HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a treia)
7 martie 2013(*)
„Recurs – Relații externe – Acord între Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind transportul aerian – Regulamentul (CEE) nr. 2408/92 – Accesul operatorilor de transport aerian comunitari la rutele aeriene intracomunitare – Articolele 8 și 9 – Domeniu de aplicare – Exercitarea drepturilor de trafic – Decizia 2004/12/CE – Măsuri germane privind apropierea aeronavelor de aeroportul din Zürich – Obligația de motivare – Nediscriminare – Proporționalitate – Sarcina probei”
În cauza C‑547/10 P,
având ca obiect un recurs formulat în temeiul articolului 56 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, introdus la 19 noiembrie 2010,
Confederația Elvețiană, reprezentată de S. Hirsbrunner, Rechtsanwalt,
recurentă,
celelalte părți din procedură fiind:
Comisia Europeană, reprezentată de T. van Rijn, de K. Simonsson și de K.‑P. Wojcik, în calitate de agenți, cu domiciliul ales în Luxemburg,
pârâtă în primă instanță,
susținută de:
Republica Federală Germania, reprezentată de T. Henze, în calitate de agent, asistat de T. Masing, Rechtsanwalt,
Landkreis Waldshut, reprezentat de M. Núñez Müller, Rechtsanwalt,
interveniente în primă instanță,
CURTEA (Camera a treia),
compusă din doamna R. Silva de Lapuerta (raportor), îndeplinind funcția de președinte de cameră, și domnii K. Lenaerts, E. Juhász, T. von Danwitz și D. Šváby, judecători,
avocat general: domnul N. Jääskinen,
grefier: domnul M.‑A. Gaudissart, șef de unitate,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 26 aprilie 2012,
după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 13 septembrie 2012,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Prin recursul formulat, Confederația Elvețiană solicită anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 9 septembrie 2010, Elveția/Comisia (T‑319/05, Rep., p. II‑4265, denumită în continuare „hotărârea atacată”), prin care Tribunalul a respins acțiunea formulată de Confederația Elvețiană având ca obiect anularea Deciziei 2004/12/CE a Comisiei din 5 decembrie 2003 privind aplicarea articolului 18 alineatul (2) prima teză din Acordul dintre Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind transportul aerian și a Regulamentului (CEE) nr. 2408/92 al Consiliului (cazul TREN/AMA/11/03 – Măsuri germane privind apropierea aeronavelor de aeroportul din Zürich) (JO 2004, L 4, p. 13, denumită în continuare „decizia în litigiu”).
Cadrul juridic
Acordul dintre Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind transportul aerian
2 Articolul 1 din Acordul dintre Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind transportul aerian, semnat la 21 iunie 1999 la Luxemburg și aprobat în numele Comunității prin Decizia 2002/309/CE, Euratom a Consiliului și a Comisiei privind Acordul de cooperare științifică și tehnologică din 4 aprilie 2002 privind încheierea a șapte acorduri cu Confederația Elvețiană (JO L 114, p. 1, Ediție specială, 11/vol. 27, p. 30, denumit în continuare „Acordul CE‑Elveția privind transportul aerian”), prevede:
„(1) Prezentul acord stabilește normele cărora trebuie să li se conformeze părțile contractante în domeniul aviației civile. Aceste dispoziții se aplică fără a aduce atingere celor stabilite prin Tratatul CE, în special competențelor comunitare existente în cadrul regulilor de concurență și al normelor de aplicare a acestor reguli, precum și legislației comunitare relevante enumerate în anexa la prezentul acord.
(2) În acest sens, dispozițiile prezentului acord, precum și ale regulamentelor și directivelor menționate în anexă, se aplică în condițiile stabilite în continuare. În măsura în care acestea sunt în esență identice cu normele corespondente din Tratatul [CE] și cu actele adoptate în conformitate cu acest tratat, aceste dispoziții sunt interpretate, în scopul punerii în practică și al aplicării lor, în conformitate cu hotărârile și deciziile Curții de Justiție și ale Comisiei Comunităților Europene emise înainte de data semnării prezentului acord. Deciziile și hotărârile emise după data semnării acordului sunt comunicate Elveției. La solicitarea uneia dintre părțile contractante, implicațiile acestor decizii și hotărâri ulterioare sunt determinate de către Comitetul mixt în vederea asigurării bunei funcționări a prezentului acord.”
3 Articolul 2 din Acordul CE‑Elveția privind transportul aerian are următorul cuprins:
„Dispozițiile prezentului acord și ale anexei la acesta se aplică în măsura în care acestea se referă la transportul aerian sau la chestiuni direct legate de transportul aerian, astfel cum este menționat în anexa la prezentul acord.”
4 Articolul 3 din acest acord prevede:
„În domeniul de aplicare al prezentului acord și fără a aduce atingere dispozițiilor speciale pe care le cuprinde, se interzice orice discriminare exercitată pe motive de naționalitate.”
5 Conform articolului 15 alineatul (1) din acordul menționat:
„Sub rezerva dispozițiilor Regulamentului (CEE) nr. 2408/92 al Consiliului [din 23 iulie 1992 privind accesul operatorilor de transport aerian comunitari la rutele aeriene intracomunitare (JO L 240, p. 8, Ediție specială, 07/vol. 2, p. 167)], menționat în anexa la prezentul acord:
– operatorilor de transport aerian ai Comunității și ai Elveției li se acordă drepturi de trafic între orice punct din Elveția și orice punct din Comunitate;
[...]”
6 Potrivit articolului 18 din același acord:
„(1) Fără a aduce atingere alineatului (2) și capitolului 2, fiecare parte contractantă este responsabilă pentru aplicarea corespunzătoare a prezentului acord pe teritoriul propriu, în special a regulamentelor și a directivelor menționate în anexă.
(2) În cazurile care pot afecta serviciile aeriene care trebuie autorizate în condițiile capitolului 3 din prezentul acord, instituțiile comunitare dispun de competențele care le sunt conferite în temeiul regulamentelor și al directivelor a căror aplicare este confirmată explicit în anexa la prezentul acord. Cu toate acestea, în cazul în care Elveția a luat sau preconizează că va lua măsuri de protecție a mediului în aplicarea articolului 8 alineatul (2) sau a articolului 9 din [Regulamentul nr. 2408/92], Comitetul mixt, la solicitarea uneia dintre părțile contractante, hotărăște cu privire la conformitatea acestor măsuri cu prezentul acord.
[...]”
