Cauza C‑583/11 P
Inuit Tapiriit Kanatami și alții
împotriva
Parlamentului European și a Consiliului Uniunii Europene
„Recurs – Regulamentul (CE) nr. 1007/2009 – Comerț cu produse derivate din focă – Restricții privind importul și comercializarea produselor menționate – Acțiune în anulare – Admisibilitate – Dreptul la acțiune al persoanelor fizice sau juridice – Articolul 263 al patrulea paragraf TFUE – Noțiunea «acte normative» – Acte legislative – Dreptul fundamental la protecție jurisdicțională efectivă”
Sumar – Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 3 octombrie 2013
1. Recurs – Motive – Simplă repetare a motivelor și a argumentelor prezentate în fața Tribunalului – Inadmisibilitate – Contestarea modului în care Tribunalul a interpretat sau a aplicat dreptul comunitar – Admisibilitate
[art. 256 alin. (1) al doilea paragraf TFUE; Statutul Curții de Justiție, art. 58 primul paragraf; Regulamentul de procedură al Curții, art. 168 alin. (1) lit. (d)]
2. Dreptul Uniunii Europene – Interpretare – Metode – Interpretare literală, sistematică și teleologică – Recurgerea la geneza unei dispoziții – Admisibilitate
3. Acțiune în anulare – Persoane fizice sau juridice – Noțiunea de act normativ în sensul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE – Orice act cu aplicabilitate generală, cu excepția actelor legislative
(art. 263 al patrulea paragraf TFUE)
4. Acțiune în anulare – Persoane fizice sau juridice – Acte care le privesc direct și individual – Regulamentul nr. 1007/2009 privind comerțul cu produse derivate din focă – Lipsa unei afectări individuale a reclamanților – Inadmisibilitate
(art. 263 al patrulea paragraf TFUE; Regulamentul nr. 1007/2009 al Parlamentului European și al Consiliului)
5. Acțiune în anulare – Persoane fizice și juridice – Acte care le privesc direct și individual – Condiții care au caracter cumulativ – Inadmisibilitatea unei acțiuni în cazul neîndeplinirii uneia dintre aceste condiții
(art. 263 al patrulea paragraf TFUE)
6. Recurs – Motive – Motivare insuficientă sau contradictorie – Conținutul obligației de motivare – Motivare implicită a Tribunalului – Admisibilitate – Condiții
(art. 263 al patrulea paragraf TFUE)
7. Drepturi fundamentale – Dreptul la protecție jurisdicțională efectivă – Controlul legalității actelor Uniunii – Modalități – Protejarea acestui drept de către instanța Uniunii sau de către instanțele naționale în funcție de natura juridică a actului atacat – Posibilitatea utilizării unei acțiuni în anulare sau a unei trimiteri preliminare în aprecierea validității
[art. 19 alin. (1) TUE; art. 263 al patrulea paragraf TFUE și art. 267 TFUE și 277 TFUE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 47 și art. 52 alin. (7)]
1. Din articolul 256 alineatul (1) al doilea paragraf TFUE, din articolul 58 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție și din articolul 168 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul de procedură al Curții rezultă că un recurs trebuie să indice în mod precis elementele criticate ale hotărârii a cărei anulare se solicită, precum și argumentele de drept care susțin în mod specific această cerere. Nu îndeplinește această cerință de motivare rezultată din aceste dispoziții un recurs care se limitează la a reproduce textual motivele și argumentele care au fost prezentate în fața Tribunalului, inclusiv cele întemeiate pe elemente respinse expres de această instanță.
Cu toate acestea, dacă un recurent contestă interpretarea sau aplicarea dreptului Uniunii efectuată de Tribunal, aspectele de drept analizate în primă instanță pot fi rediscutate în cadrul recursului. Într‑adevăr, dacă un recurent nu ar putea să se bazeze astfel în recurs pe motive și pe argumente utilizate deja în fața Tribunalului, procedura de recurs ar fi lipsită de o parte din sensul său.
(a se vedea punctele 46 și 47)
2. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctul 50)
3. Articolul 263 primul paragraf TFUE desemnează actele Uniunii care pot face obiectul unei acțiuni în anulare în fața instanței Uniunii, și anume, pe de o parte, actele legislative și, pe de altă parte, celelalte acte cu forță juridică obligatorie, menite să producă efecte juridice față de terți, acestea putând fi acte individuale sau acte cu aplicabilitate generală.
În ceea ce privește dreptul la acțiune al persoanelor fizice și juridice, primele două ipoteze ale articolului 263 al patrulea paragraf TFUE vizează orice act al Uniunii care produce efecte juridice obligatorii. Noțiunea de act care figurează în această dispoziție include astfel acte cu aplicabilitate generală, de natură legislativă sau de altă natură, și acte individuale.
