HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a treia)
13 decembrie 2012(*)
„Acțiune în anulare – Drept instituțional – Calendarul perioadelor de sesiuni plenare ale Parlamentului European pentru anii 2012 și 2013 – Protocoale privind stabilirea sediilor unor instituții și ale anumitor organe, oficii, agenții și servicii ale Uniunii Europene”
În cauzele conexate C‑237/11 și C‑238/11,
având ca obiect două acțiuni în anulare formulate în temeiul articolului 263 TFUE, introduse la 17 mai 2011,
Republica Franceză, reprezentată de E. Belliard, precum și de G. de Bergues și de A. Adam, în calitate de agenți,
reclamantă,
susținută de:
Marele Ducat al Luxemburgului, reprezentat de C. Schiltz, în calitate de agent,
intervenient,
împotriva
Parlamentului European, reprezentat de C. Pennera și de N. Lorenz, precum și de E. Waldherr, în calitate de agenți, cu domiciliul ales în Luxemburg,
pârât,
CURTEA (Camera a treia),
compusă din doamna R. Silva de Lapuerta, îndeplinind funcția de președinte al Camerei a treia, domnii K. Lenaerts, G. Arestis, T. von Danwitz (raportor) și D. Šváby, judecători,
avocat general: domnul P. Mengozzi,
grefier: doamna R. Șereș, administrator,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 5 iunie 2012,
după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 6 septembrie 2012,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Prin acțiunile formulate în cauzele C‑237/11 și C‑238/11, Republica Franceză solicită anularea deliberărilor Parlamentului European din 9 martie 2011 privind calendarul perioadelor de sesiune a Parlamentului European pentru anul 2012 și, respectiv, pentru anul 2013 (denumite în continuare „deliberările atacate”).
Cadrul juridic
2 La 12 decembrie 1992, guvernele statelor membre au adoptat, în temeiul articolului 216 din Tratatul CEE, al articolului 77 din Tratatul CECO și al articolului 189 din Tratatul CEEA, de comun acord, Decizia privind stabilirea sediilor unor instituții și ale anumitor organe, oficii, agenții și servicii ale Comunităților Europene (JO C 341, p. 1, denumită în continuare „decizia de la Edinburgh”).
3 Cu ocazia conferinței interguvernamentale care a condus la adoptarea Tratatului de la Amsterdam, textul deciziei de la Edinburgh a fost reluat ca Protocolul nr. 12 anexat la Tratatele UE, CE, CECO și CEEA.
4 În prezent, Protocolul nr. 6 anexat la Tratatele UE și FUE și Protocolul nr. 3 anexat la Tratatul CEEA, referitoare la stabilirea sediilor unor instituții și ale anumitor organe, oficii, agenții și servicii ale Uniunii Europene (denumite în continuare „Protocoalele privind sediile unor instituții”), prevăd într‑un articol unic litera (a), în termeni identici cu articolul 1 litera (a) din decizia de la Edinburgh:
„Parlamentul European are sediul la Strasbourg, unde au loc cele douăsprezece sesiuni plenare lunare, inclusiv sesiunea bugetară. Perioadele sesiunilor plenare suplimentare se țin la Bruxelles. Comisiile Parlamentului European au sediul la Bruxelles. Secretariatul General al Parlamentului European și serviciile acestuia își păstrează sediul la Luxemburg.”
Istoricul litigiului
5 La 3 martie 2011, Conferința președinților a adoptat două proiecte de calendar al perioadelor de sesiune, unul pentru anul 2012, iar celălalt pentru anul 2013. Pentru luna octombrie 2012, proiectul prevedea ținerea a două perioade de sesiune plenară, prima între 1 și 4 octombrie, iar a doua între 22 și 25 octombrie. Pentru luna octombrie 2013, proiectul prevedea de asemenea ținerea a două perioade de sesiune plenară, prima între 30 septembrie și 3 octombrie, iar a doua între 21 și 24 octombrie.
6 La 7 martie 2011, domnul Fox, deputat european, a depus două amendamente la aceste proiecte ale Conferinței președinților.