7 În temeiul articolului 20 din Acordul CE‑Elveția privind transportul aerian, toate aspectele privind validitatea deciziilor luate de instituțiile comunitare pe baza competențelor acestora în condițiile prezentului acord sunt de competența exclusivă a Curții de Justiție a Comunităților Europene.
8 Conform anexei la acordul amintit, ori de câte ori actele la care se face trimitere în anexă menționează statele membre ale Comunității Europene sau cerința de a avea o legătură cu acestea, se consideră, în sensul acordului, că aceste mențiuni fac trimitere și la Confederația Elvețiană sau la cerința de a avea o legătură cu aceasta.
9 Anexa respectivă are în vedere printre altele Regulamentul nr. 2408/92.
Regulamentul nr. 2408/92
10 Articolul 2 din Regulamentul nr. 2408/92 are următorul cuprins:
„În înțelesul prezentului regulament:
[...]
(f) «drept de trafic» înseamnă dreptul unui operator de transport aerian de a transporta pasageri, marfă și/sau corespondență, în cadrul unui serviciu de transport aerian între două aeroporturi comunitare;
[...]”
11 Articolul 3 alineatul (1) din acest regulament prevede:
„Sub rezerva prezentului regulament, operatorii de transport aerian comunitari sunt autorizați de către statul membru interesat sau de către statele membre interesate să exercite drepturi de trafic pe rute intracomunitare.”
12 Articolul 8 alineatele (1)-(3) din regulamentul menționat prevede:
„(1) Prezentul regulament nu aduce atingere dreptului unui stat membru de a reglementa, fără discriminare pe temei de naționalitate sau identitate a operatorului de transport aerian, împărțirea traficului între aeroporturile situate în cadrul unui sistem aeroportuar.
(2) Exercitarea drepturilor de trafic este conformă regulilor [a se citi «normelor»] de exploatare comunitare, de drept intern, regionale sau locale publicate, referitoare la securitate, la protecția mediului și la alocarea sloturilor.
(3) La cererea unui stat membru sau din propria inițiativă, Comisia examinează aplicarea alineatelor (1) și (2) și, în termen de o lună de la primirea cererii și după consultarea comitetului menționat la articolul 11, decide dacă statul membru poate continua aplicarea măsurii. Comisia comunică decizia sa Consiliului și statelor membre.”
13 Articolul 9 din același regulament prevede:
„(1) Dacă există probleme grave de congestie și/sau de mediu, statul membru responsabil poate, sub rezerva prezentului articol, să impună condiții privind drepturile de trafic, să restrângă sau să refuze exercitarea acestor drepturi, în special atunci când alte moduri de transport pot furniza un serviciu satisfăcător.
(2) Măsurile luate de un stat membru în conformitate cu alineatul (1):
– sunt nediscriminatorii în temeiul naționalității sau identității operatorilor de transport aerian;
– au o durată de valabilitate limitată, care nu depășește trei ani, după care sunt reexaminate;
– nu aduc atingere în mod necorespunzător obiectivelor prezentului regulament;
– nu denaturează în mod necorespunzător concurența dintre operatorii de transport aerian;
– nu sunt mai restrictive decât este necesar pentru rezolvarea problemelor.
(3) Dacă un stat membru consideră că măsurile menționate la alineatul (1) sunt necesare, el informează, cu cel puțin trei luni înainte de aplicarea lor, celelalte state membre și Comisia, furnizând o justificare adecvată a acestor măsuri. Măsurile pot fi aplicate în cazul în care, în decurs de o lună de la primirea informațiilor, un stat membru interesat nu contestă măsurile sau în cazul în care Comisia, conform alineatului (4), nu le supune unei examinări suplimentare.
(4) La cererea unui stat membru sau din proprie inițiativă, Comisia examinează măsurile menționate la alineatul (1). În cazul în care Comisia, în termen de o lună de la primirea informațiilor conform alineatului (3), decide să examineze măsurile, ea indică în același timp dacă măsurile pot fi aplicate total sau parțial în timpul examinării, ținând seama în special de posibilitatea unor efecte ireversibile. După consultarea comitetului menționat la articolul 11, Comisia decide, în termen de o lună după primirea informațiilor necesare, dacă măsurile sunt corespunzătoare și conforme cu prezentul regulament și nu contravin în niciun mod dreptului comunitar. Comisia comunică decizia sa Consiliului și statelor membre. În așteptarea acestei decizii, Comisia poate hotărî măsuri provizorii, inclusiv suspendarea, totală sau parțială, a măsurilor, ținând cont în special de posibilitatea unor efecte ireversibile.
[...]”
Situația de fapt
14 Aeroportul din Zürich este situat la Kloten (Elveția), la nord‑est de orașul Zürich (Elveția) și la aproximativ 15 km sud‑est de frontiera dintre Elveția și Germania. Acesta dispune de trei piste, și anume o pistă vest‑est (10/28), o pistă nord‑sud (16/34), care intersectează pista vest‑est, și o pistă nord‑vest sud‑est (14/32), independentă de celelalte două. În timpul zilei, cea mai mare parte a decolărilor se fac de pe pista vest‑est spre vest, în timp ce la începutul dimineții și la sfârșitul serii cea mai mare parte a decolărilor se fac de pe pista nord‑sud, în direcția nord. La aterizare, avioanele utilizează în mare parte pista nord‑vest sud‑est venind dinspre nord‑est. Având în vedere apropierea frontierei germane, toate zborurile care aterizează la Zürich dinspre nord sau dinspre nord‑vest trebuie să utilizeze spațiul aerian german la momentul aterizării.
15 Utilizarea spațiului aerian german la apropierea de aeroportul din Zürich și la plecarea de pe acesta a fost reglementată printr‑un acord bilateral între Confederația Elvețiană și Republica Federală Germania din 17 septembrie 1984, denunțat de Republica Federală Germania la 22 martie 2000, cu efect din 31 mai 2001, în urma unor probleme de punere în aplicare a acordului.
16 La 18 octombrie 2001, Republica Federală Germania și Confederația Elvețiană au semnat un nou acord, care nu a fost ratificat.
17 La 15 ianuarie 2003, autoritățile federale germane în domeniul aviației au publicat Al 213-lea regulament de aplicare a reglementării germane în materie de trafic aerian, de stabilire a procedurilor pentru aterizare și decolare cu ghidaj prin instrumente de pe aeroportul din Zürich. Acesta prevedea o serie de măsuri care limitau posibilitățile de apropiere de aeroportul din Zürich, începând cu 18 ianuarie 2003.
