CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL
YVES BOT
prezentate la 18 noiembrie 2014(1)
Cauza C‑146/13
Regatul Spaniei
împotriva
Parlamentului European,
Consiliului Uniunii Europene
„Acțiune în anulare – Punere în aplicare a unei cooperări consolidate – Crearea unui protecții unitare prin brevet – Regulamentul (UE) nr. 1257/2012 – Controlul jurisdicțional efectiv – Lipsa temeiului juridic – Abuz de putere – Principiile autonomiei și uniformității – Controlul legalității – Aplicarea dreptului Uniunii”
1. Prin acțiunea formulată, Regatul Spaniei solicită anularea Regulamentului (UE) nr. 1257/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2012 de punere în aplicare a unei cooperări consolidate în domeniul creării unei protecții unitare prin brevet(2).
2. Acest regulament a fost adoptat în urma Deciziei 2011/167/UE a Consiliului din 10 martie 2011 de autorizare a unei cooperări consolidate în domeniul creării unei protecții prin brevet unitar(3).
3. Acesta face parte din „pachetul privind brevetul unitar”, împreună cu Regulamentul (UE) nr. 1260/2012 al Consiliului din 17 decembrie 2012 de punere în aplicare a cooperării consolidate în domeniul creării unei protecții unitare prin brevet în ceea ce privește dispozițiile aplicabile în materie de traducere(4) și cu Acordul privind Curtea unică în materie de brevete, semnat la 19 februarie 2013(5).
I – Cadrul juridic
A – Dreptul internațional
1. Convenția brevetului european
4. Articolul 2 din Convenția privind eliberarea brevetelor europene (Convenția brevetului european), semnată la München la 5 octombrie 1973 și intrată în vigoare la 7 octombrie 1977(6), intitulat „Brevetul european”, prevede:
„(1) Brevetele eliberate în temeiul prezentei convenții sunt denumite brevete europene.
(2) În fiecare stat contractant, pentru care este eliberat, brevetul european are aceleași efecte și este supus aceluiași regim ca și un brevet național eliberat în acel stat, cu condiția ca prezenta convenție să nu prevadă altfel.”
5. Articolul 142 din CBE, intitulat „Brevet unic”, prevede:
„(1) Orice grup de state contractante care a prevăzut printr‑un acord special că brevetul european acordat pentru aceste state are un caracter unic pe tot teritoriul lor poate prevedea că brevetele europene pot fi acordate doar concomitent pentru toate aceste state.
(2) Când orice grup de state contractante a făcut uz de posibilitatea menționată în paragraful (1), se aplică prevederile acestei părți.”
2. Acordul CUB
6. Acordul CUB prevede la articolul 23:
„Acțiunile [Curții unice în materie de brevete(7)] sunt direct imputabile fiecărui stat membru contractant în mod individual, inclusiv în sensul articolelor [258 TFUE-260 TFUE] și tuturor statelor membre contractante în mod colectiv.”
7. Articolul 89 alineatul (1) din Acordul CUB prevede:
„Prezentul acord intră în vigoare la 1 ianuarie 2014 sau în prima zi a celei de a patra luni care urmează depozitării celui de al treisprezecelea instrument de ratificare sau aderare în conformitate cu articolul 84, inclusiv ale celor trei state membre în care a produs efecte cel mai mare număr de brevete europene în anul care precedă anul semnării acordului sau în prima zi a celei de a patra luni care urmează datei intrării în vigoare a modificărilor la Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 [al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială(8)] referitoare la relația cu prezentul acord, oricare intervine mai târziu.”
B – Dreptul Uniunii
8. Considerentele (24) și (25) ale regulamentului atacat au următorul cuprins:
„(24) Competența în privința brevetelor europene cu efect unitar[(9)] ar trebui stabilită și reglementată de un instrument care să instituie un sistem unificat de soluționare a litigiilor pentru brevetele europene și [BEEU].
(25) Este esențială înființarea unei [CUB] care să audieze cazuri privind [BEEU], pentru a asigura buna funcționare a brevetului respectiv, coerența jurisprudenței și, astfel, certitudinea juridică și eficiența costurilor pentru titularii de brevete. Prin urmare, este de o importanță primordială ca statele membre participante să ratifice Acordul privind [CUB], în conformitate cu procedurile lor constituționale și parlamentare naționale, și să ia măsurile necesare pentru ca aceasta să devină operațională cât mai curând posibil.”
9. Potrivit articolului 1 din regulamentul atacat, acesta pune în aplicare cooperarea consolidată în domeniul creării unei protecții unitare prin brevet și constituie un acord special în sensul articolului 142 din CBE.
10. Articolul 2 literele (a)-(c) din regulamentul atacat prevede:
„În înțelesul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:
(a) «stat membru participant» înseamnă un stat membru care participă la cooperarea consolidată în domeniul creării unei protecții unitare prin brevet în temeiul [Deciziei privind cooperarea consolidată], sau în temeiul unei decizii adoptate în conformitate cu articolul 331 alineatul (1) al doilea sau al treilea paragraf [TFUE], la data depunerii unei cereri de efect unitar, astfel cum se menționează la articolul 9;
(b) «brevet european» înseamnă un brevet acordat de Oficiul European de Brevete[(10)] în conformitate cu normele și procedurile prevăzute în CBE;
(c) «[BEEU]» înseamnă un brevet european care beneficiază de efect unitar în statele membre participante în temeiul prezentului regulament.”
11. Articolul 3 alineatul (1) din regulamentul atacat prevede:
„Un brevet european acordat cu același set de revendicări în toate statele membre participante beneficiază de efect unitar în statele membre participante, cu condiția ca efectul său unitar să fi fost înregistrat în Registrul pentru protecție unitară prin brevet.
Un brevet european acordat cu seturi diferite de revendicări în diferite state membre participante nu beneficiază de efect unitar.”
12. În sensul articolului 5 alineatele (1) și (2) din regulament atacat:
„(1) [BEEU] conferă titularului său dreptul de a împiedica orice terț de a înfăptui acte față de care brevetul respectiv asigură protecție pe teritoriul statelor membre participante în care brevetul are efect unitar, sub rezerva limitărilor aplicabile.
(2) Domeniul de aplicare al acestui drept și limitările sale sunt uniforme în toate statele membre participante în care brevetul are efect unitar.”
13. Articolul 9 din regulamentul atacat prevede:
„(1) Statele membre participante conferă OEB, în sensul articolului 143 din CBE, următoarele sarcini care vor fi efectuate în conformitate cu normele interne ale OEB:
(a) să administreze cererile de efect unitar depuse de titularii brevetelor europene;
(b) să includă Registrul pentru protecție unitară prin brevet în Registrul european de brevete și să administreze Registrul pentru protecție unitară prin brevet;
(c) să primească și să înregistreze declarațiile privind acordarea de licențe menționate la articolul 8, retragerea lor și angajamentele în ceea ce privește acordarea de licențe asumate de titularul [BEEU] în cadrul organismelor internaționale de standardizare;
(d) să publice traducerile prevăzute la articolul 6 din Regulamentul […] nr. 1260/2012 în perioada de tranziție menționată la articolul respectiv;
(e) să colecteze și să administreze taxele de menținere în vigoare pentru [BEEU], în ceea ce privește anii următori celui în care se publică în Buletinul european de brevete mențiunea privind acordarea brevetului; să colecteze și să administreze taxele suplimentare în caz de plată întârziată a taxelor de menținere în vigoare, atunci când această plată întârziată are loc în termen de șase luni de la data scadenței, precum și să distribuie o parte din taxele de menținere în vigoare colectate către statele membre participante;
(f) să administreze un sistem de compensare pentru rambursarea costurilor de traducere menționate la articolul 5 din Regulamentul […] nr. 1260/2012;
(g) să se asigure că o cerere de efect unitar din partea titularului unui brevet european este depusă în limba de procedură, în sensul articolului 14 alineatul (3) din cadrul CBE, în termen de cel mult o lună de la publicarea mențiunii de acordare a brevetului în Buletinul european de brevete și
(h) să se asigure că efectul unitar se indică în Registrul pentru protecție unitară prin brevet, în cazul în care a fost depusă o cerere de efect unitar și, în perioada de tranziție prevăzută la articolul 6 din Regulamentul […] nr. 1260/2012, a fost prezentată împreună cu traducerile menționate la articolul respectiv, iar OEB este informat cu privire la toate limitările, licențele, transferurile sau revocările [BEEU].
(2) Statele membre participante asigură respectarea prezentului regulament în îndeplinirea obligațiilor lor internaționale asumate prin CBE și cooperează în acest scop. În calitate de state contractante la CBE, statele membre participante asigură guvernanța și supravegherea activităților legate de sarcinile menționate la alineatul (1) din prezentul articol și asigură stabilirea nivelului taxelor de menținere în vigoare în conformitate cu articolul 12 din prezentul regulament și stabilirea cotelor de distribuire a taxelor de menținere în vigoare în conformitate cu articolul 13 din prezentul regulament.
În acest scop, ele instituie un comitet restrâns al consiliului de administrație al Organizației Europene de Brevete (denumit în continuare «comitetul restrâns») în sensul articolului 145 din CBE.
În componența comitetului restrâns intră reprezentanți ai statelor participante și un reprezentant al Comisiei ca observator, precum și supleanții acestora care îi vor reprezenta în absență. Membrii comitetului restrâns pot fi sprijiniți de consilieri sau experți.
Comitetul restrâns adoptă hotărârile sale ținând seama în mod corespunzător de poziția Comisiei și în acord cu reglementările prevăzute la articolul 35 alineatul (2) din CBE.
