CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL
MELCHIOR WATHELET
prezentate la 5 septembrie 2013(1)
Cauza C‑479/12
H. Gautzsch Großhandel GmbH & Co. KG
împotriva
Münchener Boulevard Möbel Joseph Duna GmbH
[cerere de decizie preliminară formulată de Bundesgerichtshof (Germania)]
„Proprietate intelectuală și industrială – Desen sau model industrial – Noțiunea «divulgare către public» – Noțiunea «grupuri specializate» – Sarcina probei privind imitarea desenului neînregistrat – Norme de procedură – Drept aplicabil”
1. Prin cererea de decizie preliminară formulată, Bundesgerichtshof (Germania) solicită Curții să se pronunțe cu privire la interpretarea articolului 7 alineatul (1), a articolului 11 alineatul (2) și a articolului 89 alineatul (1) literele (a) și (d) din Regulamentul (CE) nr. 6/2002 al Consiliului din 12 decembrie 2001 privind desenele sau modelele industriale comunitare(2) (denumit în continuare „regulamentul”).
2. Pentru prima dată, Curtea este chemată să se pronunțe cu privire la noțiunea „grupuri specializate din sectorul în cauză care funcționează în Comunitate”, utilizată la articolul 7 alineatul (1) și la articolul 11 alineatul (2) din regulament, precum și cu privire la formularea „nu ar fi putut deveni cunoscute, în cursul normal al afacerilor, grupurilor specializate din sectorul în cauză care funcționează în Comunitate”, utilizată la articolul 7 alineatul (1) din regulament (prima și a doua întrebare). Se solicită de asemenea Curții să se pronunțe cu privire la diferitele aspecte procedurale (sarcina probei, prescripția și decăderea), precum și cu privire la dreptul aplicabil (de la a treia la a șasea întrebare).
I – Cadrul juridic
3. Considerentele (21) și (22) ale regulamentului au următorul cuprins:
„(21) Natura exclusivă a dreptului conferit de desenul sau modelul industrial comunitar înregistrat reflectă dorința de a‑i asocia cel mai înalt grad de certitudine juridică posibil. În schimb, desenul sau modelul comunitar industrial neînregistrat nu trebuie să confere decât dreptul de a împiedica copierea. Prin urmare, protecția nu se poate extinde asupra unor produse cărora li se aplică desene sau modele rezultate la rândul lor din desene sau modele industriale concepute independent de către un al doilea autor. Dreptul în cauză trebuie să se extindă, de asemenea, asupra comerțului cu produse cărora li se aplică desene sau modele industriale contrafăcute.
(22) Măsurile destinate să garanteze exercitarea acestor drepturi țin de competența legiuitorului național. În consecință, este necesar să se prevadă anumite sancțiuni de bază uniforme în toate statele membre. Sancțiunile în cauză ar trebui să permită stoparea actelor de contrafacere, indiferent de jurisdicția în cadrul căreia este invocată executarea.”
4. În conformitate cu articolul 1 alineatul (1) și alineatul (2) litera (a) din regulament, un desen sau model industrial care îndeplinește condițiile enunțate în acest regulament este protejat drept „desen sau model industrial comunitar neînregistrat”, dacă este făcut public conform procedurilor prevăzute de acest regulament.
5. Articolul 4 din regulament, intitulat „Condiții de protecție”, prevede, la alineatul (1), că un desen sau model industrial este protejat printr‑un desen sau model industrial comunitar numai dacă are caracter individual și de noutate.
6. Potrivit articolului 5 din regulament, intitulat „Noutatea”:
„(1) Se consideră că un desen sau model industrial reprezintă o noutate dacă niciun desen sau model identic nu a fost făcut public:
(a) în cazul unui desen sau model industrial comunitar neînregistrat, înainte de data la care desenul sau modelul pentru care se solicită protecție a fost făcut public pentru prima dată;
[...]”
7. Articolul 6 din regulament, intitulat „Caracterul individual”, prevede la alineatul (1) litera (a):
„Se consideră că un desen sau un model industrial are caracter individual dacă impresia globală pe care o produce asupra utilizatorului avizat diferă de impresia produsă asupra unui asemenea utilizator de orice alt desen sau model care a fost făcut public:
(a) în cazul unui desen sau model industrial comunitar neînregistrat, înainte de data la care desenul sau modelul pentru care se solicită protecție a fost făcut public pentru prima dată”.
8. Articolul 7 din regulament, intitulat „Divulgare”, prevede la alineatul (1):
„În sensul aplicării dispozițiilor articolelor 5 și 6, se consideră că un desen sau un model industrial a fost divulgat publicului dacă a fost publicat ca urmare a înregistrării sau în alt mod, sau a fost expus, utilizat în comerț sau făcut public în orice alt mod, înainte de data prevăzută la articolul 5 alineatul (1) litera (a) […], cu excepția situațiilor în care aceste acțiuni nu ar fi putut deveni cunoscute, în cursul normal al afacerilor, grupurilor specializate din sectorul în cauză care funcționează în Comunitate. Cu toate acestea, nu se consideră divulgat publicului un desen sau un model care a fost divulgat numai unui terț, în condiții de confidențialitate explicite sau implicite.”
9. Articolul 11 din regulament, intitulat „Durata protecției pentru desenul sau modelul industrial comunitar neînregistrat”, prevede la alineatele (1) și (2):
„(1) Un desen sau un model industrial care îndeplinește condițiile enumerate în secțiunea 1 este protejat în calitate de desen sau model industrial comunitar neînregistrat pe parcursul unei perioade de trei ani de la data la care desenul sau modelul a fost divulgat publicului pentru prima dată în cadrul Comunității.
(2) În sensul alineatului (1), se consideră că un desen sau un model industrial a fost divulgat publicului în cadrul Comunității dacă a fost publicat, expus, utilizat în comerț sau făcut public în orice alt mod, în așa fel încât, în cursul normal al afacerilor, se poate presupune că acțiunea respectivă ar fi devenit cunoscută grupurilor specializate din sectorul în cauză care funcționează în Comunitate. Cu toate acestea, nu se consideră divulgat publicului un desen sau un model care a fost divulgat numai unui terț, în condiții de confidențialitate explicite sau implicite.”
10. Articolul 19 din regulament, intitulat „Drepturi conferite de desenul sau modelul industrial comunitar”, prevede la alineatul (2):
„Cu toate acestea, desenul sau modelul industrial comunitar neînregistrat nu conferă titularului său dreptul de a interzice actele menționate la alineatul (1) decât dacă utilizarea contestată rezultă din copierea desenului sau a modelului protejat.
Utilizarea contestată nu este considerată ca provenind din copierea desenului sau modelului protejat dacă rezultă dintr‑o muncă de creație independentă realizată de un autor despre care se poate afirma în mod justificat că nu cunoștea desenul sau modelul divulgat de titular.”
11. Articolul 85 alineatul (2) din regulament, intitulat „Prezumția de valabilitate – apărarea pe fond”, are următorul cuprins:
„În procedurile rezultate din acțiuni în contrafacere sau din acțiuni privind posibila contrafacere a unui desen sau model industrial comunitar neînregistrat, instanțele competente în domeniul desenelor sau modelelor industriale comunitare consideră desenul sau modelul comunitar în cauză valabil dacă titularul desenului sau al modelului face dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute la articolul 11 și dacă indică prin ce anume desenul sau modelul său prezintă un caracter individual. Cu toate acestea, pârâtul poate să conteste valabilitatea pe cale de excepție sau printr‑o cerere reconvențională în nulitate.”
12. Potrivit articolului 88 din regulament, intitulat „Legislație aplicabilă”:
„(1) Instanțele competente în domeniul desenelor sau modelelor industriale comunitare aplică dispozițiile prezentului regulament.
