ORDONANŢA TRIBUNALULUI FUNCŢIEI PUBLICE A UNIUNII EUROPENE (Camera a treia)
12 noiembrie 2008(*)
„Funcţie publică – Asistent tehnic – Excepţie de necompetenţă – Excepţie de inadmisibilitate – Necompetenţa Tribunalului”
În cauza F‑88/07,
având ca obiect o acţiune formulată în temeiul articolului 236 CE şi al articolului 152 EA,
Juan Luís Domínguez González, cu domiciliul în Gérone (Spania), reprezentat iniţial de R. Nicolazzi Angelats, avocat, ulterior de R. Nicolazzi Angelats şi M.‑C. Oller Gil, avocaţi,
reclamant,
împotriva
Comisiei Comunităţilor Europene, reprezentată de domnul J. Currall şi de doamna L. Lozano Palacios, în calitate de agenţi,
pârâtă,
TRIBUNALUL (Camera a treia),
compus la deliberare din domnul P. Mahoney (raportor), preşedinte, doamna I. Boruta şi domnul H. Tagaras, judecători,
grefier: doamna W. Hakenberg,
având în vedere procedura scrisă şi în urma şedinţei din 18 iunie 2008,
pronunţă prezenta
Ordonanţă
1 Prin cererea depusă la grefa Tribunalului la 29 august 2007, domnul Domínguez González solicită obligarea Comisiei Comunităţilor Europene la plata sumei de 20 310,68 euro, pentru repararea prejudiciilor care i‑ar fi fost produse prin rezilierea contractului său de muncă în urma vizitei medicale de la angajare.
Cadrul juridic
2 Potrivit articolului 235 CE, „Curtea de Justiţie a [Comunităţilor Europene] este competentă să judece litigiile care au ca obiect repararea prejudiciilor menţionate la articolul 288 al doilea paragraf [CE]”.
3 În temeiul articolului 236 CE, „Curtea de Justiţie este competentă să se pronunţe asupra oricărui litigiu dintre Comunitate şi agenţii acesteia, în limitele şi condiţiile stabilite prin Statutul [funcţionarilor] Comunităţilor Europene şi Regimul aplicabil celorlalţi agenţi ai acestora”.
4 Articolul 238 CE prevede că „Curtea de Justiţie este competentă să se pronunţe în temeiul unei clauze compromisorii cuprinse într‑un contract de drept public sau de drept privat, încheiat de Comunitate sau în numele acesteia”.
5 Articolul 282 CE prevede:
„În fiecare dintre statele membre, Comunitatea are cea mai largă capacitate juridică recunoscută persoanelor juridice de către legislaţiile interne; Comunitatea poate, în special, să dobândească sau să înstrăineze bunuri mobile şi imobile şi poate sta în justiţie. În acest scop, Comunitatea este reprezentată de Comisie.”
6 Articolul 288 al doilea paragraf CE prevede după cum urmează:
„În materie de răspundere extracontractuală, Comunitatea este obligată să repare, în conformitate cu principiile generale comune ordinilor juridice ale statelor membre, prejudiciile cauzate de instituţiile sale sau de agenţii săi în exerciţiul funcţiunilor lor.”
7 Potrivit articolului 46 din Statutul Curţii de Justiţie:
„Acţiunile formulate împotriva Comunităţilor în materie de responsabilitate extracontractuală se prescriu după cinci ani de la producerea faptului care a stat la baza lor. […]”
8 Articolul 1 din anexa la Statutul Curţii de Justiţie prevede:
„Tribunalul Funcţiei Publice a Uniunii Europene […] exercită în primă instanţă competenţe în litigiile dintre Comunităţi şi funcţionarii [acestora] în temeiul articolului 236 […] CE şi al articolului 152 […] EA, inclusiv în litigiile dintre orice organe, oficii sau agenţii şi funcţionarii acestora pentru care competenţa este atribuită Curţii de Justiţie.”
9 Titlul VII, intitulat „Căile de atac”, din Statutul funcţionarilor Comunităţilor Europene (denumit în continuare „statutul” sau „Statutul funcţionarilor”) cuprinde articolul 91, care prevede că „Curtea de Justiţie […] este competentă să hotărască asupra oricărui litigiu între Comunităţi şi oricare dintre persoanele cărora li se aplică prezentul statut […]”.
10 Articolul 1 din Regimul aplicabil celorlalţi agenţi ai Comunităţilor Europene, în versiunea aflată în vigoare la momentul încheierii contractului reclamantului (denumit în continuare „fostul RAA” sau „RAA”), prevede:
„Prezentul regim se aplică oricărui agent angajat cu contract de către Comunităţi.