(3) Statele membre participante asigură protecție juridică eficientă în fața unei instanțe competente a unuia sau mai multor state membre participante împotriva deciziilor luate de OEB în îndeplinirea atribuțiilor prevăzute la alineatul (1).”
14. Articolul 18 din regulamentul atacat are următorul cuprins:
„(1) Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
(2) Prezentul regulament se aplică de la 1 ianuarie 2014 sau de la data intrării în vigoare a Acordului [CUB], oricare este data mai îndepărtată.
Prin derogare de la articolul 3 alineatele (1) și (2) și articolul 4 alineatul (1), un brevet european pentru care efectul unitar este înregistrat în Registrul pentru protecția unitară prin brevet are efect unitar în acele state membre participante în care [CUB] are competență exclusivă în ceea ce privește [BEEU] la data înregistrării.
(3) Fiecare stat membru participant notifică Comisia cu privire la ratificarea acordului la momentul depunerii instrumentului său de ratificare. Comisia publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene data intrării în vigoare a acordului și o listă a statelor membre care au ratificat acordul la data intrării în vigoare. Comisia actualizează apoi periodic lista statelor membre participante care au ratificat [A]cordul [CUB] și publică lista astfel actualizată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
(4) Statele membre participante se asigură că măsurile prevăzute la articolul 9 sunt în vigoare până la data aplicării prezentului regulament.
(5) Fiecare stat membru participant se asigură că măsurile menționate la articolul 4 alineatul (2) sunt în vigoare până la data aplicării prezentului regulament sau, în cazul unui stat membru participant în care [CUB] nu are competență exclusivă în ceea ce privește [BEEU] la data aplicării prezentului regulament, până la data de la care [CUB] are competență exclusivă în respectivul stat membru participant.
(6) Protecția unitară prin brevet poate fi solicitată pentru orice brevet european acordat la sau după data aplicării prezentului regulament.”
II – Procedura în fața Curții și concluziile părților
15. Prin cererea introductivă depusă la grefa Curții la 22 martie 2013, Regatul Spaniei a introdus prezenta acțiune.
16. Prin decizii ale președintelui Curții din 12 septembrie 2013, au fost admise cererile de intervenție în susținerea concluziilor Parlamentului European și ale Consiliului Uniunii Europene, formulate de Regatul Belgiei, de Republica Cehă, de Regatul Danemarcei, de Republica Federală Germania, de Republica Franceză, de Marele Ducat al Luxemburgului, de Ungaria, de Regatul Țărilor de Jos, de Regatul Suediei, de Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și de Comisie, conform articolului 131 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții.
17. Toate aceste interveniente, cu excepția Marelui Ducat al Luxemburgului, au depus observații scrise.
18. Regatul Spaniei solicită Curții:
– declararea regulamentului atacat ca inexistent din punct de vedere juridic sau, cu titlu subsidiar, anularea acestuia în totalitate;
– cu titlu mai subsidiar, anularea:
– articolului 9 alineatul (1), în totalitate, și alineatul (2) din regulamentul atacat, în termenii indicați în cadrul celui de al cincilea motiv al prezentei acțiuni, și
– articolului 18 alineatul (2) din regulamentul atacat, în totalitate, precum și a tuturor trimiterilor care figurează în acest regulament la o CUB ca sistem jurisdicțional al BEEU și ca izvor de drept al BEEU și
– obligarea Parlamentului și a Consiliului la plata cheltuielilor de judecată.
19. Parlamentul și Consiliul solicită Curții:
– respingerea acțiunii și
– obligarea Regatului Spaniei la plata cheltuielilor de judecată.
III – Cu privire la acțiune
20. În susținerea acțiunii formulate, Regatul Spaniei invocă șapte motive cu titlu principal.
21. Primul motiv se întemeiază pe nerespectarea valorilor statului de drept, astfel cum sunt prevăzute la articolul 2 TUE. Regatul Spaniei arată că regulamentul atacat instituie o protecție întemeiată pe brevetul european, în condițiile în care procedura administrativă referitoare la acordarea unui astfel de brevet nu este supusă niciunui control jurisdicțional care să permită garantarea aplicării corecte și uniforme a dreptului Uniunii, precum și protecția drepturilor fundamentale.
22. Al doilea motiv se întemeiază pe lipsa de temei juridic. Regatul Spaniei susține că articolul 118 TFUE nu constituia temeiul juridic corespunzător pentru a adopta regulamentul atacat, întrucât acesta nu instituie măsuri care să garanteze protecția uniformă prevăzută de această dispoziție.
23. Al treilea motiv este întemeiat pe un abuz de putere. Potrivit Regatului Spaniei, Parlamentul și Consiliul au săvârșit un astfel de abuz întrucât regulamentul atacat nu ar respecta obiectivul cooperării consolidate prevăzut la articolul 20 alineatul (1) TUE.
24. Al patrulea motiv se întemeiază pe încălcarea articolului 291 alineatul (2) TFUE. Cu titlu principal, Regatul Spaniei contestă competența atribuită statelor membre participante care acționează în cadrul comitetului restrâns de a stabili nivelul taxelor de menținere în vigoare și cota de distribuire a acestora. Potrivit acestui stat membru, articolul 291 TFUE nu permite legiuitorului Uniunii să delege statelor membre participante o astfel de competență. Cu titlu subsidiar, Regatul Spaniei invocă încălcarea principiilor enunțate în Hotărârea Meroni/Înalta Autoritate(11), deoarece delegarea de competențe nu ar respecta condițiile stabilite prin această hotărâre. În ceea ce privește al cincilea motiv, acesta se întemeiază pe încălcarea acelorași principii enunțate în hotărârea menționată, ca urmare a delegării OEB, la articolul 9 alineatul (1) din regulamentul atacat, a anumitor sarcini administrative legate de BEEU. Regatul Spaniei susține că competențele delegate implică o largă libertate de apreciere și, pe de altă parte, actele OEB nu ar fi supuse unui control jurisdicțional.
25. Al șaselea și al șaptelea motiv se întemeiază pe încălcarea principiilor autonomiei și uniformității dreptului Uniunii. Regatul Spaniei arată că competențele Uniunii și ale instituțiilor acesteia au fost denaturate, întrucât articolul 18 alineatul (2) primul paragraf din regulamentul atacat face ca aplicabilitatea acestuia din urmă să depindă de data intrării în vigoare a Acordului CUB, în măsura în care această dată este ulterioară datei de 1 ianuarie 2014, subliniind că sistemul jurisdicțional specific pentru BEEU este prevăzut în acest acord, iar nu în regulamentul atacat.
26. Cu titlu subsidiar, Regatul Spaniei solicită anularea în parte a regulamentului atacat, astfel cum este formulată la punctul 18 din prezentele concluzii.
A – Cu privire la primul motiv, întemeiat pe nerespectarea valorilor statului de drept
1. Argumentele părților
27. Regatul Spaniei susține că regulamentul atacat, prin faptul că stabilește o reglementare întemeiată pe un titlu acordat de OEB, ale cărui acte nu sunt supuse unui control jurisdicțional, trebuie anulat întrucât încalcă valorile privind respectarea statului de drept, astfel cum sunt menționate la articolul 2 TUE.
28. Potrivit acestui stat membru, procedura administrativă referitoare la acordarea unui brevet european în ansamblu său este sustrasă oricărui control jurisdicțional care să garanteze aplicarea corectă și uniformă a dreptului Uniunii, precum și protecția drepturilor fundamentale.
29. Statul membru respectiv susține că este inadmisibil ca regulamentul atacat să încorporeze în ordinea juridică a Uniunii acte care provin de la un organism internațional care nu este supus principiilor menționate mai sus. Pe de o parte, camerele de apel și Marea Cameră de Apel ar fi organe instituite în cadrul OEB care nu ar beneficia de nicio independență în raport cu acesta și, pe de altă parte, deciziile lor nu ar putea face obiectul niciunei căi de atac.
30. Parlamentul și Consiliul arată că nivelul de protecție a drepturilor particularilor oferit de sistemul instituit este compatibil cu principiile statului de drept.
31. Parlamentul arată că validitatea, nulitatea sau încălcarea brevetului unitar ar fi, în temeiul articolului 32 din Acordul CUB, supuse controlului jurisdicțional al CUB, că deciziile administrative ale OEB referitoare la acordarea unui BEEU ar putea face obiectul unor căi de atac administrative înaintea diverselor departamente din cadrul OEB, că nivelul de protecție de care beneficiază particularii în cadrul CBE ar fi fost considerat acceptabil de către statele membre, care sunt toate părți la această convenție, și că controlul jurisdicțional exercitat cu privire la deciziile OEB în cadrul sarcinilor administrative prevăzute la articolul 9 din regulamentul atacat ar fi prevăzut la alineatul (3) al acestei dispoziții.
32. În ceea ce privește Consiliul, acesta susține că sistemul instituit prin CBE ar fi compatibil cu dreptul fundamental de acces la o instanță. Deși, desigur, Organizația Europeană de Brevete(12) beneficiază de o imunitate de jurisdicție și de executare, totuși o astfel de imunitate ar putea fi retrasă într‑un caz concret, iar această organizație ar putea încheia cu una sau cu mai multe părți contractante acorduri complementare în vederea punerii în aplicare a dispozițiilor în materie de imunitate. În plus, nimic nu s‑ar opune ca organizația menționată să precizeze, printr‑un acord internațional, că deciziile sale sunt supuse controlului unui organ jurisdicțional.
