Cauza T‑18/10

Inuit Tapiriit Kanatami și alții

împotriva

Parlamentului European și a

Consiliului Uniunii Europene

„Acțiune în anulare — Regulamentul (CE) nr. 1007/2009 — Comerțul cu produse derivate din focă — Interdicție de a importa și de a vinde — Excepție în favoarea comunităților inuite — Aplicarea articolului 263 al patrulea paragraf TFUE — Noțiunea «act normativ» — Lipsa unei afectări directe sau individuale — Inadmisibilitate”

Sumarul ordonanței

1.      Acțiune în anulare — Persoane fizice sau juridice — Noțiunea de act normativ în sensul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE — Orice act cu aplicabilitate generală, cu excepția actelor legislative

(art. 263 al patrulea paragraf TFUE)

2.      Acțiune în anulare — Persoane fizice sau juridice — Condiții care le vizează direct, în sensul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE — Contrarietate față de principiul unei protecții jurisdicționale efective — Inexistență

(art. 263 al patrulea paragraf TFUE)

3.      Acte ale instituțiilor — Natură juridică — Acte legislative și acte normative — Criterii de distincție — Procedura de adoptare a actului

[art. 251 CE; art. 289 alin. (1) și (3) TFUE și art. 294 TFUE]

4.      Acțiune în anulare — Persoane fizice sau juridice — Acte care le privesc direct și individual — Regulamentul nr. 1007/2009 privind comerțul cu produse derivate din focă

(art. 263 al patrulea paragraf TFUE; Regulamentul nr. 1007/2009 al Parlamentului European și al Consiliului)

1.      Noțiunea de act normativ în sensul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE trebuie înțeleasă ca vizând orice act cu aplicabilitate generală, cu excepția actelor legislative. În consecință, un act legislativ poate face obiectul unei acțiuni în anulare introduse de o persoană fizică sau juridică numai în cazul în care acesta o vizează în mod direct și individual.

Astfel, în primul rând, deși articolul 263 al patrulea paragraf TFUE aduce o noutate în raport cu Tratatul CE în ceea ce privește accesul la instanța Uniunii, respectiv că, de acum înainte, o persoană fizică sau juridică poate formula o acțiune împotriva actelor normative care o privesc direct și care nu presupun măsuri de executare, noțiunea de act normativ nu este definită în Tratatul FUE. În această privință, această dispoziție, omițând termenul „decizie”, permite introducerea unei acțiuni împotriva actelor individuale, împotriva actelor cu aplicabilitate generală care privesc o persoană fizică sau juridică direct și individual, precum și împotriva actelor normative care o privesc direct și care nu presupun măsuri de executare. În acest context, această posibilitate nu vizează toate actele cu aplicabilitate generală, ci o categorie mai restrânsă a acestora, respectiv actele normative. În consecință, articolul 263 al patrulea paragraf TFUE coroborat cu primul paragraf al aceluiași articol prevede că o persoană fizică sau juridică poate formula o acțiune împotriva actelor al căror destinatar este, precum și, pe de o parte, împotriva actelor cu aplicabilitate generală, legislative sau normative care o privesc direct și individual și, pe de altă parte, împotriva unor acte cu aplicabilitate generală, respectiv actele normative care o privesc direct și care nu presupun măsuri de executare.

În al doilea rând, această interpretare a articolului 263 al patrulea paragraf TFUE este confirmată prin geneza procesului care a condus la adoptarea acestei dispoziții, inițial parte din proiectul Tratatului de instituire a unei Constituții pentru Europa, din care reiese că formularea reținută permite stabilirea unei distincții între actele legislative și actele normative, reținând o abordare restrictivă în ceea ce privește acțiunile particularilor formulate împotriva actelor legislative.

În al treilea rând, finalitatea articolului 263 al patrulea paragraf TFUE este de a permite unei persoane fizice și juridice să formuleze o acțiune împotriva actelor cu aplicabilitate generală care nu sunt acte legislative, care o privesc direct și care nu presupun măsuri de executare. Astfel, textul acestei dispoziții nu permite formularea unei acțiuni împotriva tuturor actelor care îndeplinesc criteriile de afectare directă și de lipsă a măsurilor de executare și nici împotriva tuturor actelor cu aplicabilitate generală care îndeplinesc aceste criterii, ci doar împotriva unei categorii specifice a acestora din urmă, respectiv actele normative. În consecință, condițiile de admisibilitate a unei acțiuni în anulare împotriva unui act legislativ rămân mai restrictive decât în cazul unei acțiuni formulate împotriva unui act normativ.

