HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a șasea)
21 mai 2015(*)
„Trimitere preliminară – Egalitate de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă – Directiva 2000/78/CE – Articolul 2, articolul 3 alineatul (1) și articolul 6 – Interzicerea discriminării pe motive de vârstă – Discriminare operată în funcție de apartenența la o categorie socioprofesională sau de locul de muncă – Legislație națională care interzice, în anumite limite, cumulul pensiei cu veniturile salariale obținute din exercitarea unei activități profesionale în sectorul public – Încetare de drept a raporturilor de muncă sau a raporturilor de serviciu”
În cauza C‑262/14,
având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Tribunalul Neamț (România), prin decizia din 18 iulie 2012, primită de Curte la 2 iunie 2014, în procedura
Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în rezervă și în retragere (SCMD)
împotriva
Ministerului Finanțelor Publice,
CURTEA (Camera a șasea),
compusă din domnul S. Rodin, președinte de cameră, și domnii A. Borg Barthet și F. Biltgen (raportor), judecători,
avocat general: domnul Y. Bot,
grefier: domnul A. Calot Escobar,
având în vedere procedura scrisă,
luând în considerare observațiile prezentate:
– pentru Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în rezervă și în retragere (SCMD), de G. Bârlă, avocat;
– pentru guvernul român, de A. Buzoianu, de A.‑G. Vacaru și de R. Radu, în calitate de agenți;
– pentru guvernul elen, de K. Georgiadis și de S. Lekkou, în calitate de agenți;
– pentru Comisia Europeană, de C. Gheorghiu și de D. Martin, în calitate de agenți,
având în vedere decizia de judecare a cauzei fără concluzii, luată după ascultarea avocatului general,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 2 alineatul (2), a articolului 3 alineatul (1) și a articolului 6 din Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă (JO L 303, p. 16, Ediție specială, 05/vol. 6, p. 7).
2 Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în rezervă și în retragere (SCMD), acționând în numele și pe seama unora dintre membrii săi, pe de o parte, și Ministerul Finanțelor Publice, pe de altă parte, în legătură cu interdicția aplicabilă angajaților din sectorul public care beneficiază de o pensie cu un cuantum mai mare decât salariul mediu brut național de a cumula această pensie cu venituri obținute din exercitarea activității lor profesionale.
Cadrul juridic
Dreptul Uniunii
3 Conform articolului 1 din Directiva 2000/78, aceasta „are ca obiectiv stabilirea unui cadru general de combatere a discriminării pe motive de apartenență religioasă sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală, în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, în vederea punerii în aplicare, în statele membre, a principiului egalității de tratament”.
4 Articolul 2 alineatele (1) și (2) din directiva menționată prevede:
„(1) În sensul prezentei directive, prin principiul egalității de tratament se înțelege absența oricărei discriminări directe sau indirecte, bazate pe unul din motivele menționate la articolul 1.
(2) În sensul alineatului (1):
(a) o discriminare directă se produce atunci când o persoană este tratată într‑un mod mai puțin favorabil decât este, a fost sau va fi tratată într‑o situație asemănătoare o altă persoană, pe baza unuia dintre motivele menționate la articolul 1;
(b) o discriminare indirectă se produce atunci când o dispoziție, un criteriu sau o practică aparent neutră poate avea drept consecință un dezavantaj special pentru persoane de o anumită religie sau cu anumite convingeri, cu un anumit handicap, de o anumită vârstă sau de o anumită orientare sexuală, în raport cu altă persoană […]”
5 Articolul 3 alineatul (1) din aceeași directivă prevede:
„În limitele competențelor conferite Comunității, prezenta directivă se aplică tuturor persoanelor, atât în sectorul public, cât și în cel privat, inclusiv organismelor publice, în ceea ce privește:
[…]
(c) condițiile de încadrare și de muncă, inclusiv condițiile de concediere și de remunerare;
[…]”
6 Potrivit articolului 6 din Directiva 2000/78:
„(1) Fără a aduce atingere dispozițiilor articolului 2 alineatul (2), statele membre pot prevedea că un tratament diferențiat pe motive de vârstă nu constituie o discriminare atunci când este justificat în mod obiectiv și rezonabil, în cadrul dreptului național, de un obiectiv legitim, în special de obiective legitime de politică a ocupării forței de muncă, a pieței muncii și a formării profesionale, iar mijloacele de realizare a acestui obiectiv sunt corespunzătoare și necesare.