33. În continuare, Consiliul arată că problema compatibilității imunității jurisdicționale a organizațiilor internaționale cu dreptul de acces la o instanță ar fi fost examinată la nivel național și internațional. Curtea Europeană a Drepturilor Omului ar fi recunoscut de asemenea compatibilitatea imunității jurisdicționale a organizațiilor internaționale cu dreptul fundamental de acces la o instanță, în măsura în care reclamanții dispun de alte căi de atac rezonabile pentru a‑și proteja în mod eficient drepturile garantate de Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950(13). Aceasta ar fi situația în speță. Independența și caracterul jurisdicțional ale camerelor de apel și ale Marii Camere de Apel ar fi fost confirmate de Comisia Europeană a Drepturilor Omului(14), în timp ce Curtea Europeană a Drepturilor Omului ar fi considerat că protecția drepturilor fundamentale în cadrul OEB este echivalentă în mod global cu normele de protecție garantate de Constituția germană.
34. Intervenientele sunt de acord cu argumentele Parlamentului și ale Consiliului. Regatul Belgiei, Republica Federală Germania, Republica Franceză și Regatul Suediei susțin însă, mai întâi, că primul motiv este inoperant deoarece regulamentul atacat nu ar avea drept obiect reglementarea condițiilor de acordare sau de validitate a unui brevet european. Acesta nu ar avea drept obiect sau drept efect nici încorporarea actelor OEB sau a sistemului CBE în ordinea juridică a Uniunii. În cadrul aprecierii validității regulamentului atacat, actele OEB care trebuie luate în considerare ar fi numai cele legate de recunoașterea efectului unitar al brevetului european, care ar fi conforme cu dreptul Uniunii, având în vedere controlul jurisdicțional al CUB. În orice caz, aceste state membre achiesează la motivele prezentate de Parlament și de Consiliu care justifică că drepturile fundamentale ar fi garantate în mod satisfăcător în sistemul CBE.
2. Aprecierea noastră
35. Cu titlu introductiv, arătăm că Consiliul, Republica Franceză și Comisia au subliniat lipsa de claritate a primului motiv, care nu s‑ar întemeia pe încălcarea unui drept fundamental în particular, ci pe o pretinsă atingere adusă valorilor Uniunii.
36. Amintim că, în cadrul controlului său de legalitate a actelor legislative, Curtea este competentă, în temeiul articolului 263 al doilea paragraf TFUE, să se pronunțe cu privire la acțiuni, în special pentru încălcarea oricărei norme de drept referitoare la aplicarea tratatelor.
37. Chiar dacă părțile nu se pot întemeia în mod direct pe statul de drept, astfel cum este prevăzut la articolul 2 TUE, pentru anularea unui act al Uniunii, nu este mai puțin adevărat că ar fi dificil să nu se recunoască Curții posibilitatea de a considera statul de drept ca o normă de drept admisibilă în fața sa(15), având în vedere că Regatul Spaniei menționează în cererea introductivă interdicția arbitrariului, dreptul la o cale de atac efectivă, precum și respectarea și uniformitatea aplicării normelor Uniunii(16).
38. Prin urmare, Curtea ar putea examina un motiv de acest tip, invocat prin prisma atingerii aduse valorilor privind respectarea statului de drept.
39. Cu toate acestea, la fel ca Regatul Belgiei, Republica Federală Germania, Republica Franceză și Regatul Suediei, considerăm că acest prim motiv, întemeiat pe faptul că sistemul acordării brevetelor nu este conform cu articolul 2 TUE, este inoperant din moment ce nu are niciun impact asupra legalității regulamentului atacat.
40. Pe de o parte, alegerea efectuată de legiuitorul Uniunii de a accepta normele privind acordarea brevetului european a fost făcută anterior regulamentului atacat și într‑un context foarte precis și, pe de altă parte, obiectul regulamentului atacat este bine delimitat.
a) Alegerea legiuitorului Uniunii
41. Acceptarea normelor CBE în ceea ce privește acordarea brevetului european este privită în acest caz în contextul cooperării consolidate și din perspectiva alegerii raționale efectuate de legiuitorul Uniunii.
42. Curtea a recunoscut în mod constant legiuitorului Uniunii o largă putere de apreciere în domenii care implică din partea acestuia alegeri de natură politică, economică și socială și în care este chemat să efectueze aprecieri complexe(17).
43. Domeniul proprietății intelectuale și în mod special cel al brevetelor face parte din aceste domenii.
44. Amintim că, încă de la începutul procesului de armonizare a dreptului brevetelor în Europa, legiuitorul Uniunii a avut întotdeauna intenția să instituie un brevet al Uniunii pe baza sistemului CBE și a brevetului existent(18).
45. Legiuitorul Uniunii nu a urmărit nici să excludă posibilitatea de a se întemeia pe acest sistem în cadrul cooperării consolidate. Astfel, un asemenea sistem prezintă avantajul de a fi deja pus în aplicare și de a‑și fi dovedit deplina eficacitate în ceea ce privește funcționarea la calitatea și la nivelul ridicat de tehnicitate și de expertiză care îl caracterizează. În plus, normele acestuia sunt obligatorii pentru toate statele membre ale Uniunii în calitate de state contractante ale CBE și, așa cum subliniază Consiliul, statele membre nu au văzut niciodată o atingere adusă principiilor lor constituționale în efectele pe care le‑au putut produce deciziile OEB cu privire la acordarea brevetelor.
46. Astfel, în Decizia privind cooperarea consolidată, care, reamintim, făcuse obiectul a două acțiuni în anulare, din partea Regatului Spaniei și a Republicii Italiene, care au fost respinse, obiectivul prevăzut în considerentul (7) al acesteia face trimitere la crearea unui brevet unitar, explicând că acesta asigură o protecție uniformă pe teritoriul tuturor statelor membre participante, care ar fi „acordat de [OEB] pentru toate statele membre respective”.
47. Regatul Spaniei însuși recunoaște diferitele opțiuni de care dispunea legiuitorul Uniunii în exercitarea competenței sale(19) și nu repune în discuție opțiunea ca atare a legiuitorului. Consideră însă că, „integrând” în reglementarea sa un sistem internațional în care principiile constituționale ale tratatelor nu sunt respectate, regulamentul atacat încalcă valorile privind respectarea statului de drept.
48. Considerăm că o astfel de analiză este eronată având în vedere însuși obiectul regulamentului atacat.
b) Obiectul regulamentului atacat
49. Amintim că, în temeiul articolului 1 alineatul (2) din regulamentul atacat, acesta constituie un acord special în sensul articolului 142 din CBE(20), în temeiul căruia „[o]rice grup de state contractante care a prevăzut printr‑un acord special că brevetul european acordat pentru aceste state are un caracter unic pe tot teritoriul lor poate prevedea că brevetele europene pot fi acordate doar concomitent pentru toate aceste state”.
50. Legiuitorul Uniunii a avut într‑adevăr intenția de a se întemeia, anterior adoptării regulamentului atacat, pe sistemul de acordare a brevetului european de către OEB, fără a încorpora totuși acest sistem în regulamentul atacat. Astfel, însuși obiectul acestui regulament permite să se determine că nu se pune în discuție în acest context reglementarea condițiilor de acordare și de validitate a brevetului european și nici prevederea în acest scop a unui sistem de natura celui care a putut fi instituit pentru controlul deciziilor OEB în ceea ce privește sarcinile care îi revin în temeiul articolului 9 alineatul (2) din regulamentul atacat.
51. Trebuie să se constate, pe de altă parte, că, în cazul în care regulamentul atacat ar urma să fie anulat, condițiile de acordare sau de validitate a brevetului european nu ar fi afectate de această eventuală anulare.
52. În opinia noastră, regulamentul atacat are drept unic scop să încadreze recunoașterea efectului unitar al unui brevet european acordat deja în conformitate cu CBE.
53. Așa cum menționează Regatul Belgiei, Republica Federală Germania, Republica Franceză și Regatul Suediei, legiuitorul Uniunii s‑a limitat numai să indice caracteristicile, condițiile de realizare și efectele protecției unitare. De altfel, Regatul Spaniei însuși a recunoscut acest lucru la punctul 20 din cerere.
54. În această privință, ne întemeiem pe textul regulamentului atacat, care este fără echivoc.
55. Astfel, formularea titlului acestui regulament nu lasă loc niciunei îndoieli, acesta din urmă „[punând] în aplicare [cooperarea consolidată] în domeniul creării unei protecții unitare prin brevet”(21).
56. În plus, articolul 1 din regulamentul atacat, intitulat „Obiect”, prevede la alineatul (1) că acest regulament „pune în aplicare cooperarea consolidată în domeniul creării unei protecții unitare prin brevet, autorizată prin Decizia [privind cooperarea consolidată]”(22).
57. Pe de altă parte, considerentul (7) al regulamentului menționat indică momentul de la care efectul unitar va produce efecte, specificând că „[p]rotecția unitară prin brevet ar trebui realizată prin conferirea unui efect unitar brevetelor europene în faza postacordare în temeiul prezentului regulament”(23). Fapt ce înseamnă într‑adevăr că legiuitorul Uniunii a urmărit să acopere, în regulamentul atacat, numai faza ulterioară acordării brevetului european. Intervenția acestuia în ceea ce privește punerea în aplicare a cooperării consolidate are loc în acest moment precis al realizării protecției unitare.
58. Protecția unitară pe care regulamentul atacat o organizează produce, așadar, efecte numai după acordarea brevetului european și atât timp cât acesta este menținut în vigoare. Acest regulament se limitează astfel să atribuie brevetelor europene o calitate suplimentară, și anume efectul unitar, fără a afecta procedura reglementată de CBE(24), pe care statele membre ale Uniunii, în calitate de state părți la această convenție, sunt obligate să o respecte.
59. Protecția conferită este reglementată nu de dreptul național din diferite state membre în temeiul articolului 64 din CBE, ci de dispozițiile de aplicare uniformă a regulamentului atacat.