18 La 4 aprilie 2003, autoritățile federale germane în domeniul aviației au publicat Primul regulament de modificare al celui de Al 213-lea regulament de aplicare (denumit în continuare „Al 213-lea RA, cu modificările ulterioare”). Această modificare a intrat în vigoare la 17 aprilie 2003.
19 Măsurile prevăzute de Al 213-lea RA, cu modificările ulterioare, vizau în esență să împiedice, în condiții meteorologice normale, survolarea la joasă altitudine a teritoriului german în apropierea frontierei elvețiene între orele 21 și 7 în zilele lucrătoare și între orele 20 și 9 sâmbăta, duminica și în zilele de sărbătoare legală, cu scopul de a reduce zgomotul la care era expusă populația locală. În consecință, între aceste ore, nu a mai fost posibilă utilizarea celor două direcții de aterizare dinspre nord, care constituiseră anterior direcțiile principale utilizate de avioanele care aterizau pe aeroportul din Zürich.
20 Pe de altă parte, Al 213-lea RA, cu modificările ulterioare, cuprindea alte două măsuri destinate reducerii zgomotului în împrejurimile frontierei dintre Germania și Elveția.
21 În primul rând, în ceea ce privește apropierea de aeroport din direcția est, articolul 2 alineatul 6 al doilea paragraf din Al 213-lea RA, cu modificările ulterioare, stabilea anumite altitudini minime de zbor care trebuiau respectate între orele menționate mai sus.
22 În al doilea rând, articolul 3 din Al 213-lea RA, cu modificările ulterioare, prevedea că decolarea în direcția nord trebuia realizată astfel încât să respecte, cu ocazia intrării pe teritoriul german, anumite altitudini minime de zbor, diferite în funcție de ora decolării. Astfel, dacă aparatul decola între orele menționate mai sus, acesta trebuia să schimbe direcția de zbor înainte de trecerea frontierei germane, pentru a intra pe teritoriul german doar după atingerea altitudinii minime de zbor impuse.
23 La 10 iunie 2003, Confederația Elvețiană a introdus o plângere la Comisie și a solicitat acesteia din urmă să adopte o decizie prin care:
– să interzică Republicii Federale Germania să continue aplicarea celui de Al 213-lea RA, cu modificările ulterioare;
– să oblige Republica Federală Germania să suspende aplicarea celui de Al 213-lea RA, cu modificările ulterioare, până la adoptarea unei decizii de către Comisie.
24 La 20 iunie 2003, Comisia a solicitat autorităților germane să își prezinte observațiile cu privire la plângerea menționată.
25 Printr‑o scrisoare din aceeași zi, Comisia a solicitat autorităților elvețiene să furnizeze informații suplimentare.
26 La 26 iunie 2003, autoritățile germane și elvețiene au încheiat un acord privind diferite aspecte referitoare la aplicarea celui de Al 213-lea RA, cu modificările ulterioare.
27 La 27 iunie 2003, autoritățile elvețiene au notificat Comisiei acest acord, precizând în același timp că nu producea consecințe asupra plângerii amintite.
28 Printr‑o scrisoare din 30 iunie 2003, și Republica Federală Germania a notificat Comisiei acordul menționat, precizând că deducea din acesta că plângerea era nulă și că aștepta ca procedura inițiată să fie încheiată de Comisie.
29 După mai multe schimburi de scrisori cu autoritățile elvețiene și germane, Comisia a adresat acestor autorități, la 14 octombrie 2003, o comunicare privind obiecțiunile, invitându‑le să îi comunice observațiile lor.
30 Republica Federală Germania și‑a prezentat observațiile la 20 octombrie 2003, iar Confederația Elvețiană și le‑a prezentat la 21 octombrie 2003.
31 Printr‑o scrisoare din 27 octombrie 2003, Comisia a comunicat un proiect de decizie cu privire la care Confederația Elvețiană și‑a prezentat observațiile cu ocazia ședinței Comitetului consultativ „Acces la piață (transport aerian)” din 4 noiembrie 2003.
32 La 5 decembrie 2003, Comisia a adoptat decizia în litigiu.
33 În temeiul articolului 1 din această decizie, Republica Federală Germania poate continua să aplice Al 213-lea RA, cu modificările ulterioare.
34 Conform articolului 2 din decizia menționată, Republica Federală Germania este destinatara acesteia.
Procedura în fața Tribunalului și hotărârea atacată
35 Prin cererea introductivă depusă la grefa Curții la 13 februarie 2004, Confederația Elvețiană a introdus o acțiune având ca obiect anularea deciziei în litigiu.
36 Prin Ordonanța președintelui Curții din 21 iulie 2004, a fost admisă cererea de intervenție în susținerea concluziilor Comisiei formulată de Republica Federală Germania.
37 Prin Ordonanța din 14 iulie 2005, Elveția/Comisia (C‑70/04), Curtea a trimis această cauză Tribunalului.
38 Prin Ordonanța din 7 iulie 2006, Elveția/Comisia (T‑319/05, Rec., p. II‑2073), Tribunalul a admis cererea de intervenție în susținerea concluziilor Comisiei formulată de Landkreis Waldshut.
39 La 9 septembrie 2009 a avut loc o ședință.
40 Prin hotărârea atacată, Tribunalul a respins acțiunea introdusă de Confederația Elvețiană, fără a se pronunța asupra admisibilității acesteia. Tribunalul a statuat printre altele că nu se poate imputa Comisiei, în primul rând, că a considerat că măsurile prevăzute de Al 213-lea RA, cu modificările ulterioare, nu intrau sub incidența domeniului de aplicare al articolului 9 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2408/92, în al doilea rând, că nu a luat în considerare drepturile operatorului aeroportului din Zürich și ale locuitorilor din proximitatea acestui aeroport cu ocazia examinării măsurilor în discuție în raport cu Acordul CE‑Elveția privind transportul aerian și conform articolului 8 alineatul (3) din acest regulament și, în al treilea rând, că a decis că măsurile menționate respectau principiile egalității de tratament și proporționalității.
Concluziile părților
41 Prin recursul formulat, Confederația Elvețiană solicită Curții:
– anularea hotărârii atacate;
– anularea deciziei în litigiu și, conform articolului 122 primul paragraf din Regulamentul de procedură al Curții, obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv a cheltuielilor de judecată referitoare la procedura în primă instanță, și
– cu titlu subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului și soluționarea odată cu fondul de către acesta a cererii privind cheltuielile de judecată.
