CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL
DOMNUL MANUEL CAMPOS SÁNCHEZ‑BORDONA
prezentate la 2 aprilie 2020(1)
Cauza C‑343/19
Verein für Konsumenteninformation
împotriva
Volkswagen AG
[cerere de decizie preliminară formulată de Landesgericht Klagenfurt (Tribunalul Regional din Klagenfurt, Austria)]
„Procedură preliminară – Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 – Competență judiciară în materia răspunderii delictuale sau cvasidelictuale – Locul unde s‑a produs fapta prejudiciabilă – Manipulare a valorilor emisiilor de gaze ale motoarele autovehiculelor”
1. În anul 1976, Curtea s‑a confruntat pentru prima dată cu o chestiune lăsată deschisă de legiuitor la articolul 5 punctul 3 din Convenția de la Bruxelles(2). Aceasta trebuia să clarifice dacă, pentru a stabili competența judiciară, „locul unde s‑a produs fapta prejudiciabilă” era acela unde a survenit prejudiciul respectiv sau cel în care a avut loc evenimentul care l‑a ocazionat(3).
2. Pentru a oferi o interpretare utilă cu privire la sistemul de repartizare a competenței judiciare internaționale între statele membre, Curtea a reținut posibilitatea de a recurge la cele două puncte de legătură. Soluția (care era cea mai rezonabilă pentru cauza respectivă) s‑a transformat în paradigmă. La nivel pur teoretic, aceasta nu este lipsită de sens, având în vedere că orice răspundere delictuală implică existența unei fapte, a unui prejudiciu și a unei legături de cauzalitate între ele.
3. În practică, soluția nu este atât de clară, cu excepția situațiilor simple, precum cea soluționată prin Hotărârea Bier. Ea nu mai este clară în special atunci când prejudiciul, prin natura sa, nu are un caracter material: acesta este cazul leziunilor care nu afectează integritatea fizică a unei anumite persoane sau a unui anumit lucru, ci, în mod generic, patrimoniul.
4. Curtea, care a abordat aceste chestiuni cu diverse ocazii și din perspective diferite(4), are acum oportunitatea să își nuanțeze jurisprudența cu privire la articolul 7 punctul 2 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012(5).
I. Cadrul juridic. Regulamentul nr. 1215/2012
5. În considerentul (16) se arată:
„În afară de instanța domiciliului pârâtului, ar trebui să existe și alte instanțe autorizate în temeiul unei legături strânse între instanță și acțiune sau în scopul bunei administrări a justiției. Existența unei legături strânse ar trebui să asigure securitatea juridică și să evite posibilitatea de a se introduce o acțiune împotriva pârâtului în fața unei instanțe dintr‑un stat membru care nu era previzibilă în mod rezonabil de către acesta. Acest lucru este important în special în litigiile privind obligații necontractuale care rezultă din încălcări ale intimității și ale drepturilor legate de personalitatea sa, inclusiv privind calomnia.”
6. Capitolul II („Competența”) conține o secțiune intitulată „Dispoziții generale” (articolele 4, 5 și 6) și o altă secțiune denumită „Competențe speciale” (articolele 7, 8 și 9).
7. În temeiul articolului 4:
„(1) Sub rezerva dispozițiilor prezentului regulament, persoanele domiciliate pe teritoriul unui stat membru sunt acționate în justiție, indiferent de naționalitatea lor, în fața instanțelor respectivului stat membru.
[…]”
8. Conform articolului 7:
„O persoană care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru poate fi acționată în justiție într‑un alt stat membru:
[…]
2. în materie delictuală și cvasidelictuală, în fața instanțelor de la locul unde s‑a produs sau riscă să se producă fapta prejudiciabilă;
[…]”
II. Litigiul principal și întrebarea preliminară
9. Verein für Konsumenteninformation (denumită în continuare „VKI”) este o asociație de consumatori cu sediul în Austria. Obiectul său de activitate include, printre altele, exercitarea de acțiuni judiciare pentru protecția drepturilor consumatorilor, pe care aceștia din urmă i le cesionează în acest scop.
10. La 6 septembrie 2018, VKI a sesizat instanța de trimitere cu o acțiune împotriva Volkswagen AG, societate de drept german cu sediul în Germania, unde produce autovehicule.
11. VKI exercită prin acțiunea sa drepturile la despăgubire care i‑au fost cesionate de 574 de cumpărători de autovehicule. Aceasta solicită, în plus, să se constate răspunderea Volkswagen cu privire la prejudicii viitoare încă necuantificate. Ambele cereri se referă la instalarea, pe autovehiculele achiziționate, a unui dispozitiv de manipulare (un program de manipulare) care ascundea, pe bancul de încercare, valorile reale ale emisiilor de eșapament, contrar normelor de drept al Uniunii(6).