(a se vedea punctele 39, 42, 43, 45, 49, 50 și 56)

2.      În ceea ce privește dreptul la o protecție jurisdicțională efectivă, în special prin raportare la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, instanța Uniunii nu poate interpreta condițiile potrivit cărora un particular poate formula o acțiune în anulare împotriva unui regulament într‑un mod care conduce la înlăturarea acestor condiții expres prevăzute de tratat, și acesta chiar în lumina principiului unei protecții jurisdicționale efective, fără a‑și depăși competențele.

(a se vedea punctul 51)

3.      Din articolul 289 alineatele (1) și (3) TFUE rezultă că actele juridice adoptate potrivit procedurii definite la articolul 294 TFUE, denumită „procedura legislativă ordinară”, constituie acte legislative. Întrucât procedura definită la articolul 294 TFUE reia, în esență, procedura definită la articolul 251 CE, un regulament, adoptat în temeiul articolului 95 CE potrivit procedurii de codecizie vizate la articolul 251 CE, trebuie calificat drept act legislativ, în raport cu categoriile de acte juridice prevăzute de Tratatul FUE.

În plus, deși, potrivit unei jurisprudențe constante, criteriul pentru a distinge între un regulament și o decizie trebuie căutat în existența sau în inexistența unei aplicabilități generale a actului în cauză, aceasta se raportează în special la partea a doua a articolului 230 al patrulea paragraf CE. Obiectivul acestei dispoziții era mai ales de a se evita ca, prin simpla alegere a formei de regulament, instituțiile Uniunii să poată să excludă acțiunea unui particular împotriva unei decizii care îl privește direct și individual și să sublinieze astfel că alegerea formei nu poate schimba natura unui act.

Or, deși criteriul pentru a distinge între un act cu aplicabilitate generală și un act individual trebuie căutat în eventuala aplicabilitate generală a actului în cauză, calificarea sa drept act legislativ sau act normativ potrivit Tratatului FUE se întemeiază pe criteriul procedurii, legislativă sau nelegislativă, care a condus la adoptarea sa.

(a se vedea punctele 59-61 și 63-65)

4.      Condiția afectării directe a unei persoane fizice sau juridice printr‑un act cu aplicabilitate generală în sensul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, care trebuie îndeplinită pentru a face admisibilă o acțiune în anulare împotriva acestui act, presupune, în primul rând, ca actul Uniunii atacat să producă în mod direct efecte asupra situației juridice a acestei persoane și, în al doilea rând, să nu se lase nicio putere de apreciere destinatarilor acestui act care sunt însărcinați cu punerea sa în aplicare, această punere în aplicare având un caracter pur automat și decurgând doar din reglementarea Uniunii, fără aplicarea altor norme intermediare.

În ceea ce privește o acțiune introdusă de particulari împotriva Regulamentului nr. 1007/2009 privind comerțul cu produse derivate din focă, deși nu se poate exclude posibilitatea ca interdicția generală de introducere pe piață a produselor derivate din focă, prevăzută de regulament, să poată avea repercusiuni asupra activității persoanelor care intervin în amonte sau în aval de această introducere pe piață, nu este mai puțin adevărat că astfel de repercusiuni nu pot fi considerate ca decurgând direct din regulament. În ceea ce privește produsele care pot fi supuse regimului de exceptare de la interdicția generală prevăzută de regulamentul menționat, autoritățile naționale nu sunt în măsură să îl aplice fără măsurile de punere în executare stabilite printr‑un regulament de aplicare, care trebuie să definească în mod precis condițiile în care introducerea pe piață a acestor produse este autorizată. O astfel de dispoziție nu constituie, așadar, o reglementare completă, care este suficientă în sine și care nu face apel la nicio dispoziție de aplicare, care poate, astfel, să îi privească direct pe particulari.

În ceea ce privește aspectul dacă persoanele fizice sau juridice sunt vizate individual prin acest regulament în sensul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE și, în consecință, au capacitatea procesuală pentru a introduce o acțiune în anularea acestui regulament, presupunând chiar că persoanelor respective le este aplicabilă excepția de la interdicția generală privind produsele în cauză, acest lucru nu ar fi suficient pentru a‑i individualiza într‑un mod analog celui în care ar fi individualizat destinatarul unei decizii.

(a se vedea punctele 71, 75, 78 și 92)