HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE (Camera a doua)
8 mai 2008
Cauza F‑119/06
Petrus Kerstens
împotriva
Comisiei Comunităților Europene
„Funcție publică – Funcționari – Admisibilitate – Organigramă – Act care lezează – Schimbare a repartizării – Schimbare a atribuțiilor – Interesul serviciului – Echivalența posturilor – Sancțiune deghizată – Abuz de putere”
Obiectul: Acțiune introdusă în temeiul articolelor 236 CE și 152 EA, prin care domnul Kerstens solicită anularea deciziei Comitetului de gestionare al Oficiului pentru Administrarea și Plata Drepturilor Individuale (PMO) din 8 decembrie 2005 de modificare a organigramei PMO, precum și obligarea Comisiei la plata către reclamant a unei despăgubiri pentru repararea prejudiciului pe care acesta pretinde că l‑a suferit
Decizia: Respinge acțiunea. Fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată.
Sumarul hotărârii
1. Funcționari – Acțiune – Act care lezează – Noțiune – Reorganizarea serviciilor prin care au fost modificate atribuțiile reclamantului – Includere
(Statutul funcționarilor, art. 90 și 91)
2. Funcționari – Organizarea serviciilor – Repartizarea personalului
[Statutul funcționarilor, art. 7 alin. (1), anexa IX]
1. Este admisibilă acțiunea formulată de un șef de unitate împotriva unei decizii de reorganizare prin care se modifică misiunea și titulatura unității sale și în care se menționează că reclamantul își va păstra funcția de șef de unitate. Astfel, deși nu afectează interesele materiale și/sau rangul funcționarului, o schimbare a atribuțiilor poate aduce atingere intereselor morale și perspectivelor acestuia, în măsura în care aceasta aduce modificări condițiilor de exercitare și naturii atribuțiilor, și, prin urmare, îl poate leza, întrucât, la încadrări egale, anumite atribuții pot conduce la o promovare în mai mare măsură decât altele, în funcție de natura atribuțiilor exercitate. Așadar, nu se poate considera a priori că o astfel de modificare nu îl poate leza pe funcționarul vizat.
(a se vedea punctele 45, 46 și 48)
Trimitere la:
Tribunalul de Primă Instanță: 28 mai 1998, W/Comisia, T‑78/96 și T‑170/96, RecFP, p. I‑A‑239 și II‑745, punctul 47; 16 aprilie 2002, Fronia/Comisia, T‑51/01, RecFP, p. I‑A‑43 și II‑187, punctul 24
2. Instituțiile dispun de o largă putere de apreciere în raport cu organizarea serviciilor lor în funcție de misiunile care le sunt încredințate și în raport cu încadrarea personalului lor în vederea acestor misiuni, cu condiția totuși, pe de o parte, ca această încadrare să se facă în interesul serviciului și, pe de altă parte, ca echivalența posturilor să fie respectată cu ocazia încadrării menționate.
În ce privește prima condiție și ținând seama de întinderea puterii de apreciere a instituțiilor în raport cu evaluarea interesului serviciului, controlul Tribunalului trebuie să se limiteze la problema dacă autoritatea împuternicită să facă numiri a respectat anumite limite rezonabile și care nu pot fi criticate și dacă aceasta nu și‑a folosit puterea de apreciere în mod vădit eronat.
În ce privește a doua condiție, în cazul modificării atribuțiilor unui funcționar, regula de corespondență între grad și post, prevăzută în special la articolul 7 din statut, implică o comparație nu între atribuțiile actuale și cele anterioare ale funcționarului interesat, ci între atribuțiile sale actuale și gradul său în cadrul ierarhiei. Prin urmare, nimic nu se opune ca printr‑o decizie să se acorde atribuții noi care, chiar dacă sunt diferite de cele exercitate anterior, iar funcționarul interesat le percepe drept o reducere a atribuțiilor sale, sunt totuși conforme postului ce corespunde gradului său. Astfel, o reducere efectivă a atribuțiilor unui funcționar nu încalcă norma corespondenței între grad și post decât dacă, în ansamblul lor, atribuțiile sale sunt în mod clar inferioare celor care corespund gradului și postului său, ținând seama de natura, de importanța și de amploarea acestora.
În cazul în care o decizie de modificare a atribuțiilor încredințate unui funcționar nu este contrară interesului serviciului sau echivalenței posturilor, nu se poate pune problema unei sancțiuni disciplinare deghizate sau a unui abuz de putere, întrucât funcționarul nu poate reproșa administrației că nu a inițiat o procedură disciplinară împotriva sa, care i‑ar fi permis să beneficieze de garanțiile procedurale prevăzute în anexa IX la statut.
(a se vedea punctele 82, 84, 96, 97 și 103)
Trimitere la:
Curte: 23 martie 1988, Hecq/Comisia, 19/87, Rec., p. 1681, punctul 7; 7 martie 1990, Hecq/Comisia, C‑116/88 și C‑149/88, Rec., p. I‑599, punctul 11; 14 decembrie 2006, Meister/OAPI, C‑12/05 P, Rec., p. I‑132*, punctele 45 și 47
Tribunalul de Primă Instanță: 23 octombrie 1990, Pitrone/Comisia, T‑46/89, Rec., p. II‑577, punctul 35; 19 iunie 1997, Forcat Icardo/Comisia, T‑73/96, RecFP, p. I‑A‑159 și II‑485, punctul 39; 22 ianuarie 1998, Costacurta/Comisia, T‑98/96, RecFP, p. I‑A‑21 și II‑49, punctul 36; Fronia/Comisia, citată anterior, punctul 53; 26 noiembrie 2002, Cwik/Comisia, T‑103/01, RecFP, p. I‑A‑229 și II‑1137, punctul 30; 25 iulie 2006, Fries Guggenheim/Cedefop, T‑373/04, RecFP, p. I‑A‑2‑169 și II‑A-2‑819, punctul 67; 7 februarie 2007, Clotuche/Comisia, T‑339/03, Rep., p. I‑A‑297, II‑1423, punctele 47, 62, 91 și 126, 7 februarie 2007, Caló/Comisia, T‑118/04 și T‑134/04, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 101