HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a șaptea)
17 februarie 2011(*)
„Transmisii de televiziune – Articolul 3a din Directiva 89/552/CEE – Măsuri adoptate de Regatul Unit privind evenimentele de importanță majoră pentru societatea acestui stat membru – Campionatul Mondial de Fotbal – Decizie prin care măsurile sunt declarate compatibile cu dreptul comunitar – Motivare – Articolele 43 CE, 49 CE și 86 CE – Drept de proprietate”
În cauza T‑68/08,
Fédération internationale de football association (FIFA), cu sediul în Zürich (Elveția), reprezentată inițial de domnul E. Batchelor, de doamna F. Young, solicitors, de A. Barav, de D. Reymond, avocați, și de doamna F. Carlin, barrister, și ulterior de domnul E. Batchelor, de A. Barav, de D. Reymond și de doamna F. Carlin,
reclamantă,
împotriva
Comisiei Europene, reprezentată inițial de domnul F. Benyon, de doamnele E. Montaguti și N. Yerrell și ulterior de M. Benyon și de doamna Montaguti, în calitate de agenți, asistați de domnul J. Flynn, QC, și de doamna M. Lester, barrister,
pârâtă,
susținută de
Regatul Belgiei, reprezentat de doamna C. Pochet, în calitate de agent, asistată de J. Stuyck și de A. Joachimowicz, avocați,
și de
Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, reprezentat inițial de doamnele S. Behzadi‑Spencer și V. Jackson și ulterior de doamna Behzadi‑Spencer și de domnul L. Seeboruth, în calitate de agenți, asistați inițial de domnul T. de la Mare și ulterior de domnul B. Kennelly, barristers,
interveniente,
având ca obiect o cerere de anulare în parte a Deciziei 2007/730/CE a Comisiei din 16 octombrie 2007 privind compatibilitatea cu dreptul comunitar a măsurilor adoptate de Regatul Unit în temeiul articolului 3a alineatul (1) din Directiva 89/552/CEE a Consiliului privind coordonarea anumitor acte cu putere de lege și acte administrative ale statelor membre cu privire la desfășurarea activităților de difuzare a programelor de televiziune (JO L 295, p. 12),
TRIBUNALUL (Camera a șaptea),
compus din domnii N. J. Forwood (raportor), președinte, L. Truchot și J. Schwarcz, judecători,
grefier: doamna K. Pocheć, administrator,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 24 februarie 2010,
pronunță prezenta
Hotărâre
Cadrul juridic
1 Articolul 43 CE are următorul cuprins:
„În conformitate cu dispozițiile care urmează, sunt interzise restricțiile privind libertatea de stabilire a resortisanților unui stat membru pe teritoriul altui stat membru. Această interdicție vizează și restricțiile privind înființarea de agenții, sucursale sau filiale de către resortisanții unui stat membru stabiliți pe teritoriul altui stat membru.
Libertatea de stabilire presupune accesul la activități independente și exercitarea acestora, precum și constituirea și administrarea întreprinderilor și, în special, a societăților în înțelesul articolului 48 al doilea paragraf [CE], în condițiile definite pentru resortisanții proprii de legislația țării de stabilire, sub rezerva dispozițiilor capitolului privind capitalurile.”
2 Articolul 49 primul paragraf CE prevede:
„În conformitate cu dispozițiile ce urmează, sunt interzise restricțiile privind libera prestare a serviciilor în cadrul Comunității cu privire la resortisanții statelor membre stabiliți într‑un alt stat al Comunității decât cel al beneficiarului serviciilor.”
3 Potrivit articolului 86 alineatul (1) CE, „[î]n ceea ce privește întreprinderile publice și întreprinderile cărora le acordă drepturi speciale sau exclusive, statele membre nu adoptă și nu mențin nicio măsură care contravine normelor prezentului tratat și, în special, celor prevăzute la articolul 12 și la articolele 81 [CE]-89 [CE]”.
4 Articolul 3a din Directiva 89/552/CEE a Consiliului din 3 octombrie 1989 privind coordonarea anumitor acte cu putere de lege și acte administrative ale statelor membre cu privire la desfășurarea activităților de difuzare a programelor de televiziune (JO L 298, p. 23, Ediție specială, 06/vol. 1, p. 215), astfel cum a fost introdus prin Directiva 97/36/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 30 iunie 1997 de modificare a Directivei [89/552] (JO L 202, p. 60, Ediție specială, 06/vol. 2, p. 232), prevede:
„(1) Fiecare stat membru are dreptul de a lua măsuri în conformitate cu legislația comunitară pentru a garanta faptul că emițătorii aflați sub jurisdicția sa nu dețin exclusivitatea asupra transmisiei unor evenimente considerate de către statul membru respectiv ca fiind de importanță majoră pentru societate, astfel încât să priveze o parte substanțială a publicului statului membru de posibilitatea de a urmări astfel de evenimente fie în direct, fie înregistrate, la televiziunea liberă. În cazul în care acest lucru se întâmplă, statul membru elaborează o listă de evenimente, naționale și internaționale, pe care le consideră ca fiind de importanță majoră pentru societate. Lista trebuie pregătită în timp util, într‑un mod clar și transparent. În redactarea acesteia, statul membru determină dacă astfel de evenimente trebuie transmise în direct în întregime sau numai parțial, sau în cazul în care este necesar sau oportun din motive obiective legate de interesul public, dacă astfel de evenimente trebuie transmise integral sau parțial în înregistrări.
(2) Statele membre trebuie să înștiințeze de îndată Comisia asupra oricăror măsuri luate sau care urmează să fie luate în temeiul alineatului (1). Într‑un interval de 3 luni de la primirea înștiințării, Comisia verifică compatibilitatea măsurilor respective cu legislația comunitară și informează celelalte state membre asupra lor. Comisia solicită avizul comitetului constituit în temeiul articolului 23a. Ulterior publică în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene măsurile luate și, cel puțin o dată pe an, o listă centralizată a tuturor măsurilor luate de către statele membre.
(3) Prin mijloace adecvate, în limitele cadrului legal propriu, statele membre trebuie să garanteze faptul că emițătorii aflați sub jurisdicția lor nu își exercită drepturile exclusive achiziționate după publicarea prezentei directive astfel încât să priveze o proporție semnificativă a publicului dintr‑un alt stat membru de posibilitatea de a urmări evenimente desemnate de către al doilea stat membru în conformitate cu prevederile alineatelor anterioare prin intermediul unor transmisii parțial sau integral în direct sau, în cazul în care este necesar sau oportun din motive obiective din sfera interesului public, prin înregistrări integrale sau parțiale, după cum s‑a determinat de către celălalt stat membru în conformitate cu alineatul (1).”
5 Considerentele (18)-(22) ale Directivei 97/36 au următorul cuprins:
„(18) Întrucât este esențial ca statele membre să poată lua măsuri prin care să protejeze dreptul la informație și să asigure accesul larg al publicului la prezentarea prin intermediul televiziunii a unor evenimente naționale sau internaționale, de importanță majoră pentru societate, cum ar fi Jocurile Olimpice, Campionatul Mondial de Fotbal și Campionatul European de Fotbal; întrucât în acest scop statele membre își rezervă dreptul de a lua măsuri compatibile cu legislația comunitară pentru a reglementa exercitarea de către emițătorii aflați sub jurisdicția lor a drepturilor de exclusivitate în transmiterea acestor evenimente;
(19) Întrucât este necesar să se încheie acorduri într‑un cadru comunitar pentru a evita potențiala nesiguranță legislativă și denaturarea mecanismelor pieței, precum și pentru a reconcilia libera circulație a serviciilor de televiziune cu necesitatea de a preveni posibilitatea eludării măsurilor naționale care protejează interesul general legitim;
(20) Întrucât, în mod special, este oportun ca prezenta directivă să stabilească prevederi privind exercitarea de către emițători a drepturilor de difuzare exclusive dobândite anterior pentru evenimente considerate de importanță majoră pentru societate într‑un stat membru, altul decât cel care deține jurisdicția asupra emițătorilor respectivi […]
(21) Întrucât, în sensul prezentei directive, evenimentele de importanță majoră pentru societate trebuie să îndeplinească anumite criterii, respectiv să fie evenimente de excepție, de interes pentru publicul general din Uniunea Europeană sau dintr‑un anumit stat membru sau dintr‑o parte componentă considerabilă a unui stat membru și să fie organizate în prealabil de către un organizator al evenimentului care are calitatea juridică de a vinde drepturi referitoare la evenimentul respectiv;
(22) Întrucât, în sensul prezentei directive, termenul «televiziune liberă» desemnează difuzarea pe un canal, public sau comercial, a acelor programe accesibile publicului care nu necesită plata unei taxe suplimentare care să se adauge la modalitățile de finanțare a difuzării programelor care prevalează în fiecare stat membru (cum ar fi taxa de licență și abonamentul corespunzător pachetului de bază într‑o anumită rețea de cablu).”
Istoricul cauzei și decizia atacată
6 Reclamanta, Fédération internationale de football association (FIFA), este o asociație compusă din 208 federații naționale de fotbal și constituie organul executiv mondial al fotbalului. Obiectivele sale sunt, printre altele, promovarea globală a fotbalului și organizarea unor competiții mondiale de fotbal. Vânzarea drepturilor de difuzare prin programe de televiziune a etapei finale a Campionatului Mondial (denumit în continuare „Campionatul Mondial”), organizat de FIFA, constituie principala sa sursă de venituri.
7 Prin decizia din 25 iunie 1998, ministrul culturii, mass‑media și sportului din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (denumit în continuare „ministrul”) a stabilit, în temeiul părții IV din Legea audiovizualului din anul 1996 (Broadcasting Act 1996), o listă a evenimentelor de importanță majoră pentru societatea acestui stat membru, care include Campionatul Mondial.
8 Adoptarea acestei liste a fost precedată de o consultare a 42 de organe diferite, inițiată de ministru în iulie 1997 și având ca obiect criteriile în raport cu care ar trebui să fie apreciată importanța diverselor evenimente pentru societatea Regatului Unit. Această procedură a avut drept rezultat adoptarea unei liste de criterii care figurează într‑un document al Ministerului Culturii, Mass‑media și Sportului din noiembrie 1997, pe care ministrul le‑ar aplica în vederea întocmirii listei evenimentelor de importanță majoră pentru societatea Regatului Unit. Potrivit acestui document, un eveniment poate fi înscris pe listă în special atunci când se bucură de o popularitate deosebită la nivel național, nu doar în rândul publicului care urmărește în mod obișnuit disciplina sportivă în cauză. Potrivit aceluiași document, poate fi calificat ca atare un eveniment sportiv național sau internațional care este foarte important sau la care participă echipa națională sau atleți din Regatul Unit. Printre evenimentele care îndeplinesc aceste criterii, cele care beneficiază de cote ridicate de audiență sau care sunt în mod tradițional difuzate în direct de televiziunile gratuite ar avea mai multe șanse să fie înscrise pe listă. În plus, în cadrul aprecierii sale, ministrul ar ține cont și de alți factori privind beneficiile pentru sportul respectiv, precum posibilitatea de a oferi o difuzare în direct a unui eveniment, impactul asupra veniturilor în domeniul sportiv în cauză, consecințele pentru piața transmisiunilor și existența unor măsuri pentru a asigura accesul la eveniment prin intermediul unor transmisii la televiziune sau radiofonice înregistrate.
9 Ulterior, ministrul a lansat, potrivit articolului 97 din Legea audiovizualului din anul 1996, o procedură de consultare privind anumite evenimente care urmează a fi înscrise pe listă. În cadrul acestei consultări, ministrul a solicitat avizul mai multor organe și operatori implicați, precum și al unor entități care dețineau drepturi de difuzare la televiziune, precum FIFA. În plus, un comitet consultativ instituit de ministru și intitulat „Advisory Group on listed events” (Grupul consultativ privind evenimentele înscrise pe listă) a formulat un aviz privind evenimentele care urmează a fi înscrise pe listă, propunând, în cazul Campionatului Mondial, înscrierea finalei, a semifinalelor și a meciurilor care implică echipele naționale ale Regatului Unit.
10 În temeiul articolului 98 din Legea audiovizualului din anul 1996, astfel cum a fost modificată prin Regulamentele din anul 2000 privind audiovizualul (Television Broadcasting Regulations 2000), stațiile de emisie se împart în două categorii. Prima categorie include stațiile care oferă un serviciu gratuit care, mai mult, poate fi recepționat de mai mult de 95 % din populația Regatului Unit. A doua categorie include stații care nu îndeplinesc aceste condiții.
11 În plus, în temeiul articolului 101 din Legea audiovizualului din anul 1996, astfel cum a fost modificată prin Regulamentele din anul 2000 privind audiovizualul, un furnizor de programe de televiziune ce face parte dintr‑una din categorii nu poate transmite în direct întregul eveniment înscris pe listă decât dacă un furnizor care aparține unei alte categorii a dobândit dreptul de a transmite în integralitate sau respectiva parte a aceluiași eveniment în direct în aceeași – sau în principal aceeași – regiune. Dacă această condiție nu este îndeplinită, stația de emisie care urmărește să difuzeze integral sau parțial evenimentul în cauză trebuie să obțină autorizația prealabilă a Office of Communications (Oficiul Comunicațiilor).
12 Potrivit articolului 3 din Codul privind manifestările sportive și alte evenimente incluse pe listă (Code on Sports and Other Listed and Designated events), în versiunea în vigoare în anul 2000, evenimentele înscrise pe lista evenimentelor de importanță majoră pentru societate se împart în două grupe. „Grupa A” include evenimentele care nu pot fi transmise în direct în mod exclusiv dacă nu sunt îndeplinite anumite criterii. „Grupa B” include evenimente care nu pot fi difuzate în direct în mod exclusiv decât dacă au fost luate măsuri pentru a garanta că vor fi difuzate și ca înregistrare.
13 Potrivit articolului 13 din Codul privind manifestările sportive și alte evenimente incluse pe listă, Office of Communications poate elibera o autorizație pentru evenimentele care se încadrează în „grupa A” de pe listă, din care face parte Campionatul Mondial, atunci când drepturile de difuzare corespunzătoare au fost oferite în mod public, în condiții echitabile și rezonabile, tuturor stațiilor de emisie, fără ca o stație de emisie dintr‑o altă categorie să își exprime interesul de a le cumpăra.
14 Prin scrisoarea din 25 septembrie 1998, Regatul Unit a transmis Comisiei Comunităților Europene, în temeiul articolului 3a alineatul (2) din Directiva 89/552, lista evenimentelor stabilită de ministru, precum și alte informații privind legislația acestui stat membru adoptată în temeiul articolului 3a alineatul (1) din aceeași directivă. În urma unui schimb de corespondență între Regatul Unit și Comisie și a unei noi notificări a măsurilor, care a avut loc la 5 mai 2000, directorul general al Direcției Generale (DG) Educație a Comisiei a informat Regatul Unit, prin scrisoarea din 28 iulie 2000, că Comisia nu ridică obiecții în privința măsurilor acestui stat membru, care urmau a fi, prin urmare, publicate în curând în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.
15 Prin Hotărârea din 15 decembrie 2005, Infront WM/Comisia (T‑33/01, Rec., p. II‑5897), Tribunalul a anulat decizia cuprinsă în scrisoarea din 28 iulie 2000, pentru motivul că aceasta constituia o decizie în sensul articolului 249 CE, pe care însuși colegiul format din membrii Comisiei ar fi putut să o adopte (Hotărârea Infront WM/Comisia, citată anterior, punctul 178).
