Recurs introdus la 30 septembrie 2011 de ThyssenKrupp Elevator (CENE) GmbH, fostă ThyssenKrupp Aufzüge GmbH, și de ThyssenKrupp Fahrtreppen GmbH împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a opta) pronunțate la 13 iulie 2011 în cauzele conexate T-144/07, T-147/07, T-148/07, T-149/07, T-150/07 și T-154/07, ThyssenKrupp Liften Ascenseurs și alții/Comisia Europeană
(Cauza C-503/11 P)
Limba de procedură: germana
Părțile
Recurente: ThyssenKrupp Elevator (CENE) GmbH, fostă ThyssenKrupp Aufzüge GmbH, și ThyssenKrupp Fahrtreppen GmbH (reprezentant: K. Blau-Hansen, avocat)
Cealaltă parte în proces: Comisia Europeană
Concluziile recurentei
Anularea în tot a Hotărârii Tribunalului (Camera a opta) din 13 iulie 2011, pronunțată în cauzele conexate T-144/07, T-147/07, T-148/07, T-149/07, T-150/07 și T-154/07 (ThyssenKrupp Liften Ascenseurs și alții/Comisia Europeană), în măsura în care prin aceasta se respinge acțiunea și în măsura în care privește recurentele;
cu titlu subsidiar, reducerea la un cuantum mai rezonabil a amenzii aplicate recurentelor la articolul 2 din Decizia Comisiei Europene din 21 februarie 2007, care a făcut obiectul acțiunii;
cu titlu mai subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunal;
obligarea Comisiei Europene la plata cheltuielilor de judecată aferente procedurii.
Motivele și principalele argumente
Prin prezentul recurs, recurentele contestă Hotărârea Tribunalului (Camera a opta) din 13 iulie 2011, pronunțată, printre altele, în cauza T-147/07 (ThyssenKrupp Liften Ascenseurs și alții/Comisia Europeană), în măsura în care prin aceasta s-a respins acțiunea introdusă la 7 mai 2007 împotriva Deciziei C(2007) 512 final a Comisiei Europene din 21 februarie 2007 (cazul COMP/E-1/38.823 - Lifturi și scări rulante) și în măsura în care hotărârea privește recurentele.
Recurentele invocă în total patru motive privind necompetența Comisiei, încălcarea normelor fundamentale de procedură, încălcarea Tratatului CE, respectiv a Tratatului FUE și a normelor juridice care trebuie aplicate pentru punerea în aplicare a acestor tratate, precum și abuzul de putere și încălcarea drepturilor fundamentale.
În primul rând, recurentele susțin că Tribunalul ar fi săvârșit o eroare de drept întrucât ar fi confirmat competența Comisiei de a pune în aplicare procedura. În opinia acestora, Tribunalul ar fi trebuit să declare nulitatea deciziei Comisiei ca urmare a inaplicabilității articolului 101 TFUE (ex articolul 81 CE), din cauza lipsei de relevanță interstatală a încălcărilor locale imputate. Chiar și în cazul în care ar declara aplicabil articolul 101 TFUE, Tribunalul ar fi trebuit să țină cont de faptul că, în conformitate cu Comunicarea privind cooperarea, sistemul de competențe paralele întemeiat pe Regulamentul nr. 1/2003
1 s-ar opune în orice caz competenței Comisiei. În sfârșit, Tribunalul nu ține cont de faptul că deschiderea ulterioară a procedurii de către Comisie ar reprezenta o încălcare a certitudinii și a legalității în materie de sancțiuni, protejate în calitate de principiu fundamental de drept.
În al doilea rând, recurentele susțin că Tribunalul ar fi săvârșit o eroare de drept confirmând decizia Comisiei prin care se stabilește răspunderea solidară a recurentelor pe baza cifrei de afaceri a concernului ThyssenKrupp AG. Astfel, hotărârea încalcă articolul 23 din Regulamentul nr. 1/2003, principiul statului de drept care se manifestă sub forma principiului de drept nulla poena sine lege, principiul proporționalității în materie de sancțiuni, principiul in dubio pro reo și principiul legalității răspunderii penale (nulla poena sine culpa). Hotărârea este nelegală întrucât se întemeiază pe prezumția că o filială alcătuiește împreună cu societatea-mamă (și cu alte societăți din cadrul concernului) o colectivitate cu răspundere solidară, sub forma unei unități economice. Pe de altă parte, independent de această critică, hotărârea încalcă principiul legalității răspunderii penale, pentru că recurentele au fost obligate în solidar împreună cu societățile lor mamă la plata unei amenzi. Cu titlu subsidiar, recurentele susțin că Tribunalul ar fi săvârșit o eroare de drept întrucât a confirmat răspunderea în solidar în pofida lipsei unei repartizări a răspunderii în cadrul concernului.
În al treilea rând, recurentele susțin că, în hotărâre, Tribunalul și-a încălcat obligația legală de examinare completă întrucât a analizat insuficient caracterul disproporționat al stabilirii cuantumurilor de plecare ale amenzilor, al factorului multiplicator, precum și lipsa aprecierii de către Comisie a cooperării recurentelor și a încălcat astfel dreptul fundamental la un proces echitabil și garanția protecției juridice pe care o implică.
În al patrulea rând, în ceea ce privește stabilirea cuantumului de bază al amenzilor pentru încălcarea referitoare la Germania se invocă încălcarea principiului proporționalității și a principiului egalității de tratament, întrucât în stabilirea acestei sume s-a inclus cifra de afaceri rezultată din produse care nu fac obiectul încălcării, deși acestei stabiliri i s-ar opune motive imperative. În această privință, în raport cu Schindler, Tribunalul ar fi realizat o motivare diferențiată în mod întemeiat, însă, în mod nelegal, în raport cu recurenta nu a efectuat o astfel de distincție.
____________1 - Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele 81 și 82 din tratat (JO L 1, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 167, rectificare în Ediție specială, 08/vol. 4, p. 269).