60. Regulamentul atacat prevede o definiție a BEEU, precizează data de la care începe să se aplice, drepturile pe care le conferă și întinderea acestora. Regulamentul menționat prevede de asemenea dispoziții financiare cu privire la taxele pe care BEEU le generează, precum și dispoziții instituționale referitoare la administrarea acestuia care includ sarcini administrative care revin OEB, ale cărei decizii ar fi în speță singurele care pot fi repuse în discuție în cadrul aprecierii legalității regulamentului atacat.
61. Având în vedere considerațiile de mai sus, propunem Curții să respingă primul motiv al Regatul Spaniei ca inoperant, din moment ce nu are incidență asupra legalității regulamentului atacat întrucât aceasta nu poate depinde de compatibilitatea cu dreptul Uniunii a deciziilor OEB cu privire la acordarea brevetelor europene.
B – Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe inexistența regulamentului atacat ca urmare a lipsei de temei juridic
1. Argumentele părților
62. Prin intermediul celui de al doilea motiv, Regatul Spaniei arată că articolul 118 TFUE nu constituia temeiul juridic corespunzător pentru adoptarea regulamentului atacat și că acesta din urmă trebuie considerat inexistent.
63. Acesta susține că regulamentul atacat ar fi lipsit de orice conținut material, în special prin faptul că nu stabilește actele față de care BEEU asigură o protecție. Obiectul și finalitatea regulamentului atacat nu ar corespunde, așadar, temeiului juridic pe care se bazează.
64. Potrivit Regatului Spaniei, trimiterea la legislația națională a statelor membre participante în temeiul articolului 5 alineatul (3) din regulamentul atacat nu ar garanta o protecție uniformă a drepturilor de proprietate intelectuală și industrială a Uniunii și acest regulament nu ar realiza o apropiere a legislațiilor statelor membre în acest scop.
65. Parlamentul și Consiliul susțin că articolul 118 TFUE constituie temeiul juridic corespunzător. Această dispoziție, care ar permite stabilirea unor măsuri referitoare la crearea de titluri europene pentru a asigura o protecție uniformă a drepturilor de proprietate intelectuală în Uniune și la punerea în aplicare a unor sisteme de autorizare, de coordonare și de control centralizate la nivelul Uniunii, nu ar impune o armonizare completă a legislațiilor naționale, în măsura în care s‑ar crea un titlu de proprietate intelectuală sau industrială care să ofere o protecție uniformă în statele membre participante.
66. Având în vedere obiectul și conținutul acestuia, regulamentul atacat ar îndeplini cerința menționată mai sus, întrucât acesta ar institui BEEU, care oferă o protecție uniformă pe teritoriul statelor membre participante, și ar defini caracteristicile, precum și întinderea și efectele acestuia.
67. Toate intervenientele sunt de acord cu observațiile Parlamentului și ale Consiliului, Regatul Țărilor de Jos subliniind în plus că, în Hotărârea Spania și Italia/Consiliul(25), Curtea a statuat deja că articolul 118 TFUE constituie un temei adecvat pentru realizarea efectului unitar al brevetului european.
2. Aprecierea noastră
68. Regatul Spaniei apreciază că temeiul juridic conferit de articolul 118 TFUE este neadecvat pentru adoptarea regulamentului atacat deoarece consideră că regulamentul menționat este o normă de drept fără niciun conținut, a cărei ultimă finalitate este exercitarea de către un organism internațional a competențelor pe care tratatul le‑a acordat Uniunii, și că trimiterea la legislația națională nu este de natură să garanteze o protecție uniformă în Uniune.
69. Pentru motivele prezentate în continuare, nu împărtășim această opinie.
70. Trebuie să se arate că, potrivit unei jurisprudențe constante, „alegerea temeiului juridic al unui act al Uniunii trebuie să fie fondată pe elemente obiective, care pot fi supuse controlului jurisdicțional, printre care figurează în special scopul și conținutul actului”(26).
71. În ceea ce privește obiectivul regulamentului atacat, acesta este, reamintim, de a conferi o protecție uniformă pe teritoriul tuturor statelor membre participante(27).
72. Este ceea ce reflectă articolul 3 alineatul (2) primul paragraf din regulamentul atacat, care prevede că „[u]n [BEEU] are un caracter unitar[,] asigură o protecție uniformă și produce aceleași efecte în toate statele membre participante”.
73. Această protecție conferă un adevărat beneficiu în ceea ce privește uniformitatea – și deci integrarea – în raport cu situația care rezultă din punerea în aplicare a normelor prevăzute de CBE, care asigură, în fiecare dintre statele contractante, o protecție a cărei întindere este definită de dreptul național(28).
74. Astfel, conform articolului 64 alineatul (1) din CBE, efectele brevetului european sunt stabilite de legislația națională din „fiecare dintre statele pentru care a fost acordat”. Titularul brevetului european avea, așadar, obligația de a solicita înregistrarea brevetului său european în fiecare stat parte la CBE în care dorea să beneficieze de protecție.
75. Aceasta însemna că, pentru aceeași încălcare săvârșită în mai multe state membre, existau tot atâtea proceduri și legi diferite aplicabile pentru soluționarea litigiilor, ceea ce ar genera o insecuritate juridică semnificativă.
76. În ceea ce privește conținutul regulamentului atacat, nu putem împărtăși analiza Regatului Spaniei, care susține că acest regulament este o „formă fără fond” în condițiile în care dispozițiile pe care le prevede sunt suficiente și având în vedere faptul că legiuitorul Uniunii exercită o competență partajată cu statele membre.
77. Pe de o parte, articolul 3 alineatul (1) din regulamentul atacat prevede condițiile de acordare a efectului unitar, precizând că acesta va fi conferit numai dacă brevetul european a fost acordat cu același set de revendicări în toate statele membre participante și dacă a fost înregistrat în Registrul pentru protecție unitară prin brevet.
78. Articolul 4 din regulamentul atacat se referă la data de la care produce efecte BEEU, și anume data publicării de către OEB a mențiunii de acordare a brevetului european în Buletinul european de brevete, astfel încât se consideră că nu a produs efecte în calitate de brevet național pe teritoriul statelor membre participante la această dată.
79. În ceea ce privește articolul 5 din regulamentul atacat, referitor la protecția uniformă, acesta definește efectele caracterului unitar și modul de garantare a protecției uniforme în toate statele membre participante.
80. La alineatul (1), acesta prevede că BEEU conferă titularului său dreptul de a împiedica orice terț să înfăptuiască acte față de care brevetul respectiv asigură protecție pe teritoriul statelor membre participante în care brevetul are efect unitar, sub rezerva limitărilor aplicabile.
81. La alineatul (2), acesta prevede că domeniul de aplicare al acestui drept și limitările sale sunt uniforme în toate statele membre participante în care brevetul are efect unitar.
82. Pe de altă parte, amintim că, începând cu Tratatul de la Lisabona, articolul 118 TFUE conferă un temei juridic corespunzător pentru crearea titlurilor de proprietate intelectuală și urmărește în mod expres instituirea și funcționarea pieței interne, domeniu care ține de competențele partajate între Uniune și statele membre în sensul articolului 4 alineatul (2) TFUE(29).
83. În cazul în care tratatele atribuie Uniunii o astfel de competență partajată cu statele membre într‑un domeniu determinat, Uniunea și statele membre pot legifera și adopta acte obligatorii din punct de vedere juridic în acest domeniu. Este ceea ce prevede articolul 2 alineatul (2) TFUE, care adaugă că „[s]tatele membre își exercită competența în măsura în care Uniunea nu și‑a exercitat competența”.
84. Pe de altă parte, articolul 118 TFUE prevede că legiuitorul Uniunii „[stabilește] măsurile referitoare la crearea de titluri europene de proprietate intelectuală pentru a asigura o protecție uniformă a drepturilor de proprietate intelectuală în Uniune, precum și la înființarea unor sisteme centralizate de autorizare, coordonare și control la nivelul Uniunii”(30).
85. Nu trebuie să se piardă din vedere că competențele atribuite de articolul 118 TFUE sunt exercitate în speță cu titlu de punere în aplicare a cooperării consolidate și că legiuitorul Uniunii, în cadrul marjei sale largi de apreciere, a ales să recurgă la mai multe instrumente juridice rezultate atât din dreptul internațional, cât și din dreptul Uniunii și din dreptul național în vederea acestei puneri în aplicare, fapt care nu este contestat de Regatul Spaniei.
86. Rezultă de aici că legiuitorul Uniunii a putut face, în opinia noastră, o trimitere la dreptul național, prevăzând, la articolul 5 alineatul (3) din regulamentul atacat coroborat cu articolul 7 din acesta, că actele față de care brevetul asigură protecție și limitările aplicabile sunt cele definite de dreptul aplicat BEEU în statul membru participant a cărui legislație națională este aplicabilă BEEU ca obiect de proprietate.
87. În această privință, considerentul (9) al regulamentului atacat permite interpretarea acestei dispoziții, prevăzând că, „[c]u privire la aspectele care nu sunt reglementate de prezentul regulament […], ar trebui să se aplice dispozițiile CBE, ale Acordului [CUB], inclusiv dispozițiile acestuia din urmă care privesc domeniul de aplicare [și limitările dreptului de a împiedica orice terț de a înfăptui acte față de care brevetul asigură protecție], și dreptul național, inclusiv normele de drept internațional privat”.
88. Acordul CUB definește, la articolele 25-27, actele față de care un BEEU asigură o protecție și limitările efectelor unui astfel de brevet. Statele membre participante vor trebui să transpună în dreptul lor național dispozițiile acestor articole.