16 În urma pronunțării Hotărârii Infront WM/Comisia, punctul 15 de mai sus, Comisia a adoptat Decizia 2007/730/CE din 16 octombrie 2007 privind compatibilitatea cu dreptul comunitar a măsurilor adoptate de Regatul Unit în temeiul potrivit articolului 3a alineatul (1) din Directiva [89/552] (JO L 295, p. 12, denumită în continuare „decizia atacată”).
17 Dispozitivul deciziei atacate are următorul cuprins:
„Articolul 1
Măsurile luate în temeiul articolului 3a alineatul (1) din Directiva [89/552], care au fost notificate Comisiei de către Regatul Unit la data de 5 mai 2000, astfel cum au fost acestea publicate în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene C 328 din 18 noiembrie 2000, sunt compatibile cu dreptul comunitar.
Articolul 2
Măsurile, astfel cum figurează acestea în anexa la prezenta decizie, se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, în conformitate cu articolul 3a alineatul (2) din Directiva [89/552]”.
18 Decizia atacată este motivată inclusiv prin considerentele următoare:
(4) Lista evenimentelor de importanță majoră pentru societate incluse în măsurile [Regatului Unit] a fost elaborată într‑un mod clar și transparent și s‑a lansat o amplă consultare [în acest stat membru].
(5) Comisia s‑a declarat satisfăcută de faptul că evenimentele enumerate în cadrul măsurilor [Regatului Unit] respectă cel puțin două dintre următoarele criterii considerate a fi indicatori fiabili ai importanței evenimentelor pentru societate: (i) au un ecou special în statul membru și nu au semnificație doar pentru cei care urmăresc de obicei sportul sau activitatea în cauză; (ii) au o importanță culturală distinctă, general recunoscută, pentru populația din statul membru, în special cu rol de catalizator al identității culturale; (iii) implicarea echipei naționale în evenimentul în cauză, în contextul unei competiții sau al unui turneu de importanță internațională și (iv) faptul că evenimentul a fost dintotdeauna difuzat de posturile de televiziune gratuite și a atras cote ridicate de audiență.
(6) Un număr important de evenimente enumerate în cadrul măsurilor [Regatului Unit], inclusiv Jocurile Olimpice de Vară și de Iarnă, precum și finalele Cupei Mondiale și ale Campionatului European, intră în categoria evenimentelor considerate, în mod tradițional, ca fiind de importanță majoră pentru societate, astfel cum se menționează în mod explicit în considerentele Directivei [97/36]. Aceste evenimente au, în ansamblul lor, un ecou special în [Regatul Unit], deoarece sunt de interes pentru publicul larg (indiferent de naționalitatea participanților), nu doar pentru cei care urmăresc, de obicei, evenimentele sportive.
[…]
(18) Evenimentele enumerate mai sus, inclusiv cele care trebuie considerate ca întreg, și nu ca o serie de evenimente individuale, au fost dintotdeauna transmise de posturile de televiziune gratuite și au generat cote ridicate de audiență. […]
(19) Măsurile [Regatului Unit] par îndeajuns de proporționale pentru a justifica o derogare de la libertatea fundamentală de a furniza servicii stipulată în Tratatul CE pe baza unei motivații imperative de interes public, aceea de a asigura accesul larg al publicului la transmisiunile unor evenimente de importanță majoră pentru societate.
(20) Măsurile [Regatului Unit] sunt compatibile cu dispozițiile CE în materie de concurență [ale Tratatului CE], astfel că definirea organismelor de difuzare agreate pentru transmisia evenimentelor enumerate se bazează pe criterii obiective care permit concurența efectivă și potențială pentru achiziționarea drepturilor de transmisie a acestor evenimente. De asemenea, numărul evenimentelor enumerate nu este disproporționat, astfel încât să distorsioneze concurența pe piețele din aval ale televiziunilor cu acces gratuit și ale celor cu plată.
(21) Proporționalitatea măsurilor [Regatului Unit] este coroborată și cu faptul că o serie de evenimente enumerate necesită doar o acoperire secundară adecvată.
[…]
(24) Din hotărârea [Infront WM/Comisia] rezultă că declarația conform căreia măsurile adoptate în temeiul articolului 3a alineatul (1) din Directiva [89/552] sunt compatibile cu dreptul comunitar reprezintă o decizie care, prin urmare, trebuie adoptată de către Comisie. În consecință, se impune să se declare, prin prezenta decizie, că măsurile notificate de Regatul Unit sunt compatibile cu dreptul comunitar. Măsurile, astfel cum figurează acestea în anexa la prezenta decizie, trebuie publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, în conformitate cu articolul 3a alineatul (2) din Directiva [89/552]”.
Procedura și concluziile părților
19 FIFA a introdus prezenta acțiune printr‑un act depus la grefa Tribunalului la 6 februarie 2008.
20 Printr‑un act separat, depus la grefa Tribunalului la 28 februarie 2008, FIFA a solicitat Tribunalului să invite Comisia, în cadrul măsurilor de organizare a procedurii, să depună mai multe documente, esențiale, în opinia acesteia, pentru exercitarea drepturilor sale, precum și în vederea controlului jurisdicțional pe care Tribunalul este invitat să îl exercite.
21 Prin decizia din 26 mai 2008, Camera a șaptea a Tribunalului a decis să nu dea curs, în această etapă, cererii de măsuri de organizare a procedurii formulate de FIFA.
22 Prin acte depuse la grefa Tribunalului la 11 iunie și, respectiv, la 16 iunie 2008, Regatul Unit, precum și Regatul Belgiei au solicitat să intervină în prezenta procedură în susținerea concluziilor Comisiei.
23 Prin Ordonanța din 14 august 2008, președintele Camerei a șaptea a Tribunalului a admis aceste intervenții. Intervenientele au depus memorii, iar FIFA a depus observații cu privire la acestea în termenele prevăzute.
24 Prin Ordonanța din 15 decembrie 2009, prezenta cauză a fost reunită cu cauza T‑385/07, FIFA/Comisia, în vederea procedurii orale.
25 Pe baza raportului judecătorului raportor, Tribunalul a decis deschiderea procedurii orale și, în cadrul măsurilor de organizare a procedurii, a adresat în scris o întrebare FIFA și două întrebări Comisiei. S‑a răspuns la întrebările Tribunalului în termenele prevăzute.
26 FIFA solicită Tribunalului:
– anularea integrală sau în parte a deciziei atacate în măsura în care se referă la Campionatul Mondial;
– obligarea Comisiei, a Regatului Belgiei și a Regatului Unit la plata cheltuielilor de judecată.
27 Comisia solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii;
– obligarea FIFA la plata cheltuielilor de judecată.
28 Regatul Belgiei și Regatul Unit solicită Tribunalului respingerea acțiunii.
În drept
1. Cu privire la admisibilitate
Argumentele părților
29 Regatul Belgiei susține că acțiunea este inadmisibilă pentru motivele că decizia atacată nu privește FIFA nici în mod direct, nici în mod individual și că Tribunalul nu are competența să aprecieze legalitatea măsurilor naționale. În plus, FIFA nu ar fi formulat o acțiune împotriva măsurilor adoptate de Regatul Unit în fața instanțelor naționale, astfel încât acțiunea sa în fața Tribunalului ar fi fost formulată tardiv, anularea eventuală a deciziei atacate neafectând validitatea legislației naționale în cauză.
30 FIFA consideră că decizia atacată este un act supus căilor de atac și că, în plus, o privește în mod direct și individual.
Aprecierea Tribunalului
31 Motivele de inadmisibilitate invocate de Regatul Belgiei privesc ordinea publică, întrucât în cadrul acestora sunt puse în discuție calitatea de a exercita acțiunea a FIFA, respectarea termenului de introducere a acțiunii și competența Tribunalului. Prin urmare, Tribunalul trebuie să examineze din oficiu aceste cauze de inadmisibilitate, deși Regatul Belgiei nu are calitatea, ca intervenient, să le invoce în temeiul articolului 40 al patrulea paragraf din Statutul Curții de Justiție și al articolului 116 alineatul (3) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, Comisia necontestând admisibilitatea acțiunii (a se vedea în acest sens, prin analogie, Hotărârea Curții din 24 martie 1993, CIRFS și alții/Comisia, C‑313/90, Rec., p. I‑1125, punctele 21-23).
32 În ceea ce privește faptul că decizia atacată privește direct FIFA, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, condiția conform căreia o persoană fizică sau juridică trebuie să fie vizată direct prin decizia care face obiectul acțiunii, astfel cum se prevede la articolul 230 al patrulea paragraf CE, impune ca măsura comunitară contestată să producă în mod direct efecte asupra situației juridice a particularului și nu lasă nicio putere de apreciere destinatarilor care sunt însărcinați cu punerea sa în aplicare, aceasta având un caracter pur automat și decurgând doar din reglementarea comunitară, fără aplicarea altor norme intermediare (a se vedea Hotărârea Curții din 13 martie 2008, Comisia/Infront WM, C‑125/06 P, Rep., p. I‑1451, punctul 47 și jurisprudența citată).
33 În această privință, potrivit articolului 101 din Legea audiovizualului din anul 1996 (a se vedea punctul 11 de mai sus), nicio stație de emisie care face parte din una dintre categoriile descrise la punctul 10 de mai sus nu poate difuza în direct și în exclusivitate un eveniment înscris pe lista Regatului Unit. Numai în situația în care nicio stație de emisie din cealaltă categorie nu a manifestat un interes pentru achiziționarea de drepturi de difuzare a acestui eveniment și dacă celelalte condiții menționate la punctul 13 de mai sus sunt îndeplinite, Office of Communications poate să autorizeze stația de emisie care a obținut drepturile de difuzare în direct și în exclusivitate a evenimentului în cauză.
34 Din această reglementare rezultă că cesionarea drepturilor exclusive de difuzare a Campionatului Mondial, al cărui organizator este FIFA, în sensul considerentului (21) al Directivei 97/36, către posturi de televiziune care intră în domeniul de competență al Regatului Unit într‑un mod care lipsește alte organisme care intră în domeniul de competență al aceluiași stat membru și care și‑au manifestat un interes pentru achiziționarea lor de posibilitatea de a difuza integral sau numai o parte a acestui eveniment în acest stat nu produce efectele juridice care în mod normal rezultă dintr‑o astfel de exclusivitate.
35 Deși este adevărat că aceste consecințe juridice rezultă din legislația Regatului Unit, iar nu din decizia atacată, nu este mai puțin adevărat că mecanismul de recunoaștere reciprocă declanșat de aceasta din urmă în temeiul articolului 3a alineatul (3) din Directiva 89/552 instituie pentru statele membre o obligație de a apăra aceste efecte. În special, statele membre trebuie să se asigure că stațiile de emisie care intră în domeniul lor de competență respectă condițiile difuzării la televiziune în Regatul Unit a evenimentelor înscrise pe lista acestui stat membru, astfel cum sunt definite de Regatul Unit în măsurile sale aprobate și publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Or, obligația de a ajunge la acest rezultat aduce atingere în mod direct situației juridice a stațiilor de emisie care intră în domeniul de competență al altor state membre decât Regatul Unit și care urmăresc să achiziționeze drepturi de difuzare în Regatul Unit deținute inițial de FIFA (a se vedea în acest sens Hotărârea Comisia/Infront WM, punctul 32 de mai sus, punctele 62 și 63).
36 Prin urmare, mecanismul de recunoaștere reciprocă declanșat prin decizia atacată obligă statele membre să excludă punerea în aplicare a unor drepturi precum cele descrise la punctul 34 de mai sus de către stațiile de emisie care intră în domeniul lor de competență, astfel încât drepturile deținute inițial de FIFA sunt de asemenea afectate atunci când sunt oferite în mod public unor stații de emisie care nu intră în domeniul de competență al Regatului Unit, ci în cel al unui alt stat membru.
37 Rezultă că, decizia atacată produce în mod direct efecte asupra situației juridice a FIFA în privința drepturilor deținute inițial de aceasta și nu lasă nicio putere de apreciere statelor membre în legătură cu rezultatul urmărit, impus în mod automat și decurgând numai din reglementarea comunitară, indiferent de conținutul mecanismelor speciale pe care autoritățile naționale le vor institui pentru atingerea acestui rezultat (a se vedea în acest sens Hotărârea Comisia/Infront WM, punctul 32 de mai sus, punctele 60 și 61).
38 Așadar, decizia atacată privește FIFA în mod direct.
39 În ceea ce privește aspectul dacă decizia atacată privește individual FIFA, trebuie amintit că alte subiecte de drept decât destinatarii unei decizii nu pot pretinde că sunt vizate individual decât dacă această decizie le aduce atingere în temeiul anumitor calități care le sunt specifice sau al unei situații de fapt care le particularizează în raport cu orice altă persoană și, prin urmare, le individualizează în același mod în care sunt individualizați destinatarii deciziei (a se vedea în acest sens Hotărârea Comisia/Infront WM, punctul 32 de mai sus, punctul 70 și jurisprudența citată).
40 În speță, nu se contestă că, indiferent de natura juridică și de sursa drepturilor de difuzare a Campionatului Mondial, acesta constituie un eveniment în înțelesul considerentului (21) al Directivei 97/36, în sensul că este organizat anticipat de un organizator abilitat în mod legal să vândă aceste drepturi și că FIFA este organizatorul în cauză. Întrucât această situație se regăsea și în momentul adoptării deciziei atacate, FIFA era perfect identificabilă în acel moment.
41 În plus, decizia atacată menționează în mod expres FIFA atunci când se referă, în anexă, la „etapa finală a Campionatului Mondial FIFA”.
42 Prin urmare, decizia atacată privește individual FIFA.
43 Cât privește argumentele Regatului Belgiei întemeiate pe faptul că Tribunalul nu are competența să aprecieze legalitatea măsurilor naționale în cadrul articolului 230 CE și că FIFA nu a contestat măsurile Regatului Unit în fața instanțelor naționale, este suficient să se arate că, prin acțiunea sa, FIFA contestă în special legalitatea articolului 1 din decizia atacată, prin care măsurile în cauză au fost declarate compatibile cu dreptul comunitar.
44 Prin urmare, controlul pe care Tribunalul este invitat să îl efectueze în speță privește legalitatea acestei constatări, împrejurarea că măsurile adoptate în Regatul Unit nu au fost contestate în fața instanțelor naționale neafectând în niciun fel admisibilitatea acțiunii, care în fond a fost depusă în termenul prevăzut la articolul 230 CE (a se vedea în acest sens Hotărârea Infront WM/Comisia, punctul 15 de mai sus, punctul 109).
45 În consecință, argumentele care țin de inadmisibilitatea acțiunii invocate de Regatul Belgiei trebuie respinse.
2. Cu privire la fond
46 FIFA invocă în esență șase motive, întemeiate, în primul rând, pe lipsa motivării, în al doilea rând, pe încălcarea articolului 3a alineatul (1) din Directiva 89/552, în al treilea rând, pe încălcarea dreptului său de proprietate, în al patrulea rând, pe încălcarea dispozițiilor tratatului privind libera prestare a serviciilor, în al cincilea rând, pe încălcarea dispozițiilor tratatului privind concurența și, în al șaselea rând, pe încălcarea dispozițiilor tratatului privind libertatea de stabilire.
