Recurs introdus la 19 februarie 2015 de Curtea de Justiție a Uniunii Europene împotriva Ordonanţei Tribunalului (Camera a treia) din 9 ianuarie 2015 în cauza T-409/14, Marcuccio/Uniunea Europeană și Curtea de Justiție a Uniunii Europene
(Cauza C-77/15 P)
Limba de procedură: italiana
Părțile
Recurentă: Curtea de Justiție a Uniunii Europene (reprezentant: A. V. Placco, agent)
Cealaltă parte din procedură: Luigi Marcuccio
Concluziile recurentei
CJUE solicită Curții de Justiție:
anularea Ordonanţei Tribunalului Uniunii Europene (Camera a treia) din 9 ianuarie 2015 în cauza T-409/14, Marcuccio/Uniunea Europeană și Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în măsura în care respinge al doilea, al treilea și al patrulea capăt de cerere formulate de CJUE în cererea sa prezentată în fața Tribunalului în temeiul articolului 114 din Regulamentul de procedură al acestuia;
admiterea capetelor de cerere menționate și, așadar,
cu titlu principal, pronunțându-se definitiv asupra litigiului, respingerea acțiunii în despăgubire formulate de domnul Marcuccio ca inadmisibilă, întrucât este îndreptată împotriva CJUE (ca reprezentant al Uniunii);
în subsidiar, în ipoteza în care Curtea de Justiție consideră că împrejurarea că o astfel de acțiune este îndreptată împotriva CJUE, iar nu împotriva Comisiei (ca reprezentant al Uniunii) nu este relevantă pentru admisibilitatea ei, dar că Tribunalul ar fi trebuit, pronunțându-se asupra incidentului de procedură invocat de CJUE în fața sa, să dispună substituirea CJUE cu Comisia în calitate de pârâtă, să trimită cauza spre rejudecare Tribunalului pentru ca acesta să statueze cu privire la cererea de despăgubire formulată de domnul Marcuccio în conformitate cu aspectele de drept pe care le va fi decis Curtea de Justiție;
obligarea domnului Marcuccio la plata cheltuielilor de judecată efectuate de CJUE în procedura în primă instanță și în recurs.
Motivele și principalele argumente
În cadrul primului motiv, întemeiat pe încălcarea normelor privind reprezentarea Uniunii în fața organelor sale jurisdicționale, CJUE arată că, întrucât nicio dispoziție expresă nu reglementează în mod specific reprezentarea Uniunii în fața organelor sale jurisdicționale în cadrul unor acțiuni introduse în temeiul articolului 268 TFUE în scopul declarării răspunderii extracontractuale a Uniunii, regulile privind această reprezentare trebuie deduse din principiile generale care privesc exercitarea funcției jurisdicționale, în special principiul bunei administrări a justiției și principiile independenței și imparțialității instanței.
CJUE împarte acest prim motiv în două aspecte, referitoare, pe de o parte, la nerespectarea principiului bunei administrări a justiției și, pe de altă parte, la nerespectarea principiilor independenței și imparțialității instanței. În cadrul primului aspect, CJUE arată că concluzia Tribunalului, potrivit căreia este sarcina CJUE să reprezinte Uniunea în acțiunea în despăgubire pentru prejudicii sus-menționată, se întemeiază în mod clar pe jurisprudența inițiată prin Hotărârea Werhahn Hansamühle și alții/Consiliul și Comisia (63/72-69/72, EU:C:1973: 121, denumită în continuare „Hotărârea Werhahn și alții”). Soluția adoptată în această jurisprudență este aceea potrivit căreia, atunci când Comunitatea, actualmente Uniunea, este chemată să răspundă pentru o faptă a uneia dintre instituțiile sale, ea este reprezentată în fața instanței Uniunii de către instituția (sau instituțiile) căreia îi este atribuit faptul generator al răspunderii. Or, CJUE susține că această soluție nu trebuia aplicată în speță, întrucât, în lumina diferitor elemente, rezultatul se dovedește în realitate contrar interesului bunei administrări a justiției, care, după cum rezultă explicit din Hotărârea Werhahn și alții, este rațiunea de a exista a acestei soluții. În acest context CJUE invocă pe cale incidentală și nerespectarea domeniului de aplicare al articolului 317 primul paragraf TFUE și al articolului 53 alineatul (1) din Regulamentul nr. 966/2012 , potrivit cărora Tribunalul ar fi trebuit să admită principiul imputării unei despăgubiri precum cea solicitată în speță secțiunii din bugetul Uniunii referitoare la Comisie. În cadrul celui de al doilea aspect al primului motiv, CJUE susține, întemeindu-se pe Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 10 iulie 2008, Mihalkov împotriva Bulgariei (cauza 67719/01), că Tribunalul, reținând că CJUE trebuia să reprezinte Uniunea în cadrul acțiunii în despăgubire pentru prejudiciile suferite de domnul Marcuccio, a încălcat cerințele de independență și de imparțialitate obiectivă a instanței. Astfel, din moment ce, pe de o parte, faptul generator al presupusei răspunderi a intervenit în exercitarea atribuțiilor jurisdicționale ale unui complet de judecată și că, pe de altă parte, completul de judecată chemat să se pronunțe în cauză (i) aparține aceluiași organ jurisdicțional (Tribunalul) căruia îi aparține completul de judecată căruia îi este atribuit faptul generator al răspunderii și (ii) este parte integrantă a pârâtei din aceeași cauză (CJUE), de care judecătorii acestui complet de judecată sunt legați din punct de vedere profesional, cerințele sus-menționate ar fi compromise, și aceasta cu atât mai mult în cazul în care, după cum a considerat Tribunalul, o despăgubire precum cea solicitată în speță ar trebui să greveze asupra secțiunii din buget referitoare la CJUE. CJUE susține în continuare, în cadrul celui de al doilea motiv, că, deoarece nu cuprinde o respingere specifică a argumentelor expuse de CJUE în fața Tribunalului care se întemeiau pe conținutul unei serii de hotărâri ale Curții de Justiție – printre care Hotărârile Groupe Gascogne/Comisia (C-58/12 P, EU:C:2013:7
7
0), Gascogne Sack/Comisia (C-40/12 P, EU:C:2013:768) și Kendrion/Comisia (C-50/12 P, EU:C:2013:771) –, ordonanța atacată ar fi viciată întrucât încalcă obligația de motivare.