Tratatul de la Lisabona a adăugat, la articolul 263 al patrulea paragraf TFUE, o a treia ipoteză, care a simplificat condițiile de admisibilitate a acțiunilor în anulare introduse de persoane fizice și juridice. Astfel, această ipoteză, fără a supune admisibilitatea acțiunilor în anulare introduse de persoanele fizice și juridice condiției referitoare la afectarea individuală, prevăzută de a doua ipoteză a acestei dispoziții, deschide această cale de atac în privința actelor normative care nu presupun măsuri de executare și care îl privesc direct pe reclamant.
În ceea ce privește noțiunea de acte normative, din cuprinsul articolului 263 al patrulea paragraf a treia ipoteză TFUE reiese că aceasta are un domeniu de aplicare mai limitat decât noțiunea de acte utilizată la articolul 263 al patrulea paragraf prima și a doua ipoteză TFUE pentru a califica celelalte tipuri de măsuri a căror anulare poate fi solicitată de persoanele fizice și juridice. Această primă noțiune nu poate să vizeze ansamblul actelor cu aplicabilitate generală, ci privește o categorie mai restrânsă de acte de această natură. A recurge la o interpretare contrară ar însemna să fie golită de orice sens distincția operată de a doua și de a treia ipoteză ale celui de al patrulea paragraf al articolului 263 TFUE între termenii acte și acte normative.
În plus, din lucrările pregătitoare ale articolului III‑365 alineatul (4) din Proiectul de Tratat de instituire a unei Constituții pentru Europa rezultă că, deși modificarea articolului 230 al patrulea paragraf CE era destinată să extindă condițiile de admisibilitate a acțiunilor în anulare în privința persoanelor fizice și juridice, condițiile de admisibilitate prevăzute la articolul 230 al patrulea paragraf CE care privesc actele legislative nu trebuiau să fie însă modificate. Astfel, utilizarea termenilor „acte normative” în proiectul de modificare a acestei dispoziții permitea să fie desemnată categoria actelor care puteau pe viitor să facă obiectul unei acțiuni în anulare în condiții mai puțin stricte decât până atunci, menținând totodată o abordare restrictivă în ceea ce privește acțiunile particularilor formulate împotriva actelor legislative pentru care condiția „privește direct și individual” rămâne aplicabilă.
În aceste condiții, modificarea dreptului la acțiune al persoanelor fizice și juridice, prevăzut la articolul 230 al patrulea paragraf CE, avea ca scop să permită acestor persoane introducerea în condiții mai puțin stricte a unor acțiuni în anulare împotriva actelor cu aplicabilitate generală, cu excepția actelor legislative.
(a se vedea punctele 52 și 54-60)
4. Conținutul condiției afectării individuale prin actul a cărui anulare este solicitată, potrivit articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, nu a fost modificat de Tratatul de la Lisabona. Potrivit acesteia, persoanele fizice sau juridice nu îndeplinesc condiția referitoare la afectarea individuală decât dacă actul atacat le aduce atingere în temeiul anumitor calități care le sunt specifice sau al unei situații de fapt care le caracterizează în raport cu orice altă persoană și, prin urmare, le individualizează într‑un mod analog cu destinatarul. În aceste condiții, interdicția introducerii pe piață a produselor derivate din focă prevăzută de Regulamentul nr. 1007/2009 privind comerțul cu produse derivate din focă este formulată în termeni generali și se aplică fără deosebire oricărui operator economic care intră în domeniul de aplicare al acestuia.
(a se vedea punctele 71-73)
5. Nu este admisibilă cererea unei persoane fizice sau juridice de anulare, în temeiul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, a unui act care nu este nici un act al cărui destinatar este, nici un act normativ decât dacă un astfel de act o privește nu numai direct, ci și individual. Astfel, întrucât condițiile afectării directe și afectării individuale prin actul a cărui anulare este solicitată sunt cumulative, consecința faptului că una dintre ele nu este îndeplinită de reclamant este că acțiunea în anulare pe care a introdus‑o împotriva acestui act trebuie să fie considerată inadmisibilă.
(a se vedea punctele 75 și 76)
6. Tribunalul nu este obligat să realizeze o motivare care să urmeze în mod exhaustiv toate argumentele prezentate de părțile în litigiu. Astfel, motivarea Tribunalului poate fi implicită, cu condiția ca aceasta să permită persoanelor interesate să cunoască motivele pentru care au fost luate măsurile în cauză, iar instanței competente să dispună de elemente suficiente pentru a exercita controlul.
