?
8) Noțiunea «informații privind emisiile în mediu» în sensul articolului 4 alineatul (2) al doilea paragraf a doua teză din Directiva privind informațiile despre mediu are consecința că, atunci când este vorba despre emisii în mediu, trebuie divulgată sursa integrală de informații, și nu doar datele (măsurătorilor) care trebuie deduse eventual din această sursă de informații?
9) În scopul aplicării motivului de excepție privind informațiile comerciale sau industriale în sensul articolului 4 alineatul (2) litera (d) menționat anterior, trebuie să se facă diferența între «emisii», pe de o parte, și «deversările și alte tipuri de diseminare în mediu», în sensul prevăzut la articolul 2 alineatul (1) litera (b) din Directiva privind informațiile despre mediu, pe de altă parte?”
30. Pe lângă Bayer CropScience și Bijenstichting, au transmis observații scrise și Republica Federală Germania, Republica Elenă, Regatul Țărilor de Jos, Regatul Suediei și Comisia Europeană. Cu excepția Greciei și a Germaniei, acestea au participat de asemenea la ședința din 4 februarie 2016.
IV – Apreciere juridică
31. Cele nouă întrebări din cererea de decizie preliminară se referă la trei aspecte. În primul rând, trebuie să se clarifice dacă păstrarea confidențialității informațiilor dorite presupune ca întreprinderile interesate să fi solicitat acest lucru în timp util (prima și a doua întrebare, a se vedea secțiunea A). Apoi, trebuie să determinăm întinderea noțiunii „informații privind emisiile în mediu” (a treia și a noua întrebare, a se vedea secțiunea B). Și, în sfârșit, această noțiune trebuie aplicată în cazul unor anumite tipuri de informații (întrebările patru-opt, a se vedea în acest sens secțiunea C).
A – Cu privire la cererea privind confidențialitatea
32. Prin intermediul primelor două întrebări, la care trebuie să se răspundă împreună, instanța de trimitere dorește să afle dacă o decizie privind o cerere privind confidențialitatea, în sensul articolului 14 din Directiva privind produsele de uz fitosanitar, trebuie să fie depusă, într‑un mod accesibil terților, înainte de eliberarea autorizației sau la eliberarea acesteia și, în caz afirmativ, dacă informațiile despre mediu solicitate trebuie divulgate în mod obligatoriu atunci când o asemenea cerere se depune abia după eliberarea sau după modificarea autorizației.
33. Instanța de trimitere examinează astfel opinia juridică formulată de Bijenstichting, potrivit căreia, după cum este cazul în speță, o declarație de confidențialitate nu se poate depune mai târziu de data autorizării sau a modificării autorizației. Prin urmare, se consideră că informațiile în discuție nu au caracter confidențial.
34. La o primă vedere, se pare că Hotărârea Stichting Natuur en Milieu conține un argument în favoarea acestei opinii. Astfel, Curtea a constatat că, potrivit articolului 14 din Directiva privind produsele de uz fitosanitar, statele membre și Comisia se asigură că indicațiile furnizate de solicitanții de autorizații de introducere pe piață a unor produse fitosanitare și care constituie secret industrial sau comercial rămân confidențiale, dacă respectivii solicitanți fac o cerere în acest sens și dacă statul membru sau Comisia acceptă justificarea oferită de persoanele interesate(12).
35. Totuși, această constatare nu poate fi înțeleasă în sensul că aceste informații sunt tratate în mod confidențial numai dacă solicitanții formulează o cerere în acest sens. Ea se referă exclusiv la aplicarea unei proceduri de solicitare în temeiul articolului 14 din Directiva privind produsele de uz fitosanitar.
36. Astfel, dispoziția de mai sus se aplică fără să aducă atingere Directivei privind informațiile despre mediu, ale cărei condiții trebuie respectate atunci când se formulează o astfel de cerere(13). Potrivit articolului 4 alineatul (2) din directivă, aceste dispoziții permit statelor membre să prevadă ca o cerere de informații despre mediu, mai puțin atunci când acestea din urmă se referă la emisii în mediu, să poată fi respinsă în cazul în care divulgarea respectivelor informații ar afecta confidențialitatea informațiilor comerciale sau industriale, dacă această confidențialitate este prevăzută de dreptul național sau de dreptul Uniunii.
37. Competența statelor membre de a proteja informații cu caracter de secret comercial sau industrial nu este condiționată de depunerea unei cereri privind confidențialitatea, nici potrivit modului de redactare, nici potrivit economiei Directivei privind informațiile despre mediu. În plus, și Directiva privind produsele de uz fitosanitar prevede dreptul de a depune o asemenea cerere numai ca o posibilitate. În cazul nedepunerii unei asemenea cereri, singura consecință juridică este că, până la acel moment, autoritățile competente nu adoptă nicio decizie privind confidențialitatea informațiilor respective.
