HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE A UNIUNII EUROPENE (Camera întâi)
23 noiembrie 2010(*)
„Funcție publică — Agent contractual auxiliar — Neprelungirea contractului — Obligația de motivare”
În cauza F‑8/10,
având ca obiect o acțiune formulată în temeiul articolului 270 TFUE, aplicabil Tratatului CEEA potrivit articolului 106a din acesta,
Johan Gheysens, fost agent contractual auxiliar al Consiliului Uniunii Europene, cu domiciliul în Malines (Belgia), reprezentat de S. Orlandi, de A. Coolen, de J.‑N. Louis și de É. Marchal, avocați,
reclamant,
împotriva
Consiliului Uniunii Europene, reprezentat de doamnele M. Balta și K. Zieleśkiewicz, în calitate de agenți,
pârât,
TRIBUNALUL FUNCȚIEI PUBLICE (Camera întâi),
compus din domnul S. Gervasoni (raportor), președinte, domnul S. Van Raepenbusch și doamna M. I. Rofes i Pujol, judecători,
grefier: domnul R. Schiano, administrator,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 8 iulie 2010,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Prin cererea introductivă primită de grefa Tribunalului, prin fax, la 25 ianuarie 2010 (originalul fiind depus la 27 ianuarie 2010), domnul Gheysens a introdus prezenta acțiune, având ca obiect în special anularea deciziei privind refuzul de prelungire a contractului său pe perioadă determinată după data de 30 septembrie 2009.
Cadrul juridic
2 Articolul 29 alineatul (1) din Statutul funcționarilor Uniunii Europene (denumit în continuare „statutul”) prevede:
„În vederea ocupării posturilor vacante dintr‑o instituție, autoritatea împuternicită să facă numiri, după ce a analizat:
(a) posibilitățile de ocupare a unui post prin:
(i) transfer sau
(ii) numire în conformitate cu articolul 45a sau
(iii) promovare
în cadrul instituției;
(b) cererile de transfer ale funcționarilor cu același grad din alte instituții și/sau posibilitățile de a organiza un concurs intern în cadrul instituției, deschis numai funcționarilor și agenților temporari menționați la articolul 2 din Regimul aplicabil celorlalți agenți [ai Uniunii Europene]
inițiază procedura de concurs pe bază de dosare, pe bază de examene sau atât pe bază de dosare, cât și de examene. [...]”
3 Potrivit articolului 3b din Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene (denumit în continuare „RAA”):
„În sensul prezentului regim, este considerat «agent contractual auxiliar» agentul care este angajat într‑o instituție într‑una dintre grupele de funcții menționate la articolul 89, pe durata menționată la articolul 88, în vederea:
(a) exercitării, fie cu normă redusă, fie cu normă întreagă, a altor atribuții decât cele menționate la articolul 3a alineatul (1) litera (a), într‑un post care nu este prevăzut în schema de personal anexată la secțiunea din buget aferentă instituției respective,
(b) înlocuirii, după analizarea posibilităților de interimat printre funcționarii instituției, anumitor persoane care se află temporar în incapacitatea de a‑și exercita atribuțiile care le revin, și anume:
(i) funcționari sau agenți temporari din grupa de funcții AST;
(ii) în mod excepțional, funcționari sau agenți temporari din grupa de funcții AD care ocupă un post foarte specializat, cu excepția șefilor de unitate, directorilor, directorilor generali și funcțiilor echivalente.
Utilizarea agenților contractuali auxiliari este exclusă în cazurile în care se aplică articolul 3a.”
4 În ceea ce privește durata contractelor de agent contractual auxiliar în sensul articolului 3b din RAA, articolul 88 din RAA prevede:
„În ceea ce privește agentul contractual menționat la articolul 3b:
(a) contractul se încheie pe perioadă determinată și poate fi prelungit;
(b) durata efectivă a încadrării în muncă într‑o instituție, inclusiv durata unei eventuale reînnoiri a contractului, nu poate depăși trei ani.
Perioadele lucrate în baza unui contract de agent contractual menționat la articolul 3a nu sunt luate în considerare în vederea încheierii sau reînnoirii contractelor menționate la prezentul articol.”
Situația de fapt
5 Consiliul Uniunii Europene a încheiat cu asociația GP‑DHV‑FBO un contract de asistență în domeniul imobiliar pentru perioada 1993-1997. În cadrul acestui contract, reclamantul, angajat al acestei asociații și titular al unei diplome de arhitect, a fost pus la dispoziția Consiliului pentru a efectua, în principal, activități de design computerizat și de „facility management”.
6 În anul 1998, Consiliul a încheiat în mod direct cu biroul de arhitectură al reclamantului un contract de prestări de servicii pe o durată limitată, care a fost prelungit de mai multe ori până la 30 septembrie 2004.
7 Ca urmare a extinderii și a caracterului permanent al atribuțiilor de „facility management” menționate anterior, Consiliul a hotărât să atribuie unității „Imobile”, în cadrul bugetului 2004, un post din categoria B, pentru a permite recrutarea unui funcționar capabil să îndeplinească aceste atribuții. Cu toate acestea, având în vedere caracterul tehnic al acestui post, niciun funcționar sau candidat care a reușit la un concurs nu a putut fi numit pe postul respectiv.
8 Prin contractul din 1 octombrie 2004, Consiliul l‑a angajat pe reclamant, pentru o perioadă de un an, ca agent auxiliar din categoria B grupa IV clasa 2, pentru a desfășura activitatea de „facility management operator” în cadrul unității responsabile, printre altele, de politica imobiliară și de proiecte, aparținând Direcției Generale (DG) A „Personal și Administrație”. Prin actul adițional semnat la 3 octombrie 2005, acest contract a fost prelungit pentru o perioadă de un an, până la 30 septembrie 2006.
9 Prin nota din 11 mai 2006, directorul general al DG A „Personal și Administrație” a Consiliului l‑a informat pe reclamant că putea beneficia de o prelungire cu un an a contractului său de agent auxiliar, până la 30 septembrie 2007, dar că, potrivit dispozițiilor statutare, acesta nu putea obține un contract pe perioadă nedeterminată.
10 Printr‑un al doilea act adițional, contractul de agent auxiliar al reclamantului a fost prelungit până la 30 septembrie 2007.