Tratamentul diferențiat se poate referi în special la:
(a) aplicarea unor condiții speciale de acces la un loc de muncă și la formarea profesională, de încadrare și de muncă, inclusiv a condițiilor de concediere și de remunerare, pentru tineri, lucrători în vârstă și pentru cei care au persoane în întreținere, pentru a favoriza integrarea lor profesională sau pentru a le asigura protecția;
(b) stabilirea unor condiții minime de vârstă, de experiență profesională sau de vechime în muncă pentru accesul la încadrare în muncă sau pentru anumite avantaje legate de încadrarea în muncă;
(c) stabilirea unei vârste maxime pentru încadrare, bazată pe formarea necesară pentru postul respectiv sau pe necesitatea unei perioade de încadrare rezonabile înaintea pensionării.
(2) Fără a aduce atingere articolului 2 alineatul (2), statele membre pot să prevadă că nu constituie discriminare luarea în considerare a criteriului vârstei la stabilirea, pentru regimurile profesionale de securitate socială, a unei vârste pentru aderare sau admitere la prestațiile de pensie sau invaliditate, inclusiv la fixarea, pentru aceste regimuri, a unor vârste diferite pentru lucrători sau pentru categorii de lucrători și la utilizarea, în cadrul acestor regimuri, a criteriilor de vârstă în calculele actuariale, cu condiția ca acestea să nu se traducă prin discriminări pe motive de sex.”
Dreptul român
7 Articolul 17 din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor‑cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional din 5 noiembrie 2009 (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 9 noiembrie 2009, denumită în continuare „Legea nr. 329/2009”) prevede:
„(1) Beneficiarii dreptului la pensie aparținând atât sistemului public de pensii, cât și sistemelor neintegrate sistemului public care realizează venituri salariale sau, după caz, asimilate salariilor, potrivit legii, realizate din exercitarea unei activități pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire, potrivit legii, în cadrul autorităților și instituțiilor publice centrale și locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare, precum și în cadrul regiilor autonome, societăților naționale, companiilor naționale și societăților comerciale la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ‑teritorială, pot cumula pensia netă cu veniturile astfel realizate, dacă nivelul acesteia nu depășește nivelul câștigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.
(2) Prevederile alineatului (1) sunt aplicabile persoanelor care:
a) la data intrării în vigoare a prezentului capitol sunt pensionari cumularzi;
b) după data intrării în vigoare a prezentului capitol devin pensionari cumularzi.”
8 Articolul 18 din Legea nr. 329/2009 prevede:
„(1) Pensionarii prevăzuți la articolul 17 alineatul (2) litera a) care desfășoară activități profesionale pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire în funcție au obligația ca, în termen de cincisprezece zile de la data intrării în vigoare a prezentului capitol, să își exprime în scris opțiunea între suspendarea plății pensiei pe durata exercitării activității și încetarea raporturilor de muncă, de serviciu sau a [efectelor] actului de numire în funcție, dacă nivelul pensiei nete aflate în plată depășește nivelul câștigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.
(2) Persoanele prevăzute la articolul 17 alineatul (2) litera b) au obligația ca, în termen de cincisprezece zile de la data survenirii situației de cumul, să își exprime în scris opțiunea între suspendarea plății pensiei pe durata exercitării activității și încetarea raporturilor de muncă, de serviciu sau a [efectelor] actului de numire în funcție, dacă nivelul pensiei nete aflate în plată depășește nivelul câștigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.”
9 Conform articolului 20 din Legea nr. 329/2009:
„Neîndeplinirea obligației privind exprimarea opțiunii în termenul prevăzut la articolul 18 și la articolul 19 alineatele (3) și (4) constituie cauză de încetare de drept a raporturilor de muncă stabilite în baza contractului individual de muncă sau a actului de numire în funcție, precum și a raporturilor de serviciu.”
Situația de fapt din litigiul principal și întrebările preliminare
10 SCMD, un sindicat al cadrelor militare care și‑au încetat activitatea, reprezintă, în cadrul litigiului principal, militari în rezervă care au dobândit dreptul la pensie în temeiul Legii nr. 164/2001 privind pensiile militare, în prezent abrogată. Aceștia, după ce au fost disponibilizați, au fost angajați pe o perioadă nedeterminată de organisme publice, ceea ce le‑a permis să cumuleze, astfel cum permitea legea amintită, pensia militară cu veniturile lor salariale, fără ca nicio limitare să fie impusă în privința cuantumului acestor venituri.