38. Cu toate acestea, nicio decizie privind confidențialitatea nu scutește autoritățile competente de sarcina de a analiza cererea de acces la informațiile despre mediu, respectând condițiile prevăzute la articolul 4 din Directiva privind informațiile despre mediu(14). Prin urmare, lipsa unei decizii privind confidențialitatea nu poate împiedica autoritățile competente să aplice articolul 4.
39. Nici articolul 13 alineatul (7) al patrulea paragraf din Directiva privind produsele de uz fitosanitar nu prevede altceva. Potrivit acestei dispoziții, posesorilor de autorizații anterioare li se poate impune să partajeze anumite informații, astfel încât să se evite repetarea testelor pe animale.
40. Având în vedere utilizarea noțiunilor diferite, „solicitant” și „posesori ai unor autorizații anterioare”, în interpretarea Bijenstichting, numai un „solicitant” poate solicita confidențialitatea, iar un „posesor al unei autorizații anterioare” nu mai poate depune (retroactiv) o cerere privind confidențialitatea.
41. Cu toate acestea, concluzia de mai sus nu poate fi primită, întrucât articolul 13 alineatul (7) al patrulea paragraf din Directiva privind produsele de uz fitosanitar se referă exclusiv la problema specifică a modului în care trebuie tratat un dezacord între un solicitant și posesorul unei autorizații anterioare în ceea ce privește rezultatele unor teste pe vertebrate. În schimb, noțiunea „posesor al unei autorizații anterioare” nu prezintă relevanță în ceea ce privește prevederile Directivei privind produsele de uz fitosanitar care se referă la alte probleme. Acest aspect se aplică în special în ceea ce privește păstrarea confidențialității unor informații în cazul unor cereri de acces.
42. De altfel, acest raport între dreptul de a solicita respectarea confidențialității și protecția informațiilor cu caracter de secrete comerciale și industriale prin intermediul Directivei privind informațiile despre mediu corespunde de altfel și obiectivelor respectivei reglementări. Dreptul de a solicita informații, prevăzut la articolul 14 din Directiva privind produsele de uz fitosanitar, este menit să faciliteze autorității competente identificarea informațiilor sensibile. Cu toate acestea, încălcarea acestui interes care servește eficiența nu justifică atingerea adusă unor interese economice legitime (deosebite) ale întreprinderilor interesate, a cărei evitare se urmărește prin protejarea confidențialității informațiilor comerciale și industriale, în temeiul articolului 4 alineatul (2) litera (d) din Directiva privind informațiile despre mediu.
43. În practică, lipsa unei cereri privind confidențialitatea poate produce efecte în ceea ce privește protejarea informațiilor cu caracter de secret comercial și industrial, întrucât, de regulă, în lipsa unei cereri în acest sens, autoritățile competente pot considera că informații care nu trebuie protejate în mod evident în calitate de secrete comerciale sau industriale pot fi divulgate. În aceste cazuri, autoritățile competente nu au obligația de a consulta întreprinderea înainte de divulgarea informațiilor.
44. În măsura în care prezintă interes în contextul acestei probleme, articolul 19 din Directiva privind produsele biodestructive și articolul 63 din Regulamentul privind produsele fitosanitare corespund articolului 14 din Directiva privind produsele de uz fitosanitar și nu conduc, așadar, la un rezultat diferit.
45. Prin urmare, la primele două întrebări trebuie să se răspundă că, potrivit articolului 4 alineatul (2) din Directiva privind informațiile despre mediu, protejarea confidențialității unor informații prezentate în cadrul procedurii de autorizare prevăzute de Directiva privind produsele de uz fitosanitar sau de Directiva privind produsele biodestructive nu presupune că anterior trebuie să se depună o cerere în acest sens în conformitate cu articolul 14 din Directiva privind produsele de uz fitosanitar, cu articolul 19 din Directiva privind produsele biodestructive și cu articolul 63 alineatul (1) din Regulamentul privind produsele fitosanitare.
B – Cu privire la interpretarea clauzei privind emisiile
46. Esența cererii de decizie preliminară se referă la clauza privind emisiile prevăzută la articolul 4 alineatul (2) a patra teză din Directiva privind informațiile despre mediu. Potrivit acestei clauze, statele membre nu pot prevedea refuzarea unei cereri, în temeiul articolului 4 alineatul (2) literele (a), (d), (f), (g) și (h), în cazul în care cererea respectivă vizează date privind emisiile în mediu. Prin urmare, divulgarea unor informații privind emisiile nu poate fi opozabilă protecției confidențialității procedurilor desfășurate de autoritățile publice, a informațiilor cu caracter de secret comercial, a datelor cu caracter personal, a persoanelor care au furnizat date în mod voluntar și nici protecției mediului.