12. VKI susține că toți consumatorii care i‑au cesionat drepturile au cumpărat în Austria, fie de la un dealer autorizat, fie de la un vânzător privat, autovehicule echipate cu un motor dezvoltat de Volkswagen. Aceste achiziții s‑au realizat înainte ca manipulările emisiilor de eșapament de către producător să devină publice, fapt survenit la 18 septembrie 2015.
13. În opinia VKI, prejudiciul cauzat proprietarilor autovehiculelor constă în faptul că, în cazul în care ar fi știut despre manipularea pretinsă, aceștia fie nu ar mai fi cumpărat deloc autovehiculele, fie le‑ar fi cumpărat la un preț mai mic. Diferența dintre prețul unui autovehicul manipulat și prețul plătit în mod efectiv constituie un prejudiciu care decurge din încrederea acordată, care trebuie reparat. În subsidiar, reclamanta își întemeiază cererea pe faptul că, atât pe piața autovehiculelor noi, cât și pe piața autovehiculelor de ocazie, valoarea unui autovehicul manipulat este semnificativ mai mică decât a unuia nemanipulat.
14. VKI susține de asemenea că prejudiciul suferit de cumpărători a crescut ca urmare a consumului mai mare de combustibil, a performanței mai slabe a acestor autovehicule sau a puterii motorului și/sau a unei uzuri mai mari. În plus, este de așteptat o scădere mai mare a valorii de piață a autovehiculelor afectate, care sunt supuse riscului de a suferi alte dezavantaje, precum interdicția de a circula sau retragerea certificatului de înmatriculare. La momentul introducerii acțiunii, o parte dintre aceste prejudicii nu sunt deocamdată cuantificabile sau nu s‑au produs încă, astfel încât cererea formulată de VKI în acest sens este una pur de constatare.
15. În ceea ce privește competența judiciară internațională a instanței sesizate cu acțiunea, VKI invocă articolul 7 punctul 2 din regulament.
16. Volkswagen solicită respingerea cererilor formulate de VKI și contestă competența judiciară internațională a instanței de trimitere.
17. În acest context, Landesgericht Klagenfurt (Tribunalul Regional din Klagenfurt, Austria) adresează următoarea întrebare preliminară:
„Articolul 7 punctul 2 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială trebuie interpretat în sensul că, într‑o situație cum este cea din litigiul principal, «locul unde s‑a produs fapta prejudiciabilă» poate fi considerat locul dintr‑un stat membru în care a survenit prejudiciul, dacă acest prejudiciu constă exclusiv într‑o pierdere financiară care este consecința directă a unui act ilicit săvârșit într‑un alt stat membru?”
III. Analiză
A. Introducere
18. Articolul 7 punctul 2 din regulament, care oferă reclamantului o instanță alternativă față de cea generală [și anume, instanța de la domiciliul pârâtului dintr‑un stat membru, prevăzută la articolul 4 alineatul (1)], a fost întotdeauna o provocare pentru cei care l‑au interpretat(7).
19. Ca urmare a pluralității și a diversității situațiilor în care se poate formula o acțiune „în materie delictuală și cvasidelictuală”, Curtea a trebuit să interpreteze dispoziția de mai sus în contexte foarte diferite între ele și, cu trecerea timpului, distincte de asemenea de cele imaginate la momentul adoptării sale(8). Cu ocazia cererilor de decizie preliminară transmise din statele membre, acesteia i‑a revenit sarcina de a adapta și de a dezvolta interpretarea respectivă(9).
20. Cu toate acestea, există mai multe reguli invariabile de interpretare a dispoziției: funcția centrală a principiilor pe care se întemeiază, și anume cel al previzibilității regulilor (pentru părți) și cel al proximității dintre instanța competentă și litigiu, preocuparea pentru menținerea utilității regulii speciale, în cadrul sistemului de delimitare a competenței, fără ca aceasta să permită totuși o interpretare extensivă(10), și neutralitatea regulii respective în raport cu părțile. Interpretarea, în orice caz, este autonomă, cu alte cuvinte independentă atât de definiția noțiunilor de „faptă” și de „prejudiciu” din ordinile juridice naționale, cât și de regimul de drept material aplicabil răspunderii civile(11).
21. Articolul 7 punctul 2 din regulament impune o legătură deosebit de strânsă între instanță și litigiu. Această legătură este necesară pentru a asigura securitatea juridică și pentru a evita posibilitatea ca o persoană să fie acționată în justiție în fața unei instanțe dintr‑un stat membru pe care nu ar fi putut în mod rezonabil să o prevadă. În plus, aceasta facilitează o bună administrare a justiției și organizarea utilă a procesului(12).