42 Comisia solicită Curții:
– respingerea recursului și
– obligarea Confederației Elvețiene la plata cheltuielilor de judecată corespunzătoare procedurii.
43 Guvernul german solicită Curții:
– respingerea recursului și
– obligarea Confederației Elvețiene la plata cheltuielilor de judecată.
44 Landkreis Waldshut solicită Curții:
– respingerea recursului,
– menținerea cererii sale prezentate în primă instanță având ca obiect respingerea acțiunii,
– cu titlu subsidiar, anularea hotărârii atacate și respingerea ca inadmisibilă a acțiunii formulate de Confederația Elvețiană și
– obligarea Confederației Elvețiene la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv a cheltuielilor de judecată referitoare la procedura în primă instanță, și la plata cheltuielilor extrajudiciare efectuate de Landkreis Waldshut.
Cu privire la recursul incident
45 Prin intermediul recursului incident formulat, Landkreis Waldshut susține că acțiunea în anulare introdusă de Confederația Elvețiană ar fi trebuit să fie respinsă de Tribunal ca inadmisibilă.
46 Potrivit Landkreis Waldshut, Confederația Elvețiană nu poate fi asimilată unui stat membru și nu este vizată în mod individual prin decizia în litigiu, în sensul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE.
47 În prezenta cauză, Curtea consideră necesar să se pronunțe de la bun început asupra fondului cauzei (Hotărârea din 23 octombrie 2007, Polonia/Consiliul, C‑273/04, Rep., p. I‑8925, punctul 33).
Cu privire la recurs
48 În susținerea recursului formulat, Confederația Elvețiană invocă șase motive, întemeiate pe încălcarea articolului 9 alineatul (1) și a articolului 8 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2408/92, a obligației de motivare, a principiilor liberei prestări a serviciilor, egalității de tratament și proporționalității, precum și a normelor privind repartizarea sarcinii probei.
Cu privire la primul motiv
Argumentele părților
49 Prin intermediul primului motiv, Confederația Elvețiană susține că, întrucât a considerat, la punctele 74-91 din hotărârea atacată, că articolul 9 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2408/92 nu era aplicabil măsurilor prevăzute de Al 213-lea RA, cu modificările ulterioare, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept în interpretarea și în aplicarea acestei dispoziții.
50 Astfel, în opinia Confederației Elvețiene, articolul menționat are în vedere nu doar interdicții formale privind exercitarea drepturilor de trafic, ci și, în mod alternativ, limitări sau interdicții materiale, chiar parțiale, și anume măsuri care au drept efect să limiteze exercițiul drepturilor menționate.
51 În această privință, Confederația Elvețiană consideră că articolul 9 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2408/92 se aplică măsurilor prevăzute de Al 213-lea RA, cu modificările ulterioare, întrucât măsurile amintite limitează în mod clar exercitarea drepturilor de trafic la apropierea de aeroportul din Zürich și la plecarea de pe acesta și supun exercitarea drepturilor respective unor condiții, și anume respectarea acestor limitări, care au drept consecință să facă imposibilă apropierea dinspre nord de acest aeroport în cursul orelor între care este interzis zborul la altitudine joasă.
52 Astfel, potrivit Confederației Elvețiene, respectivele măsuri constituie, cel puțin din punct de vedere material, o interdicție condiționată sau parțială a exercitării drepturilor de trafic în privința căreia se aplică articolul 9 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2408/92.
53 Comisia, guvernul german și Landkreis Waldshut contestă argumentele Confederației Elvețiene.
Aprecierea Curții
54 Trebuie amintit că, în conformitate cu articolul 8 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2408/92, exercitarea drepturilor de trafic este conformă între altele normelor de exploatare de drept intern, regionale sau locale publicate, referitoare la securitate, la protecția mediului și la alocarea sloturilor.
55 După cum a evidențiat Tribunalul la punctele 75, 76 și 80 din hotărârea atacată, articolul 9 din acest regulament vizează o categorie specială de norme de exploatare aplicabile în privința exercitării drepturilor de trafic, și anume, potrivit alineatului (1) al articolului 9, normele de exploatare care impun condiții privind drepturile de trafic, le restrâng sau refuză exercitarea acestora.
56 În această privință, trebuie constatat că, prin hotărârea atacată, Tribunalul nu a limitat deloc aplicabilitatea articolului 9 asupra unor măsuri prin care se interzice în mod formal exercitarea drepturilor de trafic, însă, la punctele 75 și 88 din hotărârea citată, a statuat că măsurile prevăzute la același articol 9 cuprind, în esență, o interdicție, cel puțin condiționată sau parțială, a exercitării drepturilor de trafic.
57 În acest context, Tribunalul a precizat în mod corect, la punctul 89 din hotărârea atacată, că împrejurarea că un stat membru condiționează exercitarea drepturilor de trafic de respectarea unor norme de exploatare de drept intern, regionale sau locale publicate, referitoare în special la protecția mediului, nu echivalează cu impunerea unei condiții, în sensul articolului 9 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2408/92, pentru exercitarea drepturilor respective.
58 Astfel, dacă aceasta ar fi fost situația, articolul 8 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2408/92 ar rămâne fără conținut.
59 Rezultă de aici că aprecierea Tribunalului, de la punctele 75 și 88 din hotărârea atacată, referitoare la domeniul de aplicare al măsurilor avute în vedere la articolul 9 din regulamentul menționat nu este afectată de o eroare de drept.
60 După cum a evidențiat Tribunalul la punctele 86 și 87 din hotărârea atacată, rezultă din considerentele (1)-(6) și (44) ale deciziei în litigiu că măsurile prevăzute de Al 213-lea RA, cu modificările ulterioare, implică, în perioada lor de aplicare, nu o interdicție, chiar și condiționată sau parțială, de traversare a spațiului aerian german de zborurile cu plecarea de pe aeroportul din Zürich sau având ca destinație acest aeroport, ci o simplă modificare a traiectoriei zborurilor vizate, ulterior decolării sau anterior aterizării pe aeroportul menționat.
61 Astfel, după cum subliniază Tribunalul la punctul 87, aceste măsuri se limitează, în esență, să împiedice, în perioada menționată, survolarea la joasă altitudine a părții din teritoriul german apropiate de frontiera elvețiană, în timp ce survolarea aceluiași teritoriu la o altitudine mai ridicată rămâne în continuare posibilă.