7 Conform primului amendament, referitor la anul 2012:
„Calendarul perioadelor de sesiune pentru 2012 ar trebui modificat după cum urmează:
– eliminarea perioadei de sesiune din săptămâna 40 (dintre 1 și 4 octombrie);
– împărțirea perioadei de sesiune din octombrie II (dintre 22 octombrie și 25 octombrie) în două perioade de sesiune distincte:
– perioada de sesiune 1: la 22 și 23 octombrie;
– perioada de sesiune 2: la 25 și 26 octombrie.”
8 Al doilea amendament, referitor la anul 2013, avea următorul cuprins:
„Calendarul perioadelor de sesiune pentru 2013 ar trebui modificat după cum urmează:
– eliminarea perioadei de sesiune din săptămâna 40 (dintre 30 septembrie și 3 octombrie);
– împărțirea perioadei de sesiune din octombrie II (dintre 21 octombrie și 24 octombrie) în două perioade de sesiune distincte:
– perioada de sesiune 1: la 21 și 22 octombrie;
– perioada de sesiune 2: la 24 și 25 octombrie.”
9 Primul amendament referitor la calendarul perioadelor de sesiuni pentru anul 2012 a fost adoptat cu 357 de voturi pentru, 255 de voturi împotrivă și 41 de abțineri.
10 În aceste condiții, calendarul perioadelor de sesiuni pentru anul 2012 cu modificările ulterioare prevede că cele două perioade de sesiuni plenare ale lunii octombrie vor avea loc în aceeași săptămână a acestei luni, și anume în zilele de 22 și 23, iar apoi în zilele de 25 și 26.
11 Al doilea amendament, referitor la calendarul perioadelor de sesiuni pentru anul 2013, a fost adoptat cu 356 de voturi pentru, 253 de voturi împotrivă și 35 de abțineri.
12 În aceste condiții, calendarul perioadelor de sesiuni pentru anul 2013 cu modificările ulterioare prevede că cele două perioade de sesiuni plenare ale lunii octombrie vor avea loc în aceeași săptămână a acestei luni, și anume în zilele de 21 și 22, iar apoi în zilele de 24 și 25.
13 Considerând că deliberările adoptate în urma acestor amendamente în cursul ședinței Parlamentului European din 9 martie 2011 sunt contrare Protocoalelor privind sediile unor instituții, Republica Franceză a formulat prezentele acțiuni.
Procedura în fața Curții și concluziile părților
14 Prin Ordonanța președintelui Curții din 21 septembrie 2011, s‑a admis cererea de intervenție a Marelui Ducat al Luxemburgului în cauzele C‑237/11 și C‑238/11 în susținerea concluziilor Republicii Franceze.
15 Prin Ordonanța președintelui Curții din 9 ianuarie 2012, cauzele C‑237/11 și C‑238/11 au fost conexate pentru buna desfășurare a procedurii orale și în vederea pronunțării hotărârii.
16 Guvernul francez solicită Curții:
– anularea deliberărilor atacate;
– obligarea Parlamentului European la plata cheltuielilor de judecată.
17 Parlamentul European solicită Curții:
– respingerea acțiunilor ca inadmisibile,
– în subsidiar, respingerea acțiunilor ca nefondate și
– obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
18 Marele Ducat al Luxemburgului solicită Curții:
– anularea deliberărilor atacate;
– obligarea Parlamentului European la plata cheltuielilor de judecată.
Cu privire la acțiuni
Cu privire la admisibilitate
19 Parlamentul European pune în discuție admisibilitatea acțiunilor pentru motivul că votul referitor la calendarul său constituie un act de organizare internă care nu este „atacabil” în sensul articolului 263 TFUE.
20 În această privință, este suficient să se constate că, potrivit unei jurisprudențe constante, problema dacă deliberările atacate vizează exclusiv organizarea internă a Parlamentului European sau dacă acestea produc efecte juridice față de terți este indisolubil legată de examinarea conținutului lor și, prin urmare, de examinarea acțiunilor pe fond, astfel încât trebuie să se examineze pe fond acțiunile (Hotărârea din 10 februarie 1983, Luxemburg/Parlamentul European, 230/81, Rec., p. 255, punctul 30, Hotărârea din 22 septembrie 1988, Franța/Parlamentul European, 358/85 și 51/86, Rec., p. 4821, punctul 15, precum și Hotărârea din 28 noiembrie 1991, Luxemburg/Parlamentul European, C‑213/88 și C‑39/89, Rec., p. I‑5643, punctul 16).