(2) Pentru toate aspectele care nu intră în domeniul de aplicare al prezentului regulament, instanța competentă în domeniul desenelor sau modelelor industriale comunitare aplică dreptul său intern, inclusiv dreptul internațional privat.
(3) Cu excepția cazurilor în care prezentul regulament prevede altfel, instanța competentă în domeniul desenelor sau modelelor industriale comunitare aplică normele de procedură aplicabile aceluiași tip de proceduri referitoare la o înregistrare a unui desen sau model în statul membru pe teritoriul căruia este situată instanța respectivă.”
13. Articolul 89 din regulament, intitulat „Sancțiuni în cadrul acțiunii în contrafacere”, prevede:
„(1) În cazul în care, într‑o acțiune în contrafacere sau acțiune privind riscul de contrafacere, o instanță competentă în domeniul desenelor sau modelelor comunitare constată că pârâtul a contrafăcut sau există riscul să contrafacă un desen sau un model comunitar, aceasta dispune, cu excepția cazului în care există anumite motive speciale care o determină să nu acționeze astfel:
(a) printr‑o ordonanță prin care i se interzice pârâtului să‑și continue actele de contrafacere sau actele care prezintă riscul de contrafacere;
[...]
(d) prin orice ordonanță care impune alte sancțiuni recomandate în cazul în speță și prevăzute de legea – inclusiv de dreptul internațional privat – statului membru în care au fost săvârșite actele de contrafacere sau care prezintă riscul de contrafacere.
[...]”
II – Situația de fapt din litigiul principal
14. Münchener Boulevard Möbel Joseph Duna GmbH (denumită în continuare „MBM Joseph Duna”) comercializează în Germania un pavilion de grădină cu baldachin, al cărui model a fost creat de administratorul acesteia în toamna anului 2004. În anul 2006, H. Gautzsch Großhandel GmbH & Co. KG (denumită în continuare „Gautzsch Großhandel”), a început să vândă, la rândul său, un pavilion de grădină, numit „Athen”, produs de întreprinderea chineză Zhengte.
15. Considerând că pavilionul „Athen” este o copie a propriului model și solicitând pentru acesta din urmă protecția acordată desenelor și modelelor industriale comunitare neînregistrate, MBM Joseph Duna a introdus împotriva Gautzsch Großhandel, la Landgericht Düsseldorf, o acțiune în contrafacere având ca obiect, pe de o parte, încetarea comercializării de către Gautzsch Großhandel a pavilionului „Athen”, predarea, în vederea distrugerii, a produselor contrafăcute aflate în posesia sau în proprietatea sa și furnizarea informaţiilor privind contrafacerea și, pe de altă parte, constatarea în sarcina acesteia a unei obligații de despăgubire.
16. MBM Joseph Duna a subliniat, printre altele, în susținerea acțiunii sale, că modelul său industrial figura în lunile aprilie și mai 2005 în „prospectele de noutăți – MBM” ale acesteia, care fuseseră transmise comercianților principali din sectorul în cauză care vindeau mobilă și mobilier de grădină, precum și grupurilor germane de cumpărare de mobilă.
17. Gautzsch Großhandel a contestat acțiunea și a invocat că pavilionul său „Athen” a fost conceput în mod independent de producătorul chinez Zhengte la începutul anului 2005, fără a avea cunoștință de modelul industrial al MBM Joseph Duna, și prezentat clienților europeni în luna martie 2005 în sălile de expoziție ale Zhengte din China. Susținând că un model al acestui pavilion fusese trimis în luna iunie 2005 unei societăți cu sediul în Belgia, că MBM Joseph Duna avea cunoștință despre existența acestui model industrial din luna septembrie 2005 și despre comercializarea acestuia din luna august 2006, aceasta a arătat că dreptul reclamantei a fost prescris şi că aceasta din urmă a fost decăzută din drepturi.
18. Instanța de prim grad a constatat că nu mai era necesar să se pronunțe cu privire la primul și, al doilea capăt de cerere, având în vedere expirarea perioadei de protecție de trei ani. Aceasta a obligat Gautzsch Großhandel să furnizeze informații cu privire la activitățile sale și a constatat obligaţia ei de a plăti daune interese.
19. Apelul formulat de Gautzsch Großhandel împotriva acestei hotărâri a fost respins. Instanța de apel a considerat că, în temeiul articolului 19 alineatul (2) și al articolului 89 alineatul (1) literele (a) și (d) din regulament, precum și al Legii germane privind desenele și modelele industriale, primele capete de cerere erau inițial întemeiate și că MBM Joseph Duna avea efectiv dreptul la furnizarea de informaţii şi la daune interese.
20. În cadrul recursului introdus de Gautzsch Großhandel la Bundesgerichtshof, aceasta din urmă observă, în primul rând, că instanța de apel a considerat că modelul industrial MBM Joseph Duna fusese divulgat pentru prima dată publicului cu ocazia transmiterii „prospectelor de noutăți – MBM”, care cuprindeau imagini ale modelului industrial în discuție, în lunile aprilie și mai 2005, în tiraj de 300-500 de exemplare, unor vânzători și unor comercianți intermediari, precum şi către două asociaţii germane care au ca obiect de activitate achiziţionarea de mobilier.
21. Acesta ridică problema dacă distribuirea de imagini ale acestui model industrial, într‑un astfel de tiraj, către comercianți este suficientă pentru a se considera că modelul industrial a fost divulgat, în cursul normal al afacerilor, grupurilor specializate din sectorul în cauză care funcționează în Uniunea Europeană, în sensul articolului 11 alineatul (2) din regulament. În această privință, acesta ridică problema dacă grupurile specializate includ numai persoanele care, în cadrul sectorului în cauză, au o influență conceptuală asupra designului produsului.
22. În al doilea rând, instanța de trimitere arată că instanța de apel a admis că modelul industrial al MBM Joseph Duna era nou, în sensul articolului 5 alineatul (1) litera (a) din regulament, considerând că o divulgare anterioară a modelului industrial „Athen” nu se opunea recunoașterii acestui caracter nou.
23. Chiar dacă modelul industrial „Athen” fusese prezentat în spațiile expoziționale ale societății Zhengte din China în luna martie 2005 și ale societății Kosmos, în Belgia, grupurile specializate din sectorul în cauză nu ar fi putut, potrivit instanței de apel, să cunoască în acest mod respectivul model industrial în cursul normal al afacerilor.
24. Având în vedere aceste considerații, instanța de trimitere solicită să se stabilească circumstanțele în care un desen sau model industrial, deși divulgat unor terți fără condiția de confidențialitate expresă sau implicită, poate să nu fie cunoscut de grupurile specializate din sectorul în cauză în cadrul Uniunii, în sensul articolului 7 alineatul (1) din regulament.
25. În al treilea rând, instanța de trimitere arată că instanța de apel a considerat că modelul industrial contestat constituia nu un act de creație autonom, ci o copie a modelului industrial al MBM Joseph Duna, admițând că aceasta din urmă beneficia de o facilitare a sarcinii probei cu privire la acest aspect, având în vedere concordanța fundamentală constatată în mod obiectiv între cele două modele industriale în litigiu. Aceasta ridică problema de a stabili care este partea căreia îi revine sarcina probei, în temeiul articolului 19 alineatul (2) din regulament, dacă utilizarea modelului industrial comunitar neînregistrat provine din copierea modelului industrial protejat.