22. Atunci când comportamentul ilicit și consecințele lui au loc în state membre diferite, criteriul competenței judiciare se divide, plecându‑se de la premisa că, în materia răspunderii delictuale, ambele locuri au o legătură semnificativă cu litigiul. În aceste condiții, atunci când formulează acțiunea, reclamantul poate opta între două instanțe.
23. Criteriul prevăzut la articolul 7 punctul 2 din regulament își menține astfel efectul util, care s‑ar pierde dacă dispoziția ar fi interpretată ca vizând numai locul unde s‑a produs evenimentul cauzator, deoarece acesta coincide în general cu domiciliul pârâtului(13). Nu s‑a renunțat în niciun caz la repartizarea competenței între mai multe instanțe(14).
24. Articolul 7 punctul 2 din regulament nu a fost conceput ca normă de competență pentru protecția reclamantului. Cu toate că, din perspectivă sistematică, s‑ar putea considera că acesta reprezintă o compensație pentru regula actor sequitor rei(15), nu înseamnă că trebuie să se aplice automat în favoarea instanțelor din statul pe teritoriul căruia este domiciliată victima (forum actoris)(16). Această situație a fost admisă numai atunci când (și pentru că) locul domiciliului victimei este de asemenea locul materializării prejudiciului(17).
25. Pe baza acestor factori și prin combinarea lor, Curtea a elaborat reguli de interpretare a articolului 7 punctul 2 din regulament cu privire la „locul unde s‑a produs fapta prejudiciabilă”, uneori cu caracter general și alteori în domenii specifice:
– cu caracter general și pentru ceea ce ne interesează aici, Curtea a eliminat categorii irelevante de prejudicii: în sensul dispoziției, este relevant numai prejudiciul inițial, iar nu cel consecutiv(18), și numai cel suferit de victima directă, iar nu cel suferit de altcineva „prin ricoșeu”(19);
– în ceea ce privește anumite domenii specifice (de exemplu, răspunderea pentru încălcarea drepturilor referitoare la personalitate pe internet), Curtea a admis criteriul privind centrul intereselor principale ale victimei(20). Astfel, Curtea a reușit să stabilească un echilibru în favoarea titularului dreptului, compensând caracterul global al internetului(21).
26. În cazul în care prejudiciul invocat este pur economic, Curtea a stabilit anumite criterii la care vom face referire ulterior.
B. Răspunsul la întrebarea preliminară
27. Pentru a răspunde la întrebarea instanței de trimitere, care este similară cu cea care a dat naștere la momentul respectiv Hotărârii Universal, trebuie să se stabilească pentru început natura prejudiciului invocat: dacă este inițial sau consecutiv și dacă este material sau pur economic(22). Trebuie să se clarifice de asemenea dacă persoanele care și‑au cesionat drepturile în favoarea VKI, în calitate de creditori ai indemnizației solicitate, sunt victime directe sau indirecte.
28. Ulterior, în funcție de calificarea prejudiciului, va trebui să indicăm locul relevant în ceea ce privește competența.
29. Instanța de trimitere solicită să se stabilească, în plus, dacă trebuie să se corecteze rezultatul obținut prin operațiunea anterioară luând în considerare aspecte precum previzibilitatea sau proximitatea. Aceasta a considerat că este important să se arate, de acum, că un răspuns afirmativ ar implica o schimbare importantă privind interpretarea și aplicarea articolului 7 punctul 2 din regulament, care prevalează în prezent.
30. În observațiile lor, părțile interveniente au exprimat alte neclarități cu privire la interpretarea dispoziției, însă, având în vedere că nu sunt menționate în decizia de trimitere, nu ne vom pronunța cu privire la ele(23).
1. Natura prejudiciului: inițial sau consecutiv, material sau patrimonial. Victime directe sau indirecte
31. Instanța de trimitere consideră că prejudiciul constă în însuși programul care, integrat în autovehicul, constituie un viciu al acestuia. Ea îl califică drept prejudiciu inițial și consideră că reducerea patrimoniului cumpărătorilor este un simplu prejudiciu consecutiv(24).
32. Aceasta face referire de asemenea la persoanele care au suferit prejudiciul: este vorba despre toți consumatorii reprezentați de VKI sau despre toți cumpărătorii mașinii, începând de la primii comercianți și importatori? În cea de a doua ipoteză, persoanele ale căror drepturi sunt apărate de VKI, și anume ultimele din lanț, nu ar fi victime directe.
33. Cu ocazia examinării naturii prejudiciului, este oportun să se facă distincția între domeniul evenimentelor cauzatoare și cel al consecințelor (prejudiciilor) generate:
– fabricarea unui obiect, cu sau fără defecte, intră în primul domeniu. Aceasta a fost interpretarea Curții în Hotărârea Zuid‑Chemie, referitoare la răspunderea pentru prejudicii cauzate de un produs cu defecte(25);
– daunele (rectius, prejudiciile) sunt consecința negativă a faptelor produsă în sfera intereselor juridice protejate ale unui reclamant(26).
