Language of document : ECLI:EU:C:2013:289

Cauza C‑508/11 P

Eni SpA

împotriva

Comisiei Europene

„Recurs – Concurență – Înțelegeri – Piața cauciucului butadienic și a cauciucului stiren butadienic fabricat prin polimerizare în emulsie – Imputabilitatea comportamentului ilicit al filialelor în sarcina societăților‑mamă ale acestora – Prezumție de exercitare efectivă a unei influențe decisive – Obligația de motivare – Gravitatea încălcării – Factor de multiplicare în scopul asigurării unui efect descurajator – Impact real asupra pieței – Circumstanțe agravante – Încălcări repetate”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera întâi) din 8 mai 2013

1.        Recurs – Motive – Motiv invocat pentru prima oară în cadrul recursului – Inadmisibilitate – Motiv prin care se urmărește exclusiv contestarea temeiniciei hotărârii atacate – Admisibilitate

2.        Concurență – Norme ale Uniunii – Încălcări – Imputare – Societate‑mamă și filiale – Unitate economică – Criterii de apreciere – Prezumție a unei influențe decisive exercitate de societatea‑mamă asupra filialelor deținute în proporție de 100 % de aceasta, inclusiv în cazul unui holding – Luarea în considerare cu respectarea principiilor prezumției de nevinovăție, personalității pedepselor, securității juridice și egalității armelor – Caracter relativ – Sarcina probei

(art. 101 TFUE)

3.        Procedură jurisdicțională – Motivarea hotărârilor – Conținut

(Statutul Curții de Justiție, art. 36)

4.        Acte ale instituțiilor – Motivare – Obligație – Conținut – Decizie de aplicare a normelor de concurență – Decizie prin care se impune o amendă și se aplică un coeficient multiplicator în temeiul încălcărilor repetate – Trimitere, cu titlu de motivare, la decizii anterioare ale Comisiei care nu au fost adresate recurentei – Inadmisibilitate

(art. 101 TFUE, 102 TFUE și 296 TFUE)

5.        Concurență – Norme ale Uniunii – Încălcări – Imputare – Întreprindere – Noțiune – Unitate economică

(art. 101 TFUE și 102 TFUE)

6.        Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Gravitatea încălcării – Inexistența unei liste obligatorii sau exhaustive de criterii – Marjă de apreciere rezervată Comisiei – Luarea în considerare a impactului real asupra pieței – Criteriu care poate conduce la majorarea cuantumului amenzii, cu condiția să poată fi măsurat

[art. 101 TFUE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2)]

7.        Recurs – Motive – Necesitatea unei critici precise a unui punct din motivarea Tribunalului

[art. 256 TFUE; Statutul Curții de Justiție, art. 58 primul paragraf; Regulamentul de procedură al Curții, art. 168 alin. (1) lit. (d)]

8.        Recurs – Competența Curții – Repunere în discuție, din motive de echitate, a aprecierii Tribunalului privind cuantumul unei amenzi aplicate unei întreprinderi – Excludere

(art. 101 TFUE; Statutul Curții de Justiție, art. 58; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23)

9.        Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Cuantum maxim – Calcul – Cifră de afaceri care trebuie luată în considerare – Cifră de afaceri cumulată a tuturor societăților care constituie entitatea cu caracter economic ce acționează în calitate de întreprindere

[art. 101 TFUE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2)]

10.      Concurență – Norme ale Uniunii – Încălcări – Imputare – Societate‑mamă și filiale – Moment care trebuie luat în considerare – Momentul săvârșirii încălcării – Filială care a cedat o parte din activitățile sale unei alte societăți din cadrul grupului ulterior încălcării sau care și‑a încetat existența după săvârșirea acesteia – Lipsa incidenței asupra răspunderii societății‑mamă

[art. 101 TFUE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2)]

11.      Acte ale instituțiilor – Motivare – Obligație – Conținut – Decizie de aplicare a normelor de concurență – Posibilitatea Comisiei de a prezenta, pe parcursul procesului, elemente de motivare care nu figurează în decizia sa – Lipsă

(art. 101 TFUE, 102 TFUE și 296 TFUE)

12.      Acte ale instituțiilor – Motivare – Obligație – Conținut – Decizie de aplicare a normelor de concurență – Luarea în considerare a necontestării elementelor de fapt sau de drept ale unei comunicări privind obiecțiunile de către întreprinderea destinatară în cursul procedurii administrative – Lipsă

(art. 101 TFUE, 102 TFUE și 296 TFUE)

1.        A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 41 și 62)

2.        În domeniul dreptului concurenței, în cazul particular în care o societate‑mamă deține totalitatea sau cvasitotalitatea capitalului filialei sale care a săvârșit o încălcare a normelor de concurență ale Uniunii, inclusiv în cazul în care o societate holding deține 100 % din capitalul unei societăți interpuse, care deține, la rândul său, totalitatea capitalului unei filiale a grupului său, autoare a unei încălcări a normelor de concurență ale Uniunii, există o prezumție relativă potrivit căreia respectiva societate‑mamă exercită efectiv o influență decisivă asupra filialei sale și, în cazul unui holding, atât asupra comportamentului societății interpuse, cât și al filialei. Această prezumție vizează să asigure un echilibru între, pe de o parte, importanța obiectivului de a sancționa comportamentele contrare normelor de concurență și de a preveni repetarea acestora și, pe de altă parte, importanța cerințelor anumitor principii generale ale dreptului Uniunii precum, printre altele, principiul prezumției de nevinovăție, principiul personalității pedepselor și principiul securității juridice, precum și dreptul la apărare, inclusiv principiul egalității armelor. Revine societății‑mamă sarcina de a răsturna această prezumție prin prezentarea probei că ea și filiala sa nu au format o întreprindere unică, în sensul articolului 101 TFUE, care a săvârșit încălcarea în cauză. În acest scop, societatea‑mamă trebuie să demonstreze că s‑a abținut să exercite o influență efectivă și decisivă asupra filialei, nu numai pe plan operațional, ci și pe plan financiar.

