Cauza C‑221/11

Leyla Ecem Demirkan

împotriva

Bundesrepublik Deutschland

(cerere de decizie preliminară

formulată de Oberverwaltungsgericht Berlin‑Brandenburg)

„Acordul de asociere CEE‑Turcia – Protocolul adițional – Articolul 41 alineatul (1) – Clauză de standstill – Obligația de a deține viză pentru admisia pe teritoriul unui stat membru – Libera prestare a serviciilor – Dreptul unui resortisant turc de a intra într‑un stat membru în scopul de a vizita un membru al familiei sale și de a beneficia, în mod potențial, de prestări de servicii”

Sumar – Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 24 septembrie 2013

1.        Libera circulație a persoanelor – Libera prestare a serviciilor – Domeniu de aplicare – Prestare de servicii pasivă – Includere

(art. 56 TFUE)

2.        Acorduri internaționale – Acordul de asociere CEE‑Turcia – Libera circulație a persoanelor – Libertatea de stabilire – Norma de standstill prevăzută la articolul 41 alineatul (1) din protocolul adițional – Efect direct

[Protocolul adițional la Acordul de asociere CEE‑Turcia, art. 41 alin. (1)]

3.        Acorduri internaționale – Acordul de asociere CEE‑Turcia – Libera circulație a persoanelor – Libertatea de stabilire – Libera prestare a serviciilor – Norma de standstill prevăzută la articolul 41 alineatul (1) din Protocolul adițional – Domeniu de aplicare – Dreptul de a intra într‑un stat membru pentru a beneficia de prestări de servicii în statul respectiv (prestare de servicii pasivă) – Excludere

[Protocolul adițional la Acordul de asociere CEE‑Turcia, art. 41 alin. (1)]

1.        Dreptul la libera prestare a serviciilor conferit de articolul 56 TFUE resortisanților statelor membre și deci cetățenilor Uniunii include libera prestare a serviciilor pasivă, și anume libertatea destinatarilor serviciilor de a se deplasa într‑un alt stat membru pentru a beneficia de un serviciu în acel stat, fără a fi afectați de restricții. Astfel, turiștii, persoanele care beneficiază de îngrijiri medicale și persoanele care efectuează călătorii de studii sau călătorii de afaceri trebuie considerate destinatari de servicii.

(a se vedea punctele 35 și 36)

2.        A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 38 și 40)

3.        Noțiunea de libertate de prestare a serviciilor menționată la articolul 41 alineatul (1) din Protocolul adițional semnat la 23 noiembrie 1970 la Bruxelles și încheiat, aprobat și confirmat în numele Comunității prin Regulamentul (CEE) nr. 2760/72 trebuie interpretată în sensul că nu include libertatea resortisanților turci, destinatari de servicii, de a se deplasa într‑un stat membru pentru a beneficia de o prestare de servicii în statul respectiv.

În această privință, între acordul de asociere, precum și protocolul adițional la acesta, pe de o parte, și tratat, pe de altă parte, există diferențe ca urmare, printre altele, a legăturii existente între libera prestare a serviciilor și libera circulație a persoanelor în cadrul Uniunii. În special, obiectivul articolului 41 alineatul (1) din protocolul adițional, precum și contextul în care se înscrie această dispoziție prezintă diferențe fundamentale față de cele ale articolului 56 TFUE, printre altele în ceea ce privește aplicabilitatea acestor dispoziții în privința destinatarilor de servicii.

În primul rând, asocierea CEE‑Turcia urmărește o finalitate exclusiv economică, urmărind în esență favorizarea dezvoltării economice a Turciei. În schimb, dezvoltarea libertăților economice pentru a permite o liberă circulație cu caracter general a persoanelor care ar fi comparabilă cu cea aplicabilă, potrivit articolului 21 TFUE, cetățenilor Uniunii nu face obiectul acordului de asociere. Astfel, nici acordul menționat și protocolul adițional la acesta și nici Decizia nr. 1/80 a Consiliului de asociere din 19 septembrie 1980 privind dezvoltarea asocierii, care privește exclusiv libera circulație a lucrătorilor, nu prevăd nicidecum un principiu general al liberei circulații a persoanelor între Turcia și Uniune. De altfel, acordul de asociere nu garantează exercitarea anumitor drepturi decât exclusiv pe teritoriul statului membru gazdă. Prin urmare, clauza de standstill nu poate să privească condițiile de intrare și de ședere a resortisanților turci pe teritoriul statelor membre decât în măsura în care constituie corolarul exercitării unei activități economice.

În al doilea rând, o clauză de standstill precum cea prevăzută la articolul 41 alineatul (1) din protocolul adițional nu este în sine o clauză care creează drepturi. Este vorba, așadar, despre o dispoziție care interzice introducerea oricărei noi măsuri restrictive în raport cu o dată determinată.

(a se vedea punctele 49, 50, 53, 55, 58 și 62 și dispozitivul)