34. Plecând de la această premisă, în prezenta cauză, evenimentul cauzator ar consta în instalarea, în cursul procesului de fabricare a autovehiculului, a programului care modifică datele privind emisiile.
35. În opinia noastră, prejudiciul care rezultă din această faptă are caracter inițial și patrimonial.
36. În împrejurări normale (lipsa oricărui defect), achiziționarea unui obiect aduce în patrimoniul în care este inclus o valoare cel puțin egală cu cea care iese din el (și care, în cazul vânzării, este reprezentată de prețul achitat pentru obiect).
37. Atunci când valoarea vehiculului este mai mică decât prețul plătit chiar la momentul achiziționării, ca urmare a unui defect de fabricație al acestuia, prețul achitat nu corespunde valorii primite. Diferența dintre prețul achitat și valoarea bunului material primit în contrapartidă generează un prejudiciu patrimonial simultan cu achiziționarea autovehiculului (care, totuși, nu va fi descoperit decât mai târziu).
38. Existența autovehiculului, ca obiect material, se opune calificării prejudiciului ca fiind de natură patrimonială? Nu credem acest lucru. Atunci când adevăratele caracteristici ale unui autovehicul au devenit publice, cumpărătorii săi nu au descoperit că dețin mai puțin dintr‑un autovehicul sau un alt autovehicul, ci că au un autovehicul cu o valoare mai redusă: în definitiv, un patrimoniu mai sărac. Autovehiculul, ca obiect fizic, simbolizează reducerea patrimonială și permite identificarea originii acestui prejudiciu. Totuși, în acest caz, nu schimbă esența imaterială a prejudiciului cauzat cumpărătorilor prin manipularea programului.
39. Reiterăm faptul că această pagubă patrimonială este inițială, iar nu consecutivă: aceasta rezultă direct din evenimentul cauzator (manipularea motorului), iar nu dintr‑un prejudiciu anterior suferit de reclamant și cauzat de aceeași faptă.
40. În ceea ce privește calitatea victimelor, considerăm că persoanele care au cumpărat mașinile (și care și‑au cesionat drepturile în vederea protecției lor pe cale judiciară) sunt victime directe în sensul articolului 7 punctul 2 din regulament. Paguba invocată de acestea nu este consecința unui prejudiciu anterior suferit de alte persoane înaintea lor.
41. Astfel, scăderea valorii autovehiculelor nu a fost evidentă decât după ce manipularea motoarelor a devenit publică. Reclamanții pot fi, în anumite cazuri, utilizatorii finali care au primit autovehiculul de la alt cumpărător anterior: totuși, acesta nu a suferit niciun prejudiciu, deoarece dauna, latentă la momentul respectiv, nu a devenit publică decât ulterior, afectând proprietarul din acel moment. Pentru acest motiv, nu se poate vorbi despre o repercutare a efectelor prejudiciilor aduse primilor cumpărători asupra următorilor.
2. Locul unde s‑a produs evenimentul cauzator al prejudiciului
42. Instanța națională solicită să se stabilească numai locul materializării prejudiciului, iar nu locul unde s‑a produs evenimentul cauzator. În decizia de trimitere, aceasta arată în mod clar că, în opinia sa, evenimentul declanșator (evenimentul cauzator) al prejudiciilor s‑a produs la locul de fabricație a produselor manipulate, și anume în Germania.
43. Prin urmare, conform regulii generale, producătorul autovehiculelor, în calitate de persoană domiciliată în Germania, ar fi, în principiu, supus competenței instanțelor din acest stat membru. Cu toate acestea, având în vedere că la originea cererii se află o faptă delictuală sau cvasidelictuală, este posibil de asemenea ca persoana respectivă să fie acționată în justiție în alt stat membru, mai exact în fața instanțelor de la locul materializării prejudiciului.
3. Locul materializării prejudiciului
a) Abordare generală
1) Localizarea unui prejudiciu pur economic în jurisprudența Curții
44. Cererea formulată de VKI nu se întemeiază, astfel cum am menționat deja, pe un prejudiciu material produs unei persoane sau unui lucru, ci pe un prejudiciu pur economic.
45. Potrivit jurisprudenței Curții, locul materializării prejudiciului este acela în care consecințele negative ale unei fapte se manifestă în mod concret(27).
46. Lipsa unui prejudiciu fizic îngreunează identificarea unui astfel de loc și generează incertitudini chiar de la începutul procedurii. În același timp, lipsa respectivă provoacă îndoieli cu privire la posibilitatea de a reține locul respectiv în vederea aplicării normei de competență, în sensul articolului 7 punctul 2 din regulament. Nu este surprinzător că, în contextul unor întrebări preliminare anterioare acesteia, Curții i s‑a propus să renunțe la opțiunea între locul faptei și locul prejudiciului în situațiile în care prejudiciile sunt pur patrimoniale(28).