11 Ca urmare a unui protocol de acord încheiat la 23 iunie 2009 între Comisia Europeană și România privind asistența financiară comunitară pusă la dispoziția acestui stat membru, România a adoptat Legea nr. 329/2009. Articolul 17 din legea menționată interzice cumulul pensiei cu salariul în cazul în care, pe de o parte, beneficiarul pensiei este angajat în sectorul public și, pe de altă parte, cuantumul pensiei percepute este mai mare decât salariul mediu brut național utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat. Persoana care îndeplinește aceste condiții este ținută să opteze fie pentru menținerea dreptului de a primi pensia și renunțarea la locul de muncă, fie pentru suspendarea plății pensiei până la încetarea situației de cumul. În ipoteza în care nu este exprimată nicio opțiune într‑un termen de cincisprezece zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a legii menționate sau de la data survenirii situației de cumul, articolul 20 din această lege prevede încetarea de drept a raporturilor de muncă sau a raporturilor de serviciu.
12 După intrarea în vigoare a Legii nr. 329/2009, militarii în rezervă pe care îi reprezintă SCMD în litigiul principal au fost obligați să își exprime în scris opțiunea, în termenul prevăzut la articolul 18 alineatul (1) din legea menționată, între suspendarea plății pensiei pe durata exercitării activității și renunțarea la activitatea respectivă.
13 La 22 decembrie 2009, SCMD a introdus, în numele și pe seama acestor militari în rezervă, o acțiune în care a invocat neconformitatea Legii nr. 329/2009 cu dreptul Uniunii și a solicitat obligarea statului român să lase neaplicate dispozițiile care interzic cumulul pensiei cu un venit obținut din exercitarea unei activități profesionale în cadrul unui organism public. În fața acestei instanțe, SCMD arată, pe de o parte, că dispozițiile amintite plasează anumiți militari pensionari angajați de organisme publice într‑o situație defavorabilă în raport cu militarii pensionari angajați în sectorul privat și că această diferență de tratament constituie o discriminare interzisă de Directiva 2000/78. Pe de altă parte, SCMD consideră că interzicerea cumulului pensiei cu un venit obținut dintr‑o activitate profesională în cadrul unui organism public constituie o încălcare gravă a drepturilor de proprietate dobândite înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 329/2009 și nu respectă principiile securității juridice și previzibilității.
14 Din decizia de trimitere reiese că Ministerul Finanțelor Publice contestă existența unui conflict între legea națională în discuție în litigiul principal și dreptul Uniunii. În orice caz, acesta apreciază că diferențele de tratament invocate, presupunând că sunt dovedite, ar fi justificate în raport cu obiectivele legitime urmărite de Legea nr. 329/2009, și anume degrevarea bugetului asigurărilor sociale și a bugetului de stat de anumite cheltuieli, pe fondul unei crize economice generalizate, și crearea premiselor unei relansări economice reale.
15 Potrivit instanței de trimitere, încetarea „forțată” a raporturilor de muncă pentru persoanele care cumulează statutul de pensionar cu cel de angajat în sectorul public și care percep un anumit nivel al veniturilor le plasează pe acestea într‑o situație defavorabilă în raport cu pensionarii care sunt angajați în sectorul privat. Deși nu face referire în mod explicit la o discriminare pe motive de vârstă în sensul Directivei 2000/78, instanța de trimitere exprimă îndoieli cu privire la problema dacă obiectivul privind reducerea cheltuielilor publice urmărit de Legea nr. 329/2009 constituie un obiectiv legitim care poate justifica o diferență de tratament în sensul articolului 6 alineatul (1) din directiva menționată. Cu privire la acest aspect, instanța de trimitere se referă la Hotărârea Age Concern England (C‑388/07, EU:C:2009:128, punctul 52), în care s‑a precizat că numai măsurile justificate de obiective legitime de politică socială permit derogarea de la principiul egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă pus în aplicare de Directiva 2000/78.
16 În aceste condiții, Tribunalul Neamț a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:
„1) Articolul 2 alineatul (2) din Directiva 2000/78 poate fi interpretat în sensul că noțiunea «discriminare» la care face trimitere această dispoziție include și crearea unei situații de inegalitate de tratament pe criteriul calității de pensionar a persoanei încadrate în muncă sau care dorește încadrarea în muncă?
2) Articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2000/78 poate fi interpretat în sensul că noțiunile «condițiile de acces la încadrare în muncă», «criteriile de selecție» și «condițiile de concediere» includ și noțiunea de pensionar printre criterii și condiții?
