Language of document :

Acțiune introdusă la 9 iulie 2014 - Hispavima/Comisia

(Cauza T-514/14)

Limba de procedură: spaniola

Părțile

Reclamantă: Hispavima, SL (Murcia, Spania) (reprezentanți: A. Ward, A. Barba și J. Torrecilla, avocați)

Pârâtă: Comisia Europeană

Concluziile

Reclamanta solicită Tribunalului:

anularea deciziei atacate în temeiul articolului 263 TFUE în măsura în care prin aceasta se declară existența unui ajutor de stat și se dispune recuperarea acestuia de la investitorii grupurilor de interes economic (GIE);

în subsidiar, admiterea cererilor formulate și lipsirea de efecte a ordinului de recuperare a pretinselor ajutoare din articolul 4.1 in fine din decizie, ca urmare a faptului că este contrar principiilor securității juridice și încrederii legitime, recuperarea ajutoarelor neputând fi solicitată în niciun caz înaintea publicării în JOUE a deciziei de inițiere a procedurii, din 21 septembrie 2011; în plus, admiterea existenței protecției încrederii legitime în ceea ce privește GIE-urile care îndeplineau condițiile obiective pentru a li se aplica beneficiile fiscale controversate anterior publicării deciziei din 2006 în JOUE;

anularea în parte a articolului 2 din decizie și constatarea nelegalității metodologiei de stabilire a presupusului avantaj care trebuie rambursat de investitori, propusă la punctele 263-269 din decizie, care ar trebui să includă o serie de deduceri care nu au fost luate în considerare; anularea în parte a articolului 4.1 din decizie ca urmare a faptului că Comisia și-a depășit în mod clar competențele declarând la articolul 4.1 din decizie nulitatea clauzelor contractuale care prevedeau o despăgubire în favoarea investitorilor în cazul în care s-ar declara că avantajele fiscale din cadrul sistemului spaniol în materie de leasing financiar constituie un ajutor de stat nelegal șiobligarea Comisiei Europene la plata cheltuielilor de judecată.Motivele și principalele argumenteMotivele și principalele argumente sunt similare cu cele invocate în cauzele T-401/14, Duro Felguera/Comisia, T-700/13, Bankia/Comisia, și T-500/14, Derivados del Flúor/Comisia.