11 Prin nota din 6 iunie 2007, directorul general al DG A „Personal și Administrație” a răspuns unui e‑mail din 25 mai 2007 al vicepreședintelui sindicatului „Union Syndicale” privind situația juridică a reclamantului în cadrul Consiliului. În nota respectivă, pe care reclamantul a primit‑o în copie, se arăta că, în mod excepțional, având în vedere situația sa personală, Consiliul era în măsură să îi ofere acestuia un contract de agent contractual. În nota menționată se preciza că, pe durata contractului în cauză, reclamantul ar putea participa la concursuri organizate de Oficiul European pentru Selecția Personalului (EPSO), dar că, în absența reușitei la un astfel de concurs, nu ar putea fi angajat de Consiliu ca funcționar. Printr‑un e‑mail din 22 iunie 2007, vicepreședintele sindicatului „Union Syndicale” și‑a exprimat acordul cu privire la propunerea de a i se oferi reclamantului un contract de agent contractual. Printr‑o notă din 5 iulie 2007, directorul general al DG A „Personal și Administrație” a luat act de acordul respectiv.
12 La 1 octombrie 2007, Consiliul a încheiat cu reclamantul, pe durată determinată, un contract de agent contractual auxiliar grupa III gradul 11 treapta 1, pentru o perioadă de doi ani. La articolul 4 din contractul în cauză se stipula că acesta putea fi reînnoit și că durata efectivă a angajării, inclusiv durata unei eventuale reînnoiri a contractului, nu putea depăși trei ani.
13 La 23 octombrie 2007, EPSO a publicat anunțul de concurs general EPSO/AD/99/07 pentru constituirea unei rezerve de recrutare de administratori în sectorul construcțiilor (JO C 248 A, p. 1). Reclamantul a participat la probele de concurs, dar nu a fost înscris pe lista de rezervă. La titlul I al anunțului de concurs se menționa că acesta era organizat pentru recrutarea de ingineri (AD 5) în sectorul construcțiilor.
14 Prin nota din 21 decembrie 2007, reclamantul a formulat o reclamație în sensul articolului 90 alineatul (2) din statut împotriva deciziei prin care Consiliul l‑a angajat ca agent contractual auxiliar pentru o perioadă de doi ani și l‑a încadrat în grupa de funcții III gradul 11 treapta 1. În cuprinsul reclamației, reclamantul susținea ar fi trebuit să fie încadrat în grupa de funcții IV și angajat pe perioadă nedeterminată.
15 Prin decizia Consiliului din 24 iunie 2008, reclamația în cauză a fost respinsă.
16 La 10 octombrie 2008, reclamantul a formulat o acțiune împotriva acestei decizii, înregistrată sub numărul F‑83/08, care a fost suspendată prin Ordonanța președintelui Camerei a doua a Tribunalului din 20 februarie 2009 până la soluționarea definitivă a litigiului în cauza F‑134/07, Adjemian și alții/Comisia. Recursul împotriva Hotărârii Tribunalului din 4 iunie 2009 (Adjemian și alții/Comisia, F‑134/07 și F‑8/08, RepFP, p. I‑A‑1‑149 și II‑A‑1‑841) este încă pendinte în fața Tribunalului Uniunii Europene (cauza T‑325/09 P).
17 Prin nota din 29 aprilie 2009, directorul general al DG A „Personal și Administrație” i‑a amintit reclamantului că, la 30 septembrie 2009, contractul său înceta și că durata contractului ar trebui să îi permită să participe la un concurs. Autoritatea abilitată să încheie contractele de muncă (denumită în continuare „AAIC”) arăta că listele de rezervă ale concursului EPSO/AD/99/07 tocmai fuseseră publicate și că numele reclamantului nu figura pe acestea. Nota se încheia cu fraza următoare:
„Trebuie să vă reamintesc că, după cum se menționează în notele citate anterior, în cazul în care nu faceți dovada reușitei la un alt concurs EPSO, contractul dumneavoastră de agent contractual nu va putea fi reînnoit după încetarea acestuia în luna septembrie 2009.”
18 Prin nota din 12 mai 2009, reclamantul i‑a solicitat directorului general al DG A „Personal și Administrație” să îi reînnoiască contractul pentru o perioadă de un an, precizând că șeful său de serviciu dorea acest lucru în interesul continuității serviciului și că în contractul său se prevedea că durata totală a angajării sale putea ajunge la trei ani.
19 La 17 iunie 2009, EPSO a publicat un anunț de concurs general pentru recrutarea de asistenți (AST 3) în domeniul construcțiilor (EPSO/AST/94/09) (JO C 137 A, p. 1). Reclamantul a fost acceptat la probele concursului. La data ședinței, lista de rezervă nu fusese încă publicată.
20 Prin nota din 24 iunie 2009, având ca obiect „[î]ncetarea contractului [reclamantului] la 30 septembrie 2009”, directorul general al DG A „Personal și Administrație” l‑a informat pe reclamant că refuză să îi prelungească contractul după data de 30 septembrie 2009 pentru motivul că, potrivit dispozițiilor articolului 29 din statut, era obligat să procedeze la ocuparea postului deținut de reclamant prin promovare, prin transferul unui funcționar sau prin numirea unui candidat care a reușit la un concurs. Or, întrucât reclamantul nu era un candidat care a reușit la un concurs, el nu putea continua să ocupe un post în cadrul Consiliului după data de 30 septembrie 2009. Autorul notei îi amintea reclamantului că acest contract de agent contractual auxiliar pe doi ani care înceta la data respectivă îi fusese acordat numai în mod excepțional, pentru a se ține cont de situația sa personală și pentru a i se oferi posibilitatea de a participa la un concurs.
21 Prin nota din 3 iulie 2009, reclamantul i‑a solicitat directorului general al DG A „Personal și Administrație” să revină asupra deciziei din 24 iunie 2009, invocând, pe de o parte, dorința șefului său de serviciu de a i se prelungi contractul cu un an și, pe de altă parte, permanența sarcinilor pe care le îndeplinea în cadrul Consiliului de aproape șaisprezece ani. În nota respectivă, reclamantul sublinia că, din cauza profilului său de arhitect, iar nu de inginer, nu putea spera să fie înscris pe lista de rezervă a concursului EPSO/AD/99/07.
22 Prin scrisoarea din 14 iulie 2009, directorul general al DG A „Personal și Administrație” a confirmat decizia din 24 iunie 2009, precizând că dorea să procedeze la ocuparea postului deținut de reclamant prin numirea unui funcționar și că argumentele prezentate în scrisoarea din 3 iulie 2009 nu erau de natură să repună în discuție această decizie.
23 Prin scrisoarea din 24 iulie 2009, reclamantul a formulat, la data respectivă, o reclamație în sensul articolului 90 alineatul (2) din statut, în care a solicitat revocarea deciziilor din 29 aprilie 2009 și din 24 iunie 2009. Prin aceeași scrisoare, reclamantul a solicitat și adoptarea tuturor măsurilor necesare pentru îndreptarea neregularităților privind situația sa administrativă (denumită în continuare „cererea de regularizare administrativă”).