3) Articolul 6 din Directiva 2000/78 poate fi interpretat în sensul că permite unui stat membru care a transpus această dispoziție în dreptul intern să procedeze, în exercitarea puterii judecătorești, la verificarea transpunerii inadecvate/incomplete a directivelor europene în legislația națională în ceea ce privește aprecierea «justificării în mod obiectiv și rezonabil» a aplicării unui tratament diferențiat, precum și a «obiectivului legitim» avut în vedere de legiuitor la emiterea actului normativ ce include un tratament diferențiat?”
Cu privire la întrebările preliminare
Cu privire la prima și la a doua întrebare
17 Prin intermediul primei și al celei de a doua întrebări adresate, care trebuie examinate împreună, instanța de trimitere solicită să se stabilească, în esență, dacă dispoziții naționale precum cele în discuție în litigiul principal, care impun încetarea de drept a raporturilor de muncă sau a raporturilor de serviciu ale angajaților din sectorul public care beneficiază, pe de altă parte, de o pensie mai mare decât salariul mediu brut, în cazul în care aceștia nu au optat pentru continuarea raporturilor de muncă sau a raporturilor de serviciu respective într‑un anumit termen, instituie o discriminare în sensul articolului 2 alineatul (2) și al articolului 3 alineatul (1) din Directiva 2000/78.
18 Trebuie amintit de la bun început că, potrivit unei jurisprudențe constante, atât din titlul și din preambulul Directivei 2000/78, cât și din conținutul și din finalitatea sa rezultă că aceasta urmărește să stabilească un cadru general pentru a asigura oricărei persoane egalitatea de tratament „în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă”, oferindu‑i o protecție eficientă împotriva discriminărilor bazate pe unul dintre motivele menționate la articolul 1, printre care figurează vârsta (a se vedea printre altele Hotărârea Hennigs și Mai, C‑297/10 și C‑298/10, EU:C:2011:560, punctul 49).
19 În special, reiese din cuprinsul articolului 3 alineatul (1) litera (c) din directiva menționată că aceasta se aplică, în limitele competențelor conferite Uniunii Europene, „tuturor persoanelor, atât în sectorul public, cât și în cel privat, inclusiv organismelor publice”, în ceea ce privește, printre altele, „condițiile de încadrare și de muncă, inclusiv condițiile de concediere și de remunerare”.
20 Pentru a răspunde la primele două întrebări, trebuie examinat dacă o diferență de tratament precum cea descrisă de instanța de trimitere intră în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii.
21 În această privință, trebuie verificat dacă legislația națională în discuție în litigiul principal instituie o diferență de tratament pe motive de vârstă.
22 În temeiul articolului 2 alineatul (1) din Directiva 2000/78, prin „principiul egalității de tratament” trebuie să se înțeleagă absența oricărei discriminări directe sau indirecte, bazate pe unul dintre motivele menționate la articolul 1 din directiva amintită, printre care figurează vârsta.
23 Articolul 2 alineatul (2) litera (b) din aceeași directivă precizează că o discriminare indirectă în sensul articolului 2 alineatul (1) din aceasta se produce în principiu atunci când o dispoziție, un criteriu sau o practică aparent neutră poate avea drept consecință un dezavantaj special pentru persoane de o anumită vârstă în raport cu altă persoană.
24 În speță, încetarea raporturilor de muncă sau a raporturilor de serviciu este impusă, în conformitate cu dispozițiile naționale în cauză, numai în privința persoanelor angajate în sectorul public care beneficiază de o pensie cu un cuantum mai mare decât salariul mediu brut național și care nu au optat, într‑un anumit termen, pentru continuarea raporturilor de muncă sau a raporturilor de serviciu.
25 Pe de altă parte, trebuie să se constate, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 17 din prezenta hotărâre, că instanța de trimitere se limitează, în întrebările preliminare, să menționeze o diferență de tratament întemeiată pe statutul de pensionar și că aceasta nu stabilește nicio legătură între respectivul statut și unul dintre motivele de discriminare prevăzute la articolul 1 din Directiva 2000/78, în special vârsta.
26 În plus, nu rezultă din elementele prezentate Curții că ar exista, în cauza principală, un dezavantaj special pentru persoanele cu o anumită vârstă.
27 Dimpotrivă, astfel cum a arătat Comisia, categoria pensionarilor vizați de legislația națională în discuție în litigiul principal este compusă din persoane a căror vârstă se situează între 34 de ani și 65 de ani. Prin urmare, nu se poate susține în mod valabil că această legislație ar fi la originea unei discriminări indirecte pe motive de vârstă, în sensul articolului 2 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2000/78.
28 În plus, din decizia de trimitere reiese că diferența de tratament în discuție în litigiul principal nu este nicidecum întemeiată pe unul dintre motivele enumerate de Directiva 2000/78, ci se aplică în funcție de categoria socioprofesională din care fac parte persoanele interesate la nivel național.
