Language of document :

Acțiune introdusă la 25 octombrie 2019 – Comisia Europeană/Republica Polonă

(Cauza C-791/19)

Limba de procedură: polona

Părțile

Reclamantă: Comisia Europeană (reprezentanți: K. Banks, H. Krämer, S. L. Kalėda, agenți)

Pârâtă: Republica Polonă

Concluziile reclamantei

Constatarea faptului că:

prin faptul că se permite ca cuprinsul deciziilor instanțelor să fie calificat drept faptă care justifică măsuri disciplinare împotriva judecătorilor instanțelor generale (art. 107 alineatul 1 din Legea privind sistemul instanțelor generale, precum și art. 97 alineatele 1 și 3 din Legea privind Curtea Supremă),

prin neasigurarea independenței și a imparțialității Camerei disciplinare a Curții Supreme, în a cărei competență intră controlul deciziilor pronunțate în procedurile disciplinare împotriva judecătorilor (art. 3 punctul 5, art. 27 și art. 73 alineatul 1 din Legea privind Curtea Supremă, coroborate cu articolul 9a din Legea privind Consiliul Superior al Magistraturii),

prin recunoașterea dreptului președintelui Camerei disciplinare a Curții Supreme de a desemna în mod discreționar instanța disciplinară competentă de primă instanță în cauzele cu judecători ai instanțelor generale (art. 110 alineatul 3 și articolul 114 alineatul 7 din Legea privind sistemul instanțelor generale), astfel neasigurându-se că aceste cauze disciplinare sunt soluționate de instanța „stabilită prin lege”, precum și

prin recunoașterea competenței ministrului justiției de a numi consilierul disciplinar al ministrului justiției (art. 112b din Legea privind sistemul instanțelor generale), iar prin aceasta neasigurându-se soluționarea într-un termen rezonabil a cauzelor disciplinare împotriva judecătorilor instanțelor generale, precum și prin prevederea că activitățile legate de desemnarea apărătorului și de reluarea de către acesta a apărării nu suspendă termenul procedurii disciplinare (art. 113a din Legea privind sistemul instanțelor generale), precum și că instanța disciplinară desfășoară procedura și în cazul absenței justificate a judecătorului vizat de procedură și care a fost citat sau a apărătorului său (art. 115 a alineatul 3 din Legea privind sistemul instanțelor generale), astfel neasigurându-se dreptul la apărare al judecătorilor instanțelor generale care fac obiectul acestor proceduri,

Republica Polonă nu și-a îndeplinit obligațiile care rezultă din articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, precum și a faptului că:

prin faptul că s-a permis ca dreptul judecătorilor de a adresa Curții cereri de decizie preliminară a fost limitat prin posibilitatea inițierii unei proceduri disciplinare,

Republica Polonă nu și-a îndeplinit obligațiile care rezultă din articolul 267 al doilea și al treilea paragraf TFUE.

2.    obligarea Republicii Polone la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

În primul rând, cu privire la încălcarea articolului 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, Comisia susține că reglementările invocate (i) permit ca cuprinsul deciziilor instanțelor să fie calificat drept faptă care justifică măsuri disciplinare, (ii) nu asigură independența și imparțialitatea Camerei disciplinare a Curții Supreme, în a cărei competență intră controlul deciziilor pronunțate în procedurile disciplinare (iii) recunosc dreptului președintelui Camerei disciplinare a Curții Supreme de a desemna în mod discreționar instanța disciplinară competentă de primă instanță în cauzele cu judecători ai instanțelor generale, și, prin aceasta neasigurându-se că aceste cauze disciplinare sunt soluționate de instanța „stabilită prin lege”, precum și (iv) nu asigură soluționarea cauzelor disciplinare împotriva judecătorilor instanțelor generale într-un termen rezonabil, și nici nu garantează dreptul la apărare al judecătorului vizat prin procedură.

În al doilea rând, cu privire la încălcarea articolului 267 al doilea și al treilea paragraf TFUE, Comisia susține că reglementările naționale în litigiu permit ca dreptul judecătorilor de a adresa Curții întrebări preliminare să fie limitat prin posibilitatea inițierii unei proceduri disciplinare.

____________