47. Într‑adevăr, există argumente în favoarea propunerii respective. Dedublarea instanței competente nu constituie o condiție obligatorie pentru aplicarea dispoziției: ea este justificată deoarece – și dacă – atribuirea competenței răspunde „[vreunei] nevoi obiective legate de probe sau de organizarea procesului”(29). Interpretarea consacrată de Hotărârea Bier nu urmărea să unifice instanțele competente în materia acțiunilor în răspundere delictuală, ci, mai degrabă, să nu elimine punctele de legătură importante pentru analiza elementelor – fapta și prejudiciul – care sunt relevante în contextul acestora.
48. În acest sens, poate că opțiunea „locul materializării prejudiciului” nu ar trebui să se aplice în anumite ipoteze(30): a) atunci când natura prejudiciului respectiv nu permite să se verifice unde s‑a produs prin aplicarea unui criteriu simplu(31), b) atunci când locul trebuie stabilit prin recurgerea la ficțiune(32) și c) atunci când verificarea tinde să se conducă la un loc fortuit sau la unul care poate fi manipulat de reclamant(33).
49. În acest sens, amintim că, în Hotărârea din 19 februarie 2002, Besix, Curtea a exclus aplicarea articolului 5 punctul 1 din Convenția de la Bruxelles (actualul articol 7 punctul 1 din regulament) în ceea ce privește o obligație care „nu poate fi plasată într‑un anumit loc și nici nu poate fi asociată unei instanțe care este în mod special aptă să soluționeze litigii referitoare la obligația respectivă”(34).
50. Având în vedere că articolul 7 punctele 1 și 2 din regulament urmăresc aceleași obiective de proximitate și de predictibilitate, soluția valabilă pentru punctul 1 ar putea să fie valabilă și pentru punctul 2.
51. Desigur, Curtea nu a exclus competența instanțelor de la locul materializării prejudiciului atunci când acesta este numai patrimonial(35). Totuși, atunci când nu respinge din start menținerea opțiunii respective, Curtea recurge în unele ocazii la această soluție. Linia de argumentare nu este unică, astfel cum este percepută în cauzele în care pierderea patrimonială este consecința încălcării dreptului concurenței(36), comparativ cu cele în care aceasta rezultă dintr‑o investiție eșuată.
52. Uneori, Curtea asociază prejudiciului o omisiune sau o faptă, provocate de activitatea pârâtului, care precedă imediat și logic prejudiciul și care permit într‑o măsură mai mare – chiar dacă nu absolută – să fie apreciate cu ajutorul simțurilor, precum atunci când prejudiciul rezultă din ceva ce nu se întâmplă.
– această situație se regăsea în Hotărârea din 21 decembrie 2016, Concurrence, în contextul unei rețele de distribuție selective: prejudiciul pe care distribuitorul îl putea pretinde consta în reducerea volumului de vânzări și în pierderea subsecventă de venituri(37);
– în același sens, Hotărârea din 5 iulie 2018, AB flyLAL‑Lithuanian Airlines, analizează pierderea economică împreună cu reducerea vânzărilor companiei(38);
– în Hotărârea din 29 iulie 2019, Tibor‑Trans, s‑a constatat un prejudiciu constând în costuri suplimentare plătite cu ocazia achiziționării de camioane, ca urmare a unui preț ridicat în mod artificial: Curtea nu a reținut locul unde s‑a suportat efectiv plata costurilor suplimentare, ci achiziționarea camionului de pe o piață afectată de înțelegeri(39).
53. Prezentarea prejudiciului patrimonial prin trimitere la o activitate sau la o faptă evidente facilitează localizarea sa fizică pe un teritoriu sau, în mod direct, evită necesitatea acesteia. În opinia noastră, nu există niciun impediment pentru generalizarea acestei metode(40), cu toate că ni se pare potrivit să subliniem riscurile pe care le implică: legarea prejudiciului patrimonial de predecesorul său material cel mai apropiat poate genera dezbateri excesive cu privire la categoriile de prejudiciu „inițial” și „consecutiv”(41).
54. Pierderea patrimonială însăși a trecut pe primul plan în alte hotărâri, în care Curtea a admis că materializarea prejudiciului se realizează în contul în care paguba financiară se reflectă din punct de vedere contabil. Această situație se regăsește în general în domeniul investițiilor(42).