24 Prin nota din 2 octombrie 2009, notificată la 13 octombrie 2009, AAIC a respins atât reclamația (denumită în continuare „decizia de respingere a reclamației”), cât și cererea de regularizare administrativă (denumită în continuare „decizia de respingere a cererii de regularizare administrativă”).
Concluziile părților
25 Reclamantul solicită Tribunalului:
– anularea deciziei de a nu i se prelungi contractul după data de 30 septembrie 2009 și a deciziei de respingere a cererii de regularizare administrativă;
– obligarea Consiliului la plata cheltuielilor de judecată.
26 Consiliul solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii ca vădit inadmisibilă și, în orice caz, ca nefondată;
– obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
În drept
Cu privire la obiectul acțiunii
27 Reclamantul solicită Tribunalului, printre altele, să anuleze decizia de a nu i se prelungi contractul după data de 30 septembrie 2009, fără a preciza însă în mod explicit care este această decizie. Având în vedere multitudinea actelor emise de Consiliu cu privire la neprelungirea contractului reclamantului, este necesar să se determine care dintre aceste acte constituie decizia în litigiu.
28 Potrivit formulării notei din 29 aprilie 2009, contractul reclamantului „încetează la 30 septembrie 2009”. Cu toate acestea, nota respectivă nu constituie poziția definitivă a administrației cu privire la încetarea angajării reclamantului. Astfel, nota menționată se încheie cu un paragraf în care se amintește că, în cazul în care persoana interesată nu reușește la un alt concurs decât concursul EPSO/AD/99/07, contractul acesteia nu va putea fi reînnoit. Directorul general al DG A „Personal și Administrație” l‑a informat astfel pe reclamant că exista încă o șansă de reînnoire a contractului său, perspectivă care nu era pur ipotetică având în vedere că, la 17 iunie 2009, EPSO a publicat un anunț pentru un concurs general în sectorul construcțiilor, concurs la care reclamantul a participat.
29 În schimb, nota din 24 iunie 2009 nu îi lasă reclamantului nicio speranță de reînnoire a contractului său. Mai întâi, această notă are ca obiect „[î]ncetarea contractului [reclamantului] la 30 septembrie 2009”, în timp ce nota din 29 aprilie 2009 se referă, mai general, la „contractul [reclamantului]”. În continuare, nota din 24 iunie 2009 precizează în mod clar motivele de drept – obligația AIPN de a proceda la ocuparea unui post vacant de către un funcționar – și de fapt – nereușita reclamantului la un concurs – care justifică neprelungirea contractului. În sfârșit, autorul notei menționate nu mai precizează că o eventuală reușită a reclamantului la un concurs ar putea justifica o prelungire a angajării după data de 30 septembrie 2009.
30 Două elemente confirmă faptul că nota din 24 iunie 2009 este chiar decizia prin care administrația a adoptat o poziție definitivă cu privire la situația contractuală a reclamantului. Pe de o parte, această notă a intervenit ca răspuns la cererea formulată de reclamant la 12 mai 2009, în care acesta menționa, printre altele, dorința superiorului său ierarhic de a i se prelungi contractul cu un an. Pe de altă parte, în nota sa din 14 iulie 2009, directorul general al DG A „Personal și Administrație” i‑a răspuns reclamantului că nu putea decât „să confirme conținutul notei [sale] din 24 iunie 2009”.
31 În plus, Consiliul însuși a arătat în cadrul ședinței, ca răspuns la o întrebare adresată de Tribunal, că nota din 24 iunie 2009 constituie, în prezenta cauză, actul care lezează.
32 În orice caz, dacă s‑ar considera că decizia de a nu reînnoi contractul reclamantului a fost adoptată prin nota din 29 aprilie 2009, iar nu prin nota din 24 iunie 2009, acest lucru nu ar afecta nici admisibilitatea acțiunii, întrucât reclamația formulată de reclamant a fost introdusă în termenul de trei luni de la data comunicării notei din 29 aprilie 2009, nici analiza motivelor acțiunii, întrucât cele două note sunt întemeiate în esență pe același motiv, constând în faptul că reclamantul nu a reușit la un concurs și, prin urmare, nu mai putea ocupa acel post.
33 Astfel, în privința cererii reclamantului privind anularea deciziei de a nu i se prelungi contractul după data de 30 septembrie 2009, acțiunea trebuie analizată ca fiind îndreptată împotriva deciziei din 24 iunie 2009 (denumită în continuare „decizia în litigiu”).
34 Pe de altă parte, acțiunea este îndreptată și împotriva deciziei de respingere a cererii de regularizare administrativă.
Cu privire la admisibilitate
Argumentele părților
35 Consiliul susține că acțiunea este inadmisibilă în întregime, pe de o parte, ca urmare a lipsei de claritate și de precizie a acesteia, iar, pe de altă parte, ca urmare a inadmisibilității reclamației, care rezultă de asemenea din lipsa de claritate și de precizie a acesteia.
36 În plus, având în vedere în special concluziile privind decizia de respingere a cererii de regularizare administrativă, Consiliul arată că aceste concluzii, în cazul în care ar trebui interpretate drept concluzii prin care se solicită să fie obligat la adoptarea unei măsuri într‑un anumit sens, ar fi inadmisibile. Astfel, Tribunalul nu ar avea competența de a pronunța somații în cadrul unui control de legalitate întemeiat pe articolul 91 din statut.
Aprecierea Tribunalului
37 În primul rând, în ceea ce privește concluziile îndreptate împotriva deciziei de respingere a cererii de regularizare administrativă, articolele 90 și 91 din statut subordonează admisibilitatea acțiunii în justiție, introdusă de un fost agent împotriva instituției de care a aparținut, de condiția de principiu a unei desfășurări corespunzătoare a procedurii administrative prealabile pe care o instituie. Aceste norme sunt de ordine publică, iar părțile nu se pot sustrage de la aplicarea lor (a se vedea Ordonanța Tribunalului de Primă Instanță din 11 mai 1992, Whitehead/Comisia, T‑34/91, Rec., p. II‑1723, punctele 18 și 19, precum și Ordonanța Tribunalului de Primă Instanță din 6 noiembrie 1997, Liao/Consiliul, T‑15/96, RecFP, p. I‑A‑329 și II‑897, punctul 54). Potrivit articolului 77 din Regulamentul de procedură, Tribunalul poate oricând să se pronunțe, din oficiu, după ascultarea părților, asupra cauzelor de inadmisibilitate pentru motive de ordine publică.
