Cauza T‑348/07

Stichting Al‑Aqsa

împotriva

Consiliului Uniunii Europene

„Politica externă și de securitate comună — Măsuri restrictive adoptate împotriva anumitor persoane și entități în vederea combaterii terorismului — Înghețarea fondurilor — Poziția comună 2001/931/PESC și Regulamentul (CE) nr. 2580/2001— Acțiune în anulare — Adaptarea concluziilor — Control jurisdicțional — Condiții de aplicare a unei măsuri de înghețare a fondurilor adoptate de Uniune”

Sumarul hotărârii

1.      Procedură — Act care abrogă și înlocuiește în cursul judecății actul atacat — Cerere de adaptare a concluziilor în anulare

(art. 230 al cincilea paragraf CE)

2.      Uniunea Europeană — Politica externă și de securitate comună — Măsuri restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane și entități în vederea combaterii terorismului — Noțiunea de persoană în sensul articolului 1 alineatul (2) prima liniuță din Poziția comună 2001/931

[Poziția comună 2001/931 a Consiliului, art. 1 alin. (2)]

3.      Uniunea Europeană — Politica externă și de securitate comună — Măsuri restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane și entități în vederea combaterii terorismului — Decizie de înghețare a fondurilor

[Poziția comună 2001/931 a Consiliului, considerentul (1) și art. 1 alin. (4); Regulamentul nr. 2580/2001 al Consiliului, art. 2 alin. (3)]

4.      Uniunea Europeană — Politica externă și de securitate comună — Măsuri restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane și entități în vederea combaterii terorismului — Decizie de înghețare a fondurilor

[Poziția comună 2001/931 a Consiliului, art. 1 alin. (6); Regulamentul nr. 2580/2001 al Consiliului, art. 2 alin. (3)]

1.      Termenul de două luni prevăzut la articolul 230 al cincilea paragraf CE este în principiu aplicabil atât atunci când acțiunea în anularea unui act este formulată prin intermediul unei cereri introductive, cât și atunci când aceasta este formulată, în cadrul unei acțiuni pendinte, prin intermediul unei cereri de adaptare a concluziilor în anularea unui act anterior abrogat și înlocuit prin actul în discuție. Astfel, normele privind termenele pentru introducerea acțiunilor sunt de ordine publică și trebuie aplicate de instanță astfel încât să se asigure securitatea juridică, precum și egalitatea justițiabililor în fața legii, evitând orice discriminare sau tratare arbitrară în administrarea justiției.

Totuși, prin excepție de la acest principiu, termenul respectiv nu este aplicabil în cazul unei acțiuni pendinte atunci când, pe de o parte, actul în discuție și actul pe care acesta îl abrogă și îl înlocuiește au, în ceea ce privește persoana interesată, același obiect, sunt întemeiate în esență pe aceleași motive și au în esență conținuturi identice, fiind diferite numai din punctul de vedere al domeniului lor de aplicare ratione temporis, și, pe de altă parte, atunci când cererea de adaptare a concluziilor nu este întemeiată pe niciun motiv, fapt sau element de probă nou altul decât însăși adoptarea actului în discuție care abrogă și înlocuiește acest act anterior.

Astfel, într‑o situație de acest gen, dat fiind că obiectul și cadrul litigiului, așa cum au fost stabilite prin acțiunea inițială, nu suferă nicio modificare, cu excepția celei privind dimensiunea temporală a acestuia, securitatea juridică nu este nicidecum afectată de împrejurarea că cererea de adaptare a concluziilor este formulată după expirarea termenului de două luni prevăzut la articolul 230 al cincilea paragraf CE. În aceste condiții, obligarea reclamantului să introducă o cerere de adaptare a concluziilor sale în termenul menționat de două luni, sub sancțiunea inadmisibilității, ar fi contrară bunei administrări a justiției și cerinței de economie a procedurii.

(a se vedea punctele 32-35 și 44)

2.      În accepțiunea juridică obișnuită, la care trebuie să se facă trimitere în lipsa unei indicații contrare exprese a legiuitorului, termenul „persoană” desemnează o ființă care beneficiază de personalitate juridică și, prin urmare, poate fi atât o persoană fizică, cât și o persoană juridică.

Persoanele vizate la articolul 1 alineatul (2) prima liniuță din Poziția comună 2001/931 privind aplicarea de măsuri specifice pentru combaterea terorismului pot desemna atât persoane fizice, cât și persoane juridice, în timp ce grupurile și entitățile vizate la articolul 1 alineatul (2) a doua liniuță din poziția comună menționată pot desemna toate celelalte tipuri de organizații sociale care, deși sunt lipsite de personalitate juridică, au totuși o anumită formă de existență mai mult sau mai puțin structurată.

Această interpretare este confirmată de articolul 1 alineatul (5) din Poziția comună 2001/931, potrivit căruia Consiliul procedează astfel încât numele persoanelor fizice sau juridice, ale grupurilor sau ale entităților enumerate în anexă să fie însoțite de elemente suficiente pentru a permite identificarea precisă a persoanelor fizice, a persoanelor juridice, a entităților sau a organismelor.