55. Or, în aceste cazuri, motive precum proximitatea dintre litigiu și instanță sau previzibilitatea pentru părți impun ca elemente ale situației de fapt, altele decât locul materializării prejudiciului, apreciate în ansamblul lor, să confirme caracterul adecvat al locului respectiv în contextul atribuirii competenței. Locul unde s‑au produs sau se află aceste elemente va permite să se confirme (sau, dimpotrivă, să se infirme) convingerea privind locul reținut drept acela unde s‑a produs prejudiciul economic.
56. În această jurisprudență (recentă) a Curții – care, până în prezent, se rezumă la trei hotărâri(43) –, iterul argumentativ în contextul articolului 7 punctul 2 din regulament are două etape: stabilirea locului materializării prejudiciul este doar una dintre ele. Acest loc, odată identificat, nu este în mod automat reprezentativ pentru proximitatea și previzibilitatea necesare, ci reprezintă un punct de plecare care trebuie confirmat de celelalte împrejurări specifice ale cauzei, printr‑o apreciere de ansamblu(44).
57. Cu toate că acest raționament este complex și diferă de cel aplicat altor tipuri de prejudicii, considerăm că abordarea Curții nu s‑a schimbat în mod semnificativ. Analiza nu pune în prim‑plan proximitatea sau previzibilitatea și nici nu autorizează persoana care o efectuează să se limiteze la a pune în balanță împrejurările cauzei, pentru a identifica instanța cea mai adecvată în lumina caracteristicilor respective. Acesta este aspectul care a ridicat probleme pentru instanța de trimitere(45), motiv pentru care îl vom aborda mai pe larg în continuare.
2) Domeniul de aplicare al criteriului „împrejurări specifice”
58. În jurisprudența pronunțată până în prezent, Curtea apelează la „împrejurările specifice” ale cauzei pentru a detalia criteriul competenței prin raportare la „locul prejudiciului”.
59. Astfel cum am explicat, această operațiune implică verificarea existenței unor informații din care să reiasă că locul identificat ca fiind cel „al prejudiciului” este apropiat și previzibil, conform standardelor prevăzute de regulament. Astfel sunt îndeplinite cerințele privind protecția jurisdicțională a ambelor părți și cele referitoare la administrarea procesului. Necesitatea acestei verificări nu este generală, și anume pentru orice tip de prejudiciu; ea există sau poate exista în cazul celor pur patrimoniale.
60. Criteriul nu este utilizat nici pentru ca instanța care este sesizată cu litigiul să compare „locul evenimentului cauzator” și „locul prejudiciului” și să îl aleagă pe cel mai convenabil dintre ele.
61. Nu contestăm faptul că echivalența, în termeni de proximitate și de predictibilitate, dintre locul faptei și cel al prejudiciului, consacrată începând cu Hotărârea Bier, este teoretică sau ideală. Această hotărâre subliniază că nu este adecvat să se rețină unul dintre ele și să se excludă celălalt, deoarece ambele pot, „în funcție de împrejurări”(46), să furnizeze indicații utile din perspectiva probelor și a organizării procesului.
62. Or, caracterul singular al împrejurărilor cauzei nu reprezintă un criteriu valid (nici Curtea nu l‑a adoptat) pentru a alege între instanța de la locul unde a avut loc evenimentul cauzator și cea de la locul prejudiciului. Această opțiune a fost lăsată în mod conștient la latitudinea reclamantului, ceea ce implică acceptarea faptului că acesta va decide în primul rând în funcție de interesele sale.
63. Caracterul relativ al obiectivelor de proximitate și securitate juridică este, de altfel, o caracteristică structurală a sistemului de repartizare a competențelor prevăzut de regulament. Fiecare dintre instanțele menționate la articolul 7 din acesta reflectă o comparație ex ante, realizată de legiuitor în abstract, a cerințelor de predictibilitate cu cele de proximitate.
64. Rezultatul acestei analize exprimă un echilibru rezonabil între cele două principii, care trebuie protejat cu ocazia aplicării regulii. Astfel, în trecut, Curtea a subliniat că nu este posibil să se elimine rezultatul obținut prin aplicarea criteriului stabilit în mod formal la articolul 7 din regulament, chiar dacă, într‑o cauză concretă, este în favoarea unei instanțe care nu are nicio legătură cu litigiul. Pârâtul poate fi citat în fața instanței de la locul prevăzut de normă, inclusiv în cazul în care instanța astfel stabilită nu este aceea care are cea mai strânsă legătură cu litigiul(47).
65. Aluzia textuală la „instanț[a] care se află în mod obiectiv în poziția cea mai potrivită pentru a aprecia dacă sunt întrunite elementele constitutive ale răspunderii pârâtului”(48) nu implică, nici din punctul de vedere al metodei, nici din cel al rezultatului, compararea diverselor instanțe care ar putea fi competente în temeiul locului faptei sau al prejudiciului, în vederea stabilirii celei mai bine situate instanțe, în fiecare caz.