47. Cu toate acestea, Directiva privind informațiile despre mediu nu conține o definiție a noțiunii „emisii în mediu”. Nici Convenția de la Århus, care este preluată în parte în Directiva privind informațiile despre mediu, nu definește această noțiune.
48. Am abordat această problemă în Concluziile noastre prezentate în cauza Stichting Natuur en Milieu, în care am opinat că atât informațiile privind diseminarea în mediu a unor substanțe ca atare, cât și informațiile privind efectele unei asemenea diseminări trebuie considerate emisii în mediu(15). În schimb, până în prezent, Curtea nu s‑a pronunțat în raport cu această problemă.
49. Totuși, a noua întrebare ridică o ipoteză la care nu s‑a făcut referire până acum, mai precis, aspectul dacă trebuie să se facă distincția între emisii, pe de o parte, și deversări și alte tipuri de diseminare în mediu, pe de altă parte (a se vedea punctul 1). În continuare, vom analiza prima parte a celei de a treia întrebări, care face referire la aspectul dacă noțiunea de emisie corespunde definiției de la articolul 2 punctul 5 din Directiva privind prevenirea și controlul integrat al poluării(16) sau de la articolul 3 punctul 4 din Directiva privind emisiile industriale(17) (a se vedea punctul 2). Apoi, vom răspunde la a doua parte a celei de a treia întrebări, și anume la întrebarea dacă clauza privind emisiile trebuie să se refere exclusiv la informații privind emisiile efective (a se vedea punctul 3). Totuși, această interpretare a clauzei privind emisiile trebuie relativizată în lumina Regulamentului privind produsele fitosanitare (a se vedea punctul 4).
1. Cu privire la distincția între emisii, deversări și alte tipuri de diseminare în mediu
50. Prin intermediul celei de a noua întrebări, instanța de trimitere dorește să afle dacă în scopul excepției privind informațiile cu caracter de secrete comerciale sau industriale, în sensul articolului 4 alineatul (2) litera (d) din Directiva privind informațiile despre mediu, trebuie să se facă diferența între „emisii”, pe de o parte, și „deversări și alte tipuri de diseminare în mediu”, pe de altă parte. În cazul aplicării unei asemenea distincții, noțiunea de emisie ar fi de strictă interpretare.
51. Argumente în favoarea acestei distincții rezultă din istoricul și din economia Directivei privind informațiile despre mediu.
52. Articolul 4 alineatul (2) litera (d) din Propunerea de Directivă privind informațiile despre mediu prevedea că statele membre nu pot motiva refuzul unei cereri de informații cu caracter de secret comercial sau industrial, invocând această dispoziție atunci când aceste informații se referă la emisii, la deversări și la alte tipuri de diseminare în mediu, reglementate în dreptul comunitar(18). Potrivit acestei dispoziții, în cazul unor emisii, deversări și alte tipuri de diseminare în mediu, trebuie aplicată o reglementare uniformă.
53. Cu toate acestea, în cadrul poziției comune a Consiliului, modul de redactare a acestei dispoziții a fost restricționat în scopul reapropierii de textul Convenției de la Århus(19).
54. În schimb, Parlamentul a opinat că noțiunile „emisii” și „deversări și alte tipuri de diseminare în mediu” ar trebui utilizate în continuare în paralel(20), fără să reușească să își impună această poziție în cadrul comitetului de conciliere, iar astfel, articolul 4 alineatul (2) din Directiva privind informațiile despre mediu a fost redactat în varianta aplicabilă în prezent.
55. De aici s‑ar putea deduce că clauza privind emisiile nu include „deversările sau alte tipuri de diseminări în mediu”.
56. Germania și Bayer CropScience susțin o variantă a acestei poziții și se întemeiază în acest sens pe articolul 2 alineatul (1) litera (b) din Directiva privind informațiile despre mediu. Potrivit acestei dispoziții, noțiunea „informații despre mediu” include toate informațiile privind factorii, precum […], emisiile, deversările și alte tipuri de diseminare în mediu, care afectează sau care este posibil să afecteze elementele de mediu menționate la articolul 2 alineatul (1) litera (a).
57. De aici, Germania și Bayer CropScience deduc că noțiunea de emisii este de strictă interpretare, întrucât, în caz contrar, noțiunile „deversări” și „alte tipuri de diseminare” ar rămâne fără domeniu de aplicare.
58. Cu toate acestea, considerăm că această distincție este o cale greșită. O delimitare precisă între noțiunea de emisii și cea de deversări nu corespunde nici scopului urmărit prin clauza privind emisiile, nici nu rezultă din semnificația cuvântului respectiv.
59. În conformitate cu articolul 4 alineatul (4) litera (d) din Convenția de la Århus, informațiile privind emisiile care prezintă relevanță pentru protecția mediului trebuie divulgate. Cu toate acestea, o diferențiere între emisii, deversări și alte tipuri de diseminare în mediu nu prezintă o importanță semnificativă pentru protecția mediului.