26. În al patrulea rând, Bundesgerichtshof observă că instanța de apel a considerat că dreptul la acțiunea în încetare întemeiată pe articolul 19 alineatul (2) și pe articolul 89 alineatul (1) litera (a) din regulament nu era prescris la momentul formulării acțiunii. În această privință, Bundesgerichtshof ridică problema dacă dreptul la acțiunea în încetare întemeiată pe contrafacerea unui desen sau model industrial este supusă prescripției și, în cazul unui răspuns afirmativ, care este dispoziția legală care stabilește această prescripție, dat fiind că regulamentul nu prevede dispoziții specifice în această privință.
27. În al cincilea rând, dat fiind că instanța de apel a respins de asemenea motivul întemeiat pe decăderea din dreptul de a formula acțiunea în încetare invocat de Gautzsch Großhandel, instanța de trimitere consideră că se ridică problema care sunt, după caz, condițiile în care reclamanta poate fi decăzută din dreptul de a formula acțiunea în încetare conform articolului 19 alineatul (2) și articolului 89 alineatul (1) litera (a) din regulament, întemeiată pe contrafacerea unui model industrial comunitar neînregistrat. În opinia acesteia, trebuie să se stabilească dacă circumstanțele care determină Gautzsch Großhandel să invoce decăderea din drepturi intră în categoria „motivelor speciale”, în sensul acestei din urmă dispoziții.
28. În al șaselea și ultimul rând, instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă pentru drepturile de distrugere, de furnizare de informații și de despăgubire invocate la nivelul Uniunii trebuie să se ia în considerare legislația din statul membru respectiv în temeiul căruia sunt invocate aceste drepturi. În această privință, instanța de trimitere observă că o legătură doar cu legislația acestui stat membru s‑ar putea justifica în special din punctul de vedere al aplicării efective a dreptului, dar că articolul 89 alineatul (1) litera (d) din regulament ar putea fi contrar acestei soluții, precum și articolul 8 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 864/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 iulie 2007 privind legea aplicabilă obligațiilor necontractuale (Roma II)(3), care pledează de asemenea în favoarea aplicării legislației statului membru în care au fost săvârșite actele de contrafacere.
III – Cererea de decizie preliminară și procedura în fața Curții
29. Prin decizia primită la Curte la 25 octombrie 2012, Bundesgerichtshof a suspendat judecarea cauzei și a adresat Curții, în temeiul articolului 267 TFUE, următoarele întrebări preliminare:
„1) Articolul 11 alineatul (2) din [regulament] trebuie interpretat în sensul că un desen sau model industrial ar putea deveni cunoscut, în cursul normal al afacerilor, grupurilor specializate din sectorul în cauză care funcţionează în Uniune, în cazul în care comercianţilor le‑au fost transmise imagini ale desenului sau modelului industrial respectiv?
2) Articolul 7 alineatul (1) prima teză din [regulament] trebuie interpretat în sensul că un desen sau model industrial, deşi a fost divulgat terţilor fără condiţii de confidenţialitate explicite sau implicite, nu ar putea deveni cunoscut, în cursul normal al afacerilor, grupurilor specializate din sectorul în cauză care funcţionează în Uniune în cazul în care:
a) nu a fost făcut cunoscut decât unei singure întreprinderi din grupul specializat sau
b) a fost expus în spaţiul expoziţional al unei întreprinderi din China situat în afara ariei de observare obişnuită a pieţelor?
3) a) Articolul 19 alineatul (2) din [regulament] trebuie interpretat în sensul că titularului unui desen sau model industrial comunitar neînregistrat îi revine sarcina de a proba că utilizarea contestată rezultă din copierea desenului sau modelului industrial protejat?
b) În cazul în care răspunsul la [a treia] întrebare [litera] a) de mai sus este afirmativ:
Sarcina probei este răsturnată sau titularul desenului sau modelului industrial neînregistrat beneficiază de o facilitare a sarcinii probei, în cazul în care desenul sau modelul industrial şi utilizarea contestată prezintă asemănări esenţiale?
4) a) Dreptul de a formula o acţiune în încetarea contrafacerii unui desen sau model industrial comunitar neînregistrat, conform articolului 19 alineatul (2) şi articolului 89 alineatul (1) litera (a) din [regulament], este supus prescripţiei?
b) În cazul în care răspunsul la [a patra] întrebare [litera] a) de mai sus este afirmativ:
Care este, după caz, dispoziţia din dreptul Uniunii în temeiul căreia operează prescripţia?
5) a) Dreptul de a formula o acţiune în încetarea contrafacerii unui desen sau model industrial comunitar neînregistrat, conform articolului 19 alineatul (2) şi articolului 89 alineatul (1) litera (a) din [regulament], este supus decăderii?
b) În cazul în care răspunsul la [a cincea] întrebare [litera] a) de mai sus este afirmativ:
Care este, după caz, dispoziţia din dreptul Uniunii în temeiul căreia operează decăderea?
6) Articolul 89 alineatul (1) litera (d) din [regulament] trebuie interpretat în sensul că cererile de distrugere, de divulgare de informaţii, precum şi de despăgubiri formulate la nivelul întregii Uniuni în temeiul contrafacerii unui desen sau model industrial comunitar neînregistrat intră sub incidenţa legislaţiei statelor membre în care a fost săvârşită acţiunea de contrafacere?”
30. Gautzsch Großhandel și Comisia Europeană au depus observații scrise la 4 februarie 2013 și, respectiv, la 15 februarie 2013. În conformitate cu articolul 76 alineatele (1) și (2) din Regulamentul de procedură al Curții, întrucât aceasta din urmă a considerat că este suficient informată, iar părțile nu au solicitat acest lucru, nu a fost organizată nicio ședință de audiere a pledoariilor.
IV – Analiză
31. Primele două întrebări privesc noțiunea de divulgare prezentă la articolul 7 alineatul (1) și la articolul 11 alineatul (2) din regulament. Este vorba, mai precis, despre interpretarea expresiei „grupuri specializate din sectorul în cauză care funcționează în Comunitate”, utilizată pentru a defini divulgarea. În ceea ce privește celelalte patru întrebări, acestea privesc stabilirea legislației aplicabile în cazul mai multor aspecte de procedură și de fond.
A – Cu privire la prima întrebare preliminară
32. Prin intermediul primei întrebări preliminare, instanța de trimitere solicită Curții să se pronunțe cu privire la noțiunea „grupuri specializate” prevăzută la articolul 11 alineatul (2) din regulament: transmiterea de imagini ale unui model industrial comercianților este suficientă pentru a considera că acest model industrial ar putea deveni cunoscut grupurilor specializate din sectorul în cauză care funcţionează în Uniune?
33. Ar fi vorba, așadar, să se aleagă între o interpretare restrictivă – care ar însemna că grupurile specializate cuprind numai persoanele care, în cadrul sectorului în cauză, au atribuția să conceapă, să dezvolte sau să fabrice produse în conformitate cu aceste modele industriale – și o interpretare mai largă – care ar include în noțiunea „grupuri specializate din sectorul în cauză” intermediarii și comercianții.
34. Instanța de trimitere pare în favoarea celei de a doua interpretări. Împărtășim această opinie.
35. Din punct de vedere literal, prima teză a alineatului (2) al articolului 11 din regulament cuprinde două părți. Mai întâi, aceasta începe cu enumerarea ipotezelor potrivit cărora un desen sau model industrial poate fi considerat ca fiind divulgat publicului în cadrul Uniunii. Aceasta va fi situația, „dacă a fost publicat, expus, utilizat în comerț sau făcut public în orice alt mod”. Teza continuă cu enunțarea circumstanței speciale care va permite transformarea acestor imagini în „divulgare” (cele două părți fiind legate prin locuțiunea conjuncțională „în așa fel încât”). Aceasta va fi situația în cazul în care, „în cursul normal al afacerilor, se poate presupune că acțiunea respectivă ar fi devenit cunoscută grupurilor specializate din sectorul în cauză care funcționează în Comunitate”.