Cu privire la fond
Argumentele părților
21 Republica Franceză invocă un motiv unic de anulare întemeiat pe încălcarea, în cadrul deliberărilor atacate, a Protocoalelor privind sediile unor instituții și, prin urmare, a Hotărârii Curții din 1 octombrie 1997, Franța/Parlamentul European (C‑345/95, Rec., p. I‑5215). Prin aceste deliberări, Parlamentul European ar elimina una dintre cele douăsprezece perioade de sesiuni plenare lunare care trebuiau să aibă loc în fiecare an la Strasbourg (Franța).
22 Potrivit Republicii Franceze, în primul rând, Parlamentul European este ținut de practica sa în ceea ce privește durata perioadelor de sesiune, consacrată de Protocoalele privind sediile unor instituții. În plus, întrucât a prevăzut că două dintre cele douăsprezece perioade de sesiuni plenare lunare vor fi reduse de la 4 la 2 zile și vor avea loc în aceeași săptămână din luna octombrie, Parlamentul European ar priva aceste protocoale de o parte a substanței lor.
23 În al doilea rând, Republica Franceză susține că perioadele de sesiune stabilite în luna octombrie întrerup „ritmul regulat” în care trebuie să aibă loc cele douăsprezece perioade de sesiuni plenare potrivit punctului 29 din Hotărârea din 1 octombrie 1997, Franța/Parlamentul European, citată anterior.
24 În al treilea rând, Republica Franceză remarcă faptul că Curtea a considerat în această hotărâre că nu pot fi stabilite perioade de sesiuni plenare suplimentare în alt loc de activitate decât dacă Parlamentul European ține cele douăsprezece perioade de sesiuni plenare ordinare la Strasbourg.
25 În ultimul rând, Republica Franceză consideră că Parlamentul European nu poate invoca argumente legate de organizarea internă a lucrărilor sale pentru a justifica deliberările atacate.
26 În răspuns, Parlamentul European susține, mai întâi, că Protocoalele privind sediile unor instituții nu stabilesc durata unei perioade de sesiune plenară lunară.
27 Dimpotrivă, ar rezulta din cuprinsul punctelor 15 și 16 din Hotărârea din 10 iulie 1986, Wybot (149/85, Rec., p. 2391), că fixarea duratei perioadelor de sesiuni ține de competența de organizare internă recunoscută Parlamentului European. Deși, desigur, această hotărâre privește durata sesiunii anuale, nu ar exista motive care să permită să se ajungă la o concluzie contrară în ceea ce privește stabilirea duratei perioadelor de sesiuni plenare lunare. Prin urmare, în lipsa unei stabiliri exprese a duratei unei perioade de sesiune plenară, Parlamentul European ar fi liber să fixeze, potrivit articolului 232 TFUE, durata perioadelor de sesiuni plenare.
28 În continuare, Parlamentul European consideră că trebuie interpretat strict articolul 341 TFUE, care prevede că numai „[s]ediul instituțiilor Uniunii se stabilește de comun acord de către guvernele statelor membre”.
29 Prin urmare, Curtea ar fi recunoscut la punctul 32 din Hotărârea din 1 octombrie 1997, Franța/Parlamentul European, citată anterior, că statele membre nu au adus atingere competenței Parlamentului European de organizare internă prin impunerea anumitor constrângeri în ceea ce privește organizarea lucrărilor sale, acestea fiind inerente necesității de a‑și defini sediul, menținând în același timp o pluralitate a locurilor de desfășurare a activității Parlamentului European.
30 Or, stabilirea duratei perioadelor de sesiuni plenare lunare nu ar fi necesară pentru definirea sediului instituției, astfel încât aceasta ar intra în competența exclusivă a Parlamentului European. În aceste condiții, nu revine statelor membre obligația de a stabili durata perioadelor de sesiuni plenare în Protocoalele privind sediile unor instituții, Parlamentul European fiind liber să fixeze, în temeiul articolului 232 TFUE, durata acestora.
31 În sfârșit, Parlamentul European susține că Protocoalele privind sediile unor instituții trebuie interpretate astfel încât să confere efect util competenței sale de organizare internă.