89. În plus, articolul 118 TFUE, care face parte din capitolul 3 din titlul VII din Tratatul FUE, referitor la „apropierea legislațiilor”, nu impune în mod necesar legiuitorului Uniunii să armonizeze complet toate aspectele dreptului de proprietate intelectuală stabilind un ansamblu exhaustiv de norme referitoare la funcționarea sau la conținutul acestuia. Regatul Spaniei însuși a recunoscut acest lucru în memoriul în replică(31).
90. Nimic nu exclude astfel, în opinia noastră, în textul articolului 118 TFUE, ca actul Uniunii prin care titlu este stabilit să facă trimitere la dreptul național, din moment ce acest act garantează că titlul asigură o protecție uniformă pe teritoriul statelor membre participante.
91. Regatul Spaniei repune de asemenea în discuție în cauză garanția unei astfel de protecții.
92. Or, deși legiuitorul Uniunii face trimitere la dreptul național, acest lucru nu înseamnă însă că protecția uniformă prevăzută la articolul 118 TFUE nu va fi garantată.
93. Reiese din cuprinsul articolului 5 alineatul (3) coroborat cu articolul 7 din regulamentul atacat, precum și cu considerentul (9) al acestuia că doar legislația națională va defini actele față de care BEEU asigură protecție. Cu alte cuvinte, fiecare BEEU va fi supus legislației naționale a unui singur stat membru, iar această legislație se va aplica întregului teritoriu al statelor membre participante.
94. Făcând trimitere la legea națională aplicabilă în fiecare caz, regulamentul atacat garantează astfel o protecție uniformă în măsura în care această trimitere va acoperi de asemenea orice acord internațional la care statele membre sunt părți, inclusiv Acordul CUB, pe care statele membre trebuie să îl ratifice în temeiul principiului cooperării loiale prevăzute la articolul 4 alineatul (3) TUE(32).
95. Având în vedere cele de mai sus, propunem Curții să respingă al doilea motiv al Regatului Spaniei ca nefondat.
C – Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe un abuz de putere
1. Argumentele părților
96. Regatul Spaniei afirmă că Parlamentul și Consiliul au săvârșit un abuz de putere, deoarece regulamentul atacat nu ar respecta obiectivul cooperării consolidate prevăzut la articolul 20 alineatul (1) TUE. Întrucât efectele BEEU ar fi precizate în Acordul CUB, unicul obiect al regulamentului atacat ar fi de a crea aparența unei noțiuni și a unei reglementări proprii Uniunii, în condițiile în care, în realitate, s‑ar produce o sustragere de la dreptul Uniunii și de la controalele aferente acestuia. Contrar a ceea ce ar afirma Parlamentul, această problemă nu ar fi fost soluționată de Curte în Hotărârea Spania și Italia/Consiliul(33).
97. Parlamentul și Consiliul solicită respingerea prezentului motiv.
98. Parlamentul subliniază că, în această hotărâre, Curtea a respins afirmațiile de abuz de putere în ceea ce privește instituirea protecției unitare prin brevet. Consiliul adaugă că regulamentul atacat și crearea BEEU favorizează realizarea obiectivelor Uniunii, întrucât titularul unui brevet european care urmărește obținerea unei protecții în cele 25 de state membre participante ar fi obligat, fără efectul unitar al unui astfel de brevet, să valideze separat acest brevet în fiecare dintre cele 25 de state membre, în timp ce brevetul respectiv ar trebui să fie confirmat și, în cazul unui litigiu, protejat separat în fiecare dintre cele 25 de state membre.
99. Intervenientele împărtășesc argumentele Parlamentului și ale Consiliului.
2. Aprecierea noastră
100. Prin intermediul celui de al treilea motiv, Regatul Spaniei susține că regulamentul atacat ar fi afectat de un abuz de putere în măsura în care acesta utilizează cooperarea consolidată în alte scopuri decât cele pe care i le atribuie tratatele.
101. În opinia acestuia, regulamentul atacat este o „formă fără fond” și nu garantează, așadar, o protecție uniformă, care constituie finalitatea Deciziei privind cooperarea consolidată.
102. Potrivit unei jurisprudențe constante, un act reprezintă un abuz de putere numai dacă rezultă din indicii obiective, pertinente și concordante că a fost adoptat în mod exclusiv sau cel puțin determinant pentru a atinge alte obiective decât cele pentru care a fost acordată competența în cauză sau pentru a eluda o procedură special prevăzută de tratate pentru a răspunde circumstanțelor cauzei(34).
103. Deși Regatul Spaniei arată că acest motiv este întemeiat în cadrul cooperării consolidate, iar nu prin prisma regulamentului atacat ca atare, obiect al celui de al doilea motiv, nu este mai puțin adevărat că acesta invocă același argument, potrivit căruia conținutul regulamentului atacat este vid în sensul că nu conține niciun regim juridic care să garanteze o protecție uniformă.
104. Or, întrucât acest argument a fost respins în cadrul examinării celui de al doilea motiv, indiciile pe care se întemeiază Regatul Spaniei nu sunt, așadar, indicii pertinente. În consecință, considerăm că al treilea motiv trebuie respins ca nefondat.
D – Cu privire la al patrulea și la al cincilea motiv, întemeiate pe încălcarea articolului 291 alineatul (2) TFUE și a principiilor enunțate în Hotărârea Meroni/Înalta Autoritate
1. Argumentele părților
105. Prin intermediul celui de al patrulea motiv, Regatul Spaniei contestă atribuirea, la articolul 9 alineatul (2) din regulamentul atacat, în favoarea statelor membre participante care acționează în cadrul comitetului restrâns, a competenței de a stabili nivelul taxelor de menținere în vigoare și cota de distribuire a acestora. Atribuirea unor astfel de competențe de executare statelor membre participante ar constitui, cu titlu principal, o încălcare a articolului 291 alineatul (2) TFUE și, cu titlu subsidiar, în cazul în care Curtea ar constata că această dispoziție nu ar fi fost încălcată, o încălcare a principiilor enunțate în Hotărârea Meroni/Înalta Autoritate(35), referitoare la delegarea de competențe.
106. Parlamentul susține că atribuirea anumitor competențe agențiilor a fost întotdeauna o excepție de la normele tratatului în materia aplicării dreptului Uniunii, care ar fi acceptabilă din punct de vedere juridic în anumite condiții. În plus, acesta ridică problema pertinenței acestei hotărâri în cazul atribuirii de competențe unui organ internațional precum comitetul restrâns.
107. Consiliul apreciază că, conform articolului 291 alineatul (1) TFUE, atunci când instituțiile Uniunii adoptă acte obligatorii din punct de vedere juridic, răspunderea pentru adoptarea măsurilor de punere în aplicare adecvate revine statelor membre. Numai în cazul în care aplicarea actelor respective ar necesita condiții uniforme, măsurile de punere în aplicare ar fi adoptate de Comisie sau, după caz, de Consiliu, în conformitate cu alineatul (2) al acestui articol. În această privință, Regatul Spaniei nu ar demonstra motivul pentru care stabilirea taxelor de menținere în vigoare și a cotei de distribuire a acestora ar trebui să fie pusă în aplicare în mod uniform la nivelul Uniunii. Ar rezulta că Hotărârea Meroni/Înalta Autoritate(36) ar fi irelevantă în speță.
108. În orice caz, Parlamentul și Consiliul consideră că condițiile impuse de această hotărâre sunt îndeplinite, Parlamentul precizând că această jurisprudență trebuie examinată în raport cu articolul 118 TFUE, care prevede stabilirea de sisteme „centralizate” pentru BEEU.
109. Intervenientele sunt de acord cu observațiile Parlamentului și ale Consiliului. Pentru mai multe dintre acestea, principiile enunțate în hotărârea menționată nu ar fi aplicabile. Acestea ar fi, în orice caz, respectate.
110. Prin intermediul celui de al cincilea motiv, Regatul Spaniei arată că articolul 9 alineatul (1) din regulamentul atacat, care deleagă anumite sarcini administrative OEB, încalcă principiile enunțate în Hotărârea Meroni/Înalta Autoritate(37). Ar fi vorba nu despre competențele proprii statelor membre, ci despre competențele Uniunii.
111. Parlamentul și Consiliul arată că această jurisprudență nu este aplicabilă.
112. Intervenientele sunt de acord cu observațiile Parlamentului și ale Consiliului.
2. Aprecierea noastră
113. Diferitele părți nu contestă că, în temeiul articolului 9 alineatul (2) din regulamentul atacat, revine statelor membre perticipante, în cadrul comitetului restrâns pe care îl instituie, să asigure stabilirea nivelului taxelor de menținere în vigoare și stabilirea cotelor de distribuire a acestora.
114. Cu toate acestea, Regatul Spaniei susține că, în speță, erau necesare condiții uniforme de punere în aplicare, că, prin urmare, competențele de executare ar fi trebuit să fie conferite, conform articolului 291 alineatul (2) TFUE, Comisiei sau, în cazuri specifice, Consiliului și că această dispoziție a fost, în consecință, încălcată.
115. Nu putem fi de acord cu un astfel de raționament.
116. Astfel, Regatul Spaniei se întemeiază pe o dispoziție care, în opinia noastră, nu se poate aplica în cauză.
117. În temeiul articolului 291 alineatul (2) TFUE, „[î]n cazul în care sunt necesare condiții unitare de punere în aplicare a actelor obligatorii din punct de vedere juridic ale Uniunii, aceste acte conferă Comisiei competențe de executare sau, în cazuri speciale și temeinic justificate, precum și în cazurile prevăzute la articolele 24 [TUE] și 26 [TUE], Consiliului”.