Împrejurarea că Tribunalul nu menționează explicit dispozițiile invocate de reclamanți și nu abordează explicit toate detaliile argumentației lor nu poate fi considerată o încălcare a obligației de motivare. Soluția este aceeași atunci când Tribunalul concluzionează că nu poate înlătura condițiile referitoare la introducerea unei acțiuni împotriva unui regulament care sunt expres prevăzute la articolul 263 al patrulea paragraf TFUE, chiar dacă a efectuat o interpretare literală, istorică și teleologică a acestei dispoziții. Astfel, atunci când Tribunalul se pronunță cu privire la domeniul de aplicare al noțiunii de acte normative prevăzute la articolul 263 al patrulea paragraf TFUE recurgând la o interpretare clasică potrivit metodelor de interpretare recunoscute de dreptul Uniunii, acest mod de a proceda nu are incidență asupra faptului că noțiunea menționată reprezintă o condiție de admisibilitate expres prevăzută la articolul 263 al patrulea paragraf TFUE pe care acțiunile în anulare ale persoanelor fizice și juridice trebuie să o îndeplinească și nu este de natură să facă motivarea Tribunalului contradictorie.
(a se vedea punctele 82-84)
7. Controlul jurisdicțional al respectării ordinii juridice a Uniunii este asigurat, astfel cum rezultă din cuprinsul articolului 19 alineatul (1) TUE, de Curte și de instanțele statelor membre. În plus, Uniunea este o uniune de drept în care actele instituțiilor sale sunt supuse controlului conformității, în special cu tratatele, cu principiile generale de drept și cu drepturile fundamentale.
În acest scop, Tratatul FUE a instituit, prin articolele 263 și 277, pe de o parte, și prin articolul 267, pe de altă parte, un sistem complet de căi de atac și de proceduri menit să asigure controlul legalității actelor Uniunii, pe care l‑a încredințat instanței Uniunii. Astfel, persoanele fizice și juridice care nu pot, din cauza condițiilor de admisibilitate prevăzute la articolul 263 al patrulea paragraf TFUE, să atace direct actele Uniunii cu aplicabilitate generală sunt protejate împotriva aplicării în privința lor a unor asemenea acte. Atunci când punerea în aplicare a unor asemenea acte revine instituțiilor Uniunii, aceste persoane pot să introducă o acțiune directă la instanța Uniunii împotriva actelor de punere în aplicare în condițiile prevăzute la articolul 263 al patrulea paragraf TFUE și să invoce, în temeiul articolului 277 TFUE, în susținerea acestei acțiuni, nelegalitatea actului general în cauză. Atunci când această punere în aplicare revine statelor membre, persoanele menționate pot să invoce nevaliditatea actului în cauză al Uniunii la instanțele naționale și să le determine pe acestea să sesizeze Curtea, în temeiul articolului 267 TFUE, pe calea întrebărilor preliminare.
În consecință, trimiterea preliminară în aprecierea validității constituie, la fel ca acțiunea în anulare, o modalitate de control al legalității actelor Uniunii.
Având în vedere protecția conferită prin intermediul articolului 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, acest articol nu are ca obiect modificarea sistemului de control jurisdicțional prevăzut de tratate, în special a normelor referitoare la admisibilitatea acțiunilor introduse direct în fața instanței Uniunii Europene. Astfel, condițiile de admisibilitate prevăzute la articolul 263 al patrulea paragraf TFUE trebuie să fie interpretate în lumina dreptului fundamental la o protecție jurisdicțională efectivă, fără a se ajunge însă la înlăturarea condițiilor expres prevăzute de tratatul menționat. În ceea ce privește rolul instanțelor naționale, acestea îndeplinesc în colaborare cu Curtea funcția care le este atribuită în comun în scopul de a garanta respectarea legalității în aplicarea și în interpretarea tratatelor. Statelor membre le revine, așadar, obligația de a prevedea un sistem de căi de atac și de proceduri care să permită asigurarea respectării dreptului fundamental la o protecție jurisdicțională efectivă, obligație care a fost reafirmată la articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE.
În ceea ce privește căile de atac pe care trebuie să le prevadă statele membre, deși Tratatul FUE a instituit un anumit număr de acțiuni directe care pot fi exercitate, dacă este cazul, de persoane fizice și juridice în fața instanței Uniunii, nici Tratatul FUE, nici articolul 19 TUE nu au intenționat să creeze în fața instanțelor naționale alte căi procesuale pentru apărarea dreptului Uniunii decât cele care sunt stabilite în dreptul național. Situația ar fi diferită numai dacă ar rezulta din structura ordinii juridice naționale respective că nu există nicio cale de atac care să permită, fie și numai pe cale incidentală, asigurarea respectării drepturilor pe care justițiabilii le au în temeiul dreptului Uniunii sau dacă singura cale prin care justițiabilii ar avea acces la o instanță ar fi să fie obligați să încalce legea.
În plus, protecția conferită prin articolul 47 din Cartă nu impune ca un justițiabil să poată, în mod necondiționat, să formuleze o acțiune în anulare direct în fața instanței Uniunii împotriva actelor legislative ale Uniunii. Astfel, nici acest drept fundamental, nici articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE nu impun ca un justițiabil să poată introduce acțiuni în anulare împotriva unor asemenea acte, cu titlu principal, la instanțele naționale.
(a se vedea punctele 90-93, 95, 97-101 și 103-106)