Agentul în cauză are calitatea de:
– agent temporar;
– agent auxiliar;
– agent local;
– consilier special.” [traducere neoficială]
11 Potrivit articolului 2 din fostul RAA:
„În sensul prezentului regim, este considerat «agent temporar»:
(a) agentul angajat în vederea ocupării unui post inclus în schema de personal anexată la secţiunea din buget aferentă fiecărei instituţii şi căruia autorităţile bugetare i‑au conferit un caracter temporar;
(b) agentul angajat în vederea ocupării, cu titlu temporar, a unui post permanent inclus în schema de personal anexată la secţiunea din buget aferentă fiecărei instituţii;
(c) agentul angajat în vederea exercitării unor atribuţii pe lângă o persoană care îndeplineşte un mandat prevăzut de tratatele de instituire a Comunităţilor sau de Tratatul de instituire a unui Consiliu unic şi a unei Comisii unice ale Comunităţilor Europene sau pe lângă preşedintele ales al unei instituţii sau al unui organism al Comunităţilor ori pe lângă un grup politic al Parlamentului European şi care nu este ales dintre funcţionarii Comunităţilor;
(d) agentul angajat în vederea ocupării, cu titlu temporar, a unui post permanent, remunerat din creditele pentru cercetare şi investiţii şi inclus în schema de personal anexată la bugetul instituţiei respective.” [traducere neoficială]
12 Potrivit articolului 3 din fostul RAA:
„În sensul prezentului regim, este considerat «agent auxiliar» agentul angajat:
(a) în vederea exercitării de atribuţii într‑o instituţie, fie cu normă redusă, fie cu normă întreagă, în limitele prevăzute la articolul 52, fără să fie repartizat într‑un post inclus în schema de personal anexată la secţiunea din buget aferentă instituţiei respective;
(b) în vederea înlocuirii, după analizarea posibilităţilor de interimat printre funcţionarii instituţiei, atunci când persoana în cauză se află temporar în imposibilitatea de a exercita atribuţiile care îi revin;”. [traducere neoficială]
13 Potrivit articolului 4 din fostul RAA:
„În sensul prezentului regim, este considerat «agent local» agentul care este angajat în conformitate cu practica locală, în vederea îndeplinirii de sarcini manuale sau de serviciu, într‑un post care nu este prevăzut în schema de personal anexată la secţiunea din buget aferentă fiecărei instituţii şi care este remunerat din creditele globale prevăzute în acest scop în această secţiune din buget. În mod excepţional, poate fi considerat de asemenea «agent local» agentul angajat pentru efectuarea unor atribuţii de execuţie pe lângă birourile serviciului de presă şi informare al Comisiei Comunităţilor Europene.
În locuri de repartizare situate în afara statelor Comunităţilor, poate fi considerat «agent local» agentul care este angajat în vederea îndeplinirii altor sarcini decât cele menţionate în primul paragraf şi a căror îndeplinire, în interesul serviciului, de către un funcţionar sau de către un agent care are o altă calitate în sensul articolului 1 nu ar fi justificată.” [traducere neoficială]
14 În temeiul articolului 5 din fostul RAA:
„În sensul prezentului regim, este considerat «consilier special» agentul care, datorită calificărilor sale excepţionale şi cu toate că desfăşoară şi alte activităţi profesionale, este angajat pentru a sprijini una dintre instituţiile Comunităţilor în activităţile sale, fie în mod regulat, fie pe perioade determinate, şi care este remunerat din creditele globale deschise în acest scop în secţiunea din buget aferentă instituţiei de care aparţine.” [traducere neoficială]
15 Articolul 79 din fostul RAA prevede:
„Sub rezerva prevederilor prezentului titlu, condiţiile de angajare a agenţilor locali, în special în ceea ce priveşte:
(a) modalităţile de încheiere şi de reziliere a contractului;
(b) concediile;
(c) remuneraţia,
se stabilesc de fiecare instituţie pe baza reglementărilor şi a practicii existente în locul în care agentul trebuie să îşi exercite atribuţiile.” [traducere neoficială]
16 Articolul 81 din fostul RAA prevede după cum urmează:
„(1) Litigiile dintre instituţie şi agentul local care îşi desfăşoară activitatea într‑un stat membru sunt prezentate instanţei competente în temeiul legislaţiei în vigoare din locul în care agentul îşi exercită atribuţiile.
(2) Litigiile dintre instituţie şi agentul local care îşi desfăşoară activitatea într‑o ţară terţă sunt prezentate unei comisii de arbitraj, în condiţiile definite în clauza compromisorie cuprinsă în contractul agentului.” [traducere neoficială]
17 Potrivit articolului 122 din Regimul aplicabil celorlalţi agenţi ai Comunităţilor Europene, în versiunea sa aflată în vigoare după 1 mai 2004 (denumit în continuare „noul RAA” sau „RAA”), litigiile dintre instituţie şi agentul local care îşi desfăşoară activitatea într‑o ţară terţă sunt prezentate unei comisii de arbitraj, în condiţiile definite în clauza compromisorie cuprinsă în contractul agentului local.
18 În temeiul prevederilor articolelor 46, 73 şi 83 din fostul RAA, dispoziţiile articolelor 90 şi 91 din statut sunt aplicabile prin analogie agenţilor temporari, auxiliari şi consilierilor speciali. Din articolele 46, 73, 117 şi 124 din noul RAA rezultă că dispoziţiile articolelor 90 şi 91 din statut sunt aplicabile prin analogie agenţilor temporari, auxiliari, contractuali şi consilierilor speciali.
19 Articolul 3 din Dispoziţiile generale aplicabile contractelor de muncă pe durată determinată ale asistenţilor tehnici pentru acţiunile de cooperare în beneficiul ţărilor terţe şi în cadrul ajutorului umanitar sau alimentar al Comunităţii Europene (denumite în continuare „dispoziţiile generale aplicabile contractelor de muncă ale asistenţilor tehnici”) preciza, printre altele, după cum urmează:
„Contractantul este recrutat în cadrul unui [c]ontract de muncă pe durată determinată, în conformitate cu clauzele [c]ontractului.