118. Potrivit jurisprudenței Curții, articolul 291 TFUE nu oferă nicio definiție a noțiunii de act de punere în aplicare, ci se limitează să facă referire, la alineatul (2), la necesitatea adoptării unui astfel de act de către Comisie sau, în anumite cazuri specifice, de către Consiliu, pentru a asigura faptul că un act obligatoriu din punct de vedere juridic al Uniunii este executat în condiții uniforme în cadrul acesteia(38).
119. Curtea a precizat că rezultă în plus din articolul 291 alineatul (2) TFUE că doar „[î]n cazul în care sunt necesare condiții unitare de punere în aplicare a actelor obligatorii din punct de vedere juridic ale Uniunii, aceste acte conferă Comisiei competențe de executare sau, în cazuri speciale și temeinic justificate, precum și în cazurile prevăzute la articolele 24 [TUE] și 26 [TUE], Consiliului”(39).
120. Curtea a adăugat că actul de punere în aplicare ar trebui să precizeze conținutul unui act legislativ pentru a asigura punerea sa în aplicare în condiții uniforme în toate statele membre(40).
121. Or, în speță, considerăm că exercitarea de către statele membre participante a competenței care le este conferită de articolul 9 alineatul (2) din regulamentul atacat se înscrie într‑un cadru normativ stabilit și delimitat de legiuitorul Uniunii care nu necesită nicidecum o punere în aplicare în condiții uniforme în toate statele membre.
122. Astfel, mai întâi, legiuitorul Uniunii definește, la articolul 11 din regulamentul atacat, taxele de menținere în vigoare pentru BEEU ca fiind exigibile pentru anii următori celui în care se publică în Buletinul european de brevete mențiunea privind acordarea brevetului european care beneficiază de efect unitar și face ca existența BEEU să depindă de plata acestor taxe.
123. În continuare, la articolul 12 din regulamentul atacat, legiuitorul Uniunii indică nivelul acestor taxe, fiind necesar ca acestea să fie progresive pe întreaga durată a protecției unitare prin brevet, suficiente pentru acoperirea tuturor costurilor asociate acordării brevetului european și administrării acestei protecții și suficiente pentru a se asigura un buget echilibrat al Organizației Europene de Brevete. În plus, acest nivel trebuie să țină seama, între altele, de diferiți parametri privind întreprinderile mici și mijlocii. Legiuitorul Uniunii enumeră astfel scopul urmărit în această luare în considerare, și anume facilitarea inovării și încurajarea competitivității întreprinderilor europene, reflectarea dimensiunii pieței căreia i se adresează brevetul și similaritatea cu nivelul taxelor naționale de menținere în vigoare pentru un brevet european mediu care intră în vigoare în statele membre participante în momentul în care nivelul taxelor de menținere în vigoare este stabilit pentru prima dată.
124. În sfârșit, articolul 13 din regulamentul atacat enumeră criteriile corecte, echitabile și pertinente pe care trebuie să se întemeieze cota de distribuire a taxelor de menținere în vigoare între statele membre participante.
125. Articolul 9 alineatul (2) din regulamentul atacat este de altfel fără echivoc în redactare atunci când atribuie statelor membre competența de a asigura stabilirea nivelului taxelor de menținere în vigoare „în conformitate cu articolul 12 din prezentul regulament”(41) și stabilirea cotelor de distribuire a taxelor de menținere în vigoare „în conformitate cu articolul 13 din prezentul regulament”(42).
126. Legiuitorul Uniunii nu oferă astfel în această privință nicio marjă de apreciere statelor membre participante.
127. În plus, regulamentul are aplicabilitate generală, este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în fiecare stat membru. Această dispoziție, prevăzută la articolul 288 al doilea paragraf TFUE, figurează și la sfârșitul regulamentului atacat, vizând în mod expres statele membre participante.
128. Considerăm că articolul 9 alineatul (2) din regulamentul atacat ține, în schimb, de articolul 291 alineatul (1) TFUE, în temeiul căruia statele membre iau toate măsurile de drept intern necesare pentru a pune în aplicare actele obligatorii din punct de vedere juridic ale Uniunii.
129. În opinia noastră, acest lucru nu este repus în discuție de faptul că, în calitate de state părți la CBE, statele membre participante asigură stabilirea nivelului taxelor de menținere în vigoare în conformitate cu articolul 12 din acest regulament și stabilirea cotelor de distribuire a taxelor de menținere în vigoare în conformitate cu articolul 13 din acesta.
130. Această calitate nu înlătură însă pentru statele membre obligația de a lua orice măsură generală sau specială de natură să asigure executarea obligațiilor care rezultă din actele instituțiilor Uniunii(43).
131. După cum arată prima teză a articolului 9 alineatul (2) primul paragraf din regulamentul atacat, „[s]tatele membre participante asigură respectarea [acestui regulament] în îndeplinirea obligațiilor lor internaționale asumate prin CBE și cooperează în acest scop”(44).
132. Rezultă din considerațiile de mai sus că nu este necesar să se analizeze argumentele referitoare la jurisprudența rezultată din Hotărârea Meroni/Înalta Autoritate(45), care nu se poate aplica în cauză și nici la cea rezultată din Hotărârea Regatul Unit/Parlamentul și Consiliul(46), care a precizat principiile enunțate în prima hotărâre.
133. Această jurisprudență delimitează doar posibilitatea oferită unei instituții a Uniunii de a delega o parte din competențele sale unui organ sau unui organism al Uniunii sau unui organ exterior Uniunii, precum și posibilitatea oferită legiuitorului Uniunii de a încredința măsuri de punere în aplicare unui organ sau unui organism al Uniunii sau unui organ exterior Uniunii, în loc să încredințeze această competență Comisiei sau Consiliului.
134. Astfel, în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea Meroni/Înalta Autoritate(47), Înalta Autoritate încredințase unor organisme de drept privat competențe atribuite acesteia prin tratate, iar în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea Regatul Unit/Parlamentul și Consiliul(48), legiuitorul Uniunii prevăzuse că organismul Uniunii creat ar acționa potrivit competențelor pe care regulamentul în discuție i le conferea și în domeniul de aplicare al oricărui act juridic obligatoriu al Uniunii care conferă sarcini acestui organism.
135. Având în vedere cele de mai sus, al patrulea motiv, în măsura în care se întemeiază pe încălcarea articolului 291 alineatul (2) TFUE, trebuie respins ca nefondat.
136. În ceea ce privește al cincilea motiv, care ridică problema dacă, prin încredințarea anumitor sarcini administrative OEB, condițiile impuse de jurisprudența Meroni/Înalta Autoritate(49) în materia delegării de competențe unor organe exterioare Uniunii sunt îndeplinite, este necesar să se observe că, în prezenta cauză, nu legiuitorul Uniunii, ci chiar statele membre participante încredințează sarcini administrative entității de drept internațional care este OEB.
137. Reamintim că regulamentul atacat constituie un acord special în sensul articolului 142 din CBE și că, în aplicarea articolului 143 alineatul (1) din CBE, în temeiul căruia un grup de state contractante poate da sarcini suplimentare OEB, statele membre participante au încredințat OEB sarcinile administrative enumerate la articolul 9 alineatul (1) din regulamentul atacat.
138. Într‑un astfel de caz, nici aplicabilitatea jurisprudenței Meroni/Înalta Autoritate(50) nu poate fi admisă.
139. Având în vedere considerațiile de mai sus, al cincilea motiv trebuie să fie de asemenea respins ca nefondat.
E – Cu privire la al șaselea și la al șaptelea motiv, întemeiate pe încălcarea principiilor autonomiei și uniformității dreptului Uniunii
1. Argumentele părților
140. Prin intermediul celui de al șaselea motiv, Regatul Spaniei susține că păstrarea autonomiei ordinii juridice a Uniunii presupune ca competențele Uniunii și ale instituțiilor sale să nu fie denaturate de niciun tratat internațional. Or, aceasta ar fi situația în speță, întrucât regulamentul atacat ar prevedea, la articolul 18 alineatul (2) primul paragraf, că se aplică de la 1 ianuarie 2014 sau de la data intrării în vigoare a Acordului CUB, oricare este data mai îndepărtată. În plus, regulamentul atacat ar defini un sistem jurisdicțional specific pentru BEEU, care ar figura nu în regulamentul menționat, ci în Acordul CUB. Regatul Spaniei susține că conținutul acestui acord aduce atingere competențelor Uniunii și că acordul amintit conferă unui terț competența de a defini în mod unilateral aplicarea regulamentului atacat.
141. Parlamentul arată că legătura dintre regulamentul atacat și Acordul CUB reprezintă condiția esențială pentru funcționarea sistemului de protecție uniformă a brevetelor grație brevetului unitar și nu aduce atingere dreptului Uniunii. Acordul CUB ar respecta cele două condiții esențiale care sunt impuse în scopul respectării autonomiei ordinii juridice a Uniunii întrucât, pe de o parte, natura competențelor Uniunii și ale instituțiilor sale nu ar fi afectată și, pe de altă parte, acest acord nu ar impune Uniunii și instituțiilor sale, în exercitarea competențelor lor interne, nicio interpretare specială a normelor juridice ale Uniunii care să figureze în acordul menționat.
142. Pe de altă parte, înființarea CUB nu ar aduce atingere vreunei competențe a Uniunii. Mai întâi, competența în ceea ce privește crearea unei instanțe comune în materia brevetelor și definirea întinderii competențelor sale ar reveni întotdeauna statelor membre și nu ar fi fost încredințată Uniunii cu titlu exclusiv. În continuare, regulamentul atacat ar impune în mod expres statelor membre să acorde CUB o competență exclusivă. Regulamentul atacat, întemeiat pe articolul 118 TFUE, ar permite în mod explicit statelor membre să adopte, în materie de brevete, dispoziții care prevăd derogări de la Regulamentul Bruxelles I. Legiuitorul Uniunii ar impune ca intrarea în vigoare a Acordului CUB să fie condiționată de modificările necesare aduse de legiuitorul Uniunii la Regulamentul Bruxelles I, în ceea ce privește legătura dintre acesta și acordul respectiv. În sfârșit, mai multe dispoziții ale Tratatului FUE ar condiționa intrarea în vigoare a unui act juridic derivat de drept al Uniunii de aprobarea acestuia de către statele membre.