36. Doar în cadrul acestei și aceleiași teze, utilizarea locuțiunii conjuncționale „în așa fel încât”, urmată de termenii demonstrativi „acțiunea respectivă”, conduce în mod necesar la includerea în noțiunea de grupuri specializate a tuturor ipotezelor și actorilor avuți în vedere în prima parte a tezei, inclusiv sfera comercială. Expresia „în cursul normal al afacerilor”, utilizată în cea de a doua parte a tezei, pledează de asemenea în sensul includerii comercianților în „grupurile specializate din sectorul în cauză”.
37. Scopul urmărit și cadrul general în care se înscrie regulamentul nu repun în discuție această interpretare.
38. Astfel cum a prezentat pe scurt High Court of Justice (England & Wales), Chancery Division (Patents Court) (Regatul Unit), se ridică problema „who is in the circle?”(4). În plus, suntem de acord cu răspunsul acesteia, și anume că, în principiu, noțiunea cuprinde toate persoanele care participă la comerțul legat de produsele din sectorul în cauză. În consecință, acest lucru le include pe cele pe care le desenează și le fabrică, dar și pe cele care fac publicitate acestora, le comercializează, le distribuie și le vând în mediul de afaceri din Uniune(5).
39. Considerăm, așadar, că răspunsul care trebuie dat la prima întrebare preliminară ar trebui să fie afirmativ: articolul 11 alineatul (2) din regulament trebuie interpretat în sensul că, în cursul normal al afacerilor, un desen sau model industrial ar putea deveni cunoscut în mod rezonabil grupurilor specializate din sectorul în cauză care funcționează în Uniune, din moment ce imagini ale respectivului desen sau model industrial fuseseră transmise în prealabil unor comercianți care își desfășoară activitatea în sectorul în cauză.
B – Cu privire la a doua întrebare preliminară
40. A doua întrebare nu mai privește articolul 11 alineatul (2) din regulament, ci articolul 7 alineatul (1) din regulament. Cu toate acestea, este vorba tot despre definirea noțiunii „grupuri specializate”. Astfel, în cazul în care prima întrebare se referea mai degrabă la aspectul, pentru titularul modelului industrial, dacă modelul industrial a cărui protecție o solicită fusese divulgat suficient pentru a beneficia de protecția regulamentului, a doua întrebare privește mai mult problema pe care o ridică pretinsul autor al contrafacerii de a afla dacă titularul putea să fi avut cunoștință de modelul industrial al „terților” (în speță cel al acestui pretins autor al contrafacerii) înainte de divulgarea propriului model industrial, și, așadar, pierderea dreptului său pretins la protecție.
41. În realitate, instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă, în cazul unei divulgări a desenului sau modelului industrial unei singure întreprinderi din sectorul în cauză [a doua întrebare litera a)] sau al expunerii acestui desen sau model industrial în spațiile expoziționale ale unei întreprinderi situate în China, cu alte cuvinte, în afara ariei de observare obișnuită a piețelor [a doua întrebare litera b)], acest desen sau model industrial poate fi considerat „cunoscut grupurilor specializate din sectorul în cauză care funcţionează în Uniune”.
42. Pentru a aminti, articolul 7 alineatul (1) din regulament prevede că se consideră că un desen sau model industrial a fost divulgat publicului dacă a fost publicat ca urmare a înregistrării sau în alt mod sau a fost expus, utilizat în comerț sau făcut public în orice alt mod, înainte de data prevăzută la articolul 5 alineatul (1) litera (a) și la articolul 6 alineatul (1) litera (a) sau la articolul 5 alineatul (1) litera (b) și la articolul 6 alineatul (1) litera (b) din regulament.
43. Același alineat prevede două excepții. Pe de o parte, nu va exista divulgare publicului în cazul în care desenul sau modelul industrial a fost divulgat unui terț, în condiții de confidențialitate explicite sau implicite (ipoteză exclusă în întrebarea instanței de trimitere). Pe de altă parte, regula generală nu se va aplica nici în cazul în care acțiunile, care constituie, în principiu, o divulgare, „nu ar fi putut deveni cunoscute, în cursul normal al afacerilor, grupurilor specializate din sectorul în cauză care funcționează în Comunitate”.
1. Divulgarea în privința unei singure întreprinderi
44. Răspunsul la prima parte a celei de a doua întrebări pare să decurgă din chiar textul articolului 7 alineatul (1) din regulament.
45. În măsura în care legiuitorul a ales să utilizeze în textul primei excepții pluralul („cu excepția situațiilor în care aceste acțiuni nu ar fi putut deveni cunoscute, în cursul normal al afacerilor, grupurilor specializate din sectorul în cauză care funcționează în Comunitate”(6)), nu se poate deduce din acest text că divulgarea în privința unei singure întreprinderi ar fi suficientă pentru a răspunde la cerința prevăzută la articolul 7 menționat, chiar dacă această întreprindere ar aparține „grupurilor specializate” în cauză.
2. Divulgare și teritorialitate
46. A doua parte a celei de a doua întrebări, referitoare la incidența expunerii unui model industrial în spațiile unei întreprinderi situate în China, este mai delicată.
47. Astfel cum a arătat Comisia în observațiile sale, articolul 7 alineatul (1) prima teză și articolul 11 alineatul (2) din regulament prezintă o diferență esențială în sensul că acest articol 11 alineatul (2) se referă în mod explicit la o divulgare „în cadrul Comunității”, în timp ce respectivul articol 7 alineatul (1) prima teză nu cuprinde nicio referire de acest tip la teritoriul Uniunii.
48. Prin urmare, decurge de aici, în mod logic, că, pentru a aprecia dacă a avut loc o divulgare în sensul articolului 7 alineatul (1) din regulament, trebuie să ne întemeiem, în principiu, pe transmitere, independent de localizarea acesteia. Instanțele naționale și doctrina par să fie de acord, de altfel, cu această interpretare a textului(7).
49. Cu toate acestea, trebuie să subliniem că, la fel ca și articolul 11 alineatul (2) din regulament, articolul 7 alineatul (1) din acesta prevede că eventualii destinatari ai unei astfel de divulgări sunt întreprinderile care funcționează în Uniune și trebuie considerate ca aparținând „grupurilor specializate din sectorul în cauză”.
50. Această precizare nu este nesemnificativă. Ea rezultă dintr‑o propunere de modificare care fusese formulată de Comitetul Economic și Social(8) în scopul precis de a limita sfera de aplicare a propunerii Comisiei care considera inițial că noutatea trebuia să fie apreciată la nivel mondial, fără altă mențiune(9). Pentru a limita incidența unei practici care se referă la faptul că vânzătorii de produse contrafăcute (în esență, în industria textilă) obțin atestate care dovedesc în mod fals că desenul sau modelul industrial contestat fusese creat deja înainte de terți, Comitetul Economic și Social a sugerat ca definiția divulgării prevăzută la articolul 5 alineatul (2) din propunere [articolul (7) alineatul (1) din regulament] să fie completată după cum urmează: „Se consideră că un desen sau model industrial a fost divulgat publicului dacă a fost publicat ulterior înregistrării sau a fost expus, utilizat în comerț sau făcut public în orice alt mod, cu excepția situațiilor în care aceste acțiuni nu ar fi putut deveni cunoscute grupurilor specializate din sectorul în cauză care funcționează în Comunitate anterior datei de referință”(10).
51. Trimiterea la cunoașterea grupurilor specializate care funcționează în Uniune nu este, așadar, întâmplătoare. Dimpotrivă, este vorba despre rezultatul luării în considerare a unei preocupări deosebite. Astfel cum rezumă anumiți autori, ar exista două elemente: unul, absolut, divulgarea oriunde în lume, iar celălalt, relativ, cunoașterea de către grupurile specializate din sectorul în cauză, pe teritoriul Uniunii(11).