[…]
Luând în considerare contextul în care se înscrie [m]isiunea de [a]sistenţă [t]ehnică, multiplicitatea celor care intervin în punerea sa în aplicare şi în finanţarea sa, precum şi scopul acesteia – care este de a fi înlocuită în final prin resursele şi potenţialul proprii ale ţării beneficiare –, funcţia de [a]sistent tehnic cuprinde în mod manifest un element punctual şi aleatoriu în privinţa evoluţiei şi a duratei sale, care nu poate fi controlat nici de angajator, nici de [c]ontractant. Această funcţie de [a]sistent tehnic nu se înscrie, prin urmare, într‑un context obişnuit pentru raporturile de muncă şi nu poate conduce decât la încheierea unor [c]ontracte pe durată determinată, cu o durată limitată şi care nu pot fi reînnoite prin tacită reconducţiune, împrejurările descrise mai sus putând să justifice, dacă este cazul, o succesiune de [c]ontracte pe durată determinată.
În cazul în care evoluţia necesităţilor de [a]sistenţă [t]ehnică ale unei ţări beneficiare şi a resurselor pentru ajutorul comunitar ar permite încheierea mai multor [c]ontracte pentru diferite misiuni, oricare ar fi ritmul şi/sau detaliile acestei succesiuni şi durata eventualelor întreruperi, aparenta continuitate a atribuţiilor [c]ontractantului nu ar avea ca efect transformarea naturii [c]ontractului în [c]ontract pe durată nedeterminată. Părţile recunosc că natura specială a [m]isiunii de [a]sistenţă [t]ehnică şi caracterul său aleatoriu le sunt impuse în acelaşi mod şi acceptă în mod expres efectele lor asupra naturii angajamentelor lor contractuale.
Contractantul recunoaşte în special că, în aceste condiţii, Comisia, în calitate de angajator, nu poate fi în măsură să îi asigure un post cu caracter permanent şi că se ţine cont de acest aspect la nivelul remuneraţiilor.
Această recunoaştere este o condiţie esenţială a [c]ontractului.
[…]” [traducere neoficială]
20 Articolul 8 din dispoziţiile generale aplicabile contractelor de muncă ale asistenţilor tehnici avea următorul cuprins:
„Contractantul trebuie să se supună tuturor vizitelor medicale şi vaccinărilor care pot fi decise de Comisie, efectuate de medici agreaţi de aceasta. […]
Prezentul [c]ontract poate fi reziliat de Comisie în cazul în care [c]ontractantul este declarat inapt să îndeplinească atribuţiile [de asistent tehnic].” [traducere neoficială]
Situaţia de fapt
21 La 30 iunie 1999, reclamantul a semnat un „contract de muncă” cu Comunitatea Europeană, reprezentată de Comisie, pentru exercitarea atribuţiilor de „asistent tehnic” în Republica Congo şi în Republica Democratică Congo, în cadrul ajutorului umanitar pus în aplicare de Oficiul Umanitar al Comisiei Europene (ECHO).
22 În perioada 1 iulie 1998-30 iunie 1999, reclamantul lucrase în Columbia, având acelaşi statut de asistent tehnic.
23 La contractul de muncă al reclamantului încheiat la 30 iunie 1999 erau ataşate trei anexe. Anexa I cuprindea prevederile generale aplicabile contractelor de muncă ale asistenţilor tehnici, care erau aplicabile în temeiul articolului 3 din contractul de muncă al reclamantului. Anexa II stabilea condiţiile financiare referitoare la contractul de muncă menţionat, iar anexa III preciza limitele misiunii încredinţate persoanei interesate.
24 Articolul 5 primul paragraf din contractul de muncă al reclamantului avea următorul cuprins:
„Prezentul contract este reglementat de dreptul belgian, în special de Legea din 3 iulie 1978 privind contractele de muncă, inclusiv prevederile referitoare la încetarea contractului la iniţiativa uneia sau a celeilalte dintre cele două părţi contractante.”
25 Articolul 6 din contractul de muncă al reclamantului cuprindea următoarea clauză:
„Orice litigiu între părţile contractante şi orice pretenţie a unei părţi împotriva celeilalte, întemeiată pe prezentul contract, care nu a putut face obiectul unei soluţionări amiabile între părţile contractante, este de competenţa tribunalelor din Bruxelles.”
26 Articolul 7 din contractul de muncă al reclamantului prevedea printre altele că articolul 8 din dispoziţiile generale aplicabile contractelor de muncă ale asistenţilor tehnici fusese modificat după cum urmează:
„Vizita medicală: dacă rezultatul vizitei medicale efectuate de medicii agreaţi de Comisie se dovedeşte negativ, contractul se reziliază cu efect imediat.”
27 Anexa III la contractul de muncă al reclamantului stabilea limitele misiunii încredinţate acestuia. Potrivit punctului 2.1 din anexa menţionată, atribuţiile generale încredinţate reclamantului constau în evaluarea situaţiei umanitare generale din Republica Congo şi din vestul Republicii Democratice Congo, evaluarea necesităţilor populaţiei, consilierea ECHO în legătură cu programarea asistenţei sale şi asigurarea urmăririi adecvate a punerii în aplicare a programelor finanţate de Comisie. Atribuţiile specifice ale reclamantului cuprindeau atribuţii de analiză, de evaluare a necesităţilor, precum şi de programare (punctul 2.2.1 din anexa III), atribuţii de selectare, de supraveghere şi de coordonare (punctul 2.2.2 din anexa III), precum şi sarcini de coordonare cu activităţile de dezvoltare (punctul 2.2.3 din anexa III).