60. Sensul noțiunilor de emisie, de deversare și de diseminare confirmă acest obiectiv, întrucât coincid în mare parte. Cu toate că am putea limita emisiile la diseminări în atmosferă, iar deversările la diseminări de substanțe lichide, această delimitare ar avea mai degrabă un caracter artificial.
61. Acest aspect este confirmat de definiția emisiilor din alte reglementări ale dreptului Uniunii, care prevăd că noțiunea de emisie este identică cu noțiunea de diseminare. Astfel, articolul 3 punctul 4 din Directiva privind emisiile industriale definește „emisia” ca fiind „evacuarea directă sau indirectă de substanțe, vibrații, căldură sau zgomot din surse punctiforme sau difuze dintr‑o instalație în aer, apă sau sol”. În plus, la articolul 2 punctul 8 din Directiva privind răspunderea pentru mediu(21), emisia este definită ca degajarea în mediu a unor substanțe, preparate, organisme sau microorganisme. Aceste definiții nu lasă loc de distincții între emisii, deversări și alte tipuri de diseminare în mediu.
62. Restricționarea noțiunii de emisie nu se urmărește nici prin utilizarea în comun a celor trei noțiuni la articolul 2 alineatul (1) litera (b) din Directiva privind informațiile despre mediu. Mai degrabă, trebuie să pornim de la premisa că aceasta servește unei definiții cât mai cuprinzătoare a diseminării de substanțe în mediu. Acest aspect corespunde obiectivelor Directivei privind informațiile despre mediu, care, potrivit articolului 1 litera (b), urmărește realizarea celei mai largi disponibilități și diseminări sistematice la nivelul publicului a informațiilor despre mediu(22). Astfel, noțiunea de informații despre mediu trebuie interpretată în sens larg(23).
63. Pentru acest motiv, noțiunile emisii, deversări și alte tipuri de diseminare în mediu se suprapun și în Directiva privind informațiile despre mediu(24). În schimb, ele nu servesc delimitării clare a unor categorii de informații despre mediu, supuse unor consecințe juridice diferite în materie de acces.
64. Nici prin utilizarea între timp a celor trei noțiuni în clauza referitoare la emisiile în cadrul consultărilor având ca obiect Directiva privind informațiile despre mediu nu pare să se fi urmărit altceva. Nu există niciun indiciu pentru limitarea noțiunii de emisie sau pentru faptul că cele trei noțiuni ar produce efecte juridice distincte. Renunțarea la utilizarea celor trei noțiuni rezultă mai degrabă, pe de o parte, din conformitatea cu Convenția de la Århus și, pe de altă parte, din faptul că noțiunea de emisie descrie deja în mod suficient diseminările avute în vedere.
65. Prin urmare, în cadrul clauzei referitoare la emisii prevăzută la articolul 4 alineatul (2) a patra teză din Directiva privind informațiile despre mediu nu trebuie să se facă distincția între emisii, deversări și alte tipuri de diseminare în mediu.
2. Cu privire la definiția emisiilor în alte directive
66. Definiția sus‑menționată a emisiilor de la articolul 3 punctul 4 din Directiva privind emisiile industriale ne duce la prima parte a celei de a treia întrebări, și anume la aspectul dacă clauza referitoare la emisii trebuie să se limiteze la emisiile produse de instalații. În acest caz, în mod normal, utilizarea produselor fitosanitare și biodestructive nu trebuie considerată o emisie, întrucât diseminarea acestor substanțe nu pornește de la o instalație.
67. Această opinie nu se poate întemeia pe modul de redactare a Directivei privind informațiile despre mediu, întrucât această definiție a noțiunii de emisie nu face trimitere la alte directive. Dimpotrivă, propunerea inițială a Comisiei de a limita clauza referitoare la emisii la „emisii reglementate în dreptul comunitar”, mai precis la emisii, astfel cum sunt definite în alte directive, nu a fost menținută(25).
68. Unele părți consideră că restricționarea clauzei referitoare la emisii poate fi întemeiată pe Ghidul privind punerea în aplicare a Convenției de la Århus. În acest ghid, s‑a propus inițial ca, în aplicarea clauzei referitoare la emisii din Convenția de la Århus, să se utilizeze definiția de la articolul 2 punctul 5 din Directiva privind prevenirea și controlul integrat al poluării(26). În schimb, în a doua ediție a ghidului, se face trimitere la definiția cu conținut identic a emisiilor de la articolul 3 punctul 4 din Directiva privind emisiile industriale(27). Ambele definiții limitează noțiunea de emisii la diseminările care rezultă din instalații.