52. Utilizarea termenilor „normal” și „razoblamente” în versiunea în limba spaniolă, „normal” și „reasonably” în versiunea în limba engleză, „normale” și „raisonnablement” în versiunea în limba franceză, sau chiar „normale” și „redelijkerwijs” în versiunea în limba neerlandeză influențează de asemenea examinarea pe care trebuie să o efectueze instanța însărcinată cu evaluarea incidenței unei pretinse divulgări. Primul termen poate fi definit drept ceva „corriente o habitual”, „conforming to a standard; usual, typical, or expected”, „qui est dépourvu de tout caractère exceptionnel; qui est conforme au type le plus fréquent”, „overeenkomstig de regel, niets bijzonders of verontrustends; als norm dienend”. Al doilea face trimitere la ceea ce se solicită „de manera razonable”, cu alte cuvinte, „proporcionada o equilibrada”, „to a moderate or acceptable degree”, „sans prétention excessive, sans trop exiger”, „met billijkheid” sau „met verstand redenerend”(12).
53. Prin urmare, nu se poate solicita actorilor în cauză să efectueze demersuri speciale și amănunțite pentru a lua cunoștință de un model industrial sau desen anterior. Astfel cum subliniază Comisia în observațiile sale scrise, în cazul în care probabilitatea ca acțiunile să nu fi devenit cunoscute este mai mare decât cea ca acestea să fi devenit cunoscute nu se poate considera că ar putea deveni cunoscute în cursul normal al afacerilor. Cu alte cuvinte, trebuie să se refere într‑o anumită măsură la quod plerumque fit(13).
54. Pentru a răspunde la întrebarea adresată de instanța de trimitere, trebuie să ne punem, așadar, în situația profesioniștilor care își desfășoară activitatea pe teritoriul Uniunii și să ne întrebăm dacă aceștia au avut posibilitatea să fi cunoscut, în mod rezonabil și în cursul normal al afacerilor, desenul sau modelul industrial prin motivul invocat.
55. Acești parametri diferiți de interpretare ne determină să considerăm că o prezentare a unui model industrial în sala de expoziție a unei singure întreprinderi, care, în plus, este situată în China, nu este suficientă pentru a determina, în cursul normal al afacerilor, o cunoaștere a modelului industrial de către grupurile specializate care funcționează în Uniune. Dimpotrivă, situația ar fi, în schimb, diferită în cazul în care modelul industrial ar fi fost prezentat în China, dar, de exemplu, cu ocazia unui târg internațional cunoscut și la care ar participa principalii sau majoritatea actorilor europeni din sectorul în cauză(14).
C – Cu privire la a treia întrebare preliminară
56. Prin intermediul celei de a treia întrebări preliminare, precum și prin intermediul celei de a patra și al celei de a cincea întrebări, Bundesgerichtshof solicită Curții să se pronunțe cu privire la normele de procedură aplicabile acțiunii care decurge din articolul 19 alineatul (2) din regulament (acțiunea în încetarea contrafacerii). Această a treia întrebare privește în special sarcina probei pentru faptul că utilizarea contestată rezultă din copierea desenului sau modelului industrial protejat.
1. Cadrul general
57. Titlul II din regulament se intitulează „Dreptul desenelor și modelelor industriale”. Articolul 19 din regulament este primul articol din secțiunea 4, care este intitulată „Efecte ale desenului sau modelului industrial comunitar”. Acesta este denumit, la rândul său, „Drepturi conferite de desenul sau modelul industrial comunitar”. Alineatul (1) al acestui articol prevede că „[d]esenul sau modelul industrial comunitar înregistrat conferă titularului său dreptul exclusiv de a‑l utiliza și interzice oricărui terț utilizarea acestuia fără consimțământul titularului”. În ceea ce privește alineatul (2) al articolului menționat, acesta prevede că, „[c]u toate acestea, desenul sau modelul industrial comunitar neînregistrat nu conferă titularului său dreptul de a interzice actele menționate la alineatul (1) decât dacă utilizarea contestată rezultă din copierea desenului sau modelului protejat”.
58. Potrivit considerentului (22) al regulamentului, „[m]ăsurile destinate să garanteze exercitarea acestor drepturi țin de competența legiuitorului național”, regulamentul prevăzând numai „anumite sancțiuni de bază uniforme în toate statele membre”.
59. De altfel, articolul 88 din regulament consacră în mod expres acest considerent, prevăzând la alineatele sale (2) și (3) că, „[p]entru toate aspectele care nu intră în domeniul de aplicare al prezentului regulament, instanța competentă în domeniul desenelor sau modelelor industriale comunitare aplică dreptul său intern, inclusiv dreptul internațional privat” și că, cu excepția unei dispoziții contrare a regulamentului, aceasta „aplică normele de procedură aplicabile aceluiași tip de proceduri referitoare la o înregistrare a unui desen sau model în statul membru pe teritoriul căruia este situată instanța respectivă”.
60. Articolul 85 alineatul (2) din regulament prevede totuși că, „[î]n procedurile rezultate din acțiuni în contrafacere sau din acțiuni privind posibila contrafacere a unui desen sau model industrial comunitar neînregistrat, instanțele competente în domeniul desenelor sau modelelor industriale comunitare consideră desenul sau modelul comunitar în cauză valabil dacă titularul desenului sau modelului face dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute la articolul 11 și dacă indică prin ce anume desenul sau modelul său prezintă un caracter individual”.
61. Aceste două ultime articole fac parte din titlul IX din regulament, intitulat „Competența și procedura în ceea ce privește acțiunile în justiție în domeniul desenelor și modelelor industriale comunitare”.
2. Analiza articolelor relevante ale regulamentului
62. Din structura regulamentului, astfel cum este prezentată pe scurt mai sus, reiese în mod clar că nu se poate deduce din articolul 19 alineatul (2) din regulamentul menționat nicio normă de procedură.
63. Acest articol este, dimpotrivă, cel care consacră conținutul dreptului titularului unui desen sau model industrial comunitar, în afara oricărei considerații procedurale: titularul unui desen sau model industrial comunitar neînregistrat are dreptul de a solicita interzicerea anumitor acțiuni, cu condiția ca utilizarea contestată să rezulte din copierea respectivului desen sau model industrial.
64. În plus, din considerentul (22) și din articolul 88 din regulament reiese că stabilirea normelor de procedură – printre care figurează sarcina probei – țin de competența legiuitorilor naționali(15). Pe de altă parte, împărtășim opinia Comisiei exprimată în observațiile sale scrise potrivit căreia articolul 85 alineatul (2) din regulament nu poate fi aplicat prin analogie. Astfel, considerăm de asemenea că această dispoziție se referă doar la sarcina probei cu privire la condițiile prevăzute la articolul 11 din regulament pentru a beneficia de protecția desenului sau modelului industrial comunitar neînregistrat, iar nu proba utilizării unei copii a respectivului desen sau model industrial.
65. Ar trebui, așadar, în acest stadiu, să se răspundă instanței de trimitere că articolul 19 alineatul (2) din regulament nu poate fi interpretat în sensul că revine titularului desenului sau modelului industrial neînregistrat sarcina de a demonstra că utilizarea contestată rezultă din copierea respectivului desen sau model industrial, această problemă fiind de competența legiuitorului național. În acest caz, ar fi, așadar, inutil să se răspundă la a treia întrebare litera b), prin care se solicită Curții să se pronunțe cu privire la o eventuală răsturnare a sarcinii probei sau la posibile facilitări ale acesteia.