Faptul că filiala a beneficiat de o anumită autonomie sau că societatea‑mamă nu a participat direct la această încălcare și nici nu a incitat la săvârșirea acesteia nu este suficient în sine pentru a răsturna prezumția și pentru a stabili că societatea‑mamă și filiala nu au format o întreprindere unică în sensul articolului 101 TFUE.

În plus, împrejurarea că societatea‑mamă a beneficiat de un rol de „simplu” coordonator tehnic și financiar sau că a furnizat acestor societăți o asistență financiară și patrimonială demonstrează că nu s‑a abținut să exercite o influență decisivă asupra filialelor sale.

(a se vedea punctele 46-48, 50 și 63-69)

3.        A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 51, 74, 84 și 102)

4.        Motivarea impusă la articolul 296 TFUE trebuie să fie adaptată naturii actului în cauză și trebuie să menționeze în mod clar și neechivoc raționamentul instituției care a emis actul, astfel încât să dea posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoștință de temeiurile măsurii luate, iar instanței competente să își exercite controlul.

Astfel, în cadrul deciziilor individuale, obligația de a motiva o decizie de această natură are ca scop, în afară de a permite un control judiciar, să furnizeze persoanei interesate indicații suficiente pentru a ști dacă decizia este, eventual, afectată de un viciu care permite contestarea validității sale.

Rezultă că, atunci când impune unei societăți o amendă pentru o încălcare a normelor Uniunii în materie de concurență și aplică, la calcularea amenzii, un coeficient multiplicator pentru a ține seama de faptul că aceeași societate ar fi fost deja implicată anterior într‑o încălcare a normelor de concurență, Comisia este ținută să furnizeze, împreună cu decizia prin care este impusă amenda respectivă, o expunere de natură să permită instanțelor Uniunii, precum și acestei societăți să înțeleagă în ce calitate și în ce măsură aceasta ar fi fost implicată în încălcarea anterioară. În special, în cazul în care consideră că societatea menționată a făcut parte din întreprinderea destinatară a deciziei referitoare la încălcarea anterioară, revine Comisiei sarcina de a motiva această afirmație corespunzător cerințelor legale.

Această condiție nu este îndeplinită atunci când Comisia, în comunicarea privind obiecțiunile, precizează că va ține seama de constatările anterioare ale unor încălcări similare, făcând trimitere în această privință la decizii anterioare în cazul cărora recurenta nu era destinatară.

(a se vedea punctele 71, 126, 127 și 129-131)

5.        A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctul 82)

6.        A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 96-98)

7.        A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 102 și 103)

8.        A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctul 105)

9.        Plafonul de 10 %, prevăzut la articolul 23 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003, trebuie calculat pe baza cifrei de afaceri cumulate a tuturor societăților care constituie entitatea economică unică ce acționează ca întreprindere în sensul articolului 101 TFUE.

(a se vedea punctul 109)

10.      În domeniul dreptului concurenței, ceea ce este determinant pentru a recunoaște răspunderea unei societăți și, prin urmare, a societății‑mamă pentru încălcarea normelor de concurență este faptul că o societate care a făcut parte dintr‑un grup de societăți incriminate pentru o asemenea încălcare este direct implicată în aceasta, cel puțin până la transferul activității sale către o altă societate din grup, și că, atunci când era direct implicată în încălcare, era controlată de societatea‑mamă a grupului. Este, în schimb, irelevant dacă, în cazul unei succesiuni de întreprinderi, societatea autoare a încălcării a încetat să existe pe plan economic și/sau juridic.

(a se vedea punctul 111)

11.      În principiu, motivarea impusă la articolul 296 TFUE trebuie comunicată persoanei interesate în același timp cu decizia cauzatoare de prejudiciu. Lipsa motivării nu poate fi remediată prin faptul că persoana interesată află care este motivarea deciziei în cursul procedurii în fața instanțelor Uniunii.

(a se vedea punctul 128)

12.      Aprecierea Tribunalului potrivit căreia Comisia, într‑o decizie de aplicare a normelor de concurență, nu a furnizat suficiente elemente circumstanțiate și precise pentru a permite justificarea deciziei sale nu este afectată de faptul că întreprinderea destinatară a deciziei nu a contestat anumite afirmații ale Comisiei în cursul procedurii desfășurate în fața acesteia, având în vedere că nicio dispoziție a dreptului Uniunii nu impune destinatarului unei comunicări privind obiecțiunile să conteste diferitele elemente de fapt sau de drept ale acesteia în cursul procedurii administrative.

(a se vedea punctele 136 și 137)