32 În această privință, Parlamentul European invocă, în primul rând, faptul că practica sa anterioară în ceea ce privește durata perioadelor sale de sesiuni plenare nu poate să îl oblige pentru viitor. Astfel, nu se poate impune, din perspectiva schimbărilor fundamentale intervenite din anul 1992 în ceea ce privește competențele, compunerea și funcționarea acestei instituții, ca aceasta să își mențină practica anterioară adoptării deciziei de la Edinburgh. În acest context, Parlamentul European amintește că numărul de perioade de sesiuni plenare suplimentare care au loc la Bruxelles s‑a redus în mod continuu și considerabil. Dacă, între anul 1999 și anul 2004, numărul acestor perioade de sesiuni plenare suplimentare anuale varia între șase și opt, acesta ar fi fost redus la șase pentru anii 2004-2009, la cinci în 2010 și în 2011 și la patru în 2012 și în 2013. Această reducere a numărului perioadelor respective ar reflecta, la fel ca deliberările atacate, modificări în funcționarea Parlamentului European. Astfel, această instituție ar cunoaște o creștere progresivă a numărului de reuniuni ale comisiilor sale, activitățile sale exercitându‑se de acum înainte mai mult în cadrul comisiilor decât în cursul ședințelor plenare.
33 În al doilea rând, prin deliberările atacate, Parlamentul European caută să reducă impactul asupra funcționării sale al locului de stabilire a sediului său. Prin urmare, efectul util al competenței sale de organizare internă ar însemna că ar trebui să poată limita inconvenientele care rezultă din pluralitatea locurilor sale de desfășurare a activității. În acest sens, i‑ar reveni sarcina de a minimaliza constrângerile – economice, de transport și de mediu – generate de această situație prin organizarea a două perioade de sesiuni plenare în cursul aceleiași săptămâni. În această privință, Parlamentul European arată că costurile care rezultă din dispersarea geografică a locurilor sale de desfășurare a activității se ridică la aproximativ 160 de milioane de euro și că ținerea a două perioade de sesiune la Bruxelles în loc de Strasbourg, în cursul lunii septembrie 2008, ar fi permis realizarea unor economii estimate la aproximativ 2,5 milioane de euro.
34 În al treilea rând, Parlamentul European amintește că deliberările atacate nu privesc, pentru cei doi ani în cauză, decât două perioade de sesiuni plenare din douăsprezece. În plus, în lipsa unei perioade de sesiuni plenare în cursul lunii august, două sesiuni trebuiau să aibă loc, în orice caz, în cursul lunii octombrie. În această privință, Parlamentul European precizează, în ceea ce privește sesiunea bugetară care trebuia să aibă loc în cursul aceleiași luni, că, deși exercitarea competenței bugetare în ședință plenară nu este inutilă și nici fără obiect, ar trebui totuși să se țină seama de faptul că procedura bugetară nu ocupă decât câteva ore dintr‑o perioadă de sesiuni. În sfârșit, Parlamentul European subliniază că preocuparea exprimată de Republica Franceză de generalizare a reducerii duratei perioadelor de sesiuni plenare lunare este pur ipotetică.
35 În memoriile sale în intervenție, Marele Ducat al Luxemburgului susține, printre altele în primul rând că, prin adoptarea deliberărilor atacate, Parlamentul European nu își exercită competența sa de organizare internă în scopul ameliorării propriei funcționări, ci, de fapt, caută să își stabilească el însuși locul sediului său. În al doilea rând, acest stat membru amintește distincția dintre perioadele de sesiuni plenare lunare care au loc la Strasbourg și perioadele de sesiuni plenare suplimentare pe care Parlamentul European este autorizat să le țină la Bruxelles. Aceste diferite perioade de sesiuni, care s‑ar distinge și prin durata lor, cele care au loc la Bruxelles trebuind să fie mai scurte, nu sunt interschimbabile. Potrivit statului membru respectiv, cele două perioade de sesiuni plenare prevăzute pentru lunile octombrie ale anilor 2012 și 2013 de deliberările atacate trebuie să fie considerate drept formând numai o singură perioadă de sesiuni lunare. În aceste condiții, numărul de perioade de sesiuni plenare lunare care au loc la Strasbourg ar fi redus la unsprezece, cu încălcarea Protocoalelor privind sediile unor instituții.