38 Orice acțiune împotriva unui act care lezează emis de AAIC trebuie să fie precedată în mod obligatoriu de o reclamație precontencioasă care să fi făcut obiectul unei decizii explicite sau implicite de respingere. O acțiune introdusă înainte de încheierea acestei proceduri precontencioase este inadmisibilă, potrivit articolului 91 alineatul (2) din statut, ca urmare a caracterului său prematur (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 20 iunie 1990, Marcato/Comisia, T‑47/89 și T‑82/89, Rec., p. II‑231, punctul 32, și Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 23 martie 2000, Rudolph/Comisia, T‑197/98, RecFP, p. I‑A‑55 și II‑241, punctul 53).
39 Din cuprinsul reclamației din 24 iulie 2009 rezultă că aceasta vizează două aspecte: pe de o parte, o reclamație în sensul articolului 90 alineatul (2) din statut îndreptată împotriva deciziei în litigiu și, pe de altă parte, o cerere de regularizare a situației administrative a reclamantului, a cărei întindere depășește simpla contestare a refuzului de reînnoire a contractului.
40 Astfel, prin nota din 2 octombrie 2009, de răspuns la reclamație, AAIC a adoptat două decizii distincte: pe de o parte, decizia privind respingerea reclamației și, pe de altă parte, decizia privind respingerea cererii de regularizare administrativă (a se vedea, prin analogie, Hotărârea Rudolph/Comisia, citată anterior, punctele 53-55).
41 Or, este cert faptul că reclamantul nu a formulat o reclamație în sensul articolului 90 alineatul (2) din statut împotriva deciziei de respingere a cererii de regularizare administrativă.
42 În consecință, concluziile îndreptate împotriva deciziei de respingere a cererii de regularizare administrativă sunt inadmisibile.
43 În al doilea rând, în ceea ce privește cauzele de inadmisibilitate invocate împotriva deciziei în litigiu, Tribunalul amintește că, potrivit unei jurisprudențe constante, instanța Uniunii are dreptul să aprecieze, în funcție de împrejurările fiecărei cauze, dacă o bună administrare a justiției justifică respingerea pe fond a unor concluzii, fără a se pronunța în prealabil asupra excepției de inadmisibilitate invocate de pârât împotriva acestor concluzii (a se vedea în acest sens printre altele Hotărârea Curții din 26 februarie 2002, Consiliul/Boehringer, C‑23/00 P, Rec., p. I‑1873, punctele 51 și 52, Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 15 iunie 2005, Regione autonoma della Sardegna/Comisia, T‑171/02, Rec., p. II‑2123, punctul 155, Hotărârea Tribunalului din 8 aprilie 2008, Bordini/Comisia, F‑134/06, RepFP, p. I‑A‑1‑87 și II‑A‑1‑435, punctul 56).
44 În speță, Tribunalul consideră că o bună administrare a justiției justifică examinarea pe fond a concluziilor îndreptate împotriva deciziei în litigiu și, dacă este cazul, respingerea acestora pe fond, fără a fi necesară examinarea cauzelor de inadmisibilitate invocate împotriva deciziei respective.
Cu privire la concluziile îndreptate împotriva deciziei în litigiu
Argumentele părților
45 În primul rând, reclamantul susține, în general, pe de o parte, că decizia în litigiu încalcă articolul 25 din statut și obligația de motivare, principiile care decurg din Directiva 1999/70 a Consiliului din 28 iunie 1999 privind acordul‑cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat între CES, UNICE și CEEP (JO L 175, p. 43, Ediție specială, 05/vol. 5, p. 129), normele care stabilesc condițiile minime pentru evitarea concedierilor abuzive ale lucrătorilor, obligația de solicitudine și principiul bunei administrări, iar, pe de altă parte, că decizia în litigiu este lipsită de temei legal.
46 În al doilea rând, reclamantul precizează că decizia în litigiu este insuficient motivată și că, prin urmare, el nu este în măsură să înțeleagă motivele pentru care contractul său nu a fost reînnoit. În plus, această motivare insuficientă nu ar fi fost îndreptată prin decizia de respingere a reclamației. Mai întâi, împrejurarea că reclamantul nu ar fi reușit la un concurs general nu ar permite, în sine, justificarea refuzului de a reînnoi un contract în limita de trei ani prevăzută de dispozițiile articolului 3b din RAA. În continuare, acesta contestă faptul că postul pe care îl ocupa ar fi un post prevăzut în schema de personal anexată la secțiunea din buget aferentă Consiliului, care trebuie să fie ocupat în condițiile prevăzute la articolul 29 din statut, întrucât nu ar fi fost publicat niciun anunț de ocupare a unui post vacant corespunzător acestuia. În sfârșit, încălcând obligația de solicitudine, Consiliul nu ar fi luat în considerare interesul reclamantului, care își exercita activitatea în favoarea instituției de mulți ani, respectiv acela de a‑i reînnoi contractul. De asemenea, Consiliul nu ar fi ținut cont de dorința șefului de serviciu al reclamantului, care solicitase prelungirea contractului acestuia pentru continuitatea serviciului.
47 În al treilea rând, decizia în litigiu ar încălca articolul 3b din RAA, interpretat în lumina principiilor care decurg din Directiva 1999/70 și din Hotărârea Adjemian și alții/Comisia, citată anterior. Astfel, potrivit reclamantului, Consiliul nu ar fi putut să îl angajeze în mod legal ca agent contractual auxiliar, din moment ce postul pe care îl ocupa nu era destinat să acopere nevoi temporare și ocazionale. Consiliul ar fi trebuit să recalifice contractul său pentru a respecta obligațiile care decurg din RAA.
48 În al patrulea rând, reclamantul arată că, refuzând să îi reînnoiască contractul de agent contractual auxiliar pentru motivul că nu era înscris pe o listă de rezervă pentru a deveni funcționar, în timp ce EPSO a organizat un singur concurs în domeniul construcțiilor pe durata contractului, Consiliul ar fi încălcat principiul executării cu bună‑credință a contractelor.
49 Consiliul susține că mai multe dintre motivele invocate de reclamant sunt inadmisibile.
50 În primul rând, motivele întemeiate pe încălcarea principiilor care decurg din Directiva 1999/70, pe încălcarea normelor care stabilesc condițiile minime pentru a evita concedierile abuzive ale lucrătorilor, pe lipsa temeiului juridic, pe încălcarea obligației de solicitudine și a principiului bunei administrări ar fi fost prezentate cu încălcarea dispozițiilor articolului 35 alineatul (1) literele (d) și (e) din Regulamentul de procedură. Astfel, aceste motive ar fi invocate fără niciun argument relevant care să permită pârâtului să înțeleagă întinderea și temeinicia acestora și, prin urmare, să se poată apăra.