47 Înainte de a începe examinarea motivelor invocate de FIFA, se impune formularea unor considerații de ordin general de care trebuie să se țină cont în vederea aprecierii temeiniciei acestora.
48 Mai întâi, trebuie subliniat că articolul 3a alineatul (1) din Directiva 89/552 a concretizat dreptul de care dispun statele membre de a restrânge, pe baza motivelor imperative de interes general, exercitarea, în domeniul audiovizualului, a libertăților fundamentale stabilite de dreptul comunitar primar.
49 Astfel, chiar dacă măsurile adoptate de statele membre în cadrul articolului 3a alineatul (1) din Directiva 89/552 se aplică în mod nediscriminatoriu atât întreprinderilor cu sediul pe teritoriul național, cât și întreprinderilor stabilite în alte state membre, este suficient ca aceste măsuri să beneficieze unor întreprinderi cu sediul pe teritoriul național pentru a se considera că reprezintă o restricție privind libera prestare a serviciilor în sensul articolului 49 CE (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 5 iunie 1997, SETTG, C‑398/95, Rec., p. I‑3091, punctul 16, și Hotărârea Curții din 13 decembrie 2007, United Pan‑Europe Communications Belgium și alții, C‑250/06, Rep., p. I‑11135, punctele 37 și 38). În mod similar, aceste măsuri pot constitui un obstacol în calea libertății de stabilire atunci când pot plasa societățile din alte state membre într‑o situație de fapt sau de drept dezavantajoasă în raport cu aceea a societăților din statul membru care a adoptat măsurile respective (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 11 mai 1999, Pfeiffer, C‑255/97, Rec., p. I‑2835, punctul 19).
50 Or, astfel de restricții privind libertăți fundamentale garantate de tratat pot fi justificate atunci când răspund unor motive imperative de interes general, în măsura în care sunt de natură a garanta îndeplinirea obiectivului urmărit și nu depășesc ceea ce este necesar pentru atingerea sa (a se vedea în acest sens Hotărârea Pfeiffer, punctul 49 de mai sus, punctul 19, și Hotărârea United Pan‑Europe Communications Belgium și alții, punctul 49 de mai sus, punctul 39 și jurisprudența citată).
51 În această privință, este necesar a se aminti că libertatea de exprimare, astfel cum este aceasta protejată de articolul 10 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950, se înscrie între drepturile fundamentale garantate prin ordinea juridică comunitară și constituie un motiv imperativ de interes general care poate justifica astfel de restricții (a se vedea în acest sens Hotărârea United Pan‑Europe Communications Belgium și alții, punctul 49 de mai sus, punctul 41 și jurisprudența citată). În plus, potrivit articolului 10 alineatul (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, libertatea de exprimare include și libertatea de a primi informații.
52 În speță, după cum se arată în considerentul (19) al deciziei atacate, măsurile adoptate de Regatul Unit constituie obstacole în calea liberei prestări a serviciilor. Cu toate acestea, după cum rezultă din considerentul (18) al Directivei 97/36, măsurile vizate de articolul 3a din Directiva 89/552 urmăresc să protejeze dreptul la informație și să asigure accesul larg al publicului la prezentarea prin intermediul televiziunii a unor evenimente naționale sau internaționale de importanță majoră pentru societate. Potrivit considerentului (21) al Directivei 97/36, un eveniment este de importanță majoră atunci când este de excepție, de interes pentru publicul larg din Uniunea Europeană sau dintr‑un anumit stat membru sau dintr‑o parte componentă considerabilă a unui stat membru și este organizat în prealabil de către un organizator al evenimentului care are calitatea juridică de a vinde drepturi referitoare la evenimentul respectiv.
53 În consecință, întrucât privesc evenimente de importanță majoră pentru societate, măsurile vizate de articolul 3a alineatul (1) din Directiva 89/552 sunt justificate prin motive imperative de interes general, aspect care de altfel nu este contestat de FIFA.
54 Apoi, după cum s‑a arătat la punctul 50 de mai sus, măsurile în cauză trebuie, în plus, să poată garanta realizarea obiectivului pe care îl urmăresc și să nu depășească ceea ce este necesar pentru atingerea acestuia.
55 În sfârșit, în ceea ce privește conținutul considerentului (18) al Directivei 97/36, trebuie să se arate, în primul rând, că articolul 3a din Directiva 89/552, la care se referă acest considerent, nu efectuează o armonizare a evenimentelor specifice care pot fi considerate de statele membre ca fiind de importanță majoră pentru societate. Astfel, contrar versiunii acestui articol din Decizia Parlamentului European privind Poziția Comună a Consiliului în vederea adoptării Directivei 97/36 (JO C 362, p. 56), care face trimitere expresă la Jocurile Olimpice de Vară și de Iarnă, la Campionatul Mondial de Fotbal și la Campionatul European de Fotbal, această dispoziție nu face trimitere la evenimente specifice care pot fi înscrise pe liste naționale.
56 Prin urmare, după cum arată de altfel Comisia, considerentul (18) al Directivei 97/36 nu poate fi interpretat în sensul că, în temeiul său, înscrierea Campionatului Mondial pe o listă națională a evenimentelor de importanță majoră pentru societate este compatibilă în mod automat cu dreptul comunitar. Cu atât mai mult acest considerent nu poate fi interpretat în sensul că arată că respectivul Campionat Mondial poate fi înscris integral în mod valabil, în toate cazurile, pe o astfel de listă indiferent de interesul pe care îl suscită meciurile acestei competiții în statul membru în cauză.
57 În schimb, având în vedere aprecierile făcute la punctele 48-53 de mai sus, acest considerent implică faptul că, atunci când un stat membru înscrie meciuri ale Campionatului Mondial pe lista pe care a optat să o întocmească, nu este necesar ca acesta să menționeze în comunicarea sa către Comisie o motivație specială privind caracterul lor de evenimente de importanță majoră pentru societate.
58 Se impune aprecierea temeiniciei motivelor invocate de FIFA în lumina acestor considerații.
Cu privire la primul motiv, întemeiat pe lipsa motivării
Argumentele părților
59 Potrivit FIFA, Comisia nu prezintă niciun motiv în decizia atacată pentru a justifica înscrierea tuturor celor 64 de meciuri ale Campionatului Mondial pe lista Regatului Unit. Cu certitudine, Campionatul Mondial ar fi menționat în considerentul (18) al Directivei 97/36 ca exemplu al unui eveniment de importanță majoră pentru societate, însă acest aspect nu ar însemna că toate meciurile Campionatului Mondial pot fi în mod automat considerate ca având o astfel de importanță sau că trebuie să facă obiectul unui acces nelimitat pentru public. În plus, niciun element nu ar permite să se concluzioneze că acest considerent se referă la Campionatul Mondial în integralitatea sa. În această privință, FIFA subliniază că o distincție a meciurilor competiției menționate între, pe de o parte, meciuri „prime”, care includ semifinalele, finala și meciurile echipei naționale vizate, în speță una dintre echipele Regatului Unit, și care pot fi calificate ca evenimente de importanță majoră pentru societatea acestui stat membru și, pe de altă parte, meciuri „non‑prime”, care sunt toate celelalte meciuri, care nu trebuie în mod necesar calificate astfel, ar fi infailibilă și ar corespunde metodei puse în aplicare de celelalte state membre care au notificat măsurile naționale conform articolului 3a alineatul (2) din Directiva 89/552. Comisia ar fi recunoscut ea însăși o astfel de categorie de meciuri în documentul său de lucru CC TVSF(97) privind aplicarea articolului 3a din Directiva 89/552.
60 Considerând că verificarea alegerilor efectuate la nivel național privind evenimentele de importanță majoră este pur marginală și practic redundantă, Comisia nu și‑a respectat obligația de a verifica în mod detaliat compatibilitatea măsurilor adoptate de Regatul Unit cu dreptul comunitar, împrejurare care ar fi determinat motivarea inadecvată a deciziei atacate în legătură cu calificarea tuturor meciurilor Campionatului Mondial ca fiind de importanță majoră pentru societatea acestui stat membru.
61 FIFA subliniază de asemenea că autoritățile Regatului Unit nu au luat în considerare cifrele de audiență privind Campionatul Mondial din anul 1998 în vederea emiterii deciziei din 25 iunie 1998 (a se vedea punctul 7 de mai sus), întrucât această competiție ar fi luat sfârșit la 12 iulie 1998, în timp ce Comisia s‑ar fi întemeiat pe aceste documente pentru a adopta decizia din 28 iunie 2000. În plus, aceste autorități nu ar fi ținut cont nici de cifrele de audiență menționate înainte de a notifica din nou Comisiei, la 5 mai 2000, lista întocmită (a se vedea punctul 14 de mai sus).
62 Întrucât toate meciurile Campionatului Mondial au fost incluse pe lista din decizia din 25 iunie 1998 (a se vedea punctul 7 de mai sus), în pofida propunerilor formulate de Advisory Group on listed events (a se vedea punctul 9 de mai sus), de funcționari competenți ai Ministerului Culturii, Mass‑media și Sportului și de directorul general al Office of Fair Trading (OFT, autoritatea în domeniul concurenței a Regatului Unit), precum și în pofida poziției inițiale a ministerului prin care se recomanda numai înscrierea meciurilor „prime”, Comisia ar fi trebuit să motiveze decizia sa de a accepta înscrierea tuturor meciurilor pe lista Regatului Unit. În plus, Comisia ar fi trebuit să se informeze în legătură cu cifrele de audiență ale Campionatelor Mondiale din anii 1998, 2002 și 2006, în loc să adopte din nou ca atare decizia pe care a adoptat‑o în urmă cu șapte ani, în iulie 2000. În această privință, FIFA arată că Comisia menționează ea însăși că a ținut cont de cifrele de audiență ale Campionatului Mondial din anul 1998 în vederea adoptării deciziei sale din 28 iulie 2000, în pofida faptului că acestea nu ar fi fost disponibile în momentul adoptării de către Regatul Unit a listei sale din 25 iunie 1998, ceea ce ar confirma că ar trebui să se țină cont de datele cele mai recente în vederea adoptării deciziei atacate. În plus, FIFA subliniază că, în Hotărârea Infront WM/Comisia, punctul 15 de mai sus, Tribunalul nu a s‑a pronunțat cu privire la alte motive de anulare decât cel întemeiat pe un viciu de formă, pe baza căruia a anulat decizia din 28 iulie 2000.
63 FIFA susține că a existat un schimb de corespondență între Comisie și autoritățile Regatului Unit între august 2006 și februarie 2007. Aceasta subliniază că procedurile administrative de acces la documente au fost inițiate atât la nivel comunitar, cât și la nivel național, fără a conduce un rezultat favorabil în ceea ce o privește. FIFA consideră că Comisia ar fi trebuit să prezinte în decizia atacată toate împrejurările referitoare la aprecierea sa privind compatibilitatea măsurilor adoptate de Regatul Unit cu dreptul comunitar, în special cifrele de audiență ale Campionatelor Mondiale din anii 1998, 2002 și 2006, precum și conținutul acestei corespondențe, în măsura în care aceasta a ținut cont de informațiile cuprinse în corespondența schimbată în vederea adoptării deciziei atacate.
64 În sfârșit, FIFA susține că motivarea deciziei atacate nu poate fi completată în cursul procedurii, astfel încât niciun motiv invocat pentru prima dată în fața Tribunalului, precum cele invocate de Comisie în apărarea sa, nu poate fi luat în considerare în acest scop, indiferent care ar fi valoarea sa probantă pe fond.
65 Rezultă din cele de mai sus că, în ceea ce privește aprecierea potrivit căreia mai degrabă toate meciurile Campionatului Mondial decât numai meciurile „prime” sunt evenimente de importanță majoră pentru societatea Regatului Unit, Comisia nu și‑a respectat obligația de motivare, încălcând articolul 253 CE.
66 Comisia, susținută de interveniente, contestă temeinicia acestui motiv.
Aprecierea Tribunalului
67 Potrivit unei jurisprudențe constante, motivarea impusă de articolul 253 CE trebuie să fie adaptată naturii actului în cauză și trebuie să menționeze în mod clar și neechivoc raționamentul instituției care a emis actul, astfel încât să dea posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoștință de temeiurile măsurii luate, iar instanței competente să își exercite controlul. Cerința motivării trebuie apreciată în funcție de împrejurările cauzei, în special de conținutul actului, de natura motivelor invocate și de interesul de a primi explicații propriu destinatarului sau altor persoane vizate în mod direct și individual de acest act. Nu este obligatoriu ca motivarea să specifice toate elementele de fapt și de drept pertinente, în măsura în care problema dacă motivarea unui act respectă condițiile impuse de articolul 253 CE trebuie să fie apreciată nu numai prin prisma modului de redactare, ci și în raport cu contextul său, precum și cu ansamblul normelor juridice care reglementează materia respectivă (Hotărârea Curții din 30 martie 2000, VBA/Florimex și alții, C‑265/97 P, Rec., p. I‑2061, punctul 93).
68 FIFA reproșează Comisiei că nu a motivat în mod special concluzia sa potrivit căreia toate meciurile Cupei Mondiale, iar nu doar meciurile „prime” sunt considerate de importanță majoră pentru societatea Regatului Unit. Pe de altă parte, trebuie subliniat că, în răspunsul său scris la întrebarea adresată de Tribunal în cadrul măsurilor de organizare a procedurii (a se vedea punctul 25 de mai sus), FIFA a confirmat în mod explicit ceea ce rezulta indirect din mai multe puncte din înscrisurile sale, și anume, că aceasta consideră că înscrierea meciurilor „prime” ale Campionatului Mondial pe o listă națională este compatibilă cu dreptul comunitar, cu condiția ca, în fapt, cerințele unei proceduri clare și transparente să fie de asemenea respectate.
69 Or, deși este adevărat că, în fapt, considerentul (18) al Directivei 97/36 nu se referă la problema esențială legată de includerea tuturor sau numai a unora dintre meciurile Campionatului Mondial pe o listă națională a evenimentelor de importanță majoră pentru societate, nicio considerație valabilă nu permite să se concluzioneze că în principiu numai meciurile „prime” pot fi calificate astfel și, prin urmare, incluse într‑o asemenea listă.
70 Astfel, Campionatul Mondial este o competiție care poate fi în mod rezonabil considerată mai degrabă un eveniment unic decât un set de evenimente individuale constituit din meciuri „prime” și „non‑prime”. În această privință, este de notorietate faptul că, în cadrul Campionatului Mondial, rezultatele meciurilor „non‑prime” determină soarta echipelor, astfel încât participarea lor la meciurile „prime”, precum cele la care participă echipa națională, pot depinde de acestea. Astfel, meciurile „non‑prime” definesc adversarele echipei naționale în cauză în etapele următoare ale competiției. În plus, rezultatele meciurilor „non‑prime” pot chiar să determine prezența sau absența acestei echipe naționale de la etapa următoare a competiției.
71 Având în vedere acest context specific, care permite să se considere Campionatul Mondial drept un eveniment unic, după cum se subliniază în considerentul (16) al deciziei atacate, Comisia nu trebuia să motiveze mai detaliat aprecierea sa în raport cu meciurile „non‑prime”, în special atunci când elementele statistice relevante nu demonstrează că aceste meciuri atrag în mod sistematic un număr neglijabil de telespectatori (a se vedea punctele 122-129 de mai jos). Aceste împrejurări au permis Comisiei să motiveze decizia sa și prin referire la ecoul deosebit pe care îl are în Regatul Unit Campionatul Mondial, în sensul că este vorba despre un eveniment deosebit de popular în rândul publicului larg, nu numai al amatorilor de fotbal, cum se arată în considerentul (6) al deciziei atacate.
