Cerere de decizie preliminară introdusă de Giudice di pace di Roma (Italia) la 16 octombrie 2017 - Pina Cipollone/Ministero della Giustizia
(Cauza C-600/17)
Limba de procedură: italiana
Instanța de trimitere
Giudice di pace di Roma
Părțile din procedura principală
Reclamantă: Pina Cipollone
Pârât: Ministero della Giustizia
Întrebările preliminare
Prin activitatea sa serviciu, judecătorul de pace reclamantă intră sub incidența noțiunii „lucrător pe durată determinată”, în sensul articolului 1 alineatul (3) și al articolului 7 din Directiva 2003/881 coroborate cu clauza 2 din Acordul-cadru cu privire la munca pe durată determinată2 și cu articolul 31 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene?
În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare, magistratul obișnuit sau „togato” pate fi considerat lucrător pe durată nedeterminată comparabil cu lucrătorul pe durată determinată care este judecătorul de pace, în scopul aplicării clauzei 4 din Acordul-cadru cu privire la munca pe durată determinată?
În cazul unui răspuns afirmativ la a doua întrebare, diferența dintre procedura de recrutare a magistraților obișnuiți pe durată nedeterminată și procedurile de selecție prevăzute prin lege pentru recrutarea pe durată determinată a judecătorilor de pace constituie un motiv obiectiv, în sensul clauzei 4 punctul 1 și/sau punctul 4 din Acordul-cadru cu privire la munca pe durată determinată, pentru a justifica neaplicarea – de „dreptul viu” al Corte di Cassazione (Curtea de Casație, Italia), statuând în camere reunite, în hotărârea nr. 13721/2017 și de Consiglio di Stato (Consiliul de Stat, Italia), în avizul din 8 aprilie 2017 nr. 464/2017 – judecătorilor de pace, precum în cazul reclamantei, lucrător pe durată determinată, a acelorași condiții de muncă precum cele aplicate magistraților obișnuiți pe durată nedeterminată comparabili, precum și pentru a justifica neaplicarea măsurilor de prevenire și de sancționare a utilizării abuzive a contractelor pe durată determinată, prevăzută la clauza 5 din acordul-cadru menționat și în legislația națională de transpunere. Cu alte cuvinte, în lipsa, în dreptul italian, inclusiv constituțional, a unor norme care să poată justifica discriminarea privind condițiile de muncă sau interdicția absolută de transformare în raport pe durată nedeterminată a raportului de serviciu al judecătorilor de pace, inclusiv în lumina unei norme anterioare de drept intern [la legge n. 217 - Sistemazione giuridico-economica dei vice pretori onorari incaricati di funzioni giudiziarie ai sensi del secondo comma dell’articolo 32 dell’ordinamento giudiziario (Legea nr. 217 Statutul juridic și remunerarea pretorilor adjuncți onorari însărcinați cu funcții judiciare în temeiul articolului 32 al doilea paragraf din [Decretul regal privind] organizarea judiciară) din 18 mai 1974 (GURI nr. 150 din 10 iunie 1974)], care prevedea deja, pentru anumiți magistrați onorari (mai precis pretorii adjuncți onorari) acordarea acelorași condiții de muncă [precum ale magistraților obișnuiți] și transformarea raporturilor lor de muncă în raporturi de muncă pe durată nedeterminată?
În orice caz, într-o situație precum cea în discuție, articolul 47 al doilea paragraf din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și noțiunea de instanță judecătorească independentă și imparțială din dreptul Uniunii Europene se opune ca un judecător de pace, care are un interes teoretic în soluționarea litigiului în favoarea părții reclamante, care desfășoară, ca activitate profesională exclusivă, aceeași funcție jurisdicțională, să se poată substitui instanței competente în Italia pentru soluționarea litigiilor de dreptul muncii în general sau a litigiilor privind magistrații obișnuiți, întrucât instanța de ultimă jurisdicție – [la Corte di Cassazione (Curtea de Casație), statuând în camere reunite] – refuză să asigure protecția drepturilor invocate și protejate de dreptul comunitar, impunând astfel instanței competente în mod natural [Tribunale del lavoro (Tribunalul pentru Litigii de Muncă) sau Tribunale amministrativo regionale (Tribunalul Administrativ Regional)] să decline, în cazul în care este sesizat cu o acțiune, propria competență sau jurisdicție, chiar dacă dreptul respectiv – remunerarea concediului, astfel cum se solicită în acțiune – își găsește temeiul în dreptul Uniunii Europene, care este obligatoriu și care prevalează asupra dreptului italian? În cazul în care Curtea constată încălcarea articolului 47 din Cartă, se solicită, în plus, să se indice căile de atac interne aplicabile pentru a evita ca încălcarea normei de drept primar al Uniunii să implice și refuzul absolut în ordinea internă al protecției drepturilor fundamentale garantate de dreptul Uniunii în speță.
____________
1 Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru (JO 2003, L 299, p. 9, Ediție specială, 05/vol. 7, p. 3).
2 Directiva 1999/70/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 privind acordul-cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat între CES, UNICE și CEEP (JO 1999, L 175, p. 43, Ediție specială, 05/vol. 5, p. 129).