Aprecierea Curții
36 Cu titlu preliminar, trebuie amintite concluziile care rezultă din Hotărârea din 1 octombrie 1997, Franța/Parlamentul European, citată anterior. Astfel, chiar dacă această hotărâre privește interpretarea deciziei de la Edinburgh, aceasta din urmă a fost introdusă fără modificări în Protocoalele privind sediile unor instituții. În plus, nu numai că părțile sunt de acord asupra pertinenței acestei hotărâri în vederea soluționării prezentelor cauze, dar se și întemeiază pe aceasta pentru a‑și susține punctele de vedere divergente.
37 Această hotărâre se întemeiază pe considerații referitoare la legătura dintre, pe de o parte, competența statelor membre de a defini sediul Parlamentului European și, pe de altă parte, competența de organizare internă a acestuia.
38 În ceea ce privește competența statelor membre de a stabili locul sediului Parlamentului European, Curtea a reținut că exercitarea acestei competențe implica nu numai obligația de a stabili locul unde se află sediul Parlamentului European, dar, ținând seama de pluralitatea locurilor de desfășurare a activității, implica și competența de a preciza această noțiune, indicând activitățile care trebuie să se desfășoare aici (a se vedea Hotărârea din 1 octombrie 1997, Franța/Parlamentul European, citată anterior, punctul 24).
39 În această privință, Curtea a constatat că statele membre au intenționat să prevadă că sediul Parlamentului European, stabilit la Strasbourg, constituie locul unde instituția se reunește cu titlu principal în sesiuni plenare ordinare și au precizat în acest sens, în mod obligatoriu, pe de o parte, numărul perioadelor de sesiuni care trebuie să aibă loc la acest sediu și, pe de altă parte, că exercitarea de către Parlamentul European a competenței sale bugetare în ședință plenară trebuie să aibă loc în cursul uneia dintre perioadele de sesiuni plenare ordinare care se desfășoară la sediul instituției (a se vedea Hotărârea din 1 octombrie 1997, Franța/Parlamentul European, citată anterior, punctele 25 și 28)
40 Ținând seama de aceste considerații, Curtea a conchis că decizia de la Edinburgh trebuie interpretată în sensul că definește sediul Parlamentului European ca locul unde trebuie să aibă loc, în mod periodic, douăsprezece perioade de sesiuni plenare ordinare ale acestei instituții, inclusiv cele în cursul cărora Parlamentul European trebuie să își exercite competențele bugetare pe care i le conferă tratatul. De asemenea, Curtea a reținut că perioade de sesiuni plenare suplimentare nu pot fi stabilite în alt loc decât dacă Parlamentul European ține cele douăsprezece perioade de sesiuni plenare ordinare la Strasbourg, locul unde se află sediul instituției (a se vedea Hotărârea din 1 octombrie 1997, Franța/Parlamentul European, citată anterior, punctul 29).
41 Pe de altă parte, Curtea a constatat că statele membre, definind astfel sediul Parlamentului European, nu au adus atingere competenței de organizare internă a acestuia. Astfel, potrivit Curții, deși Parlamentul European este autorizat să ia, în temeiul acestei competențe de organizare internă, măsuri adecvate în vederea asigurării unei bune funcționări și desfășurări a procedurilor sale, aceste decizii trebuie, cu toate acestea, să respecte competența statelor membre de a stabili sediul instituțiilor (Hotărârea din 1 octombrie 1997, Franța/Parlamentul European, citată anterior, punctele 30 și 31).
42 În schimb, statele membre au datoria, în exercitarea competenței lor de stabilire a sediului instituțiilor, să respecte competența de organizare internă a Parlamentului European și să se asigure că o astfel de decizie nu împiedică buna funcționare a acestei instituții. În această privință, Curtea a arătat că constrângerile impuse Parlamentului European prin decizia de la Edinburgh sunt inerente necesității de a‑și defini sediul, menținând în același timp o pluralitate a locurilor de desfășurare a activității Parlamentului European, și, de altfel, nu contravin practicii urmate în general de Parlamentul European (a se vedea Hotărârea din 1 octombrie 1997, Franța/Parlamentul European, citată anterior, punctul 32 și jurisprudența citată).
43 Luând în considerare aceste concluzii, trebuie să se examineze dacă, după cum susține Republica Franceză, Parlamentul European a încălcat Protocoalele privind sediile unor instituții stabilind, pentru anii 2012 și 2013, în plus față de cele zece perioade de sesiuni plenare lunare, care au loc în fiecare lună, cu excepția lunilor august și octombrie, două perioade de sesiuni plenare care se întind pe două zile fiecare în cursul aceleiași săptămâni a lunii octombrie.