72 Prin urmare, motivarea cuprinsă în considerentele (6) și (16) ale deciziei atacate (a se vedea punctul 18 de mai sus) permite FIFA să identifice motivele pentru care Comisia a considerat că toate meciurile Campionatului Mondial pot fi în mod valabil înscrise pe lista evenimentelor de importanță majoră pentru societatea Regatului Unit și Tribunalului să își exercite controlul în privința temeiniciei acestei aprecieri, astfel încât decizia atacată să îndeplinească condițiile prevăzute de articolul 253 CE în această privință.
73 Această concluzie nu este repusă în discuție de faptul că, în cadrul procedurii de adoptare a listei evenimentelor de importanță majoră pentru societatea Regatului Unit, anumite organe au propus înscrierea doar a meciurilor „prime” pe această listă. Astfel, întrucât importanța meciurilor „non‑prime” justifică o calificare a Campionatului Mondial în ansamblul său ca eveniment de importanță majoră pentru societate, faptul că anumiți funcționari sau anumite organe consultative au sugerat ministrului, pe baza atribuțiilor lor, înscrierea pe listă numai a meciurilor „prime” nu implică obligația Comisiei de a explica motivul pentru care ministrul nu a săvârșit o eroare adoptând o poziție diferită, dar legală.
74 Constatarea este valabilă și în ceea ce privește argumentele referitoare la existența unui schimb de corespondență între Comisie și autoritățile Regatului Unit, fapt nemenționat în decizia atacată. Astfel, întrucât motivarea deciziei atacate este suficientă, nu se poate reproșa Comisiei faptul că nu a inclus și aceste elemente în motivare. În fond, aspectul dacă rezultă din alte elemente că meciurile „non‑prime” nu au în fapt o importanță majoră pentru societatea Regatului Unit ține de legalitatea pe fond a deciziei atacate și va fi examinat în cadrul celui de al doilea motiv (a se vedea punctele 118-129 de mai jos).
75 În ceea ce privește argumentul întemeiat pe faptul că la 25 iunie 1998, data adoptării listei Regatului Unit, cifrele de audiență ale Campionatului Mondial din anul 1998 nu erau disponibile (a se vedea punctul 7 de mai sus), în timp ce Comisia s‑ar întemeia pe aceste cifre, trebuie să se constate că nimic nu împiedică un stat membru să supună Comisiei elemente care se raportează la o perioadă ulterioară datei adoptării listei evenimentelor de importanță majoră pentru societatea sa și nici Comisia să țină cont de acestea. În plus, astfel de elemente pot determina Comisia să solicite statului membru în cauză să modifice măsurile sale pentru a asigura compatibilitatea cu dreptul comunitar, pe baza unor date cât mai actualizate posibil. Această constatare este confirmată de faptul că articolul 3a alineatul (2) din Directiva 89/552 invită statele membre să supună aprobării Comisiei măsurile preconizate de acestea chiar înainte de adoptarea lor.
76 În consecință, Comisia nu avea obligația să prezinte în mod special în decizia atacată motivul pentru care a optat să țină cont de elemente care nu existau în momentul întocmirii listei evenimentelor de importanță majoră pentru societatea Regatului Unit.
77 Prin urmare, se impune respingerea primului motiv.
Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 3a alineatul (1) din Directiva 89/552
78 Acest motiv cuprinde două aspecte. Primul se întemeiază pe faptul că măsurile adoptate de Regatul Unit nu au fost adoptate potrivit unei proceduri clare și transparente, iar al doilea, pe faptul că meciurile „non‑prime” nu sunt de o importanță majoră pentru societatea acestui stat membru.
Cu privire la procedura urmată de autoritățile din Regatul Unit
– Argumentele părților
79 FIFA susține că înscrierea tuturor meciurilor Campionatului Mondial pe lista evenimentelor de importanță majoră pentru societatea Regatului Unit a fost caracterizată de o anumită opacitate și este în sine incomprehensibilă. În această privință, FIFA arată că ministrul nu a urmat sugestiile unanime pe care le‑a primit de la funcționari competenți ai ministerului, de la Advisory Group on listed events și de la directorul general al Office of Fair Trading (OFT, autoritatea în materie de concurență a Regatului Unit) și nici poziția inițială a ministerului și că motivele acestei alegeri nu au fost niciodată divulgate. Or, nedivulgarea motivelor care au determinat ministrul să nu urmeze aceste recomandări independente nu ar fi compatibilă cu cerințele legate de claritate și de transparență care trebuie să guverneze procedura în cauză. În plus, autoritățile Regatului Unit ar fi menționat în mod fals, într‑un document din 23 septembrie 1999, că cifrele de audiență ale Campionatului Mondial din anul 1998 ar fi fost luate în considerare la adoptarea deciziei din 25 iunie 1998 (a se vedea punctul 61 de mai sus), fapt pe care Comisia l‑ar fi putut observa cu ușurință.
80 Pe de altă parte, cifrele de audiență ale Campionatului Mondial din anul 1994 ar fi fost de asemenea viciate de o eroare matematică importantă. În orice caz, nici cifrele referitoare la Campionatul Mondial din anul 1998, nici cifrele referitoare la cel din anul 1994 nu ar justifica înscrierea tuturor meciurilor acestei competiții pe listă. A doua notificare a listei, care a avut loc la 5 mai 2000 (a se vedea punctul 14 de mai sus), nu ar avea nicio incidență asupra situației descrise mai sus, întrucât cifrele din anul 1998 nu ar fi fost efectiv reexaminate înainte de această a doua notificare.
81 Întrucât, în primul rând, motivele pe care se bazează înscrierea tuturor meciurilor pe lista evenimentelor de importanță majoră pentru societatea Regatului Unit nu ar fi în mod vădit identice cu cele comunicate de autoritățile acestui stat membru Comisiei și, în al doilea rând, primele nu ar fi fost divulgate, Comisia nu ar putea să concluzioneze că procedura națională este incompatibilă cu cerințele de claritate și de transparență prevăzute la articolul 3a alineatul (1) din Directiva 89/552. În aceste condiții, Comisia ar fi săvârșit o eroare concluzionând că procedura menționată are un caracter clar și transparent. Această obiecție nu ar viza, în sine, validitatea procedurii naționale, ci legalitatea aprecierii Comisiei în această privință.
82 În sfârșit, FIFA subliniază că respectiva consultare inițiată de ministru cu privire la criteriile de selecție a evenimentelor de importanță majoră pentru societate nu afectează aprecierile sale, întrucât aceasta nu ar contesta relevanța acestor criterii.
83 Comisia, susținută de interveniente, contestă temeinicia afirmațiilor FIFA.
– Aprecierea Tribunalului
84 Cu titlu preliminar, este important să se amintească faptul că articolul 3a alineatul (1) din Directiva 89/552 nu menționează elementele specifice care trebuie să caracterizeze procedurile instituite la nivel național în vederea întocmirii listei evenimentelor de importanță majoră pentru societate. Această dispoziție lasă statelor membre o marjă de apreciere pentru a organiza procedurile în cauză în ceea ce privește etapele lor, eventuala consultare a persoanelor implicate și atribuirea unor competențe administrative, precizând totodată că acestea trebuie să fie clare și transparente în ansamblul lor.
85 Astfel, restricțiile privind exercitarea libertăților fundamentale garantate de tratat prin intermediul măsurilor naționale justificate de motive imperative de interes general trebuie de asemenea să poată garanta realizarea obiectivului pe care îl urmăresc și să nu depășească ceea ce este necesar pentru atingerea acestuia (a se vedea punctul 50 de mai sus).
86 Astfel, chiar dacă legislațiile naționale, precum cele la care se referă articolul 3a alineatul (1) din Directiva 89/552, au ca obiect apărarea dreptului la libertatea de exprimare (a se vedea punctele 51-53 de mai sus), cerințele care decurg din măsurile menite să concretizeze o astfel de politică trebuie întotdeauna să fie proporționale în raport cu obiectivul amintit, iar modalitățile de aplicare a acestora nu trebuie să conțină discriminări în defavoarea resortisanților altor state membre (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 28 noiembrie 1989, Groener, C‑379/87, Rec., p. 3967, punctul 19, și Hotărârea Curții din 12 iunie 2003, Schmidberger, C‑112/00, Rec., p. I‑5659, punctul 82).
87 În acest context, procedurile instituite de statele membre pentru adoptarea listei evenimentelor de importanță majoră pentru societate trebuie să fie clare și transparente, în sensul că trebuie să se bazeze pe criterii obiective cunoscute dinainte de persoanele în cauză, astfel încât să se evite posibilitatea ca puterea de apreciere de care dispun statele membre pentru a stabili evenimente specifice care urmează a fi înscrise pe listele lor să fie exercitată într‑un mod arbitrar (a se vedea în acest sens Hotărârea United Pan‑Europe Communications Belgium și alții, punctul 49 de mai sus, punctul 46). Astfel, deși este adevărat că înscrierea unui eveniment pe listă necesită, conform articolului 3a din Directiva 89/552, ca acesta să aibă o importanță majoră pentru societate, nu este mai puțin adevărat că stabilirea prealabilă a unor criterii specifice în raport cu care este apreciată această importanță constituie un element esențial în vederea adoptării deciziilor naționale în mod transparent și în cadrul marjei de apreciere de care dispun autoritățile naționale în această privință (a se vedea punctul 112 de mai jos).
88 Cerința de claritate și de transparență a procedurii implică de asemenea ca dispozițiile la care se raportează să indice autoritatea competentă să stabilească lista de evenimente, precum și condițiile în care persoanele interesate pot formula observații.
89 În schimb, simpla existență a unor elemente care urmăresc să valideze aprecierea unei autorități naționale în legătură cu importanța unui eveniment precis pentru societate nu privește nici claritatea, nici transparența procedurii urmate, ci temeinicia acestei aprecieri. Situația este similară atunci când aceste elemente constau în avize formulate de organe consultative sau de servicii din cadrul unei autorități competente.
90 În speță, trebuie să se arate, mai întâi, că FIFA contestă claritatea și transparența procedurii instituite de Regatul Unit, în măsura în care aceasta a condus la înscrierea pe listă a tuturor meciurilor Campionatului Mondial, iar nu doar a meciurilor „prime”.
91 Apoi, trebuie să se constate că aceste critici formulate de FIFA nu pot repune în discuție aprecierea Comisiei privind claritatea sau transparența procedurii urmate de ministru în vederea adoptării listei evenimentelor de importanță majoră pentru societatea Regatului Unit (a se vedea punctele 7-9 de mai sus). Astfel, contrar susținerilor FIFA, cerința de claritate și de transparență prevăzută de articolul 3a din Directiva 89/552 nu are ca obiect și nici ca efect să constrângă autoritatea națională competentă să prezinte motivele pentru care aceasta nu a urmat avizele sau observațiile care i‑au fost prezentate în cadrul procedurii de consultare.
92 Această apreciere se impune cu atât mai mult în privința Campionatului Mondial, care este menționat în considerentul (18) al Directivei 97/36 și poate fi în mod rezonabil considerat mai degrabă un eveniment unic decât un set de evenimente individuale constituit din meciuri „prime” și meciuri „non‑prime” (a se vedea punctul 70 de mai sus).
93 În aceste condiții, dacă o persoană interesată consideră că avizele prezentate în cadrul procedurii de consultare sau chiar o poziție exprimată de servicii ale autorității competente conțin elemente care invalidează aprecierea finală a acestei autorități în legătură cu importanța evenimentului în cauză pentru societate, aceasta are posibilitatea, în primul rând, să pună la îndoială aprecierea respectivă în fața instanțelor naționale și, în al doilea rând, să conteste în fața Tribunalului temeinicia eventualei decizii a Comisiei care aprobă această apreciere, după cum procedează de altfel FIFA în cadrul celui de al doilea aspect al prezentului motiv.
94 În ceea ce privește afirmațiile referitoare la cifrele de audiență luate în considerare de autoritățile Regatului Unit, trebuie să se constate că inclusiv acestea repun în discuție aprecierea pe fond a Comisiei legată de temeinicia poziției ministrului față de importanța meciurilor „non‑prime” pentru societatea acestui stat membru. Prin urmare, afirmațiile respective nu se referă nici la aspectul dacă procedura instituită de autoritățile Regatului Unit este clară și transparentă.
95 În legătură cu argumentul întemeiat pe faptul că cifrele de audiență ale Campionatului Mondial din anul 1998 nu erau disponibile la 25 iunie 1998, data adoptării listei Regatului Unit (a se vedea punctul 7 de mai sus), în timp ce Comisia s‑ar baza pe cifrele menționate, acesta trebuie respins pentru motivele arătate la punctul 75 de mai sus.
96 În consecință, argumentele FIFA nu demonstrează că Comisia a săvârșit o eroare considerând că procedura instituită de Regatul Unit în legătură cu înscrierea Campionatului Mondial pe lista evenimentelor de o importanță majoră pentru societatea acestui stat membru este clară și transparentă.
97 În consecință, se impune respingerea primului aspect al celui de al doilea motiv.
Cu privire la importanța meciurilor „non‑prime” pentru societatea Regatului Unit
– Argumentele părților
98 În susținerea acestui aspect al prezentului motiv, FIFA susține, în primul rând, că aceste meciuri nu se bucură de o popularitate deosebită decât în rândul persoanelor interesate de fotbal și, în al doilea rând, că aceste meciuri nu au fost difuzate în mod tradițional de televiziunile gratuite și nici nu au beneficiat de cote ridicate de audiență. Din aceasta ar rezulta că meciurile „non‑prime” nu îndeplinesc cele două criterii reținute de Comisie în considerentele (6) și (18) ale deciziei atacate, astfel încât această instituție ar fi săvârșit o eroare în această privință.
99 În opinia FIFA, nu se poate susține în mod întemeiat că toate meciurile Campionatului Mondial constituie evenimente de importanță majoră pentru societatea Regatului Unit, și anume, evenimente de excepție, de interes pentru publicul larg, după cum menționează considerentul (21) al Directivei 97/36.
100 În această privință, FIFA susține că, deși statele membre pot alege liber evenimentele pe care le consideră de importanță majoră pentru societate, Comisia este obligată să verifice în mod aprofundat legalitatea acestei alegeri din perspectiva dreptului comunitar. Astfel, puterea de apreciere de care dispun statele membre în materie nu le autorizează să adopte poziții arbitrare și nici nu ar fi nelimitată, iar posibilitatea de a alege a acestora din urmă nu ar fi nici prioritară, nici preponderentă și, cu atât mai mult, nici incontestabilă.
101 În speță, studiile realizate ar confirma faptul că persoanele care nu urmăresc în mod obișnuit fotbalul nu au decât un interes limitat pentru meciurile „non‑prime”. FIFA subliniază de asemenea că nu contestă că alegerea legiuitorului de a institui norme precum cele menționate la articolul 3a din Directiva 89/552 privind evenimentele de importanță majoră pentru societate, ci întinderea pe care Comisia a conferit‑o acestei noțiuni în decizia atacată. În această privință, FIFA menționează din nou că meciurile „prime” pot fi considerate în mod legitim ca fiind de importanță majoră pentru societate în sensul acestei dispoziții, ceea ce ar corespunde de altfel propriei politici. Potrivit acestei politici, semifinalele, finala, meciurile relevante ale echipei naționale în cauză și meciul de deschidere al Campionatului Mondial trebuie difuzate în direct pe un post gratuit.