66. Această expresie reflectă punerea în balanță a securității juridice și a proximității față de locul litigiului, care se concretizează în criteriul competenței consacrat de dispoziția legală. În alte hotărâri, Curtea utilizează expresii diferite, precum „legătură deosebit de strânsă”(49), care nu implică ideea de comparație. În măsura în care nu induc în eroare cu privire la sarcina autorității care aplică norma, aceste alte expresii sunt, în opinia noastră, mai adecvate.
3) Precizări cu privire la „celelalte împrejurări specifice”
67. „Celelalte împrejurări specifice” care trebuie să existe în sprijinul locului unde s‑a produs prejudiciul, atunci când acesta este pur economic, se stabilesc bineînțeles în funcție de fiecare litigiu: această expresie include ideea de contingență și face trimitere la cazul concret. Totuși, în termeni generali, pot fi calificate astfel, în opinia noastră:
– elementele de interes pentru buna administrare a justiției și organizarea utilă a procesului și
– factorii care ar fi putut contribui la formarea convingerii părților cu privire la locul unde pot introduce o acțiune sau unde vor putea fi în definitiv acționate în justiție ca urmare a acțiunilor lor(50).
68. Astfel se explică mai bine datele enumerate de Curte în Hotărârea Löber(51), care reprezintă paradigma acestei noi abordări. Printre datele respective figurează originea plăților (localizarea conturilor bancare personale și de compensare), piața pe care se distribuie prospectul și pe care se comercializează și se achiziționează certificatele, localizarea interlocutorilor direcți ai investitoarei și inclusiv domiciliul său.
69. Probabil că aceste elemente vor contribui la dovedirea comportamentului ilicit, a prejudiciului și a relației de cauzalitate dintre cele două. În rest, sunt împrejurări care iau în considerare perspectiva părților din litigiu: în cazul doamnei Löber – reclamanta –, acestea indicau faptul că investiția sa nu avea caracter transfrontalier(52); în cazul Barclays Bank – pârâta –, erau menite să îi atragă atenția cu privire la posibilitatea ca particulari din anumite state membre, insuficient de informați, să efectueze investiții care se vor dovedi prejudiciabile.
b) În prezenta cauză
1) Locul materializării prejudiciului
70. Având în vedere considerațiile anterioare, trebuie să se acționeze în mod prudent dacă se dorește extinderea la orice acțiune în repararea prejudiciului a unui modus operandi care, în contextul aplicării articolului 7 punctul 2 din regulament, impune în primul rând identificarea locului materializării prejudiciului și, ulterior, confirmarea (sau nu) a caracterului său adecvat drept criteriu privind competența judiciară, în cadrul unei aprecieri globale a împrejurărilor specifice ale cauzei.
71. În ceea ce privește prezentul litigiu, considerăm că există elemente comune cu cele din cauzele care au dat naștere Hotărârilor Kolassa, Universal și Löber. De asemenea, apreciem că elementul care ar putea justifica aplicarea aceleiași metode nu este autovehiculul.
72. Atunci când pierderea patrimonială este simbolizată de un obiect fizic specific, s‑ar putea considera ca acesta și locul în care se află servesc ca punct de plecare pentru a stabili competența judiciară în contextul articolului 7 punctul 2 din regulament(53). Or, locul în care se află fizic obiectul la momentul la care survine pierderea(54) este, precum în cazul contului bancar, insuficient: cu atât mai mult cu cât este vorba despre un obiect mobil.
73. Localizarea autovehiculului este imprevizibilă, din perspectiva pârâtului. În ceea ce privește proximitatea dintre tribunal și litigiu, mașina este mai puțin relevantă decât dovada calității de proprietar și momentul la care a fost cumpărată, în special dacă, astfel cum se arată în decizia de trimitere, nu este necesară examinarea fiecărui automobil concret pentru a aprecia prejudiciul (deoarece acesta a fost estimat la același procent din preț pentru toate persoanele afectate)(55).
74. Punctul de plecare corect este, în schimb, actul în temeiul căruia bunul a fost inclus în patrimoniul persoanei afectate și a cauzat paguba. Locul materializării prejudiciului este acela unde a fost încheiată tranzacția; instanțele de la locul respectiv vor fi competente (internațional și teritorial) în cazul în care celelalte împrejurări specifice ale cauzei contribuie de asemenea la această atribuire a competenței.
75. Printre aceste împrejurări, care trebuie identificate și examinate de instanța de trimitere, vor trebui să figureze nu numai cele referitoare la victimă(56), ci și cele din care rezultă scopul pârâtei de a vinde autovehiculele sale în statul membru a cărui competență este în discuție(57) (și, în măsura în care este posibil, în anumite circumscripții din statul respectiv)(58).