44 În această privință, este cert că, prin deliberările atacate, Parlamentul European s‑a abătut, în urma amendamentelor propuse de deputatul european, domnul Fox, de la proiectele Conferinței președinților în ceea ce privește perioadele de sesiuni plenare lunare prevăzute pentru luna octombrie a anilor 2012 și 2013.
45 Proiectele Conferinței președinților prevedeau ținerea unor perioade de sesiuni plenare la Strasbourg în fiecare lună, cu excepția lunii august, pentru care nu a prevăzut o ședință, și a lunii octombrie, pentru care au fost prevăzute două perioade de sesiuni. Astfel, aceste perioade trebuiau să se desfășoare, pentru anul 2012, între 1 și 4 octombrie, precum și între 22 și 25 octombrie, iar pentru anul 2013, între 30 septembrie și 3 octombrie, precum și între 21 octombrie și 24 octombrie.
46 Proiectele de calendar menționate respectau practica instituției, atât în ceea ce privește lipsa unei perioade de sesiuni plenare în cursul lunii august, această perioadă trebuind atunci să fie efectuată în cursul unei alte luni a anului și să se adauge la cea prevăzută deja pentru cealaltă lună, cât și în ceea ce privește durata perioadelor de sesiuni plenare lunare. Astfel, după cum părțile au susținut în acord în ședință, asemenea perioade se întind, conform practicii obișnuite a Parlamentului European, pe patru zile, și anume de luni ora 17 până joi ora 17.
47 După cum rezultă din deliberările atacate, perioadele de sesiuni plenare lunare prevăzute pentru anul 2012, stabilite în prealabil între 1 și 4 octombrie și între 22 și 25 octombrie, au fost înlocuite de două perioade care se desfășoară în cursul aceleiași săptămâni, și anume la 22 și 23 octombrie, precum și la 25 și 26 octombrie. La fel, pentru anul 2013, perioadele de sesiuni plenare lunare stabilite în prealabil între 30 septembrie și 3 octombrie și între 21 octombrie și 24 octombrie au fost înlocuite de perioade care se desfășoară în cursul aceleiași săptămâni, și anume la 21 și 22 octombrie, precum și la 24 și 25 octombrie.
48 Trebuie să se constate că perioadele de sesiuni plenare astfel prevăzute în deliberările atacate pentru luna octombrie a anilor 2012 și 2013 nu respectă cerințele care rezultă din Protocoalele privind sediile unor instituții.
49 În primul rând, trebuie examinată geneza deliberărilor atacate, textul amendamentelor aflate la originea acestor deliberări, precum și practica Parlamentului European.
50 Mai întâi, în urma lecturii proiectelor Conferinței președinților, amintite la punctele 5 și 45 din prezenta hotărâre, rezultă că proiectul de calendar al perioadelor de sesiuni plenare stabilite pentru luna octombrie a anilor 2012 și 2013 diferă clar de cel prevăzut în deliberările atacate.
51 În continuare, din chiar textul amendamentelor aflate la originea deliberărilor atacate rezultă că acestea aveau drept obiectiv „eliminarea” primei perioade de sesiuni plenare propuse pentru luna octombrie a anilor 2012 și 2013 și „împărțirea [...] în două” a celei de a doua perioade.
52 Astfel, potrivit însuși textului acestor amendamente, una dintre perioadele de sesiuni prevăzute pentru luna octombrie a anilor în cauză, care se întindea pe patru zile, trebuia să fie eliminată, în timp ce o altă perioadă, împărțită în două, genera două perioade de sesiune, care se întindeau fiecare pe câte două zile.
53 În sfârșit, această lectură a deliberărilor atacate se coroborează cu însăși practica Parlamentului European, astfel cum aceasta rezultă din ordinea de zi a sesiunilor din 22 și 23 octombrie, precum și din 25 și 26 octombrie 2012.
54 Astfel, din ordinea de zi a acestor sesiuni rezultă că prima dintre acestea a avut loc luni, 22 octombrie, de la ora 17 la ora 23 și marți, 23 octombrie, de la ora 8.30 la ora 23, în timp ce a doua a avut loc joi, 25 octombrie, de la ora 9 la ora 23 și vineri, 26 octombrie, de la ora 9 la ora 13.30.