102 Dintr‑un studiu întemeiat pe elemente din baza de date a Broadcast Audience Research Board ar rezulta că numărul mediu de persoane care nu sunt interesate de fotbal și care au urmărit cel puțin 30 de minute consecutive din toate meciurile „non‑prime” ale Campionatului Mondial din 2006 nu a reprezentat decât 2,8 % din audiența totală, față de 14,7 % din persoanele care nu sunt interesate de fotbal care au urmărit cel puțin 30 de minute consecutive din toate meciurile „prime, 18,5 % urmărind un interval identic din finală, 7,1 % din semifinale și 17 % din meciurile echipei naționale a Angliei.
103 În ceea ce privește datele furnizate de Regatul Unit Comisiei, FIFA menționează din nou faptul că acele date care vizează Campionatul Mondial din anul 1998 nu erau disponibile la 25 iunie 1998, dată la care a fost întocmită lista evenimentelor de importanță majoră pentru societatea acestui stat membru (a se vedea punctul 7 de mai sus), în timp ce documentul din 23 septembrie 1999 (a se vedea punctul 79 de mai sus) s‑ar referi la un număr mediu de 8,59 milioane de telespectatori care au urmărit meciurile acestei competiții. Pe lângă supraestimarea acestor cifre – cifra corectă era 6,518 milioane de telespectatori –, aceasta nu ar indica în niciun fel importanța meciurilor „non‑prime” pentru publicul larg din Regatul Unit. Astfel, pe de o parte, acest rezultat ar ține cont de asemenea de meciurile „prime” și, pe de altă parte, nu ar face distincție între persoanele amatoare și persoanele care nu sunt interesate de fotbal, acestea din urmă optând totuși să urmărească un meci al Campionatului Mondial întrucât îl percep ca fiind de importanță majoră pentru societate. Or, rezultate studiului menționat la punctul 102 de mai sus ar demonstra că, în afara persoanelor amatoare de fotbal, publicul larg nu este interesat în mod special de meciurile „non‑prime”, astfel încât aceste meciuri nu ar avea un ecou în rândul acestor persoane. Aceste concluzii ar fi conforme cu practica decizională a Comisiei. Prin urmare, această instituție ar fi săvârșit o eroare considerând că meciurile „non‑prime” sunt de importanță majoră pentru persoanele care nu sunt interesate de fotbal.
104 Comisia ar fi săvârșit de asemenea o eroare considerând că toate meciurile Campionatului Mondial au fost în mod tradițional difuzate în direct pe un post cu acces liber, întrucât 16, 8 și, respectiv, 8 meciuri ale Campionatelor Mondiale din anii 1994, 1998 și, respectiv, 2002 nu au fost difuzate, chiar dacă, în anumite cazuri, nu s‑au desfășurat în același timp cu un alt meci. În plus, 8 meciuri „non‑prime” ale Campionatului Mondial din anul 2006 au fost difuzate de stații de emisie din a doua categorie de la articolul 98 din Legea audiovizualului din anul 1996 (a se vedea punctul 10 de mai sus). Abordarea urmată în timpul Campionatelor Mondiale din anii 1994, 1998 și 2002 ar consta, pe de altă parte, în nedifuzarea unui meci atunci când s‑ar desfășura în același timp cu un altul.
105 Pe de altă parte, din datele privind cifrele de audiență ale Campionatelor Mondiale din anii 1994, 1998, 2002 și 2006, care erau disponibile la momentul adoptării deciziei atacate, ar rezulta că meciurile „non‑prime” atrag o fracțiune din numărul telespectatorilor care urmăresc meciurile „prime”. În plus, contrar susținerilor Comisiei, cifrele de audiență ale meciurilor „non‑prime” ale Campionatelor Mondiale din anii 1994 și 1998 nu ar trebui în niciun caz calificate drept excepțional de ridicate, ținând cont de populația Regatului Unit și de cifrele de audiență ale meciurilor „prime”.
106 Astfel, 9 meciuri ale Campionatului Mondial din anul 1994 și 23 de meciuri ale Campionatului Mondial din anul 2002 difuzate în direct ar fi atras mai puțin de 3 milioane de telespectatori, 12 meciuri ale Campionatului Mondial din anul 1998 difuzate în direct ar fi atras mai puțin de 5 milioane de telespectatori și 5 meciuri „non‑prime” ale Campionatului Mondial din anul 2006 ar fi atras între 65 000 și 96 000 de telespectatori.
107 Prin urmare, cele două criterii reținute de Comisie pentru a concluziona că meciurile „non‑prime” ale Campionatului Mondial sunt de importanță majoră pentru societatea Regatului Unit, și anume, că au o cotă de popularitate deosebită în acest stat membru și că au fost întotdeauna difuzate de posturi de televiziune gratuite și au atras un mare număr de telespectatori, nu ar fi în realitate îndeplinite.
108 Mai mult, nu se poate susține, în opinia FIFA, că meciurile „non‑prime” sunt de importanță majoră pentru societatea Regatului Unit, în condițiile în care legislația acestui stat membru nu impune posturilor de televiziune să le difuzeze, iar astfel de obligații ar exista în legătură cu alte evenimente. În plus, FIFA afirmă, în replică la argumentul Comisiei potrivit căruia este imposibilă difuzarea pe același post a două meciuri ale Campionatului Mondial care se desfășoară simultan, că, în cazul în care meciurile în cauză ar fi în mod real evenimente de importanță majoră pentru societate, o stație de emisie ar putea să le difuzeze în același timp pe două posturi diferite care îi aparțin (precum BBC 1 și BBC 2) sau să acorde o sublicență unei alte stații de emisie. În legătură cu argumentul Comisiei potrivit căruia cifrele invocate de FIFA nu ar ține cont nici de ziua, nici de ora la care un meci ar fi difuzat, aceasta din urmă susține că acești factori nu au un impact semnificativ asupra cifrelor de audiență și citează în susținerea tezei sale numeroase exemple de meciuri ale Campionatului Mondial dintre anii 1994 și 2006.
109 În plus, FIFA arată că, întrucât un eveniment care este considerat de importanță majoră pentru o societate nu prezintă în mod necesar aceeași importanță pentru o altă societate, afirmația Comisiei potrivit căreia menționarea Campionatului Mondial în considerentul (18) al Directivei 97/36 vizează toate meciurile acestuia nu poate fi susținută. Mai mult, ar fi ilogic să se considere Campionatul Mondial un eveniment indivizibil, în condițiile în care este organizat în mai multe etape, iar lista Regatului Unit consideră alte evenimente care includ mai multe meciuri, printre care Campionatul Mondial de Crichet, ca fiind evenimente divizibile. Pe de altă parte, în afara Regatului Unit și a Regatului Belgiei, toate celelalte state membre ar fi stabilit liste de evenimente pe care ar fi înscrise numai anumite meciuri care corespund meciurilor „prime” ale Campionatului Mondial, liste pe care Comisia le‑ar fi aprobat. Această împrejurare ar demonstra că, în fapt, Campionatul Mondial nu trebuie în mod necesar considerat un eveniment indivizibil.
110 FIFA susține că, deși, contrar argumentelor pe care aceasta le invocă, articolul 3a alineatul (1) din directivă ar trebui înțeles în sensul că, în ansamblul său, Campionatul Mondial ar trebui considerat un eveniment de importanță majoră pentru societate având în vedere termenii considerentului (18) al Directivei 97/36, ar trebui să se considere că o excepție întemeiată pe articolul 241 CE a fost invocată implicit împotriva acestei dispoziții în cererea introductivă și, în orice caz, în replică. În cadrul acestei excepții, FIFA invocă toate argumentele care urmăresc să demonstreze, în opinia sa, că niciun element nu conduce la concluzia că, în integralitatea sa, Campionatul Mondial este un eveniment unic de importanță majoră pentru societate.
111 Comisia, susținută de interveniente, contestă temeinicia acestui motiv și subliniază că FIFA nu putea în mod valabil să ridice o excepție în temeiul articolului 241 CE împotriva Directivei 97/36.
– Aprecierea Tribunalului
112 În primul rând, trebuie amintit că, întrucât dispune că este de competența statelor membre să definească evenimentele de importanță majoră pentru societatea lor în sensul prevăzut în considerentul (21) al Directivei 97/36, articolul 3a din Directiva 89/552 recunoaște statelor membre o importantă marjă de apreciere în această privință.
113 În al doilea rând, în pofida faptului că articolul 3a din Directiva 89/552 nu efectuează o armonizare la nivelul evenimentelor specifice care pot fi considerate de un stat membru ca fiind de importanță majoră pentru societatea sa (a se vedea punctele 55 și 56 de mai sus), menționarea Campionatului Mondial în considerentul (18) al Directivei 97/36 implică faptul că Comisia nu poate considera că înscrierea meciurilor acestei competiții pe o listă de evenimente este contrară dreptului comunitar pentru motivul că statul membru în cauză nu i‑a comunicat motivele specifice care justifică importanța lor pentru societate (a se vedea punctul 57 de mai sus). Cu toate acestea, eventuala concluzie a Comisiei potrivit căreia înscrierea Campionatului Mondial în integralitatea sa pe o listă a evenimentelor de importanță majoră pentru societatea unui stat membru este compatibilă cu dreptul comunitar, pentru motivul că această competiție este considerată în mod valabil, prin caracteristicile sale, un eveniment unic, poate fi repusă în discuție pe baza elementelor specifice care demonstrează că meciurile „non‑prime” nu prezintă o astfel de importanță pentru societatea acestui stat membru.
114 Astfel, după cum s‑a arătat la punctele 55 și 56 de mai sus, nici considerentul (18) al Directivei 97/36, nici articolul 3a din Directiva 89/552 nu abordează problema dacă într‑adevăr Campionatul Mondial poate fi în mod valabil inclus în integralitatea sa pe o listă a evenimentelor de importanță majoră pentru societate indiferent de interesul pe care îl suscită meciurile sale, și în special meciurile „non‑prime”, în statul membru în cauză.
115 În consecință, orice discuție privind legalitatea Directivei 97/36 în ce privește calificarea Campionatului Mondial în integralitatea sa, mai degrabă decât numai a meciurilor „prime” ale acestuia, ca eveniment de importanță majoră pentru societate (a se vedea punctul 110 de mai sus) nu are obiect, întrucât considerentul (18) al deciziei menționate nu abordează chestiunea amintită. Astfel, nu se impune pronunțarea asupra aspectului dacă FIFA putea în mod valabil să ridice în această privință în cadrul replicii o excepție în temeiul articolului 241 CE sau dacă o astfel de excepție trebuie considerată ca fiind ridicată în mod implicit în cuprinsul cererii introductive.
116 În al treilea rând, după cum s‑a explicat la punctele 69 și 70 de mai sus, Campionatul Mondial poate fi în mod rezonabil considerat mai degrabă un eveniment unic decât un set de evenimente individuale constituit din meciuri „prime” și „non‑prime”, astfel încât interpretarea ministrului se situează în limitele marjei sale de apreciere.
117 Pe de altă parte, importanța meciurilor „non‑prime” rezultă de asemenea din simplul fapt că fac parte din această competiție, cum se întâmplă în cazul altor sporturi în legătură cu care interesul, în general scăzut, crește atunci când se derulează în cadrul Jocurilor Olimpice.
118 Prin urmare, prin faptul că nu a repus în discuție poziția potrivit căreia nu este necesar să se facă distincție, în vederea aprecierii privind importanța Campionatului Mondial pentru societatea Regatului Unit, între meciurile „prime” și cele „non‑prime”, ci trebuie să se ia în considerare această competiție în ansamblul său, iar nu ca o serie de evenimente individuale [considerentele (6) și (18) ale deciziei atacate, a se vedea punctul 18 de mai sus], Comisia nu a săvârșit nicio eroare.
119 Argumentele pe care FIFA le invocă în legătură cu acest aspect în cadrul prezentului motiv nu afectează aprecierile cuprinse în considerentele (6) și (18) ale deciziei atacate.
120 Astfel, împrejurarea potrivit căreia numai 2,8 % din persoanele care nu sunt interesate de fotbal ar fi urmărit cel puțin 30 de minute consecutive din toate meciurile „non‑prime” ale Campionatului Mondial din anul 2006 (a se vedea punctul 102 de mai sus) nu este relevantă, întrucât nu neapărat toate meciurile „non‑prime” trebuie să aibă o importanță majoră pentru societatea Regatului Unit pentru ca un Campionat Mondial să poată fi în mod valabil înscris, în integralitatea sa, pe lista unor astfel de evenimente a acestui stat membru. Dimpotrivă, este suficient ca acea caracteristică descrisă la punctul 72 de mai sus să privească anumite meciuri „non‑prime”, al căror nume și ai căror participanți nu pot fi precizați în momentul redactării listei sau al achiziționării drepturilor de difuzare, pentru a justifica inexistența distincției între meciurile „prime” și cele „non‑prime” în privința importanței lor pentru societate. Din aceasta rezultă că criteriul utilizat în vederea efectuării sondajelor care au avut loc în cadrul anchetei respective a fost excesiv de restrictiv și, prin urmare, neadaptat atât în raport cu structura Campionatului Mondial, cât și cu acele caracteristici pe care competiția menționată trebuie să le îndeplinească pentru a putea fi calificată în ansamblul său un eveniment de importanță majoră pentru societate.
121 Această constatare invalidează și argumentul FIFA întemeiat pe faptul că anumite meciuri „non‑prime” ale Campionatelor Mondiale din anii 1994, 1998 și 2002 nu au fost difuzate în direct sau pe faptul că au fost difuzate de stații de emisie din a doua categorie a articolului 98 din Legea audiovizualului din anul 1996 (a se vedea punctul 10 de mai sus). În plus, contrar susținerilor FIFA, considerentul (18) al deciziei atacate (a se vedea punctul 18 de mai sus) nu se referă la meciuri care au fost întotdeauna difuzate în direct, ci la meciuri care au fost întotdeauna difuzate de posturi de televiziune gratuite, aspect care corespunde celui de al patrulea criteriu menționat în considerentul (5) al aceleiași decizii.
122 În ceea ce privește argumentele întemeiate pe cifrele de audiență ale meciurilor „non‑prime” din cadrul Campionatelor Mondiale din anii 1994, 1998, 2002 și 2006 (a se vedea punctul 105 de mai sus), nici acestea nu pot fi admise.
123 În această privință, trebuie subliniat că, spre deosebire de ceea ce susține FIFA, cifrele de audiență ale meciurilor „non‑prime” în raport cu cele privind meciurile „prime” nu demonstrează că primele nu au avut cote ridicate de audiență. Astfel, statisticile prezentate de FIFA arată că meciurile „non‑prime” au atras, în medie, 60 % din telespectatorii care urmărit meciurile „prime” ale Campionatului Mondial din anul 1994, aceste procentaje ridicându‑se la 43 %, la 30 % și, respectiv, la 33 % în cazul Campionatelor Mondiale din anii 1998, 2002 și 2006. Deși este adevărat că aceste cifre sunt mai reduse decât cele privind meciurile „prime”, nu este mai puțin adevărat că înscrierea meciurilor „non‑prime” pe lista națională a evenimentelor de importanță majoră pentru societate nu impune ca acestea să aibă o cotă de audiență similară cu aceea a meciurilor „prime”. În speță, aceste cifre nu pot fi percepute ca reprezentând cota de audiență pe care ar fi avut‑o în mod normal în Regatul Unit meciurile care nu se desfășoară în cadrul unei competiții internaționale majore de fotbal la nivelul echipelor naționale și la care, în plus, nu participă o echipă națională a acestui stat membru.