51 În al doilea rând, Consiliul susține că motivul potrivit căruia reclamantul nu putea fi recrutat potrivit dispozițiilor articolului 3b din RAA este inadmisibil, întrucât reclamantul nu a contestat temeiul juridic al contractului său în termen de trei luni de la semnarea acestuia. Decizia în litigiu nu ar constitui un fapt nou, care să determine ca termenul privind temeiul juridic al contractului să reînceapă să curgă.
52 În al treilea rând, Consiliul susține că motivul întemeiat pe încălcarea principiului executării cu bună‑credință a contractelor nu a fost invocat în reclamație și că acesta este, prin urmare, inadmisibil.
53 În al patrulea rând, motivul întemeiat pe încălcarea normelor care stabilesc condițiile minime pentru evitarea concedierilor abuzive ale lucrătorilor ar fi inoperant, prezenta cauză privind încetarea contractului reclamantului la sfârșitul perioadei pentru care a fost încheiat, iar nu o decizie de concediere.
54 Cu titlu subsidiar, Consiliul susține că acțiunea nu este întemeiată.
55 În primul rând, în ceea ce privește motivul întemeiat pe motivarea insuficientă, Consiliul apreciază că decizia de neprelungire a contractului nu este afectată de un asemenea viciu. Astfel, mai întâi, reclamantul ar fi fost informat despre faptul că respectivul contract îi fusese oferit în mod excepțional, pentru o perioadă de 24 de luni, pentru a‑i permite să participe la un eventual concurs organizat ulterior de EPSO. În continuare, nota din 29 aprilie 2009 i‑ar fi amintit reclamantului această situație și încetarea angajării sale la 30 septembrie 2009. În sfârșit, în decizia atacată s‑ar fi precizat că AAIC era obligată să procedeze la ocuparea postului deținut până la acel moment de reclamant prin numirea unui funcționar, deoarece postul respectiv figura pe lista posturilor bugetare ale instituției și era vacant. Întrucât reclamantul nu reușise la un concurs, Consiliul nu ar fi putut continua relația contractuală cu acesta, având în vedere și faptul că acest contract inițial de agent contractual auxiliar fusese încheiat în mod excepțional, pentru a‑i permite să reușească la un concurs.
56 În al doilea rând, Consiliul apreciază că decizia în litigiu nu încalcă principiile care decurg din Directiva 1999/70. Astfel, această directivă nu s‑ar adresa instituțiilor, ci statelor membre, și nu ar impune instituțiilor obligații în raporturile acestora cu personalul propriu. În orice caz, directiva în cauză nu ar interzice utilizarea contractelor pe durată determinată. Or, în speță, primul contract pe durată determinată încheiat cu reclamantul ar fi avut ca obiect asigurarea executării unor sarcini specifice, în așteptarea ocupării postului de către un funcționar. Al doilea contract ar fi fost încheiat în mod excepțional, pentru a se ține cont de situația personală a reclamantului.
57 În al treilea rând, Consiliul nu înțelege care sunt motivele pentru care o decizie de neprelungire a unui contract pe durată determinată pentru o perioadă de un an ar încălca articolul 3b din RAA. În plus, afirmațiile reclamantului potrivit cărora acesta ar fi îndeplinit timp de 16 ani aceleași sarcini și responsabilități în ipostaze diferite ar fi inexacte, întrucât sarcinile respective au fost diferite în ceea ce privește conținutul, frecvența și responsabilitățile pe care le‑au implicat pentru reclamant.
58 În al patrulea rând, Consiliul susține că motivul întemeiat pe încălcarea principiului executării cu bună‑credință a contractelor este nefondat. Astfel, Consiliul nu ar fi condiționat în mod nelegal prelungirea contractului reclamantului de reușita la un concurs. Dimpotrivă, contractul i‑ar fi fost oferit reclamantului în mod excepțional, pentru ca acesta să poată fi eventual recrutat ca funcționar. În plus, contrar celor susținute de reclamant, pe durata celor doi ani ai contractului său s‑ar fi organizat două concursuri corespunzătoare profilului acestuia, comisiile concursurilor respective admițând candidatura reclamantului.
Aprecierea Tribunalului
— Cu privire la motivele formulate în termeni generali și abstracți
59 Reclamantul susține, în termeni generali și abstracți, pe de o parte, că decizia în litigiu încalcă principiile care decurg din Directiva 1999/70, normele care stabilesc condițiile minime pentru evitarea concedierilor abuzive ale lucrătorilor, obligația de solicitudine și principiul bunei administrări, iar, pe de altă parte, că decizia în litigiu este lipsită de temei legal.
60 Trebuie amintit că, potrivit articolului 35 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul de procedură, cererea introductivă trebuie să conțină prezentarea motivelor și a argumentelor de fapt și de drept invocate. Aceste elemente trebuie să fie suficient de clare și de precise pentru a permite pârâtului să își pregătească apărarea, iar Tribunalului, să se pronunțe asupra acțiunii, dacă este cazul, fără alte informații. În vederea garantării securității juridice și a bunei administrări a justiției, este necesar, pentru ca o acțiune să fie admisibilă, ca elementele esențiale de fapt și de drept pe care se întemeiază aceasta să rezulte într‑un mod coerent și inteligibil, din chiar textul cererii introductive (Ordonanța Tribunalului de Primă Instanță din 28 aprilie 1993, De Hoe/Comisia, T‑85/92, Rec., p. II‑523, punctul 20, Ordonanța Tribunalului din 26 iunie 2008, Nijs/Curtea de Conturi, F‑1/08, RepFP, p. I‑A‑1‑229 și II‑A‑1‑1231, punctul 24). Aceasta cu atât mai mult cu cât, potrivit articolului 7 alineatul (3) din anexa I la Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, faza scrisă a procedurii în fața Tribunalului nu cuprinde, în principiu, decât un singur schimb de memorii, cu excepția cazului în care Tribunalul hotărăște altfel. Această ultimă particularitate a procedurii în fața Tribunalului explică faptul că, spre deosebire de prevederile referitoare la Curte sau la Tribunalul Uniunii Europene de la articolul 21 primul paragraf din Statutul Curții, expunerea motivelor și a argumentelor în cerere nu poate fi sumară (Hotărârea Adjemian și alții/Comisia, citată anterior).