55 Prin urmare, cele două perioade de sesiuni plenare nou‑create pentru anul 2012 nu corespund duratei unei singure perioade de sesiuni plenare ordinare precum cea stabilită pentru alte luni ale anului 2012. Astfel, aceste perioade încep, în general, luni la ora 17 pentru a se termina la ora 23, apoi se continuă marți de la ora 9 la ora 23, miercuri de la ora 9 la ora 23, pentru a se termina joi de la ora 9 la ora 17.
56 Rezultă din această comparare de calendar că deliberările atacate conduc în mod obiectiv la o reducere importantă a timpului pe care Parlamentul European îl poate consacra dezbaterilor sale sau deliberărilor sale în cursul lunii octombrie a anilor 2012 și 2013. Astfel, în raport cu perioadele de sesiuni plenare ordinare, timpul disponibil efectiv pentru perioadele de sesiuni în cursul acestei luni se reduce cu mai mult de jumătate.
57 În al doilea rând, din cuprinsul punctului 29 din Hotărârea din 1 octombrie 1997, Franța/Parlamentul European, citată anterior, rezultă că sediul Parlamentului European este locul unde trebuie să aibă loc, în mod periodic, „douăsprezece perioade de sesiuni plenare ordinare” ale acestei instituții și că trebuie să se distingă aceste douăsprezece perioade de „perioadele de sesiuni plenare suplimentare” care nu pot fi stabilite decât dacă Parlamentul European ține efectiv aceste prime perioade de sesiuni.
58 Această distincție presupune că, pentru ca o perioadă de sesiuni să poată intra în categoria „perioade de sesiuni plenare ordinare”, aceasta trebuie să fie echivalentă cu alte perioade de sesiuni lunare ordinare stabilite conform Protocoalelor privind sediile unor instituții, în special cu privire la durata sesiunilor în sine.
59 Or, după cum rezultă din constatările făcute la punctele 54-56 din prezenta hotărâre, ținând seama de durata acestora, perioadele de sesiuni ale lunii octombrie a anilor 2012 și 2013 nu sunt echivalente cu alte perioade de sesiuni lunare ordinare stabilite prin aceleași deliberări.
60 În al treilea rând, cu privire la argumentul Parlamentului European dedus din competența sa de organizare internă, deși este incontestabil că Parlamentul European dispune de o asemenea competență, acesta trebuie, după cum s‑a amintit la punctul 41 din prezenta hotărâre, să o exercite cu respectarea competenței statelor membre de stabilire a locului unde se află sediul acestei instituții, Protocoalele privind sediile unor instituții fiind ghidate de respectarea reciprocă a competențelor statelor membre și, respectiv, ale Parlamentului European.
61 Or, în orice caz, trebuie subliniat că Parlamentul European, în cursul procedurii în fața Curții, nu a prezentat motive, întemeiate pe exercitarea competenței sale de organizare internă, care să permită justificarea, și aceasta în pofida creșterii continue a competențelor sale, a reducerii semnificative a duratei a două perioade de sesiuni plenare ale lunii octombrie a anilor 2012 și 2013 în raport cu alte zece perioade de sesiuni plenare lunare și cu practica Parlamentului European.
62 Cu privire la argumentul întemeiat pe creșterea numărului de reuniuni ale comisiilor Parlamentului European și a activităților care se desfășoară de acum înainte în cadrul acestora, trebuie subliniat că o asemenea creștere poate, desigur, să se explice într‑o mare măsură prin această creștere continuă a competențelor Parlamentului European, dar nu explică nici prin ce activitatea care trebuie desfășurată în sesiune plenară s‑ar diminua, nici motivele pentru care o asemenea creștere a lucrărilor în comisii ar avea efect tocmai asupra sesiunilor plenare ale lunii octombrie.
63 Astfel, pe de o parte, Parlamentul European nu a putut să explice motivele pentru care durata celei de a doua perioade de sesiuni plenare a lunii octombrie, astfel cum aceasta este prevăzută de proiectele Conferinței președinților, a fost, prin urmare, redusă numai la o zi și jumătate în ceea ce privește anul 2012.