62 În consecință, prin faptul că a statuat că măsurile amintite nu intrau sub incidența domeniului de aplicare al articolului 9 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2408/92, Tribunalul nu a săvârșit nicio eroare de drept.
63 În aceste condiții, primul motiv trebuie să fie respins.
Cu privire la al doilea motiv
Argumentele părților
64 Prin intermediul celui de al doilea motiv, Confederația Elvețiană susține că, deoarece a apreciat că decizia în litigiu era suficient motivată în ceea ce privește faptul că articolul 9 din Regulamentul nr. 2408/92 nu era aplicabil măsurilor prevăzute de Al 213-lea RA, cu modificările ulterioare, precum și deoarece a luat în considerare o înlocuire a motivelor prezentată de Comisie în cursul procedurii în primă instanță, Tribunalul a săvârșit, la punctul 84 din hotărârea atacată, o eroare de drept în interpretarea obligației de motivare prevăzute la articolul 296 TFUE.
65 Potrivit Confederației Elvețiene, în absența unei motivări referitoare la excluderea măsurilor menționate din domeniul de aplicare al articolului 9 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2408/92, decizia în litigiu ar fi trebuit să fie anulată pentru încălcarea unei norme fundamentale de procedură.
66 Comisia, guvernul german și Landkreis Waldshut contestă argumentele Confederației Elvețiene.
Aprecierea Curții
67 Trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, motivarea impusă la articolul 296 TFUE trebuie să fie adaptată naturii actului în cauză și trebuie să menționeze în mod clar și neechivoc raționamentul instituției care a emis actul, astfel încât să dea posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoștință de temeiurile măsurii luate, iar instanței competente să își exercite controlul (a se vedea în special Hotărârea din 6 martie 2003, Interporc/Comisia, C‑41/00 P, Rec., p. I‑2125, punctul 55, și Hotărârea din 29 septembrie 2011, Elf Aquitaine/Comisia, C‑521/09 P, Rep., p. I‑8947, punctul 147).
68 În speță, trebuie să se constate că Confederația Elvețiană nu explică deloc în ce măsură motivarea pretins insuficientă a deciziei în litigiu ar fi împiedicat‑o să cunoască motivele acesteia și să își apere în mod util drepturile.
69 Pe de altă parte, rezultă cu claritate din hotărârea atacată că Tribunalul a putut, în temeiul raționamentului urmat de Comisie în decizia în litigiu, să își exercite controlul.
70 Astfel, după cum a constatat Tribunalul, considerentele (1)-(6), (32) și (44) ale deciziei în litigiu evidențiază în mod clar și neechivoc că, dacă Comisia a considerat că măsurile prevăzute de Al 213-lea RA, cu modificările ulterioare, nu intrau sub incidența domeniului de aplicare al articolului 9 din Regulamentul nr. 2408/92, motivul este că, pe de o parte, aceste măsuri nu fuseseră notificate în temeiul alineatului (3) al articolului 9 și că, pe de altă parte, măsurile respective implicau, în perioada lor de aplicare, nu o interdicție de exercitare a drepturilor de trafic, ci o simplă modificare a traiectoriei zborurilor cu plecarea de pe aeroportul din Zürich sau având ca destinație acest aeroport.
71 În ceea ce privește pretinsa înlocuire a motivelor deciziei în litigiu care ar fi fost efectuată de Comisie pe parcursul procesului, este suficient să se constate că, deși această decizie menționează deja în mod clar motivele pentru care Comisia a considerat că articolul 9 din Regulamentul nr. 2408/92 nu era aplicabil măsurilor prevăzute de Al 213-lea RA, cu modificările ulterioare, Confederația Elvețiană nu precizează în ce ar consta noua motivare prezentată de Comisie în cadrul procedurii în fața Tribunalului și nici în ce măsură aceasta ar înlocui motivarea deciziei menționate.
72 În consecință, Tribunalul a statuat în mod corect că decizia în litigiu era suficient motivată.
73 Rezultă că al doilea motiv trebuie să fie respins.
Cu privire la al treilea motiv
Argumentele părților
74 Prin intermediul celui de al treilea motiv, Confederația Elvețiană invocă săvârșirea unei erori de drept în interpretarea și în aplicarea articolului 8 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2408/92, pentru motivul că Tribunalul nu a ținut cont, la punctele 118-132 din hotărârea atacată, de drepturile operatorului aeroportului din Zürich, precum și de cele ale locuitorilor din proximitatea acestuia și nu a verificat în mod adecvat, la punctele 193-199 din hotărârea menționată, conformitatea acestor măsuri cu libera prestare a serviciilor, precum și cu principiile proporționalității și respectării drepturilor fundamentale, inerente acestei libertăți.
75 Confederația Elvețiană susține că luarea în considerare a drepturilor acestui operator și ale locuitorilor din proximitatea aeroportului din Zürich ar fi determinat în mod inevitabil Tribunalul să concluzioneze în sensul caracterului disproporționat al măsurilor prevăzute de Al 213-lea RA, cu modificările ulterioare, întrucât acestea obligă operatorul amintit să efectueze o reorganizare costisitoare a sistemului său operațional și cresc mult nivelul zgomotului produs de avioane la care locuitorii din proximitatea aeroportului din Zürich sunt expuși pe teritoriul elvețian.
76 În consecință, măsurile amintite nu ar fi de natură să permită realizarea obiectivului pe care îl urmăresc, și anume acela de a reduce zgomotul provocat de avioane, și ar implica o discriminare întemeiată pe naționalitate, contrară articolului 3 din Acordul CE‑Elveția privind transportul aerian.
77 Comisia, guvernul german și Landkreis Waldshut contestă argumentele Confederației Elvețiene.
Aprecierea Curții
78 Cu titlu introductiv, trebuie amintit că Acordul CE‑Elveția privind transportul aerian se înscrie în cadrul unei serii de șapte acorduri sectoriale între aceleași părți contractante, semnate la 21 iunie 1999, ulterior respingerii de Confederația Elvețiană, la 6 decembrie 1992, a Acordului privind Spațiul Economic European din 2 mai 1992 (JO 1994, L 1, p. 3), și că, prin refuzul său, Confederația Elvețiană nu a subscris la proiectul unui ansamblu economic integrat, cu o piață unică, fondat pe norme comune între membrii săi, ci a preferat calea înțelegerilor bilaterale cu Uniunea Europeană și cu statele sale membre, în domenii precise (a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 noiembrie 2009, Grimme, C‑351/08, Rep., p. I‑10777, punctele 26 și 27, precum și Hotărârea din 11 februarie 2010, Fokus Invest, C‑541/08, Rep., p. I‑1025, punctul 27).