69. Deși Ghidul de aplicare a Convenției de la Århus poate fi considerat, așadar, un document explicativ care, dacă este cazul, poate fi luat în considerare, împreună cu alte elemente relevante, în vederea interpretării acestei convenții, analizele pe care le cuprinde nu au nicidecum forță obligatorie și nici caracterul normativ al prevederilor Convenției de la Århus(28).
70. În ceea ce privește problema în discuție, trebuie să subliniem că ghidul nu oferă o justificare a motivului pentru care trebuie să se aplice definiția din Directiva privind prevenirea și controlul integrat al poluării. S‑ar mai putea recurge, de exemplu, și la definiția de la articolul 2 punctul 8 din Directiva privind răspunderea pentru mediul înconjurător, care nu ia în considerare instalația ca punct de plecare al unei emisii, ci faptul dacă aceasta rezultă dintr‑o activitate umană.
71. Nu există nicio legătură specială între Directiva privind prevenirea și controlul integrat al poluării și Directiva privind emisiile industriale, pe de o parte, și dreptul de acces la informații despre mediu, pe de altă parte, care să justifice tocmai transferul definiției emisiilor rezultate din instalații. Este adevărat că Directiva privind prevenirea și controlul integrat al poluării și secțiunile corespunzătoare ale Directivei privind emisiile industriale contribuie la transpunerea Convenției de la Århus(29), dar dispozițiile convenției care se referă la instalații au un domeniu de aplicare considerabil mai restrâns decât dreptul de acces la informații despre mediu.
72. Or, la o analiză mai amănunțită a clauzei referitoare la emisii de la articolul 4 alineatul 4 litera (d) din Convenția de la Århus, devine evident că o limitare a emisiilor la cele care rezultă din instalații este chiar incompatibilă cu scopul urmărit, întrucât, în acest cadru, informațiile privind emisiile poluante relevante pentru protecția mediului trebuie dezvăluite. Din perspectiva protecției mediului, nu are nicio relevanță împrejurarea că emisiile rezultă sau nu rezultă din instalații. E suficient să evocăm în acest context emisiile din activitățile de transport(30). În mod corespunzător, chiar înainte de trimiterea la definiția emisiilor din Directiva privind emisiile industriale, ghidul prevede și că, în principiu, orice informație referitoare la emisii ar trebui să intre sub incidența clauzei referitoare la emisii din convenție(31).
73. Astfel, având în vedere că clauza referitoare la emisii trebuie interpretată în sens larg, este mai util ca pentru ilustrarea noțiunii să recurgem la diferitele definiții, fără să luăm în considerare limitările care rezultă exclusiv din scopul definiției respective.
74. Astfel, din definiția emisiei de la articolul 3 punctul 1 din Directiva privind limitarea emisiilor în atmosferă a anumitor poluanți provenind de la instalații medii de ardere(32), rezultă că se referă la o evacuare de substanțe. În schimb, limitarea degajării în atmosferă a substanțelor dintr‑o instalație de ardere rezultă exclusiv din scopul deosebit de limitat al acestei directive și nu prezintă relevanță în speță.
75. Definiția noțiunii de emisie de la articolul 3 punctul 4 din Directiva privind emisiile industriale confirmă că emisiile se referă la degajarea de substanțe. În plus, din această dispoziție rezultă că aceasta se referă și la vibrații, la căldură sau la zgomot, întrucât acestea ar putea prezenta importanță evidentă pentru mediu, în sensul articolului 4 alineatul (4) litera (d) din Convenția de la Århus. Este evident că pentru protecția mediului nu prezintă interes numai degajările în atmosferă, ci și cele în apă sau în pământ.
76. În schimb, delimitarea expresă a emisiilor care rezultă de la instalații corespund numai scopului Directivei privind emisiile industriale, cel de a reglementa acest tip special de emisii. Acest obiectiv nu prezintă însă importanță pentru divulgarea informațiilor referitoare la emisii, care prezintă relevanță pentru protecția mediului.
77. Definiția noțiunii de emisie de la articolul 2 alineatul (8) din Directiva privind răspunderea pentru mediul înconjurător confirmă că aspectul că emisiile ar trebui să fie degajate de instalații nu poate prezenta relevanță și că aceasta se referă mai degrabă la degajarea în mediu ca urmare a activităților umane. În plus, din această directivă se poate deduce că și degajarea de organisme și de microorganisme poate reprezenta o emisie, pentru că și aceasta poate prezenta importanță pentru protecția mediului. În schimb, faptul că nu sunt menționate vibrațiile, căldura sau zgomotul nu înseamnă că acestea trebuie excluse din clauza referitoare la emisii.
78. Prin urmare, propunem să interpretăm clauza referitoare la emisii în sensul că se referă la informații privind degajarea de substanțe, de organisme, de microorganisme, de vibrații, de căldură sau de zgomot în mediu, în special în atmosferă, în apă sau în pământ, ca urmare a activităților umane.