64 După cum a subliniat avocatul general la punctul 69 din concluzii, întrebat cu privire la acest aspect în cadrul ședinței, reprezentantul Parlamentului European nu a prezentat motive care să permită să se prezume că ordinea de zi a celei de a doua perioade de sesiuni prevăzute în luna octombrie ar fi simplificată, recunoscând chiar că nu este posibil ca Parlamentul European să anticipeze, în momentul votării calendarului său, conținutul ordinii de zi a diferitor sesiuni.
65 Pe de altă parte, reducerea duratei primei perioade de sesiuni plenare la o zi și jumătate, justificată de considerația potrivit căreia sesiunea bugetară ar putea fi de acum înainte, în practică, încheiată într‑un timp mai scurt, contravine importanței pe care o are sesiunea bugetară.
66 Astfel, importanța sesiunii bugetare este pusă în evidență de împrejurarea că Protocoalele privind sediile unor instituții menționează expres această sesiune. După cum rezultă din cuprinsul punctului 28 din Hotărârea din 1 octombrie 1997, Franța/Parlamentul European, citată anterior, întrucât au precizat că sesiunea bugetară are loc la Strasbourg, guvernele statelor membre au intenționat să arate că exercitarea de către Parlamentul European a competenței sale bugetare în ședință plenară trebuie să aibă loc în cursul uneia dintre perioadele de sesiuni plenare ordinare care se desfășoară la sediul instituției.
67 Este suficient în această privință să se remarce că, de la pronunțarea hotărârii, competențele bugetare ale Parlamentului European au crescut continuu.
68 Prin urmare, exercitarea de către Parlamentul European a competenței sale bugetare în ședință plenară constituie, după cum recunoaște Parlamentul European, un moment fundamental al vieții democratice a Uniunii Europene și trebuie, așadar, să fie îndeplinită cu toată atenția, rigoarea și angajamentul pe care le impune o asemenea responsabilitate. Exercitarea acestei competențe necesită în special o dezbatere publică, în ședință plenară, care să permită cetățenilor Uniunii să ia cunoștință de diversele orientări politice exprimate și, în consecință, să își formeze o opinie politică asupra acțiunii Uniunii.
69 În aceste condiții, argumentul Parlamentului European întemeiat pe Hotărârea Wybot, citată anterior, nu poate fi admis, stabilirea perioadelor de sesiuni plenare pentru luna octombrie a anilor 2012 și 2013 neputând fi justificată de exercitarea competenței sale de organizare internă de fixare a duratei perioadelor de sesiuni plenare lunare. Din aceeași constatare rezultă și că prezentele acțiuni sunt admisibile, conform jurisprudenței citate la punctul 20 din prezenta hotărâre.
70 În sfârșit, trebuie să se observe că, deși inconvenientele și costurile generate de pluralitatea locurilor de desfășurare a activității Parlamentului European, descrise de acesta din urmă în cadrul prezentei proceduri, sunt acceptate ca reale, nu revine nici Parlamentului European, nici Curții să remedieze aceasta, ci, dacă este cazul, revine statelor membre în exercitarea competenței pe care o au de a stabili sediul instituțiilor.
71 Având în vedere considerațiile de mai sus, trebuie să se conchidă că cele două perioade de sesiuni plenare stabilite prin deliberările atacate pentru luna octombrie a anilor 2012 și 2013 nu pot fi considerate ca două perioade de sesiuni plenare lunare în sensul Protocoalelor privind sediile unor instituții.
72 Prin urmare, deliberările atacate trebuie anulate întrucât acestea nu stabilesc douăsprezece perioade de sesiuni plenare lunare la Strasbourg pentru anii 2012 și 2013.
Cu privire la cheltuielile de judecată
73 Potrivit articolului 138 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Parlamentul European a căzut în pretenții, iar Republica Franceză a solicitat obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată, se impune obligarea Parlamentului European la plata cheltuielilor de judecată. Potrivit articolului 140 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, Marele Ducat al Luxemburgului, care a intervenit în litigiu, suportă propriile cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a treia) declară și hotărăște:
1) Deliberările Parlamentului European din 9 martie 2011 privind calendarul perioadelor de sesiune a Parlamentului European pentru anii 2012 și 2013 sunt anulate întrucât acestea nu stabilesc douăsprezece perioade de sesiuni plenare lunare la Strasbourg pentru anii 2012 și 2013.
2) Obligă Parlamentul European la plata cheltuielilor de judecată.
3) Marele Ducat al Luxemburgului suportă propriile cheltuieli de judecată.
Semnături