66. Cu toate acestea, obiectivul general urmărit de acest regulament și răspunsul dat de Curte la o întrebare similară în materia mărcilor ne determină să continuăm reflecția.
3. Reflecții rezultate din dreptul mărcilor
67. În cauza Class International(16), s‑a solicitat Curții să se pronunțe cu privire la sarcina probei în procedurile referitoare la atingerile aduse mărcii comunitare. În preambulul la răspunsul său, Curtea observă că „problema probei se ridică la nașterea unui litigiu, cu alte cuvinte, atunci când titularul mărcii invocă o atingere adusă dreptului exclusiv care îi este conferit de articolul 5 alineatul (1) din [Prima directivă 89/104/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1988 de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la mărci(17)] și de articolul 9 alineatul (1) din [Regulamentul (CE) nr. 40/94 al Consiliului din 20 decembrie 1993 privind marca comunitară(18)]”.
68. Această situație este mai apropiată de cea din prezenta cauză. Pe de o parte, dreptul în discuție – cel de a interzice anumite utilizări ale unui semn identic sau similar – este mutatis mutandis identic cu cel prevăzut la articolul 19 din regulament în materie de desene și modele industriale. Pe de altă parte, sistemele de soluționare a litigiilor instituite de cele două regulamente menționate anterior sunt asemănătoare(19).
69. În cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea Class International, citată anterior, avocatul general Jacobs propunea o soluție similară celei pe care tocmai am propus‑o. În opinia acestuia, din considerentele Regulamentului privind marca comunitară reieșea că sarcina probei intra sub incidența normelor de procedură naționale și că, într‑o „situație în care titularul mărcii urmărește să interzică unui comerciant utilizarea mărcii sale în mediul de afaceri”, nu existau „motive întemeiate [pentru a deroga de la faptul că] se aplică normele naționale în materia sarcinii probei”(20).
70. Cu toate acestea, Curtea nu a fost de acord cu opinia avocatului său general și a decis, dimpotrivă, că, într‑o situație precum cea care îi era înaintată (și care, în opinia noastră, este comparabilă cu prezenta cauză), „sarcina probei pentru atingerea adusă [dreptului exclusiv] trebuie să revină titularului mărcii, care o invocă [și] în cazul în care [a]ceastă probă este prezentată, revine în acest caz operatorului urmărit să dovedească existența unui consimțământ al titularului la o comercializare a produselor în Comunitate”(21).
71. Având în vedere proximitatea structurală și substanțială a Regulamentelor nr. 40/94 și nr. 6/2002, precum și a mecanismelor de protecție pe care le instituie, având în vedere proximitatea obiectivelor urmărite de aceste două norme, suntem determinați să considerăm, așadar, că soluția dată de Curte în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea Class International, citată anterior, trebuie transpusă în cazul dreptului desenelor și modelelor industriale.
72. Astfel, după cum sublinia avocatul general Mengozzi la punctul 6 din concluziile sale prezentate în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea FEIA(22), „[a]stfel cum reiese din considerentele regulamentului, instituirea unui desen sau model industrial comunitar supus unui regim uniform pe întreg teritoriul Comunității urmărește să [...] evite ca, având în vedere divergențele semnificative care există încă între legislațiile statelor membre, desene și modele identice să fie, în diferitele sisteme juridice, protejate potrivit unor modalități diferite și în interesul unor titulari diferiți”.
73. Cu siguranță, astfel cum a declarat Curtea în Hotărârea Class International, citată anterior, cu privire la mărci, „în cazul în care [problema sarcinii probei privind atingerea adusă dreptului de a formula o acțiune în încetare] ținea de dreptul național al statelor membre, ar putea rezulta de aici pentru titularii mărcilor o protecție variabilă în funcție de legislația în cauză. Obiectivul unei «aceleiași protecții în sistemele juridice ale tuturor statelor membre», prevăzut la al nouălea considerent al directivei și calificat drept «imperios» de acesta, nu ar fi atins”(23).
74. În speță, întrucât considerentul (1) al regulamentului se referă la o „protecție uniformă și care să producă efecte uniforme pe întreg teritoriul” Uniunii, același raționament ne pare perfect aplicabil în cazul dreptului desenelor sau modelelor industriale.
4. Concluzii cu privire la a treia întrebare preliminară
75. Având în vedere toate considerațiile de mai sus, propunem Curții să răspundă la a treia întrebare literele a) și b) adresată de instanța de trimitere după cum urmează: articolul 19 alineatul (2) din regulament nu conține nicio normă referitoare la sarcina probei. Cu toate acestea, într‑o situație precum cea în discuție în litigiul principal, revine titularului desenului sau modelului industrial neînregistrat sarcina de a prezenta proba circumstanțelor care să permită exercitarea dreptului de a formula o acțiune în încetare prevăzut de acest articol, stabilind că utilizarea contestată rezultă din copierea desenului sau modelului industrial protejat.
76. Potrivit considerentului (22) și articolului 88 alineatele (2) și (3) din regulament, procedurile precise referitoare la sarcina probei vor fi, la rândul lor, precizate de legiuitorul național. În ceea ce privește instanța națională, aceasta va asigura respectarea principiului efectivității. Într‑adevăr, „rezultă din jurisprudență că statele membre trebuie să se asigure că mijloacele de probă, în special normele privind împărțirea sarcinii probei, aplicabile acțiunilor referitoare la o încălcare a dreptului comunitar, în primul rând, nu sunt mai puțin favorabile decât cele aplicabile unor acțiuni similare din dreptul intern și, în al doilea rând, nu fac practic imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea de către justițiabil a drepturilor conferite de ordinea juridică comunitară”(24).
77. În consecință, astfel cum amintește în mod corespunzător Comisia în observațiile sale scrise, în cazul în care instanța națională constată că faptul de a impune titularului desenului sau modelului industrial protejat sarcina probei este susceptibil să facă imposibilă sau excesiv de dificilă administrarea unei astfel de probe (în special întrucât aceasta privește date de care titularul dreptului nu poate dispune), acesta este obligat să fi recurs la toate mijloacele procedurale puse la dispoziția sa de legislația națională pentru a remedia această dificultate. Acesta va putea recurge, de exemplu, la mecanismul prezumției sau la diferite măsuri de cercetare, precum prezentarea de către una dintre părți sau de către un terț a unui act sau a unui înscris(25), sau chiar să decidă că, în fața mijloacelor de probă prezentate de titularul desenului sau modelului industrial, revine pârâtului sarcina de a le contesta în mod substanțial și detaliat.
D – Cu privire la a patra și a cincea întrebare preliminară
78. Întrebările a patra și a cincea adresate de instanța de trimitere privesc normele de prescripție și/sau de decădere care ar delimita dreptul de a formula o acțiune în încetarea contrafacerii unui desen sau model industrial comunitar neînregistrat, conform articolului 19 alineatul (2) și articolului 89 alineatul (1) litera (a) din regulament. Prin urmare, considerăm că acestea pot fi examinate în comun.
1. „Motivele speciale” prevăzute la articolul 89 alineatul (1) din regulament
79. Astfel cum am avut deja ocazia să arătăm la examinarea celei de a treia întrebări, drepturile conferite de desenul sau modelul industrial comunitar figurează la articolul 19 din regulament.
80. În ceea ce privește articolul 89 din regulamentul menționat, acesta se integrează în titlul IX, „Competența și procedura în ceea ce privește acțiunile în justiție în domeniul desenelor și modelelor industriale comunitare”. Acest articol prevede sancțiunile care pot fi pronunțate de instanțele competente în domeniul desenelor sau modelelor industriale comunitare. Printre ele figurează, printre altele, interdicția de a continua actele de contrafacere atacate.