28 La 1 iulie 1999, reclamantul a efectuat, la doctorul G., medic în cadrul „Medical Centre of Brussels”, vizita medicală pentru angajare.
29 La 9 iulie 1999, doctorul G. a prezentat un raport în care formula cele mai clare rezerve privind posibilitatea reclamantului de a exercita misiunea prevăzută în Republica Congo şi în Republica Democratică Congo şi îl considera pe acesta drept „inapt în raport cu caracterul, durata şi localizarea” misiunii.
30 Reclamantul a ajuns la Kinshasa (Republica Democratică Congo) la 15 iulie 1999.
31 La 16 iulie 1999, reclamantul a primit un apel telefonic de la Comisie, prin care era informat, fără nicio altă explicaţie, că trebuia să se întoarcă de urgenţă la Bruxelles.
32 Reclamantul s‑a întors la Bruxelles la 20 iulie 1999. În aceeaşi zi, Comisia i‑a notificat rezilierea contractului său de muncă cu efect imediat, în aplicarea articolului 7 din contractul menţionat şi a articolului 8 din dispoziţiile generale aplicabile contractelor de muncă ale asistenţilor tehnici.
33 La 5 august 1999, reclamantul a trimis o scrisoare directorului „Serviciului comun Relex pentru gestionarea ajutorului pentru ţări terţe”, în care arăta că, din greşeală, îi transmisese doctorului G. nu ultima sa electrocardiogramă, care data din februarie 1999, care era perfect normală, ci o electrocardiogramă care data din ianuarie 1999, mai exact, la puţin timp după accidentul trombotic pe care îl suferise în decembrie 1998. Luând în considerare această eroare, reclamantul solicita o nouă examinare medicală, pentru care se angaja să furnizeze toate testele şi evaluările care erau considerate necesare.
34 Printr‑o scrisoare din 18 august 1999, reclamantul a adresat o plângere Ombudsmanului European. Acesta a avut diverse schimburi de scrisori cu Comisia.
35 Printr‑o decizie din 14 iunie 2001 de soluţionare a plângerii reclamantului, Ombudsmanul a concluzionat că faptul că persoanei interesate nu i s‑a cerut să efectueze vizita medicală înainte de încheierea contractului de muncă reprezintă un caz de administrare defectuoasă. De asemenea, acesta arăta că, întrucât Comisia refuza să îi plătească reclamantului o anumită sumă compensatorie şi refuza să negocieze o soluţie amiabilă pentru litigiu, singura soluţie posibilă era sesizarea unui tribunal competent. În opinia Ombudsmanului, numai un tribunal ar putea „să ia act de declaraţiile părţilor, să asculte argumentele acestora, să aprecieze aceste argumente în raport cu legile naţionale relevante şi să evalueze elementele de apreciere divergente referitoare la toate aspectele de fapt aflate în litigiu”.
36 La 3 iulie 2001, reclamantul a solicitat consilierea de către un avocat belgian, avocatul N. Acesta i‑a răspuns că o acţiune întemeiată pe „contractul de muncă” trebuia introdusă în anul care a urmat încheierii relaţiilor contractuale. În speţă, în opinia avocatului N., acţiunea ar fi trebuit să fie introdusă cel târziu la 19 iulie 2000.
37 La 29 iulie 2002, reclamantul s‑a adresat Comisiei pentru petiţii a Parlamentului European.
38 La 9 octombrie 2003, preşedintele Comisiei pentru petiţii a Parlamentului European a trimis o scrisoare Ombudsmanului, în care arăta că membrii Comisiei pentru petiţii îşi exprimaseră uimirea în legătură cu faptul că Ombudsmanul concluzionase că era vorba despre un caz de administrare defectuoasă, dar Comisia nu respectase recomandarea Ombudsmanului, care consta în căutarea unei soluţii amiabile pentru litigiu, iar conducerea ECHO nu îi oferise, drept urmare, niciun loc de muncă petiţionarului.
39 La 20 mai 2005, reclamantul s‑a adresat Curţii Europene a Drepturilor Omului.
40 La 8 iunie 2005, grefa Curţii Europene a Drepturilor Omului a indicat reclamantului că nu era competentă decât pentru soluţionarea acţiunilor îndreptate împotriva statelor membre ale Consiliului Europei, iar nu pentru soluţionarea acţiunilor îndreptate împotriva instituţiilor comunitare.
41 În urma unei scrisori trimise de reclamant la grefa Curţii de Justiţie la o dată nedeterminată, grefa a informat persoana interesată, printr‑o scrisoare din 21 decembrie 2005, că instanţa specializată în materia funcţiei publice comunitare este Tribunalul Funcţiei Publice.
Procedura şi concluziile părţilor
42 Prin act separat depus la grefa Tribunalului la 28 ianuarie 2008, Comisia a ridicat o excepţie de necompetenţă şi de inadmisibilitate a acţiunii, în temeiul articolului 78 din Regulamentul de procedură.
43 La 22 februarie 2008, reclamantul a transmis prin fax observaţiile sale referitoare la excepţia de necompetenţă şi de inadmisibilitate (depunerea originalului a avut loc la 25 februarie).
