Language of document : ECLI:EU:T:2017:799

ORDONANȚA PREȘEDINTELUI TRIBUNALULUI

13 noiembrie 2017(*)

„Radierea unei interveniente”

În cauza T-391/17 R,

România, reprezentată de R.-H. Radu, de C.-M. Florescu, de E. Gane şi de L. Liţu, în calitate de agenți,

reclamantă,

susținută de

Republica Slovacă, reprezentată de B. Ricziová, în calitate de agent,

intervenientă,

împotriva

Comisiei Europene, reprezentată de H. Krämer și de L. Radu Bouyon, în calitate de agenți,

pârâtă,

având ca obiect o cerere întemeiată pe articolele 278 și 279 TFUE prin care se urmărește suspendarea executării Deciziei (UE) 2017/652 a Comisiei din 29 martie 2017 privind propunerea de inițiativă cetățenească intitulată „Minority SafePack – one milion signatures for diversity in Europe” (JO 2017, L 92, p. 100).


1        Prin cererea depusă la grefa Tribunalului la 17 iulie 2017, Republica Slovacă a solicitat să intervină în prezenta cauză în susținerea concluziilor formulate de România. Prin decizia din 27 iulie 2017, președintele Tribunalului a admis această cerere.

2        Prin scrisoarea depusă la grefa Tribunalului la 18 octombrie 2017, intervenienta a informat Tribunalul, în conformitate cu articolul 144 alineatul (9) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, că își retrage cererea de intervenție. Aceasta nu a formulat o cerere cu privire la cheltuielile de judecată.

3        Părțile nu au prezentat observații în legătură cu retragerea intervenției.

4        În consecință, Slovacia este radiată din cauza T-391/17 R în calitate de intervenientă.

5        În temeiul articolului 158 alineatul (5) din Regulamentul de procedură, cererea privind cheltuielile de judecată se soluționează odată cu fondul.

Pentru aceste motive,

PREȘEDINTELE TRIBUNALULUI

dispune:

1)      Republica Slovacă este radiată din cauza T391/17 R în calitate de intervenientă.

2)      Cererea privind cheltuielile de judecată se soluționează odată cu fondul.

Luxemburg, 13 noiembrie 2017.

Grefier

 

Președinte

E. Coulon

 

 M. Jaeger


* Limba de procedură: româna.