3. Cu privire la limitarea informațiilor privind emisiile efective
79. Prin intermediul părții a doua a celei de a treia întrebări, se urmărește clarificarea aspectului dacă clauza privind emisiile trebuie limitată la emisiile efective. Astfel, întrebarea se referă, pe de o parte, la delimitarea acestora în raport cu emisiile ipotetice [a se vedea litera a)] și, pe de altă parte, la problema dacă informațiile despre emisii se referă numai la emisii ca atare sau includ și informații privind efectele acestora [a se vedea litera b)].
a) Cu privire la delimitarea în raport cu emisiile ipotetice
80. În special Comisia susține, invocând în acest sens Concluziile noastre prezentate în cauza Ville de Lyon, că clauza privind emisiile cuprinde numai emisiile efective, nu și pe cele ipotetice. Cu toate acestea, informațiile în discuție nu se referă la emisii efective.
81. Este adevărat că, în Concluziile respective, am opinat că protejarea secretelor comerciale încetează numai dacă sunt eliberate substanțe care fac obiectul informațiilor cu regim de confidențialitate(33).
82. În cazul emisiilor, deja noțiunea de informații despre mediu impune ca acestea să afecteze în mod efectiv sau probabil elemente ale mediului în sensul articolului 2 punctul 1 litera (a) din Directiva privind informațiile despre mediu. Cazul în care emisiile produc efecte ipotetice nici nu intră în domeniul de aplicare al directivei.
83. Prin urmare, achiesăm la opinia Comisiei, potrivit căreia informațiile despre emisii ipotetice nici nu intră în domeniul de aplicare al clauzei referitoare la emisii.
84. Cu toate acestea, de regulă, produsele fitosanitare autorizate sunt degajate în mediu, conform destinației lor. Prin urmare, trebuie să considerăm că informațiile despre autorizarea acestora nu se referă la emisii ipotetice.
b) Cu privire la informațiile despre efectele emisiilor
85. Aspectul dacă limitarea la emisiile efective a clauzei referitoare la emisii înseamnă că aceasta se referă numai la informații despre emisii ca atare, așadar, la date privind momentul la care și locul în care a avut loc o anumită emisie prezintă o importanță mai mare. În acest caz, clauza referitoare la emisii s‑ar aplica unui număr foarte redus de informații prezentate în cadrul procedurii de autorizare a unor produse fitosanitare sau biocide. În esență, acestea ar fi date privind degajarea produsului din studii de teren. În schimb, rezultatele acestor studii nu ar mai fi considerate informații despre emisii.
86. După cum am menționat deja în Concluziile noastre prezentate în cauza Stichting Natuur en Milieu și alții(34), tocmai producerea unor astfel de consecințe reprezintă motivul pentru care este necesară, de regulă, divulgarea informațiilor privind emisiile în mediu, dat fiind că publicul deține un interes major să cunoască modul în care poate fi afectat de emisii. Înainte de a interveni emisiile, efectele asupra persoanelor și a mediului erau mai curând improbabile sau se limitau la sfera titularului secretelor comerciale. Însă substanțele eliberate interacționează în mod necesar cu mediul și, eventual, produc efecte asupra persoanelor. De aceea, ghidul de punere în aplicare a Convenției de la Århus subliniază că protecția acordată secretelor comerciale trebuie să înceteze dacă sunt eliberate în mediu substanțe care fac obiectul informațiilor cu regim de confidențialitate(35). Potrivit acestuia, posibilul impact asupra mediului nu trebuie considerat secret comercial.
87. Situația Bijenstichting ilustrează necesitatea acestei interpretări. Bijenstichting are ca obiectiv protecția albinelor și se teme că anumite produse fitosanitare afectează aceste insecte. Pentru a analiza dacă temerile sale sunt justificate, Bijenstichting are nevoie de acces la o parte cât mai mare din documentele din dosarul de autorizare a acestor produse, întrucât numai acest dosar permite înțelegerea și aprecierea motivelor pentru autorizarea produselor fitosanitare, precum și, la nevoie, contestarea acesteia din cauza neluării suficiente în considerare a riscurilor pentru albine(36).
88. Prin urmare, clauza referitoare la emisii nu include numai date referitoare la emisii ca atare, ci și informații privind efectele emisiilor.
4. Cu privire la Regulamentul privind produsele fitosanitare
89. Regulamentul privind produsele fitosanitare, adoptat după clauzele referitoare la emisii, modifică însă cadrul juridic, întrucât articolul 63 alineatul (2) definește anumite informații a căror dezvăluire ar afecta protecția intereselor economice.
90. În speță, din perspectivă temporală, în procedura principală se aplică Regulamentul privind produsele fitosanitare, întrucât, potrivit articolului 84 alineatul (1), acesta a intrat în vigoare la 14 iunie 2011 și se aplică de la data respectivă. Acest aspect a fost confirmat și de dispoziția tranzitorie de la articolul 80 alineatul (5) referitoare la procedurile pendinte de autorizare și de modificare a autorizațiilor.