44 Potrivit articolului 78 din Regulamentul de procedură, dacă o parte solicită Tribunalului să se pronunţe asupra necompetenţei sau inadmisibilităţii, fără a intra în dezbaterea fondului, această parte îşi formulează cererea prin înscris separat. La primirea cererii, preşedintele stabileşte un termen pentru a da posibilitatea celeilalte părţi să formuleze în scris concluziile şi argumentele de fapt şi de drept. În continuare, procedura de judecare a cererii este orală, afară de cazul în care Tribunalul decide altfel.
45 În speţă, Tribunalul a apreciat că era necesară organizarea unei şedinţe referitoare la cererea prezentată de Comisie în temeiul articolului 78 din Regulamentul de procedură.
46 Reclamantul solicită Tribunalului:
– obligarea Comisiei la plata către reclamant a sumei de 20 310,68 euro pentru repararea prejudiciilor care i‑au fost produse prin rezilierea contractului său de muncă;
– obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.
47 Comisia solicită Tribunalului:
– respingerea acţiunii ca inadmisibilă;
– obligarea reclamantului la suportarea propriilor cheltuieli de judecată.
În drept
Argumentele părţilor
48 Comisia consideră, în primul rând, că Tribunalul nu ar fi competent să judece acţiunea. Într‑adevăr, raportul de muncă dintre instituţie şi reclamant ar fi reglementat de legislaţia belgiană şi ar fi de competenţa tribunalelor din Bruxelles. În şedinţă, Comisia a prezentat o hotărâre din 23 aprilie 2008, în cauza M./Comisia, pronunţată de Camera a optsprezecea a tribunal du travail de Bruxelles (Tribunalul pentru Litigii de Muncă din Bruxelles), în care reclamanta, care fusese angajată în calitate de asistent tehnic în cadrul ajutorului umanitar pus în aplicare de ECHO, solicita transformarea contractului său de asistent tehnic, încheiat pentru o durată determinată, în contract pe durată nedeterminată. Tribunal du travail de Bruxelles a examinat fondul litigiului, după cum a făcut‑o deja în alte cauze introduse de asistenţi tehnici, ceea ce ar demonstra că s‑a declarat competent pentru acest tip de litigii.
49 Comisia apreciază, în al doilea rând, că acţiunea ar fi vădit inadmisibilă fiind tardivă, întrucât rezilierea contractului de muncă al reclamantului a avut loc la 20 iulie 1999, iar prezenta acţiune a fost introdusă la 29 august 2007.
50 În primul rând, reclamantul susţine că ar trebui să fie considerat agent în sensul RAA. Acesta consideră că clauza care supune contractul său dreptului belgian ar fi o „clauză abuzivă”. El apreciază că acţiunea sa ar trebui considerată o acţiune în răspundere extracontractuală, în măsura în care prin intermediul ei urmăreşte să obţină repararea prejudiciilor produse de o instituţie comunitară. Aşadar, Tribunalul ar fi competent să judece acţiunea, fără a aduce atingere competenţei tribunalelor din Bruxelles, stipulată în contractul său de muncă semnat la 30 iunie 1999.
51 În al doilea rând, reclamantul contestă argumentul Comisiei potrivit căruia acţiunea ar fi tardivă. Astfel, el susţine că demersurile pe care le‑a desfăşurat în faţa Ombudsmanului, a Comisiei pentru petiţii a Parlamentului, precum şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului ar fi întrerupt termenul de prescripţie în privinţa acţiunii. Prin urmare, acţiunea sa în răspundere extracontractuală ar fi fost introdusă în termenul de cinci ani prevăzut la articolul 46 din Statutul Curţii de Justiţie.
Aprecierea Tribunalului
52 Chiar dacă în speţă există îndoieli serioase privind admisibilitatea acţiunii, Tribunalul nu poate examina această problemă fără să stabilească, cu titlu introductiv, dacă este competent să judece acţiunea.
53 În speţă, din articolele 5 şi 6 din contractul de muncă în calitate de asistent tehnic încheiat între reclamant şi Comisie rezultă că acest contract este supus dreptului belgian şi este de competenţa tribunalelor din Bruxelles.
54 Cu toate acestea, în măsura în care competenţa Tribunalului este de ordine publică (Hotărârea Tribunalului de Primă Instanţă din 17 iunie 1998, Svenska Journalistförbundet/Consiliul, T‑174/95, Rec., p. II‑2289, punctul 80, Ordonanţa Tribunalului de Primă Instanţă din 10 iulie 2002, Comitato organizzatore del convegno internazionale/Comisia, T‑387/00, Rec., p. II‑3031, punctul 36), această problemă nu poate fi soluţionată numai în temeiul prevederilor contractului de muncă în cauză.
55 Pe de altă parte, competenţa Tribunalului trebuie apreciată în raport cu prevederile în vigoare la data la care acesta se pronunţă.
56 Competenţa Tribunalului este prevăzută şi definită la articolul 236 CE şi la articolul 152 EA, la articolul 1 din anexa la Statutul Curţii de Justiţie, la articolul 91 din Statutul funcţionarilor, precum şi la articolele 46, 73, 117 şi 124 din noul RAA.
57 Articolul 236 CE prevede că Curtea de Justiţie este competentă să se pronunţe asupra oricărui litigiu dintre Comunitate şi agenţii acesteia, în limitele şi în condiţiile stabilite prin statut sau care rezultă din regimul aplicabil acestora din urmă.
58 Potrivit articolului 91 din statut, care figurează în titlul VII al acestuia, Curtea de Justiţie este competentă să hotărască asupra oricărui litigiu între Comunităţi şi oricare dintre persoanele cărora li se aplică respectivul statut.