61 Astfel, motivele menționate anterior, după cum sunt acestea prezentate, nu respectă dispozițiile articolului 35 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul de procedură și, prin urmare, sunt inadmisibile.
— Cu privire la motivul întemeiat pe încălcarea articolului 25 din statut și a obligației de motivare
62 Trebuie să se arate că, potrivit unei jurisprudențe constante, obligația de motivare prevăzută la articolul 25 al doilea paragraf din statut, aplicabilă prin analogie agenților contractuali auxiliari potrivit dispozițiilor articolelor 11 și 81 din RAA, care nu constituie decât o reiterare a obligației generale prevăzute la articolul 253 CE, are drept scop, pe de o parte, să furnizeze persoanei interesate indicații suficiente pentru a aprecia temeinicia actului care o lezează și oportunitatea introducerii unei acțiuni în fața Tribunalului și, pe de altă parte, să îi permită acestuia din urmă să exercite controlul asupra legalității actului. În consecință, obligația de motivare formulată astfel constituie un principiu esențial al dreptului Uniunii, de la care nu se poate deroga decât ca urmare a unor considerații imperioase (Hotărârea Curții din 26 noiembrie 1981, Michel/Parlamentul European, 195/80, Rec., p. 2861, punctul 22, și Hotărârea Curții din 23 septembrie 2004, Hectors/Parlamentul European, C‑150/03 P, Rec., p. I‑8691, punctul 39, Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 20 martie 1991, Pérez‑Ménguez Casariego/Comisia, T‑1/90, Rec., p. II‑143, punctul 73, și Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 6 iulie 2004, Huygens/Comisia, T‑281/01, RecFP, p. I‑A‑203 și II‑903, punctul 105).
63 Potrivit unei jurisprudențe constante, AAIC este obligată să își motiveze deciziile, în orice caz și cel mai târziu în etapa respingerii reclamației (Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 3 martie 1993, Vela Palacios/CES, T‑25/92, Rec., p. II‑201, punctul 22, și Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 14 iulie 1998, Brems/Consiliul, T‑219/97, RecFP, p. I‑A‑381 și II‑1085, punctul 83), iar întinderea obligației de motivare trebuie, în fiecare caz, apreciată în funcție de împrejurările concrete (Hotărârea Curții din 14 iulie 1977, Geist/Comisia, 61/76, Rec., p. 1419, punctul 28, Hotărârea Curții din 13 decembrie 1989, Prelle/Comisia, C‑169/88, Rec., p. 4335, punctul 9, și Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 6 iulie 1995, Ojha/Comisia, T‑36/93, RecFP, p. I‑A‑161 și II‑497, punctul 60). În special, o decizie este suficient motivată dacă intervine într‑un context cunoscut funcționarului în cauză, care îi permite acestuia să înțeleagă semnificația măsurii luate în ceea ce îl privește (Hotărârea Curții din 29 octombrie 1981, Arning/Comisia, 125/80, Rec., p. 2539, punctul 13, și Hotărârea Curții din 12 noiembrie 1996, Ojha/Comisia, C‑294/95 P, Rec., p. I‑5863, punctul 35, Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță Ojha/Comisia, citată anterior, punctul 60, și Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 1 aprilie 2004, N/Comisia, T‑198/02, RecFP, p. I‑A‑115 și II‑507, punctul 70).
64 De asemenea, trebuie amintit faptul că o decizie prin care se refuză reînnoirea unui contract pe perioadă determinată este un act care lezează, în sensul articolului 25 din statut, dacă aceasta este distinctă de contractul în cauză, ceea ce este valabil în special dacă decizia respectivă se întemeiază pe elemente noi sau dacă reprezintă o luare de poziție a administrației care intervine în urma unei cereri a agentului interesat și privește posibilitatea, prevăzută în contract, de reînnoire a acestuia (a se vedea în acest sens Ordonanța Curții din 23 octombrie 2009, Comisia/Potamianos, C‑561/08 P și C‑4/09 P, nepublicată în Repertoriu, punctele 45, 46 și 48, și Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 15 octombrie 2008, Potamianos/Comisia, T‑160/04, RepFP, p. I‑A‑1‑75 și II‑A‑1‑469, punctele 21 și 23). O astfel de decizie de refuz trebuie să fie motivată (a se vedea, prin analogie, cu privire la o decizie de refuz privind recrutarea unui agent temporar pe lângă un grup politic din Parlamentul European, Hotărârea Hectors/Parlamentul European, citată anterior, punctul 40, iar cu privire la deciziile de concediere a unui agent temporar angajat pe perioadă nedeterminată, Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 8 septembrie 2009, ETF/Landgren, T‑404/06 P, Rep., p. II‑2841, punctele 143-170).
65 În speță, decizia în litigiu este distinctă de contractul încheiat la 1 octombrie 2007 între Consiliu și reclamant.
66 Astfel, în primul rând, această decizie conține un element nou față de contractul încheiat la 1 octombrie 2007, întrucât precizează că respectivul contract nu va putea fi reînnoit la sfârșitul perioadei inițiale de doi ani. Or, articolul 4 din contractul în cauză prevedea în mod expres o eventuală posibilitate de reînnoire pentru o perioadă de un an. În plus, în notele sale din 6 iunie 2007 și din 5 iulie 2007, directorul general al DG A „Personal și Administrație” nu îi comunicase în mod expres reclamantului că îi fusese propus un contract care nu putea fi reînnoit în limita de trei ani prevăzută la articolul 88 din RAA.
67 În al doilea rând, prin nota din 12 mai 2009, reclamantul a formulat o cerere de reînnoire a contractului, cu sprijinul superiorului său ierarhic, iar decizia în litigiu constituie poziția adoptată de Consiliu cu privire la această cerere.
68 Prin urmare, decizia în litigiu, care constituie un act care lezează, în sensul articolului 25 din statut, trebuia să fie motivată.
69 Or, în decizia în litigiu, Consiliul a precizat că, potrivit dispozițiilor articolului 29 din statut, era obligat să ocupe postul deținut de reclamant prin promovare, prin transferul unui funcționar sau prin numirea unui candidat care a reușit la concurs și că reclamantul, întrucât nu era înscris pe o listă de rezervă a unui concurs, nu putea continua să ocupe un post în cadrul Consiliului după data de 30 septembrie 2009. Întrucât a indicat aceste elemente, Consiliul a motivat suficient decizia în litigiu.