81. Potrivit alineatului (1) al articolului menționat, instanța competentă în domeniul desenelor sau modelelor industriale comunitare pronunță o sancțiune atunci când constată că pârâtul a contrafăcut sau există riscul să contrafacă un desen sau model industrial comunitar, „cu excepția cazului în care există anumite motive speciale care o determină să nu acționeze astfel”.
82. În decizia sa, instanța de trimitere pare să includă prescripția în aceste „motive speciale”(26). În ceea ce privește decăderea, aceasta ridică în mod expres problema „dacă situaţia de fapt care trebuie apreciată, din care pârâta deduce decăderea din drepturi a reclamantei, intră în categoria motivelor speciale în sensul articolului 89 alineatul (1) litera (a) din regulament”(27).
83. Nu considerăm totuși că se poate realiza această comparație.
84. Dacă ne referim la explicațiile furnizate de Comisie în momentul prezentării Propunerii de regulament privind desenele sau modelele industriale comunitare(28), „motivele speciale” care permit să se deroge de la dispunerea de sancțiuni pot fi, de exemplu, „faptul că, în situația dată, confiscarea produselor ar fi inutilă sau prea severă. De asemenea, în anumite cazuri, ordinea de a furniza informații ar putea fi lipsită de orice sens în cazul în care, de exemplu, autorul contrafacerii este producătorul bunurilor contrafăcute”.
85. Este vorba, așadar, despre situații de fapt, iar nu despre norme de procedură. Această interpretare este confirmată de jurisprudența Curții privind dispoziția paralelă din dreptul mărcilor. Potrivit Curții, „noțiunea «motive speciale» se raportează la situația de fapt corespunzătoare unei anumite spețe”(29).
2. Stabilirea prescripției și a decăderii din drepturi: autonomie procedurală
86. Astfel cum am avut deja ocazia să explicăm cu ocazia examinării celei de a treia întrebări, din considerentul (22) și din articolul 88 din regulament reiese în mod clar că stabilirea normelor de procedură ține de competența legiuitorilor naționali.
87. Deși este evident că articolul 15 alineatul (3) din regulament se referă la prescripție, acesta privește totuși numai acțiunile reglementate de primele două alineate ale acestui articol, respectiv acțiunile în revendicare(30). Constatăm, de asemenea, că regulamentul nu conține nicio dispoziție – contrar Regulamentului privind marca comunitară(31) – cu privire la problema decăderii din drepturi. Totuși, nu considerăm că se poate deduce din lipsa unei prevederi interdicția acestui tip de normă.
88. În consecință, în lipsa unei reglementări a Uniunii în materie, aceste probleme intră, în conformitate cu principiul autonomiei procedurale, sub incidența legislației naționale aplicabile în temeiul articolului 88 alineatele (2) și (3) din regulament.
89. Cu alte cuvinte, aspectul dacă dreptul de a formula o acțiune în încetare conform articolului 19 alineatul (2) și articolului 89 alineatul (1) litera (a) din regulament se prescrie și/sau poate fi supus decăderii și, dacă este cazul, care trebuie să fie modalitățile acestei prescripții și/sau decăderi intră sub incidența legislației naționale aplicabile în temeiul articolului 88 alineatele (2) și (3) din regulament.
3. Precizări în ceea ce privește principiile echivalenței și efectivității
90. Jurisprudența Curții referitoare la termenele de prescripție și de decădere este bogată. Trei reguli ne par importante pentru a fi amintite:
– Mai întâi, în cazul în care principiul echivalenței nu poate fi interpretat în sensul că obligă un stat membru să extindă regimul său intern cel mai favorabil la toate acțiunile introduse într‑un anumit domeniu de drept, instanța de trimitere are obligația să verifice „dacă modalitățile procedurale destinate să asigure în dreptul intern protecția drepturilor conferite justițiabililor de dreptul Uniunii sunt conforme cu acest principiu [al echivalenței] și să examineze atât obiectul, cât și elementele esențiale ale acțiunilor de natură internă presupuse a fi similare. În acest scop, instanța națională trebuie să verifice similitudinea acțiunilor respective din punctul de vedere al obiectului, al cauzei și al elementelor esențiale”(32). Articolul 88 alineatul (3) din regulament prevede în mod expres că „instanța competentă în domeniul desenelor sau modelelor industriale comunitare aplică normele de procedură aplicabile aceluiași tip de proceduri referitoare la o înregistrare a unui desen sau model industrial în statul membru pe teritoriul căruia este situată instanța respectivă”.
– În continuare, principiul efectivității impune ca un termen de prescripție prevăzut de dreptul național să înceapă să curgă numai de la data la care titularul dreptului a luat cunoștință sau ar fi trebuit să ia cunoștință de pretinsa încălcare(33).
– În sfârșit, în ceea ce privește o procedură prin care se urmărește să se interzică continuarea unei încălcări continue sau repetate, norma națională de prescripție sau de decădere din drepturi nu poate fi concepută de așa natură încât un termen de prescripție să se scurgă chiar înainte să se pună capăt încălcării(34).
91. Având în vedere aceste trei reguli va trebui instanța națională să aplice legislația națională care stabilește termenul de prescripție și/sau de decădere aplicabil procedurii care decurge din articolul 19 alineatul (2) și din articolul 89 alineatul (1) litera (c) din regulament.
E – Cu privire la a șasea întrebare preliminară
92. Prin intermediul celei de a șasea întrebări, instanța de trimitere solicită Curții să se pronunțe cu privire la legislația aplicabilă sancțiunilor prevăzute la articolul 89 alineatul (1) litera (d) din regulament, precum cele referitoare, în speță, la cererile de distrugere, de furnizare de informații și de despăgubire. Aceste sancțiuni, care nu sunt prevăzute de regulament, sunt reglementate de legislația statelor membre în care au fost săvârșite actele de contrafacere sau de cea a statului membru în care se află instanța sesizată?
93. Potrivit articolului 89 alineatul (1) litera (d) din regulament, instanța competentă în domeniul desenelor sau modelelor industriale comunitare poate, atunci când constată, într‑o acțiune în contrafacere (sau acțiune privind riscul de contrafacere), că pârâtul a contrafăcut (sau există riscul să contrafacă) un desen sau model industrial comunitar, dispune „prin orice ordonanță care impune alte sancțiuni [în afara celor prevăzute la literele (a), (b) și (c)] recomandate în cazul în speță și prevăzute de legea – inclusiv de dreptul internațional privat – statului membru în care au fost săvârșite actele de contrafacere sau care prezintă riscul de contrafacere”.
1. Sfera de aplicare a articolului 89 alineatul (1) litera (d) din regulament
94. Înainte de a stabili legislația aplicabilă „altor sancțiuni” prevăzute la articolul 89 alineatul (1) litera (d) din regulament, trebuie să se stabilească dacă toate măsurile citate de instanța de trimitere – cereri de distrugere, de furnizare de informații și de despăgubire – intră într‑adevăr sub incidența acestei dispoziții.
95. Potrivit Comisiei, numai cererea de distrugere ar putea fi inclusă în noțiunea „sancțiuni” care figurează la articolul 89 din regulament. Întemeindu‑se pe considerentul (22) al regulamentului menționat, aceasta apreciază că numai măsurile susceptibile să pună capăt comportamentului în litigiu ar fi vizate la acest articol.
96. Nu împărtășim această interpretare. Dimpotrivă, considerentul (22) menționat este redactat de așa natură încât precizarea referitoare la finalitatea sancțiunilor se raportează numai la „sancțiuni de bază uniforme” considerate necesare de legiuitorul Uniunii: „[î]n consecință, este necesar să se prevadă anumite sancțiuni de bază uniforme în toate statele membre. Sancțiunile în cauză ar trebui să permită stoparea actelor de contrafacere, indiferent de jurisdicția în cadrul căreia este invocată executarea”(35). Considerentul (31) al regulamentului adaugă că acesta nu exclude aplicarea altor reglementări relevante ale statelor membre, precum cele referitoare la răspunderea civilă.