Împrejurarea potrivit căreia lista anexată la Poziția comună 2001/931, similar listei din anexa la Regulamentul nr. 2580/2001 privind măsuri restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane și entități în vederea combaterii terorismului, nu menționează decât persoane fizice la rubrica „Persoane”, în timp ce mai multe persoane juridice sunt menționate la rubrica „Grupuri și entități”, este lipsită de pertinență în această privință. Aceste liste, stabilite numai în scopul punerii în aplicare, în cazurile individuale pe care le enumeră, a Poziției comune 2001/931 și a Regulamentului nr. 2580/2001, sunt astfel lipsite de efect asupra definiției persoanelor, grupurilor și entităților care este cuprinsă în actele respective. Același raționament se aplică, prin urmare, în privința eventualelor erori de clasificare între persoane și grupuri și entități pe care acestea le‑ar putea conține.

(a se vedea punctele 57-59 și 61)

3.      Pentru a interpreta domeniul de aplicare al unei dispoziții de drept comunitar, este necesar să se țină seama în același timp de termenii săi, de contextul și de obiectivele sale. Având în vedere atât termenii, contextul și obiectivele dispozițiilor relevante din Poziția comună 2001/931 privind aplicarea de măsuri specifice pentru combaterea terorismului [a se vedea în special considerentul (1) din motivele acestei poziții comune] și din Regulamentul nr. 2580/2001 privind măsuri restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane și entități în vederea combaterii terorismului, cât și rolul major al autorităților naționale în procesul de înghețare a fondurilor, prevăzut la articolul 2 alineatul (3) din regulamentul menționat, pentru a putea să fie invocată în mod valabil de Consiliu, o decizie de inițiere a unor cercetări sau a urmăririi penale trebuie să se înscrie în cadrul unei proceduri naționale care să vizeze direct și în principal aplicarea unei măsuri de tip preventiv sau represiv împotriva persoanei interesate, pentru combaterea terorismului și ca urmare a implicării sale în acesta.

Îndeplinește aceste condiții o hotărâre pronunțată în cadrul procedurii privind măsurile provizorii care, având în vedere conținutul său, domeniul de aplicare și contextul acesteia, coroborată cu reglementarea națională prin care se instituie sancțiuni în materie de terorism, constituie o decizie adoptată de o autoritate națională competentă, în sensul articolului 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931 și al articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001. Se poate considera că o astfel de hotărâre, coroborată cu reglementarea menționată, îndeplinește cerințele articolului 1 alineatul (4) din poziția comună și, prin urmare, poate, în principiu, să justifice ca atare adoptarea unei măsuri de înghețare a fondurilor în temeiul articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001.

(a se vedea punctele 96, 97, 101 și 105)

4.      Atunci când are în vedere adoptarea sau menținerea, după reexaminare, a unei măsuri de înghețare a fondurilor, întemeiată pe Regulamentul nr. 2580/2001 privind măsuri restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane și entități în vederea combaterii terorismului, pe baza unei decizii naționale de inițiere a unor cercetări sau a urmăririi penale în privința unui act de terorism, Consiliul nu poate face abstracție de dezvoltările ulterioare ale acestor cercetări sau ale acestei urmăriri penale. Astfel, este posibil ca o activitate de cercetare întreprinsă de poliție sau de serviciile de siguranță să fie închisă fără a determina nicio consecință pe plan judiciar, întrucât nu a permis strângerea unor probe suficiente, sau ca o cercetare judecătorească să facă obiectul unei nepronunțări asupra fondului pentru aceleași motive ori ca o decizie de urmărire penală să determine încetarea acesteia sau o achitare pe plan penal. Ar fi inadmisibil ca astfel de elemente, care fac parte din ansamblul de date pertinente de care trebuie să se țină seama pentru aprecierea situației, să nu fie luate în considerare de Consiliu. A decide în mod diferit ar conduce la conferirea, în favoarea Consiliului și a statelor membre, a puterii exorbitante de a îngheța pentru o perioadă nedeterminată fondurile unei persoane, în afara oricărui control jurisdicțional și indiferent de modul de finalizare a procedurilor judiciare care au fost eventual derulate.

Aceleași considerații trebuie să își găsească aplicarea atunci când o măsură administrativă națională de înghețare a fondurilor sau de interzicere a unei organizații ca fiind teroristă este retrasă de emitentul acesteia sau este anulată printr‑o decizie judecătorească.

Prin menținerea pentru o durată nedeterminată a unei persoane pe lista din anexa la Regulamentul nr. 2580/2001, cu ocazia reexaminării periodice a situației acesteia în temeiul articolului 2 alineatul (3) din regulamentul menționat și al articolului 1 alineatul (6) din Poziția comună 2001/931 privind aplicarea de măsuri specifice pentru combaterea terorismului, pentru unicul motiv că decizia pronunțată în cadrul procedurii privind măsurile provizorii de autoritatea judiciară națională competentă nu este repusă în discuție, în ordinea judiciară internă, de instanța jurisdicțională de apel în procedurile privind măsurile provizorii sau de instanța jurisdicțională de fond, deși decizia administrativă care a făcut obiectul cererii de suspendare a efectelor a fost abrogată între timp de emitentul acesteia, Consiliul a depășit limitele puterii sale de apreciere.

(a se vedea punctele 164, 168, 169 și 180)