91. Din punct de vedere formal, lista cu informații demne să fie protejate, prevăzută la articolul 63 alineatul (3) din Regulamentul privind produsele fitosanitare, nu se opune aplicării clauzei referitoare la emisii din Directiva privind informațiile despre mediu.
92. În primul rând, lista prevăzută la articolul 63 alineatul (3) din Regulamentul privind produsele fitosanitare nu aduce atingere Directivei privind informațiile despre mediu și, așadar, nici clauzei referitoare la emisii.
93. În al doilea rând, lista nu face decât să clarifice ce informații intră sub incidența protecției anumitor excepții de la dreptul de acces, fără a aduce atingere aspectului dacă acestea trebuie totuși divulgate din cauza unor interese publice deosebite. Or, clauza referitoare la emisii reglementează tocmai această problemă, în măsura în care se referă la informații despre emisii în mediu, în sensul prezumției legale a unui interes public deosebit.
94. Cu toate acestea, la o asemenea analiză formală s‑ar pierde din vedere aspectul că, atunci când a stabilit setul de informații, legiuitorul ar fi trebuit să știe că aceste informații sunt prezentate în contextul autorizării produselor fitosanitare. În ipoteza în care ar fi pornit de la premisa că informațiile prezentate în cadrul procedurii de autorizare intră sub incidența clauzei referitoare la emisii, întrucât produsele fitosanitare sunt menite să fie degajate în mediu, legiuitorul ar fi stabilit un set de informații deosebit de confidențiale, care ar fi fost lipsite de orice efect util, întrucât, în cazul acestora, s‑ar aplica mereu interesul public deosebit servit de diseminare. Totuși, potrivit observației formulate în mod întemeiat de Comisie, nu se poate considera că legiuitorul a intenționat să adopte o reglementare lipsită de orice efect practic.
95. În consecință, trebuie să considerăm că legiuitorul a realizat din nou, în mod tacit, o evaluare comparativă a drepturilor fundamentale și a principiilor în discuție și precizat în mod restrictiv întinderea clauzei referitoare la emisii.
96. Această reevaluare stabilește în special că trebuie protejate în special informațiile privind compoziția integrală a produsului fitosanitar și cele privind reziduurile de substanță activă. După cum s‑a precizat în procedura din cauza C‑673/13 P, motivul pentru care aceste informații sunt atât de sensibile este că permit să se deducă procesul de fabricație și facilitează astfel reproducerea(37). Prin urmare, această reevaluare a situației de către legiuitor ține seama de aprecierea Curții de Justiție din Hotărârea ABNA și alții(38), invocată de Bayer CropScience.
97. Astfel, clauza referitoare la emisii nu se poate aplica în cazul informațiilor prevăzute la articolul 63 alineatul (2) din Regulamentul privind produsele fitosanitare. Prin urmare, decizia privind accesul la aceste informații trebuie luată în funcție de împrejurările speței, pe baza articolului 4 alineatul (2) litera (d) din Directiva privind informațiile despre mediu.
98. Pentru o analiză completă, trebuie să menționăm că articolul 66 din Regulamentul privind produsele biocide conține alte reglementări speciale privind accesul la informații, care însă nu sunt aplicabile ratione temporis situației din procedura principală și în ceea ce privește produsul biocid.
5. Concluzie
99. Așadar, noțiunea „informații privind emisiile în mediu” de la articolul 4 alineatul (2) a patra teză din Directiva privind informațiile despre mediu trebuie interpretată în sensul că include informații privind degajarea de substanțe, de organisme, de microorganisme, de vibrații, de căldură sau de zgomot în mediu, în special în atmosferă, în apă sau în pământ, ca urmare a activităților umane, precum și informații privind efectele acestor emisii, dar nu și informațiile menționate la articolul 63 alineatul (2) din Regulamentul privind produsele fitosanitare.
100. Nici protecția secretelor comerciale din perspectiva drepturilor fundamentale în ceea ce privește informațiile despre emisii în temeiul articolului 39 alineatul (3) din Acordul TRIPS nu se opune în mod obligatoriu acestei interpretări, întrucât legiuitorul nu ar trebui să acorde o pondere mai mare interesului față de efectele emisiilor asupra mediului decât intereselor economice servite de protecția secretelor comerciale și industriale(39).
101. În ceea ce privește în special Acordul TRIPS, legiuitorul poate presupune că, în cazul produselor fitosanitare și biocide, protecția face necesar accesul public la informațiile în discuție, iar lista informațiilor deosebit de sensibile de la articolul 63 alineatul (2) din Regulamentul privind produsele biocide oferă o protecție suficientă. Problema utilizării industriale neloiale nu depinde de aceasta și de obiectul unor reglementări specifice cum sunt cele referitoare la protecția datelor din dispozițiile privind produsele fitosanitare.