2) „Celelalte împrejurări specifice” și competența instanțelor austriece
76. Astfel cum am subliniat deja, nu este ușor de indicat în abstract care sunt împrejurările care trebuie întrunite în favoarea locului „unde s‑a produs prejudiciul” sau regulile pentru realizarea analizei de ansamblu. Totuși, lipsa certitudinii cu privire la una sau la alta prezintă riscul unei aplicări neuniforme a articolului 7 punctul 2 din regulament și inclusiv creează confuzii cu privire la metodă. Acest lucru reiese din observațiile finale din decizia de trimitere.
77. Astfel, instanța de trimitere are îndoieli cu privire la faptul că achiziționarea și livrarea autovehiculelor în Austria sunt suficiente pentru a susține competența instanțelor austriece. În opinia sa, alte date, din sfera situației de fapt, ar pleda în favoarea instanțelor de la locul unde s‑a produs evenimentul cauzator (cele germane). Acestea din urmă ar fi, „sub aspectul organizării utile a procesului, în special în ceea ce privește proximitatea față de obiectul litigiului și administrarea mai ușoară a probelor […], în mod obiectiv mai în măsură să clarifice răspunderea pentru prejudiciile pretinse”(59).
78. În opinia instanței de trimitere, hotărârile Curții în materia prejudiciilor pur economice, care consacră obligația de a lua în considerare, în sensul articolului 7 punctul 2 din regulament, contextul și împrejurările specifice ale cauzei, i‑ar permite să încline balanța în favoarea competenței instanțelor din alt stat (Germania). Aceasta adaugă că luarea în considerare a locului de achiziționare și de livrare a autovehiculelor afectează previzibilitatea instanței pentru pârât, în special deoarece, în prezenta cauză, anumite autovehicule au fost cumpărate la mâna a doua.
79. Împărtășim opinia Landesgericht Klagenfurt (Tribunalul Regional din Klagenfurt), potrivit căruia, în contextul articolului 7 punctul 2 din regulament, nu ar fi suficient ca Austria să fie teritoriul pe care s‑au achiziționat și s‑au livrat autovehiculele, dacă Volkswagen nu a putut presupune în mod rezonabil că achiziția respectivă ar putea avea loc în statul membru respectiv.
80. În schimb, nu suntem de acord cu modul în care acesta abordează analiza „împrejurărilor specifice” ale prezentei cauze:
– pe de o parte, un fabricant de autovehicule precum Volkswagen este capabil să prevadă cu ușurință că autovehiculele sale se vor comercializa în Austria(60);
– pe de altă parte, examinarea tuturor împrejurărilor respective nu trebuie să aibă alt scop decât să confirme (sau să infirme) competența instanței de la locul unde s‑a produs prejudiciul, identificat astfel cum am arătat anterior. Dimpotrivă, această examinare nu trebuie utilizată pentru a alege ce instanță (instanța de trimitere sau instanțele de la locul unde s‑a produs evenimentul cauzator) ar trebui să se pronunțe pe fondul cauzei, ca urmare a proximității și a previzibilității sale.
IV. Concluzie
81. În temeiul considerațiilor anterioare, propunem să se răspundă Landesgericht Klagenfurt (Tribunalul Regional din Klagenfurt, Austria) după cum urmează:
„1) Articolul 7 punctul 2 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială trebuie interpretat în sensul că, atunci când un act ilicit săvârșit într‑un stat membru constă în manipularea unui produs, a cărui realitate este ascunsă și devine publică numai după achiziționarea lui, în alt stat membru, la un preț mai mare decât valoarea sa reală:
– cumpărătorul produsului respectiv, care îl deține în patrimoniul său atunci când defecțiunea devine publică, este o victimă directă;
– locul unde s‑a produs evenimentul cauzator este cel în care s‑a realizat fapta care a deteriorat produsul însuși și
– prejudiciul se materializează în locul, aflat într‑un stat membru, unde victima a achiziționat produsul de la un terț, cu condiția ca celelalte împrejurări să confirme atribuirea competenței instanțelor din statul respectiv. Printre aceste împrejurări trebuie să existe, în orice caz, una sau unele care au permis pârâtului să prevadă în mod rezonabil că o acțiune în răspundere civilă întemeiată pe faptele sale ar putea fi introdusă împotriva sa de viitorii cumpărători care achiziționează produsul în locul respectiv.
2) Articolul 7 punctul 2 din Regulamentul nr. 1215/2012 trebuie interpretat în sensul că nu autorizează instanța de la locul materializării prejudiciului să stabilească sau să respingă competența sa pe baza unei analize comparative a celorlalte împrejurări ale cauzei, care are drept scop identificarea instanței – ea însăși sau cea de la locul unde s‑a produs evenimentul cauzator – care este mai în măsură, din perspectiva proximității și a previzibilității, să soluționeze litigiul.”