29 Or, conform articolului 2 alineatul (1) din Directiva 2000/78, principiul egalității de tratament consacrat de această directivă se aplică în funcție de motivele enumerate în mod exhaustiv la articolul 1 din aceasta (a se vedea în acest sens Hotărârea Coleman, C‑303/06, EU:C:2008:415, punctele 38 și 46), ceea ce a determinat Curtea să statueze că directiva menționată nu privește discriminările întemeiate pe categoria socioprofesională sau pe locul de muncă (a se vedea Hotărârea Agafiței și alții, C‑310/10, EU:C:2011:467, punctul 35, precum și, în acest sens, Ordonanța Rivas Montes, C‑178/12, EU:C:2013:150, punctul 44).
30 În speță, diferența de tratament în discuție în litigiul principal nu este întemeiată pe vârsta persoanei în cauză, întrucât interdicția privind cumulul pensiei cu un venit obținut dintr‑o activitate profesională, prevăzută la articolul 17 alineatul (1) din Legea nr. 329/2009, se aplică, pe de o parte, în funcție de calitatea de angajat în sectorul public sau în sectorul privat și, pe de altă parte, în funcție de cuantumul pensiei de care poate beneficia angajatul din sectorul public.
31 Rezultă că o situație precum cea în discuție în litigiul principal nu se circumscrie cadrului general stabilit la articolul 2 alineatul (2) din Directiva 2000/78 în vederea combaterii anumitor discriminări.
32 De altfel, reiese de asemenea din jurisprudența Curții că încetarea forțată a contractului de muncă constituie, conform unei jurisprudențe constante a Curții, o condiție de încadrare și de muncă în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (c) din această directivă (Hotărârea Prigge și alții, C‑447/09, EU:C:2011:573, punctul 41).
33 În această privință, este necesar să se arate că, în speță, încetarea raporturilor de muncă ale unei persoane vizate de dispoziția națională în discuție în litigiul principal nu intervine de drept decât în cazul în care persoana respectivă nu și‑a exprimat, într‑un anumit termen, opțiunea între suspendarea plății pensiei pe durata exercitării activității sale profesionale și încetarea raporturilor de muncă sau a raporturilor de serviciu.
34 Din moment ce reglementarea în discuție în litigiul principal nu împiedică și nici nu limitează participarea la viața activă a persoanelor pe care le vizează (a se vedea în special în acest sens, a contrario, Hotărârea Palacios de la Villa, C‑411/05, EU:C:2007:604, punctul 45, și Hotărârea Age Concern England, C‑388/07, EU:C:2009:128, punctul 27), nu se poate considera că ea constrânge în mod automat aceste persoane să se retragă de pe piața muncii (a se vedea prin analogie Hotărârea Rosenbladt, C‑45/09, EU:C:2010:601, punctul 75).
35 Această concluzie se impune cu atât mai mult cu cât, în speță, dispoziția în discuție în litigiul principal nu împiedică persoanele în cauză să rămână active în sectorul privat și, astfel, să continue să cumuleze pensia cu un venit obținut din exercitarea unei activități profesionale.
36 Prin urmare, o situație precum cea în discuție în litigiul principal nu intră nici sub incidența articolului 3 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2000/78.
37 Având în vedere toate aceste considerații, trebuie să se răspundă la prima și la a doua întrebare că articolul 2 alineatul (2) și articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2000/78 nu se aplică unei legislații naționale precum cea în discuție în litigiul principal, care impune încetarea de drept a raporturilor de muncă sau a raporturilor de serviciu ale angajaților din sectorul public care beneficiază, pe de altă parte, de o pensie mai mare decât salariul mediu brut și care nu au optat pentru continuarea acestor raporturi de muncă sau a acestor raporturi de serviciu într‑un anumit termen.
Cu privire la a treia întrebare
38 Având în vedere răspunsul dat la primele două întrebări, nu este necesar să se răspundă la a treia întrebare.
Cu privire la cheltuielile de judecată
39 Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a șasea) declară și hotărăște:
Articolul 2 alineatul (2) și articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă nu se aplică unei legislații naționale precum cea în discuție în litigiul principal, care impune încetarea de drept a raporturilor de muncă sau a raporturilor de serviciu ale angajaților din sectorul public care beneficiază, pe de altă parte, de o pensie mai mare decât salariul mediu brut și care nu au optat pentru continuarea acestor raporturi de muncă sau a acestor raporturi de serviciu într‑un anumit termen.
Semnături