143. Consiliul arată că argumentele invocate în susținerea acestui motiv sunt inadmisibile în măsura în care sunt îndreptate împotriva Acordului CUB. În orice caz, acesta arată că alegerea politică a legiuitorului Uniunii a fost de a lega BEEU de funcționarea unui organ jurisdicțional distinct, CUB, garant al coerenței jurisprudenței și al securității juridice. Nu ar exista niciun obstacol juridic în calea creării unei legături între BEEU și CUB, care ar fi prezentată în considerentele (24) și (25) ale regulamentului atacat. Ar exista de altfel, în practica legislativă, mai multe exemple de situații în care aplicabilitatea unui act al Uniunii ar fi fost condiționată de un eveniment exterior acestui act.
144. Intervenientele sunt de acord cu poziția Parlamentului și a Consiliului.
145. Prin intermediul celui de al șaptelea motiv, Regatul Spaniei arată că articolul 18 alineatul (2) al doilea paragraf din regulamentul atacat atribuie statelor membre capacitatea de a decide în mod unilateral dacă acesta le va fi aplicat. Astfel, în cazul în care un stat membru ar decide să nu ratifice Acordul CUB, regulamentul atacat nu i‑ar fi aplicabil și CUB nu ar dobândi o competență exclusivă în materie de BEEU pe teritoriul său, astfel încât BEEU nu ar avea un efect unitar în ceea ce privește statul membru respectiv. Ar rezulta de aici o încălcare a principiilor autonomiei și uniformității dreptului Uniunii.
146. Parlamentul consideră că refuzul unui stat membru de a ratifica Acordul CUB, care ar determina efectiv inaplicabilitatea regulamentului atacat pe teritoriul său, ar constitui o încălcare a articolului 4 alineatul (3) TUE. Chiar dacă presupunem că ar exista un risc cu privire la aplicarea uniformă a regulamentului atacat, un astfel de risc ar fi justificat, având în vedere necesitatea de a garanta o protecție jurisdicțională efectivă și de a respecta principiul securității juridice.
147. Consiliul amintește că articolul 18 alineatul (2) din regulamentul atacat prevede doar o derogare de la articolul 3 alineatele (1) și (2) și de la articolul 4 alineatul (1) din acest regulament, astfel încât efectul unitar al unui brevet european să fie limitat la statele membre care au ratificat Acordul CUB, celelalte dispoziții ale regulamentul menționat aplicându‑se tuturor statelor membre participante. Ținând seama de importanța legăturii dintre regulamentul atacat și Acordul CUB, s‑ar fi considerat că era vorba despre o garanție suplimentară pentru ca această legătură să funcționeze optim. Ar reieși din jurisprudența Curții că acordarea unei excepții de la aplicabilitatea unui act al Uniunii este posibilă din punct de vedere juridic numai în cazul în care măsura derogatorie este justificată în mod obiectiv și este limitată în timp. Aceasta ar fi situația în speță.
148. Intervenientele sunt de acord cu poziția Parlamentului și a Consiliului.
2. Aprecierea noastră
149. Vom analiza împreună al șaselea și al șaptelea motiv invocat de Regatul Spaniei în măsura în care acestea privesc legătura dintre regulamentul atacat și Acordul CUB.
150. Într‑o primă etapă, vom examina primul și al doilea aspect al celui de al șaselea motiv, apoi, într‑o a doua etapă, vom examina ultimul aspect al celui de al șaselea motiv și al șaptelea motiv.
151. De la bun început, subliniem că Regatul Spaniei nu repune în discuție faptul că poate exista un sistem jurisdicțional distinct. În această privință, Curtea a amintit, în Avizul 1/09(51), că articolul 262 TFUE prevede „posibilitatea” de a extinde competențele instanțelor Uniunii la litigii în legătură cu aplicarea actelor Uniunii care creează titluri europene de proprietate intelectuală și că, în consecință, acesta nu instituie un monopol al Curții în domeniul în discuție și nici nu anticipează alegerea cadrului jurisdicțional care poate fi instituit pentru litigiile dintre particulari referitoare la titlurile de proprietate intelectuală(52).
a) Primul și al doilea aspect ale celui de al șaselea motiv
152. Primul aspect al celui de al șaselea motiv determină Regatul Spaniei să susțină că nu ar exista o diferență substanțială între Acordul CUB și proiectul de acord prin care se înființează o instanță competentă în litigiile în materie de brevet european și de brevet comunitar, pe care Curtea a declarat‑o incompatibilă cu dispozițiile tratatului(53).
153. Potrivit acestui stat membru, pe de o parte, CUB nu ar face parte din sistemul instituțional și jurisdicțional al Uniunii și, pe de altă parte, Acordul CUB nu ar prevedea garanții pentru conservarea dreptului Uniunii. Imputarea directă, individuală și colectivă în sarcina statelor membre contractante, inclusiv în scopul aplicării articolelor 258 TFUE-260 TFUE, prevăzută la articolul 23 din Acordul CUB, chiar presupunând că ar fi compatibilă cu tratatele, ar fi insuficientă în această privință.
154. În ceea ce privește al doilea aspect al celui de al șaselea motiv, Regatul Spaniei urmărește să demonstreze că statele membre nu pot ratifica Acordul CUB fără a‑și încălca obligațiile în temeiul dreptului Uniunii.
155. Acesta arată că Acordul CUB ar fi trebuit să fie încheiat de Uniune în temeiul articolului 3 alineatul (2) TFUE, în măsura în care acesta afectează norme comune, și anume în special cele ale Regulamentului Bruxelles I. Prin adoptarea Regulamentului Bruxelles I, Uniunea ar fi dobândit o competență exclusivă în domeniul pe care îl acoperă(54).
156. În acest scop, Regatul Spaniei a analizat conținutul Acordului CUB, precum și normele în ceea ce privește competența judiciară referitoare la acțiunile atribuite CUB pentru a ajunge la concluzia că statele membre părți la Acordul CUB exercitau o competență care nu le mai aparținea și că, prin urmare, aceasta constituia o încălcare a principiului autonomiei dreptului Uniunii.
157. Aceste două aspecte ale celui de al șaselea motiv prezintă un caracter neclar, care se manifestă prin dificultatea de a stabili ce text este pus în discuție efectiv de Regatul Spaniei atunci când adresează Curții întrebarea dacă, prin faptul că aplicarea regulamentului atacat depinde de intrarea în vigoare a Acordului CUB, articolul 18 alineatul (2) din acest regulament denaturează competențele Uniunii și ale instituțiilor sale.
158. Considerăm, așa cum arată diferitele părți din litigiu, că este evident că Regatul Spaniei urmărește în realitate, prin aspectele respective, să conteste legalitatea Acordului CUB în raport cu dreptul Uniunii și să demonstreze că acest acord nu respectă Avizul 1/09(55).
159. În cauză, se pune problema dacă Curtea este competentă să controleze conținutul Acordului CUB invocat de Regatul Spaniei în cadrul acțiunii sale în anularea regulamentului atacat, având în vedere legătura care există între aceste două instrumente juridice în contextul punerii în aplicare a unei cooperări consolidate.
160. În opinia noastră, răspunsul la această întrebare trebuie să fie unul negativ.
161. Desigur, Regatul Spaniei nu a putut recurge la procedura de aviz prevăzută la articolul 218 alineatul (11) TFUE în ceea ce privește Acordul CUB avut în vedere. Astfel, această procedură nu s‑a putut aplica pentru un asemenea acord între statele membre în măsura în care avizul Curții poate fi admis numai în ceea ce privește compatibilitatea cu tratatele a unui acord preconizat la care Uniunea este parte.
162. În plus, Regatul Spaniei nu poate solicita în mod direct instanței Uniunii anularea Acordului CUB în aplicarea articolului 263 primul paragraf TFUE, în temeiul căruia Curtea „controlează legalitatea actelor legislative, a actelor Consiliului, ale Comisiei și ale Băncii Centrale Europene, altele decât recomandările și avizele, și a actelor Parlamentului European și ale Consiliului European menite să producă efecte juridice față de terți. Aceasta controlează, de asemenea, legalitatea actelor organelor, oficiilor sau agențiilor Uniunii destinate să producă efecte juridice față de terți”.
163. Astfel, Acordul CUB nu intră în nicio categorie a actelor avute în vedere de Tratatul FUE. Este vorba despre un acord interguvernamental negociat și semnat numai de anumite state membre potrivit dreptului internațional.
164. Pe de altă parte, în opinia noastră, legătura care există între regulamentul atacat și Acordul CUB nu poate constitui temeiul argumentului Regatului Spaniei potrivit căruia analiza regulamentului atacat impune să se examineze conținutul Acordului CUB.
165. Argumentele invocate de Regatul Spaniei în memoriul în replică pentru a demonstra că Curtea este competentă să controleze conținutul Acordului CUB nu poate repune în discuție răspunsul nostru.
166. Astfel, Regatul Spaniei se referă la o jurisprudență a Curții care, în opinia noastră, nu se poate aplica în contextul cauzei noastre.
167. În acest sens, în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea Kadi și Al Barakaat International Foundation/Consiliul și Comisia(56), controlul legalității care trebuie să fie asigurat de instanța Uniunii privea actul Uniunii care urmărește să pună în aplicare acordul internațional în cauză, și anume o rezoluție a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite, iar nu acordul ca atare.