79 Prin urmare, Confederația Elvețiană nu a aderat la piața internă a Uniunii, care vizează înlăturarea tuturor obstacolelor pentru crearea unui spațiu al libertății de circulație totale analog celui oferit de o piață națională, care cuprinde, printre altele, libera prestare a serviciilor (a se vedea Hotărârea Grimme, citată anterior, punctul 27, precum și Hotărârea din 15 iulie 2010, Hengartner și Gasser, C‑70/09, Rep., p. I‑7233, punctul 41).
80 În consecință, interpretarea dată dispozițiilor dreptului Uniunii privind piața internă nu poate fi în mod automat transpusă în privința interpretării Acordului CE‑Elveția privind transportul aerian, în afară de cazul în care acordul însuși cuprinde prevederi exprese în acest sens (a se vedea în acest sens Hotărârile Grimme, punctul 29, Fokus Invest, punctul 28, precum și Hengartner și Gasser, punctul 42, citate anterior).
81 Or, trebuie constatat că Acordul CE‑Elveția privind transportul aerian nu cuprinde nicio dispoziție specifică destinată să permită operatorilor de transport aerian în cauză să beneficieze de dispozițiile dreptului Uniunii referitoare la libera prestare a serviciilor. Rezultă că interpretarea dată acestor dispoziții nu poate fi transpusă în privința interpretării acordului amintit.
82 În aceste condiții, având în vedere că libera prestare a serviciilor nu este aplicabilă în cadrul Acordului CE‑Elveția privind transportul aerian, Tribunalul a statuat în mod corect la punctele 193-198 din hotărârea atacată că, prin decizia în litigiu, Comisia nu a încălcat principiul liberei prestări a serviciilor.
83 Aceleași considerații sunt valabile în ceea ce privește încălcarea, invocată de Confederația Elvețiană, a principiilor proporționalității și respectării drepturilor fundamentale, inerente liberei prestări a serviciilor.
84 Pe de altă parte, considerând că Comisia nu a săvârșit nicio eroare de drept atunci când nu a ținut seama de eventualele drepturi ale operatorului aeroportului din Zürich și de cele ale locuitorilor din proximitatea acestui aeroport cu ocazia examinării, în temeiul articolului 8 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2408/92, a măsurilor prevăzute de Al 213-lea RA, cu modificările ulterioare, Tribunalul a interpretat și a aplicat în mod corect dispoziția menționată.
85 În această privință, trebuie amintit că, potrivit articolului 15 alineatul (1) din Acordul CE‑Elveția privind transportul aerian, operatorilor de transport aerian din Uniune și din Confederația Elvețiană li se acordă drepturi de trafic între orice punct din Elveția și orice punct din Uniune, sub rezerva dispozițiilor Regulamentului nr. 2408/92.
86 După cum rezultă în special din articolul 2 litera (f) și din articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2408/92, acesta din urmă reglementează acordarea și exercitarea drepturilor de trafic ale operatorilor de transport aerian.
87 În acest context, potrivit articolului 8 alineatul (2) din același regulament, exercitarea drepturilor de trafic menționate este conformă între altele normelor de exploatare de drept intern, regionale sau locale publicate, referitoare la securitate, la protecția mediului și la alocarea sloturilor. În consecință, examinarea prevăzută la alineatul (3) al acestui articol 8, care privește aplicarea alineatelor (1) și (2) ale articolului 8, nu poate viza decât condițiile de exercitare a acelorași drepturi pe rutele aeriene avute în discuție, ținând seama de aplicarea acestor norme sau a măsurilor prevăzute la alineatul (1) menționat.
88 În consecință, Tribunalul a statuat în mod corect că eventualele drepturi ale operatorilor de aeroporturi sau ale locuitorilor din proximitatea acestor aeroporturi nu pot fi luate în considerare cu ocazia examinării prevăzute la articolul 8 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2408/92.
89 În aceste condiții, al treilea motiv trebuie să fie respins.
Cu privire la al patrulea motiv
Argumentele părților
90 Prin intermediul celui de al patrulea motiv, Confederația Elvețiană impută Tribunalului că a săvârșit o eroare de drept, întrucât nu a constatat, la punctele 133-192 din hotărârea atacată, o încălcare a principiului egalității de tratament.
91 Mai întâi, Confederația Elvețiană consideră că, întrucât nu a ținut cont de drepturile operatorului aeroportului din Zürich și de cele ale locuitorilor din proximitatea acestui aeroport, în cadrul examinării conformității măsurilor prevăzute de Al 213-lea RA, cu modificările ulterioare, cu principiul nediscriminării, prevăzut la articolul 3 din Acordul CE‑Elveția privind transportul aerian, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept în interpretarea și în aplicarea acestei dispoziții.
92 În continuare, Confederația Elvețiană impută Tribunalului că a recunoscut, la punctele 146-153 din hotărârea atacată, în cadrul examinării caracterului justificat și proporțional al măsurilor prevăzute de Al 213-lea RA, cu modificările ulterioare, că natura turistică a zonei vizate de măsurile respective și lipsa de autoritate a Republicii Federale Germania pe aeroportul din Zürich constituiau împrejurări obiective care justificau aceste măsuri.
93 Astfel, pe de o parte, apreciind că proximitatea aeroportului din Zürich față de o zonă cu caracter turistic nu fusese contestată de Confederația Elvețiană, Tribunalul ar fi denaturat argumentele acesteia din urmă potrivit cărora zona menționată nu era „importantă” și nu era „caracterizată de o activitate turistică excepțională”. În orice caz, motive de natură economică nu pot permite justificarea discriminării care rezultă din măsurile amintite.
94 Pe de altă parte, recunoașterea lipsei competenței juridice a autorităților germane pe aeroportul din Zürich drept împrejurare obiectivă care justifică măsurile prevăzute de Al 213-lea RA, cu modificările ulterioare, ar avea drept rezultat să împiedice intervenția Comisiei.
95 În acest context, Confederația Elvețiană consideră că, după cum rezultă din cuprinsul punctului 149 din hotărârea atacată, Tribunalul a refuzat să examineze măsurile amintite din perspectiva necesității lor.
96 În sfârșit, Confederația Elvețiană susține că aprecierile Tribunalului efectuate la punctul 156 din hotărârea atacată sunt afectate de o eroare de drept, pentru motivul că rezultă dintr‑o denaturare a probelor, dintr‑o clarificare insuficientă a situației de fapt, precum și din nerespectarea întinderii competenței sale de control, a dreptului de a fi ascultat și a obligației de motivare.