102. În sfârșit, trebuie să menționăm că, în ceea ce privește accesul la documente, Curtea a renunțat la o examinare a fiecărui caz individual și a admis prezumții cu caracter general(40). Cu toate că aceste prezumții s‑au referit la refuzul accesului, ar trebui să fie posibile și prezumții referitoare la permiterea accesului.
C – Cu privire la diferite întrebări individuale
103. Întrebările a patra-a opta din cererea de decizie preliminară se referă la aspecte de detaliu la care se poate răspunde ușor pe baza interpretării clauzei referitoare la emisii, întrucât toate aceste întrebări se referă la informații care servesc pentru aprecierea consecințelor degajării produselor în mediu. La o primă vedere, informațiile în discuție nu intră sub incidența articolului 63 alineatul (2) din Regulamentul privind produsele fitosanitare, însă, în cazul unor obiecții cu privire la ele, examinarea acestui aspect revine instanței naționale.
104. În consecință, noțiunea „informațiile privind emisiile în mediu”, în sensul articolului 4 alineatul (2) a patra teză din Directiva privind informațiile despre mediu, se referă în special la:
– date care evaluează degajarea unui produs, a substanței sau a substanțelor sale active și a altor componente în mediu, ca urmare a utilizării produsului, indiferent dacă au fost obținute prin (semi)studii de teren sau alte tipuri de studii (cum ar fi cercetările de laborator și studiile privind translocațiile);
– informații privind cercetări de laborator în cadrul cărora structura experimentului este orientată pe analiza unor aspecte izolate în condiții standardizate și în cadrul acestor teste se exclud o serie de factori (cum ar fi, de exemplu, influențele climaterice), iar testele se efectuează adesea cu doze mari în comparație cu utilizarea efectivă;
– reziduuri rămase, după aplicarea produsului în temeiul modelului experimental, de exemplu, în aer sau pe sol, pe frunzele, în polenul sau în nectarul unei plante (provenite din semințe tratate), în miere sau pe organisme care nu sunt vizate de produs;
– măsurarea deviațiilor (substanței) la aplicarea produsului în temeiul modelului experimental, precum și
– la sursa integrală de informații, și nu doar la datele (măsurătorilor) care trebuie deduse eventual din această sursă de informații.
V – Concluzie
105. Propunem Curții să răspundă la cererea de pronunțare a unei decizii preliminare după cum urmează:
„1) Potrivit articolului 4 alineatul (2) din Directiva 2003/4/CE privind accesul public la informații despre mediu, confidențialitatea informațiilor prezentate în cadrul procedurii de autorizare potrivit Directivei 91/414/CEE privind introducerea pe piață a produselor de uz fitosanitar sau potrivit Directivei 98/8/CE privind comercializarea produselor biodestructive nu presupune că trebuie să se fi depus anterior o cerere privind confidențialitatea în temeiul articolului 14 din Directiva 91/414, al articolului 19 din Directiva 98/8/CE sau al articolului 63 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare.
2) Noțiunea «informațiile privind emisiile în mediu» de la articolul 4 alineatul (2) a patra teză din Directiva 2003/4 trebuie interpretată în sensul că include informațiile privind degajarea de substanțe, de organisme, de microorganisme, de vibrații, de căldură sau de zgomot în mediu, în special în atmosferă, în apă sau în pământ, ca urmare a activităților umane, precum și informații privind efectele acestor emisii, dar nu și informațiile menționate la articolul 63 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1107/2009.
3) Noțiunea «informațiile privind emisiile în mediu», în sensul articolului 4 alineatul (2) a patra teză din Directiva 2003/4 include în special:
– informații care evaluează degajarea unui produs, a substanței sau ale substanțelor sale active și a altor componente în mediu, ca urmare a utilizării produsului, indiferent dacă au fost obținute prin (semi)studii de teren sau alte tipuri de studii (cum ar fi cercetările de laborator și studiile privind translocațiile);
– informații privind cercetări de laborator în cadrul cărora structura experimentului este orientată pe analiza unor aspecte izolate în condiții standardizate și în cadrul acestor teste se exclud o serie de factori (cum ar fi, de exemplu, influențele climaterice), iar testele se efectuează adesea cu doze mari în comparație cu utilizarea efectivă;
– reziduuri rămase, după aplicarea produsului în temeiul modelului experimental, de exemplu, în aer sau pe sol, pe frunzele, în polenul sau în nectarul unei plante (provenită din semințe tratate), în miere sau pe organisme care nu sunt vizate de produs;
– măsurarea deviațiilor (substanței) la aplicarea produsului în temeiul modelului experimental, precum și
– sursa integrală de informații, și nu doar datele (măsurătorilor) care trebuie deduse eventual din această sursă de informații.”