124 Aceste aprecieri sunt confirmate de mai multe elemente ale unei comunicări a Regatului Unit către Comisie din 24 martie 1999, al cărei conținut este cuprins în documentul intitulat „Proiectul de răspuns la scrisoarea Comisiei din 23 decembrie 1998”, anexat cererii introductive. Astfel, anexa E a acestui document conține o analiză a cifrelor de audiență ale Campionatului Mondial din anul 1998. Din această analiză rezultă că meciul „non‑prime” dintre Țările de Jos și Iugoslavia, de rezultatul căruia depindea adversara echipei Angliei în cazul în care aceasta din urmă ar fi învins Argentina, a atras aproximativ 10,55 milioane de telespectatori, număr care a devenit 10,605 milioane într‑un alt document, intitulat „Date privind audiența în direct în Regatul Unit”, anexat cererii introductive (denumit în continuare „datele analitice ale audienței”). În același timp, meciurile „non‑prime” dintre Brazilia și Chile, pe de o parte, și dintre Nigeria și Danemarca, pe de altă parte, au atras 10,63 și, respectiv, 10,32 milioane de telespectatori, cifre care corespund datelor analitice ale audienței, în pofida faptului că niciunul dintre aceste meciuri nu avea legătură cu parcursul echipei naționale a Regatului Unit. În plus, echipa națională a Camerunului a atras, potrivit acestor două documente, aproximativ 9,18 milioane de telespectatori în medie pentru cele două meciuri difuzate în direct în cadrul Campionatului Mondial din anul 1998, împotriva Austriei și, respectiv, a Italiei, în timp ce meciurile dintre Statele Unite ale Americii și Iran, pe de o parte, și dintre Spania și Bulgaria, pe de altă parte, au atras 7,94 și, respectiv, 7,91 milioane de telespectatori. În sfârșit, potrivit acestor două documente, echipa națională a Jamaicăi a atras în medie 7,89 milioane de telespectatori pentru cele două meciuri, împotriva Croației și, respectiv, a Argentinei, primul meci atrăgând 10,234 milioane de telespectatori.
125 Este important de adăugat că, potrivit aceleiași comunicări a autorităților Regatului Unit, finala Football Association Cup din anul 1998 (competiția națională de fotbal pentru cupă) a atras aproximativ 7,81 milioane de telespectatori, ceea ce demonstrează importanța pe care o dobândesc meciurile „non‑prime” în cadrul Campionatului Mondial, având în vedere cifrele de audiență menționate la punctul precedent.
126 În această privință, trebuie subliniat că, potrivit datelor analitice ale audienței, printre meciurile „non‑prime” ale Campionatului Mondial din anul 1994, 16 au atras între 7,196 și 11,625 milioane de telespectatori, în timp ce 8 au atras între 5,669 și 6,926 milioane de telespectatori. În ceea ce privește Campionatul Mondial din anul 1998, din același document rezultă că, dintre meciurile „non‑prime”, 21 au atras între 7,161 și 10,632 milioane de telespectatori, iar 13 au atras între 5,254 și 6,761 milioane de telespectatori. În ceea ce privește Campionatul Mondial din anul 2002, datele analitice ale audienței indică faptul că 24 de meciuri „non‑prime” au atras între 3,073 și 5,317 milioane de telespectatori. În legătură cu Campionatul Mondial din anul 2006, datele analitice ale audienței indică faptul că 11 meciuri „non‑prime” au atras între 7,058 și 9,654 milioane de telespectatori, în timp ce 15 meciuri din aceeași categorie au atras între 5 și 6,692 milioane de telespectatori.
127 Considerate atât ca valoare absolută, cât și în raport cu cifrele de audiență ale finalei Football Association Cup din anul 1998, aceste cifre demonstrează că meciurile „non‑prime” au în Regatul Unit cote de audiență extrem de ridicate, care nu se explică altfel decât prin includerea acestor meciuri în calendarul Campionatului Mondial. Aceste cifre de audiență confirmă aprecierile de la punctele 69, 70 și 117 de mai sus și susțin poziția exprimată în considerentul (18) al deciziei atacate, potrivit căreia meciurile Campionatului Mondial, inclusiv meciurile „non‑prime”, au avut în mod tradițional o cotă ridicată de audiență.
128 Această analiză nu este repusă în discuție de cifrele de audiență invocate de FIFA ca fiind deosebit de reduse în privința anumitor meciuri „non‑prime” (a se vedea punctul 106 de mai sus). În această privință, trebuie să se observe că toate cele 9 meciuri ale Campionatului Mondial din 1994 difuzate în direct și care au atras mai puțin de 3 milioane de telespectatori au început la orele 24.30 GMT, întrucât competiția se desfășura în Statele Unite. Diferența de fus orar explică în același mod cifrele de audiență înregistrate pentru anumite meciuri ale Campionatului Mondial din anul 2002, care s‑a desfășurat în Coreea de Sud și în Japonia. Astfel, din 23 de meciuri „non‑prime” invocate de FIFA care au atras mai puțin de 3 milioane de telespectatori, 14 au început între orele 6.15 și 7.15 GMT, iar 9 între orele 8.25 și 12.15. Faptul că decalajul orar coroborat cu ora la care s‑au desfășurat meciurile respective este cauza acestui fenomen observat pentru competițiile din anii 1994 și 2002 este demonstrat de cifrele de audiență mult mai importante ale meciurilor „non‑prime” difuzate nici prea devreme dimineața, nici în timpul programului de lucru, precum cele menționate la punctul 126 de mai sus. În plus, potrivit unui comunicat de presă anexat duplicii în cauza T‑385/07, cu care a fost reunită prezenta cauză în vederea procedurii orale (a se vedea punctul 24 de mai sus), FIFA afirmă ea însăși importanța decalajului orar, care determină ora desfășurării unui meci în fiecare stat, această împrejurare fiind recunoscută drept un factor care a afectat anvergura audienței în Asia și în Europa în perioada Campionatelor Mondiale din anii 2002 și 2006.
129 În ceea ce privește Campionatul Mondial din anul 2002, toate cele 12 meciuri „non‑prime” invocate de FIFA au fost difuzate între 13.30 și 16.30 GMT, și anume, în timpul programului de lucru. Cât despre cele 5 meciuri „non‑prime” ale Campionatului Mondial din anul 2006 care au avut cote de audiență foarte reduse, este suficient să se constate că meciul dintre Paraguay și Trinidad Tobago s‑a desfășurat în același timp cu meciul dintre Anglia și Suedia, care a atras 18,464 milioane de telespectatori. Meciul dintre Costa Rica și Polonia a început la 14.28 și s‑a desfășurat în același timp cu cel dintre Ecuator și Germania, urmărit de 2,725 milioane de telespectatori. Meciul dintre Iran și Angola a început la 14.30 și s‑a desfășurat în același timp cu meciul dintre Portugalia și Mexic, care a fost urmărit de 2,301 milioane de telespectatori. Meciul dintre Coasta de Fildeș și Serbia și Muntenegru s‑a desfășurat în același timp cu cel dintre Țările de Jos și Argentina, care a atras 8,740 milioane de telespectatori, în timp ce meciul dintre Ucraina și Tunisia a început la ora 15.00 și s‑a desfășurat în același timp cu cel dintre Arabia Saudită și Spania, urmărit de 1,872 milioane de telespectatori. Aceste împrejurări constituie motive obiective care explică de ce cifrele de audiență ale acestor meciuri „non‑prime” sunt diferite de cifrele care sunt înregistrate în mod obișnuit (a se vedea punctul 126 de mai sus).
130 Prin urmare, cifrele de audiență ale meciurilor „non‑prime” confirmă, iar nu invalidează, aprecierea făcută la punctul 118 de mai sus.
131 În plus, concluzia care figurează la punctul 127 de mai sus nu contrazice concluzia din cuprinsul considerentului (40) al Deciziei 2000/400/CE a Comisiei din 10 mai 2000 privind o procedură de aplicare a articolului 81 [CE] (Cauza nr. IV/32.150 – Eurovision, JO L 151, p. 18), la care face trimitere FIFA (a se vedea punctul 103 de mai sus). Potrivit acestui considerent, manifestările internaționale sunt în general mai atractive pentru publicul dintr‑o anumită țară decât manifestările naționale, în măsura în care echipa națională sau un campion național participă la acestea, în timp ce manifestările internaționale la care nu participă nicio echipă națională sau niciun campion național nu suscită, în general, decât un interes scăzut. Or, în marea majoritate a cazurilor, o echipă națională a Regatului Unit participă la Campionatul Mondial. În plus, chiar atunci când aceasta, în mod excepțional, nu participă, absența respectivei echipe naționale de la Campionatul Mondial este în principiu constatată după întocmirea listei evenimentelor de importanță majoră pentru societatea acestui stat membru și de asemenea după cesionarea drepturilor de difuzare pentru anul în cauză.
132 În ceea ce privește argumentul întemeiat pe lipsa obligației de difuzare a meciurilor „non‑prime” (a se vedea punctul 108 de mai sus), este suficient să se arate că opțiunea de a nu impune unei stații de emisie difuzarea unui eveniment nu implică în niciun fel faptul că acest eveniment nu este de importanță majoră pentru societate în sensul articolului 3a din Directiva 89/552, chiar și atunci când instituirea unor astfel de obligații se numără printre practicile urmate în general de legiuitorul național. Astfel, cu respectarea principiului proporționalității, articolul menționat mai sus are ca obiect să împiedice ca, din cauza difuzării exclusive, publicul larg dintr‑un stat membru să nu aibă posibilitatea să urmărească anumite evenimente la o televiziune gratuită. Prin urmare, acesta nu are ca obiect să constrângă indirect statele care doresc să acorde o astfel de protecție să impună unui serviciu de televiziune gratuită difuzarea acestor evenimente. Or, deși, în vederea includerii valabile a unui eveniment pe o listă a evenimentelor de importanță majoră pentru societate, statele membre trebuiau să impună unui serviciu de televiziune gratuită să îl difuzeze, dispoziția în cauză ar produce efecte care depășesc obiectivul său.
133 Faptul că Regatul Unit a urmat o abordare diferită în privința altor evenimente, precum Campionatul Mondial de Crichet, sau că alte state membre au înscris pe listele lor în principal meciuri „prime” ale Campionatului Mondial nu afectează aprecierile precedente, care au permis să se considere în mod valabil Campionatul Mondial, în integralitatea sa, un eveniment de importanță majoră pentru societatea acestui stat membru. Astfel, întrucât articolul 3a din Directiva 89/552 nu efectuează o armonizare la nivelul evenimentelor specifice care pot fi considerate de statele membre ca fiind de importanță majoră pentru societate (a se vedea punctul 55 de mai sus), mai multe abordări privind înscrierea meciurilor Campionatului Mondial pe o listă națională pot fi de asemenea compatibile cu dispoziția în cauză.
134 Întrucât argumentele FIFA întemeiate pe aspectul că, prin faptul că a confirmat aprecierea ministrului potrivit căreia Campionatul Mondial constituie, în integralitatea sa, un eveniment de importanță majoră pentru societatea Regatului Unit, Comisia ar fi săvârșit erori trebuie respinse, se impune respingerea celui de al doilea aspect al prezentului motiv, precum și a motivului respectiv în ansamblul său.
Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea dreptului de proprietate al FIFA
Argumentele părților
135 FIFA susține că dreptul de proprietate este garantat de ordinea juridică comunitară ca principiu general al acesteia. Ar putea fi impuse restricții în legătură cu exercitarea acestui drept pentru a răspunde unor obiective de interes general, cu condiția ca acestea să nu fie disproporționate și să nu aducă atingere înseși esenței acestui drept. Exploatarea exclusivă a drepturilor de proprietate intelectuală prin utilizare sau prin atribuirea licențelor ar constitui esența unor astfel de drepturi.
136 Or, în măsura în care decizia atacată a aprobat înscrierea meciurilor „non‑prime” ale Campionatului Mondial pe lista evenimentelor de importanță majoră pentru societatea Regatului Unit, în timp ce meciurile respective nu pot fi calificate astfel, aceasta ar aproba nu numai restrângerea dreptului FIFA de a‑și exploata proprietatea, ci și înlăturarea acesteia în esența sa, indiferent de efectele sale asupra stațiilor de difuzare. Astfel, interdicția de a acorda o licență exclusivă pentru difuzarea în direct în Regatul Unit a oricărui meci al Campionatului Mondial ar lipsi FIFA în mod arbitrar de esența dreptului său de proprietate.
137 Niciun obiectiv de interes general nu ar putea justifica o atingere atât de drastică și de disproporționată a acestui drept de proprietate, întrucât înscrierea doar a meciurilor „prime” pe lista evenimentelor de importanță majoră pentru societate ar fi corespunzătoare și ar fi suficientă pe deplin pentru a garanta accesul publicului larg la evenimentele în cauză. În această privință, FIFA menționează că acordarea și achiziționarea unor drepturi exclusive pentru difuzarea evenimentelor sportive au o importanță crucială și constituie o practică comercială constantă și acceptată ca atare de Comisia însăși. Astfel, exclusivitatea ar spori în mod semnificativ valoarea drepturilor, permițând astfel FIFA să își urmărească obiectivele statutare, iar interzicerea acordării de drepturi exclusive ar afecta însăși esența lor.
138 Comisia ar fi săvârșit o eroare vădită de apreciere considerând, în decizia atacată, că măsurile Regatului Unit par proporționale în raport cu obiectivul de a asigura un acces larg la difuzarea la televiziune a evenimentelor de importanță majoră pentru societate.
139 Comisia, susținută de interveniente, contestă temeinicia acestui motiv.
Aprecierea Tribunalului
140 Trebuie amintit că, după cum admit părțile, FIFA este organizatoarea Campionatului Mondial în sensul considerentului (21) al Directivei 97/36, astfel încât orice persoană care dorește să exploateze drepturile de difuzare la televiziune a acestui eveniment trebuie să le obțină de la aceasta sau de la o altă persoană care le‑a obținut de la FIFA.
141 Astfel, în măsura în care valoarea acestor drepturi poate fi afectată de efectele juridice pe care le produce decizia atacată (a se vedea punctele 33-37 de mai sus), dreptul de proprietate al FIFA este de asemenea afectat.
142 În plus, din această jurisprudență rezultă că, atunci când un stat membru invocă dispozițiile coroborate ale articolelor 46 CE și 55 CE pentru a justifica o reglementare care este de natură să împiedice exercitarea liberei prestări a serviciilor sau a libertății de stabilire, această justificare, prevăzută de dreptul comunitar, trebuie să fie interpretată în lumina principiilor generale de drept și în special a drepturilor fundamentale. Astfel, reglementarea națională în cauză nu va putea beneficia de excepțiile prevăzute de dispozițiile menționate decât în cazul în care aceasta este conformă cu drepturile fundamentale a căror respectare este asigurată de instanțele comunitare (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 18 iunie 1991, ERT, C‑260/89, Rec., p. I‑2925, punctul 43). În mod similar, nu se poate accepta ca o măsură națională neconformă cu drepturile fundamentale, precum dreptul de proprietate (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 10 iulie 2003, Booker Aquaculture și Hydro Seafood, C‑20/00 și C‑64/00, Rec., p. I‑7411, punctul 67), să poată beneficia de excepțiile recunoscute pe baza faptului că măsura menționată răspunde unor motive imperative de interes general, precum accesul publicului larg la difuzarea pin intermediul televiziunii a unor evenimente de importanță majoră pentru societate.