97 Comisia, guvernul german și Landkreis Waldshut contestă argumentele Confederației Elvețiene.
Aprecierea Curții
98 Cu privire, în primul rând, la eroarea de drept pe care, potrivit Confederației Elvețiene, a săvârșit‑o Tribunalul atunci când a statuat că nu trebuiau luate în considerare drepturile operatorului aeroportului din Zürich și cele ale locuitorilor din proximitatea acestui aeroport cu ocazia examinării conformității măsurilor prevăzute de Al 213-lea RA, cu modificările ulterioare, cu principiul nediscriminării, prevăzut la articolul 3 din Acordul CE‑Elveția privind transportul aerian, este suficient de amintit că, după cum reiese din cuprinsul punctelor 84-88 din prezenta hotărâre, acordul menționat și Regulamentul nr. 2408/92 nu prevăd luarea în considerare a acestor drepturi, ci au în vedere numai exercitarea drepturilor de trafic de operatorii de transport aerian.
99 Pe de altă parte, trebuie amintit că, în conformitate cu articolul 256 alineatul (1) al doilea paragraf TFUE și cu articolul 58 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, recursul se limitează la chestiuni de drept. În consecință, Tribunalul este singurul competent să constate și să aprecieze faptele pertinente, precum și să aprecieze elementele de probă. Aprecierea faptelor și a elementelor de probă nu constituie, așadar, cu excepția cazului denaturării acestora, un aspect de drept supus, ca atare, controlului Curții în cadrul unui recurs (a se vedea în special Hotărârea din 18 iulie 2006, Rossi/OAPI, C‑214/05 P, Rec., p. I‑7057, punctul 26, Hotărârea din 18 decembrie 2008, Les Éditions Albert René/OAPI, C‑16/06 P, Rep., p. I‑10053, punctul 68, și Hotărârea din 2 septembrie 2010, Calvin Klein Trademark Trust/OAPI, C‑254/09 P, Rep., p. I‑7989, punctul 49).
100 O astfel de denaturare trebuie să reiasă în mod evident din înscrisurile din dosar, fără a fi necesară o nouă apreciere a faptelor și a probelor (a se vedea în special Hotărârea Les Éditions Albert René/OAPI, citată anterior, punctul 69, Hotărârea din 3 septembrie 2009, Moser Baer India/Consiliul, C‑535/06 P, Rep., p. I‑7051, punctul 33, și Hotărârea Calvin Klein Trademark Trust/OAPI, citată anterior, punctul 50).
101 Or, în ceea ce privește caracterul turistic al zonei vizate de măsurile prevăzute de Al 213-lea RA, cu modificările ulterioare, trebuie constatat că, deși invocă denaturarea faptelor de către Tribunal, Confederația Elvețiană se limitează să conteste aprecierea de către acesta a unor elemente de fapt, fără a oferi indicații precise de natură să dovedească existența unei denaturări a elementelor menționate.
102 În orice caz, trebuie arătat că, prin constatarea că aeroportul din Zürich se afla în vecinătatea unei zone cu caracter turistic, Tribunalul nu a calificat această zonă drept „importantă” și nici nu a afirmat că aceasta era „caracterizată de o activitate turistică excepțională”.
103 În plus, măsurile prevăzute de Al 213-lea RA, cu modificările ulterioare, nu răspund unor rațiuni pur economice, ci unor considerente legate de protecția persoanelor și a mediului, întrucât obiectivul lor este să reducă zgomotul care provine de la avioane în partea teritoriului german în care aceste măsuri sunt aplicabile.
104 În ceea ce privește lipsa de autoritate a Republicii Federale Germania pe aeroportul din Zürich, este suficient să se constate că aceasta constituie o împrejurare obiectivă incontestabilă, a cărei recunoaștere nu a împiedicat Comisia să examineze măsurile amintite, în temeiul articolului 8 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2408/92.
105 Referitor la argumentul Confederației Elvețiene privind pretinsul refuz al Tribunalului de a examina necesitatea măsurilor prevăzute de Al 213-lea RA, cu modificările ulterioare, trebuie arătat că acesta se întemeiază pe o interpretare vădit eronată a punctului 149 din hotărârea atacată, care trebuie înțeles în lumina contextului său (a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 noiembrie 1996, Ojha/Comisia, C‑294/95 P, Rec., p. I‑5863, punctele 48 și 49). Astfel, la punctul 149 menționat, Tribunalul a constatat doar că autoritățile germane aveau dreptul să adopte astfel de măsuri. Cu toate acestea, rezultă din cuprinsul punctului 154 și al următoarelor din hotărârea atacată că, prin această afirmație, Tribunalul nu a înțeles nicidecum să își limiteze competența de control privind caracterul proporțional al măsurilor respective. În special, la punctul 163 și următoarele din această hotărâre, Tribunalul a examinat în mod precis și detaliat aspectul dacă existau măsuri mai puțin oneroase care să permită Republicii Federale Germania să îndeplinească obiectivul urmărit de dispozițiile celui de Al 213-lea RA, cu modificările ulterioare.
106 În sfârșit, constatările efectuate de Tribunal la punctul 156 din hotărârea atacată țin de aprecierea faptelor și a elementelor de probă de către Tribunal și, după cum s‑a amintit la punctul 99 din prezenta hotărâre, nu pot, așadar, cu excepția cazului denaturării acestora, face obiectul unui control al Curții în cadrul unui recurs.
107 Or, Confederația Elvețiană nu oferă indicații precise de natură să dovedească existența unei denaturări a faptelor și a elementelor de probă și, în definitiv, această eventuală denaturare nu rezultă din documentele din dosarul supus Curții. De asemenea, nu rezultă că respectivele constatări provin dintr‑o clarificare insuficientă a faptelor sau din nerespectarea de către Tribunal a întinderii competenței sale de control, a dreptului de a fi ascultat și a obligației de motivare.
108 În plus, la punctul 157 din hotărârea atacată, Tribunalul a precizat în mod clar motivul pentru care nivelul zgomotului vizat este suficient pentru a justifica adoptarea unor măsuri precum cele prevăzute de Al 213-lea RA, cu modificările ulterioare.