59 În temeiul articolelor 46, 73 şi 83 din fostul RAA, precum şi al articolelor 46, 73 şi 124 din noul RAA, dispoziţiile titlului VII din statut referitoare la căile de atac se aplică prin analogie celorlalţi agenţi, cu excepţia agenţilor locali.
60 Din articolul 81 alineatul (2) din fostul RAA şi din articolul 122 din noul RAA rezultă că litigiile dintre instituţie şi agentul local care îşi desfăşoară activitatea într‑o ţară terţă sunt prezentate unei comisii de arbitraj, în condiţiile definite în clauza compromisorie cuprinsă în contractul agentului local.
61 Or, nu se contestă faptul că reclamantul nu are calitatea de funcţionar sau de altă persoană prevăzută în statut şi că nu a încheiat cu Comisia un contract în calitate de agent.
62 Cu toate acestea, în şedinţă, reclamantul a susţinut că supunerea contractului său legislaţiei belgiene ar constitui o „clauză abuzivă” şi că, deşi există această clauză, el ar trebui considerat agent în sensul fostului RAA.
63 În pofida unei întrebări care a fost adresată reclamantului în raportul pregătitor al şedinţei, acesta nu a precizat în ce categorie de agenţi ar fi trebuit, în opinia lui, să fie recrutat. Cu toate acestea, trebuie să se constate că solicitarea reclamantului nu poate privi decât calitatea de alt agent decât agent local, în măsura în care calitatea de agent local nu poate constitui temeiul competenţei Tribunalului şi nu poate determina aplicarea dreptului comunitar, datorită articolului 81 alineatul (2) din fostul RAA şi articolului 122 din noul RAA.
64 Potrivit unei jurisprudenţe constante, nu numai persoanele care au calitatea de funcţionar sau de alt agent decât agent local, dar şi cele care revendică aceste calităţi pot ataca în faţa instanţei comunitare o decizie care îi lezează (Hotărârea Curţii din 11 martie 1975, Porrini şi alţii, 65/74, Rec., p. 319, punctul 13, Hotărârea Curţii din 5 aprilie 1979, Bellintani şi alţii/Comisia, 116/78, Rec., p. 1585, punctul 6, Hotărârea Curţii din 20 iunie 1985, Klein/Comisia, 123/84, Rec., p. 1907, punctul 10, Hotărârea Tribunalului de Primă Instanţă din 19 iulie 1999, Mammarella/Comisia, T‑74/98, RecFP, p. I‑A‑151 şi II‑797, punctul 16).
65 Scopul acestei jurisprudenţe este de a preciza că instanţa comunitară este competentă cel puţin să examineze, în primul rând, dacă este efectiv competentă să se pronunţe asupra admisibilităţii şi a temeiniciei litigiului.
66 Prin urmare, pentru examinarea competenţei menţionate, trebuie să se verifice dacă reclamantul putea efectiv să fie considerat persoană vizată de statut sau alt agent decât agent local.
67 Astfel cum s‑a spus anterior, reclamantul revendică această calitate de alt agent decât agent local, chiar dacă nu contestă că nu a încheiat cu Comisia un contract în calitate de agent.
68 În măsura în care, datorită coroborării prevederilor articolului 236 CE, ale articolului 1 din anexa la Statutul Curţii de Justiţie, ale articolului 91 din Statutul funcţionarilor, ale articolelor 46, 73 şi 83 din fostul RAA, precum şi ale articolelor 46, 73 şi 124 din noul RAA, o eventuală încălcare de către instituţia pârâtă a domeniului de aplicare al articolelor 1, 2, 3 şi 5 din fostul RAA ar avea drept consecinţă excluderea litigiului din sfera de competenţă a instanţei comunitare, deşi, astfel cum s‑a amintit anterior, normele privind competenţa jurisdicţională sunt de ordine publică, trebuie, chiar din oficiu, să se verifice dacă în speţă Comisia nu a încălcat domeniul de aplicare al articolelor menţionate.
69 În această privinţă, trebuie să se amintească, cu titlu introductiv, că, în afara unor ipoteze foarte specifice şi justificate corespunzător, raporturile de muncă ale Comunităţilor Europene cu membrii personalului lor se înscriu în cadrul statutului şi al RAA. Astfel, Curtea a delimitat prin condiţii obligatorii posibilitatea de angajare a personalului prin contract în afara RAA (a se vedea în acest sens Hotărârea Klein/Comisia, citată anterior, şi Hotărârea Curţii din 11 iulie 1985, Maag/Comisia, 43/84, Rec., p. 2581).
70 Pe de altă parte, jurisprudenţa precizează că statutul şi RAA nu constituie o reglementare exhaustivă de natură să interzică angajarea persoanelor în afara cadrului de reglementare astfel stabilit. Dimpotrivă, capacitatea recunoscută Comunităţii prin articolele 282 CE şi 238 CE de a crea relaţii contractuale supuse dreptului unui stat membru se extinde la încheierea de contracte de muncă sau de prestări de servicii. În aceste condiţii, recrutarea unei persoane printr‑un contract care face referire în mod expres la o lege naţională nu ar putea fi considerată ilegală decât în ipoteza în care instituţia pârâtă ar fi definit condiţiile de angajare ale persoanei vizate nu în funcţie de necesităţile serviciului, ci pentru a se sustrage de la aplicarea prevederilor statutului sau ale RAA, săvârşind astfel un abuz de procedură (a se vedea Hotărârea Mammarella/Comisia, citată anterior, punctele 39 şi 40 şi jurisprudenţa citată).