143 Cu toate acestea, principiul protecției dreptului fundamental de proprietate în cadrul dreptului comunitar nu pare o prerogativă absolută, ci trebuie luat în considerare în raport cu funcția sa în societate. În consecință, pot fi instituite restricții ale folosinței dreptului de proprietate, cu condiția ca acestea să răspundă unor obiective de interes general și să nu constituie, față de scopul urmărit, o intervenție disproporționată și intolerabilă care ar aduce atingere însuși conținutului dreptului garantat (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 12 mai 2005, Regione autonoma Friuli‑Venezia Giulia și ERSA, C‑347/03, Rec., p. I‑3785, punctul 119, și Hotărârea Curții din 12 iulie 2005, Alliance for Natural Health și alții, C‑154/04 și C‑155/04, Rec., p. I‑6451, punctul 126).
144 În această privință, trebuie amintit că, pentru motivele menționate la punctele 116-134 de mai sus și contrar susținerilor FIFA, Campionatul Mondial poate fi în mod valabil considerat un eveniment unic de importanță majoră pentru societatea Regatului Unit, elementele statistice referitoare la audiența meciurilor „non‑prime” confirmând, în loc să invalideze, aprecierea inclusă în considerentele (6) și (18) ale deciziei atacate. În acest context, având în vedere caracterul unitar al Campionatului Mondial ca eveniment, Comisia nu a săvârșit o eroare considerând că înscrierea tuturor meciurilor sale pe lista Regatului Unit este o măsură proporțională.
145 Prin urmare, trebuie să se constate că motivul potrivit căruia înscrierea meciurilor „non‑prime” pe lista evenimentelor de importanță majoră pentru societatea Regatului Unit constituie o intervenție disproporționată și intolerabilă în raport cu dreptul de proprietate al FIFA pentru motivul că aceste meciuri nu ar constitui astfel de evenimente se întemeiază pe o premisă eronată.
146 În plus, deși legislația în cauză poate afecta prețul pe care FIFA îl va obține pentru drepturile de difuzare în Regatul Unit a Campionatului Mondial, aceasta nu înlătură valoarea comercială a drepturilor menționate, întrucât, în primul rând, nu obligă FIFA să le cesioneze în orice condiții și, în al doilea rând, aceasta din urmă este protejată împotriva unor eventuale practici coluzive sau abuzive din partea unor dobânditori potențiali ai acestor drepturi atât de dreptul comunitar, cât și de dreptul național al concurenței. În consecință, Comisia nu a săvârșit o eroare concluzionând că măsurile adoptate de Regatul Unit sunt proporționale.
147 Prin urmare se impune respingerea celui de al treilea motiv.
Cu privire la al patrulea și la al șaselea motiv, întemeiate pe încălcarea dispozițiilor tratatului privind libera prestare a serviciilor și dreptul concurenței
Argumentele părților
148 În cadrul primului dintre aceste motive, care trebuie analizate împreună, FIFA subliniază că decizia atacată restrânge libertatea de a presta servicii, întrucât, în primul rând, aceasta ar avea ca efect împiedicarea vânzării drepturilor de difuzare exclusivă a oricărui meci al Campionatului Mondial către stații de emisie din cea de a doua dintre categoriile stabilite de Regatul Unit (a se vedea punctul 10 de mai sus) și, în al doilea rând, stații de emisie din această categorie stabilite în alte state membre nu ar putea difuza în exclusivitate un meci al Campionatului Mondial în acest stat membru. Eliminarea posibilității de a dobândi în exclusivitate acest tip de drepturi de difuzare în Regatul Unit ar lipsi stațiile de emisie care intră în domeniul de competență al altor state membre de orice interes de a le obține, împiedicându‑le astfel să difuzeze orice meci al Campionatului Mondial în acest stat membru. Astfel, exclusivitatea ar fi esențială pentru stațiile de emisie care urmăresc să aducă inovații sau să își dezvolte serviciile, mai ales în alte state membre decât statul în care sunt stabilite.
149 În această privință, chiar dacă restricțiile privind libera prestare a serviciilor pot fi justificate de motive imperative de interes general, măsurile naționale adoptate în acest scop ar trebui să fie necesare, corespunzătoare și proporționale. Comisia, căreia în speță i‑ar reveni sarcina probei îndeplinirii acestor condiții, ar trebui să efectueze o analiză aprofundată și să demonstreze că a primit elemente în acest sens.
150 Or, aceste restricții, recunoscute de altfel în considerentul (19) al deciziei atacate, ar fi în mare măsură disproporționate și necorespunzătoare și ar fi putut fi înlăturate sau atenuate prin înscrierea pe lista evenimentelor de importantă majoră a Regatului Unit doar a meciurilor Campionatului Mondial care au o astfel de importanță, și anume, a meciurilor „prime”. Această ipoteză ar fi conformă cu politica proprie a FIFA, care impune ea însăși difuzarea primului meci, a semifinalelor, a finalei și a meciurilor echipei naționale în cauză de posturi gratuite, celelalte meciuri putând fi difuzate de posturi cu plată. FIFA menționează în plus că respectivul caracter proporțional sau neproporțional al înscrierii fiecărui eveniment pe lista Regatului Unit trebuie apreciat în mod distinct, aceasta constituind în realitate o serie de decizii, referitoare, fiecare, la un anumit eveniment.
151 Ca răspuns la argumentele Regatului Unit, întemeiate pe competența Office of Communications de a autoriza o difuzare în exclusivă în direct, FIFA subliniază că stațiile de emisie neeligibile nu vor avea niciun interes să dobândească drepturile de difuzare dacă nu se garantează exclusivitatea.
152 În cadrul acestui motiv, bazat pe o încălcare a dreptului de stabilire, FIFA arată că, întrucât articolul 66 CE este unul dintre temeiurile Directivei 97/36, iar măsurile statale adoptate în temeiul articolului 3a din Directiva 89/552 trebuie să fie conforme cu toate dispozițiile dreptului comunitar, măsurile naționale trebuie în special să fie compatibile cu articolele Tratatului CE privind dreptul de stabilire. În opinia FIFA, lista Regatului Unit aprobată prin decizia atacată împiedică stațiile de emisie care doresc să se stabilească în acest stat membru și urmăresc să propună în acest sens servicii televizate cu plată să obțină drepturi exclusive pentru a difuza meciuri ale Campionatului Mondial.
153 Or, deși este adevărat că, în cazul în care măsurile naționale care restrâng libertatea de stabilire se aplică oricărei persoane sau întreprinderi care exercită o activitate pe teritoriul statului membru gazdă, acestea pot fi justificate în cazul în care răspund unor necesități imperative de interes general, este necesar, în plus, ca măsurile să fie de natură să asigure realizarea obiectivului urmărit și să nu depășească ceea ce este necesar pentru atingerea sa.
154 Întrucât drepturile de difuzare exclusivă a evenimentelor sportive ar constitui un mijloc important pentru realizarea dreptului de stabilire din partea nou‑ intraților pe piața din Regatul Unit, imposibilitatea pentru o potențială stație de emisie nou‑intrată pe piață de a difuza în exclusivitate un meci al Campionatului Mondial ar constitui o restricție a dreptului de stabilire. Prin urmare, Comisia ar fi săvârșit o eroare în decizia atacată omițând să recunoască această împrejurare.
155 Comisia, susținută de interveniente, contestă temeinicia argumentelor formulate de FIFA în cadrul prezentelor motive.
Aprecierea Tribunalului
156 Nu se contestă, după cum se arată de altfel în considerentul (19) al deciziei atacate, că mecanismul de recunoaștere reciprocă declanșat prin decizia atacată în temeiul articolului 3a din Directiva 89/552 are ca efect restrângerea libertății de a presta servicii în cadrul pieței comune, astfel cum este consacrată de articolul 49 CE.
157 În plus, după cum arată FIFA, măsurile Regatului Unit pot plasa stațiile de emisie stabilite în alte state membre într‑o situație de fapt sau de drept dezavantajoasă în raport cu aceea a stațiilor de emisie stabilite în acest stat membru. În această privință, în pofida faptului că legislația descrisă la punctele 10-13 de mai sus se aplică fără distincție stațiilor de emisie din cele două categorii stabilite de legislația Regatului Unit, în realitate este mult mai puțin probabil ca nicio stație de emisie din prima categorie, cel mai probabil, stabilită în acest stat membru, să nu fie interesată de difuzarea Campionatului Mondial, oferind astfel unui concurent care dorește să se stabilească în acest stat membru posibilitatea de a obține de la Office of Communications autorizația de a difuza evenimentul menționat practic în exclusivitate (a se vedea punctul 13 de mai sus), decât viceversa. În consecință, măsurile Regatului Unit constituie în mod efectiv obstacole în calea libertății de stabilire, astfel cum este consacrată de articolul 43 CE.
158 Cu toate acestea, restricțiile în discuție privind libera prestare a serviciilor și libertatea de stabilire pot fi justificate, întrucât vizează să protejeze dreptul la informație și să asigure accesul larg al publicului la prezentarea prin difuzarea la televiziune a unor evenimente naționale sau internaționale de importanță majoră pentru societate, respectând condițiile suplimentare de a fi de natură să asigure realizarea obiectivului urmărit și de a nu depăși ceea ce este necesar pentru atingerea sa (a se vedea punctele 48-54 de mai sus).
159 În această privință, este important de amintit că FIFA contestă legalitatea deciziei atacate în raport cu dispozițiile tratatului care reglementează libera prestare a serviciilor în măsura în care Comisia a aprobat înscrierea meciurilor „non‑prime” pe lista evenimentelor de importanță majoră pentru societatea Regatului Unit. Potrivit FIFA, acest meciuri nu ar putea fi calificate astfel și, prin urmare, restricția privind libera prestare a serviciilor ar fi disproporționată.
160 Trebuie subliniat că în acest argument al FIFA se regăsește o confuzie între, pe de o parte, importanța majoră a unui eveniment pentru societate, o primă condiție care trebuie îndeplinită și care constituie motivul imperativ de interes general care justifică restricționarea unei libertăți fundamentale garantate de tratat (a se vedea punctele 48-53 de mai sus), și, pe de altă parte, proporționalitatea restricțiilor în cauză, care constituie o a doua condiție care trebuie îndeplinită de legislația națională ce restrânge o astfel de libertate pentru a fi compatibilă cu dreptul comunitar (a se vedea punctul 54 de mai sus).
161 În acest context, trebuie subliniat că, după cum rezultă din cuprinsul punctelor 116-134 de mai sus, contrar susținerilor FIFA din cadrul celui de al patrulea motiv, Campionatul Mondial poate fi considerat în mod valabil un eveniment unic de importanță majoră pentru societatea Regatului Unit, cifrele de audiență ale meciurilor „non‑prime” confirmând, în loc să invalideze, aprecierea cuprinsă în considerentele (6) și (18) ale deciziei atacate. În consecință, trebuie să se constate că acea critică întemeiată pe faptul că meciurile în cauză nu sunt de o importanță majoră pentru societate, astfel încât măsurile adoptate de Regatul Unit ar fi disproporționate este, în orice caz, întemeiată pe o premisă eronată. Prin urmare, această critică nu invalidează concluzia Comisiei privind caracterul corespunzător și proporțional al înscrierii tuturor meciurilor Campionatului Mondial pe lista evenimentelor de importanță majoră pentru societatea Regatului Unit, având în vedere caracterul unitar al acestei competiții.
162 Aceleași considerații se aplică în legătură cu libertatea de stabilire. Astfel, chiar dacă, în cadrul argumentării privind al șaselea motiv, FIFA nu a precizat în mod direct dacă contestă validitatea poziției adoptate de Comisie în decizia atacată față de compatibilitatea listei Regatului Unit cu dreptul comunitar numai în măsura în care Comisia aprobă înscrierea meciurilor „non‑prime” pe aceasta, din ansamblul cererii introductive, precum și din răspunsul la întrebarea scrisă a Tribunalului (a se vedea punctul 68 de mai sus) rezultă că situația se regăsește în speță.
163 Or, având în vedere considerațiile de la punctul 161 de mai sus, se impune respingerea argumentelor întemeiate pe încălcarea dispozițiilor tratatului privind libertatea de stabilire.
164 În concluzie, al patrulea și al șaselea motiv trebuie respinse.
Cu privire la al cincilea motiv, întemeiat pe încălcarea dispozițiilor tratatului privind concurența
Argumentele părților
165 FIFA subliniază că decizia atacată nu conține nicio analiză privind denaturarea concurenței produsă prin înscrierea tuturor meciurilor Campionatului Mondial pe lista evenimentelor de importanță majoră pentru societatea Regatului Unit. Or, această denaturare ar consta în diminuarea numărului de stații de emisie care se află în concurență pentru obținerea drepturilor de difuzare la televiziune în Regatul Unit a Campionatului Mondial, fapt care ar afecta veniturile FIFA ca organizator al acestui eveniment. În plus, decizia atacată nu ar identifica produsele și nici piețele la care s‑ar fi referit analiza sa care a stat la baza considerentelor (20) și (21) ale deciziei atacate (a se vedea punctul 18 de mai sus). Cu toate acestea, definirea piețelor relevante ar fi indispensabilă în vederea analizării situației concurențiale, cu atât mai mult cu cât lista Regatului Unit ar viza patru competiții de fotbal diferite.
166 FIFA susține că definiția stațiilor de emisie din prima categorie stabilită de legislația Regatului Unit a fost concepută în mod intenționat pentru a permite numai stațiilor de emisie cu tradiție din acest stat membru să îndeplinească condițiile prevăzute și astfel să dobândească drepturi exclusive de difuzare în direct a meciurilor Campionatului Mondial. În practică, aceste drepturi ar fi fost întotdeauna achiziționate împreună, începând din anul 1966, de două stații de emisie, BBC și ITV, astfel încât, în primul rând, nu ar fi exista nicio concurență pentru achiziționarea drepturilor de difuzare a meciurilor Campionatului Mondial în Regatul Unit și, în al doilea rând, BBC și ITV s‑ar afla într‑o poziție dominantă colectivă. Prin urmare, Comisia ar fi săvârșit o eroare afirmând, în considerentul (20) al deciziei atacate, că măsurile Regatului Unit ar permite o concurență reală sau potențială în această privință. În plus, măsurile ar fi avut ca efect o denaturare a pieței publicității, precum și a celei a difuzării evenimentelor sportive de posturi cu plată.
167 Astfel, legislația Regatului Unit ar acorda drepturi specifice BBC și ITV, fără ca această apreciere să fie afectată de caracterul obiectiv al criteriilor pentru acordarea acestor drepturi. Prin faptul că au achiziționat împreună drepturi privind Campionatul Mondial, aceste stații de emisie ar avea comportamentul unei entități colective. Astfel, în opinia FIFA, acestea s‑ar afla într‑o poziție dominantă colectivă și ar putea abuza de această poziție, având în vedere acordarea drepturilor respective. FIFA arată, în această privință, că nu este necesar să se stabilească că un astfel de abuz de poziție dominantă a avut loc în mod efectiv pentru a concluziona că un stat membru a încălcat dispozițiile articolului 86 alineatul (1) CE coroborate cu cele al articolului 82 CE, fiind suficientă posibilitatea de a exista un asemenea abuz. Or, măsurile adoptate de Regatul Unit ar institui o structură a pieței care autorizează și favorizează un comportament abuziv.
