Language of document :

Cerere de decizie preliminară introdusă de Østre Landsret (Danemarca) la 22 decembrie 2017 - A

(Cauza C-716/17)

Limba de procedură: daneza

Instanța de trimitere

Østre Landsret

Partea din procedura principală

Reclamant: A

Întrebările preliminare

Articolul 45 TFUE, astfel cum a fost interpretat prin Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 8 noiembrie 2012 în cauza C-461/111 , se opune unei norme de competență jurisdicțională, precum cea daneză, al cărei scop este de a garanta instanța care soluționează o cauză care implică eliberarea de datorii cunoaște și poate lua în considerare, în cadrul aprecierii pe care o realizează, situația socio-economică specifică în care trăiesc debitorul și familia acestuia și în care trebuie să se presupună că vor continua să trăiască în viitor, și aprecierea poate fi realizată în conformitate cu criterii prestabilite, care determină ceea ce poate fi considerat un nivel de trai modest acceptabil în cadrul procedurii de eliberare de datorii?

În cazul în care răspunsul la prima întrebare este în sensul că restricția nu poate fi considerată justificată, se solicită Curții de Justiție să răspundă la următoarea întrebare:

Articolul 45 TFUE trebuie interpretat în sensul că are efect direct și între particulari într-o situație precum cea din speță, astfel încât creditorii privați trebuie să accepte reducerea sau pierderea totală a sumelor ce le sunt datorate de către un debitor care s-a mutat în străinătate?

____________

1 Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 8 noiembrie 2012, ECLI:EU:C:2012:704