71 Aşadar, trebuie să se determine, mai întâi, dacă raportul de muncă dintre reclamant şi Comisie nu putea să se înscrie, la data semnării contractului persoanei interesate, în una dintre cele trei categorii supuse dreptului comunitar şi pentru care competenţa este atribuită instanţei comunitare prin RAA (a se vedea în acest sens Hotărârea Maag/Comisia, citată anterior), mai exact, în primul rând, cea a agenţilor temporari, în al doilea rând, cea a agenţilor auxiliari şi, în al treilea rând, cea a consilierilor speciali.
72 În această privinţă, trebuie să se ţină cont de faptul că prevederile statutului cuprind o terminologie precisă, a cărei extindere prin analogie la cazuri care nu sunt vizate în mod explicit este exclusă, şi că situaţia este identică şi pentru prevederile RAA (Hotărârea Klein/Comisia, citată anterior, punctul 23 şi jurisprudenţa citată).
73 În primul rând, calitatea de agent temporar se caracterizează în special prin faptul că acesta ocupă un post permanent în cadrul administraţiei comunitare (Hotărârea Maag/Comisia, citată anterior, punctul 17 şi jurisprudenţa citată).
74 Or, astfel cum precizează în mod explicit articolul 3 din dispoziţiile generale aplicabile contractelor de muncă ale asistenţilor tehnici, misiunile de ajutor umanitar în ţări terţe sunt de natură punctuală şi aleatorie în ceea ce priveşte evoluţia şi durata lor.
75 Aşadar, Comisia putea în mod întemeiat să considere că, pentru angajarea colaboratorilor cărora le încredinţa misiuni de ajutor umanitar punctuale şi aleatorii, contractul de agent temporar nu constituia un cadru juridic adecvat.
76 În al doilea rând, în temeiul articolului 52 din fostul RAA, durata efectivă de angajare a unui agent auxiliar, inclusiv durata eventualei prelungiri a contractului său, nu poate depăşi durata interimatului pe care trebuie să îl asigure agentul, în cazul în care a fost angajat pentru a înlocui un funcţionar sau un agent temporar aflat provizoriu în imposibilitatea de a‑şi exercita atribuţiile, nici o durată de un an în toate celelalte cazuri.
77 Jurisprudenţa precizează că precaritatea în timp este caracteristica distinctivă a contractului de agent auxiliar, dat fiind că acest contract nu poate fi utilizat decât pentru a asigura o înlocuire momentană sau pentru a efectua activităţi administrative care prezintă un caracter pasager sau care răspund unei necesităţi urgente ori care nu sunt definite în mod clar. Întrucât finalitatea acestui regim este îndeplinirea unor atribuţii precare în timp, prin natura lor sau ca urmare a absenţei unui titular, de către personal ocazional, regimul menţionat nu poate fi utilizat în mod abuziv pentru încredinţarea pe perioade lungi a unor sarcini permanente unei persoane (Hotărârea Maag/Comisia, citată anterior, punctele 18 şi 19 şi jurisprudenţa citată).
78 Or, pe de o parte, reclamantul nu asigura înlocuirea unui funcţionar sau a unui agent temporar aflat provizoriu în imposibilitatea de a‑şi exercita atribuţiile şi, pe de altă parte, deşi anumite misiuni de asistenţă tehnică în ţări terţe pot avea un caracter pasager sau pot răspunde unei necesităţi urgente, nu poate fi exclus ca alte misiuni să necesite o intervenţie a cărei durată depăşeşte un an.
79 Prin urmare, Comisia putea considera în mod legitim că, pentru angajarea colaboratorilor cărora le încredinţa anumite misiuni de ajutor umanitar, contractul de agent auxiliar nu constituia un cadru juridic adecvat.
80 În al treilea rând, titlul V din fostul RAA prevede posibilitatea recrutării consilierilor speciali.
81 Din însăşi denumirea „consilier special” rezultă că persoana interesată trebuie să furnizeze o prestaţie de consiliere.
82 Or, din descrierea postului reclamantului, care figurează în anexa III la contractul său de muncă, rezultă că atribuţiile încredinţate persoanei interesate erau de natură mai generală şi depăşeau furnizarea unei prestaţii de consiliere. Astfel, o parte dintre sarcinile asumate de persoana interesată constau în sarcini de observare, de coordonare, precum şi de programare.
83 Pe de altă parte, articolul 5 din fostul RAA prevede că consilierul special este recrutat „datorită calificărilor sale excepţionale şi cu toate că desfăşoară şi alte activităţi profesionale”.
84 Or, din dosar nu rezultă că reclamantul avea calificări excepţionale.
85 Prin urmare, Comisia nu poate fi criticată pentru că a apreciat că, pentru angajarea reclamantului în cadrul unei misiuni de ajutor umanitar, cadrul juridic aplicabil consilierilor speciali nu era adecvat.
86 Astfel, fostul RAA nu oferea, printre aceste trei tipuri de contracte de alt agent decât agent local, nicio posibilitate suficient de suplă care să corespundă necesităţilor Comisiei în privinţa personalului care să desfăşoare anumite misiuni în cadrul ajutorului umanitar pentru ţări terţe.