168. Curtea se întemeiase pe jurisprudența sa care anulase deja o decizie a Consiliului prin care se aproba un acord internațional după ce fusese examinată legalitatea internă a acestuia din perspectiva acordului în cauză(57).
169. Or, contextul cauzei noastre este total diferit, întrucât regulamentul atacat nu aprobă un acord internațional și nici nu pune în aplicare un asemenea acord, ci urmărește să pună în aplicare cooperarea consolidată în domeniul creării unei protecții unitare prin brevet.
170. Pe de altă parte, se impune constatarea că, în cazul în care regulamentul atacat ar urma să fie anulat, acest lucru nu ar repune nicidecum în discuție validitatea Acordului CUB.
171. Având în vedere cele de mai sus, considerăm că primul și al doilea aspect ale celui de al șaselea motiv trebuie declarate inadmisibile.
b) Ultimul aspect al celui de al șaselea motiv și al șaptelea motiv
172. În ceea ce privește ultimul aspect al celui de al șaselea motiv, Regatul Spaniei susține că ar rezulta din articolul 18 alineatul (2) primul paragraf din regulamentul atacat că aplicarea acestuia ar depinde în mod absolut de intrarea în vigoare a Acordului CUB. Ar rezulta că efectivitatea competenței exercitate de Uniune prin intermediul regulamentului atacat ar depinde de intenția statelor membre părți la Acordul CUB.
173. În ceea ce privește al șaptelea motiv, Regatul Spaniei reproșează articolului 18 alineatul (2) din regulamentul atacat că atribuie statelor membre capacitatea de a decide în mod unilateral dacă acesta le va fi aplicat.
174. Nu putem fi de acord cu analiza efectuată de Regatul Spaniei.
175. Legiuitorul Uniunii a arătat că o instanța competentă în domeniul BEEU ar trebui înființată și reglementată de un instrument care să instituie un sistem unificat de soluționare a litigiilor pentru brevetele europene și BEEU(58).
176. Acesta a adăugat că înființarea respectivă era esențială pentru a asigura buna funcționare a BEEU, coerența jurisprudenței și, în consecință, securitatea juridică(59).
177. Obiectivul regulamentului atacat este de a garanta această bună funcționare. Ar fi contrar tocmai acestor principii să se aplice regulamentul atacat în condițiile în care CUB nu ar fi înființată încă.
178. Nu putem fi de acord cu Regatul Spaniei atunci când acesta susține că statele membre sunt cele care decid intrarea în vigoare a regulamentului atacat.
179. În opinia noastră, în temeiul principiului cooperării loiale prevăzut la articolul 4 alineatul (3) TUE, statele membre participante au obligația să ia toate măsurile care permit punerea în aplicare a cooperării consolidate, inclusiv ratificarea Acordului CUB, întrucât aceasta constituie o condiție necesară a punerii în aplicare. Astfel, în temeiul acestei dispoziții, statele membre adoptă orice măsură generală sau specială pentru asigurarea îndeplinirii obligațiilor care decurg din tratate sau care rezultă din actele instituțiilor Uniunii.
180. Statele membre participante, abținându‑se să ratifice Acordul CUB, ar încălca principiul cooperării loiale deoarece ar pune în pericol realizarea obiectivelor de armonizare și de uniformizare ale Uniunii(60).
181. Pentru acest motiv, legiuitorul Uniunii, în considerentul (25) al regulamentului atacat, a arătat că, „[p]rin urmare, este de o importanță primordială ca statele membre participante să ratifice Acordul [CUB], în conformitate cu procedurile lor constituționale și parlamentare naționale, și să ia măsurile necesare pentru ca aceasta să devină operațională cât mai curând posibil”(61).
182. Acest considerent (25) explică motivul pentru care legiuitorul Uniunii a prevăzut, la articolul 18 alineatul (2) din regulamentul atacat, ca aplicabilitatea acestui regulament să depindă de data intrării în vigoare a Acordului CUB în cazul în care aceasta ar fi ulterioară datei de 1 ianuarie 2014.
183. În cazul în care s‑ar admite că anumite instanțe naționale pot rămâne competente în anumite state membre participante în care efectul unitar al brevetul european este recunoscut, aceste obiective de armonizare și de uniformizare care urmăresc să producă efectul unitar al brevetelor europene ar fi repuse în discuție.
184. Legătura dintre regulamentul atacat și Acordul CUB este de așa natură încât ar fi fost incoerent din partea legiuitorului Uniunii, dintr‑o preocupare pentru securitatea juridică, ca aplicarea regulamentului atacat să nu depindă de intrarea în vigoare a acestui acord.
185. Având în vedere cele de mai sus, propunem Curții să respingă ultimul aspect al celui de al șaselea motiv și al șaptelea motiv ca fiind nefondate.
F – Cu privire la cererea de anulare în parte a regulamentului atacat, formulată cu titlu subsidiar
1. Argumentele părților
186. Parlamentul, Consiliul, Republica Federală Germania și Ungaria consideră că cererea de anulare în parte a regulamentului atacat, invocată cu titlu subsidiar, nu poate fi admisă, întrucât dispozițiile a căror anulare se solicită constituie o parte esențială din cadrul de reglementare stabilit de acest regulament și, prin urmare, nu pot fi separate de regulament fără a modifica substanța acestuia.
187. Regatul Spaniei arată că articolul 9 din regulamentul atacat poate fi separat perfect de restul dispozițiilor din acest regulament(62). În ceea ce privește articolul 18 alineatul (2) din regulamentul menționat, acesta consideră că nu ar fi necesar, având în vedere articolul 297 alineatul (1) ultimul paragraf TFUE(63), ca regulamentul atacat să cuprindă o dispoziție cu privire la aplicabilitatea sa.
2. Aprecierea noastră
188. Amintim că, în temeiul unei jurisprudențe constante a Curții, anularea în parte a unui act al Uniunii nu este posibilă decât în măsura în care elementele a căror anulare este solicitată pot fi separate de restul actului. Curtea a statuat în mod repetat că această cerință de separabilitate nu este îndeplinită atunci când anularea în parte a unui act ar avea ca efect modificarea substanței acestuia(64).
189. În speță, trebuie amintit că obiectivul regulamentului atacat este crearea unei protecții unitare prin brevet. Pentru a ajunge la acest obiectiv, legiuitorul Uniunii a stabilit un cadru de reglementare.
190. În această privință, articolul 3 alineatul (1) din regulamentul atacat prevede că „[u]n brevet european acordat cu același set de revendicări în toate statele membre participante beneficiază de efect unitar în statele membre participante, cu condiția ca efectul său unitar să fi fost înregistrat în Registrul pentru protecție unitară prin brevet”(65).
191. Această condiție necesită luarea în considerare de către legiuitorul Uniunii a unei serii de măsuri administrative luate anterior și ulterior acestei înregistrări, măsuri care se impun pentru a asigura efectivitate acesteia din urmă.
192. Astfel de măsuri au fost prevăzute de legiuitorul Uniunii la alineatul (1) al articolului 9 din regulamentul atacat, intitulat „Sarcinile administrative în cadrul Organizației Europene de Brevete”.
193. Această dispoziție enumeră o listă exhaustivă a sarcinilor a căror executare revine OEB.
194. Fără executarea acestor sarcini, care condiționează în mod evident buna funcționare a sistemului privind instituirea BEEU, nu este posibil ca legiuitorul Uniunii să ajungă la obiectivul stabilit de regulamentul atacat.
195. În consecință, nu înțelegem cum, prin eliminarea articolului 9 alineatul (1) din regulamentul atacat, conținutul acestuia nu ar fi afectat.
196. În ceea ce privește articolul 9 alineatul (2) din regulamentul atacat, în măsura în care această dispoziție privește stabilirea taxelor de menținere în vigoare și definirea cotei de distribuire a acestora, care fac obiectul celui de al cincilea motiv al Regatului Spaniei, ne pare de neconceput să se prevadă o dispoziție financiară, astfel cum este precizată în capitolul V din regulamentul atacat, fără a avea în vedere persoanele sau entitățile care vor fi însărcinate să asigure delimitarea unor asemenea stabiliri și definiri.
197. Rezultă, așadar, în opinia noastră, că articolul 9 alineatul (1), în totalitate, și alineatul (2) din regulamentul atacat, în termenii indicați în cadrul celui de al cincilea motiv al prezentei acțiuni, nu privește un aspect care să poată fi separat de cadrul de reglementare stabilit de acest regulament și că, prin urmare, anularea eventuală a acestuia ar afecta substanța regulamentului menționat.
198. În ceea ce privește articolul 18 alineatul (2) din regulamentul atacat, care reglementează aplicarea acestuia din urmă, care depinde de intrarea în vigoare a Acordului CUB, considerăm, pentru motivele prezentate în cadrul aprecierii pe care am efectuat‑o cu privire la ultimul aspect al celui de al șaselea motiv și la al șaptelea motiv, că această dispoziție nu poate fi separată de restul regulamentului atacat.
199. În consecință, considerăm că cererea de anulare în parte a regulamentului atacat formulată cu titlu subsidiar de Regatul Spaniei este inadmisibilă.
200. Având în vedere considerațiile de mai sus, întrucât niciunul dintre motivele invocate de Regatul Spaniei în susținerea acțiunii formulate nu poate fi admis, acestea trebuie respinse.
IV – Concluzie
201. Având în vedere toate considerațiile care precedă, propunem Curții:
– să respingă acțiunea;
– să oblige Regatul Spaniei la plata propriilor cheltuieli de judecată; Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene și intervenientele să suporte propriile cheltuieli de judecată.