70 În orice caz, este necesar să se arate că, prin scrisoarea din 14 iulie 2009, Consiliul a completat această motivare, precizând că dorea să atribuie postul ocupat de reclamant unui funcționar și că argumentele invocate de reclamant în scrisoarea sa din 3 iulie 2009 nu erau de natură să repună în discuție această decizie.
71 În sfârșit, decizia în litigiu a intervenit într‑un context cunoscut de reclamant. Astfel, în special prin nota din 29 aprilie 2009, directorul general al DG A „Personal și Administrație” îi comunicase deja reclamantului că nu era în măsură să îi reînnoiască contractul dacă nu reușea la un concurs.
72 Rezultă că motivul întemeiat pe încălcarea obligației de motivare și pe încălcarea articolului 25 din statut trebuie respins.
— Cu privire la motivul întemeiat pe eroarea vădită de apreciere
73 Reclamantul nu invocă în mod expres în înscrisurile sale motivul întemeiat pe eroarea vădită de apreciere. Totuși, în argumentele pe care reclamantul le prezintă în susținerea încălcării obligației de motivare, acesta arată că împrejurarea că nu ar fi reușit la un concurs general nu ar permite, în sine, justificarea refuzului de a reînnoi un contract în limita de trei ani prevăzută de dispozițiile articolului 3b din RAA. În continuare, acesta contestă faptul că postul pe care îl ocupa ar fi un post prevăzut în schema de personal anexată la secțiunea din buget aferentă Consiliului, care trebuie să fie ocupat în condițiile prevăzute la articolul 29 din statut, întrucât nu ar fi fost publicat niciun anunț de ocupare a unui post vacant corespunzător acestuia. În sfârșit, încălcând obligația de solicitudine, Consiliul nu ar fi luat în considerare interesul legitim al reclamantului, care își exercita activitatea în favoarea instituției de mulți ani, respectiv acela de a i se reînnoi contractul. De asemenea, Consiliul nu ar fi ținut cont de interesul serviciului, constând în prelungirea contractului reclamantului pentru continuitatea serviciului.
74 Astfel, având în vedere aceste elemente, reclamația formulată trebuie considerată ca fiind îndreptată nu numai împotriva motivării formale a deciziei în litigiu, ci și împotriva motivelor reținute de Consiliu.
75 S‑a statuat că neprelungirea unui contract încheiat pe perioadă determinată se încadrează în larga putere de apreciere a autorității competente, controlul instanței Uniunii trebuind, prin urmare, să se limiteze la verificarea absenței unei erori vădite sau a unui abuz de putere. Reînnoirea unui contract pe perioadă determinată nu constituie decât o posibilitate lăsată la aprecierea AAIC, subordonată condiției ca aceasta să fie în interesul serviciului (a se vedea Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 6 februarie 2003, Pyres/Comisia, T‑7/01, RecFP, p. I‑A‑37 și II‑239, punctele 50 și 64, și Hotărârea Tribunalului din 27 noiembrie 2008, Klug/EMEA, F‑35/07, RepFP, p. I‑A‑1‑387 și II‑A‑1‑2127, punctele 65 și 66).
76 De asemenea, potrivit unei jurisprudențe constante, atunci când decide cu privire la situația unui agent, autoritatea competentă este obligată să ia în considerare toate elementele care îi pot determina decizia, și în special interesul agentului în cauză. Acest lucru rezultă din obligația de solicitudine a administrației, care reflectă echilibrul drepturilor și al obligațiilor reciproce pe care statutul și, prin analogie, RAA l‑au creat în relațiile dintre autoritatea publică și agenții săi (Hotărârea Pyres/Comisia, citată anterior, punctul 51, Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 1 martie 2005, Mausolf/Europol, T‑258/03, RecFP, p. I‑A‑45 și II‑189, punctul 49, și Hotărârea Klug/EMAE, citată anterior, punctul 67).
77 Elementele prezentate de reclamant nu permit să se demonstreze că, în prezenta cauză, Consiliul ar fi săvârșit o eroare vădită de apreciere prin adoptarea deciziei în litigiu.
78 Din cele menționate anterior rezultă că decizia în litigiu, astfel cum a fost precizată prin nota din 14 iulie 2009 și prin decizia de respingere a reclamației, a fost adoptată pentru motivul că, postul ocupat de reclamant fiind prevăzut în schema de personal bugetar a Consiliului, acesta dorea să numească pe postul respectiv, începând de la 1 octombrie 2009, la expirarea contractului de doi ani oferit reclamantului, un funcționar sau un candidat care a reușit la un concurs.
79 Or, în primul rând, din înscrisurile de la dosar rezultă că postul ocupat de reclamant face parte, într‑adevăr, din posturile cuprinse în schema de personal bugetar a Consiliului începând din anul 2004.
80 În al doilea rând, administrația are o putere de apreciere extinsă în alegerea celor mai potrivite mijloace pentru a satisface nevoile sale în materie de personal (Hotărârea Curții din 28 februarie 1989, van der Stijl și Cullington/Comisia, 341/85, 251/86, 258/86, 259/86, 262/86, 266/86, 222/87 și 232/87, Rec., p. 511, punctul 11). În plus, principiul conform căruia orice funcționar are dreptul la carieră în cadrul instituției sale înseamnă că, atunci când administrația intenționează să procedeze la ocuparea unui post vacant, aceasta trebuie, potrivit articolului 29 din statut, să examineze mai întâi posibilitățile de promovare sau de transfer în cadrul instituției și ulterior, după această verificare, celelalte posibilități pe care le are (Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 19 februarie 1998, Campogrande/Comisia, T‑3/97, RecFP, p. I‑A‑89 și II‑215, punctul 65).
81 În aceste condiții, având în vedere principiile menționate, în special libertatea de alegere de care dispune administrația în privința modului de recrutare, Consiliul a refuzat în mod întemeiat să reînnoiască contractul reclamantului, invocând motivul fundamentat pe faptul că postul persoanei interesate trebuia să fie ocupat de un funcționar. În plus, având în vedere norma potrivit căreia un post permanent inclus în schema de personal bugetar a unei instituții trebuie să fie, în principiu, ocupat prin recrutarea unui funcționar, precum și interesul serviciului de a angaja un funcționar pentru desfășurarea unor activități cu caracter permanent, continuitatea serviciului invocată de reclamant nu reprezintă un element suficient pentru a caracteriza o eroare vădită de apreciere.