87 Cu toate acestea, pentru a se verifica dacă nu a fost săvârşit niciun abuz de procedură de către Comisie, nu este suficient să se constate că aceasta putea considera în mod legitim că diferitele tipuri de contract prevăzute de RAA şi supuse competenţei instanţei comunitare nu erau adaptate la situaţia colaboratorilor cărora dorea să le încredinţeze anumite misiuni de ajutor umanitar, ci trebuie să se verifice şi, în al doilea rând, dacă condiţiile de muncă oferite reclamantului răspundeau exigenţelor sociale minime care există în orice stat de drept.
88 În această privinţă, rezultă în special din condiţiile financiare aplicabile contractului de muncă că nivelul remuneraţiei reclamantului putea fi considerat ca fiind relativ ridicat, deoarece, în cazul în care contractul ar fi fost executat, persoana interesată ar fi primit o remuneraţie lunară de bază de 5442,98 euro. Articolul 3 din dispoziţiile generale aplicabile contractelor de muncă ale asistenţilor tehnici precizează de altfel în mod explicit că, ţinând cont de caracteristicile misiunii de asistenţă tehnică, Comisia nu poate fi în măsură să asigure cocontractantului un loc de muncă cu caracter permanent şi că se ţine seama de acest aspect la nivelul remuneraţiilor. Dacă contractul reclamantului ar fi fost executat, acesta ar fi perceput în plus o alocaţie familială, o alocaţie pentru copil aflat în întreţinere, o indemnizaţie legată de condiţiile de viaţă, precum şi indemnizaţia zilnică forfetară pentru locuinţă provizorie. Acesta ar fi beneficiat de o asigurare de sănătate, precum şi de o asigurare pentru pensie. El şi‑ar fi putut valorifica drepturile în faţa unei instanţe naţionale, deoarece contractul său cuprindea o clauză prin care competenţa era atribuită în favoarea tribunalelor din Bruxelles. Trebuie să se sublinieze în această privinţă că, astfel cum a susţinut Comisia în şedinţă, în prezenţa unei astfel de clauze, tribunal du travail de Bruxelles se declară efectiv competent pentru a statua în acţiuni introduse de asistenţi tehnici în legătură cu executarea contractului lor de muncă în calitate de asistent tehnic. În fine, contractul de muncă al reclamantului, precum şi dispoziţiile generale aplicabile contractelor de muncă ale asistenţilor tehnici îi impuneau să se supună unei vizite medicale la angajare, ceea ce constituia o garanţie indispensabilă cu atât mai mult cu cât persoana interesată trebuia să îşi desfăşoare misiunea într‑o ţară terţă.
89 În acest context, contractul de muncă al reclamantului, supus legii belgiene şi prin care competenţa era atribuită tribunalelor din Bruxelles, nu poate fi analizat drept fiind încheiat nu în funcţie de necesităţile serviciului, ci pentru a se sustrage de la aplicarea dispoziţiilor statutului sau ale RAA. Recrutarea reclamantului în temeiul unui contract de muncă supus legii belgiene nu poate fi considerată, aşadar, că ar constitui un abuz de procedură care ar fi putut avea drept consecinţă o încălcare a normelor privind competenţa jurisdicţională.
90 Prin urmare, din ansamblul celor ce precedă rezultă că, având în vedere dispoziţiile articolului 236 CE, ale articolului 1 din anexa la Statutul Curţii de Justiţie, ale articolului 91 din Statutul funcţionarilor, ale articolelor 46, 73 şi 83 din fostul RAA, precum şi ale articolelor 46, 73 şi 124 din noul RAA, Tribunalul nu este competent pentru soluţionarea acţiunii.
Cu privire la cheltuielile de judecată
91 În temeiul articolului 122 din Regulamentul de procedură, prevederile capitolului VIII al titlului II, referitoare la cheltuieli, nu se aplică decât cererilor înregistrate pe rolul Tribunalului începând cu data intrării în vigoare a prezentului regulament de procedură, mai exact, 1 noiembrie 2007. Prevederile pertinente în materie din Regulamentul de procedură al Tribunalului de Primă Instanţă continuă să se aplice mutatis mutandis cauzelor în curs de judecată înregistrate pe rolul Tribunalului înaintea acestei date.
92 Potrivit articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Tribunalului de Primă Instanţă, partea care cade în pretenţii este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Cu toate acestea, potrivit articolului 88 din acelaşi regulament, în litigiile dintre Comunităţi şi agenţii acestora, cheltuielile efectuate de instituţii rămân în sarcina acestora.
93 În măsura în care jurisprudenţa precizează că nu numai persoanele care au calitatea de funcţionar sau de agent, altul decât agent local, ci şi persoanele care revendică aceste calităţi pot ataca în faţa instanţei comunitare o decizie care le lezează, trebuie să se constate că articolul 88 din Regulamentul de procedură al Tribunalului de Primă Instanţă trebuie să se aplice şi acestora din urmă.
94 Întrucât reclamantul a căzut în pretenţii, se impune să se decidă ca fiecare parte să suporte propriile cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a treia)
dispune:
1) Tribunalul nu este competent pentru soluţionarea acţiunii.
2) Fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată.
Pronunţată la Luxemburg, la 12 noiembrie 2008.
Textul prezentei decizii, precum şi cel al deciziilor instanţelor comunitare citate în cuprinsul acesteia şi nepublicate încă în Repertoriu sunt disponibile pe pagina de internet a Curţii de Justiţie: www.curia.europa.eu