Language of document : ECLI:EU:C:2013:48

Cauza C‑394/11

Valeri Hariev Belov

împotriva

CHEZ Elektro Balgaria AD și alții

(cerere de decizie preliminară formulată de
Komisia za zashtita ot diskriminatsia)

„Trimitere preliminară – Articolul 267 TFUE – Noțiunea «instanță națională» – Necompetența Curții”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera a patra) din 31 ianuarie 2013

Întrebări preliminare – Sesizarea Curții – Instanță națională în sensul articolului 267 TFUE – Noțiune

(art. 267 TFUE)

Pentru a stabili dacă un organism național căruia i‑au fost conferite prin lege funcții de natură diferită poate fi calificat drept „instanță” în sensul articolului 267 TFUE, este necesar să se verifice care este natura specifică a funcțiilor pe care le exercită în contextul normativ specific în care este chemat să sesizeze Curtea.

În această privință, nu poate fi calificat drept instanță un astfel de organism atunci când se constată, referitor la procedura în care sesizează Curtea, că această procedură își poate avea originea în inițiativa unei părți, dar că poate fi declanșată și din oficiu de organism, că normele aplicabile precum și rezultatele cu care se finalizează procedura sunt aceleași, indiferent de împrejurarea că aceasta a fost inițiată printr‑o contestație sau din oficiu, că organismul poate să determine intervenția forțată a altor persoane decât cele indicate de reclamant și că, atunci când decizia sa este atacată, acest organism are calitatea de pârât și își poate revoca decizia.

(a se vedea punctele 41, 43 și 47-50)