109 Din considerațiile anterioare rezultă că al patrulea motiv trebuie să fie respins.
Cu privire la al cincilea motiv
Argumentele părților
110 Prin intermediul celui de al cincilea motiv, Confederația Elvețiană invocă interpretarea arbitrară a normelor referitoare la repartizarea sarcinii probei, precum și a obligației de cooperare și a obligației de a furniza probe, pentru motivul că, la punctul 158 din hotărârea atacată, Tribunalul îi impută că nu a precizat altitudinile inferioare de zbor care ar fi putut fi prevăzute fără a mări zgomotul în zona teritoriului german vizată de măsurile prevăzute de Al 213-lea RA, cu modificările ulterioare.
111 Astfel, potrivit Confederației Elvețiene, Tribunalul solicită, așadar, o dovadă pe care ea este în imposibilitatea să o furnizeze, în condițiile în care autorul măsurilor respective are sarcina să dovedească necesitatea acestora.
112 Comisia, guvernul german și Landkreis Waldshut contestă argumentele Confederației Elvețiene.
Aprecierea Curții
113 Simpla invocare de către Confederația Elvețiană a unei interpretări arbitrare a normelor în materia sarcinii probei nu poate fi suficientă pentru a pune în discuție aprecierea Tribunalului care figurează la punctul 158 din hotărârea atacată.
114 Astfel, întrucât decizia în litigiu și hotărârea atacată cuprind o analiză detaliată a justificării și a proporționalității măsurilor prevăzute de Al 213-lea RA, cu modificările ulterioare, revenea Confederației Elvețiene obligația să indice în mod precis argumentele care îi permit, în opinia sa, să conteste analiza respectivă.
115 În această privință, Tribunalul a statuat în mod întemeiat că afirmația Confederației Elvețiene potrivit căreia unele dintre altitudinile minime de zbor prevăzute în temeiul celui de Al 213-lea RA, cu modificările ulterioare, ar fi prea mari, iar stabilirea unor altitudini inferioare nu ar avea efecte asupra zgomotului în zona vizată de aceste măsuri este insuficientă dacă, pentru susținerea afirmației menționate, acest stat nu precizează altitudinile inferioare care ar fi putut astfel fi prevăzute.
116 În consecință, al cincilea motiv trebuie să fie respins.
Cu privire la al șaselea motiv
Argumentele părților
117 Prin intermediul celui de al șaselea motiv, Confederația Elvețiană impută Tribunalului că a săvârșit o eroare de drept prin faptul că a exclus existența unor măsuri mai puțin restrictive decât cele prevăzute de Al 213-lea RA, cu modificările ulterioare, pentru motivul că respectiva Confederație nu invocase niciun precedent privind un contingent de zgomot stabilit numai pentru anumite ore ale zilei sau pentru anumite zile ale săptămânii.
118 Astfel, această afirmație a Tribunalului, care figurează la punctul 171 din hotărârea atacată, ar fi în contradicție vădită cu punctul 105 din aceeași hotărâre, potrivit căruia, dimpotrivă, Confederația Elvețiană a menționat existența unui contingent de zgomot în timpul nopții impus, începând din vara anului 2002, pentru aeroportul din Frankfurt am Main.
119 Comisia, guvernul german și Landkreis Waldshut contestă argumentele Confederației Elvețiene.
Aprecierea Curții
120 Trebuie arătat că, prin intermediul celui de al șaselea motiv, Confederația Elvețiană se limitează să conteste afirmația Tribunalului care figurează la punctul 171 din hotărârea atacată, potrivit căreia acest stat nu a invocat niciun precedent referitor la un contingent de zgomot stabilit numai pentru anumite ore ale zilei sau pentru anumite zile ale săptămânii și care ar funcționa satisfăcător în practică.
121 Or, spre deosebire de cele susținute de Confederația Elvețiană, această afirmație nu este în contradicție vădită cu punctul 105 din hotărârea citată, întrucât la acest ultim punct Tribunalul arată doar că statul amintit a menționat existența unui contingent de zgomot în timpul nopții impus începând din vara anului 2002 pentru aeroportul din Frankfurt am Main, fără a preciza dacă acest contingent funcționează satisfăcător în practică.
122 În orice caz, trebuie constatat că, la punctul 171 și următoarele din hotărârea atacată, Tribunalul s‑a întemeiat pe mai multe motive pentru a concluziona în sensul caracterului proporțional al măsurilor prevăzute de Al 213-lea RA, cu modificările ulterioare, și că fiecare dintre aceste motive permite, în mod independent, justificarea acestei concluzii.
123 În consecință, chiar presupunând că al șaselea motiv ar fi fondat, acesta nu este de natură să determine nelegalitatea hotărârii atacate și trebuie respins ca inoperant, întrucât concluzia menționată rămâne întemeiată pe alte motive (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 aprilie 2007, Alcon/OAPI, C‑412/05 P, Rep., p. I‑3569, punctul 41, și Hotărârea din 19 aprilie 2012, Artegodan/Comisia, C‑221/10 P, punctul 110).
124 Rezultă că al șaselea motiv trebuie să fie respins ca inoperant.
125 În consecință, întrucât niciunul dintre motivele de recurs nu este fondat, se impune respingerea acestuia în totalitate.
Cu privire la cheltuielile de judecată
126 Potrivit articolului 184 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, atunci când recursul nu este fondat sau atunci când recursul este fondat, iar Curtea soluționează ea însăși în mod definitiv litigiul, aceasta se pronunță asupra cheltuielilor de judecată. Potrivit articolului 138 alineatul (1) din acest regulament, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din același regulament, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Comisia a solicitat obligarea Confederației Elvețiene la plata cheltuielilor de judecată, iar aceasta din urmă a căzut în pretenții, se impune obligarea Confederației Elvețiene să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, toate cheltuielile de judecată efectuate de Comisie atât în primă instanță, cât și în cadrul prezentului recurs.
127 Articolul 184 alineatul (4) a doua teză din Regulamentul de procedură prevede că, în cazul în care un intervenient în primă instanță participă la procedura de recurs, Curtea poate decide ca acesta să suporte propriile cheltuieli de judecată. În conformitate cu această dispoziție, trebuie statuat că Republica Federală Germania și Landkreis Waldshut suportă propriile cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a treia) declară și hotărăște:
1) Respinge recursul.
2) Obligă Confederația Elvețiană să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, toate cheltuielile de judecată efectuate de Comisia Europeană atât în primă instanță, cât și în cadrul prezentului recurs.
3) Republica Federală Germania și Landkreis Waldshut suportă propriile cheltuieli de judecată.
Semnături