82 În al treilea rând, luarea în considerare a interesului personal al reclamantului, care rezultă din obligația de solicitudine, nu putea impune administrației să reînnoiască contractul de agent contractual auxiliar al acestuia în lipsa unui interes suficient al serviciului. Or, în speță, din dezbaterile care au avut loc în cursul ședinței rezultă că, la scurt timp după plecarea reclamantului, Consiliul a recrutat un funcționar și că nu s‑a stabilit că noua organizare a muncii adoptată de Consiliu ca urmare a acestei recrutări ar fi împiedicat buna îndeplinire a sarcinilor încredințate anterior reclamantului.
83 Din cele menționate anterior rezultă că motivul întemeiat pe eroarea vădită de apreciere trebuie respins.
— Cu privire la motivul întemeiat pe încălcarea articolului 3b din RAA, interpretat în lumina principiilor care decurg din Directiva 1999/70
84 Reclamantul susține că, prin recrutarea sa ca agent contractual auxiliar, Consiliul ar fi încălcat dispozițiile articolului 3b din RAA, interpretate în lumina principiilor care decurg din Directiva 1999/70. Astfel, având în vedere caracterul permanent al sarcinilor care trebuie îndeplinite, reclamantul ar fi trebuit să fie numit agent temporar, iar nu agent contractual auxiliar.
85 Cu toate acestea, motivul invocat nu afectează legalitatea deciziei în litigiu. Astfel, presupunând că ar fi trebuit să îl recruteze pe reclamant ca agent temporar, Consiliul era în orice caz obligat să respingă cererea de reînnoire a contractului de agent contractual auxiliar, pentru a nu prelungi pretinsa nelegalitate.
— Cu privire la motivul întemeiat pe încălcarea principiului executării cu bună‑credință a unui contract
86 Potrivit reclamantului, Consiliul ar fi executat cu rea‑credință contractul de agent contractual auxiliar încheiat. Astfel, instituția i‑ar fi pretins reclamantului să reușească la un concurs înainte de încetarea contractului în cauză, fără a organiza în același timp un concurs corespunzător profilului său.
87 În primul rând, trebuie amintit faptul că încălcarea principiului executării cu bună‑credință a unui contract poate fi invocată în mod util în cadrul unei acțiuni în despăgubiri și permite, dacă este cazul, obținerea reparării prejudiciului suferit ca urmare a acestui comportament culpabil (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 15 iulie 1960, Von Lachmüller și alții/Comisia, 43/59, 45/59, 48/59, Rec., p. 933, 956, și Hotărârea Tribunalului din 2 iulie 2009, Bennett și alții/OAPI, F‑19/08, RepFP, p. I‑A‑1‑207 și II‑A‑1‑1137, punctul 163). Pe de altă parte, acest motiv, care nu este unul de legalitate, este în sine irelevant pentru legalitatea deciziei în litigiu.
88 În orice caz, presupunând că acest motiv ar fi relevant, reclamantul nu poate susține în mod valabil că, potrivit principiului executării cu bună‑credință a contractelor, Consiliul avea obligația de solicita organizarea prin intermediul EPSO a unui concurs care să corespundă exact profilului său înainte de încetarea contractului acestuia.
89 Mai întâi, un concurs se organizează în exclusivitate pentru a satisface necesitățile serviciului, iar nu pentru a executa o obligație contractuală a administrației. Or, nu s‑a dovedit că interesul serviciului impunea organizarea unui concurs deschis în exclusivitate arhitecților înainte de încetarea contractului reclamantului. În continuare, și în orice caz, din înscrisurile de la dosar, în special din scrisorile din 6 iunie 2007 și din 5 iulie 2007, nu rezultă că Consiliul și‑ar fi asumat în mod efectiv un astfel de angajament. În aceste scrisori, administrația a arătat numai că reclamantului i se va acorda un contract pentru a i se permite, dacă va fi cazul, să participe la un concurs organizat de EPSO. Scrisoarea din 6 iunie 2007, care face referire la „concursul pentru «arhitecți» care va fi publicat în a doua jumătate a acestui an”, având în vedere în special ghilimelele utilizate, nu poate fi interpretată în sensul că urma să fie organizat un concurs destinat exclusiv arhitecților înainte de încetarea contractului reclamantului. În sfârșit, cu titlu suplimentar, trebuie să se observe că respectivul concurs EPSO/AD/99/07, deși nu era rezervat în exclusivitate arhitecților, corespundea profilului reclamantului, din moment ce domeniul 2 al acestui concurs se intitula „Inginerie civilă, tehnici speciale sau arhitectură”, iar sarcinile susceptibile de a fi atribuite unui funcționar admis la acest concurs în domeniul 2 corespundeau celor care pot fi încredințate în mod normal unui arhitect.
90 În al doilea rând, dacă prin intermediul acestui motiv reclamantul a înțeles să susțină că Consiliul ar fi săvârșit un abuz de putere, interpretare respinsă de altfel în mod expres în cadrul ședinței, un astfel de motiv nu ar putea fi admis în niciun caz.
91 Astfel, reclamantul nu a prezentat niciun indiciu de natură să dovedească existența unui abuz de putere. În plus, EPSO a organizat pe durata contractului de agent contractual auxiliar două concursuri în sectorul construcțiilor, la care candidatura reclamantului a fost acceptată.
92 Rezultă că motivul menționat anterior trebuie respins.
93 Astfel, fără a fi nevoie să se statueze cu privire la cauzele de inadmisibilitate invocate, concluziile privind anularea deciziei în litigiu trebuie respinse.
94 Din cele menționate anterior rezultă că acțiunea trebuie respinsă în întregime.
Cu privire la cheltuielile de judecată
95 Potrivit articolului 87 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, sub rezerva altor prevederi din capitolul VIII din titlul II al respectivului regulament, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. În temeiul alineatului (2) al aceluiași articol, Tribunalul poate, în măsura impusă de echitate, să decidă ca o parte care cade în pretenții să fie obligată numai la plata parțială a cheltuielilor de judecată sau chiar să nu fie obligată la plata acestora.
96 Din motivele prezentate anterior rezultă că reclamantul este partea care a căzut în pretenții. În plus, Consiliul a solicitat în mod expres în concluziile sale ca reclamantul să fie obligat la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât împrejurările speței nu justifică aplicarea dispozițiilor articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, se impune obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL FUNCȚIEI PUBLICE (Camera întâi)
declară și hotărăște:
1) Respinge acțiunea domnului Gheysens.
2) Domnul Gheysens suportă toate cheltuielile de judecată.
Gervasoni | Van Raepenbusch | Rofes i Pujol |
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 23 noiembrie 2010.
W. Hakenberg | | S. Gervasoni |
Textul prezentei decizii, precum și textele deciziilor instanțelor Uniunii Europene citate în aceasta sunt disponibile pe pagina internet www.curia.europa.eu