97. În opinia noastră, modul de redactare a articolului 89 alineatul (1) din regulament reflectă diferitele obiective exprimate în considerentele citate anterior. Pe de o parte, legiuitorul Uniunii a prevăzut sancțiuni de bază uniforme, de natură să pună capăt actelor de contrafacere. Este vorba despre măsuri de interdicție și de sechestrare prevăzute la respectivul articol 89 alineatul (1) literele (a), (b) și (c). Pe de altă parte, este permis legiuitorilor naționali să adopte alte sancțiuni, precum daune‑interese. Această posibilitate este consacrată la articolul 89 alineatul (1) litera (d) din regulament.
98. Dispoziția corespunzătoare din Regulamentul nr. 207/2009 privind marca comunitară, și anume articolul 102, este redactată de asemenea în acest sens(36). Deși se realizează mult mai puțin detaliat, se regăsește în acest articol aceeași structură ca în articolul 89 din Regulamentul privind desenele sau modelele industriale comunitare. Astfel, pe de o parte, alineatul (1) al acestui articol prevede măsura interdicției și pe cele care, „în conformitate cu legislația internă, […] [sunt] necesare pentru a garanta respectarea acestei interdicții”. Pe de altă parte, alineatul (2) al articolului menționat prevede că „instanța competentă în domeniul mărcilor comunitare aplică legislația statului membru, inclusiv dreptul internațional privat, în care au fost comise actele de contrafacere sau actele care prezintă riscul de contrafacere”. Astfel cum a explicat avocatul general Cruz Villalón în cauza DHL Express France(37), acest alineat „vizează măsuri diferite de cele asigurătorii”.
2. Stabilirea legislației aplicabile „altor sancțiuni”
99. Textul articolului 89 alineatul (1) litera (d) din regulament pare lipsit de ambiguitate. Acesta permite instanțelor competente din domeniul desenelor sau modelelor industriale comunitare să impună alte sancțiuni „prevăzute de legea – inclusiv de dreptul internațional privat – statului membru în care au fost săvârșite actele de contrafacere sau care prezintă riscul de contrafacere”. Este vorba, așadar, într‑adevăr despre impunerea, pentru fiecare dintre încălcările săvârșite, a sancțiunii prevăzute de legislația națională aplicabilă pe acest teritoriu.
100. Rezultă din chiar textul acestei dispoziții că legiuitorul Uniunii nu a prevăzut posibilitatea ca instanța sesizată în mod valabil să aleagă legislația aplicabilă. Dimpotrivă, este vorba întotdeauna despre legislația (sau legislațiile) statului membru (sau statelor membre) în care a (au) fost săvârșit (săvârșite) actul (sau actele) de contrafacere. Prin urmare, nu se pune niciodată problema să se aplice legislația statului membru în care se află instanța sesizată numai din cauza competenței sale teritoriale.
101. Și dispoziția corespunzătoare din Regulamentul privind marca comunitară a fost interpretată în acest sens de Curte. În cauza DHL Express France, citată anterior, aceasta a fost astfel de acord cu opinia avocatului general Cruz Villalón, potrivit căreia, „dacă legiuitorul Uniunii ar fi dorit ca legislația aplicabilă măsurilor de asigurare a respectării interdicției să fie aceeași cu cea prevăzută pentru celelalte măsuri ce pot fi adoptate, alineatul (2) al articolului 98 [astăzi articolul 102] ar fi fost redundant, deoarece tocmai în aceasta constă funcția acestei dispoziții, care are sens numai în cazul în care prevederea anterioară cuprinde o normă diferită. Alineatul menționat nu numai că vizează măsuri diferite de cele asigurătorii, ci și precizează cu deosebită claritate că dreptul aplicabil este «legislația statului membru, inclusiv dreptul internațional privat, în care au fost comise actele de contrafacere sau actele care prezintă riscul de contrafacere». Menționarea succintă privind «legislația internă» cuprinsă la alineatul (1) contrastează puternic cu trimiterea de la alineatul (2) la lex loci delicti commissi, astfel încât trebuie să se concluzioneze că se face referire la norme conflictuale diferite”(38).
102. Vom adăuga, în sfârșit, pentru a concluziona, că această interpretare este nu numai împărtășită de doctrină(39), dar că este vorba și de cea reținută la articolul 8 din Regulamentul nr. 864/2007 privind legea aplicabilă obligațiilor necontractuale, citat anterior.
V – Concluzie
103. Având în vedere considerațiile de mai sus, propunem Curții să răspundă la întrebările preliminare adresate de Bundesgerichtshof după cum urmează:
„1) Articolul 11 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 6/2002 al Consiliului din 12 decembrie 2001 privind desenele sau modelele industriale comunitare trebuie interpretat în sensul că, în cursul normal al afacerilor, un desen sau model industrial ar putea deveni cunoscut grupurilor specializate din sectorul în cauză care funcționează în Uniunea Europeană, dacă imagini ale respectivului desen sau model industrial au fost transmise unor comercianți care își desfășoară activitatea în sectorul în cauză.
2) Articolul 7 alineatul (1) prima teză din Regulamentul nr. 6/2002 trebuie interpretat în sensul că un desen sau model industrial, deși divulgat unor terți fără a fi însoțit de condiții de confidențialitate explicite sau implicite, nu poate deveni cunoscut, în cursul normal al afacerilor, grupurilor specializate din sectorul în cauză care funcționează în Uniunea Europeană în cazul în care a fost făcut cunoscut unei singure întreprinderi din grupurile specializate sau a fost expus în spațiul expozițional al unei întreprinderi situate în afara teritoriului Uniunii Europene și a ariei de observare obișnuită a piețelor.
3) Articolul 19 alineatul (2) din Regulamentul nr. 6/2002 trebuie interpretat în sensul că nu conține nicio normă referitoare la sarcina probei. Cu toate acestea, într‑o situație precum cea în discuție în litigiul principal, revine titularului desenului sau modelului industrial neînregistrat sarcina de a prezenta dovada circumstanțelor care permit exercitarea dreptului de a formula o acțiune în încetare prevăzut de acest articol, stabilind că utilizarea contestată rezultă din copierea desenului sau modelului industrial protejat.
4) În lipsa unei reglementări a Uniunii în materie, revine ordinii juridice interne din fiecare stat membru sarcina de a stabili dacă dreptul de a formula acțiunea în încetarea contrafacerii unui desen sau model industrial neînregistrat, conform articolului 19 alineatul (2) și articolului 89 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 6/2002, este supus prescripției și, dacă este cazul, să se stabilească modalitățile acesteia, în condițiile în care principiile echivalenței și efectivității sunt respectate.
5) În lipsa unei reglementări a Uniunii în materie, revine ordinii juridice interne din fiecare stat membru sarcina de a stabili dacă dreptul de a formula acțiunea în încetarea contrafacerii unui desen sau model industrial neînregistrat, conform articolului 19 alineatul (2) și articolului 89 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 6/2002, este supus decăderii și, dacă este cazul, să se stabilească modalitățile acesteia, în condițiile în care principiile echivalenței și efectivității sunt respectate.
6) Articolul 89 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul nr. 6/2002 trebuie interpretat în sensul că cererile de distrugere, de furnizare de informații și de despăgubire intră sub incidența legislației naționale, inclusiv a dreptului internațional privat, a fiecărui stat membru în care a fost săvârșit un act de contrafacere sau care prezintă risc de contrafacere prin intermediul bunurilor în discuție.”