168 În plus, BBC și ITV nu ar fi exploatat pe deplin drepturile pe care le‑au dobândit, întrucât nu ar fi difuzat în direct 40 din cele 244 de meciuri ale ultimelor patru competiții ale Campionatului Mondial. Prin urmare, acestea ar fi limitat difuzarea, încălcând articolul 82 CE. Achiziționarea drepturilor în cauză de aceste două stații de emisie ar fi limitat și dezvoltarea unor piețe precum cea a posturilor de sport cu plată și cea a publicității televizate pentru Campionatul Mondial, întrucât pe acestea ar exista obstacole importante în calea achiziționării drepturilor de difuzare a evenimentelor sportive de importanță similară, toate deținute de posturi cu plată pe perioade îndelungate.
169 FIFA susține de asemenea că acordarea drepturilor speciale în cauză BBC și ITV, împreună cu acordul de achiziționare comună a drepturilor de difuzare a Campionatului Mondial existent între aceste două stații de emisie, ar constitui o măsură care nu respectă articolul 81 alineatul (1) CE, încălcând articolul 86 alineatul (1) CE.
170 Comisia, susținută de interveniente, contestă temeinicia afirmațiilor FIFA.
Aprecierea Tribunalului
171 Trebuie să se arate că argumentarea FIFA în cadrul prezentului motiv se compune din două obiecții.
172 Prima obiecție privește consecințele ce rezultă din faptul că, în raport cu importanța pe care o are caracterul exclusiv al difuzării la televiziune a meciurilor Campionatului Mondial pentru stațiile de emisie din a doua categorie stabilită de legislația Regatului Unit, acestea din urmă nu sunt interesate de cumpărarea drepturilor de difuzare neexclusive. În opinia FIFA, această împrejurare determină restricții ale concurenței pe mai multe piețe, precum cea a achiziționării drepturilor menționate, piața publicității și piața difuzării evenimentelor sportive de posturi cu plată, din cauza diminuării numărului de stații de emisie active pe aceste piețe. În același context, FIFA reproșează de asemenea Comisiei că nu a definit aceste piețe și că nu a prezentat propria evaluare a acestor restricții.
173 În această privință, trebuie să se observe că respectivele consecințe rezultă indirect din restricțiile privind libera prestare a serviciilor pe care le cauzează măsurile adoptate de Regatul Unit. Or, după cum s‑a considerat în cadrul celui de al doilea și al celui de al patrulea motiv, Comisia nu a săvârșit o eroare considerând că restricțiile privind libera prestare a serviciilor ce rezultă din înscrierea tuturor meciurilor Campionatului Mondial pe lista evenimentelor de importanță majoră pentru societatea Regatului Unit sunt justificate prin motive imperative de interes general și nu sunt nici necorespunzătoare, nici disproporționate. Efectele la nivelul numărului de concurenți potențiali, ce reprezintă o consecință ineluctabilă a acestor obstacole în calea liberei prestări a serviciilor, nu pot fi considerate, așadar, contrare articolelor din tratat referitoare la concurență. În aceste condiții, Comisia nu trebuia să facă o analiză mai aprofundată decât cea pe care a efectuat‑o în legătură cu aceste consecințe.
174 A doua obiecție privește drepturile speciale, despre care se pretinde că au fost acordate BBC și ITV, care au ca efect autorizarea sau posibilitatea existenței unui abuz de poziție dominantă, pe care aceste posturi de emisie ar avea‑o pe piața relevantă, și anume, potrivit FIFA, pe piața drepturilor de difuzare a meciurilor Campionatului Mondial.
175 Astfel, potrivit articolului 86 alineatul (1) CE, normă în materia concurenței aplicabilă în cazul măsurilor statale (Hotărârea Curții din 16 septembrie 1999, Becu și alții, C‑22/98, Rec., p. I‑5665, punctul 31), statele membre nu pot plasa, prin acte cu putere de lege și prin acte administrative, întreprinderile publice și întreprinderile cărora le acordă drepturi speciale sau exclusive într‑o situație în care aceste întreprinderi nu ar putea să se plaseze ele însele printr‑o conduită autonomă fără a încălca articolele 12 CE și 81 CE-89 CE (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 13 decembrie 1991, GB‑Inno‑BM, C‑18/88, Rec., p. I‑5941, punctul 20).
176 În această privință, deși este adevărat că drepturile speciale sau exclusive în sensul acestei dispoziții sunt acordate atunci când statul oferă protecție unui număr limitat de întreprinderi și când această protecție este de natură să afecteze în mod substanțial capacitatea altor întreprinderi de a‑și desfășura activitatea economică respectivă pe același teritoriu și în condiții în esență echivalente (Hotărârea Curții din 25 octombrie 2001, Ambulanz Glöckner, C‑475/99, Rec., p. I‑8089, punctul 24), nu este mai puțin adevărat că legislația Regatului Unit nu oferă o astfel de protecție stațiilor de emisie în cauză.
177 Astfel, este vorba despre asemenea drepturi atunci când autoritățile publice conferă un monopol (Hotărârea Curții din 12 februarie 1998, Raso și alții, C‑163/96, Rec., p. I‑533, punctul 23), când pot bloca intrarea unui concurent pe piața în care își desfășoară activitatea titularul lor sau pe o piață vecină pentru motive legate de efectele negative pe care o astfel de intrare le‑ar avea asupra funcționării și a rentabilității titularului menționat (Hotărârea Ambulanz Glöckner, punctul 176 de mai sus, punctele 7, 23 și 25) sau a necesității de mână de lucru (Hotărârea Becu și alții, punctul 175 de mai sus, punctul 23) sau atunci când titularul este abilitat, prin intermediul legislației corespunzătoare, să influențeze condițiile desfășurării respectivei activități de către concurenții săi în funcție de interesele sale sau de consecințele pe care activitatea lor le‑ar avea asupra acestei piețe și chiar asupra unei piețe vecine (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 19 martie 1991, Franța/Comisia, C‑202/88, Rec., p. I‑1223, punctul 51, Hotărârea ERT, punctul 142 de mai sus, punctul 37, Hotărârea GB‑Inno‑BM, punctul 175 de mai sus, punctul 25, și Hotărârea din 1 iulie 2008, MOTOE, C‑49/07, Rep., p. I‑4863, punctul 43).
178 Cu toate acestea, departe de a interzice ea însăși sau de a autoriza BBC sau ITV să interzică oricărei stații de emisie să achiziționeze drepturi de difuzare a meciurilor Campionatului Mondial sau să influențeze condițiile de difuzare a acestora, legislația Regatului Unit se limitează să elimine posibilitatea lor de difuzare pe o bază exclusivă pe teritoriul acestui stat membru, fără a distinge între cele două categorii de stații de emisie sub acest aspect (a se vedea punctele 10 și 11 de mai sus). În acest sens, este important de precizat că FIFA pretinde în mod eronat că BBC și ITV sunt unicele stații de emisie cărora le este permis să achiziționeze drepturi exclusive de difuzare a Campionatului Mondial pentru Regatul Unit. Dimpotrivă, mai întâi, după cum tocmai s‑a arătat, interdicția de difuzare pe o bază exclusivă stabilită la articolul 101 din Legea audiovizualului din anul 1996 se referă în același mod la toate stațiile de emisie din cele două categorii stabilite de legislația Regatului Unit. Apoi, această interdicție se alătură articolului 99 din Legea audiovizualului din anul 1996, care declară nevalid orice contract de difuzare a unui eveniment înscris pe listă în măsura în care are ca obiect să confere un drept exclusiv, fără a lua în considerare identitatea stației de emisie.
179 Prin urmare, legislația Regatului Unit interzice exclusivitatea pentru orice stație de emisie nu doar în etapa difuzării, ci și în cea a încheierii contractelor de difuzare, astfel încât nicio stație de emisie care intră în domeniul de competență al Regatului Unit nu poate să încheie în mod valabil un contract pentru difuzarea în exclusivitate a unui eveniment înscris pe lista acestui stat membru. În schimb, legislația menționată permite fără distincție stațiilor de emisie din ambele categorii stabilite de aceasta să depună oferte pentru achiziționarea unor drepturi de difuzare neexclusivă la televiziune a meciurilor Campionatului Mondial.
180 În aceste condiții, împrejurarea că numai anumite stații de emisie din prima categorie, precum BBC și ITV, vor difuza în final Campionatul Mondial în Regatul Unit, în urma autorizării de către Office of Communications, întrucât concurenții lor nu sunt interesați decât de o difuzare în exclusivitate și, pentru acest motiv, nu vor depune oferte pentru dobândirea drepturilor necesare (a se vedea punctul 13 de mai sus), nu echivalează cu acordarea unor drepturi speciale sau exclusive acestora în sensul articolului 86 alineatul (1) CE. Astfel, această împrejurare, presupunând că este dovedită, este rezultatul importanței acordate exclusivității în cadrul modelului de întreprindere implementat de stațiile de emisie care administrează posturi cu plată, iar nu al vreunei interdicții instituite de legislația Regatului Unit, întrucât prevederile acestei legislații sunt aplicabile fără distincție stațiilor de emisie din cele două categorii. Prin urmare, măsurile Regatului Unit, prin ele însele, nu afectează capacitatea operatorilor de stații de emisie cu plată de a‑și desfășura, în legătură cu achiziționarea drepturilor de difuzare la televiziune a Campionatului Mondial, activitatea în condiții în esență echivalente celor în vigoare pentru BBC sau ITV.
181 În consecință, se impune respingerea celui de al cincilea motiv.
Cu privire la cererea de măsuri de organizare a procedurii formulată de FIFA
182 Aprecierile făcute în cadrul motivelor invocate de FIFA au drept consecință lipsa necesității de a adopta măsurile de organizare a procedurii solicitate de aceasta (a se vedea punctele 20 și 21 de mai sus).
183 În această privință, trebuie subliniat că, în opinia FIFA, cererea sa vizează să îi permită astfel numai Tribunalului să examineze, în primul rând, dacă elementele disponibile ar permite Comisiei să concluzioneze în mod valabil că toate meciurile Campionatului Mondial au fost considerate în mod tradițional ca fiind de importanță majoră pentru societatea Regatului Unit și au o popularitate deosebită în rândul publicului larg, în al doilea rând, dacă Comisia a aprobat în mod justificat înscrierea tuturor acestor meciuri pe lista Regatului Unit și, în al treilea rând, dacă Comisia a demonstrat în mod suficient că restricțiile privind libertățile fundamentale, dreptul de proprietate și concurența sunt justificate. În plus, aceste elemente ar permite FIFA să stabilească faptul că Comisia ar fi motivat în mod insuficient decizia atacată omițând să explice motivul pentru care nu a luat în considerare informațiile oferite de autoritățile Regatului Unit după 28 iulie 2000. Elementele în cauză ar fi de asemenea relevante pentru a aprecia dacă procedura instituită de autoritățile Regatului Unit este clară și transparentă, în special în raport cu informațiile prezentate Comisiei, dar care nu existau în momentul în care a fost întocmită lista Regatului Unit și în care serviciile naționale competente au emis avize contrare.
184 În aceste condiții, FIFA a solicitat Tribunalului să invite Comisia să depună toată corespondența dintre aceasta și autoritățile Regatului Unit legată de lista evenimentelor de importanță majoră pentru societatea Regatului Unit, inclusiv scrisorile trimise după 15 decembrie 2005, dată la care s‑a pronunțat Hotărârea Infront WM/ Comisia, punctul 15 de mai sus.
185 În această privință, trebuie să se observe că, după cum s‑a arătat în cadrul examinării motivelor invocate de FIFA, niciun argument în susținerea cărora aceasta din urmă dorește să invoce elementele care ar putea fi cuprinse în documentele a căror depunere o solicită nu poate influența legalitatea deciziei atacate.
186 În special, în ceea ce privește importanța meciurilor „non‑prime” pentru societatea Regatului Unit și, în mod corelativ, calificarea Campionatului Mondial în ansamblul său ca eveniment de importanță majoră pentru societatea acestui stat membru, FIFA a furnizat o serie de elemente statistice, prin natura lor, foarte pertinente, care demonstrează, în opinia sa, exactitudinea informațiilor sale sub acest aspect, Tribunalul considerând însă că informațiile nu infirmă concluziile la care a ajuns Comisia. Situația este similară în privința argumentelor legate de pretinsa neluare în considerare a elementelor ulterioare anului 2000, întrucât FIFA a furnizat în mod efectiv elemente statistice corespunzătoare, iar Tribunalul a considerat că acestea nu afectează temeinicia concluziilor Comisiei. În ceea ce privește luarea în considerare de către Comisie a elementelor care nu erau disponibile la momentul în care autoritățile Regatului Unit au stabilit lista evenimentelor de importanță majoră pentru societatea acestui stat membru, este suficient de amintit că aceasta nu indică nicio neregulă procedurală sau de fond (a se vedea punctele 75, 76 și 95 de mai sus), astfel încât o măsură de organizare a procedurii nu este oportună în această privință.
187 În aceste împrejurări, trebuie să se respingă cererea de adoptare a măsurilor de organizare a procedurii, precum și acțiunea în ansamblul său.
Cu privire la cheltuielile de judecată
188 Potrivit articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât FIFA a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor Comisiei.
189 Regatul Belgiei și Regatul Unit suportă propriile cheltuieli de judecată, potrivit articolului 87 alineatul (4) din Regulamentul de procedură.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a șaptea)
declară și hotărăște:
1) Respinge acțiunea.
2) Fédération internationale de football association (FIFA) suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și cheltuielile de judecată efectuate de Comisia Europeană.
3) Regatul Belgiei și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord suportă propriile cheltuieli de judecată.
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 17 februarie 2011.
Semnături
Cuprins
Cadrul juridic
Istoricul cauzei și decizia atacată
Procedura și concluziile părților
În drept
1. Cu privire la admisibilitate
Argumentele părților
Aprecierea Tribunalului
2. Cu privire la fond
Cu privire la primul motiv, întemeiat pe lipsa motivării
Argumentele părților
Aprecierea Tribunalului
Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 3a alineatul (1) din Directiva 89/552
Cu privire la procedura urmată de autoritățile din Regatul Unit
– Argumentele părților
– Aprecierea Tribunalului
Cu privire la importanța meciurilor „non‑prime” pentru societatea Regatului Unit
– Argumentele părților
– Aprecierea Tribunalului
Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea dreptului de proprietate al FIFA
Argumentele părților
Aprecierea Tribunalului
Cu privire la al patrulea și la al șaselea motiv, întemeiate pe încălcarea dispozițiilor tratatului privind libera prestare a serviciilor și dreptul concurenței
Argumentele părților
Aprecierea Tribunalului
Cu privire la al cincilea motiv, întemeiat pe încălcarea dispozițiilor tratatului privind concurența
Argumentele părților
Aprecierea Tribunalului
Cu privire la cererea de măsuri de organizare a procedurii formulată de FIFA
Cu privire la cheltuielile de judecată